Disponibil la: Libris
Colectia: Literatura Universala
Traducerea: Suzana si Andrei Bantas
Numar pagini: 276
Sinopsis:
Celebrul roman Minunata lume noua (1932) porneste de la ideea unei societati distopice care, pentru a-si controla cetatenii, recurge la orice subterfugiu: de la transformarea rasei umane si manipularea ei genetica, pina la mascarea minciunii in adevar absolut. Rezultatul este o combinatie de realitati orwelliene si scene din cel mai pur SF, in care cartile sint arse si singura cultura acceptata sint preceptele unui conducator megaloman, in care aparitia unei editii de Opere complete de William Shakespeare poate duce la rasturnarea unui regim absurd, in care oamenii sint conceputi in imense incubatoare, iar cei neatinsi inca de morbul acestei „civilizatii“ sint izolati in rezervatii.
Parerea mea:
In ultima perioada am fost atrasa tot mai mult de romanele distopice. Si cum acest gen nu e nici pe departe o noutate in literatura, ci doar a avut parte de o revenire in forta in ultimul timp, eram curioasa sa citesc si o serie de romane distopice clasice. Iar Minunata lume noua este una dintre cele mai cunoscute utopii, asa ca nu puteam sa o ratez. Multumesc librariei online Libris pentru ca mi-a oferit cartea lui Aldous Huxley pentru recenzie. Daca intrati pe site-ul librariei, o puteti achizitiona atat in limba romana, cat si in limba engleza, deoarece pe langa cele 23.000 de carti online traduse in romana, exista si o colectie impresionanta de carti in engleza.
Am amanat putin recenzia pentru ca vroiam sa mi se „aseze” ideile, sa imi pot pune in ordine gandurile. Inceputul romanului a parut extrem de promitator, m-a prins de la primele randuri. Descoperim o tehnologie noua, o lume in care embrionii umani se dezvolta in eprubete, ajungand apoi la maturizare tot in medii artificiale. Pentru ca apoi, bebelusii sa fie crescuti in locuri speciale, fara sa aiba contact cu parintii naturali. Oamenii sunt creati pe diferite clase, iar atributele pe care trebuie sa le aiba in viitor, in functie de viitoarele meserii le sunt inserate in minte si in ADN inca din stadiul de embrion. Din societate lipsesc cu desavarsire familiile, vechile traditii in care copii erau nascuti si nu creati si cresteau apoi alaturi de mame, tati, frati si surori fiind considerate ridicole si indecente. Toate principiile lumii pe care o cunoastem noi sunt inversate, fidelitatea este absurda, luata in ras si relatiile monogame sunt descurajate. Este promovata o libertate totala, oamenilor li se asigura absolut fiecare nevoie, astfel incat sa nu aiba nici un motiv de nemultumire care ar putea declansa un proces de gandire mai profund, iar societatea promoveaza consumul excesiv. Ceea ce atrage insa atentia este faptul ca membrii acestei lumi sunt in mare parte constienti de modul in care functioneaza lumea lor. Ei stiu ca sunt conditionati din punct de vedere fizic si moral dinainte sa se nasca si pana cand devin adulti si spre deosebire de alte carti, aproape nimic din organizarea societatii nu le este ascuns.
Ceea ce nu m-a incantat foarte mult a fost intriga, care mi s-a parut oarecum subtirica. Nu neaparat ca ideea de baza nu ar fi buna (integrarea unui „salbatic” in lumea civilizata), insa cumva, romanul nu reuseste sa te tina in suspans sau sa te faca sa rezonezi cu personajele. In mijlocul acestei civilizatii se pastreaza totusi o urma de traditie. In cadrul unei rezervatii, exista un grup de oameni ce si-au pastrat de mii de ani vechile obiceiuri si credinte. Nu, nu urmeaza o revolutie in cadrul careia acesti „salbatici” ajuta societatea sa se trezeasca si sa renege noile valori. Deci romanul nu urmeaza chiar cursul obisnuit al unei distopii. Avem intr-adevar un personaj „salbatic” adus in societatea moderna, special pentru a sublinia contrastul dintre traditie si noutate, insa acesta ramane izolat, neinteles de cei din jur si neintelegandu-i, la randul sau.
Personajele principale sunt din nou diferite fata de ceea ce ma asteptam sa descopar. Avem parte de protagonisti ce duc lupte interne, care se zbat sa supravietuiasca ordinii sociale, sunt nemultumiti, insa nu inteleg in totalitate de ce. Iar tot acest haos interior duce la o purtare mizerabila, la o rautate ce se manifesta fata de toti cei din jur, inclusiv fata de persoanele care le sunt prieteni.
Finalul aduce un fel de discurs filozofic, in care se analizeaza avantajele si dezavantajele fericirii totale, impactul acestei societati de consum asupra individului si modul in care bunastarea ar putea influenta in mod negativ profunzimea unui suflet. Te trezesti astfel cu o serie de intrebari care ti s-au format de fapt partial in minte chiar in timp ce citeai romanul, insa nu le-ai dat glas pana atunci. Nu as putea formula o concluzie, mi-e greu sa ma hotarasc daca o astfel de societate ca cea descrisa de Aldous Huxley ar fi sau nu una in care avantajele sa contrabalanseze aspectele negative. Banuiesc ca ramane la latitudinea fiecarui cititor sa mediteze la acest lucru.
Bile albe:
– Cred ca romanul a fost perceput ca fiind mult mai bun la momentul publicarii si o perioada destul de indelungata de timp dupa aceea. In prezent insa, impactul acestuia este probabil diminuat de faptul ca mare parte din inventiile tehnologice si principiile sociale si individuale si-au facut deja loc in viata noastra. Poate nu intr-o forma identica, insa intr-una destul de apropiata. Lucrurile ce pareau pe atunci imposibile sau extrem de indepartate, s-au transformat astazi in realitate, fiind la indemana oricui.
Bile negre:
– Intriga prezentata intr-o maniera nu indeajuns de atragatoare si personajele de care cu greu te poti atasa si fata de care ai mai degraba sentimente mixte.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa: |
My Weekly Book 
Chiar citind recenzia ta imediat m-am dus cu gandul la o stire auzita ieri cred la TV, cum ca femeile, chiar si de la noi din tara, prefera in ziua de astazi sa procreeze prin inseminare artificiala. Si dadeau exemple si de tot felul de anunturi pe care tinerii domni disponibili sa le ”ajute” le dau pe internet. Deci mare parte din subiectul cartii pot spune ca s-a adeverit, la fel ca si partea ca oamenii din ziua de astazi sunt putin mai ”salbatici”, dar asta e alta discutie :)).
Cred ca familia are un rol crucial in dezvoltarea unui individ, in educatia si creionarea principiilor lui. Nu stiu cat putem in ziua de astazi judeca o persoana necizelata, ci mai degraba sa ne gandim si la ce mediu a avut acasa (bine, sunt si exceptii, desigur – poate parintii sunt minunati dar copilul e imposibil de cizelat). Se poate observa deja cum familia traditionala se dezbina, usor usor, bine, poate la noi in tara se mai pastreaza cat de cat pentru ca, inca nu avem parte de atatea tentatii sau de aceeasi libertate in gandire cum o au cei de peste ocean, de exemplu. Dar e foarte trist sa ne gandim ce mentalitate va avea un copil conceput prin inseminare, care nici nu va sti cum ii arata tatal, sau unul crescut intr-o familie de homosexuali, etc.
Cred ca am alunecat putin pe alta panta, bine, si faptul ca mama e invatatoare si imi povesteste mereu de copiii ei de la scoala si de faptul ca generatiile pe zi ce trece sunt tot mai rele, mai needucate, etc, imi da mereu de gandit. :))
Ce am vrut sa spun e ca, da, s-a adeverit si se adevereste mare parte din acest roman distopic, si desi poate nu mai e asa captivant sa citesti despre niste lucruri care atunci cand a fost scriu pareau exceptionale, dar acum sunt banale, e interesant cred ca citim mai multe astfel de romane, ca sa vedem cat s-a adeverit astazi din ce isi imaginau scriitorii din trecut.
Oo, din fericire (cred!) suntem inca destul de departe de carte din punctul asta de vedere, al familiei. Imagineaza-ti milioane de copii creati in eprubete, crescuti intr-un fel de ..crese, sa zicem, alaturi de atatia alti copii, insa neavand..nu doar parinti, frati, sau alte rude…ci neavand nici macar ideea de familie. Adica..in povestea lui A.Huxley asa cresc generatii la rand, asta e normalitatea. Partea buna a sistemului descris de el este totusi legat de controversata manipulare mentala. Care, in ciuda faptului ca e considerata de noi oarecum..imorala, are totusi avantajul de a asigura indivizi lipsiti de instincte criminale, invidii, sentimente negative si alte emotii ce pot da nastere unor incidente, condusi de principii bine inoculate in mintea lor. Fiecare individ, indiferent daca e un Alpha (adica pregatit inca din stadiul de embrion sa devina conducator) sau un Epsilon (la fel – modificat genetic sa aiba caracteristici fizice si psihice destul de slabe) este multumit cu starea lui, nu si-ar dori in veci sa fie alt tip de individ, sa faca parte din alta clasa, sa munceasca in alt domeniu sau sa traiasca in alt loc. Ceea ce inseamna ca, spre deosebire de societatea noastra libera din prezent, cea din Minunata Lume Noua nu se confrunta exact cu aspectele pe care le-ai mentionat tu. Adica generatii pierdute, indivizi needucati, rai, lipsiti de bun simt, oameni cu o gandire ilogica sau cu un grad de inteligenta jenant si pretentii uriase.
Desi au fost si cateva aspecte care nu m-au incantat prea tare in romanul asta (personajele principale de exemplu), cred ca merita citit cel putin pentru a observa ca absolut orice principiu, orice idee are doua taisuri. Partea buna vine mereu la pachet cu aspecte rele, iar sub fata rea se ascund detalii pozitive.
Cat despre inovatiile de atunci devenite in mare parte realitate…oo, da! Stiu ca prin alte tari erau ceva mai avansati oamenii (de exemplu, primul film cu sonor aparea in 1927 parca), insa mi se pare incredibil sa citesc chestiile imaginate de Huxley intr-o perioada in care la noi in tara nici macar aparatele de radio nu existau. De fapt, exact in 1932 (cand a fost publicata cartea) a ajuns radioul in Romania. Cu intarziere de vreo 6 ani fata de alte tari. Si tot in 32 s-a nascut bunicul meu, care imi povestea ca abia cand era el adolescent sau deja tanar, pe la douazeci-douazeci si ceva de ani incepusera sa aiba unii aparate de radio, insa era vorba doar de cei mai instariti oameni din orase, in nici un caz de majoritate. Si cred ca doar facand comparatie intre genul acesta de date poti sa realizezi cat de departe a ajuns de fapt imaginatia si intuitia autorului.
Ma scuzi, am gresit ceva. Am verificat acum si se pare ca informatia mea era gresita. Prima data s-a introdus sau experimentat radioul in Romania 1901 sau 1908. Si in 1932 existau in toata Romania 2936 de posesori de radio 🙂
Done! Desi adaugasem cartea pe o lista viitoare de lecturi de cand am citit recenzia, acum am pus-o la To-Read-As-Soon-As-Possible :)) Ma intreb daca acesti indivizi au fost crescuti fara mama, tata, sora, etc, sau ideea de familie, ori de apropiere sufleteasca de cineva drag, cum s-au adaptat, nu stiu. Cum au fost capabili sa lege prietenii, sau sa lase loc in inima lor de sentimente mai puternice, cum ar fi iubirea? Sau nu au ei treaba cu asa ceva? Nu au crescut cumva indiferenti de lumea din jur, egoisti? Nu imi spune, o sa descopar eu :)) Oricum mi se pare foarte, foarte interesanta ideea.
Mai ai cumva de alte romane de genul? Am in plan sa ajung in curand la niste anticariate, trebuie sa imi cumpar cateva carti mai vechi, si sa ma uit si de carti distopice scrise in trecut.
Da, da, merita sa o incerci. Desi, insist, e posibil sa dai si de aspecte mai putin atragatoare. Adica..nu prea o sa te tina in suspans sau altceva, dar stiu ca nu asta cauti neaparat ^_^
Si eu sunt la inceput cu lista distopiilor clasice. Pe langa aceasta, am citit doar Ferma animalelor si Imparatul mustelor. Ambele mi-au placut mult (in special IM), desi daca ar fi dupa mine nu ar fi chiar incadrate in genul distopic. Dar nu e dupa mine, asa ca aproape oriunde cauti “distopii clasice” dai si de ele 🙂
Si lista pe care o am in plan in viitorul cat de cat apropiat e urmatoarea:
– 1984
– Utopia
– Fahrenheit 451
– Handmaid’s Tale
– Noua Atlantida
Primele 3 pentru ca sunt celebre si nu vreau sa le ratez, a patra pentru ca imi sunase tare bine descrierea si ultima pentru ca am cumparat-o de curand, era la reducere si nu am putut sa ii rezist 😀 Mai sunt si altele, insa astea mi se par momentan cele mai importante. Dupa ce le termin, daca imi plac, o sa mai incerc si altele. Insa vreau sa le evit pe cele prea SF, nu imi place genul si stiu ca sunt multe romane clasice in care trasaturile distopiilor sunt foarte strans impletite cu cele ale SF-ului. Deci o sa trebuiasca sa aleg cu grija 🙂
Multumesc mult!! “Imparatul mustelor” nu stiam ca e distopie, desi am tot auzit mereu de carte. Nici mie nu imi plac romanele SF, mi se pare ca scriitorii arunca acolo tot ce viseaza noaptea sau ce le nazare lor, doar in lumea SF orice se poate intampla, nu? Iar mie imi plac cartile care au o urma de realism totusi, fie ca e ea la modul personajelor de a se comporta, sau la actiunea in sine.
Singurul roman SF..sa ii zic asa, care mi-a placut la nebunie e “Flashforward” de Robert J Sawyer. Bine, el nu stiu cat de SF e, in mare parte doar finalul e, dar scriitorul e de SF deci l-am incadrat la acest gen. Ti-l recomand din inima, pur si simplu l-am deschis sa citesc cateva randuri si cateva ore nu m-am mai clintit de pe pat pana nu l-am terminat. Cred ca sa fie mai mult de un an jumatate de cand l-am citit, pe vremea aceea nu pot spune ca aveam aceeasi dexteritate de a citi, ca acum, dar cele 400 si ceva de pagini au zburat, nici nu mi-am dat seama cand. E un roman genial, cel putin din punctul meu de vedere, complex, plin de suspans, arzi de curiozitate constant sa vezi ce se intampla in capitolul urmator, si care iti da mult de gandit. Am meditat mult la romanul acesta, m-am pus in situatia personajelor, intrebarea “cum ar fi daca?” mi-a ramas vreme buna in minte. Cred ca e una dintre cele mai bune carti citite de mine, nu e genul de carte de la care sa iti ramana in cap personajele, actiunea, dar care te lasa cu multe impresii, ganduri, care nu dispar nici dupa mult timp. Modul cum e scrisa si ce vrea sa transmita scriitorul e..aparte. Ca si ideea lui de altfel.
Daa si parca e oarecum prea..tehnic asa stilul, nu stiu exact cum sa explic. Da, ai nevoie de detalii care sa te ajute sa vizualizezi cadrul si sa iti faci o idee despre mediul in care are loc povestea, insa parca e prea mult. Plus ca personajele din romanele SF pe care le-am incercat eu mi s-au parut cumva reci, parca nu ma puteam atasa de ele..
Uite, o sa incerc Flashforward (found it already! ^_^), mai ales ca nu esti nici tu fan SF, asa ca daca zici ca e interesant, am incredere 😀
Singurele mele .. bile negre sa le zic, au fost pentru final (eu nu am reusit sa mi-l imaginez, sincer :)) ) si ca mai sunt anumite pasaje ce tin de fizica, si eu fiind paralela cu fizica, bineinteles ca eram depasita pentru ca nu intelegeam explicatiile lor. Sper sa fie ok daca citesti cartea in engleza, sa nu fie greoaie sau sa aiba prea multi termeni tehnici. Eu am citit-o in romana.
Sa vedem 🙂 Mai am inca o lista destul de lunga, insa strecor si cartea asta in ea. Sper ca pana la vacanta de iarna sa o citesc. O sa iti spun atunci cum a mers 😀
Mai arunca o privire si pe aici, poate te mai atrage vreo descriere:
http://listverse.com/2008/03/12/top-12-dystopian-novels/
http://www.amazon.com/Classic-Dystopian-Novels/lm/R2ZZ2JZX6G6CGE
M-am uitat acum pe prima lista si prima data mi-a atras atentia “Handmaid’s Tale”, titlul mai ales, pentru ca am mai auzit de cartea aceasta, si citind descrierea mi-a adus aminte de “Eve” putin :))
Asa se explica de ce mi-a atras si mie atentia 😀 Dar si coperta arata mai bine ca la altele si cred ca si titlul pare mai..soft asa, chiar nu te duce cu gandul la o distopie.
Oricum, imi place cand dau peste puncte comune in lecturi clasice vs contemporane. Cum a fost si cu Imparatul Mustelor. Am citit-o pentru ca vroiam sa citesc Disparuti. Si mi s-a parut ca ideea de baza pe care sunt construite ambele e foarte asemanatoare, asa ca am zis sa le iau in ordine cronologica. Si intr-adevar, oricat de diferite ar fi intrigile pana la urma, pleaca din acelasi punct si la final ramai oarecum cu aceleasi impresii. Atat ca din cate am observat, scriitorii clasici nu aveau nici o problema in a fi mult mai..brutali, cartile lor au adesea chestii mult mai tragice si mai taioase decat cele din ziua de azi. Ah, si daca in lecturile contemporane avem mereu tipul personajului erou, am vazut ca in distopiile clasice (citite pana acum, bineinteles), acesta fie lipseste de tot, fie nu are deloc parte de cel mai fericit final..
Nu stiu la ce segment de public se adresau romanele distopice clasice, dar cred ca cele din ziua de astazi sunt mai putin brutale si datorita faptului ca sunt adresate adolescentilor (cel putin cele citite de mine, probabil sunt distopii contemporane si pt adulti). Am observat si eu asta, ca s-a renuntat la ideea personajului masculin ca erou, si avem parte mai mult de fete eroine, sau in jurul lor se centreaza actiunea, dar cred ca e si din cauza ca in ziua de azi se pune foarte mult accent pe egalitatea femeii cu barbatul, aceleasi drepturi, etc. Fetele nu mai sunt neajutorate, domnite la anarhie, care au nevoie de Fat Frumos sa le salveze, ci pot sa isi ia propriul destin in maini :)).
Asa e. In plus, in ultimii ani s-au si lansat o multime de autoare, in timp ce in trecut majoritatea scriitorilor ce se bucurau de succes erau barbati. Cred ca e pentru prima data cand probabil numarul femeilor ce publica e mai mare decat al barbatilor. Sau poate ca ne atrag noua atentia in special cartile scrise de femei?? 😀
Si cred ca pe de-o parte, femeie fiind, e mai usor sa scrii din perspectiva unei protagoniste decat din cel al unui protagonist. Plus ca probabil se si simtea nevoia de eroine, tocmai pt ca in literatura de pana acum aveam in majoritatea romanelor personaje principale masculine.
În această lume trăieşte şi D-503. D-503 nu este doar un număr perfect integrat în sistem, ci şi constructorul unui vehicul cosmic, menit să răspândească noua ordine în toate colţurile galaxiei. Bineînţeles, descrierea unei civilizaţii se poate face cel mai bine prin cuvinte, iar ce vorbe ar fi mai potrivite decât cele ale unor supuşi îndrăgostiţi de sistem? Aşa că D-503 începe să scrie, să îşi povestească viaţa, să prezinte minunata lume unde trăieşte. Admiraţia lui pentru ordinea instaurată depăşeşete graniţele normalului. Faptul că oamenii sunt monitorizaţi aproape necontenit, că viaţa lor este planificată în cele mai mici detalii, este pentru D-503 caracteristica cea mai importantă a unei civilizaţii evoluate.
I love your bookshelf background!
😀 Thanks, pattisj!