Cand Carlos Fuentes se muta in oras, atmosfera se incinge…
Carlos se considera tradat atunci cand Alex, fratele mai mare pe care il idolatrizeaza, hotaraste sa paraseasca banda Latino Blood pentru a-si face un viitor alaturi de iubita lui gringa, Brittany. Mai mult decat atat, Alex il obliga pe Carlos sa se intoarca din Mexic si sa se faca baiat cuminte. Insa Carlos vrea sa traiasca in continuare periculos. Dar legaturile cu banda lui din Mexic nu sunt usor de rupt, chiar daca acum locuieste in Colorado, la unul dintre profesorii de colegiu ai lui Alex.
Carlos nu se simte deloc in largul lui in suburbii. Si e cu atat mai tulburat de sentimentele pe care incepe sa le nutreasca fata de Kiara, fiica profesorului, care nu seamana deloc cu acele chicas mexicane exotice de care este atras de obicei. Curand, Carlos si Kiara descopera ca, in relatiile sentimentale, legile atractiei infrang diferentele sociale si inlatura toate pericolele care conspira sa-i tina la distanta.
Parerea mea:
Dupa primul volum al seriei Chimie perfecta – dragut, insa destul de previzibil si incarcat de clisee de la prima pana la ultima pagina, nu stiam la ce sa ma astept de la cea de-a doua carte. Asa ca am fost incantata sa descopar o poveste in care personajele te intriga, nu stii la ce sa te astepti din partea lor si nici nu ai o idee clara asupra modului in care vor decurge lucrurile. Desigur, contructiile stereotipice nu lipsesc total, insa nici nu deranjeaza.
Il cunoastem pe Carlos, un bad boy nu tocmai tipic. Daca Alex, fratele sau si personaj principal al primului volum era exact genul de baiat rau pe care te astepti sa il descoperi intr-o astfel de poveste, cu totul altfel stau lucrurile in privinta lui Carlos. Actiunile sale ilegale nu au mereu o…CONTINUAREA AICI.
Serie satelit (premergatoare seriei The Grimm Diaries)
Cameron Jace
Detalii volume:
1. Snow White Blood Red
– narata din punctul de vedere al Reginei din povestea Alba Ca Zapada
– 25 pagini
– publicata in 29 mai 2012
2. Ashes to Ashes and Cinder to Cinder
– narata din punctul de vedere al lui Alice Grimm, nepoata fratilor Grimm
– 28 pagini
– publicata in 29 mai 2012
3. Beauty Never Dies
– narata din punctul de vedere al lui Peter Pan
– 63 pagini
– publicata in 20 iunie 2012
4. Ladle Rat Rotten Hut
– narata din punctul de vedere al Scufitei Rosii
– 93 pagini
– publicata in 21 iulie 2012
5. Mary Mary Quite Contrary
– narata din punctul de vedere al Diavolului
– 31 pagini
– publicata in 13 septembrie 2012
6. Blood Apples
– narata din punctul de vedere al lui Fat Frumos (din povestea Alba Ca Zapada)
– 21 pagini
– publicat in 6 noiembrie 2012-12-04
Parerea mea:
Am observat ca in ultima vreme au inceput sa apara destul de multe reinterpretari ale povestilor din literatura clasica, indiferent daca acele povesti initiale erau sau nu fantasy. Ca sa va faceti o idee despre ce vorbesc, cautati titluri precum Alice in Zombieland, Pride and Prejudice and Zombies sau Juliet Immortal. Un nou roman in acest stil este pe cale sa fie publicat (am inteles ca lansarea trebuia sa fie in aceasta toamna, insa din anumite motive, a fost amanata) si recunosc ca il astept de cateva luni bune – cu asa o coperta, era imposibil sa nu imi trezeasca macar putin curiozitatea! Este vorba despre Snow White Sorrow, primul volum al seriei The Grimm Diaries.
Din descrierile oficiale ale celor trei volume din aceasta serie, se pare ca vom intra in lumea povestilor copilariei, insa vom avea parte de o interpretare mult, mult mai intunecata. Vampiri, varcolaci, diavolul, moartea insasi sau vanatori ai viselor – acestea sunt genul de fiinte care populeaza noua versiune a basmelor. Autorul, Cameron Jace, a decis ca inainte de lansarea propriu zisa a seriei The Grimm Diaries, sa creeze cateva povesti introductive, care sa ne ajute sa patrundem in acea lume rasturnata si sa ne faca chiar mai curiosi cu privire la intreaga poveste. Aceste povestioare scurte au fost stranse intr-o serie numita The Grimm Diaries Prequels.
Am ales sa fac o singura recenzie pentru toate cele sase (mini)volume din aceasta (mini)serie tocmai pentru ca numarul de pagini adunat al tuturor povestilor abia daca echivaleaza cu numarul paginilor unei singure carti. Cele 6 istorioare ne introduc acea lume fantastica pe care o cunoastem inca din copilarie, a basmelor adunate de catre fratii Grimm si de asemenea si de catre alti autori. Insa The Grimm Diaries Prequels rastoarna absolut fiecare aspect pe care il stiam. Intreaga serie este incarcata de notiuni noi, de legaturi total neasteptate intre personaje si de dezvaluiri socante. Nu va puteti imagina cat de surprinzatoare este seria si cat de tare va va captiva.
Pe langa personajele din povestile fratilor Grim (Alba Ca Zapada, Cenusareasa, Scufita Rosie, etc), intalnim si personaje din povesti scrise de Hans Christian Andersen (Kai si Gerda din Craiasa Zapezii), de J.M. Barrie (Peter Pan si Wendy), personaje din joculetele si poezioarele copilariei (Mary Mary Quite Contrary) sau personaje reale, din istoria universala (contesa Elisabeta Bathory). Iar de multe ori, povestile se intersecteaza intre ele mult mai mult decat ne asteptam, unele personaje dintr-o poveste dovedindu-se a fi aceleasi cu cele pe care le cunosteam dintr-un alt basm, sub o identitate diferita. Ceea ce este mai interesant este ca personajele nu sunt aruncate la intamplare in aceasta serie, nimic nu este haotic sau lasat in voia sortii. Mi se pare fascinant modul in care autorul a reusit sa imbine toate aceste povesti si sa le lege intre ele prin niste fire atat de logice incat nu ai cum sa le consideri neconvingatoare. Autorul te are pur si simplu in palme, esti o marioneta care reactioneaza exact asa cum isi doreste el la povestea care i se dezvaluie. Nu stiu cum va fi seria principala, The Grimm Diaries insa aceasta mini-serie introductiva mi s-a parut geniala! Povestioarele sunt extrem de bine gandite si cred ca, in ciuda numarului scazut de pagini, elaborarea lor a insemnat o munca intensa si foarte migaloasa si a pretins o creativitate deosebita. Intreaga poveste se anunta a fi un puzzle urias si uimitor, in care fiecare personaj, fiecare intamplare si fiecare detaliu este o piesa care se imbina intr-un mod cu totul neasteptat cu altele din jur.
Bile albe:
– Indiferent de genurile pe care le preferi de obicei, este imposibil sa nu iti placa aceasta mini serie. Toti pastram probabil o mica slabiciune pentru basmele copilariei si in plus, in The Grimm Diaries Prequels, fiecare amanunt este atent ales, fiecare imbinare de elemente te uluieste, la fiecare cateva pagini primesti un nou indiciu pe care abia daca stii unde sa il plasezi, insa stii ca este extrem de pretios. Poate ca unii cititori nu agreeaza foarte mult viziunea unei Albe ca Zapada transformata in vampir sau a unui Peter Pan indragostit de un monstru frumos din povestile fratilor Grimm. Insa chiar si in acest caz, este imposibil sa nu apreciati cel putin munca scriitorului, ghemul incalcit de elemente aparent disparate culese din povesti atat de diferite si modul in care se prefigureaza o poveste fascinanta.
Bile negre:
– Inceputul seriei mi s-a parut putin.. ametitor. Exista o introducere care se repeta in fiecare poveste, cea care explica de ce povestile pe care le descoperim aici sunt diferite de cele pe care le-am aflat cand eram copii, de ce fratii Grimm au modificat „adevarul” despre lumea basmelor. Insa este destul de alambicata, mai mult zapaceste decat sa clarifice. Nu mi-e clar daca acesta era sau nu scopul ei.
– Prima poveste, cea narata din perspectiva mamei vitrege a Albei Ca Zapada nu este cea mai interesanta si ar putea induce in eroare cititorul, facandu-l sa creada ca seria nu merita citita in intregime. Insa daca aveti rabdare sa treceti la urmatoarele povesti, va asigur ca nu va veti mai putea desprinde ochii de pe pagini.
Elysia este creata intr-un laborator, nascuta ca o fata de 16 ani, un vas gol, fara experienta de viata la care sa se poata rasporta. Este o Beta, un model experimental de clona adolescenta. Este replica unei alte fete adolescente, ce a trebuit sa moara pentru ca Elysia sa existe.
Scopul Elysiei este sa ii serveasca pe locuitorii din Demesne, o insula paradisiaca pentru cei mai bogati oameni de pe pamant. Totul in Demesne este proiectat pentru perfectiune. Pana si aerul induce o stare ciudata, euforica, la care doar lucratorii din insula – clonele lipsite de suflet, precum Elysia – sunt imuni.
La inceput, viata Elysiei este idilica si plina de rasfat. Dar in curand observa ca locuitorii umani ai insulei Demesne, care ar trebui sa nu isi mai doreasca nimic, tanjesc. Dar dupa ce anume, mai exact? De asemenea, ea ajunge sa realizeze ca sub exteriorul impecabil al insulei, exista un curent de nemultumire printre lucratorii clone din Demesne. Elysia stie ca nu are suflet, ca nu poate simti si ca nu ar trebui sa ii pese – si atunci de ce mintea ii e incetosata de senzatii coplesitoare?
Daca cineva descopera faptul ca Elysia nu e clona lipsita de sentimente care pretinde ea ca este, va avea parte de o soarta mai ingrozitoare decat orice ti-ai putea imagina. Atunci cand unica ei sansa la fericire ii este rapita cu o cruzime de nedescris, emotiile pe care le-a avut intotdeauna, dar pe care nu le-a inteles niciodata sunt dezlantuite. Pe masura ce furia, teroarea si dorinta ameninta sa o copleseasca, Elysia trebuie sa gaseasca o cale pentru a supravietui.
Primul volum dintr-o originala serie science fiction scrisa de autoarea Rachel Cohn, „Beta” este o poveste halucinanta, de neuitat, despre curaj si iubire intr-o lume corupta.
Parerea mea:
Urasc romanele pe care le astepti cu nerabdare, care promit o lectura fascinanta, ajung apoi sa te plictiseasca destul de tare, pentru ca in final sa aiba atatea rasturnari de situatii incat esti disperat sa afli continuarea. Pentru ca Beta exact asta a fost. Asteptam romanul de luni bune, ma cucerise coperta si descrierea oficiala a cartii. Mai ales ca scenariul parea destul de original, nu cred ca mai citisem ceva asemanator. Cand a fost in sfarsit publicata, m-am apucat cu entuziasm de ea, doar pentru ca dupa un sfert de carte sa accept totusi ideea ca e mult mai putin interesanta decat ma asteptam. Am citit-o deci destul de greu, aproape plictisita si enervata ca o idee atat de buna a fost irosita intr-un roman banal. Insa in ultimele pagini, totul a luat-o brusc razna si autoarea a inghesuit o multime de dezvaluiri socante. Asa ca acum imi este imposibil sa declar ca romanul nu mi-a placut. Sau ca e slabut. Pentru ca acum nu il mai vad astfel, in ciuda faptului ca mai mult de jumatate din timp asa l-am considerat.
Despre ce este vorba in carte nu va mai spun, pentru ca sinopsisul este indeajuns de lung si detaliat. Actiunea se petrece intr-o lume de curand construita, in care oamenii inca isi revin dupa un razboi al apelor, un dezastru natural care a modificat structura continentelor si a schimbat conditiile de viata. Trebuie sa mentionez insa ca ca autoarea reuseste sa te introduca pe insula Demesne foarte usor. De la primele pagini simti lumea in care se petrece actiunea, ai o imagine foarte clara a acesteia, a oamenilor ce locuiesc pe ea, a mentalitatii acestora si a stilului de organizare. Adulti ce nu stiu cum sa se arate mai importanti in fata prietenilor la fel de superficiali. Snobism in exces. Adolescenti plictisiti de atata perfectiune ce isi gasesc alinarea in distractia oferita de droguri sau actiuni ilegale. Familii in care membrii acesteia au pierdut legatura intre ei sau au ajuns sa se deteste. Indiferenta totala la nevoile sau suferintele celor din jur. Atitudini de stapani ai lumii. Barfe si zvonuri din care unii isi trag energia si care se transforma uneori in unica ocupatie a unora dintre personaje. Asadar, partea buna este ca scriitoarei ii reuseste un tablou foarte viu al acestei lumi. Partea proasta este ca trei sferturi din carte numai asta citesti. O urmaresti pe Elysia tinandu-le companie fie adultilor fie grupului de adolescenti si doar in cateva momente ai acces la informatiile legate de razvratirea pusa la cale de clonele slujitori si de cei cativa oameni din afara insulei care le sprijina protestul inca secret.
Am observat intr-adevar ca unele serii nou aparute pastreaza actiunea mai antrenanta pentru urmatoarele volume, primul fiind mai mult o introducere in poveste. Insa mi se pare ca riscul de a pierde interesul cititorilor este prea mare, oricat de captivante ar fi ultimele capitole. Este si cazul romanului Beta. Nu pot sa spun ca lectura devine neplacuta, insa cu siguranta ii lipseste suspansul, misterul si momentele tensionate. Si nu stiu in ce masura ultimul sfert al povestii compenseaza atatea pagini prea putin interesante.
In ciuda faptului ca participi la actiunile unui numar mare de personaje secundare, exact pe cele mai importante nu reusesti sa le cunosti indeajuns de bine. Este de inteles de ce Elysia ramane pana la final o protagonista fata de care nu poti sa iti faci o parere clara, deoarece ea insasi nu se cunoaste prea bine. Este o clona noua, fara cunostinte despre lume, fara o personalitate bine definita, asa ca actiunile ei haotice si chiar unele decizii proaste au o explicatie. Insa Tahir si Alexander – personajele masculine cu care se construieste triunghiul amoros nu sunt puse in valoare indeajuns. Exista si in cazul lor anumite motive pentru care sunt inca inconjurate de mister, dar ar fi trebuit cel putin sa fie prezentate intr-o lumina care sa te intrige, sa te faca sa fii curios in privinta lor si sa iti doresti sa le descoperi. Din pacate, asta nu prea se intampla, misterul actionand de data aceasta in defavoarea personajelor.
Firul povestii este destul de neclar, insa intr-un sens pozitiv. Banuiesti anumite aspecte, insa de fiecare data cand devii convins ca lucrurile vor decurge intr-un anumit mod, descoperi ca te-ai inselat. Cred ca autoarea ne poarta printr-o serie de indicii false, tocmai pentru ca apoi sa ne poata lua total prin surprindere.
Ultimele cateva capitole aduc intr-adevar un ritm mult mai accelerat, tot felul de dezvaluiri si intamplari care socheaza. Nici macar nu ai timp sa iti faci o parere clara despre ce se intampla, despre aspectele negative si pozitive, despre jocul in care Elysia este practic fortata sa intre sau despre personajele noi, tocmai pentru ca totul se desfasoara extrem de rapid. In plus, ramai cu o multime de intrebari, intrucat o serie de intamplari ar fi trebuit sa fie de fapt imposibile. Presupun ca din moment ce introducerea aceasta din prima carte a fost atat de ampla, volumele urmatoare vor fi mai echilibrate din punct de vedere al dozarii suspansului si actiunii.
Bile albe:
– Ideea noua si interesanta, tehnologia revolutionara bine descrisa si prezentarea foarte atragatoare a noii lumi. Cateva personaje foarte simpatice si surprinzatoare, rasturnari de situatie total neasteptate in final, care te fac sa crezi/speri ca volumul 2 va fi unul mult mai interesant.
– Mi-au placut foarte mult aspectele legate de stiinta, de tehnologie, modul in care aceasta interfereaza cu viata obisnuita si felul in care este chiar inserata in corpul uman, posibilitatile pe care le ofera personajelor. Mi-as placea la nebunie ca tot ce este prezentat in aceasta poveste sa fie real, sa ai acces la orice informatii doar gandindu-te la ele, sa putem transforma zone de nelocuit in adevarate paradisuri sau sa putem experimenta diverse lucruri imposibile si vizita locuri aflate la mii de kilometri distanta sau chiar disparute.
Bile negre:
– Cele 331 de pagini ar fi putut fi restranse probabil la jumatate si astfel, povestea ar fi putut sa pastreze interesul cititorilor la cote mai ridicate.
Daca ai avea o singura zi de viata, cum ai alege s-o traiesti? Si daca ai sti ca vei muri, ce moment ai vrea sa retraiesti?
Acestea sunt intrebarile pe care si le pune tanara Samantha Kingston, in cele sapte zile aproape identice pe care le traieste si retraieste pentru a indrepta o greseala pe care trebuie mai intai s-o descopere. Ea pare sa duca o viata perfecta: face parte din grupul celor mai populari elevi, are ca iubit pe cel mai tare baiat din scoala, are un grup de prietene cu care imparte totul si aproape tot ce isi doreste. Dar oare e chiar asa? Dupa o petrecere aparent ratata, sufera un accident de masina si moare. Apoi se trezeste a doua zi si o ia de la capat. Si apoi iar. Si iar. Ziua de 14 februarie, care ar fi trebuit sa fie o zi ca oricare alta in viata ei, devine ultima ei zi din viata. De sapte ori. Ce trebuie sa faca Samantha pentru a iesi din aceasta bucla temporala si pentru a-si salva sufletul si pe cei din jurul ei?
Parerea mea:
Mai citisem seria distopica Delirium a autoarei Lauren Oliver si imi placuse mult stilul ei, insa atunci cand am citit sinopsisul romanului O zi din sapte parca nu imi trezise interesul in aceeasi masura, in ciuda ideii unice. O fata care are un accident fatal, insa a doua zi se trezeste. Si realizeaza ca ziua accidentului se repeta. De sapte ori la rand. Sapte sanse sa isi repare greselile. Sapte sanse sa se salveze pe ea si pe cei dragi. Sapte sanse sa descopere secrete adanc ingropate, secrete ce reprezinta cheia iesirii din cosmarul in care e blocata.
Am avut totusi ocazia sa o citesc si trebuie sa spun ca m-a lasat fara cuvinte. Este halucinanta cartea! Nu doar ca povestea este foarte originala, dar stilul in care este scrisa te face sa simti… enorm! Si ceea ce e mai ciudat este…CONTINUAREA AICI.
Dupa ce au parasit Societatea, cautand cu disperare Rebeliunea – si cautandu-se unul pe celalalt in acelasi timp – Cassia si Ky au gasit ceea ce sperau, dar cu pretul unei noi despartiri: Cassia a fost delegata sa lucreze pentru Rebeliune din interiorul Societatii, in timp ce Ky a fost pastrat in afara granitelor acesteia. Dar nimic nu este asa cum se prevedea si mult prea devreme, valul se ridica si lucrurile se schimba din nou.
In acest palpitant volum final al trilogiei best-seller Legaminte, Cassia va trebui sa se imparta intre dificultatile contestarii unei vieti prea incorsetate, cautarii libertatii pe care niciodata nu a crezut-o posibila si pretuirii unei iubiri fara de care nu poate sa traiasca.
Parerea mea:
In general, daca ne gandim la trilogiile distopice, stim ca primul volum este cel in care ni se prezinta o societate postapocaliptica aparent perfecta si un personaj care crede cu adevarat ca lumea in care traieste este una ideala. In scurt timp, ceva se schimba, iar protagonistul sau protagonista realizeaza treptat ca sub masca perfectiunii se ascunde exact opusul, iar in ultimele pagini avem parte de o razvratire. De obicei, volumele secundare sunt mai putin intense, fiind o punte de legatura intre primul si ultimul volum si reprezentand de cele mai multe ori o cautare a unui grup care s-a razvratit si planuieste o revolta impotriva societatii. Iar in ultima carte, urmarim pregatirea revolutiei, luam parte la luptele contra oficialitatilor, vedem personajul la un pas sa piarda tot si in final privim happy-end-ul acestuia si in acelasi timp, instaurarea unui regim mai bun, mai putin autoritar, ce ofera o libertate mai mare cetatenilor si slabeste lanturile opresive cu care acestia au fost stransi pana atunci.
Asadar, avand in vedere ca pana la acest volum, Ally Condie a urmat schema clasica a genului distopic, ma asteptam la un ultim volum construit in acelasi stil. Nu va puteti imagina ce surpriza am avut sa descopar ca actiunea din Reached este de fapt extrem de departe de ceea ce asteptam sa gasesc in aceasta carte. Nu avem o revolta clasica, nu avem lupte sangeroase intre Societate si Rebeliune, nu avem un curs previzibil. Dimpotriva. Tot ce se intampla te ia prin surprindere! Iar actiunea ar fi putut umple cu usurinta inca vreo 2 carti, atat de ampla si incurcata este.
Povestea incepe destul de lin, in acelasi stil temperat cu care ne-a obisnuit autoarea. Schimbarile se petrec aproape insesizabil, Rebeliunea preia conducerea fara prea mult efort si totul pare sa se indrepte in directia dorita destul de usor. Singura grija a personajelor principale este sa se regaseasca unele pe celelalte fara sa isi neglijeze indatoririle fata de Rebeliune. Asa ca in prima treime a cartii te intrebi deja cu ce a mai putut umple autoarea restul paginilor din moment ce totul este deja pe cale sa se aseze in modul potrivit. Iar apoi se intampla! Acalmia de pana atunci se dovedeste a fi doar linistea dinaintea furtunii. Si daca va asteptati la o revenire in forta a Societatii sau la un razboi cu teritoriile ocupate de inamici, va inselati total. Nu va spun ce anume se intampla, insa trebuie sa stiti ca protagonistii au parte de o batalie impotriva unui dusman ce nu poate fi infrant. Este o lupta contra timpului in acelasi timp – lipsita de orice garantie ca ar putea castiga sau cel putin ca ar putea sa nu piarda toate franturile de viata care le-au mai ramas. Iar tot zbuciumul dinainte pare nesemnificativ pe langa ce se intampla acum.
Autoarea ne poarta printr-o serie de secrete pe care ni le dezvaluie treptat, fiecare avand rolul unei piese de puzzle. Iar daca pe parcursul lecturii avem uneori senzatia ca unele detalii sunt lipsite de importanta, la final descoperim ca fiecare amanunt este la fel de valoros, iar lipsa oricaruia dintre acestea ar fi putut compromite intregul joc. Nu doar detaliile de genul acesta din Reached incep sa se lege in aceasta carte, ci si cele din primele doua volume, Legaminte si Raspantii, ceea ce este cu atat mai surprinzator. Va sfatuiesc sa urmariti atent toate elementele, oricat de marunte ar parea si sa nu va lasati pacaliti de ritmul lent al primei parti a romanului. Nici un aspect nu este neinsemnat, nimic nu e pus acolo fara sens! Chiar si dupa ce situatia pare sa se stabilizeze din nou, inca mai avem parte de rasturnari de situatii, de momente tensionate si total neasteptate! De-a lungul povestii, exista zeci de pasaje care te lasa mut de uimire si te forteaza sa le citesti iar si iar pentru a te asigura ca ai inteles cu adevarat ceea ce tocmai ti s-a dezvaluit.
Bile albe:
– Pe langa firul narativ surprinzator de care am vorbit pana acum si stilul emotionant, cumva intim si personal cu care autoarea ne-a obisnuit inca de la primul volum, Reached ofera ceva in plus. In timp ce alte romane sau serii distopice prezinta o schimbare destul de brusca a regimurilor aflate la conducere si o adaptare rapida a populatiei la situatia imbunatatita, cartea lui Ally Condie rastoarna acest cliseu. Iti arata cat de dificile sunt de fapt astfel de schimbari, cat de grea este instaurarea unui nou set de reguli, cat efort necesita organizarea unui intreg stat, astfel incat transformarile sa fie benefice pentru toti cetatenii. Si in acelasi timp, iti dezvaluie faptul ca evolutia este destul de dificila si pentru oamenii de rand. Te obliga practic sa te gandesti la ce inseamna sa te trezesti deodata intr-o alta lume, o lume in care tot ceea ce stiai pana atunci a evoluat in ceva total diferit. O lume in care ritualurile, obiceiurile si actiunile banale dintotdeauna sunt acum inlocuite de unele pe care nu le cunosti in in fata carora nu stii cum sa reactionezi. Chiar daca este vorba de o metamorfozare in bine a vietii, asta nu inseamna ca adaptarea este neaparat usoara. Iar ocazia de a alege tu insuti viitorul pe care il doresti este uneori la fel de dificila.
Bile negre:
– Din punctul meu de vedere, nimic de reprosat de data aceasta. Povestea este perfecta! Seria Legaminte este probabil favorita mea din genul distopic, mi se pare atinge cititorul in cu totul alt mod fata de alte distopii. Desi seria lui Ally Condie este mult mai emotionanta decat alte romane postapocaliptice, nu duce lipsa de suspans si tensiune. In acelasi timp, mi se pare insa mai puternica, mai profunda, avand ceva liric, ceva intim, ceva intunecat si stralucitor in acelasi timp.
Disponibil la: Leda Books
