Disponibil la: Libris
Colectia: Literatura Universala
Traducerea: Adelina Maria Vasiliu
Numar pagini: 568
Sinopsis:
Este anul 1939. Germania nazista. Tara isi tine rasuflarea. Moartea nu a avut niciodata mai mult de lucru, si va deveni chiar mai ocupata.
Liesel Meminger si fratele ei mai mic sunt dusi de catre mama lor sa locuiasca cu o familie sociala in afara orasului München. Tatal lui Liesel a fost dus departe sub soapta unui singur cuvant nefamiliar – Kommunist, iar Liesel vede in ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul calatoriei, Moartea ii face o vizita baietelului si o observa pe Liesel. Va fi prima dintre multe intalniri apropiate. Langa mormantul fratelui ei, viata lui Liesel se schimba atunci cand ea ridica un singur obiect, ascuns partial in zapada. Este Manualul Groparului, lasat acolo din greseala, si este prima ei carte furata. Astfel incepe o poveste despre dragostea de carti si de cuvinte, pe masura ce Liesel invata sa citeasca cu ajutorul tatalui ei adoptiv, care canta la acordeon. In curand, va fura carti de la incendierile de carti organizate de nazisti, din biblioteca sotiei primarului, si de oriunde le mai putea gasi. Hotul de carti este o poveste despre puterea cuvintelor de a creea lumi.
Cu o scriitura superb maiestrita si arzand cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a daruit una dintre cele mai durabile povesti ale timpurilor noastre.
Parerea mea:
Nu m-am indragostit de povestea aceasta pentru ca naratorul ei este insasi Moartea. Nu pot sa spun nici ca am indragit-o datorita stilului original, intrerupt de titluri detaliate ale urmatoarelor pagini, nici pentru metaforele uimitoare ce reuseau cumva sa nu para deloc fortate sau nepotrivite. Poate ca nici datorita personajelor care iti intra treptat in suflet, pana cand ajungi sa le percepi ca pe niste oameni reali. Nu, nu din aceste motive mi-a placut Hotul de carti, desi cu siguranta au contribuit si ele la farmecul volumului. Insa principalul motiv pentru care am iubit aceasta carte este faptul ca te „teleporteaza” pur si simplu in mijlocul actiunii. Nu ca alte romane, facandu-te sa pasesti pe urmele protagonistilor si sa ii privesti de la distanta, ci furandu-ti identitatea si facandu-te una cu personajele. Nu continuu, pentru ca in majoritatea timpului, ramai constient de rolul tau de cititor care descopera in cartea din brate vietile personajelor. Insa exista cateva momente in care tu devii acele personaje, clipe in care in mintea si in sufletul tau nu se mai gaseste absolut nimic altceva in afara de emotiile preluate din Hotul de carti.
De-a lungul timpului, dai mereu peste povesti care te impresioneaza, care te fac sa plangi, sa razi si sa traiesti alaturi de personaje. Insa Hotul de carti te face pentru cateva minute sa fii tu acele personaje. Sa simti tot ce simt ele: frica, rusinea, durerea, speranta sau dimpotriva, lipsa ei, care este un sentiment la fel de puternic. Si nu le simti la un nivel normal, laolalta cu cine stie cate alte senzatii si emotii. Ci ca pe singurele sentimente de care esti in stare. Te cuprind cu totul, nelasand loc pentru nici o alta emotie, pana cand intreaga ta fiinta este formata numai din acele sentimente si prin venele tale curge fie vina, fie speranta, fie teama, regretul, durerea sau iubirea si absolut nimic altceva. Nu sunt multe momentele in care volumul reuseste sa faca asta; poate doua sau trei in toata cartea. Insa sunt de ajuns pentru ca Hotul de carti sa intre in acea categorie de lecturi speciale din mintea ta, de care iti vei aminti mereu ca le-ai trait, si nu ca le-ai citit pur si simplu.
O sa observati poate ca daca cititi mai multe recenzii pe blogurile de la noi, actiunea nu va va fi dezvaluita prea mult. In afara de ceea ce stim deja din descrierea editurii, in recenziile pe care le-am citit, rar am mai gasit vreun indiciu-doua cu privire la ceea ce se petrece in viata lui Liesel. Si cred ca asta se intampla datorita faptului ca nu au loc evenimente iesite din comun. Viata protagonistei este una obisnuita pentru acele vremuri de restriste. Detaliile mai neobisnuite din viata sa nu sunt nici ele socante. Cu totii avem amintiri ale unor clipe in care destinul ne-a uimit, asa ca experientele mai surprinzatoare pe care le parcurge eroina par exact genul acesta de intamplari: interesante, da, dar nu spectaculoase. Din punct de vedere al scenariului, Hotul de carti nu este altceva decat o poveste despre razboi. As fi fost tentata sa spun „o poveste frumoasa despre razboi” insa… exista oare povesti frumoase din timpul razboiului? Cu siguranta exista oameni frumosi, alegeri generoase dictate cel mai adesea de cate un impuls de moment, secunde in care curajul nebun sfideaza viitoarele consecinte. Insa povestile din perioada razboiului sunt oricum, numai frumoase nu. Pentru ca orice gest bun, orice decizie indrazneata, orice actiune lipsita de egoism sta sub umbra razboiului, a suferintei, a mortii, pierderii, a experientelor traumatizante si a amintirilor intunecate, ce vor bantui mereu viata supravietuitorilor.
Viata este de cele mai multe ori o lupta. Insa in vremuri de razboi, ea devine mai crunta si mai deznadajduita in acelasi timp. Povestea din Hotul de carti este mai reala decat multe altele, in ciuda faptului ca personajele nu au existat cu adevarat. Insa au existat oameni cu povesti asemanatoare, au existat grupuri de evrei persecutati ce paseau spre tortura si moarte exact pe acele drumuri descrise in carte, au existat germani care infruntau teama si constiinta unui posibil destin infiorator pentru a adaposti un fugar, existau copii ce se straduiau sa isi traiasca asa zisa copilarie in ciuda fricii, a oamenilor dragi pierduti, a saraciei, foamei si mortii ce ii inconjura, au existat persoane care riscau totul pentru a ajuta un necunoscut.
In ciuda intamplarilor dramatice, a aerului sumbru, a atmosferei apasatoare ce umbreste micile incercari de fericire, romanul nu este unul trist. Il citesti cu placere, iubind personajele tot mai mult, cu fiecare pagina parcursa, zambind adesea. Insa intr-adevar, il citesti cu inima stransa, pentru ca esti constient de la inceput ca astfel de povesti nu au niciodata happy end-ul clasic. Poate ca ultimele pagini aduc o victorie: tabloul unor supravietuitori care dupa decenii, au reusit sa isi construiasca o viata linistita in ciuda fantomelor care ii bantuiau din anii razboiului. Insa o astfel de victorie nu are cum sa fie altfel decat amaruie, pastrand urmele lacrimilor din acea perioada neagra.
Multumesc Libris – librarie online, pentru sansa de a citi aceasta carte. Daca doriti sa o cititi (si credeti-ma, e o lectura pe care o s-o iubiti!), o gasiti pe rafturile de carti online in romana sau, daca preferati, in colectia de carti in engleza.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa: |
My Weekly Book 
Da da da …o s-o citesc si eu! 😀 Trebuie sa vad filmul ala odata :))
:)) Same here! Ma enerveaza teribil cand ies filme realizate dupa carti si eu inca nu le pot vedea pt ca nu am citit romanele mai intai 😀
Told you! 😀
Da, da, da! Acum sa vedem cat o sa mai plang si la film :))
Ma bucur atat de tare ca ti-a placut! Dupa ce am terminat cartea gandeam exact ca si tine! Pur si simplu nu mai vroiam sa las lumea din carte!
Sa te uiti si la film! Mie una mi-a placut foarte mult. 🙂
Si… ca de obicei, o recenzie superba 😀
Oh, cum sa nu imi placa? Am zarit pe GR niste recenzii negative si nu pot sa nu ma intreb ce fel de oameni sunt aia care le-au scris! Cum, cum sa nu iti placa o astfel de poveste??
Da, in weekend o sa ma aprovizionez cu servetele si ma pun sa ma uit la el :))
Multumesc tare mult! Te pup! :*
trebuie sa citesc si eu ! pare interesanta
E foarte, foarte frumoasa, chiar daca iti rupe inima. Dar e genul de carte care iti ramane in suflet, o recomand! 🙂
E pur si simplu superba recenzia ta. Trebuie neaparat sa citesc cartea sau macar sa vad filmul.
😀 Mersi, Mada!! Sa stii ca tocmai imi spunea cineva ca si filmul e foarte bun, dar ca romanul il intrece (bine, de obicei e asa, nu?). Cred ca ar merita sa citesti intai cartea si abia apoi sa vezi si filmul 🙂 Eu de o luna si ceva tot intorceam capul in cealalta parte cand vedeam afisele cu filmul, abia ma abtineam sa nu il vad inainte sa citesc volumul :))
Recenzia de mai sus genială. Mă face să recitesc,, Hoţul de cărţi”.
😀 Multumesc mult, Amaya! Ai vazut si filmul? Eu ma pregatesc pentru o noua runda de plans in weekend, vreau neaparat sa il vad!
Da, am văzut şi filmul care, deşi e spectaculos, nu m-a emoţionat la fel de mult precum a reuşit cartea. Însă e o ecranizare bună, deloc plictisitoare şi merită să-ţi pierzi timpul văzând-o.
Mersi pentru informatie! Sunt tare curioasa sa il vad 😀
“Hotul de carti” e clar una dintre cartile mele preferate. Am imprumutat-o de la o prietena si, pentru ca a vazut ca mi-a placut atat de mult, mi-a oferit-o cadou dupa ce am citit-o. 😀 Au fost cel putin doua scene la care nu mi-am putut opri lacrimile, iar cred ca cea mai puternica (cel putin asa am perceput-o eu) a fost aceea cand Liesel il vede pe Max in convoiul de detinuti care sunt condusi catre lagar. Deci… scena aceea mi-a rupt inima. 🙂
Stilul autorului mi-a placut foarte mult si, cum spuneai si tu, metaforele nu sunt fortate. Nu stiu daca e neaparat un stil pe care sa il agreeze multi, pentru ca am vazut pe Goodreads suficiente recenzii in care cititorii se plangeau de expresiile prea pretioase, dar stiu ca la mine a mers. De asemenea, mi-a placut modul in care naratorul spunea cu mult inainte ce urma sa se intample. Mi s-a parut foarte reusita tehnica asta (daca o pot numi asa), pentru ca desi iti spune cu cateva pagini inainte ce i se va intampla lui Rudy, spre exemplu, si desi esti cumva pregatit, cand lucrul respectiv chiar se intampla parca te ia prin surprindere si are acelasi impact puternic pe care l-ar fi avut si daca nu ai fi stiut. It just worked. 🙂
Ma bucur ca ti-a placut atat de mult. E unul din romanele pe care l-am recomandat la multa lume dupa ce l-am citit, si il voi mai recomanda. Din pacate, filmul mi s-a parut un esec total. Si nu pentru ca aveam asteptari mari de la el si pentru ca mi-a placut atat de mult cartea, ci pentru ca pur si simplu… e slab. Abia astept sa aud parerea ta dupa ce il vezi.
Pentru mine, scena aceea cu evreul batran din coloana, caruia i-a oferit paine tatal lui Liesel a fost cea mai marcanta din toata cartea. Cred ca o sa imi ramana intiparita in minte mereu 😦
Sa stii ca daca nu as fi citit inainte in niste recenzii niste plangeri de astea legate de stil, nici macar nu mi-ar fi trecut prin minte ca acesta ar putea fi considerat de unii cititori mai greoi.
Da, da, si eu am fost surprinsa de faptul ca desi stiam dinainte ce se va intampla cu anumite personaje, socul si tristetea nu au fost cu nimic diminuate. Cred ca nu sunt multi autorii care reusesc sa faca asta!
O sa revin cu pareri dupa ce il vad. Acum sunt si mai curioasa, pentru ca am vazut si recomandari foarte, foarte calduroase, dar si multe comentarii in care se spune ca nu e atat de bun filmul :)) L-am cautat aseara oricum, vreau neaparat sa il vad.
Filmul, la fel ca romanul, tinde sa devina putiiiiiin plictisitor la un moment dat… Esti ceva gen: “mai pun pauza sa vad ce se mai petrece pe facebook”. Oricum, e o poveste buna, iar cei doi copii din film, Sophie Nelisse si Nico Liersch, sunt bestiali – au intrat atat de bine in pielea personajelor, incat nu mi-a mai pasat de nimic. Plus Emily Watson si Geoffrey Rush in rolul adultilor… desi Emily Watson e o varianta mai blanda a Rosei. Cred… 😀
:)) Eh, eu oricum am obiceiul sa vad filmele cu pauze, ca sa mai ies la o tigara, deci o sa fie numai bine. Abia astept sa il vad, mai ales ca am vazut ca parerile sunt destul de impartite. Ma gandesc ca s-ar putea sa fie genul acela de situatie in care majoritatea celor care au citit cartea sunt multumiti de film, in timp ce aceia care nu au citit-o nu sunt foarte impresionati…?
Recenzia ta este atat de buna, incat aproape ma obliga sa citesc cartea.
🙂 Multumesc tare mult! Sunt sigura ca o sa iti placa romanul! Am vazut pe GoodReads ca exista si cateva recenzii negative, dar zau ca nu pot intelege ce e in mintea acelor cititori :)) Mie mi se pare ca e imposibil sa nu iubesti o astfel de poveste!
Pur si simplu am iubit cartea asta! Foarte frumoasa recenzia!:)
Multumesc mult! 😀
Si mie mi-a placut enorm romanul!
Daa. Chair daca a fost o carte foarte diferita de genul meu chiar mi-a plăcut.
🙂
am citit cartea si am vazut si filmul, dar cele doua nu se compara. in film omit anumite detalii, dar e ok. doua greseli pe care le-au facut: Liesel avea ochii caprui, nu verzi si moartea era reprezentata ca o persoana de sex feminin in carte, iar in fil este vocea unui barbat. imi pare rau c Rudy da colyul, era chiar un simpatic! 🙂
Hmm.. uite ca nu stiam ca au schimbat genul personajului “Moartea”, cred ca o sa imi fie greu sa ma adaptez in momentul in care o sa vad filmul. Inca nu am reusit sa il vizionez, dar abia astept sa o fac! Oricum, nu prea au cum sa introduca in 2 ore de film toate detaliile din carte, asa ca e cumva de inteles de ce unele chestii sunt omise.
hehe….se putea sa lipseasca de la tine de pe blog :P!!! nuuu…sunt si eu curioasa mai ales ca s-a facut ceva valva in jurul ei. Si astept sa o citesc nu vreau sa vad filmul:P hihihih, u know me
🙂 si eu am amanat filmul ca sa citesc mai intai cartea, dar inca nu am reusit sa il vad.