romane distopice – Page 11

Anna Carey

Sacrificiul (Eve, volumul 2) – Ana Carey

Posted on 27/08/201229/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Bogdan-Alexandru Sasu şi Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 320

Sinopsis:

Iubire, aventura si sacrificiu intr-o lume devastata.

Pentru prima oara de cand a evadat de la Scoala, Eve si-a gasit pacea. Locuieste in Califia, un paradis pentru femei, la adapost de soarta ingrozitoare care le asteapta pe orfanele Noii Americi. Dar siguranta ei are un pret: a fost obligata sa-l abandoneze pe Caleb, singur si ranit, la portile orasului. Cand aude ca acesta se afla in pericol, incearca sa-l salveze, insa e prinsa si dusa in Orasul de Nisip, capitala Noii Americi.
Captiva intre zidurile Orasului, Eve descopera un secret cumplit despre trecutul ei si e fortata sa se confrunte cu o cruda realitate. Afland ca iubitul ei este in viata, ea incearca sa evadeze pentru a fi impreuna – insa consecintele ar putea fi tragice. Si atunci, trebuie sa faca o alegere disperata, altminteri risca sa-l piarda pe Caleb pentru totdeauna.

Naratiunea antrenanta, povestea romantica si finalul tulburator sunt tot atatea motive pentru cititori sa astepte cu nerabdare urmatorul volum al seriei!

Parerea mea:

Inainte de a incepe recenzia, lasati-ma sa ma descarc si va dau un sfat referitor la volumele 2, 3…etc ale unei serii. Daca obisnuiti sa urmariti bloguri despre carti si dati peste recenzia unui astfel de volum al unei serii din care ati citit volumele anterioare, in cazul in care realizati ca recenzia pe care ati inceput sa o cititi este de fapt un afurisit de rezumat detaliat, nu-l cititi! A inceput sa ma sacaie chestia asta cu recenziile ce sunt de fapt rezumate de mai mult timp, mai ales ca am vazut ca blogurile ce practica acest obicei se inmultesc pe zi ce trece, dar abia acum sunt de-a dreptul furioasa din cauza lor. In mod normal, atunci cand citesc un astfel de rezumat mascat sub numele de recenzie la un prim volum sau la un roman de sine statator, nu ma deranjeaza extraordinar de tare. Pentru ca nestiind personajele si firul narativ dinainte, rezumatul nu imi ramane in minte la fel de pregnant ca atunci cand citesc rezumatul unui volum secundar dintr-o serie in care am citit deja primul volum. Si oricum il citesc mai mult in diagonala. Asa ca pana ajung eu sa citesc cartea respectiva, nu mai retin mare lucru din rezumatul respectiv, ci doar ideile principale. Pe care oricum le afli din descrierile editurilor. Dar in momentul in care am citit primele volume ale unei serii si dau peste rezumatul unui volum inca necitit, se schimba lucrurile. Da, sunt prea curioasa sa ma pot abtine. Deci il citesc. Stiu ca e vina mea, dar hai sa fim seriosi..cati dintre voi va puteti abtine sa nu il cititi, daca textul e chiar acolo, in fata ochilor vostri? Oricum, in cazul in care o sa ma intrebe cineva de ce urmaresc bloguri cu recenzii..le urmaresc pentru ca ma intereseaza sa aflu ce anume are special o carte, cu ce impresioneaza, ce parti bune si ce parti rele are un roman si in general, pentru ca ma fascineaza modul in care o carte poate fi privita atat de diferit de diversi cititori. Nu le urmaresc pentru a afla pas cu pas ce se intampla intr-o carte! Pana la urma, definitia recenziei pe scurt spune ca aceasta este o parere personala despre un roman. Parere personala deci! Nu rezumat detaliat, nu povestire amanuntita! Ar fi dragut ca atunci cand cineva se apuca sa faca o treaba, sa aiba cel putin idee de ce inseamna treaba respectiva.

Asadar, acum nu pot decat sa ma gandesc cat de misto ar fi fost volumul al doilea al seriei Eve daca nu as fi stiut in detaliu ce se intampla, din asa-zisele recenzii pe care le-am citit pana acum.

Revenind acum la Sacrificiul.. Primul gand pe care l-am avut in momentul in care am inchis cartea a fost ca aceasta este cea mai intunecata carte distopica pe care am citit-o. De-a lungul romanului nu exista nici un moment in care sa nu stai incordat, nici o strafulgerare de bucurie, de seninatate.. In ciuda faptului ca eroina fura cateva momente de fericire, aceasta este umbrita mereu de amenintarea situatiei in care se afla. Protagonista cade mereu din lac in put, in momentul in care se salveaza dintr-o situatie neplacuta, ajunge mereu intr-una si mai rea. Inca de la inceput, fiecare lucru bun care i se intampla eroinei vine la pachet cu unul care o arunca si mai adanc in infern. Intr-un final, Eve are cel putin certitudinea ca a scapat de eticheta de fugara si ca viata ei nu mai e amenintata. Dar adevarul pe care il afla e chiar mai rau decat ceea ce isi imagina. Iar viitorul lui Caleb si al prietenelor ei nu este deloc unul stralucitor.

Ceea ce nu am reusit sa inteleg este de ce Eve si Caleb nu aleg sa fuga inca din primul moment in care s-au revazut. Da, probabil stiti deja ca pentru o perioada, cei doi se reintalnesc. Intr-adevar, fiecare dintre ei are acum un rol diferit, fiecare dintre ei este o rotita dintr-un mecanism mai mare. Nu doar viitorul lor este acum ameninta, ci soarta intregii populatii. Dar nici unul dintre ei nu este de neinlocuit. Pana spre final, in mainile Evei nu sta viitorul celor din jur. Iar Caleb nu are nici el un rol semnificativ. Deci in loc sa incerce sa contribuie la pornirea unui sistem ce va schimba regimul instaurat, sistem ce merge oricum inainte, cu sau fara ei, ar fi putut sa incerce sa evadeze de la inceput. Mai ales ca in acest volum aflam si limitele noului regat. Intr-adevar, protagonistii nu prea ar fi avut cum sa treaca oceanul, din moment ce avioanele nu mai zboara si sa se ascunda in fosta Europa sau Asie, insa suveranitatea regelui Noii Americi nu se intinde pe intreaga suprafata a celor doua continente americane ci doar de-a lungul a cateva state. Nu putine, intr-adevar, dar ideea este ca existau si zone sigure..

Pe langa obstacolele reprezentate de prizonieratul ei, Eve este prinsa acum si intr-o serie de intrigi mai marunte. Atat in noua ei locuinta, cat si in peregrinarile sale in diverse locatii, Eve se izbeste de orgolii, tradari, lupte mediocre, prejudecati si conflicte nascute din mandrie si frustrari. Un semn ca nici macar o apocalipsa nu schimba firea omului. Tot in zona asta se incadreaza si planurile de reinviere a societatii dupa dezastrul lasat de molima ce a decimat umanitatea. Ca si in alte romane postapocaliptice, si in Sacrificiul apar diferentele dintre capitala si zonele din jur. In timp ce oamenii din jurul Orasului de Nisip mor, sufera si sunt transformati in niste sclavi ai puterii, in oras mica societate „nobila” se scalda in lux, proiectele de refacere a infrastructurii nu includ extinderea locuintelor si a cladirilor absolut necesare, ci se refera la recrearea spatiilor destinate placerii, iar grupul ce tine in maini puterea nu stie sau nu este impresionat de pretul acestor frivolitati. Cei care il platesc nu sunt ei, ci restul oamenilor.

Bile albe:

– Mi-a placut ca in acest volum se ofera mai multe detalii referitoare la viata de dinainte de dezastru, la modul in care molima s-a dezlantuit, la posibilitatile de supravietuire de dupa aceasta si la felul in care a ajuns sa fie instaurat acest regim. Daca primul volum, s-a axat in special pe prezent si pe actiunile eroinei, in Sacrificiul autoarea ofera o imagine mai ampla a lumii pe care a creat-o, imagine ce se extinde atat in prezent, cat si in trecut.

Bile negre:

– Ca si in primul volum, Eve face si de data aceasta greseli din cauza carora mor oameni. In ciuda faptului ca ar fi trebuit sa invete din trecut si sa isi controleze impulsivitatea, eroina repeta aceleasi erori. O consider principala vinovata atat pentru faptul ca ea si Arden au cazut amandoua exact in situatiile de care fugeau, cat si pentru dezastrul din final, intrucat isi cunostea destul de bine dusmanul incat sa nu trebuiasca sa il subestimeze si sa actioneze pripit si fara sa gandeasca inainte absolut toate aspectele.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey

The Selection (seria The Selection, volumul 1) – Kiera Cass

William Golding

Imparatul mustelor – William Golding

Posted on 19/08/201229/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura universala

Traducerea: Constantin Popescu

Numar pagini: 228

Sinopsis:

Un grup de copii scapa cu viata din catastrofa prabusirii unui avion si incearca sa supravietuiasca pe o insula pustie din mijlocul Pacificului. Insa ceea ce ar putea fi aventura vietii lor, o noua robinsoniada departe de adulti si de regulile acestora, se transforma intr-un cosmar ucigator de vise: ura ia locul inocentei si crima se instapaneste peste o lume care-si rataceste busola. O parabola de o forta incredibila care ne ofera un raspuns deopotriva crud si realist la intrbarea: este libertatea absoluta calea spre paradis?
“Alaturi de romanul De veghe in lanul de secara, Imparatul mustelor e cartea de capatai a tinerilor de pretutindeni.” (New York Times Review of Books)
“Un roman exceptional care surprinde intreg universul uman in aventura unor copii pe o insula de corali.” (E.M. Forster)
“O poveste atemporala asemenea unui mit.” (Malcolm Bradbury)
“O oglinda lucida, obiectiva si in spaimantatoare a societatii moderne.” (Times Literary Suplement)

Parerea mea:

De cateva zile, imi face cu ochiul din biblioteca romanul Disparuti, al lui Michael Grant. Totusi, pentru ca ideea de baza de la care porneste acesta mi se parea ca seamana intr-o oarecare masura cu cea a romanului Imparatul Mustelor , m-am gandt ca ar fi mai bine sa le citesc in ordinea cronologica. Asa ca am citit mai intai Imparatul Mustelor, aparuta in 1954, iar Disparuti ramane pe lista de „to read” deocamdata.

Ce-as putea spune despre Imparatul Mustelor…Mi s-a parut ca iti lasa mai mult senzatia de nuvela decat de roman. Cititorul este introdus in actiune fara nici un preambul, majoritatea personajelor sunt doar vag schitate, iar trecutul lor sau orice altceva ce nu are legatura directa cu actiunea lipseste cu desavarsire. Cu toate acestea, spre sfarsitul lecturii iti dai seama ca ai reusit sa te atasezi de cateva personaje. Cel mai probabil, toti cititorii vor empatiza cu cei cativa baieti care au reusit sa isi pastreze umanitatea. Abia spre final intelegi ca lipsa creionarii mai detaliate a celorlalte personaje este de fapt intentionata. La un moment dat, majoritatea copiilor actioneaza ca si grup, nemaifiind personaje individuale ci doar o turma ce si-a pierdut orice urma de umanitate si ratiune si oglindesc fiecare actiune a celui mai puternic si mai malefic dintre ei. Nu mai sunt condusi de constiinta proprie ci se lasa prada tentatiei de a actiona intr-un grup, de a fi parte a unui intreg ce le ofera putere si in acelasi timp ii absolva de vina si de responsabilitate.

Firul narativ nu este neaparat unul previzibil. Pana la un punct, lucrurile se desfasoara exact in modul in care ti-ai imagina ca ar putea evolua povestea unor copii naufragiati pe o insula pustie, fara nici un adult prin preajma: actiuni simple, precum culesul fructelor, inotul, incercarea de a vana, de a construi un adapost sau de a stabili cateva reguli care sa ii ajute sa supravietuiasca. Dar apoi intervin aceleasi conflicte ce ar putea fi valabile si in cazul unor adulti: razvratirea impotriva sefului ales, tendinta de a-i umili pe cei mai slabi, lupta pentru putere si prioritatile total diferite. Nu cred ca autorul a exagerat prin prezentarea unor copii intr-o lumina atat de infioratoare. Sunt convinsa ca intr-adevar, daca la un moment dat s-ar petrece o astfel de intamplare in realitate, lucrurile ar avea toate sansele sa evolueze exact in directia descrisa in acest roman. Tendinta catre salbaticire, amintirea tot mai vaga a regulilor civilizatiei, frica inevitabila ce se alimenteaza singura trecand de la un individ la altul, lipsa vizibila a consecintelor unei actiuni gresite si adaptarea la o lume fara reguli, combinate cu animozitatile crescande dintre personajele nu pot duce decat intr-o directie dezastruoasa. In plus, daca in cazul unor adulti constiinta ar fi fost principalul factor ce ar fi putut pastra un ritm decent si ar fi impiedicat distrugerea umanitatii din fiecare personaj, in cazul unor copii aceasta este abia in formare, fara a fi avut timp sa se inradacineze si fiind deci supusa unui risc crescut de ruinare. Daca in cazul unor adulti bunul simt ar fi impiedicat mare parte din actiunile salbatice, in cazul copiilor, acesta a fost inlocuit de iluzia puterii, de instinctele animalice mai accentuate, de forta grupului si de vina impartita. Iar actiunile personajelor evolueaza din ele insele. Prima greseala ce nu e urmata de o pedeapsa creaza un precedent, iar de aici pana la o salbaticire totala nu mai e decat un pas. Ultima parte a cartii este o desfasurare a nebuniei, o sete de sange primitiva ce se extinde de la un individ la altul, o disparitie aproape totala a oricarei urme de ratiune, a oricarei actiuni decente, o pierdere a umanitatii si o scufundare in macabru, intr-un comportament dominat de instincte si intuneric.

Am inteles ca opera lui William Golding este in programa scolara in mai multe tari si nu pot decat sa regret ca nu este lectura obligatorie si la noi. Banuiesc ca intr-adevar, ca si in cazul oricarei alte carti, povestea este vazuta in moduri diferite in functie de varsta cititorului. Dar sunt sigura ca la un moment dat, orice copil viseaza la o lume fara adulti, fara reguli, fara pedepse. Iar Imparatul Mustelor ofera exact o imagine posibila a unei astfel de lumi si ar tempera putin eventualele tendinte de razvratire impotriva unor lucruri pe care la un moment dat in copilarie sau adolescenta le respecti doar din nevoie, fara a le intelege sau fara a fi de acord cu ele.

Bile albe:

– Fiind adepta finalurilor fericite, am rasuflat usurata atunci cand am vazut ca romanul are parte de un sfarsit satisfacator, care pastreaza o urma de speranta si impiedica savarsirea unui ultim act ingrozitor. Totusi, ramai cu gustul amar si cu constiinta faptului ca doar un factor extern poate stopa regresia caracterului uman odata ce aceasta a inceput si ca nimic altceva din interiorul individului nu mai actioneaza in modul civilizat, empatic si uman.

– Povestea este dominata in special de dialog, asa ca se citeste rapid si are mari sanse sa captiveze cititorul de la primele pagini. In plus, dialogurile sunt foarte realiste, au nota puerila necesara unei carti ce are ca personaje niste copii, personalitatile baietilor se disting clar iar tonul este usurel, astfel incat in minte ti se desfasoara scenariul exact ca si cum ai urmari un film.

Bile negre:

– Romanul este destul de scurt, iar cateva aspecte ar fi putut fi descrise intr-un mod mai detaliat. Dintre acestea, as putea mentiona in primul rand numele adevarat al unuia dintre personajele principale. Acesta are unul dintre cele mai importante roluri, fiind, alaturi de alti doi baieti intruchiparea ratiunii dar in acelasi timp si tipul individului brutalizat de cei din jur datorita aspectului fizic si a unor slabiciuni evidente. Faptul ca de-a lungul romanului nu ii aflam numele ci il cunoastem doar sub masca unei porecle umilitoare este unul dintre aspectele pe care le-am considerat de-a dreptul nedrepte.

– In primele pagini, rolul personajelor nu este foarte clar. Personajele pozitive au parti mai putin placute sau actioneaza intr-un mod incorect, iar cele negative au cateva idei sclipitoare, iar portretul lor ofera si o parte placuta a personalitatilor acestora. Abia mai tarziu rolul fiecarui personaj incepe sa se evidentieze si devine foarte vizibila semnificatia fiecaruia in cadrul povestii. Nu am putut scapa insa de senzatia ca greselile de la inceput ale personajelor pozitive, desi minore, au influentat intrucatva modul in care a inceput intreaga nebunie.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Numele trandafirului – Umberto Eco

Insula pinguinilor – Anatole France

Kiera Cass

Alegerea (seria Alegerea, volumul 1) – Kiera Cass

Posted on 21/06/201229/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 368

Sinopsis:

Pentru treizeci si cinci de fete, Alegerea este o sansa unica in viata. Le ofera posibilitatea de a fi transportate, ca niste cenusarese, intr-o lume a luxului si stralucirii, a rochiilor elegante si bijuteriilor sclipitoare. De a locui intr-un palat si de a lupta sa cucereasca inima unui print. Pentru America Singer, sa fie Aleasa e insa un adevarat cosmar, căci asta inseamna sa isi paraseasca familia si pe omul iubit, pe Aspen, cel care face parte dintr-o casta inferioara. Numai ca, uneori, realitatea depaseste asteptarile si, atunci cand eroina noastra descopera ca Aspen o insala si ca printul Maxon nu e, nici pe departe, snobul ingamfat care i se paruse, totul se schimba si romantismul incepe sa pluteasca in aer.

Parerea mea:

Trebuie sa recunosc ca este pentru prima data cand am inceput sa citesc o carte din cauza copertei. Bineinteles, nu am ratat descrierea romanului inainte de a-l cumpara, dar chiar dinainte de a o face, cred ca decizia era deja luata. Am stiut ca trebuie sa-l citesc, pentru ca imaginea de pe coperta chiar nu putea sa nu fie asociata cu o carte buna.

Si nu m-am inselat deloc! Gandeste-te la ce ar putea iesi daca ai combina un roman distopic – poate cateva fragmente din Jocurile Foamei, cu ideea unui reality show – gen Burlacul (nu, nu urmaresc, dar cine putea sa rateze reclamele in timp ce butona telecomanda?) si nu in ultimul rand, cu basmele cu printi fermecatori si printese aspirante – si aici avem atatea exemple: Alba Ca Zapada, Cenusareasa, Printesa si bobul de mazare, etc. Daca ai impresia ca aceasta combinatie nu suna bine, nu ai putea sa te inseli mai tare. Nici nu iti poti imagina ce poveste a reusit sa creeze Keira Cass din niste elemente aparent fara nici o legatura intre ele.

Avem deci o societate distopica, actiunea petrecandu-se candva dupa cel de-al patrulea razboi mondial. O tara noua, Ilea, impartita in 8 caste, condusa de o familie regala, atacata de rebeli, intr-un razboi in desfasurare si in relatii inca nesigure cu tarile vecine. Atunci cand printul mostenitor ajunge la varsta la care trebuie sa isi aleaga o sotie, se face o Alegere nationala, prin care este selectata cate o tanara eligibila din cele 35 de provincii ale tarii. Cele 35 de fete urmeaza sa concureze pentru inima printului si pentru viitoarea coroana. America Singer face parte din cea de-a 5-a casta (din cele 8 existente), avand deci o viata nu tocmai usoara, dar in ciuda acestui fapt, nu are nici cea mai vaga dorinta de a se inscrie in Alegere. Are un iubit si planuri pentru un viitor alaturi de el, deci Alegerea nu se incadreaza in prioritatile ei. Totusi, fortata de imprejurari, se inscrie si spre surprinderea ei, este aleasa printre cele 35 de candidate. In cateva zile, viata i se schimba total. Ajunsa la palat, America alege un drum total diferit fata de cel al celorlate fete si pentru un timp, viitorul ei pare indeajuns de sigur. Dar totul se schimba la fel de fulgerator..

Am citit cartea in vreo 2 zile. Nu stiam cum sa asimilez mai repede toate informatiile, nu stiam cum sa mai prind un moment liber in care sa mai pot arunca o privire in carte, sa imi imaginez cum va continua aventura Americii si sa fac tot felul de presupuneri cu privire la evolutia povestii ei. Intamplarile nu sunt tocmai usor de banuit. Bineinteles, exista anumite parti pe care le stii sau le suspectezi deja, ca de exemplu ca America va fi aleasa printre cele 35 de candidate, sau ca printul Maxon este diferit fata de imaginea pe care o are eroina despre el, dar autoarea a ales sa prezinte indeajuns de multe aspecte la care nu te astepti. Nici o decizie nu e sigura si in nici un moment nu te simti convins pe deplin ca totul se va desfasura asa cum speri. Daca la inceput ai baga mana in foc ca America va ajunge sa fie aleasa printului aproape fara sa miste un deget, pe parcurs incepi sa descoperi ca lucrurile nu stau deloc asa si nici macar nu stii daca ar trebui sau nu sa iti doresti ca ea sa devina viitoarea regina.

Ce m-a impresionat in mod deosebit este societatea creata de scriitoare. Asa cum spuneam mai devreme, actiunea se desfasoara dupa al patrulea razboi mondial, intr-o lume nu foarte diferita de a noastra. Spre deosebire de alte romane distopice, in The Selection avem parte de o adevarata lectie de istorie (imaginara) care explica foarte clar modul in care lumea noastra a ajuns sa fie lumea din carte. Iar aceasta descriere este aproape infricosatoare datorita similaritatilor cu situatiile politice si economice universale din prezentul nostru. Inca un lucru inedit este reprezentat de combinatia de viitor si trecut. Desigur, suntem constienti pe tot parcursul cartii ca actiunea se petrece in viitor, dar este imposibil sa te desprinzi de imaginile fixate in mintea noastra referitoare la familiile regale, la printese, rochii, slujnice sau castele. Nu puteam sa sterg imaginile personajelor in diverse decoruri specifice secolelor trecute, desi imi aminteam mereu ca nu sunt conforme cu lucrurile descrise in roman. In plus, lipsa tehnologiilor foarte avansate, atat de tipice in alte romane distopice accentua aceasta senzatie. Iar impartirea populatiei pe caste, atat de obisnuite si acestea in societatile din perioada medievala aduce si ea inca un aspect din trecut in acest viitor imaginat de Kierra Cass.

Nu cred ca este neaparat un aspect important, dar simt ca trebuie sa il mentionez: sosirea Americii la castel, acomodarea, contrastul cu lumea din care provine, in care foamea si nesiguranta zilei de maine sunt lucrurile obisnuite, aproape banale, mi-a amintit foarte mult de Jocurile Foamei, mai exact de momentul sosirii lui Katniss in Capitoliu. Nu pot face o comparatie intre cele doua serii, pentru ca in rest, sunt foarte diferite, dar cred ca cei care au citit Jocurile Foamei vor avea o surpriza placuta.

Asa cum spuneam si la inceput, decizia de a citi cartea a fost probabil instanta si nu am mai fost foarte atenta la toate detaliile. Asa ca pana la ultima pagina, am fost aproape sigura ca romanul nu face parte dintr-o serie, ci este independent. Si ca voi afla modul in care se va incheia Alegerea. Abia cand am ajuns la „End of book one” am realizat ca ma inselam. Si protagonista mai avea atat de putin pana sa afle in ce mod va evolua viitorul ei… Aproape ca imi rodeam ungiile de ciuda ca trebuie din nou sa astept cateva luni pana sa descopar ce se va intampla mai departe. ~~Sper sincer ca la un moment dat seria sa fie preluata si in Romania~~ (Later Edit:) Ma bucur ca seria a fost preluata si in Romania, deorece este o imbinare perfecta de basm, distopie si spectacol.

Bile albe:

– Pe langa intrigile principale, autoarea a inserat cateva secrete interesante, cateva aspecte aparent aflate in plan secund, dar care suspectez ca vor avea o importanta majora in urmatorul volum. Mi-a placut ca nu se insista prea mult asupra acestora, sunt lansate discret, dar sunt pozitionate indeajuns de bine incat sa iti atraga atentia si sa te faca sa iti imaginezi tot felul de scenarii in legatura cu ele.

Bile negre:

– Chiar nu imi vine in minte nici un minus al cartii. Este posibil sa fie si din cauza ca am citit romanul pe nerasuflate, dar chiar nu cred ca am remarcat vreun aspect care sa ma deranjeze.

Mai jos gasiti si trailerul cartii, dar mi-e teama ca acesta are mai mult un aer de antireclama, deoarece nu pune deloc in valoare romanul, ci il face sa para usurel si superficial. Si nu este deloc asa. In plus, atmosfera pe care o degaja este departe de cea sofisticata si realista realizata in carte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

The Elite (seria Alegerea, volumul 2) – Kiera Cass

The Prince (seria Alegerea, volum satelit) – Kiera Cass

Lauren Oliver

Pandemonium (seria Delirium, volumul 2) – Lauren Oliver

Posted on 09/06/201229/10/2014 by roxtao

Pandemonium

seria Delirium, volumul 2

Lauren Oliver

Numar pagini: 375

Sinopsis:

„I’m pushing aside the memory of my nightmare, pushing aside thoughts of Alex, pushing aside thoughts of Hana and my old school, push, push, push, like Raven taught me to do. The old life is dead. But the old Lena is dead too. I buried her. I left her beyond a fence, behind a wall of smoke and flame.”

Lauren Oliver delivers an electrifying follow-up to her acclaimed New York Times bestseller, Delirium. This riveting, brilliant novel crackles with the fire of fierce defiance, forbidden romance, and the sparks of a revolution about to ignite.

Parerea mea:

Volumul al doilea al seriei Delirium este muuult, mult mai bun decat primul! Prima carte a seriei, Delirium, mi s-a parut intr-adevar bine scrisa, cu o poveste frumoasa si cu fiecare detaliu atent examinat si descris. Mi-a placut, dar cumva, nu m-a impresionat la fel cum au facut-o alte romane distopice aparute in ultimul timp. Singurul aspect intr-adevar surprinzator mi s-a parut a fi exact ideea centrala a cartii, cea conform careia dragostea este o boala. Ma asteptam ca lectura volumului cu numarul 2 sa imi lase impresii asemanatoare, dar se pare ca m-am inselat. Pandemonium este de zeci de ori mai bun decat Delirium! Povestea evolueaza in directii nebanuite, personajele noi sunt captivante, iar cele cunoscute au parte si ele de niste schimbari uimitoare. Iar starea de suspans dureaza de la prima pana la ultima pagina. Autoarea nu a evitat sa introduca in poveste si fragmente tragice care iti provoaca fiori si te determina sa te gandesti la cat de usor poti pierde totul intr-o singura clipa: de la hrana sau adapost, pana la oameni dragi.

Actiunea se desfasoara alternativ, pe doua planuri temporale: pe de-o parte aflam ce se intampla cu Lena din momentul in care ajunge in salbaticie, iar pe de alta parte, descoperim viata ei la cateva luni dupa aceea, cand s-a reintegrat in societate sub o identitate falsa, lucrand pentru Opozitie – grup format din cei care incearca sa revina la o lume in care dragostea este ceva normal si fiecare persoana are dreptul de a alege modul in care vrea sa isi traiasca viata. Oscilam intre cele doua planuri – Atunci si Acum – odata cu fiecare capitol, intrucat acestea ne sunt prezentate intercalat. Avem parte deci de o doza dubla de emotii, deoarece aproape fiecare capitol se incheie intr-un mod care te lasa cu sufletul la gura. Actiunea te prinde atat de mult incat uiti orice banuiala, temere sau speranta pe care ti-ai facut-o inainte de a deschide cartea. Daca in momentul in care am terminat Delirium si Hana aveam in minte o multime de intrigi si presupuneri si asteptam sa descopar daca se vor confirma in volumul urmator, atunci cand am inceput Pandemonium am uitat absolut orice gand anterior. Abia cand am trecut de jumatate m-am gandit prima data la modul in care imi imaginam ca va continua povestea Lenei.

Pe langa cele trei categorii sociale cunoscute din primul volum, respectiv cetatenii obisnuiti si guvernantii care sustin operatia impotriva bolii Amor Deliria Nervosa, reformatii ce au ales sa evadeze si sa traiasca in salbaticie si simpatizantii care ii sprijina pe ascuns, din interior, in Pandemonium facem cunostinta cu alte doua tipuri de mini societati, care au o importanta majora in dezvoltarea actiunii: anarhistii – reformati care au ca unic scop distrugerea oricarei urme de civilizatii si sunt in conflict atat cu reformatii obisnuiti cat si cu populatia care traieste in orase si „oamenii sobolani”. Recunosc ca desi acestia din urma, “oamenii sobolani”, nu constituie una dintre cele mai delicate imagini, ofera poate unul dintre cele mai interesante aspecte ale cartii. Este vorba despre o societate ascunsa, inchisa, nelegata prin nici un fel de interes de orice se afla in afara lumii lor (cel putin la prima vedere), iar existenta lor ofera o noua perspectiva extrem de sumbra asupra noului mod in care a evoluat lumea in care traieste Lena. Descoperi ca lucrurile sunt de fapt mult mai profunde decat credeai, iar sistemul impus de noua conducere afecteaza societatea in moduri la care nici nu te-ai fi gandit. Si in paranteza fiind spus, „casa” lor m-a dus cu gandul direct la subteranele descrise de Anne Rice in Cronicile Vampirilor, descrierea acesteia sadindu-ti acelasi sentiment intunecat.

Finalul cartii te lasa fara cuvinte! Ma asteptam la o astfel de intamplare, dar modul si timpul in care a ales autoarea sa o prezinte este frapant. Nu am nici cea mai vaga idee cum va evolua povestea Lenei si mi se pare ca pana in Martie 2013, cand va aparea volumul 3 al seriei Delirium – Requiem, voi sta ca pe ace.

Bile albe:

– Lena evolueaza atat de mult incat la un moment dat nu iti vine sa crezi ca este acelasi personaj din Delirium, fata cuminte, timida, ascultatoare, nesigura, careia nu i se putea reprosa nimic niciodata. Noua Lena poate fi incadrata cu usurinta in categoria eroinelor admirabile, puternice, curajoase, care aleg mereu doar calea care li se pare lor corecta, fara a se lasa influentate de cei din jur. Cu toate acestea, nu isi pierde bunatatea, ramanand o fire sensibila, in ciuda straturilor dure pe care si le-a construit in ultimele luni. Este o placere sa ii urmaresti evolutia, sa vezi cum se transforma usor usor exact in personajul pe care iti doreai poate sa il cunosti in Delirium.

Bile negre:

– Pe parcursul volumelor anterioare, Delirium si Hana, s-au acumulat o serie de mistere care nu sunt amintite nici macar in treacat in Pandemonium. Mi-ar fi placut ca scriitoarea sa aleaga dezvaluirea a cel putin cateva taine, chiar si partial, deoarece altfel suspectez ca urmatorul volum va fi extrem de incarcat, iar destainuirile ar putea fi intr-o oarecare masura coplesitoare.

– Desi noua poveste de dragoste care ia nastere in Pandemonium este cea care da farmec intregului volum, mi se pare ca aceasta are loc parca putin prea devreme. Din punctul meu de vedere, cele cateva luni care au trecut de la intamplarile descrise in Delirium nu sunt indeajuns pentru a sterge pierderile suferite si pentru a oferi spatiul necesar pentru o noua iubire.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth

Lauren Oliver

Hana (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Posted on 03/06/201229/10/2014 by roxtao

Hana

seria Delirium, volum satelit

Lauren Oliver

Numar pagini: 98

Sinopsis:

Lauren Oliver’s riveting, original digital story set in the world of her New York Times bestseller Delirium.

The summer before they’re supposed to be cured of the ability to love, best friends Lena and Hana begin to drift apart. While Lena shies away from underground music and parties with boys, Hana jumps at her last chance to experience the forbidden. For her, the summer is full of wild music, dancing—and even her first kiss. But on the surface, Hana must be a model of perfect behavior. She meets her approved match, Fred Hargrove, and glimpses the safe, comfortable life she’ll have with him once they marry. As the date for her cure draws ever closer, Hana desperately misses Lena, wonders how it feels to truly be in love, and is simultaneously terrified of rebelling and of falling into line.

In this digital story that will appeal to fans of Delirium and welcome new admirers to its world, readers will come to understand scenes from Delirium through Hana’s perspective. Hana is a touching and revealing look at a life-changing and tumultuous summer.

Parerea mea:

Asa cum am mentionat si in recenzia romanului Delirium, personajul meu preferat a fost Hana, prietena cea mai buna a protagonistei, Lena. Cel putin pana spre final, cand Hana refuza sa renunte la viitorul atent planificat, in ciuda faptului ca ea a fost mereu cea care s-a revoltat impotriva acestui sistem. Actiunea din volumul satelit Hana are loc in aceeasi vara in care se petrece si actiunea din Delirium si este scris din perspectiva Hanei. Aflam astfel mai multe lucruri despre ea, deoarece in Delirium atentia se indreapta mai mult catre Lena, iar punctul de vedere al Hanei ramane un mister. Mai ales ca in jumatate din primul volum al seriei, prietenia Lenei cu Hana se afla pentru prima data intr-un impas, fiind la un pas de a se ruina definitiv. Avand in vedere faptul ca in Delirium se pune destul de mult accentul pe relatia dintre cele doua prietene, povestirea Hanei completeaza cu succes seria de evenimente istorisite. Deoarece povestea Hanei nu se intinde pe prea multe pagini, prefer sa nu dezvalui prea mult din sirul de intamplari.

In ciuda faptului ca nu ni se transmit in mod direct o serie de informatii, reies destul de clar cateva aspecte ce explica temperamentul Hanei. A fost un copil obisnuit sa primeasca dintotdeauna ceea ce doreste, iar prea mult bine ajunge sa fie uneori plictisitor. Ideea unui viitor perfect, a unei vieti ideale si iesirile in public in timpul carora trebuie sa isi pastreze o imagine impecabila sunt motive indeajuns de intemeiate pentru a o face sa incerce ceva interzis. Chiar daca trairile ei sunt reale, asta nu inseamna ca nu le poti considera intrucatva superficiale. Abia odata cu acest volum satelit apare explicatia pentru decizia Hanei din finalul volumului Delirium: Hana nu stie ce isi doreste. Oscileaza intre a visa la o schimbare si a-si pastra viata perfecta in continuare, spera la o rasturnare de situatie dar in acelasi timp se teme de aceasta, constienta fiind ca are si va avea si pe viitor tot ceea ce si-ar putea dori cineva. Hana nu este animata de sentimente de revolta impotriva conducerii si a societatii, de visul unei vieti libere sau de dispretul pentru banalitate, ci doar de plictiseala. De aceea risca doar pana la punctul in care se simte inca in siguranta.

Volumul ofera o surpriza inca de la primele pagini, deoarece aflam ca si Hana experimenteaza in aceeasi perioada ca si Lena primele sentimente de dragoste. Totusi, spre deosebire de relatia Lenei cu Alex, in cazul Hanei, lucrurile s-ar putea sa nu decurga la fel de lin..

Iar ultimele randuri ale cartii sunt socante de-a dreptul. Am citit iar si iar finalul pentru a fi sigura ca inteleg cum trebuie ceea ce sugereaza autoarea, iar gandul mi-a zburat toata ziua, de nenumarate ori la ideea prezentata.

Bile albe:

– Mi-a placut mult modul in care fiecare dintre cele doua prietene o priveste pe cealalta. Am descoperit surprinsa ca ambele au exact aceleasi sentimente de admiratie fata de cealalta, ambele sunt incarcate de teama de a nu fi abandonate, ambele au momente in care se simt inferioare in fata celeilalte. Daca in Delirium o priveam pe Lena ca pe un personaj banal, iar pe Hana o vedeam prin ochii protagonistei, avand deci o imagine ideala a ei, prin acest volum impresiile se pot schimba. Iar finalul aduce o presupunere socanta, care daca se va dovedi a fi adevarata va schimba cu siguranta atitudinea cititorilor fata de anumite personaje.

Bile negre:

– Unul dintre aspectele pe care eram interesata sa le aflu a ramas neclarificat si in acest volum, desi ar fi fost mai usor sa fie prezentat astfel, din perspectiva Hanei. Este vorba despre modul in care ajung sa fie organizate intalnirile interzise ale tinerilor care inca nu au fost operati impotriva bolii Amor Deliria Nervosa si la care participa si Hana intreaga vara si despre modalitatea in care ajunge prima data un adolescent sa fie contatat pentru o astfel de intalnire ilegala. Sper ca in urmatorul volum, Pandemonium, sa imi fie satisfacuta si aceasta curiozitate.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

Legaminte (seria Legaminte, volumul 1) – Ally Condie