Publicat în C.S. Lewis

Marea despartire – C.S. Lewis

Marea despartire - C.S. LewisDisponibil la: Humanitas

Colectia: Seria de autor C.S. Lewis

Traducerea: Alexandru Macovescu

Numar pagini: 136

 

Sinopsis:

Marea despartire este Divina comedie a lui C.S. Lewis. Povestea alegorica ne poarta intr-o calatorie din Iad, un oras cenusiu cu strazi pustii, care se dovedeste a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotarasc sa-l paraseasca, pana in apropierea Raiului, un munte inverzit la care ajung cei ce au puterea de a renunta la iluziile vietii pamantesti. Insa drumul anevoios intre cele doua taramuri il aduce pe narator in preajma unor personaje – artistul neinteles, intelectualul cinic, savantul sceptic, clericul apostat, bruta belicoasa – incredintate de permeabilitatea granitei dintre bine si rau si astfel sfasiate de imposibilitatea alegerii.

„La urma urmei, scrie Lewis, sunt doua feluri de oameni: unii care ii spun lui Dumnezeu: «Faca-se voia Ta» si altii carora Dumnezeu le spune «Faca-se voia ta».“

Parerea mea:

Marea despartire mi-a atras atentia prin mentiunea din descrierii editurii: „Marea despartire este Divina comedie a lui C.S. Lewis.”. Opera lui Dante Alighieri a fost una dintre cartile mele preferate, asa ca o astfel de paralela nu avea cum sa ma lase rece.

Viata de apoi a fascinat dintotdeauna si de-a lungul timpului, numerosi scriitori au incercat sa isi imagineze cum arata iadul, purgatoriul si raiul si ce se intampla cu sufletele odata ce parasesc viata aceasta. Protagonistul lui C.S. Lewis isi incepe calatoria prin iadul inchipuit sub forma unui oras intunecat, deprimant. Nu avem parte de diavoli, de cazane cu smoala fierbinte sau de oameni torturati. Iadul pare o comunitate aproape normala, cu exceptia faptului ca… CONTINUAREA AICI.

Publicat în Ray Bradbury

Fahrenheith 451 – Ray Bradbury

Fahrenheith 451 - Ray BradburyDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Petre Solomon

Numar pagini: 192

 

Sinopsis:

Fahrenheit 451 face parte din aceeasi familie cu romanele 1984 al lui George Orwell si Povestea cameristei al lui Margaret Atwood. Toate trei atrag atentia asupra pericolului reprezentat de un sistem totalitar. 

In plus, distopia creata de Bradbury evidentiaza efectul pe care il au evolutia tehnologica, societatea de consum si televiziunea asupra lumii moderne. Iar arderea cartilor este o metafora a pierderii identitatii omului.
Pentru multi, (re)citirea romanului va fi o surpriza. Iar intelesul pe care elementele din viata noastra de zi cu zi il vor da unor secvente considerate, pana in urma cu cativa ani, doar elemente de recuzita va fi adevarata revelatie a acestei capodopere a literaturii secolului XX.

In 2013 s-au implinesc 60 de ani de la aparitia editiei originale si 50 de ani de la aparitia primei editii in limba romana.
„Pentru ca Fahrenheit 451 este unul dintre marile romane ale lumii, iar acolo, la varf, nu mai exista granite intre gen si mainstream.” – Michael Haulica

Parerea mea:

In 1953 a fost scrisa aceasta carte. Mai mult de jumatate din ideile expuse in ea se aplica acum in realitate. Nu, inca nu construim case din materiale rezistente la foc, inca nu rezolvam probleme medicale grave in 15 minute, inca nu putem conduce cu 300 km/ora pe cele mai mici stradute din oras. Si pompierii inca mai sting incendii in loc sa dea foc la carti. Dar mentalitatea oamenilor si cultura din secolul acesta se apropie infiorator de mult de viitorul descris de Ray Bradbury.

Paine si circ – asta isi imagina autorul si cu asta suntem hraniti in prezent: televizorul care e cel mai apropiat prieten, spectacole scurte si triviale care iti capteaza toata atentia, jocuri si distractii continue ce nu iti mai lasa timp sa gandesti, concursuri in care trebuie sa retii mii de informatii lipsite de importanta, urechi acoperite de casti micute a caror muzica iti tine creierul in permanenta ocupat, creand totodata o bariera intre tine si ceilalti, filme, emisiuni, reclame recitate ca niste imnuri, lipsa legaturilor reale, profunde, dintre oameni, redirectionarea atentiei de la lucrurile importante, fericire falsa, permanenta si superficiala. Gandirea nu isi mai are loc in societate, iar cartile sunt ultimul instrument care ar mai fi putut impiedica prabusirea culturii, asa ca trebuie distruse. Insa si sfarsitul lor a provenit tot din prea mult: prea multe carti lipsite de valoare, apoi prea scurte, concentrand doar esenta, pentru ca mai tarziu acest trend sa cuprinda si romanele clasice, care initial nu se incadrau: volumele au fost reeditate in variante mai scurte si mai simple, apoi doar povestite in cateva pagini, pentru ca mai apoi sa ajunga numai cateva cuvinte pentru a le rezuma. Iar in final, nu numai ca a fost nevoie de ele, ci au devenit o amenintare. Iar arderea lor este simbolul faptului ca fac rau societatii, distrugand acea fericire continua, oprind oamenii de la sirul continuu de nimicuri cu care sunt asaltati si determinandu-i sa reflecteze si sa isi puna intrebari.

La fel ca in majoritatea distopiilor clasice pe care le-am citit pana acum, in Fahrenheit 451, atentia se concentreaza asupra protagonistului si asupra micului sau univers. Guy Montag este un pompier obisnuit: arde carti. In acea societate superficiala in care traieste, mai exista inca un numar mic de oameni ce pastreaza carti, impotriva legii. Iar pompierii ii detecteaza si sunt trimisi sa distruga acele relicve ale trecutului. Intalnirea dintre Montag si Clarisse, o adolescenta ce nu se incadreaza in tiparele obisnuite ale societatii incepe sa rastoarne treptat intreaga mentalitate a protagonistului. Dupa o scurta perioada, fata dispare, insa gandurile haotice ale lui Montag raman si incep sa dea roade.

Descoperim relatia rece cu sotia sa, care a devenit aproape o straina, le observam pe prietenele acesteia, la fel de oarbe ca si ea la ceea ce se intampla, ii cunoastem colegii de munca si in special pe Capitanul Beatty, superiorul protagonistului, care va deveni intruchiparea sistemului decis sa il readuca pe Montag „pe calea cea buna”, iar apoi cunoastem si micul grup de oameni care il vor ajuta sa se revolte impotriva societatii in care traieste. Dar in primul rand, suntem martori la evolutia lui Montag, vedem cum se transforma acesta dintr-un robotel cu mintea goala tipic lumii sale intr-un rebel dispus sa isi dea viata pentru a schimba cat de putin aceasta societate atat de gresita. Romanul are parti cu actiune mai lenta, mai ales la inceput, in care tot ce conteaza este transformarea protagonistului, apoi continua intr-un ritm din ce in ce mai accelerat, pe masura ce noul Montag iese la iveala din pielea celui vechi.

De-a dreptul fascinante mi s-au parut dialogurile lui Montag cu Capitanul Beatty. Descriu atat de bine modul in care s-a schimbat societatea si prezinta un sistem de distrugere a gandirii atat de bine pus la punct incat este imposibil sa nu faci o comparatie cu lumea reala si sa nu te intrebi cum este posibil ca o carte scrisa cu 60 ani in urma sa creioneze atat de fidel lumea din prezent. Mai ales ca spre deosebire de alte distopii, in Fahrenheit 451 nu dam peste un sistem totalitar, nu vedem oameni terorizati de guvern, iar interzicerea si arderea cartilor sunt singurele actiuni de forta pe care oamenii legii le intreprind. In rest, intreaga involutie a populatiei a fost determinata chiar de catre oamenii de rand. Evident, sistemul a influentat, sprijinit si incurajat aceasta decadere, insa oamenii sunt cei care pana la urma, au permis acest lucru, care nu s-au impotrivit, care au imbratisat lipsa de cultura, de progres, care au acceptat cu zambetul pe buze superficialitatea, prostia, ingroparea constiintei si a gandirii. Micutele grupuri de oameni care s-au eliberat de aceasta societate, evadand in salbaticie si sperand inca la o renastere a vechii lumi nu ar avea nici o sansa sa schimbe ceva singuri. Iar daca la final pot sa viseze cu adevarat la o schimbare, acest lucru nu li se datoreaza lor, ci chiar lumii pe care vor sa o schimbe. Pentru ca procesul de autodistrugere in care aceasta s-a antrenat o aduce acum intr-un punct critic, favorabil unei renasteri din propria cenusa.

Multumesc Libris – librarie online, pentru sansa de a citi acest roman. Imi doream de multa vreme sa il parcurg si a reusit sa imi intreaca toate asteptarile. Il puteti comanda in romana in lista de carti online sau daca doriti, il gasiti si in categoria de carti in engleza.

Bile albe:

Imaginatia autorului l-a condus pe acesta la crearea unei lumi care se aseamana extrem de mult cu cea in care traim astazi. Cred ca dintre toate distopiile pe care le-am citit, Fahrenheit 451 se apropie cel mai mult de realitatea noastra din prezent.

Bile negre:

Ceea ce conduce la „vanatoarea” atat de rapida a lui Montag sunt chiar propriile actiuni ale acestuia. Valul de ganduri haotice il determina sa se comporte nechibzuit, insa tinand cont ca tocmai se eliberase de acea presiune, descoperind un om dispus sa il ajute, ar fi trebuit sa fie capabil sa isi controleze actiunile in fata unor persoane pe care era evident ca nu are nici o sansa sa le schimbe si mai mult, care urmau sa il reclame cu siguranta.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

O mie noua sute optzeci si patru – George Orwell

Minunata lume noua – Aldous Huxley

Publicat în Vladimir Nabokov

Lolita – Vladimir Nabokov

Lolita - Vladimir NabokovDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Horia Florian Popescu

Numar pagini: 324

 

Sinopsis:

Din cauza subiectului sau extrem de socant – pasiunea morbida a unui barbat matur pentru o fetita de doispre­zece ani –, romanul Lolita a fost respins de editori, fiind publicat in Statele Unite abia dupa aparitia sa in Franta. Construita pe schema mitologica a povestirilor cu fauni si nimfe, Lolita este insa, inainte de toate, un poem de dragoste inchinat limbii engleze si posibilitatilor sale expresive.

Poveste a iubirii obsesive si blestemate a lui Humbert Humbert pentru nimfeta Dolores Haze, capodopera lui Vladimir Nabokov a fost, pe rind, carte interzisa, roman scandalos, obiect de cult, pentru a deveni apoi un roman clasic al secolului XX.

Cartea a stat la baza a doua celebre ecranizari, prima in regia lui Stanley Kubrik, cu James Mason in rolul principal, a doua sub bagheta regizorala a lui Adrian Lyne, cu Jeremy Irons in rolul lui Humbert Humbert.

Parerea mea:

Am citit in ultima vreme atat de multe carti in care se facea referire la conceptul de „Lolita” incat devenise de-a dreptul ciudat faptul ca nu citisem inca opera originala, mai ales ca aceasta a inspirat ulterior nenumarate carti. Multumesc Libris pentru ocazia de a parcurge in sfarsit aceasta carte. In cazul in care nu ati aflat inca, pe langa miile de carti online si carti in engleza, Libris ofera o noua surpriza cititorilor, fiind acum singura librarie online care ofera transport gratuit! Si pentru ca la noi este Black Friday, va invit sa aruncati o privire pe site, pentru ca reducerile sunt de-a dreptul irezistibile!

Probabil toata lumea stie in mare despre ce este vorba in Lolita: un barbat matur care ajunge sa seduca/sa fie sedus de o fata de doar 12 ani. Romanul a socat inca de la publicare si continua sa fie si astazi la fel de controversat. In ceea ce ma priveste, am impresii destul de amestecate despre aceasta poveste.

Volumul debuteaza cu prezentarea protagonistului si ofera inca de la inceput o explicatie relativa pentru radacinile pasiunii sale pentru nimfete. Spun relativa pentru ca desi pare foarte logica, aceasta explicatie nu mi se pare ca poate sustine singura o astfel de obsesie de-a lungul unei intregi vieti. Ajungem apoi sa cunoastem contextul in care Humbert o descopera pe acea nimfeta care, dintre toate celelalte, va deveni unica si atat de cunoscuta Lolita. Ceea ce m-a surprins este modul in care, de la un capitol la altul, aceasta copila pare sa isi schimbe imaginea. La inceput privim un barbat amorezat de o fetita care, la randul ei, pare sa dezvolte o pasiune adolescentina pentru Humbert. Totul se pastreaza insa la un nivel inocent, iar daca am face abstractie de gandurile protagonistului, nu am observa aproape nimic care sa dea nastere vreunei suspiciuni. Comportamentul fiecaruia este exemplar, controlat atat de bine incat ofera o senzatie surprinzatoare de naturalete. Lolita pare un copil obisnuit, fara sa indice in vreun fel evolutia pe care o va avea povestea. Mai apoi insa, un eveniment neasteptat, face ca barierele dintre ea si Humbert sa dispara. Iar momentul in care acest lucru se intampla a fost pentru mine o surpriza uriasa. Deodata, Lolita devine cu totul alta persoana. Daca pana atunci parea sa fie doar un copil normal, autorul ne ofera intr-o clipa un portret total diferit. Abia acum pare sa se construiasca ideea de „Lolita”, abia acum incepi sa recunosti imaginea aceasta de adolescenta seducatoare, care ascunde sub masca perfecta a inocentei secrete intunecate. In acest moment, rolurile de vanator si victima par sa se inverseze si continua sa se schimbe in permanenta pana spre final. Uimitor mi se pare ca autorul reuseste sa te faca in unele momente sa nu mai stii daca il consideri pe Humbert in totalitate vinovat sau daca raspunderea pentru ceea ce se intampla ar trebui sa se imparta in mod egal. Desigur, simtul moral nu te lasa sa uiti ca vorbim despre un barbat matur si despre o fata de 12 ani, insa tot nu poti scapa de senzatia ca Humbert nu e de fapt atat de rau cum parea. Insa balanta nu ramane prea mult timp echilibrata, pentru ca relatia dintre Humbert si Lolita este intr-o continua schimbare. Iar cititorul este nevoit sa asiste la noi transformari ale personajelor si sa isi reconsidere impresiile de pana atunci. Cred ca de aici comportamentul lui Humbert a inceput sa mi se para insuportabil, in ciuda faptului ca, exact ca la inceput, exista explicatii destul de plauzibile pentru ceea ce se petrece cu el. Humbert se transforma intr-un tiran, insa intr-unul care iti provoaca mila in acelasi timp in care te si infurie. Devine excesiv de gelos, posesiv, insensibil, cersind atentia Lolitei cu o disperare exasperanta. Faptul ca Lolita creste, transformandu-se intr-o adolescenta si amenintand astfel cu destramarea aparenta perfectiune a visului lui Humbert este ceea ce declanseaza metamorfoza protagonistului. Tind sa cred ca indiferent de comportamentul Lolitei, indiferent daca aceasta ar fi fost sau nu fidela, indiferent daca ar fi vrut sau nu o viata normala, Humbert ar fi avut exact aceleasi reactii. Pentru ca ceea ce il transforma pe el nu tinea de faptele Lolitei, ci de factori incontrolabili.

In final, exista o noua rasturnare de situatie. Si nu ma refer la precipitarea evenimentelor, ci tot la caracterul protagonistei. Autorul rastoarna din nou vechiul portret, punand intr-o lumina cu totul diferita tot ceea ce s-a petrecut pana atunci. Avem o alta imagine a Lolitei, aceasta infatisandu-se de data aveasta mult mai clar sub imaginea de victima. Pana si Humbert pare sa recunoasca acest lucru cu mult mai multa tarie ca pana acum. Mi se pare ca poti vorbi la nesfarsit despre ideile pe care le da nastere povestea. Fiecare gest, fiecare hotarare, fiecare fapt poate fi interpretat in nenumarate moduri, iar intrebarile pe care ti le pui de-a lungul cartii par in unele momente sa nu aiba nici un raspuns, iar in altele o multime de raspunsuri, toate la fel de bune. Nu stiu daca la final ajungi de fapt sa stii mai multe despre Lolita decat stiai in primele pagini. Desi este personaj principal, mereu in centrul atentiei si in acelasi timp este si cea care da nastere povestii, ea nu doar ca ramane la sfarsit la fel de misterioasa, ci mai mult, pare sa fi devenit cu fiecare pagina parcursa, o taina din ce in ce mai mare.

Trebuie sa va spun ca romanul nu este foarte usor de citit si nu neaparat (numai) din cauza temei. Asa cum ni se transmite inca din prefata, ” …Lolita este insa, inainte de toate, un poem de dragoste inchinat limbii engleze si posibilitatilor sale expresive”. Avem parte deci de un stil bogat, foarte expresiv si incarcat, de nenumarate descrieri detaliate, momente de introspectie, analize, paragrafe in care se deviaza cursul unei idei, paranteze si reveniri. Lolita nu este, din acest motiv, o lectura facila. Insa mi se pare ca merita parcursa, chiar daca solicita poate un grad mai mare de rabdare si atentie. Exista anumite carti pe care pur si simplu trebuie sa le citesti. Nu ca sa pari interesant, nu ca sa marchezi un titlu pe o lista, nu ca sa fii la moda sau sa urmezi anumite trenduri. Ci pur si simplu pentru influenta uriasa pe care au avut-o in literatura, pentru modul in care au schimbat pentru totdeauna cititul si scrisul, pentru faptul ca nenumarate opere ulterioare uriase au reluat anumite idei si poate ca nu ar fi fost scrise vreodata daca acele romane clasice nu ar fi fost publicate. Lolita face parte din aceasta categorie de carti pe care chiar trebuie sa le citesti la un moment dat.

Bile albe:

Abilitatea autorului de a-ti rasturna de mai multe ori toate impresiile pe care ti le-ai facut si de a oferi perspective atat de diferite asupra portretului protagonistei.

Bile negre:

Modul in care evolueaza personalitatea protagonistului spre final.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

nymphette_dark99 – Cristina Nemerovschi

Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani – Melissa P.

Publicat în Umberto Eco

Numele trandafirului – Umberto Eco

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Florin Chiritescu

Numar pagini: 576

 

Sinopsis:

Deopotriva roman politist si parabola despre adevar vazut din perspectiva teologica, filosofica, scolastica si istorica, Numele trandafirului a cunoscut un imens succes de public, fiind tradus in peste 35 de limbi si ecranizat de Jean­‑Jacques Annaud in 1986, cu Sean Connery, Christian Slater si F. Murray Abraham in rolurile principale.

In anul 1327, intr-o manastire izolata de lume, calugarii sint pe cale de-a fi invinuiti de erezie. Singura lor speranta este ajutorul dat de un faimos franciscan, fratele Guglielmo. Cind lucrurile par sa se limpezeasca intre zidurile misterioasei abatii, calugarii incep sa moara unul dupa altul. Ca sa descopere asasinul, inteleptul calugar, alaturi de ajutorul sau, Adso, se afunda ca un adevarat detectiv in simboluri secrete si manuscrise codificate si aproape isi pierde viata pe culoarele labirintice ale manastirii.

Parerea mea:

Am reusit in sfarsit sa fac recenzia acestei carti. De cateva zile o am in plan si nu reusisem sa imi fac timp sa o scriu. Aveam de mult timp Numele Trandafirului pe lista de „to read” dar cum apar in mod constant noi si noi carti extrem de tentante, am tot amanat lectura romanului. Multumesc librariei Libris pentru ocazia de a citi aceasta carte. Banuiesc ca ati aflat deja ca in afara de lista de carti online in limba romana, gasiti si o gama larga de carti in engleza din care va puteti alege romanele preferate pe care doriti sa le aveti in biblioteca. Daca nu stiati, faceti o vizita in libraria online Libris si aruncati o privire in lista de lecturi disponibile.

Nu am idee cum ar trebui sa sune recenzia unui roman atat de cunoscut si apreciat. Ma simt ciudat gandindu-ma la partile care nu mi-au placut, ca si cum as trada cartea si am impresia ca orice as putea spune despre ea a fost deja spus de zeci de oameni inainte. De-a lungul timpului, criticii au catalogat Numele Trandafirului drept un bildungsroman (datorita evolutiei lui Adso), o carte de teorie literara, un studiu medieval, roman politist, de observatie, etc. La o cautare pe Google veti gasi zeci de interpretari, insa nici una dintre parerile specializate nu iti pot impune o opinie care sa nu fie demontata sau care sa nu devina personala de la primele pagini. Insusi autorul face referire la Numele Trandafirului ca la un roman ce poate fi interpretat de fiecare cititor intr-un mod personal, privit prin propria experienta, prin propriile idei si ganduri. Pe tot parcursul cartii am avut mii de ganduri, mi-am schimbat parerile de nenumarate ori, am trecut prin cele mai diverse stari si am privit fiecare personaj in moduri diferite.

Romanul te introduce in lumea clerului din Evul Mediu, intr-o manastire din Italia, in care pe langa problemele generale legate de apartenenta la diferite ordine religioase, apar si o serie de morti suspecte. Calugarul Guglielmo (William din Baskerville) ajunge la abatie cu misiunea de a facilita o intalnire intre cativa membri ai clerului intre care domneste o rivalitate puternica, insotit de tanarul sau ucenic, Adso. Acesta reprezinta in acelasi timp si vocea narativa a romanului, intrucat Adso este personajul care, ajuns la batranete, isi aduna amintirile punand povestea pe hartie. Pe langa misiunea oficiala, lui Guglielmo ii este solicitat ajutorul si in descoperirea criminalului responsabil de numarul tot mai mare de crime. De aici incepe o cursa contra cronometru, deoarece Adso si maestrul sau, Guglielmo, par a fi mereu cu un pas in urma ucigasului. Pe langa principalul fir, luam parte si la o serie de discutii care creioneaza cultura si modul de gandire din perioada respectiva, participam la un proces condus de unul dintre cei mai cunoscuti inchizitori, in care unele personaje sunt acuzate de erezie si descoperim astfel felul in care erau privite lucrurile in secolul 14, modul in care biserica influenta fiecare aspect al vietii. Intotdeauna cand citesc o carte inspirata de realitate, fara elemente fantasy, incerc sa inteleg cat mai bine viata din acea perioada sau din acea zona geografica, incerc sa imi dau seama cum ar fi fost daca as fi trait atunci sau acolo, ce fel de persoana as fi devenit si in ce masura suntem ceea ce suntem datorita mediului sau culturii in care crestem.

Nu stiu in ce masura mi-a placut romanul numai datorita continutului sau. Odata ce am inceput Numele Trandafirului am realizat cat de dor imi era sa citesc un roman clasic. In ultimele luni m-am adancit in povestile fantasy, m-am obisnuit cu stilul aproape prea accesibil al noilor autori si cu tonul usor adolescentin care predomina in aceste carti si am uitat modul in care te pierzi intr-un roman clasic, felul complicat in care se incurca itele, motivele greu de inteles care stau in spatele actiunilor personajelor. Desi exista o multime de carti noi minunat scrise, cred totusi ca de cele mai multe ori un roman de genul acesta iti ramane altfel in minte si in suflet. Altfel iti amintesti peste ani de el, altfel te influenteaza pe tine si altfel influenteaza generatii la rand.

Bile albe:

– Contrar asteptarilor, am descoperit o multime de pasaje amuzante, replici delicioase si o serie de personaje de care te atasezi cu usurinta. Ma asteptam ca stilul sa fie mai rece, atmosfera mai incarcata, dar romanul reuseste sa te surprinda. In momentul in care survine disparitia unuia dintre personajele cele mai simpatice m-am simtit ca si cum as fi pierdut un prieten drag, desi personajul era unul secundar.

– Misterul din jurul crimelor este pastrat foarte bine pana la final. Pe masura ce citesti incepi sa ai tot mai multe banuieli, sa suspectezi alte si alte personaje. Am fost surprinsa sa descopar modul in care au intervenit mortile calugarilor si sa aflu cine era de fapt criminalul. Personajul mi-a fost antipatic de la inceput si il banuiam ca fiind implicat oarecum in toata povestea, dar nu mi-a trecut nici o clipa prin minte ca el ar putea sta de fapt in spatele acestei lupte dramatice pentru ascunderea adevarului.

Bile negre:

– Fara indoiala, cel mai neplacut aspect al romanului rezulta din multimea de fraze sau fragmente in latina care raman netraduse. In momentul in care am vazut ca nu exista note de subsol care sa contina traducerile pasajelor in latina am inceput sa rasfoiesc cu disperare ultimele pagini ale cartii in speranta ca voi gasi acolo explicatiile, dar acestea lipsesc. Ramai cu senzatia foarte pregnanta ca ai pierdut o parte importanta a povestii din aceasta cauza, mai ales ca aceste pasaje nu sunt deloc putine.

– Exista o multime de discutii, monologuri si discursuri cu tenta filozofica ce pot pune la incercare rabdarea cititorului. Romanul face referire la o multime de alte carti (in special scrise de autori din Antichitate) si aspecte tipice dezvoltate in acestea, teorii  specifice unor anumiti scriitori, scene descrise in volumele lor, etc. Cititorii care nu au lecturat cel putin o parte a acestor opere au sanse mari sa piarda intelesul anumitor pasaje si sa nu remarce importanta lor asupra intregii povesti. Cred totusi ca anumite lecturi si teorii sunt tratate in liceu la orele de filosofie si latina, asa ca parcurgerea romanului ar trebui sa fie cel putin intr-o oarecare masura facilitata.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Insula pinguinilor – Anatole France

Dragonul furtunii – I. J. Parker