Tag: romane postapocaliptice

Posted in Heather Long

Yesterday’s Heroes – Heather Long

Posted on by roxtao

Yesterday’s Heroes – Heather Long

Editura: Carina Press

Data publicare: 17 septembrie 2012

Numar pagini: 89

 

Sinopsis:

Aurora “Rory” Graystone

Nume de cod: Halo

Abilitati: reflexe si IQ superioare, aptitudinea de a calcula posibilitatile

Misiune: gasirea colegilor disparuti

Rory stie ca este urmarita si nu are de gand sa il lase pe vanator sa o prinda in capcana. Il va confrunta pe urmaritor, un barbat pe care il suspecteaza a fi implicat in disparitia celorlalti super eroi – daca poate ignora sentimentul de atractie care o cuprinde de fiecare data cand e langa el…

Michael Hunter

Nume de cod: Hard Target

Abilitati: agent si lunetist expert

Misiune: uciderea Aurorei Graystone

Unul dintre cei cinci barbati disperati, trimisi inapoi in trecut pentru a salva viitorul, Michael crede ca eliminarea lui Rory este cheia misiunii sale. Dar chiar atunci cand tinteste, o secunda de indoiala il fac sa rateze impuscatura. 

Topiti in mrejele pasiunii si prinsi intr-o infruntare cu destinul, vor putea Rory si Michael sa lucreze impreuna pentru a schimba viitorul? Sau tocmai au declansat evenimentele terifiante pe care calatorii in timp incercau sa le previna?

Parerea mea:

Multumesc editurii Carina Press si autoarei, Heather Long, pentru ca mi-au oferit aceasta carte pentru recenzie.

Nu pot sa spun ca nu mi-a placut romanul Yesterday’s Heroes, insa ma asteptam la cu totul altceva. Sinopsisul si coperta te duc cu gandul la un roman cu spioni, misiuni secrete si multa aventura. Avem spioni, avem o misiune, insa..suspansul si aventura nu sunt prezente in doza in care m-as fi asteptat. Cartea pare mai mult un fel de..preludiu al unei serii, desi din cate stiu, nu este asa. Din pacate. Pentru ca ideea pe care este construita mi se pare interesanta si e pacat ca a fost tratata intr-un mod destul de superficial.

Povestea are ca personaje doua grupuri: unul de super eroi din trecut, din anii 1960 si unul de spioni din prezent, trimisi in trecut pentru a impiedica lumea sa evolueze intr-o directie dezastruoasa. Dar lucrurile iau o turnura neasteptata in momentul in care unul dintre spioni si una dintre super eroine simt o atractie de neinteles unul pentru celalalt. Si nici unul dintre ei nu reuseste sa ii reziste. Cartea se axeaza pe momentele in care Rory este capturata de echipa spionilor si incepe usor usor sa inteleaga despre ce este vorba. Ajunge sa nu mai priveasca spionii din viitor ca pe niste dusmani, in special pe unul anume, insa in acelasi timp echipa ei de super eroi incearca sa o salveze, fiind la un pas de un dezastru. Iar Rory este singura care il poate opri.

Ramai insa cu o multime de intrebari, acesta fiind si motivul pentru care spuneam ca romanul pare mai mult o introducere intr-o poveste mai ampla. Autoarea nu ne ofera explicatiile pentru disparitia a doi membrii din echipa Aurorei, nu detaliaza cine este inamicul ambelor grupuri care va conduce lumea spre pieire si nu clarifica misterul legat de eroina si implicarea ei in cursul evenimentelor din viitor.

Ce mi-a placut insa este modul in care te face sa te gandesti la destin. La finalul cartii, este imposibil sa nu incerci sa iti dai seama daca actiunile noastre sunt determinate de soarta sau dimpotriva, daca ceea ce facem ne modifica cursul vietii.

Probabil daca autoarea va continua candva povestea, voi fi curioasa sa o citesc, pentru ca pana am ajuns la ultima pagina, mi-a placut destul de mult. Insa, daca Yesterday’s Heroes ramane o carte de sine statatoare, sentimentul cu care raman este unul de dezamagire.

Bile albe:

– Atat cat este, actiunea reuseste sa fie antrenanta si sa te tina destul de captivat. Povestea este destul de bine legata, anumite aspecte sunt tratate in detaliu si pana spre final (atunci cand descoperi sfarsitul brusc), nu ai deloc sentimentul ca lipseste ceva.

Bile negre:

– Incomplet. Acesta este cuvantul care iti ramane in minte dupa ce termini romanul. O poveste buna, cu idei interesante, personaje bine construite si un stil de scriere frumos. Insa toate acestea atarna in balanta mult mai usor fata de dezavantajul dat de finalul brusc si de aspectele care raman neclarificate.

English version:

Sinopsis:

Aurora “Rory” Graystone
Codename: Halo
Abilities: superior reflexes, I.Q. and aptitude for calculating probabilities
Mission: find missing teammates

Rory knows she’s being watched, and she’s not about to let the hunter catch her in his trap. She’ll confront her stalker, a man she suspects is involved in the disappearances of other superheroes—if she can ignore the sensual heat that fills her every time he’s near…

Michael Hunter
Codename: Hard Target
Abilities: expert tracker and sniper
Mission: kill Rory Graystone

One of five desperate men sent back in time to save the future, Michael believes eliminating Rory is the key to his mission. But even as he takes aim, a split second of doubt causes him to miss his shot.

Drawn together by passion, and on a collision course with fate, can Rory and Michael work together to change the future? Or have they set in motion the horrific history the time travelers are trying to prevent?

My opinion:

I received this book by courtesy of Carina Press publisher and the author, Heather Long. Thank you for offering me Yesterday’s Heroes in order to write a review. Because English is not my native language, please excuse the possible mistakes.

I can’t say I didn’t like this novel, but I was expecting something totally different. The description and the cover make you think about a story with spies, secret missions and lots of adventures. We have spies, we have a mission but..the suspense and the adventures are not in the quantity I was hoping.  The novel looks more like an introduction to a series, but from what I saw, it’s not. Unfortunately. Because the main idea it’s really interesting and it’s a pity that it was treated in a somehow superficial way.

The story talks about two groups: one of super heroes from the past (1960) and one of spies from the present, sent in the past to stop the disastrous evolution of the world. But everything changes when one of the spies and one of the super heroes feel an inexplicable attraction for the other one. And neither manage to resist. The book focuses on the moments when Rory is captured by the spies and she slowly begins to understand their mission. She stops seeing them as enemies, especially one of them, but in the same time, her team of super heroes  tries to save her, almost sending the world to disaster. And Rory is the only one able to stop this.

Unfortunately, at the end of the book, you have a lot of questions. This is why I was saying before that the book looks more like an introduction to a larger story. The author doesn’t offer any explanation for the disappearance of two members of Rory’s team, she doesn’t specifies who is the enemy of both teams who will lead the world to disaster and she doesn’t clarify the mystery regarding the protagonist and her implication in the future’s events.

What I liked is the way the book makes you think about destiny. At the end of the novel, it’s impossible not to try to understand if our actions are conditioned by the fate or on the contrary, if the way we act modifies our path.

Probably if the author will continue someday the story, I will be curious to read it, because until I got to the last page, I actually liked it. But, if Yesterday’s Heroes remains an independent book, the main feeling about it is disappointment.

Pros:

– The action manages to keep you entertained and it’s really engaging. The story is well written, some subjects are very well detailed and until the last page (when you discover the sudden ending), you don’t feel that something is missing.

Cons:

– Incomplete. This is the word that keeps popping in my mind after I finished the novel. A good story, with interesting ideas, well described characters and a nice writing style. But all of this become pale in comparison with the sudden ending and the mysteries that remain unsolved.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Daca ti-as spune ca te iubesc, ar trebui sa te omor (seria Fetele Gallagher, volumul 1) – Ally Carter

Disparuti (seria Disparuti, volumul 1) – Michael Grant
Posted in Michael Grant

Disparuti (seria Disparuti, volumul 1) – Michael Grant

Posted on by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Doru Mihailescu

Numar pagini: 488

 

Sinopsis:

Cat ai clipi din ochi, toata lumea a disparut. Disparuti. Toti, cu exceptia tinerilor. Au ramas fara nici un adult. Fara profesori, politisti, doctori, parinti. Si tot asa de brusc dispar si telefoanele, internetul, televiziunea. Fara nici o posibilitate de a cauta ajutor. Si fara vreo sansa de a afla ce se intampla. Foametea ameninta. Incepe domnia salbaticilor. O creatura sinistra pandeste din umbra. Animalele devin mutante. Iar adolescentii se schimba si ei, le apar talente noi, puteri inimaginabile, periculoase, mortale, care sporesc din zi in zi. Este o lume noua si inspaimantatoare. Se aleg tabere, se pregateste o lupta. Cei puternici impotriva celor slabi. Iar timpul se scurge inexorabil: de ziua ta, dispari, la fel ca toti ceilalti. 

Parerea mea:

Coioti mutanti care atunci cand te vad striga “Mancare! Mancare!”? Da, poate ca la prima vedere suna prosteste, dar va asigur ca in momentul in care veti citi cartea lui Michael Grant nu veti sti cum sa aprindeti mai repede toate luminile prin casa si cum sa va refugiati mai rapid sub patura protectoare. Am terminat cartea pe la 3 noaptea si dupa aceea ma simteam exact ca in poza de mai jos:

Nu imi dau seama daca simt eu o atractie speciala pentru unele carti ce nu reusesc sa nasca obsesii, dar chiar am adorat romanul Disparuti. Am observat mai demult ca de multe ori, cartile mele preferate dintr-un anumit gen nu corespund cu cele desemnate ca fiind de fapt cele mai bune. Cum ar fi Legaminte si Uratii in cazul genului distopic, carti ce nu au avut acelasi succes ca Jocurile Foamei sau Divergent de exemplu, dar care mie mi-au placut mai mult decat acestea din urma. Oricum, momentan nu pot decat sa ma intreb cum de nici una dintre recenziile pe care le-am citit pana acum despre romanul lui Michael Grant nu a mentionat cat de grozava este de fapt aceasta carte.

Recunosc ca m-am indragostit de ea de la primele pagini, cand am observat ca fiecare capitol prezinta personajele in paralel, oferind aceeasi atentie tuturor, indiferent daca erau pozitive sau negative, principale sau secundare si utilizand acelasi ton neutru in cazul tuturor categoriilor de personaje. Mi-a amintit de unele romane mai vechi scrise de Stephen King ( Apocalipsa, It, Mobilul, etc), deoarece acelea sunt cartile in care acest stil mi s-a parut a fi cel mai bine evidentiat. Cunoastem deci personajele pe rand, pentru ca pe masura ce inaintam in lectura sa observam cum povestile acestora incep sa se lege. In plus, pe langa acest aspect, au mai existat si altele care amintesc de cartile mai sus mentionate. Asadar, daca v-au placut acele romane ale lui Stephen King, va recomand si povestea lui Michael Grant.

Cred ca romanul a fost incadrat gresit in genul distopic. Actiunea se petrece in prezent, dar un.. accident declanseaza o serie de evenimente inexplicabile. Tensiunea creste treptat, astfel incat devii atat de prins de poveste incat nu mai percepi nimic din ceea ce se intampla in jur. In anumite momente, Disparuti are accente de roman horror. Nu, nu intelegeti gresit. Nu incepe sa sara sangele de peste tot, nu apare un criminal in serie care macelareste personajele. Nimic de genul acesta. Insa ti se instaureaza treptat in subconstient o teama primitiva, irationala, greu de inteles, de explicat sau de anulat. Inamicul din Disparuti nu este o creatura pe care personajele sa o poata invinge prin forta fizica, trucuri inteligente sau arme sofisticate. Dusmanul este insasi necunoscutul, intunericul, ceea ce te speria inca de cand erai un copilas mic lasat noaptea singur, in camera lui intunecata. Este o forta de neinteles, cu abilitati nelimitate, fara vreo lege, fara vreo conditie care sa il oblige sa nu sfideze orice logica, sa nu transforme lumea in absolut orice doreste, fara a respecta vreo regula a universului.  Iar suspansul este accentuat tocmai de faptul ca in prima jumatate a cartii, atentia iti este indreptata catre altceva. Ai in vizor alte probleme, alte temeri, alte pericole. Destul de infricosatoare si acestea, dar aproape inofensive pe langa ceea ce urmeaza apoi, pe langa ceea ce descoperi ca se ascunde de fapt in umbra.

Personajele sunt remarcabile. Toti sunt copii, dar actioneaza cu maturitate, cu intelepciune, inteleg rapid modul in care pot supravietui, primejdiile care pandesc, alegerile pe care trebuie sa le faca. Si totusi, nu ai nici o secunda senzatia ca autorul a exagerat si ca personajele ar putea parea neverosimile. Copii din Disparuti raman fragili, speriati, dezorientati si innebuniti sa caute o explicatie si o solutie pentru ceea ce li se intampla. Dar nu o iau razna, ci se comporta intr-un mod natural, asa cum probabil ar reactiona niste pusti adevarati pusi intr-o astfel de situatie, dupa ce ar depasi socul primelor ore. Vorbesc de personajele pozitive, nu de cele ce isi pierd controlul, bineinteles. Pentru ca grupul se imparte inca de la inceput in doua categorii. Cei care raman cu capul pe umeri in ciuda a ceea ce se petrece si cei care vad in asta doar o oportunitate de a incalca toate regulile, de a deveni vedete, de a pune mana pe o putere iluzorie sau de a incerca sa preia controlul asupra celorlalti.

Bile albe:

– Nu stiu ce parere au alti cititori, dar pe mine autorul m-a aruncat direct in poveste. Am fost pe rand Sam, Astrid, Lana si altii, am trait in lumea lor, am tremurat odata cu ei, mi-a fost frica, am fost furioasa, m-am luptat sa inteleg, am trait pur si simplu in haosul vietii lor. Si sunt nerabdatoare sa ma intorc acolo!

Bile negre:

– Stiu ca un personaj pozitiv trebuie sa ramana bun pana la capat. Sa ii ierte pe cei ce i-au facut rau, sa le mai ofere o sansa, sa vada lumina din ei prin ceata intunecata ce o inconjoara. Stiu asta, dar nu inseamna ca sunt si de acord cu asa ceva. Faptul ca Sam si prietenii lui ii lasa sa plece pe cei care au inrautatit infernul in care deja se aflau cu totii mi se pare dovada de prostie si nu de bunatate. Pana la urma, ii lasa liberi si nevatamati pe cei ce sunt responsabili de atatea morti, de panica creata, de pierderile cauzate si de luptele ce vor urma cu siguranta. Pentru ca raul persista, iar o persoana dominata de acesta nu va vedea in iertare bunatatea si sansa de a o lua de la inceput, pe o cale diferita, ci doar ocazia de a-si intari fortele, de a face alte planuri malefice si de a se pregati de o noua lupta.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

The Selection (seria The Selection, volumul 1) – Kiera Cass
Posted in Anna Carey

Sacrificiul (Eve, volumul 2) – Ana Carey

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Bogdan-Alexandru Sasu şi Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 320

 

Sinopsis:

Iubire, aventura si sacrificiu intr-o lume devastata.

Pentru prima oara de cand a evadat de la Scoala, Eve si-a gasit pacea. Locuieste in Califia, un paradis pentru femei, la adapost de soarta ingrozitoare care le asteapta pe orfanele Noii Americi. Dar siguranta ei are un pret: a fost obligata sa-l abandoneze pe Caleb, singur si ranit, la portile orasului. Cand aude ca acesta se afla in pericol, incearca sa-l salveze, insa e prinsa si dusa in Orasul de Nisip, capitala Noii Americi.
Captiva intre zidurile Orasului, Eve descopera un secret cumplit despre trecutul ei si e fortata sa se confrunte cu o cruda realitate. Afland ca iubitul ei este in viata, ea incearca sa evadeze pentru a fi impreuna – insa consecintele ar putea fi tragice. Si atunci, trebuie sa faca o alegere disperata, altminteri risca sa-l piarda pe Caleb pentru totdeauna.

Naratiunea antrenanta, povestea romantica si finalul tulburator sunt tot atatea motive pentru cititori sa astepte cu nerabdare urmatorul volum al seriei!

Parerea mea:

Inainte de a incepe recenzia, lasati-ma sa ma descarc si va dau un sfat referitor la volumele 2, 3…etc ale unei serii. Daca obisnuiti sa urmariti bloguri despre carti si dati peste recenzia unui astfel de volum al unei serii din care ati citit volumele anterioare, in cazul in care realizati ca recenzia pe care ati inceput sa o cititi este de fapt un afurisit de rezumat detaliat, nu-l cititi! A inceput sa ma sacaie chestia asta cu recenziile ce sunt de fapt rezumate de mai mult timp, mai ales ca am vazut ca blogurile ce practica acest obicei se inmultesc pe zi ce trece, dar abia acum sunt de-a dreptul furioasa din cauza lor. In mod normal, atunci cand citesc un astfel de rezumat mascat sub numele de recenzie la un prim volum sau la un roman de sine statator, nu ma deranjeaza extraordinar de tare. Pentru ca nestiind personajele si firul narativ dinainte, rezumatul nu imi ramane in minte la fel de pregnant ca atunci cand citesc rezumatul unui volum secundar dintr-o serie in care am citit deja primul volum. Si oricum il citesc mai mult in diagonala. Asa ca pana ajung eu sa citesc cartea respectiva, nu mai retin mare lucru din rezumatul respectiv, ci doar ideile principale. Pe care oricum le afli din descrierile editurilor. Dar in momentul in care am citit primele volume ale unei serii si dau peste rezumatul unui volum inca necitit, se schimba lucrurile. Da, sunt prea curioasa sa ma pot abtine. Deci il citesc. Stiu ca e vina mea, dar hai sa fim seriosi..cati dintre voi va puteti abtine sa nu il cititi, daca textul e chiar acolo, in fata ochilor vostri? Oricum, in cazul in care o sa ma intrebe cineva de ce urmaresc bloguri cu recenzii..le urmaresc pentru ca ma intereseaza sa aflu ce anume are special o carte, cu ce impresioneaza, ce parti bune si ce parti rele are un roman si in general, pentru ca ma fascineaza modul in care o carte poate fi privita atat de diferit de diversi cititori. Nu le urmaresc pentru a afla pas cu pas ce se intampla intr-o carte! Pana la urma, definitia recenziei pe scurt spune ca aceasta este o parere personala despre un roman. Parere personala deci! Nu rezumat detaliat, nu povestire amanuntita! Ar fi dragut ca atunci cand cineva se apuca sa faca o treaba, sa aiba cel putin idee de ce inseamna treaba respectiva.

Asadar, acum nu pot decat sa ma gandesc cat de misto ar fi fost volumul al doilea al seriei Eve daca nu as fi stiut in detaliu ce se intampla, din asa-zisele recenzii pe care le-am citit pana acum.

Revenind acum la Sacrificiul.. Primul gand pe care l-am avut in momentul in care am inchis cartea a fost ca aceasta este cea mai intunecata carte distopica pe care am citit-o. De-a lungul romanului nu exista nici un moment in care sa nu stai incordat, nici o strafulgerare de bucurie, de seninatate.. In ciuda faptului ca eroina fura cateva momente de fericire, aceasta este umbrita mereu de amenintarea situatiei in care se afla. Protagonista cade mereu din lac in put, in momentul in care se salveaza dintr-o situatie neplacuta, ajunge mereu intr-una si mai rea. Inca de la inceput, fiecare lucru bun care i se intampla eroinei vine la pachet cu unul care o arunca si mai adanc in infern. Intr-un final, Eve are cel putin certitudinea ca a scapat de eticheta de fugara si ca viata ei nu mai e amenintata. Dar adevarul pe care il afla e chiar mai rau decat ceea ce isi imagina. Iar viitorul lui Caleb si al prietenelor ei nu este deloc unul stralucitor.

Ceea ce nu am reusit sa inteleg este de ce Eve si Caleb nu aleg sa fuga inca din primul moment in care s-au revazut. Da, probabil stiti deja ca pentru o perioada, cei doi se reintalnesc. Intr-adevar, fiecare dintre ei are acum un rol diferit, fiecare dintre ei este o rotita dintr-un mecanism mai mare. Nu doar viitorul lor este acum ameninta, ci soarta intregii populatii. Dar nici unul dintre ei nu este de neinlocuit. Pana spre final, in mainile Evei nu sta viitorul celor din jur. Iar Caleb nu are nici el un rol semnificativ. Deci in loc sa incerce sa contribuie la pornirea unui sistem ce va schimba regimul instaurat, sistem ce merge oricum inainte, cu sau fara ei, ar fi putut sa incerce sa evadeze de la inceput. Mai ales ca in acest volum aflam si limitele noului regat. Intr-adevar, protagonistii nu prea ar fi avut cum sa treaca oceanul, din moment ce avioanele nu mai zboara si sa se ascunda in fosta Europa sau Asie, insa suveranitatea regelui Noii Americi nu se intinde pe intreaga suprafata a celor doua continente americane ci doar de-a lungul a cateva state. Nu putine, intr-adevar, dar ideea este ca existau si zone sigure..

Pe langa obstacolele reprezentate de prizonieratul ei, Eve este prinsa acum si intr-o serie de intrigi mai marunte. Atat in noua ei locuinta, cat si in peregrinarile sale in diverse locatii, Eve se izbeste de orgolii, tradari, lupte mediocre, prejudecati si conflicte nascute din mandrie si frustrari. Un semn ca nici macar o apocalipsa nu schimba firea omului. Tot in zona asta se incadreaza si planurile de reinviere a societatii dupa dezastrul lasat de molima ce a decimat umanitatea. Ca si in alte romane postapocaliptice, si in Sacrificiul apar diferentele dintre capitala si zonele din jur. In timp ce oamenii din jurul Orasului de Nisip mor, sufera si sunt transformati in niste sclavi ai puterii, in oras mica societate „nobila” se scalda in lux, proiectele de refacere a infrastructurii nu includ extinderea locuintelor si a cladirilor absolut necesare, ci se refera la recrearea spatiilor destinate placerii, iar grupul ce tine in maini puterea nu stie sau nu este impresionat de pretul acestor frivolitati. Cei care il platesc nu sunt ei, ci restul oamenilor.

Bile albe:

– Mi-a placut ca in acest volum se ofera mai multe detalii referitoare la viata de dinainte de dezastru, la modul in care molima s-a dezlantuit, la posibilitatile de supravietuire de dupa aceasta si la felul in care a ajuns sa fie instaurat acest regim. Daca primul volum, s-a axat in special pe prezent si pe actiunile eroinei, in Sacrificiul autoarea ofera o imagine mai ampla a lumii pe care a creat-o, imagine ce se extinde atat in prezent, cat si in trecut.

Bile negre:

– Ca si in primul volum, Eve face si de data aceasta greseli din cauza carora mor oameni. In ciuda faptului ca ar fi trebuit sa invete din trecut si sa isi controleze impulsivitatea, eroina repeta aceleasi erori. O consider principala vinovata atat pentru faptul ca ea si Arden au cazut amandoua exact in situatiile de care fugeau, cat si pentru dezastrul din final, intrucat isi cunostea destul de bine dusmanul incat sa nu trebuiasca sa il subestimeze si sa actioneze pripit si fara sa gandeasca inainte absolut toate aspectele.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey

The Selection (seria The Selection, volumul 1) – Kiera Cass
Posted in Kiera Cass

Alegerea (seria Alegerea, volumul 1) – Kiera Cass

Posted on by roxtao

Alegerea (seria Alegerea, volumul 1) - Kiera CassDisponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Shauki Al-Gareeb 

Numar pagini: 368

 

Sinopsis:

Pentru treizeci si cinci de fete, Alegerea este o sansa unica in viata. Le ofera posibilitatea de a fi transportate, ca niste cenusarese, intr-o lume a luxului si stralucirii, a rochiilor elegante si bijuteriilor sclipitoare. De a locui intr-un palat si de a lupta sa cucereasca inima unui print. Pentru America Singer, sa fie Aleasa e insa un adevarat cosmar, căci asta inseamna sa isi paraseasca familia si pe omul iubit, pe Aspen, cel care face parte dintr-o casta inferioara. Numai ca, uneori, realitatea depaseste asteptarile si, atunci cand eroina noastra descopera ca Aspen o insala si ca printul Maxon nu e, nici pe departe, snobul ingamfat care i se paruse, totul se schimba si romantismul incepe sa pluteasca in aer.

Parerea mea:

Trebuie sa recunosc ca este pentru prima data cand am inceput sa citesc o carte din cauza copertei. Bineinteles, nu am ratat descrierea romanului inainte de a-l cumpara, dar chiar dinainte de a o face, cred ca decizia era deja luata. Am stiut ca trebuie sa-l citesc, pentru ca imaginea de pe coperta chiar nu putea sa nu fie asociata cu o carte buna.

the selection - kiera cass

Si nu m-am inselat deloc! Gandeste-te la ce ar putea iesi daca ai combina un roman distopic – poate cateva fragmente din Jocurile Foamei, cu ideea unui reality show – gen Burlacul (nu, nu urmaresc, dar cine putea sa rateze reclamele in timp ce butona telecomanda?) si nu in ultimul rand, cu basmele cu printi fermecatori si printese aspirante – si aici avem atatea exemple: Alba Ca Zapada, Cenusareasa, Printesa si bobul de mazare, etc. Daca ai impresia ca aceasta combinatie nu suna bine, nu ai putea sa te inseli mai tare. Nici nu iti poti imagina ce poveste a reusit sa creeze Keira Cass din niste elemente aparent fara nici o legatura intre ele.

Avem deci o societate distopica, actiunea petrecandu-se candva dupa cel de-al patrulea razboi mondial. O tara noua, Ilea, impartita in 8 caste, condusa de o familie regala, atacata de rebeli, intr-un razboi in desfasurare si in relatii inca nesigure cu tarile vecine. Atunci cand printul mostenitor ajunge la varsta la care trebuie sa isi aleaga o sotie, se face o Alegere nationala, prin care este selectata cate o tanara eligibila din cele 35 de provincii ale tarii. Cele 35 de fete urmeaza sa concureze pentru inima printului si pentru viitoarea coroana. America Singer face parte din cea de-a 5-a casta (din cele 8 existente), avand deci o viata nu tocmai usoara, dar in ciuda acestui fapt, nu are nici cea mai vaga dorinta de a se inscrie in Alegere. Are un iubit si planuri pentru un viitor alaturi de el, deci Alegerea nu se incadreaza in prioritatile ei. Totusi, fortata de imprejurari, se inscrie si spre surprinderea ei, este aleasa printre cele 35 de candidate. In cateva zile, viata i se schimba total. Ajunsa la palat, America alege un drum total diferit fata de cel al celorlate fete si pentru un timp, viitorul ei pare indeajuns de sigur. Dar totul se schimba la fel de fulgerator..

Am citit cartea in vreo 2 zile. Nu stiam cum sa asimilez mai repede toate informatiile, nu stiam cum sa mai prind un moment liber in care sa mai pot arunca o privire in carte, sa imi imaginez cum va continua aventura Americii si sa fac tot felul de presupuneri cu privire la evolutia povestii ei.  Intamplarile nu sunt tocmai usor de banuit. Bineinteles, exista anumite parti pe care le stii sau le suspectezi deja, ca de exemplu ca America va fi aleasa printre cele 35 de candidate, sau ca printul Maxon este diferit fata de imaginea pe care o are eroina despre el, dar autoarea a ales sa prezinte indeajuns de multe aspecte la care nu te astepti. Nici o decizie nu e sigura si in nici un moment nu te simti convins pe deplin ca totul se va desfasura asa cum speri. Daca la inceput ai baga mana in foc ca America va ajunge sa fie aleasa printului aproape fara sa miste un deget, pe parcurs incepi sa descoperi ca lucrurile nu stau deloc asa si nici macar nu stii daca ar trebui sau nu sa iti doresti ca ea sa devina viitoarea regina.

Ce m-a impresionat in mod deosebit este societatea creata de scriitoare. Asa cum spuneam mai devreme, actiunea se desfasoara dupa al patrulea razboi mondial, intr-o lume nu foarte diferita de a noastra. Spre deosebire de alte romane distopice, in The Selection avem parte de o adevarata lectie de istorie (imaginara) care explica foarte clar modul in care lumea noastra a ajuns sa fie lumea din carte. Iar aceasta descriere este aproape infricosatoare datorita similaritatilor cu situatiile politice si economice universale din prezentul nostru. Inca un lucru inedit este reprezentat de combinatia de viitor si trecut. Desigur, suntem constienti pe tot parcursul cartii ca actiunea se petrece in viitor, dar este imposibil sa te desprinzi de imaginile fixate in mintea noastra referitoare la familiile regale, la printese, rochii, slujnice sau castele. Nu puteam sa sterg imaginile personajelor in diverse decoruri specifice secolelor trecute, desi imi aminteam mereu ca nu sunt conforme cu lucrurile descrise in roman. In plus, lipsa tehnologiilor foarte avansate, atat de tipice in alte romane distopice accentua aceasta senzatie. Iar impartirea populatiei pe caste, atat de obisnuite si acestea in societatile din perioada medievala aduce si ea inca un aspect din trecut in acest viitor imaginat de Kierra Cass.

Nu cred ca este neaparat un aspect important, dar simt ca trebuie sa il mentionez: sosirea Americii la castel, acomodarea, contrastul cu lumea din care provine, in care foamea si nesiguranta zilei de maine sunt lucrurile obisnuite, aproape banale, mi-a amintit foarte mult de Jocurile Foamei, mai exact de momentul sosirii lui Katniss in Capitoliu. Nu pot face o comparatie intre cele doua serii, pentru ca in rest, sunt foarte diferite, dar cred ca cei care au citit Jocurile Foamei vor avea o surpriza placuta.

Asa cum spuneam si la inceput, decizia de a citi cartea a fost probabil instanta si nu am mai fost foarte atenta la toate detaliile. Asa ca pana la ultima pagina, am fost aproape sigura ca romanul nu face parte dintr-o serie, ci este independent. Si ca voi afla modul in care se va incheia Alegerea. Abia cand am ajuns la „End of book one” am realizat ca ma inselam. Si protagonista mai avea atat de putin pana sa afle in ce mod va evolua viitorul ei… Aproape ca imi rodeam ungiile de ciuda ca trebuie din nou sa astept cateva luni pana sa descopar ce se va intampla mai departe. Sper sincer ca la un moment dat seria sa fie preluata si in Romania (Later Edit:) Ma bucur ca seria a fost preluata si in Romania, deorece este o imbinare perfecta de basm, distopie si spectacol.

Bile albe:

– Pe langa intrigile principale, autoarea a inserat cateva secrete interesante, cateva aspecte aparent aflate in plan secund, dar care suspectez ca vor avea o importanta majora in urmatorul volum. Mi-a placut ca nu se insista prea mult asupra acestora, sunt lansate discret, dar sunt pozitionate indeajuns de bine incat sa iti atraga atentia si sa te faca sa iti imaginezi tot felul de scenarii in legatura cu ele.

Bile negre:

– Chiar nu imi vine in minte nici un minus al cartii. Este posibil sa fie si din cauza ca am citit romanul pe nerasuflate, dar chiar nu cred ca am remarcat vreun aspect care sa ma deranjeze.

Mai jos gasiti si trailerul cartii, dar mi-e teama ca acesta are mai mult un aer de antireclama, deoarece nu pune deloc in valoare romanul, ci il face sa para usurel si superficial. Si nu este deloc asa. In plus, atmosfera pe care o degaja este departe de cea sofisticata si realista realizata in carte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

The Elite (seria Alegerea, volumul 2) – Kiera Cass

The Prince (seria Alegerea, volum satelit) – Kiera Cass
Posted in Lauren Oliver

Pandemonium (seria Delirium, volumul 2) – Lauren Oliver

Posted on by roxtao

Pandemonium

seria Delirium, volumul 2

Lauren Oliver

Numar pagini: 375

 

Sinopsis:

„I’m pushing aside the memory of my nightmare, pushing aside thoughts of Alex, pushing aside thoughts of Hana and my old school, push, push, push, like Raven taught me to do. The old life is dead. But the old Lena is dead too. I buried her. I left her beyond a fence, behind a wall of smoke and flame.”

Lauren Oliver delivers an electrifying follow-up to her acclaimed New York Times bestseller, Delirium. This riveting, brilliant novel crackles with the fire of fierce defiance, forbidden romance, and the sparks of a revolution about to ignite.

Parerea mea:

Volumul al doilea al seriei Delirium este muuult, mult mai bun decat primul! Prima carte a seriei, Delirium, mi s-a parut intr-adevar bine scrisa, cu o poveste frumoasa si cu fiecare detaliu atent examinat si descris. Mi-a placut, dar cumva, nu m-a impresionat la fel cum au facut-o alte romane distopice aparute in ultimul timp. Singurul aspect intr-adevar surprinzator mi s-a parut a fi exact ideea centrala a cartii, cea conform careia dragostea este o boala. Ma asteptam ca lectura volumului cu numarul 2 sa imi lase impresii asemanatoare, dar se pare ca m-am inselat. Pandemonium este de zeci de ori mai bun decat Delirium! Povestea evolueaza in directii nebanuite, personajele noi sunt captivante, iar cele cunoscute au parte si ele de niste schimbari uimitoare. Iar starea de suspans dureaza de la prima pana la ultima pagina. Autoarea nu a evitat sa introduca in poveste si fragmente tragice care iti provoaca fiori si te determina sa te gandesti la cat de usor poti pierde totul intr-o singura clipa: de la hrana sau adapost, pana la oameni dragi.

Actiunea se desfasoara alternativ, pe doua planuri temporale: pe de-o parte aflam ce se intampla cu Lena din momentul in care ajunge in salbaticie, iar pe de alta parte, descoperim viata ei la cateva luni dupa aceea, cand s-a reintegrat in societate sub o identitate falsa, lucrand pentru Opozitie – grup format din cei care incearca sa revina la o lume in care dragostea este ceva normal si fiecare persoana are dreptul de a alege modul in care vrea sa isi traiasca viata. Oscilam intre cele doua planuri – Atunci si Acum – odata cu fiecare capitol, intrucat acestea ne sunt prezentate intercalat. Avem parte deci de o doza dubla de emotii, deoarece aproape fiecare capitol se incheie intr-un mod care te lasa cu sufletul la gura. Actiunea te prinde atat de mult incat uiti orice banuiala, temere sau speranta pe care ti-ai facut-o inainte de a deschide cartea. Daca in momentul in care am terminat Delirium si Hana aveam in minte o multime de intrigi si presupuneri si asteptam sa descopar daca se vor confirma in volumul urmator, atunci cand am inceput Pandemonium am uitat absolut orice gand anterior. Abia cand am trecut de jumatate m-am gandit prima data la modul in care imi imaginam ca va continua povestea Lenei.

Pe langa cele trei categorii sociale cunoscute din primul volum, respectiv cetatenii obisnuiti si guvernantii care sustin operatia impotriva bolii Amor Deliria Nervosa, reformatii ce au ales sa evadeze si sa traiasca in salbaticie si simpatizantii care ii sprijina pe ascuns, din interior, in Pandemonium facem cunostinta cu alte doua tipuri de mini societati, care au o importanta majora in dezvoltarea actiunii: anarhistii – reformati care au ca unic scop distrugerea oricarei urme de civilizatii si sunt in conflict atat cu reformatii obisnuiti cat si cu populatia care traieste in orase si „oamenii sobolani”. Recunosc ca desi acestia din urma, “oamenii sobolani”, nu constituie una dintre cele mai delicate imagini, ofera poate unul dintre cele mai interesante aspecte ale cartii. Este vorba despre o societate ascunsa, inchisa, nelegata prin nici un fel de interes de orice se afla in afara lumii lor (cel putin la prima vedere), iar existenta lor ofera o noua perspectiva extrem de sumbra asupra noului mod in care a evoluat lumea in care traieste Lena. Descoperi ca lucrurile sunt de fapt mult mai profunde decat credeai, iar sistemul impus de noua conducere afecteaza societatea in moduri la care nici nu te-ai fi gandit. Si in paranteza fiind spus, „casa” lor m-a dus cu gandul direct la subteranele descrise de Anne Rice in Cronicile Vampirilor, descrierea acesteia sadindu-ti acelasi sentiment intunecat.

Finalul cartii te lasa fara cuvinte! Ma asteptam la o astfel de intamplare, dar modul si timpul in care a ales autoarea sa o prezinte este frapant. Nu am nici cea mai vaga idee cum va evolua povestea Lenei si mi se pare ca pana in Martie 2013, cand va aparea volumul 3 al seriei Delirium – Requiem, voi sta ca pe ace.

Bile albe:

– Lena evolueaza atat de mult incat la un moment dat nu iti vine sa crezi ca este acelasi personaj din Delirium, fata cuminte, timida, ascultatoare, nesigura, careia nu i se putea reprosa nimic niciodata. Noua Lena poate fi incadrata cu usurinta in categoria eroinelor admirabile, puternice, curajoase, care aleg mereu doar calea care li se pare lor corecta, fara a se lasa influentate de cei din jur. Cu toate acestea, nu isi pierde bunatatea, ramanand o fire sensibila, in ciuda straturilor dure pe care si le-a construit in ultimele luni. Este o placere sa ii urmaresti evolutia, sa vezi cum se transforma usor usor exact in personajul pe care iti doreai poate sa il cunosti  in Delirium.

Bile negre:

– Pe parcursul volumelor anterioare, Delirium si Hana, s-au acumulat o serie de mistere care nu sunt amintite nici macar in treacat in Pandemonium. Mi-ar fi placut ca scriitoarea sa aleaga dezvaluirea a cel putin cateva taine, chiar si partial, deoarece altfel suspectez ca urmatorul volum va fi extrem de incarcat, iar destainuirile ar putea fi intr-o oarecare masura coplesitoare.

– Desi noua poveste de dragoste care ia nastere in Pandemonium este cea care da farmec intregului volum, mi se pare ca aceasta are loc parca putin prea devreme. Din punctul meu de vedere, cele cateva luni care au trecut de la intamplarile descrise in Delirium nu sunt indeajuns pentru a sterge pierderile suferite si pentru a oferi spatiul necesar pentru o noua iubire.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth