Tag: recenzii

Posted in Mireille Calmel

Razbunarea lui Isabeau (seria Jocul Lupoaicelor, volumul 2) – Mireille Calmel

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducere: Alina Beiu-Desliu

Nr. pagini: 378

 

Sinopsis:

Răzbunarea femeilor-lupoaice nu s-a împlinit încă. În vreme ce Isabeau devine una dintre cele mai faimoase lenjerese din Paris şi preferata regelui Francisc I, când lucrurile păreau a intra pe făgaşul normal, destinul le trimite o altă lovitură: Francois de Chazeron porneşte pe urmele lor pentru a le smulge teribilul secret pe care aceste femei îl deţin. Înfruntarea ce va urma va fi, probabil, ultima lor şansă de a-şi câştiga demnitatea şi libertatea, astfel îşi vor putea învinge trecutul şi împlini destinul şi, cine ştie, Marie, nepoata lui Isabeau şi fiica lui Paracelsus, va putea înfăptui ceea ce femeile din neamul ei n-au reuşit; poate atunci va înţelege tâlcul prevestirilor lui Nostradamus. Vor reuşi să descopere secretul Pietrei filozofale, al vieţii veşnice, dar, mai ales, vor putea afla misterul transformării lor în lupoaice în nopţile cu lună plină?

Parerea mea:

Volumul doi din seria Jocul Lupoaicelor isi pierde aproape in totalitate apartenenta la stilul fantasy, devenind in mare masura un roman istoric, admirabil redactat. Singura legatura cu genul fantasy ramane amestecul de sange uman cu cel de lupoaica, ce curge in venele personajele principale ale cartii, dar nu se mai pune accentul pe acesta la fel de mult ca in primul volum.

Actiunea se petrece in principal la Paris, la curtea regelui Frantei, unde atat Isabeau cat si nepoata sa, Marie (care este de fapt protagonista acestui volum) devin pe rand protejatele acestuia, fapt ce le aduce in aceeasi masura si bucurii dar si o serie noua de pericole. Amenintarea ce planeaza asupra lui Isabeau si a familiei sale din partea lui Francois de Chazeron dispare cam in prima treime a romanului. Pana spre sfarsitul cartii, cand Marie si tatal ei, Paracelsus incearca sa descopere leacul pentru transformarea Loralinei inapoi in om, intrigile se desfasoara la Paris si ocazional, la Vollore. Suntem purtati intr-o epoca destul de tulbure din perioada Frantei si a Europei, in care lupta pentru putere, tradarile la cel mai inalt rang, minciunile si neincrederea erau ceva obisnuit.

Desi intriga nu a fost extrem de surprinzatoare si in general, romanul nu iti trezeste cine stie ce emotii, l-am citit cu placere si mi s-a parut interesant amestecul de istorie cu fantezie, cu cate o tenta de supranatural accentuata de pasiunea catre alchimie, de increderea in astrologie sau de prezicerile lui Nostradamus. Am fost surprinsa sa citesc la final notele autoarei, prin care aflam ca aproape toate locurile si numele personajelor sunt reale si inca exista atat cetatile unde se desfasoara actiunea din roman, cat si urmasii catorva familii mentionate.

Bile albe:

– Stilul este lin si armonios, reusind sa redea la fel de realist atat atmosfera luxoasa de la curtea regelui, cat si dedesubturile neplacute ale acestei societati sau mizeria si revolta poporului sarac. Este surprinzator faptul ca descrierile nu sunt deloc multe sau vaste, dar reusesti sa iti imaginezi perfect fiecare loc creionat in poveste. Autoarea te poarta intr-o istorie atat de diferita fata de societatea actuala, dar care pastreaza totusi aceleasi eterne dorinte si vise ale omenirii.

 – In ciuda faptului ca partea supranaturala a istorisirii este pusa intr-un con de umba in cea mai mare parte a cartii, autoarea reuseste sa te pastreze mereu conectat la aceasta prin diferite aluzii, detalii subtile sau mentiuni care iti readuc in atentie intriga originala a povestii.

Bile negre:

– Nu am remarcat nici un personaj fascinant, care sa iti transmita ceva ai mult de cateva sentimente vagi de simpatie sau dispret. Cateva dintre personaje au cate o trasatura care le creioneaza mai bine si le aduce mai aproape de o imagine veridica (regele sau sora acestuia) dar in general, este destul de greu sa te simti atasat de vreun personaj.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Camera blestemata (Jocul Lupoaicelor, vol. 1) – Mireille Calmel

Insula pinguinilor – Anatole France
Posted in Charlaine Harris

Moarte in familie (seria Vampirii Sudului, volumul 10) – Charlaine Harris

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducere: Adrian Deliu

Numar pagini: 480

 

Sinopsis:

Un razboi al zanelor a lasat in haos comunitatea supranaturala din Bon Temps, Louisiana, iar pe Sookie Stackhouse, eroina telepata, sleita psihic si fizic. Chiar si avand in vene sangele a doi vampiri, Sookie se reface cu mare greutate. Cele mai rele sunt insa ranile sufletesti provocate de pierderea unor persoane dragi si boala primului ei iubit, vampirul Bill. Sookie este ranita si furioasa. Singura alinare i-o aduce dragostea lui Eric Northman. Dar nici macar relatia lor nu se desfasoara fara momente tensionate. Daca la toate acestea mai adaugam si faptul ca, dupa ferecarea portalului spre lumea zanelor, au ramas in randul oamenilor cateva zane dornice de razbunare, intelegem de ce Sookie nu are nici o sansa sa traiasca in tihna. Si inca ceva: una dintre zane este manioasa, foarte, foarte manioasa…

“Harris este neintrecuta in crearea mai multor lumi paranormale si contopirea acestora cu realitatea noastra. Si totul se petrece cu mult umor, suspans si fantezie.” – Tulsa World

Parerea mea:

Nu pot sa cred ca au trecut deja 10 saptamani de cand am inceput sa citesc seria Vampirii Sudului, 10 saptamani de cand devorez volumul nou intr-o zi sau doua si apoi in restul de 5-6 zile astept cu nerabdare sa descopar continuarea, incerc sa imi imaginez ce s-ar mai putea intampla si cum vor evolua lucrurile pentru personaje. Inca nu am procesat probabil faptul ca martea viitoare nu va mai fi inca un volum de cumparat la chioscul de ziare si inca nu am ajuns sa ma simt ciudat, ca atunci cand deodata ramai fara o activitate pe care obisnuiai sa o faci periodic si deodata esti lipsit de ea. Dar stiu ca asta va urma. Abia astept acum sa pun labutele pe proaspatul volum 11 si abia dupa aceea voi intra in starea aceea de asteptare, enervata ca nu mai apare odata si ultimul volum.

Asa cum ne-am obisnuit pana acum, si romanul Moarte in familie abunda in tot felul de aventuri ale protagonistei. Noutatea consta in faptul ca Sookie se reface mult mai greu de data aceasta dupa intamplarile din volumul anterior – pana acum eram obisnuiti ca dupa o gura de sange de la unul dintre vampiri sa fie nou nouta si gata de alte aventuri. Per ansamblu,  volumul 10 a fost unul foarte foarte placut, mi-au fost dragi mai multe personaje despre care speram sa fie pozitive pana la final si sa nu fiu din nou dezamagita cum mi s-a intamplat intr-unul din volumele anterioare, cand m-am lasat cucerita de un personaj fermecator ca sa aflu la final ca era de fapt eroul negativ al cartii. Si din fericire, au ramas pozitive iar in final au capatat chiar o imagine si mai buna.

Mi-au placut momentele in care Sookie se implica singura, fara a fi fortata de imprejurari in rezolvarea problemelor prietenilor ei si poate pentru prima data ai senzatia ca de data aceasta face intr-adevar ceea ce este bine sa faca si pentru ea si pentru restul personajelor implicate: solicita ajutor pentru Bill si joaca un rol important intr-una din intalnirile varcolacilor. Partea in care sunt descrise actiunile eroinei de la intalnirea haitei este extrem de amuzanta si in general, parca toata cartea a fost impanzita cu mai multe momente haioase fata de alte volume.

Bile albe:

– Exista cateva momente de tandrete si sinceritate intre Sookie si anumite personaje, momente ce ofera un farmec deosebit cartii, in special datorita contrastului dintre caracterul obisnuit al acestor personaje (cum ar fi Eric si Pam), caracter de obicei rece si usor arogant si strafulgerarile de afectiune pe care le dezvaluie.

– Finalul cartii, mai exact ultima jumatate de pagina mi s-a parut absolut delicios. Impresia lasata de volumele anterioare despre zane este ca acestea pot fi extrem de crude in anumite cazuri, dar in acelasi timp au o naivitate de care te indragostesti si un stil adorabil. Iar momentul din finalul volumului reuseste sa redea perfect acest lucru si te lasa cu un zambet larg pe fata.

Bile negre:

– Am regretat disparitia unuia dintre personajele principale din acest volum, in ciuda faptului ca a fost prezentat ca fiind negativ si ca moartea sa ii ofera libertatea suprema lui Eric. Mi s-a parut totusi un personaj remarcabil, ce ar fi putut fi exploatat mai mult si care nici macar nu face nimic foarte rau, astfel incat sa isi merite un sfarsit atat de brusc.

– Una dintre cele mai mari probleme a lui Eric si implicit si a lui Sookie ramane nerezolvata la finalul acestui volum, cu toate ca influenta ei planeaza asupra tuturor actiunilor din carte. In mod normal, problemele mentionate la inceputul fiecarui volum isi gaseau rezolvarea pana la finalul acestuia, chiar daca dadeau nastere unor intrigi noi ce urmau sa fie rezolvate abia in romanele urmatoare. In schimb, volumul 10 te lasa cu un sentiment de frustrare, intrucat cea mai pregnanta problema nu are parte de nici o imbunatatire pana la sfarsit si cu atat mai putin de o rezolvare.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Morti pana la apus (Vampirii Sudului, vol. 1) – Charlaine Harris

Moartea la Dallas (Vampirii Sudului, vol. 2) – Charlaine Harris
Posted in Mireille Calmel

Camera blestemata (seria Jocul Lupoaicelor, volumul 1) – Mireille Calmel

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducere: Alina Beiu-Desliu

Nr. pagini: 320

 

Sinopsis:

Iarna anului 1500. Langa zidul castelului Montguerlhe, zace, inconstienta si plina de sange, o tanara cu parul lung. Pentru ca era prea frumoasa si mandra, a refuzat sa se daruiasca stapanului ei, monseniorul Francois de Chazeron. Drept urmare, acesta i-a spanzurat sotul chiar in noaptea nuntii, iar pe ea a violat-o, a batut-o si apoi a insemnat-o cu fierul rosu, aruncsad-o lupilor. Dar fiarele padurii nu s-au atins de tanara ranita, pentru ca o considera de-a lor, le vorbeste limba, iar in noptile cu luna plina se transforma… Toti o cred moarta, dar Isabeau a reusit sa supravietuiasca doar pentru a se razbuna. Povestea ei ne duce în subteranele Parisului, la curtea miracolelor. Profetiile unui copil, care mai tarziu va deveni Nostradamus, ne poarta in cautarea Pietrei filozofale. Actiune, mister, reconstituire a unei epoci istorice toate intr-un roman pasionant!

Parerea mea:

Am observat ca la fiecare cativa ani, se modifica „tendintele” in materie de genuri literare la moda. In special in genul fantasy, apar si dispar periodic anumite curente. In ultimii ani, au intrat din nou in atentia publicului cartile cu vampiri si cele cu varcolaci (acestea din urma obtinand un ecou mai stins totusi), dupa care a urmat o perioada in care s-au testat cartile cu calatorii in timp, cele cu ingeri – cel mai des, cu cei cazuti, cele cu vrajitori sau personaje dotate cu anumite puteri speciale, iar in prezent, am observat ca atentia se indreapta catre romanele distopice, ce prezinta diferite povesti dintr-un viitor post-apocaliptic. In general, majoritatea acestor carti ascund de fapt si cate o poveste de dragoste sub masca supranaturalului.

Camera blestemata mi-a lasat impresia ca ar fi o carte din perioada premergatoare fantasy-ului de azi, din momentul in care acest gen exista, dar nu avea acelasi numar de admiratori ca cel din prezent si cand reactiile publicului inca nu erau clar definite. Diferentele principale constau in perioada de timp utilizata de autoare drept cadru pentru intamplarile istorisite, anii 1500-1516 si de asemenea, in faptul ca desi exista cateva povesti de dragoste, accentul nu s-a pus pe acestea.

Cartea spune povestea unor femei dintr-o familie nu tocmai obisnuita. Isabeau si fiica sa, Loraline au puteri vindecatoare si inteleg graiul lupilor, ajungand, in urma unor intamplari nefaste sa traiasca printre acestia, in timp ce bunica si sora lui Isabeau, Alberie, sunt adevarate femei varcolac, transformandu-se la fiecare luna plina in lupoaice. Viata lui Isabeau este distrusa de stapanul mosiei unde aceasta locuia, iar din acel moment este adoptata de lupii din imprejurimi si incepe sa conceapa un plan de razbunare pe care i-l transmite ca mostenire fiicei sale, crescuta in salbaticie, in aceeasi familie de lupi. Alberie face parte si ea din complotul impotriva lui Francois de Chazeron si odata cu plecarea lui Isabeau la Paris, Loraline devine responsabila de indeplinirea razbunarii, ceea ce duce pana la urma la un final surprinzator si cu siguranta foarte departe de cel dorit.

Prin prezenta lui Isabeau la Paris cititorul face o incursiune atat in lumea buna a Frantei din acea perioada, cat si in faimoasa Curte a Miracolelor din subteranele orasului. In acelasi timp, calatoriile lui Theophrastus (personaj real, Theophrastus Bombast von Hohenheim, cunoscut ulterior in istorie sub numele de Paracelsus) ne conduc pana la copilul Nostradamus, calatorie ce nu pare sa aiba alt rol decat pe acela de a oferi un plus de savoare romanului. Per ansamblu, povestea reprezinta un amestec interesant de mituri, istorie, realism si fictiune, astfel incat la final te intrebi cat din ceea ce ai citit ar fi putut fi cu adevarat real.

Bile albe:

– Cred ca principala calitate a cartii o reprezinta tocmai imbinarea unor intamplari si a unor personaje reale cu unele imaginare si plasarea intamplarilor in Evul Mediu, ceea ce duce la o poveste mai complexa, cu intrigi bine inchegate, cu prezentarea unor reguli sociale complicate si aproape de neinteles acum, cu explicarea unor fapte ce au devenit in timp adevarate legende, cu descrierea unei epoci in care magia, credintele bizare, stiinta primitiva si superstitiile constituiau un mod de viata obisnuit.

Bile negre:

– Nu am inteles plasa de tradari si minciuni intinsa intre personajele principale, mai ales ca acestea sunt de aceeasi parte a baricadei, iar minciunile sunt absolut inutile, lipsite de sens, neavand nici un scop practic: Isabeau o minte pe Loraline, Alberie pe Huc, Theophrastus pe tatal sau.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Razbunarea lui Isabeau (Jocul Lupoaicelor, vol. 2) – Mireille Calmel

Misterul Tiziano – Iain Pears
Posted in Charlaine Harris

Mort si-ngropat (seria Vampirii Sudului, volumul 9) – Charlaine Harris

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducere: Ana-Maria Nica

Nr pagini: 336

 

Sinopsis:

“O serie captivanta… E usor de inteles de ce aceste carti cu un farmec ciudat au devenit atat de indragite.” –The New Orleans Times-Picayune

Pentru Sookie Stackhouse fiecare zi inseamna o noua aventura. Si nici nu e de mirare, daca ne gandim ca ea are o legatura de sange cu seful vampirilor, este prietena a haitei locale de varcolaci, lucreaza pentru un barbat teriantrop si are un frate varcolac-pantera… Varcolacii si teriantropii hotarasc acum sa-si dezvaluie existenta in fata oamenilor obisnuiti. Si tot acum, o crima misterioasa pune intreaga comunitate pe jar, mai ales ca victima este o persoana cunoscuta si trupul mutilat este gasit in parcarea barului unde lucreaza Sookie. Si ca lucrurile sa fie si mai complicate, apar si alte fiinte supranaturale care se pregatesc de lupta. Iar Sookie ajunge un ostatic mult prea uman in lupta lor…

“Un amestec comic, alert, amuzant si extraordinar de incitant de poveste cu vampiri si thriller, un roman captivant, pe care nu trebuie in nici un caz sa-l ratezi.” – Susan Sizemore

Parerea mea:

Am intarziat putin cu recenzia, din lipsa de timp, insa cartea am devorat-o in cateva ore si recunosc ca a ajuns fulgerator pe primul loc in topul preferintelor mele privind volumele din seria Vampirii Sudului. Cu riscul de a strica surpriza celor ce inca nu au citit volumul Mort si-ngropat, chiar nu pot sa ma abtin sa nu imi exprim entuziasmul fata de relatia dintre Eric si Sookie, relatie ce in sfarsit devine concreta. De fapt, intr-un mod semi-oficial, devine foarte oficiala. Nu e foarte clar nici pentru cititori, nici pentru Sookie daca ceea ce e intre ea si Eric este o combinatie de atractie si sentimente naturale sau este urmarea schimbului de sange si a ritualului pe care l-a infaptuit fara sa stie ce face. Evident, este de dorit sa fie valabila prima varianta.

In afara de relatia celor doua personaje, actiunea este bineinteles construita pe o serie de evenimente. Cele mai multe dintre ele, ca de obicei, neplacute pentru protagonista. Romanul pastreaza acelasi ritm rapid, iar actiunile mi s-au parut intr-o oarecare masura mai bine inlantuite, mai strans legate una de cealalta. Si, mai mult, in ciuda tuturor precautiilor, Sookie pare a fi intr-o primejdie mai mare decat pana acum, senzatie accentuata probabil si de faptul ca de data aceasta se afla singura in mainile dusmanilor, dusmani ce nu sunt prea usor de inlaturat.

Finalul nu este tocmai ideal, dar nici nu iti trezeste cine stie ce sentimente neplacute. Doar ca ar fi putut sa lase o portita deschisa pentru alte intamplari, in loc sa inchida practic un capitol din viata eroinei.

Bile albe:

– Probabil toti admiratorii seriei Vampirii Sudului stiu ca volumul Mort si-ngropat este urmat de inca 2 romane care sunt deja disponibile pe piata, plus unul la care autoarea inca lucreaza, daca nu ma insel. Cu toate acestea, exista cateva momente in care ajungi sa te intrebi sincer daca protagonista va supravietui intamplarilor prin care trece si in cazul in care o va face, daca va ramane sanatoasa atat fizic, cat si psihic. Mi se pare ca este una dintre cele mai pertinente dovezi ale talentului si imaginatiei autoarei.

– Cu toate ca romanul nu duce lipsa de momente tensionate, mistere si lupte in lumea supranaturala, scriitoarea a condimentat actiunea si cu cateva intamplari minore intrigante, asa ca esti tinut in suspans pe tot parcursul cartii.

Bile negre:

– Cateva personaje foarte dragute au parte de un sfarsit nu tocmai placut. Nu este vorba de personaje principale, dar erau totusi simpatice si ofereau cartilor un farmec aparte, asa ca nu ai cum sa nu le regreti.

 – Dezvaluirea existentei varcolacilor si a teriantropilor ofera posibilitatea unor intrigi noi pentru volumele urmatoare, dar momentul propriu-zis in care acestia isi recunosc natura (cel putin in barul unde lucreaza Sookie) mi s-a parut tratat putin superficial si acceptat prea usor de persoanele normale. Oricat de pregatit ar fi fost terenul prin revelatia existentei  vampirilor, oamenii sunt parca prea impasibili si reactioneaza aproape cu indiferenta la transformarile care se desfasoara in fata lor.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Moarte in familie (Vampirii Sudului, vol. 10) – Charlaine Harris

Morti pana la apus (Vampirii Sudului, vol. 1) – Charlaine Harris
Posted in Anne Rice

Regina damnatilor (seria Cronicile Vampirilor – volumul 3) – Anne Rice

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducere: Florica Sincu

Numar pagini: 640

 

Sinopsis:

După Interviu cu un vampir şi Vampirul Lestat, Regina damnaţilor este al treilea volum din ciclul Cronicile vampirilor- această stranie îmbinare de arhaitate aristocratică şi de modernitate de ultimă oră. După şase mii de ani de linişte înfiorătoare, Akasha, mama tuturor vampirilor şi regina damnaţilor, se ridică din somn ca să dezlănţuie puterile întunericului. Iar cel care va trebui să lupte împotriva răului atotcuprinzător este Lestat- cel mai sălbatic dintre vampiri.

Parerea mea:

Prima parte a romanului este alcatuita din mai multe povestiri, aparent fara nici o legatura directa intre ele, cel putin la inceput, ale unor personaje ce vor deveni sau nu, importante in desfasurarea intrigii principale. Ilustrarea intamplarilor personajelor ce nu au un rol semnificativ mai tarziu este importanta tocmai pentru a accentua amploarea evenimentelor din urmatoarele parti ale cartii. Aceste povesti din partea intai a cartii imbina amintiri din trecutul personajelor cu scurte momente din prezent si se desfasoara inainte de concertul lui Lestat, mentionat deja in finalul volumului anterior, Vampirul Lestat. In partea a doua se continua insiruirea povestilor mai multor personaje, de data aceasta fiind urmarite intamplarile acestora din timpul concertului.

Abia din partea a treia a cartii povestea se desfasoara simultan pe ambele planuri: Lestat impreuna cu Akasha de o parte si grupul de vampiri ce au scapat de distrugerea reginei, pe de alta parte – reuniti pentru prima data, pentru a se salva atat pe ei, cat si lumea intreaga de planurile malefice ale reginei damnatilor. In aceasta parte a cartii se face din nou o incursiune in trecut, revelandu-se in sfarsit povestea gemenelor care apar continuu de la inceputul cartii si reprezinta probabil unul dintre cele mai importante mistere ale romanului. Povestea alterneaza de la un grup la altul, pastrandu-ti atentia si curiozitatea treze. In plus, este remarcabil modul in care autoarea reuseste sa faca cititorul sa se simta apropiat de fiecare personaj. Pe masura ce citesti, esti tot mai adancit in poveste si intelegi parca toate sentimentele si actiunile fiecaruia dintre ele.

Nu stiu exact ce impresie s-a dorit sa avem despre Akasha. Probabil trebuia sa fie perceputa drept personaj negativ, marele inamic al protagonistilor. Eu am vazut-o doar ca pe o fiinta singura si debusolata, intepenita intr-un timp disparut de mult, incapabila sa se adapteze la prezent, ce isi doreste cu disperare sa aiba un tel important care sa ii redea gloria de alatadata si mai mult, sa aiba pe cineva alaturi. In momentul in care se intalneste cu grupul de vampiri ramasi in viata nu vezi o persoana diabolica, ci doar una care sufera poate fara sa-si recunoasca asta nici macar ei insasi, care in ciuda miilor de ani traite, are exact aceleasi tristeti umane ce sunt comune atat muritorilor cat si nemuritorilor. M-am surprins dorindu-mi ca cel putin unul dintre personaje sa o inteleaga si sa treaca de partea ei, macar simbolic, chiar daca rezultatul confruntarii ar fi ramas acelasi.

Bile albe:

– Este interesanta perspectiva pe care autoarea reuseste sa o ofere asupra personajelor: eroi ce in alte volume pareau de neinvins, vampiri pe care ii vedeai ca fiind vesnici, intelepti, ajunsi aproape la perfectiune in ceea ce priveste inteligenta, echilibrul si puterea, apar acum (cel putin in primele parti ale romanului) fragili si aproape neinsemnati in comparatie cu Akasha.

– Am avut impresia ca am citit o carte completa, careia nu i-a lipsit absolut nimic. Incepand de la cartea a treia, citesti cu sufletul la gura intamplarile personajelor, actiunea se precipita, intriga capata un ritm alert si abia de aici ai sentimentul ca nu mai poti lasa cartea din mana.

Bile negre:

– Poate ca nu era foarte greu de banuit care va fi ideea de baza a planului reginei, dar pe mine m-a surprins. Cred ca ma asteptam totusi la ceva mai spectaculos, in ciuda faptului ca nici ideea prezentata nu este de neglijat daca incerci sa ii cuprinzi toate implicatiile.

– Primele doua parti ale cartii se citesc mai greu, nu au acel ceva care sa te atraga si sa te faca extrem de curios cu privire la continuare. Alternarea extrem de rapida intre povestile numarului mare de personaje nu iti permite sa intelegi care dintre acestea vor avea cu adevarat un rol important in desfasurarea actiunii viitoare si astfel nu faci decat sa iti pierzi concentrarea, sa nu remarci unele dintre detaliile ce ar trebui de fapt sa fie retinute sau dimpotriva, sa acorzi o atentie deosebita unor amanunte lipsite de semnificatie.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Vampirul Lestat (Cronicile Vampirilor – vol. 2) – Anne Rice

Povestea hotului de trupuri (Cronicile Vampirilor, vol. 4) – Anne Rice