Tag: recomandari carti

Posted in Anne Rice

Vampirul Lestat (seria Cronicile Vampirilor – volumul 2) – Anne Rice

Posted on by roxtao

Disponibil la: Extra Carti

Colectia: Literatura Universala

Format: 180×110

Numar pagini: 704

 

Sinopsis:

Lestat: un vampir, dar nu unul dintre cei obisnuiti. Caci Lestat este cu adevarat viu, extatic, patimas – iar in extravaganta sa poveste, el se avanta din lascivitatea Parisului secolului al XVIII-lea in Egiptul demonic al preistoriei, din New Orleansul unui fin-de-siecle plin de atmosfera in frenetica lume a supervedetelor rockului zilelor noastre – caci, urmarit in egala masura de morti si vii, el cauta sa afle intunecatul secret al propriei sale nemuriri.

Parerea mea:

Nu mai citisem de cativa ani o carte de Anne Rice. Am citit mai demult cateva romane din seria Cronicile Vrajitoarelor, cateva din Cronicile Vampirilor si de asemenea unul dintre cele doua volume din Noile Cronici ale Vampirilor. Ulterior, a inceput obsesia generala a cartilor cu vampiri si tot ce am citit in ultima vreme apartinand acestui gen au fost doar carti publicate in ultimii ani.

Nici nu stiu cum sa exprim ce am simtit citind din nou Anne Rice. Comparativ cu  ritmul alert si cu dorinta de a creea o stare constanta de tensiune si de suspans a romanelor din noua generatie fantasy, cartile lui Anne Rice se simt total diferit. Ofera parca o stare de calm, de liniste cand le citesti, in ciuda faptului ca nu sunt deloc plictisitoare sau lipsite de actiune. Dar parca autoarea nu s-a grabit sa le scrie, nu s-a luptat sa obtina admiratia si dependenta cititorilor, nu a alergat dupa senzational, ci a creat incet o lume care te fascineaza treptat, pe masura ce te adancesti mai mult in ea si te face sa visezi inca mult timp dupa ce ai inchis cartea. Personajele sunt portretizate in amanunt, locatiile abunda in detalii care te ajuta sa iti creezi in minte fiecare scena, dar descrierile nu au deloc rolul de a te plictisi, ci aduc o nota de veridicitate cartii.

Romanul este scris sub forma de confesiune, la persoana 1, ceea ce ofera cititorului un grad mai ridicat de intimitate, de empatie, posibilitatea de a se identifica cu personajele care isi spun povestile si de a se pune mai usor in locul acestora in diferitele situatii prin care trec.

Inca o diferenta majora fata de romanele fantasy mai noi este faptul ca aproape toate personajele importante sunt vampiri,  iar oamenii au de cele mai multe ori doar rol de cina. Este o noutate binevenita, in primul rand deoarece in felul acesta se pierde tentatia de a-i privi vampiri doar ca pe niste oameni cu niste abilitati in plus. In al doilea rand, lipsa unor actiuni determinate de eventualele relatii deja cliseice dintre oameni si vampiri ofera posibilitatea cititorului de a intra intr-o lume a vampirilor ce pare mai autentica, de a intelege ce inseamna de fapt nemurirea si cat de efemera este existenta omenirii, de a te pune in pielea personajului si a-ti imagina cum ai trai tu o eternitate marcata de secrete si de conditia de a-ti ascunde mereu adevarata natura.

Tensiunea crescanda face ca in momentul in care ajungi la finalul cartii sa iti doresti cu disperare sa te apuci de urmatorul roman (Regina Damnatilor) chiar in secunda in care ai terminat ultima pagina.

Bile albe:

– Vampirii sunt creati dupa reteta clasica: dorm in sicrie sau in pamant, ies doar noaptea, pot fi ucisi doar de soare sau foc, se hranesc cu sange de om direct de la sursa pana ce aceasta se goleste, au anumite puteri telepatice si telekinetice care le cresc odata cu inaintarea in varsta, nu stralucesc, nu mananca animale, nu se indragostesc de oameni si nu le dezvaluie acestora ceea ce sunt.

– Romanul spune de fapt povestile a 3 vampiri, prin vocile acestora, nu doar a unuia. Regasim aici povestea lui Armand (care va fi reluata si dezvoltata 13 ani mai tarziu, intr-un roman dedicat doar acestuia), povestea vampirului Marius si bineinteles, cea a lui Lestat. Este ca si cum ai citi de fapt 3 carti grozave.

Bile negre:

– Autoarea pare sa se inspire din romanele scrise de scriitorii din Antichitate cel putin din punct de vedere al relatiilor dintre personaje. Doar in cartile autorilor antici am mai intalnit prezentarea unor relatii de iubire (aproape niciodata platonice) ce nu tineau cont de sexul personajelor sau de gradele de rudenie dintre acestea. In ciuda faptului ca probabil la un moment dat in istorie astfel de relatii nu erau deloc spectaculoase si se intalneau la fiecare pas in cadrul multor civilizatii, in special in clasele superioare, pot fi inca usor deconcentrante sau neobisnuite pentru cititorul din ziua de astazi. In plus, am observat o tendinta de a introduce acest tip de relatii in cele mai multe carti cu vampiri, creandu-se deja un precedent ce nu mai surprinde atat de mult. Nu ma deranjeaza ideea in sine, ci doar faptul ca pare atat de logic si normal ca o persoana ce devine vampir sa isi pastreze absolut toate trasaturile de caracter mai putin preferintele sexuale, care fie par sa devina oarecum incerte, fie se schimba radical. Partea buna este ca cel putin autoarea are un stil de a prezenta aceste relatii atat de firesc incat aproape ca nu mai au nici un impact atunci cand le citesti.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Regina damnatilor (Cronicile Vampirilor – vol. 3) – Anne Rice

Povestea hotului de trupuri (Cronicile Vampirilor, vol. 4) – Anne Rice
Posted in Charlaine Harris

Mort de-a binelea (seria Vampirii Sudului, volumul 5) – Charlaine Harris

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectie: Fantasy Leda

Traducere: Ana-Maria Nica

Nr pagini: 384

 

Sinopsis:

NO. 1 BESTSELLER NEW YORK TIMES 2008 Seria Vampirii Sudului sta la baza serialului TRUEBLOOD, o productie originala HBO.

“Dialogurile naturale si pline de umor si o intriga bine construita… fac din aceasta carte cel mai reusit volum al seriei.” Publishers Weekly

Aventurile lui Sookie Stackhouse continua cu un nou volum pasionant. Fanii cuceritoarei eroine ii vor urmari si acum cu sufletul la gura peripetiile. Cand isi da seama ca fratele ei, Jason – devenit teriantrop – este in mare pericol, lui Sookie nu-i ramane decat sa afle cine ii doreste acestuia moartea. Si asta cat mai repede, fiindca ucigasul este pregatit sa atace din nou…La fel de amuzant si de captivant ca si cele anterioare, noul episod ne incanta cu aceeasi combinatie de actiune vie, senzualitate, paranormal si suspans, care lui Charlaine Harris ii reuseste de fiecare data pe deplin. Scenele de actiune, stilul atragator, personajele supranaturale, pasajele bine dozate de erotism – iata o combinatie irezistibila care explica succesul exploziv al intregii serii.

Parerea mea:

Mort de-a binelelea iti da senzatia de roman politist mai mult decat de roman fantasy. Bineinteles, daca ignori faptul ca majoritatea personajelor sunt supranaturale. Actiunea nu lipseste, Sookie e tot mai prinsa intre comunitatile de vampiri, varcolaci si teriantropi, dar parca acest volum nu impresioneaza la fel ca cele dinainte. In plus, protagonista trece parca prin prea multe intamplari neplacute intr-un timp atat de scurt. Si in ciuda acestora, cand ajungi la ultima pagina, inca mai astepti sa se intample ceva important. Nu mi s-a parut neaparat o carte slaba, doar ca autoarea a ridicat niste standarde prin volumele antecedente pe care in Mort de-a binelea mi s-a parut ca nu le-a mai atins. Oricum, mi-a placut sa o citesc si probabil toate persoanele care au inceput deja seria si au devenit fani nu vor rata nici acest volum.

Bile albe:

– Exista zeci de momente nostime in carte. Parca la fiecare cateva pagini gasesti cel putin o idee sau o expresie transmisa intr-un mod ce te face sa chicotesti. Deci in ciuda lipsei de evenimente marcante, farmecul seriei se pastreaza si in volumul 5.

– Mi-a placut foarte  mult momentul in care barbatii din Bon Temps care se aflau in barul unde lucreaza Sookie o ajuta pe aceasta in lupta contra unuia dintre vampiri si atmosfera de „Nu s-a intamplat nimic” descrisa apoi de autoare, dupa ce problema este rezolvata.

Bile negre:

– Ar trebui sa le fie interzis scriitorilor sa creeze personaje extrem de placute si simpatice pentru ca in final sa dezvaluie faptul ca au fost tot timpul personaje negative. Am incercat cel putin sa ma consolez cu ideea ca personajul in cauza fusese obligat sa faca  ceea ce a facut, dar explicatia lui Eric din final mi-a dezumflat iluzia.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Categoric moarta (Vampirii Sudului, vol. 6) – Charlaine Harris

Morti cu totii (Vampirii Sudului, vol. 7) – Charlaine Harris
Posted in Anatole France

Insula pinguinilor – Anatole France

Posted on by roxtao

Disponibil la: Humanitas

Colectie: Carte de buzunar

Traducere: Aurel Tita

Numar de pagini: 336

 

Sinopsis:

Un misionar crestin ajunge, pacalit de Diavol, pe o insula acoperita de gheturi si, avand o vedere foarte proasta, ii confunda pe marii pinguini din specia Great Auk (disparuta la jumatatea secolului al XIX-lea) cu niste pagani ce trebuie crestinati. El boteaza animalele, iar Dumnezeu, care in mod normal le pemite doar oamenilor sa fie botezati, rezolva problema daruindu-le pinguinilor suflete si transformandu-i in fiinte omenesti. Astfel incepe istoria pinguinilor, ce o oglindeste, satiric, pe cea a Frantei si a Europei Occidentale. Pinguinii trec prin marile migratii, prin Evul Mediu eroic, prin Renastere si cunosc o epoca moderna, tehnologica; civilizatia lor ultraindustriala e distrusa, pana la urma, de o campanie terorista, si totul porneste de la capat. Insula pinguinilor e o critica a naturii umane; morala, obiceiurile si legile omenesti sunt obiectul satirei lui Anatole France.

Parerea mea:

Nu mai citisem de cateva luni carti scrise de autorii secolelor trecute si imi pierdusem intr-o oarecare masura entuziasmul fata de acestea, fiind atrasa mai mult de titlurile noi si stralucitoare zarite prin rafturile librariilor. La romanul lui Anatole France m-a atras in primul rand titlul si speram ca acesta sa nu fie unul metaforic, iar rezumatul de pe ultima coperta mi-a confirmat faptul ca intre paginile cartii se afla o idee atragatoare si plina de originalitate.

Cartea este subtirica si se citeste usor, nu este deloc incarcata de arhaisme sau expresii invechite. Este structurata in „carti”, impartite la randul lor in capitole nu foarte lungi. Unele capitole sunt strans legate intre ele, altele aduc cate o povestioara noua, cu personaje alese din neamul pinguinilor, capitole ce reflecta fiecare cate un aspect diferit al noii civilizatii. Alegerea acestei modalitati de a scrie romanul are avantajul de a-l face foarte usor de citit. Trebuie sa mentionez ca exista multe momente amuzante si per ansamblu, nu ramai deloc cu impresia ca ai citit o carte scrisa in urma cu mai mult de 100 de ani. Evident, exista si cateva aluzii istorice inevitabile, pe care daca nu ai fost chiar pasionat de istorie nu prea ai cum sa le apreciezi probabil la adevarata valoare, dar nu sunt un impediment major in intelegerea cartii.

Dupa cum scrie si in prezentarea editurii, Insula pinguinilor a fost considerata o opera satirica la adresa Frantei si a Europei. Mie mi se pare mai mult de atat. Mi se pare ca  sugereaza exact istoria si evolutia lumii intregi, nu doar ale unei tari sau continent. Este ca si cum ori de cate ori s-ar ridica o civilizatie noua, urmeaza exact aceiasi pasi ca cele dinaintea ei. Cartea te face sa realizezi ca umanitatea repeta mereu si mereu aceleasi greseli, ca indiferent de cate planete am popula intr-un viitor ipotetic vom actiona intotdeauna exact in acelasi mod, criticand faptele pe care le-au facut predecesorii, chiar in timp ce le facem si noi intr-o maniera identica. Si daca pe parcursul cartii ideea aceasta e doar sugerata, ultima pagina expune direct exact ceea ce a fost ascuns printre randuri in capitolele anterioare.

Bile albe:

– Cartea iti induce anumite ganduri cu o tenta usor filozofica atat de pregnant, incat si la cateva zile dupa ce ai terminat-o inca te mai trezesti gandindu-te la ea. Cu toate astea, este o carte pe care o poti termina intr-o singura zi, te amuza in timp ce te face sa iti pui intrebari, te transporta intr-o zona in care nu ai mai fost de cand erai adolescent si te revoltai impotriva lumii, fara a te lasa sa simti cumva ca nu ar fi altceva decat un roman micut ce pastreaza o idee nastrusnica in interiorul sau.  Este un contrast savuros intre limbajul simplu al cartii, povestioarele de multe ori nostime si ideile nescrise ce reies dintre randuri.

– Cu toate ca nu cred ca are vreo importanta majora in actiunea cartii, mi-a placut ca se simt unele influente ale altor scriitori si ca autorul a amintit de unele fragmente din operele acestora. Stilul fiecarui scriitor se modeleaza intr-o oarecare masura si prin ceea ce citeste de-a lungul timpului. In operele scrise in trecut influentele altor autori se simteau mai puternic decat in romanele contemporane. Mi-a placut in mod special scena care recreeaza coborarea in Infern din Divina Comedie, deoarece am citit cu ani in urma opera lui Dante Alighieri si a fost o surpriza placuta sa imi amintesc de aceasta.

Bile negre:

– Cartea a 5-a si a 6-a mi s-au parut extrem de greu de citit, plictisitoare si aproape imposibil de urmarit cu atentie. Autorul creste gradul de ironie la adresa societatii, dar reuseste in felul acesta sa piarda interesul cititorului. Aveam senzatia ca nu se mai termina acele parti sau mai rau, ca ar putea sa fie asa tot restul romanului. Cred ca m-as fi simtit la fel de castigata si fara sa citesc respectivele capitole.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Nefertiti. Cartea mortilor – Nick Drake
Posted in Charlaine Harris

Moarta pentru toti (seria Vampirii Sudului, volumul 4) – Charlaine Harris

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectie: Fantasy Leda

Traducere: Ana-Maria Nica

Nr pagini: 420

 

Sinopsis:

Nu dai în fiecare noapte de Revelion peste un barbat alergand pe marginea drumului, pe jumatate dezbracat! Iar cand aceasta i se întampla lui Sookie Stackhouse, nu ne putem astepta decat la noi aventuri. Moarta pentru toti este cel de-al patrulea volum al seriei Vampirii Sudului (dupa: Morti pana la apus, Moartea la Dallas si Clubul Mortilor). Descoperind ca barbatul misterios întalnit în împrejurari atat de ciudate nu este altul decat vampirul Eric, care nu îi este strain, eroina telepata încearca sa-l ajute. Cineva îi facuse vraji sa-si piarda memoria. Implicarea lui Sookie duce la batai pe viata si pe moarte, în care sunt implicati tot soiul de vampiri, varcolaci, teriantropi si vrajitoare. În pericol se afla si inima curajoasei tinere, deoarece este greu de rezistat în fata atragatorului Eric. O poveste fascinanta, cu personaje supranaturale. Un ritm ametitor, umor, momente dramatice, mister, erotism – totul îmbinat cu talent si imaginatie, asa cum ne-a obisnuit cuceritoarea Charlaine Harris.

“Harris a dat lovitura cu o picatura de umor negru, o pata de sange, un fir de paranormal si un continuu suspans…” SF Site

Parerea mea:

Primele doua capitole din Moarta pentru toti sunt fara indoiala mai amuzante decat toate cele 4 volume la un loc. Cum citesc de obicei in metrou, sunt obisnuita sa nu imi manifest zgomotos reactiile pe care mi le induc textele pe care le am in fata. Totusi, de data aceasta mi-a fost extrem de greu sa ma abtin sa nu chicotesc la inceputul cartii ca sa nu atrag toate privirile spre mine. Am reusit pana la urma sa ma limitez la un zambet larg, imposibil de sters. Primele doua capitole sunt uimitor de savuroase: Eric cel amnezic este creionat perfect, toate actiunile lui si starile prin care trece sunt atat de veridice si in acelasi timp foarte, foarte amuzante. La fel si reactiile protagonistei ce urmeaza dupa intalnirea cu vampirul care si-a pierdut toate amintirile. Mi-as fi dorit ca si in restul cartii sa se pastreze acelasi stil, dar bineinteles ca nu ar fi fost posibil sa se insiste prea mult pe aceeasi idee. Mai exista o multime de momente pline de umor pe parcurs, dar nici unul nu reuseste sa egaleze inceputul romanului.

Comparativ cu volumele anterioare, Moarta pentru toti mi s-a parut ceva mai lipsit de actiune. Parca toata cartea reprezinta doar o continua asteptare pentru evenimentele din final. Desigur, pe parcurs se petrec diverse intamplari, dar nu au aceeasi intensitate ca cele din primele 3 volume. Parca nici lupta dintre grupurile de supranaturali nu ofera acel grad de suspans la care te-ai astepta. Lucrul acesta este in schimb compensat de surpriza din finalul romanului care anticipeaza cateva schimbari majore (si nu neaparat pozitive) pentru Sookie si fratele sau.

Bile albe:

– Am descoperit capacitatea seriei Vampirii Sudului de a te face dependent de personaje si de intamplarile prin care trec acestea. M-am bucurat de situatia noua in care a fost pusa protagonista,  ca gazda a lui Eric, de relatia care se naste intre acestia, de decizia lui Alcide in legatura cu fosta sa partenera, etc. Cartea te mentine intr-o stare continua de curiozitate in legatura cu ce se va intampla cu personajele si iti alimenteaza mereu dorinta ca desfasurarea actiunii sa corespunda cu ceea ce iti imaginezi tu ca ar trebui sa se intample in continuare. In plus, devine foarte usor sa empatizezi pe rand cu toate personajele, sa simti exact ce iti imaginezi ca simt acestea.

– Am observat o tendinta a autorilor cititi in ultima vreme de a pastra in viata aproape toate personajele negative pentru eventualitatea in care vor avea nevoie sa le refoloseasca intr-unul din volumele viitoare. Imi place ca spre deosebire de acestia, Charlaine Harris se debaraseaza usor si definitiv de majoritatea personajelor rele, inducandu-ti sentimentul ca s-a facut dreptate si ganduri malitioase de genul „Asa i-a trebuit!” . Totusi, reuseste sa contureze intriga intr-un mod in care sa nu simti ca deodata totul e roz, calm si sigur si ca nu mai urmeaza nimic interesant in viata protagonistilor.

Bile negre:

– Am fost atat de dezamagita de momentul in care Eric scapa de blestem si pretul pentru memoria care i-a revenit au fost exact amintirile din ultimele zile. Intr-adevar, modul exemplar in care se comporta ulterior e o usoara consolare, dar nu pot sa ma abtin sa sper ca intr-unul din volumele urmatoare isi va aminti cumva si zilele acelea.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Mort de-a binelea (Vampirii Sudului, vol. 5) – Charlaine Harris

Categoric moarta (Vampirii Sudului, vol. 6) – Charlaine Harris
Posted in Charlaine Harris

Clubul mortilor (seria Vampirii Sudului, volumul 3) – Charlaine Harris

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectie: Fantasy Leda

Traducere: Ana-Maria Nica

Nr pagini: 360

 

Sinopsis:

In acest al treilea volum al seriei Vampirii Sudului, intitulat Clubul Mortilor, legatura romantica a tinerei Sookie Stackhouse cu frumosul vampir Bill trece prin momente mai putin fericite. El era singurul vampir cu care ea avusese o relatie (cel putin voluntar), dar in ultima vreme s-a tinut putin la distanta – la distanta, in alt stat. Seful sau, Eric cel sinistru si sexy, are o idee despre unde s-ar putea afla. Inainte sa-si dea seama, Sookie este in drum spre Jackson, Mississippi, ca sa se amestece cu lumea ascunsa de la Club Dead. Este o vanatoare periculoasa, unde societatea elitista a vampirilor poate decide sa se relaxeze si sa suga niste sange grupa O. Dar cand Sookie il gaseste in final pe Bill, nu este sigura daca sa-l salveze sau sa ascuta niste tarusi. O intriga captivanta, numeroase scene de actiune, personaje fascinante, un stil alert, un erotism bine dozat – sunt doar cateva dintre elementele care justifica succesul exploziv al cartii.

Parerea mea:

In volumul 3 din seria Vampirii Sudului povestea pierde o parte din atmosfera fantastica, axandu-se mai mult pe partea umana a personajelor si a relatiilor dintre ele.  Astfel, apar probleme extrem de banale si lipsite de supranatural in vietile personajelor: de la cele legate de relatiile de iubire sau prietenie, pana la meschinele probleme financiare. Prezentarea unor astfel de dificultati intalnite de personajele unui roman cu vampiri reprezinta cu siguranta un punct unic, original, pe care nu il intalnesti in majoritatea cartilor apartinand acestui gen. In timp ce in alte opere autorii incearca sa creeze o lume cat mai utopica, in care toate situatiile prin care trec protagonistii abunda de supranatural, in care nevoile umane, simple ale personajelor sunt ignorate total, in Clubul Morilor esti surprins de modul in care autoarea reuseste sa ofere veridicitate povestii. Aproape ca ai uita in unele momente ca o parte din personaje sunt vampiri, varcolaci sau alte fiinte fantastice.

Mi-au placut o multime de personaje noi: Alcide (sper sa mai apara si in volumele urmatoare), Russell, cu toate ca inca nu m-am decis daca sa il incadrez la personaje pozitive sau negative, Chow, etc. In plus, si personajele cunoscute sunt parca prezentate intr-o lumina mai favorabila: Pam devine mai amuzanta si mai prietenoasa, Jason, Sam si Arlene au fiecare cate un moment  in care ti-ai dori sa ii ai in fata sa ii poti imbratisa, actiunile lui Bubba te fac sa nu te poti opri din chicotit, iar Eric devine chiar mai irezistibil decat in primele 2 volume.

Bile albe:

– In sfarsit autoarea ii acorda protagonistei timp suficient sa isi revina dupa o serie de atacuri. Cu toata puterea vindecatoare a sangelui de vampir, devenise totusi putin deranjant faptul ca Sookie era ca noua la doar cateva zile dupa fiecare moment in care era la un pas de moarte din cauza muscaturilor, a atacurilor, a batailor, etc, dar in acest volum ne este in sfarsit prezentata o Sookie care are nevoie de timp pentru a se vindeca fizic dupa toate evenimentele prin care trece.

– Sfarsitul este extrem de surprinzator, total diferit fata de ceea ce te-ai astepta sa citesti. Bineinteles, nu are cum sa fie o decizie irevocabila (doar mai urmeaza destule volume in serie), dar este un artificiu savuros.

Bile negre:

– Lupta dintre Sookie si Lorena este extrem de succinta si lipsita de savoare. Oricat de nepregatit ar fi un vampir, parca e totusi prea usor sa il infrangi in modul in care o face Sookie, chiar daca a apucat sa bea din sangele unui vampir batran. Mi-as fi dorit ceva mai multa actiune in prezentarea acestui fragment.

– Eliberarea lui Bill este incredibil de usoara. Avand in vedere faptul ca intriga se bazeaza in mare parte exact pe acest lucru, reusita este totusi atat de facila incat se pierde din realismul pe care pana atunci Charlaine Harris a reusit sa il creeze cu succes. De asemenea, faptul ca toate conflictele dintre clanurile de vampiri se rezolva prin cateva telefoane in finalul cartii, te face sa te intrebi ce rost a avut toata agitatia de pana atunci.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Moarta pentru toti (Vampirii Sudului, vol. 4) – Charlaine Harris

Mort de-a binelea (Vampirii Sudului, vol. 5) – Charlaine Harris