Tag: recenzii

Posted in Richelle Mead

Bloodlines (seria Bloodlines, volumul 1) – Richelle Mead

Posted on by roxtao

Bloodlines

seria Bloodlines, volumul 1

Richelle Mead

Numar pagini: 421

 

Sinopsis:

Sydney este o alchimista, membra a grupului de oameni inconjurati de magie ce indeplinesc rolul de punte de legatura intre lumea oamenilor si cea a vampirilor. Ei protejeaza secretele vampirilor si vietile oamenilor. Atunci cand Sydney este smulsa din patul ei in toiul noptii, la inceput crede ca este inca pedepsita pentru complicata alianta cu dhampirul Rose Hathaway. Dar ceea ce i se dezvaluie este mult mai rau. Jill Dragomir – sora reginei Moroi Lisa Dragomir – este in primejdie de moarte, iar Moroii trebuie sa o trimita sa fie ascunsa. Pentru a evita un razboi civil, Sydney este contactata pentru a-i fi gardian si protector lui Jill, pozand in colega ei de camera in ultimul loc in care s-ar gandi cineva sa caute un vampir regal – o scoala cu internat pentru oameni in Palm Springs, California. Dar in loc sa gaseasca siguranta la care se astepta la Amberwood Prep, Sydney descopera ca drama abia incepe..

Parerea mea:

Cand am citit seria Academia Vampirilor, personajele care mi-au placut cel mai mult au fost cele secundare. Iar cand am ajuns la finalul ultimului volum, in ciuda faptului ca am avut parte de un happy end pentru Rose si Dimitri, am fost dezamagita de faptul ca lucrurile nu pareau a fi deloc ok pentru personajele care ii ajutasera pe acestia in rezolvarea situatiilor difiile pe care au fost nevoiti sa le infrunte. Asadar, faptul ca autoarea a hotarat sa continue povestea, de data asta avandu-i in centrul atentiei pe Adrian, Jill, Eddie si Sydney nu putea decat sa ma incante. Pentru ca seria Bloodlines are ca personaje principale exact aceste personaje, al caror viitor ramasese incert in incheierea seriei Academia Vampirilor.

Partea mai putin placuta este aceea ca Bloodlines nu se prea ridica la nivelul asteptarilor. Este intr-adevar un bonus pentru fanii Academia Vampirilor, insa am senzatia ca putea sa fie mult mai buna decat este. Personajele nu mi s-au parut indeajuns de bine dezvoltate, este ca si cum autoarei nu i-ar fi reusit tranzitia acestora de la personaje secundare in personaje principale. Daca in seria anterioara toate aceste personaje intrigau cititorul, pareau a avea o parte misterioasa surprinzatoare ce trebuia doar sa fie descoperita si valorificata, in Bloodlines majoritatea devin plate, previzibile, fara sare si piper. Desigur, simpatia dezvoltata pentru ele in cartile dinainte se revarsa asupra lor si in acest roman, asa ca vor continua probabil sa fie placute, insa ma indoiesc ca vreunul dintre cititori va fi atat de incantat de ele pe cat s-ar fi asteptat. Nu pot sa insir anumite lucruri care nu mi-au placut in legatura cu Sydney, Eddie, Adrian sau Jill, nu au existat aspecte clare care sa ma deranjeze. Insa impresia generala este ca nu au atins acel nivel pe care ma asteptam sa il descopar intr-o serie care ii are pe ei in centrul atentiei. In plus, actiunea stagneaza pe alocuri si nici nu reuseste sa te tina in suspans asa cum se intampla in Academia Vampirilor. Da, lectura este placuta, esti totusi curios sa vezi cum va evolua povestea, insa..ceva lipseste.

Bloodlines are mai mult o atmosfera de roman politist, deoarece misterele care se dezvolta au o nuanta destul de impersonala, iar indiciile ne sunt aruncate pe rand, cititorul fiind implicat direct in adunarea acestora si punerea lor cap la cap chiar si atunci cand personajele nu sunt atente la ele si nu le sesizeaza importanta sau legatura cu propriile lor interese.

Bloodlines ofera o perspectiva mai ampla asupra lumii alchimistilor, asupra sistemelor ce le guverneaza societatea si a regulilor care o tin in picioare. Iar cunoasterea mai detaliata a acestora nu poate sa te faca decat sa devii mai distant si mai dezgustat fata de acest grup si sa descoperi ca in ciuda faptului ca inainte, uneori Sydney parea rece sau nu indeajuns de implicata, ea este de fapt cea mai placuta membra a comunitatii alchimistilor.

Bile albe:

– Citind mai demult pe Goodreads gandurile unor cititori despre Bloodlines, am observat ca multi se plangeau de lipsa romantismului din acest volum. Probabil toata lumea asteapta o relatie intre Sydney si Adrian, insa mi se pare normal ca aceasta sa nu se realizeze atat de rapid. Luand in considerare educatia lui Sydney si mentalitatea comunitatii in care a crescut, ar fi fost exagerata si total nerealista o legatura brusca intre Sydney – alchimista si Adrian – un Moroi. Asadar, din punctul meu de vedere, lipsa romantismului si relatia care se dezvolta atat de lent este un plus ce face ca povestea mai veridica.

Bile negre:

– Oricat de.. delicat as incerca sa ma exprim, pana la urma ideea este ca sunt destul de dezamagita de carte. Nu voi spune ca nu mi-a placut, pentru ca as minti. Da, sunt bucuroasa de reintalnirea cu personajele, insa pur si simplu romanul nu se ridica la nivelul asteptarilor, nu are acelasi farmec ca volumele din Academia Vampirilor, in ciuda faptului ca avea un potential enorm. Sper doar ca volumul urmator, The Golden Lily sa fie mult mai bun ca acesta.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Sacrificiu final (seria Academia Vampirilor, volumul 6) – Richelle Mead

Limitele spiritului (Academia Vampirilor, volumul 5) – Richelle Mead
Posted in Eric Emmanuel Schmitt

Oscar si Tanti Roz – Eric Emmanuel Schmitt

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Traducerea:  Marieva Catalina Ionescu

Numar pagini: 114

E-book disponibil AICI

 

Sinopsis:

Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, adaptat de autor atat pentru scena, cat si pentru marele ecran.

Oscar are zece ani si traieste intr-un spital. Chiar daca nimeni nu are curajul sa i-o spuna in fata, baiatul, bolnav de leucemie, stie ca va muri, iar razboiul lui impotriva tuturor izbucneste inocent, patimas si deznadajduit. Singura care-i intra in voie este Tanti Roz, o infirmiera batrana, neintrecuta in nascocit povesti moderne, adevarate lectii de viata, in care nici binele, nici raul nu sunt absolute si nimic nu e asa cum pare la prima vedere. Ea ii da copilului ideea sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi zece ani si-l invata sa-i scrie epistole lui Dumnezeu ca sa se simta mai putin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid intr-o viata traita fast-forward, Oscar parcurge, printre rasete si lacrimi, itinerarul emotionant al tuturor varstelor si experientelor umane imbogatite de imaginatia lui, care umple spatiile albe si imbraca realitatea in vesmantul miracolului. Astfel, baiatul ajunge sa-si traiasca adolescenta alaturi de prieteni, sa se indragosteasca la tinerete, sa se casatoreasca la maturitate cu prima iubire, sa o piarda si, in cele din urma, sa regaseasca dragostea la apusul unei vieti ca o lumanare care arde la ambele capete.

Parerea mea:

Mai auzisem ocazional titlul Oscar si Tanti Roz, insa nu dadusem niciodata atentie romanului si nici nu cred ca fusesem vreodata curioasa sa ii citesc descrierea. Am descoperit insa o recomandare facuta de Rucsy, iar restul persoanelor participante la discutie pareau la fel de impresionate de carte, asa ca am vrut sa descopar si eu despre ce este vorba. Iar ceea ce am gasit mi-a intrecut orice asteptari.

Descrierea cartii prezinta suficient de detaliat actiunea, mai ales ca romanul are un numar foarte mic de pagini, asa ca nu este necesar sa va mai povestesc despre ce se intampla in poveste. Aceasta este redata sub forma unor scrisori, al caror destinatar este Dumnezeu. Iar cel care le scrie este Oscar, baiatul de 10 ani, bolnav de leucemie care isi petrece in spital ultimele cateva zile din viata sa. Stilul este amuzant, copilaresc, insa deloc naiv. Sub expresiile jucause se ascunde drama, iar durerea se revarsa printre randuri. Intregul roman este un vartej de emotii amestecate: revolta si resemnare in acelasi timp, regret, iubire, speranta, durere, furie si intelegere. Toate acestea se manifesta de multe ori asupra persoanelor din jurul lui Oscar, insa adevaratul destinatar este de fapt destinul. Cred ca orice cuvinte s-ar scrie despre aceasta carte, nu au cum sa cuprinda profunzimea acestuia. Sau toata gama de sentimente pe care ti le insufla. Este fara indoiala, una dintre cele mai emotionante povesti pe care le-am citit vreodata. Esti in permanenta aruncat dintr-o stare in alta, exista pasaje care te fac sa zambesti larg sau chiar sa chicotesti, pentru ca dintr-o data sa descoperi un cuvant care iti rupe sufletul. Si nu, nu e vorba de adevaruri expuse dur, ci de indicii subtile, cu atat mai triste si mai dureroase, a caror semnificatie este infinit mai intensa. La fiecare cateva pagini exista citate atat de frumoase incat nu ai cum sa nu ramai cu ochii lipiti de ele si sa le citesti iar si iar. Ma apucasem sa salvez cateva, ca sa vi le prezint aici, insa cand am vazut ca numarul lor creste intr-una am renuntat, pentru ca mi-ar fi fost apoi imposibil sa aleg doar cateva dintre ele. Si daca le scriam pe toate, era ca si cum as fi scris un sfert de carte.

Pe langa Oscar, Tanti Roz are si ea un rol major. Ea este de fapt motivul pentru care baietelul ajunge sa isi puna sentimentele pe hartie si sa ii scrie lui Dumnezeu. Si tot ea este cea care ii ofera lui Oscar – in loc de niste ultime zile mohorate, incarcate de tristete – o realitate alternativa, o posibilitate de a-si trai viitorul de care se stie ca nu va avea de fapt parte. Iar experienta aceasta este una perfecta, in ciuda faptului ca este incarcata in egala masura de bucurii si de incercari. Tocmai greutatile sunt cele care ii dau realismul necesar pentru a crede in ea si pentru a simti cu adevarat povestea pe care protagonistii o creeaza. In acelasi timp, Oscar ofera niste adevaruri crude, expune anumite aspecte pe care multi prefera sa le ignore, sa le uite, evitand nu doar sa le abordeze, dar si sa se gandeasca la ele. Concluzia fiecarei zile – sau mai bine zis, concluzia fiecarei perioade traite in fantezia personajelor – cea a adolescentei, a tineretii, a maturitatii si a batranetii – reprezinta de fapt esenta fiecarei varste a omului.

Finalul va va lasa cu lacrimi in ochi, insa nu evitati cartea doar pentru ca se incheie intr-un mod trist. Tocmai pentru ca intreaga poveste are un stil atat de realist, un astfel de final este de fapt singurul potrivit. Oricat de tare ti-ai dori altul. Vei fi uimit de incarcatura emotionala pe care o transmite cartea si in ciuda faptului ca nu avem parte de un happy end, merita fiecare minut.

Daca doriti sa cititi Oscar si Tanti Roz, o gasiti AICI. E-book-ul are 74 de pagini, se citeste intr-o ora, maxim doua, asa ca il puteti citi chiar daca de obicei evitati lectura la calculator. Daca doriti sa o transferati pe e-reader sau smartphone, alegeti din optiunile browserului „Save as” si se salveaza sub forma unui document PDF.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic

Arsa de Vie – Suad
Posted in Tonya Hurley

The Blessed (seria The Blessed, volumul 1) – Tonya Hurley

Posted on by roxtao

The Blessed – seria The Blessed, volumul 1

Tonya Hurley

Data aparitie: 25 septembrie 2012

Numar pagini: 416

 

Sinopsis:

De la autoarea seriei bestseller Ghostgirl, avem parte de inceputul unei trilogii captivante pentru adolescenti, in care destinele a trei fete se impletesc cu cel al unui baiat enigmatic. Baiat ce crede ca este un sfant.

Daca martirii si sfintii ar trai printre noi? Si daca ti s-ar spune ca esti unul dintre ei?

Faceti cunostinta cu Agnes, Cecilia si Lucy. Trei fete pierdute, fiecare cautand ceva. Dar ceea ce gasesc este de necrezut.

Parerea mea:

Am asteptat cu nerabdare perioada septembrie – octombrie 2012, intrucat urmau sa apara o multime de titluri interesante. The Blessed este una dintre aceste carti de care am auzit in urma cu multe luni si pe care o asteptam cu interes maxim, deoarece sinopsisul promitea o tema noua in literatura contemporana. Totusi, romanul Tonyei Hurley a fost oarecum dezamagitor. M-am lungit o sptamana cu cartea, parca nu ma simteam deloc tentata sa o continui. Eram curioasa totusi sa aflu cum va evolua povestea, insa nu simteam acea nerabdare pe care o am in cazul majoritatii cartilor.

Da, tema este foarte originala, nu am mai citit nimic in genul acesta pana acum. Personajele sunt bine construite, ajungi sa le intelegi si sa le cunosti indeajuns, actiunea curge destul de natural. Insa nu pot scapa de senzatia ca The Blessed a fost mai degraba o introducere in serie si nu un volum pe care sa il simti ca fiind complet si satisfacator.  O introducere cam prea lunga. Este un roman mai amplu decat majoritatea cartilor young adult (416 pagini, in loc de 300-350 – care este in general media in cazul acestor romane). Dar actiunea, punctele culminante, intriga si gradul de suspans sunt sub medie. Intreaga poveste se desfasoara in doar cateva zile. Practic, poti rezuma cartea in doar cateva cuvinte. Trei fete: Cecilia, Agnes si Lucy – foarte diferite intre ele, fiecare cu propriile probleme – primesc cate un dar asemanator. Obiectele primite le aduc impreuna, iar legatura dintre daruri si ele si in acelasi timp legatura dintre cele trei adolescente este un baiat, Sebastian. Diferit, oferind fiecarei fete o imagine ce se muleaza perfect pe dorintele si visele ei, cu un aer misterios si cu o misiune incredibila, pe care nu le-o dezvaluie decat treptat. In acelasi timp, apare un personaj negativ despre care pana spre final nu am putut sa imi fac o idee clara. Nu stiam care este misiunea lui, nu stiu foarte sigur nici acum daca motivele pe care le are pentru a lupta impotriva protagonistilor sunt datorate faptului ca este un antierou tipic sau daca pur si simplu isi urmareste scopurile profesionale si crede cu adevarat in ceea ce face. Alaturi de dezvaluirile lui Sebastian despre un grup de inamici ce dateaza de mii de ani, actiunile mai drastice din final ma fac sa inclin totusi catre prima varianta. Insa motivatia lui mi se pare ca ramane intrucatva in ceata. La fel ca si misiunile protagonistilor. Ok, aflam lucruri pe care le consideram si noi si eroinele imposibile, insa ce ar trebui sa faca ele cu acest secret ne este sugerat prea vag. Lupta binelui impotriva raului, schimbarea lumii in bine – desi aceste scopuri au profunzime, mi se pare ca o intriga bine inchegata are nevoie de mai multe detalii.

Cartea are totusi ceva intrigant. Nu imi dau seama foarte clar care este amanuntul care ofera aceasta senzatie. Stilul nu este foarte deosebit, deci nu de el este vorba. Povestea este intr-adevar unica, insa dupa cum am spus si pana acum, ceva nu e perfect. Insa, de la primele si pana la ultimele pagini, lectura are un aer mistic, este insotita de o atmosfera dark, exista ceva special ce se strecoara printre randuri si te invaluie, ceva puternic, ceva diferit fata de ceea ce ofera alte carti incadrate in acelasi stil. Poate ca titlurile capitolelor contribuie intr-o oarecare masura la acest sentiment, poate ca imaginile ce mai apar ocazional genereaza si ele o senzatie ciudata care nu te paraseste dupa ce ai incetat sa le mai privesti.

Romanul capata un aer usor horror spre final, avem parte de o serie de scene tulburatoare, in care totul degenereaza, iar protagonistele se transforma. Dintr-odata, eroinele pe care le cunosteai devin altcineva, actioneaza intr-un mod la care sigur nu te asteptai. Nuante ciudate, intunecate exista pe tot parcursul romanului, tensiunea se acumuleaza, incepand sa se reverse cumva exact spre punctul acela. Insa momentele sunt mult mai dure decat ai fi putut anticipa. Este ca si cum ai citi deodata pagini dintr-o carte foarte asemanatoare, insa intr-o varianta mult mai stranie.

Credeam ca voi fi mai incantata de acest roman, asa ca nu pot sa nu fiu dezamagita ca nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor. Nu sunt convinsa ca l-as recomanda si cu atat mai mult, nu am nici cea mai vaga idee cui l-as recomanda, insa va asigur ca povestea te intriga. Sunt curioasa cu privire la urmatoarele volume. Asa cum spuneam la inceput, privesc romanul The Blessed doar ca pe o introducere. Cred sincer ca povestea de-abia acum incepe.

Bile albe:

– Povestea nu urmeaza absolut nici o schema clasica. Toate cliseele din romanele young adult lipsesc cu desavarsire, nu ai nici cea mai vaga in ce directie se va indrepta actiunea, nu poti banui ce se va intampla. Intr-un fel, am avut senzatia ca este un roman experimental. Ca si cum s-ar naste un stil nou de carti, in care descoperi idei atat de originale, atat de rasucite, incat ai pur si simplu mintea blocata, intrucat toate reperele obisnuite ale cititorului sunt acum daramate.

Bile negre:

– Banuiesc ca nivelul cunostintelor mele privind sfintii catolici este prea scazut ca sa reusesc sa patrund sensurile ascunse ale povestii. Dar sunt convinsa ca ele exista. Mi s-a parut ca autoarea nu a oferit indeajuns de multe explicatii si detalii privind alegerea anumitor sfinti din intreaga multime pe care a avut-o la dispozitie. Nu mi s-au parut foarte speciali si as fi vrut sa inteleg de ce a optat pentru acestia si nu altii care ar fi putut oferi poate povesti mai captivante.

Trailer:

Mai jos gasiti trailerul cartii. Aveti nevoie de casti sau de boxe, deoarece jumatate din farmecul acestuia este asigurat de melodie. Enjoy!

Si daca cititi cartea, reveniti aici sa imi lasati o parere, sunt foarte foarte curioasa sa flu impresiile altor cititori!

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

The Goddess Test (seria Goddess Test, volumul 1) – Aimee Carter

Diavolul si domnisoara Prym – Paulo Coelho
Posted in Aldous Huxley

Minunata lume noua – Aldous Huxley

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Suzana si Andrei Bantas

Numar pagini: 276

 

Sinopsis:

Celebrul roman Minunata lume noua (1932) porneste de la ideea unei societati distopice care, pentru a-si controla cetatenii, recurge la orice subterfugiu: de la transformarea rasei umane si manipularea ei genetica, pina la mascarea minciunii in adevar absolut. Rezultatul este o combinatie de realitati orwelliene si scene din cel mai pur SF, in care cartile sint arse si singura cultura acceptata sint preceptele unui conducator megaloman, in care aparitia unei editii de Opere complete de William Shakespeare poate duce la rasturnarea unui regim absurd, in care oamenii sint conceputi in imense incuba­toare, iar cei neatinsi inca de morbul acestei „civilizatii“ sint izolati in rezervatii.

Parerea mea:

In ultima perioada am fost atrasa tot mai mult de romanele distopice. Si cum acest gen nu e nici pe departe o noutate in literatura, ci doar a avut parte de o revenire in forta in ultimul timp, eram curioasa sa citesc si o serie de romane distopice clasice.  Iar Minunata lume noua este una dintre cele mai cunoscute utopii, asa ca nu puteam sa o ratez. Multumesc librariei online Libris pentru ca mi-a oferit cartea lui Aldous Huxley pentru recenzie. Daca intrati pe site-ul librariei, o puteti achizitiona atat in limba romana, cat si in limba engleza, deoarece pe langa cele 23.000 de carti online traduse in romana, exista si o colectie impresionanta de carti in engleza.

Am amanat putin recenzia pentru ca vroiam sa mi se „aseze” ideile, sa imi pot pune in ordine gandurile. Inceputul romanului a parut extrem de promitator, m-a prins de la primele randuri. Descoperim o tehnologie noua, o lume in care embrionii umani se dezvolta in eprubete, ajungand apoi la maturizare tot in medii artificiale. Pentru ca apoi, bebelusii sa fie crescuti in locuri speciale, fara sa aiba contact cu parintii naturali. Oamenii sunt creati pe diferite clase, iar atributele pe care trebuie sa le aiba in viitor, in functie de viitoarele meserii le sunt inserate in minte si in ADN inca din stadiul de embrion. Din societate lipsesc cu desavarsire familiile, vechile traditii in care copii erau nascuti si nu creati si cresteau apoi alaturi de mame, tati, frati si surori fiind considerate ridicole si indecente. Toate principiile lumii pe care o cunoastem noi sunt inversate, fidelitatea este absurda, luata in ras si relatiile monogame sunt descurajate. Este promovata o libertate totala, oamenilor li se asigura absolut fiecare nevoie, astfel incat sa nu aiba nici un motiv de nemultumire care ar putea declansa un proces de gandire mai profund, iar societatea promoveaza consumul excesiv. Ceea ce atrage insa atentia este faptul ca membrii acestei lumi sunt in mare parte constienti de modul in care functioneaza lumea lor. Ei stiu ca sunt conditionati din punct de vedere fizic si moral dinainte sa se nasca si pana cand devin adulti si spre deosebire de alte carti, aproape nimic din organizarea societatii nu le este ascuns.

Ceea ce nu m-a incantat foarte mult a fost intriga, care mi s-a parut oarecum subtirica. Nu neaparat ca ideea de baza nu ar fi buna (integrarea unui „salbatic” in lumea civilizata), insa cumva, romanul nu reuseste sa te tina in suspans sau sa te faca sa rezonezi cu personajele. In mijlocul acestei civilizatii se pastreaza totusi o urma de traditie. In cadrul unei rezervatii, exista un grup de oameni ce si-au pastrat de mii de ani vechile obiceiuri si credinte. Nu, nu urmeaza o revolutie in cadrul careia acesti „salbatici” ajuta societatea sa se trezeasca si sa renege noile valori. Deci romanul nu urmeaza chiar cursul obisnuit al unei distopii. Avem intr-adevar un personaj „salbatic” adus in societatea moderna, special pentru a sublinia contrastul dintre traditie si noutate, insa acesta ramane izolat, neinteles de cei din jur si neintelegandu-i, la randul sau.

Personajele principale sunt din nou diferite fata de ceea ce ma asteptam sa descopar. Avem parte de protagonisti ce duc lupte interne, care se zbat sa supravietuiasca ordinii sociale, sunt nemultumiti, insa nu inteleg in totalitate de ce. Iar tot acest haos interior duce la o purtare mizerabila, la o rautate ce se manifesta fata de toti cei din jur, inclusiv fata de persoanele care le sunt prieteni.

Finalul aduce un fel de discurs filozofic, in care se analizeaza avantajele si dezavantajele fericirii totale, impactul acestei societati de consum asupra individului si modul in care bunastarea ar putea influenta in mod negativ profunzimea unui suflet. Te trezesti astfel cu o serie de intrebari care ti s-au format de fapt partial in minte chiar in timp ce citeai romanul, insa nu le-ai dat glas pana atunci. Nu as putea formula o concluzie, mi-e greu sa ma hotarasc daca o astfel de societate ca cea descrisa de Aldous Huxley ar fi sau nu una in care avantajele sa contrabalanseze aspectele negative. Banuiesc ca ramane la latitudinea fiecarui cititor sa mediteze la acest lucru.

Bile albe:

– Cred ca romanul a fost perceput ca fiind mult mai bun la momentul publicarii si o perioada destul de indelungata de timp dupa aceea. In prezent insa, impactul acestuia este probabil diminuat de faptul ca mare parte din inventiile tehnologice si principiile sociale si individuale si-au facut deja loc in viata noastra. Poate nu intr-o forma identica, insa intr-una destul de apropiata. Lucrurile ce pareau pe atunci imposibile sau extrem de indepartate, s-au transformat astazi in realitate, fiind la indemana oricui.

Bile negre:

– Intriga prezentata intr-o maniera nu indeajuns de atragatoare si personajele de care cu greu te poti atasa si fata de care ai mai degraba sentimente mixte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Imparatul mustelor – William Golding

Ferma Animalelor – George Orwell
Posted in George Orwell

Ferma Animalelor – George Orwell

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Mihnea Gafita

Numar pagini: 192

 

Sinopsis:

Ferma Animalelor a inspirat o celebra animatie difuzata in anul 1954, reluata in 1999 de un film in care vocile personajelor au fost dublate, printre altii, de Patrick Stewart, Julia Louis-Dreyfus si Peter Ustinov.

Cind animalele de la ferma isi alunga stapinul betiv, toate sint cuprinse de un zel colectiv. Fiecare munceste peste program, productivitatea creste si, pentru moment, toate gurile sint satule. Regulile de aur ale colectivitatii vor fi inscrise cu litere uriase pe un hambar: toate animalele sint egale, nici un animal nu va bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi in pat, nu-si va ucide semenii. Dar nu va trece mult pina cind porcii vor prelua conducerea fermei si se vor bucura de toate privilegiile puterii. Punctul culminant al utopiei Ferma Animalelor poate fi inteles fie si numai din ultima regula care mai ramine inscrisa pe hambar: „Toate animalele sint egale, numai ca unele animale sint mai egale decit altele”.

„Ferma Animalelor este o fabula politica plina de intelepciune, de compasiune si de invataminte pentru vremurile pe care le traim.” (New York Times)

Parerea mea:

Probabil majoritatea dintre voi ati auzit de romanul lui George Orwell, Ferma Animalelor. In cazul in care nu ati apucat sa il cititi pana acum, va recomand sa o faceti, pentru ca romanul nu si-a castigat popularitatea fara motive intemeiate. Eu multumesc librariei online Libris pentru ca mi-a oferit ocazia de a citi Ferma Animalelor. Daca doriti sa va achizitionati cartea, o gasiti pe site-ul librariei la un pret foarte bun, alaturi de mii de alte carti online in romana si la fel de multe carti in engleza.

Sunt intotdeauna impresionata de romanele ce infatiseaza povesti ce au ramas la fel de actuale in zilele noastre, desi initial cartile faceau referire la perioade de acum zeci sau sute de ani. Este si cazul romanului Ferma Animalelor, ale carui semnificatii au depasit nu doar bariera timpului, ci si pe cea a spatiului. Autorul a scris cartea ca o critica cu nuante de parodie la adresa societatii rusesti, din perioada unor binecunoscuti lideri sovietici care au instaurat un regim totalitar. Tulburator este insa faptul ca povestea lui George Orwell poate fi suprapusa la fel de bine si in prezent pe societatea actuala. Nu stiu daca si pe cea din alte parti ale lumii, insa pe cea de la noi, cu siguranta! Poate ca nu se potriveste exact, 100%, insa gradul de asemanare este unul extrem de ridicat.

Nu sunt deloc fan politica, ceea ce se intampla ma dezgusta indeajuns incat sa prefer sa traiesc intr-o dulce ignoranta. Partial si pentru ca mi se pare ca inaintam cu spor si drag spre dezastru si ca nu prea se intrevede vreo raza de soare in viitorul apropiat. Oricum.. asta nu inseamna insa ca, vrand nevrand, nu observ totusi modul in care evolueaza organizarea societatii. Si nu pot sa nu fiu surprinsa de cat de asemanatoare este lumea noastra cu cea din Ferma Animalelor. Repet, poate nu neaparat in ansamblu, ca sistem general, insa privite separat, majoritatea aspectelor si detaliilor sunt aproape identice. Incepand de la modificarile insesizabile ale principiilor propuse la inceput, pana la minciunile socante si lipsite de orice sentiment de jena, la care se ajunge in doar cateva luni. De la modul in care oamenii se lasa manipulati, aproape dorindu-si asta, pana la speranta lipsita de argumente sau de o baza cat de cat solida ca totul e..binisor si ca merge din ce in ce mai bine. De la ascunderea sau modificarea istoriei, pana la instigarea impotriva unor dusmani inventati si redirectionarea urii in sensuri eronate. De la negarea adevarului din partea celor care conduc o tara si pana la negarea adevarului din partea poporului condus. Din motive de egoism, lacomie sau dorinta de putere din partea unora si din motive de prostie, teama si nepasare din partea altora.

Ferma Animalelor nu este doar o critica referitoare la conducatorii ipocriti ci e adresata in egala masura si oamenilor ce se lasa condusi in directii dezastruoase, cu zambetul pe buze, in ciuda evidentei. A oamenilor care se lasa striviti si jucati pe degete ca niste marionete in jocul papusarului. Care uita sacrificiile de ieri, promisiunile pe care si le-au facut lor insisi si pierd invataturile propriilor greseli din trecut, repetandu-le apoi iar si iar. Nu stiu daca opera lui George Orwell loveste mai tare in lacomie si minciuna sau in prostie si umilinta. Fiecare personaj – individual sau colectiv- prezinta o anumita tipologie umana, impecabil creionata. Insa, veti observa ca din pacate, din aceasta poveste lipseste un personaj important: tipul eroului. Din nou, la fel ca in realitate..

Nu poti sa nu te simti cuprins de un val de sentimente contradictorii: mila si dezgust – in acelasi timp, pentru animalele persecutate, dispret, ura dar si un soi de intelegere pentru animalele conducatoare. Pentru ca, cine e mai rau pana la urma? Cine merita judecat mai aspru? Cel care ia daca vede ca se poate si are de unde sau cel care permite altora sa ii ia ce este al sau?

Bile albe:

– Cartea are un ton usor, de povestioara, ai impresia ca citesti o fabula ceva mai lunga si nu un roman. In plus, numarul de pagini nu este deloc unul mare, asa ca Ferma Animalelor se poate citi in doar o ora-doua. Si merita din plin!

Bile negre:

– Mi-e greu sa gasesc vreun punct slab unei astfel de lecturi. Nu neaparat din cauza renumelui cartii, ci mai ales datorita constructiei povestii si stilului utilizat. Poate doar cateva inadvertente temporale – am avut la un moment dat senzatia, spre final, ca perioadele de timp mentionate de autor incepusera sa nu se mai suprapuna perfect cu desfasurarea actiunii sau cu existenta unora dintre personaje.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Insula pinguinilor – Anatole France

Numele trandafirului – Umberto Eco