Disponibil la: Editura TREI
Colectia: Young Fiction
Traducerea: Laurentiu Dulman
Numar pagini: 432
Sinopsis:
Un tinut fabulos: Ravka
O elita magica: Grisha
O eroina cu superputeri: Alina Starkov
„Intunecatul”, conducatorul Grishei, a supravietuit bataliei din Falia Umbrei si reapare cu o putere inzecita si un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se intoarce in tara pe care a parasit-o, hotarata sa lupte cu fortele ce ameninta Ravka. Dar pe masura ce puterea ei creste, se vede prinsa tot mai mult in jocul de magie interzisa al Intunecatului, ce o indeparteaza de Mal. Alina trebuie sa aleaga intre tara ei, puterea pe care o are si dragostea pentru Mal — altfel risca sa piarda totul in fata asaltului iminent.
„Bardugo populeaza lumea fantastica pe care o creeaza cu fiinte tridimensionale stranii… Cartea a doua a Trilogiei Grisha va face senzatie.” – Booklist
„Suspans, actiune, un ritm alert: finalul te va surprinde si te va face sa astepti cu nerabdare continuarea.” – Kirkus Reviews
Parerea mea:
Am ajuns la Regatul furtunilor dupa vreo trei carti care nu prea mi-au placut, asa ca entuziasmul cu care am citit romanul a fost unul extrem. Sunt sigura totusi ca as fi iubit volumul acesta indiferent de perioada in care l-as fi parcurs. Pentru ca a fost prima data cred cand, in timpul lecturii m-am oprit putin special ca sa ma pot minuna in sinea mea de cat de buna este cartea! Iar la un moment dat, cand am fost brusc intrerupta din lectura, eram atat de prinsa de poveste incat mi-a luat cateva secunde sa ma dezmeticesc, sa imi dau seama unde sunt, de ce sunt aici si nu acolo, in Ravka.
Romanul incepe cu incercarile Alinei si ale lui Mal de a-si asigura libertatea. In scurt timp insa, se dovedeste ca eforturile lor nu au fost de ajuns. Capturati de Intunecat si transportati pe nava unui pirat corsar, protagonistii par sa nu mai aiba scapare. Mai mult, dupa infruntarea finala din volumul anterior, se pare ca Intunecatul detine acum puteri inimaginabile si planuri infioratoare.
Dar surprizele sunt abia la inceput si dupa doar cateva capitole, firul narativ incepe sa o ia in directii total neasteptate. Ritmul este alert, totul se intampla cu repeziciune, tensiunea este palpabila. Am mai spus-o si altadata, nu sunt genul de cititor care sa se straduiasca pe masura ce citeste sa lege indiciile si sa faca presupuneri privind evolutia lucrurilor, inainte ca acestea sa fie relevate de catre autor. Asa ca am citit fiecare pagina cu sufletul la gura si am fost surprinsa in permanenta de fiecare rasturnare de situatie, de fiecare secret dezvaluit si de fiecare surpriza pe care ne-o rezerva autoarea. Si cate surprize si lucruri minunate se intampla!
Dupa jumatatea cartii, lucrurile incep sa se mai linisteasca. Am fost oarecum dezorientata de schimbarea aceasta de ritm si de-a lungul unor capitole bune, asteptam cu nerabdare sa se revina odata la actiunea alerta de pana atunci. In nici un caz nu as putea spune ca nu mi-a placut a doua parte a cartii, insa diferenta fata de prima este totusi una destul de mare si cred ca este imposibil sa nu te simti putin frustrat si impacientat.
Ceea ce mi-a placut totusi teribil de mult in aceasta jumatate a cartii este dinamica relatiilor dintre personaje. Intre Alina si Mal apar din nou disensiuni iar ca cititor, te simti aproape rupt in doua intre acestia. Pentru ca intelegi dorintele si dezamagirile fiecaruia si esti la fel de constient ca si ei doi ca indiferent de cat de tare si-ar dori, pur si simplu nu exista o cale care sa ii faca pe amandoi fericiti. Oricare varianta aleasa i-ar provoca frustrari si nefericire unuia dintre ei, asa ca planurile pentru o viata implinita unul alaturi de celalalt sunt fara speranta. Nici prezentul si nici viitorul nu arata deloc bine pentru cei doi.
Am adorat personajele nou introduse, pe Sturmhond, Tolya si Tamar. Te intriga, au personalitati cameleonice, iar asta le ofera parca o aura misterioasa, dar nu te impiedica sa le privesti cu admiratie maxima. In special pe Sturmhond, care poate concura cu usurinta cu Mal si Intunecatul in ceea ce priveste farmecul pe care il emana. De asemenea, mi-a placut teribil sa reintalnesc personajele secundare din primul volum si sa descopar ce s-a intamplat cu ele. Cu atat mai mult cu cat e usor de presupus ca destinele Baghrei si Genyei o vor lua pe o panta descendenta dupa clipele din trecut in care i-au tradat increderea Intunecatului pentru a o ajuta pe Alina. Cat despre Intunecat, desi apare destul de putin in acest volum, in comparatie cu primul, reuseste sa fie la fel de fascinant. De acum, nu mai poarta nicio masca, cititorii ii cunosc personalitatea, insa chiar si asa, este imposibil sa nu te simti aproape hipnotizat de prezenta sa. Mi se pare admirabil faptul ca autoarea a creat un personaj care, cel putin pana acum, pare sa fie antagonistul perfect: de o rautate pura, intelept, calculat, viclean, ambitios si dispus sa distruga absolut orice i-ar sta in cale. Si, mai presus de orice, fara sa aiba vreo poveste lacrimogena din trecut care sa ii explice comportamentul crud sau sa demonstreze mai tarziu ca aparentele insala, ca tot raul facut a fost doar o iluzie si ca de fapt sub falsele straturi de rautate se ascundea un suflet inocent. Sper sincer ca lucrurile sa ramana asa si in viitor si sa nu ne trezim cu vreo metamorfoza penibila a Intunecatului.
Asa cum probabil este de asteptat dupa ce parcurgi o lectura atat de intensa, finalul vine cu cateva rasturnari de situatie incredibile si iti vine sa plangi la gandul ca nu te poti apuca exact in clipa urmatoare de cel de-al treilea volum din serie si ca trebuie sa astepti luni intregi pana sa afli ce se va intampla mai departe.
Multumesc din suflet Editurii TREI pentru o lectura pe care am devorat-o cu sete.
Fara bile albe, fara bile negre de data aceasta. Nu am cum sa spun ca volumul nu o fi avand niciun minus pentru ca sunt convinsa ca unii cititori vor gasi si asa ceva, dar eu l-am citit cu atata bucurie si placere incat nu ma pot gandi la vreun aspect care sa ma fi dezamagit.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa:
Regatul umbrelor (seria Grisha, volumul 1) – Leigh Bardugo Tronul de clestar (seria Tronul de clestar, volumul 1) – Sarah J. Maas |
My Weekly Book 
Imi place ce ai zis de Intunecat, mi-a placut foarte tare, nah…fascinatie..cum zici tu daaaar, chiar am crezut ca este personaj pozitiv..adica am admirat cum am fost manipulata sa cred in el si apoi…pac! Totusi vreau mai mult despre el.
Abia astept sa o citesc :D:D: Vezi pe unde pitesti cartea :*
Oh, crede-ma, abia astept sa citesti si tu cartea, ca sa putem vorbi despre ea 😀
Yup, yup, Intunecatul m-a pacalit si pe mine, dar sincer, nu pot sa spun ca am fost foarte dezamagita cand am aflat adevarul despre el, sentimentul ala de fascinatie a ramas intreg :)) Stai sa il vezi pe Sturmhond in vol. 2, sunt tare curioasa ce impresii o sa iti lase!
Eu iubesc aceasta serie ❤ Cum am terminat al doilea volum, m-am apucat de al treilea, pe care pur si simplu l-am devorat.
Eu nu am fost niciodata fascinata de Intunecat. De la inceput am avut senzatia ca ascunde mult rau si ca e capabil sa distruga vieti fara sa se gandeasca prea mult la nevinovatii care ii cad victima (probabil pt ca folosea orice ocazie pentru a o manipula pe Alina si puterea ei si pentru a o indeparta de Mal). Regatul furtunilor mi-a demonstrat exact acest lucru, desi Intunecatul a fost mult mai brutal si mai malefic decat ma asteptam.
Sturmhond mi-a placut si mie foarte mult, dar Mal e in continuare preferatul meu. Ador povestile de dragoste cladite in timp si bazate pe o prietenie sincera, de genul prieteni din copilarie deveniti iubiti.
Ah, eu astept sa iasa in romana. Nu prea imi place sa citesc combinat, un volum in romana, unul in engleza. Si cum sunt destul de sigura ca la Trei nu o sa se intarzie mult cu el, am zis sa astept sa fie tradus.
Mie mi-a placut in volumul 2 exact faptul ca autoarea l-a facut genul de protagonist de o rautate pura, sper din tot sufletul sa ramana asa pana la final, ca m-am saturat de bad boys sub acoperire, care se dovedesc a fi de fapt niste ingerasi ai caror actiuni au fost interpretate gresit :)) Si in vol. 1, mi-a placut de el atat in momentele in care il priveam ca pe un antagonist, cat si in cele in care incepusem sa cred ca e ok de fapt. Oricum, cred ca am o fascinatie pentru personajele astea malefice in totalitate, mi se pare interesant modul in care functioneaza mintea lor, inversunarea cu care isi vaneaza scopurile, indiferent de cate cadavre calca si uneori, chiar convingerea ca e ok ceea ce fac. Desigur, imi dau seama ca de cele mai multe ori, atat in carti cat si in realitate, personajele de genul acesta care ajung la conducere, distrug mii de vieti. Dar asta nu scade dorinta mea de a le pune sub microscop pentru a intelege cum e posibil sa fie asa cum sunt.
Mmm, Mal a avut doar cateva momente in care m-a impresionat. Este ok, are toate calitatile unui om exemplar, insa nu ma da pe spate. Sturmhond in schimb, m-a fermecat! Genul de personaj pozitiv rebel, care lupta pentru dreptate, insa fara sa se dea in laturi de a o lua pe cai… discutabile? Love this!! Dintotdeauna! Primele personaje in stilul asta pe care le-am adorat au fost muschetarii si apoi am tot cautat si indragit modelul acesta de protagonist de-a lungul anilor.
Eu tot timpul cand citesc despre un personaj malefic sunt ingrozita sa descopar recenzii sau comentarii care il lauda, ii gasesc scuze si suspina dupa el. Nu pot sa inteleg de ce aceste persoane nu raporteaza faptele lui si la realitate (de fapt, in primul rand, de ce nu vad faptele lui drept ceea ce sunt: monstruozitati comise de un ticalos). De ce nu-si dau seama ca astfel de oameni, asa cum spuneai si tu, distrug vieti si sunt foarte periculosi. Apoi, mai vad la televizor, tampite (chiar nu le pot numi altfel) care tanjesc dupa puscariasi, criminali in serie si fel de fel de psihopati, doar pentru ca acestia arata bine sau sunt carismatici (sunt o gramada de exemple in istorie de barbati carismatici si complet descreierati, care au facut lucruri teribile).
Exact asta imi doresc si eu de la carti: daca un personaj e prezentat drept rau, nu vreau ca autoarea sa incerce sa-l shimbe sau sa gaseasca pretexte pentru ingrozitoarele lui fapte. Cand faci rau nu ai scuze si punct. Nimic nu sterge raul, suferinta sau moartea provocate doar pentru ca unii isi doresc ca respectivul personaj sa ramana cu eroina sau sa aiba un final fericit, pe care nu-l merita. Oamenii trebuie sa invete lectii din carti: daca faci rau, mai devreme sau mai tarziu, platesti pentru distrugerile pe care le-ai provocat.
Chiar astazi am citit un articol despre un concurs de Miss… Hitler! Concurentele trebuie sa fie anti-semite, sa il idolatrizeze pe Hitler si sistemul sau, etc. Si sunt mii de admiratori ai lui si ai altor conducatori sariti de pe fix. Asa ca nu ma mir ca exista sentimentele astea fata de oamenii aceia nebuni care au distrus milioane de vieti. Sper ca ai inteles ce am vrut sa spun in momentul in care am zis ca sunt cumva fascinata de modul de gandire al acestor oameni sau personaje malefice. Nu in sensul ca ii idolatrizez, ci doar ca, la fel ca orice lucru pe care nu reusesc sa il inteleg, ma intriga si ma face curioasa sa pricep cum functioneaza..
Da, am inteles. E fascinatia pe care o simti fata de ceva foarte diferit, ceva anormal care te surprinde si care te face sa-ti pui o multime de intrebari despre natura umana si despre cum un om aparent obisnuit se poate transforma in asa ceva.
E ingrozitor ca acest neonazisti pot fi atat de dereglati incat sa placa un om absolut oribil si sa sustina deciziile infioratoare pe care acesta le-a luat. E cu atat mai rau cu cat sunt sigura ca au invatat despre el la scoala si in timp ce profesorii le vorbeau despre cat rau a facut, cate vieti a distrus, ei il admirau. Chiar nu pot sa inteleg ce e in neregula cu acesti oameni, cum pot fi atat de plini de ura si de rautate, cum pot fi atat de lipsiti de umanitate, de compasiune. Mi se pare teribil ca astfel de fiinte traiesc printre noi intr-un secol in care societatea este atat de evoluata si in care nimic nu mai poate fi pus pe seama lipsei de educatie.
Ma gandesc cu groaza ce s-ar alege de lumea in care traim in cazul unei catastrofe (vreau sa cred ca doar o catastrofa ar putea face de neoprit ascensiunea unor astfel de oameni) care i-ar aduce pe acesti dezaxati la conducere intr-o tara cu suficient de mult armament la dispozitie incat sa devina o amenintare pentru toata lumea.
Exact. Imi era teama sa nu intelegi gresit ce am vrut sa spun 🙂
Cred ca atitudinea acestor oameni explica ceea ce la un moment dat mie mi se parea inexplicabil, si anume cum a fost posibil ca o lume intreaga sa stea si sa asiste sau chiar sa participe la toate masacrele din secolul 20: nazism, stalinism, comunism, razboaie, etc, etc. Dar treptat, am ajuns la concluzia ca nu invatam absolut nimic din trecut si ca si astazi daca ar fi sa izbucneasca situatii similare, am sta la fel de pasibili, fara sa miscam un deget sa intervenim…
Cred ca deja stam pasivi. Pana nu am citit Raniti de Jasinda Wilder nu mi-am dat seama cat de teribile si ingrozitoare sunt conflictele si razboaiele din Orientul Mijlociu. Am tot vazut stiri la televizor, dar parca suntem amortiti de neputinta sau poate pur si simplu nu stim ce putem face ca sa ajutam, ca sa stopam moartea si raul. Sunt sigura ca peste cativa ani, urmasii nostri vor privi in urma si se vor intreba cum am putut sta pasivi in timp ce acolo mureau mii si zeci de mii de oameni.
Cred ca singura diferenta e ca acolo nu poate fi invinuit un singur om pentru declansarea raului, cum s-a intamplat in cazul lui Hitler sau Stalin.
Da, da, ai dreptate, asa este. Oricum, exact cum ai spus si tu, probabil diferenta consta in faptul ca atunci ai fi putut gasi un singur responsabil, in timp ce acum exista mult mai multe persoane care trag sforile, mult mai multe interese, etc. In plus, cred ca de vina e si ideea ca un razboi este purtat intre doua sau mai multe natiuni care se afla in conflict pentru o anumita disputa. Cumva, cearta lor, responsabilitatea lor, victimele lor. Ce drept ai tu, alta tara, sa te bagi in treaba lor? (Nu zic ca e corect sau nu asa, doar incerc sa imi explic atitudinea din prezent) Dar acei conducatori dezaxati care au ucis milioane de oameni au facut-o doar din cauza ideilor lor lipsite de sens, fara sa tina cont de tarile din care proveneau oamenii respectivi, de originile lor, etc. Era o lupta contra unor categorii de oameni, care nu tinea de locul de unde veneau sau in care locuiau. Poate ca si asta creste gradul de revolta, faptul ca atat de multe guverne nu au facut nimic pentru oamenii pe care ar fi trebuit sa ii apere?
Da, ai dreptate. Acum, cand e vorba de un razboi intre doua tari cred ca cei din jur incearca sa evite cat mai mult sa nu se trezeasca si ei prinsi in acel razboi si prefera sa nu intervina, chiar daca stiu de partea cui se afla dreptatea.
Atunci era vorba despre incercarea de a extermina o rasa intreaga, de a ii sterge de pe fata pamantului, desi eu nici pana acum nu inteleg de ce. Cum poate exista atat de multa rautate intr-un om, incat sa declanseze un asemenea macel, cum poate cineva sa ucida in masa oameni nevinovati si neajutorati fara sa se gandeasca la acele suflete inspaimantate si terorizate? Mi se pare oribil ca pot exista astfel de oameni si nu stiu cum, cand exista atat de mult intuneric in interiorul lor, mai pot exista oameni care sa nu-l observe sau mai rau care sa incurajeze sau sa sustina acest intuneric. Nu o sa uit niciodata ceva ce am citit cu mai mult timp in urma: adevaratii monstrii nu au aproape niciodata chipul unui monstru. Probabil ca asa reusesc sa se strecoare si sa secere din interior nevinovati care habar nu au ce ii pandeste.
Cred ca e o combinatie de factori: nebunie clar, apoi convingerea ca au dreptate in ce fac, ca nu e nimic gresit in atitudinea lor, plus faptul ca ei insisi nu cred ca erau martori ai atrocitatilor pe care le comandau. Cred, nu stiu. Si poate si daca ar fi fost, cred ca erau atat de nebuni incat nici macar asa nu si-ar fi schimbat ideile…
Am vazut acum cateva saptamani un documentar care vorbea despre lagarele de concentrare naziste si despre metodele pe care le foloseau pentru a scapa de trupurile celor ucisi. Nu am crezut ca oamenii pot fi capabili de atat de multa cruzime si brualitate. Stabilieau cu atata nepasare cum sa se debaraseze de bietii oameni, cum sa ucida mai multi in acelasi timp, cum sa scape de cat mai multe cadavre, incat pur si simplu simteam ca mi se face rau. Nici macar nu am putut sa ma uit pana la final. Comandantii veneau sa verifice periodic fiecare lagar, sa dea dispozitii primite direct de la Hitler, asa ca imi inchipui ca el era una dintre mintile intunecate care stabileau toate atrocitatile care aveau loc in lagare.
Daca puteau sa gaseasca scuze pentru ce faceau sau daca considerau ca nu e nimic gresit inseamna ca erau niste monstrii, un om normal nu stiu cum ar putea fi capabil de asa ceva. Pana la urma, inteleg sa fie un nebun printre ei, cinci sau chiar zece, dar chiar toti erau sociopati nemilosi?
Da, da, desigur ca cei care dadeau startul unor asemenea masacre nu erau oameni normali. Pe mine m-a mirat multa vreme insa modul in care oamenii din..”straturile” de mai jos ajungeau sa fie persecutori, cum era posibil ca atatea sute sau mii de subalterni sa accepte sa faca lucruri atat de ingrozitoare. Nu puteau fi cu totii nebuni, nu? Cred ca am inteles partial lucrurile atunci cand am citit Am fost medic la Auschwitz. Iar in recenzie chiar am insistat asupra acestui lucru, am incercat sa prezint explicatiile pe care le-am gasit eu citind cartea. Aici e linkul, in caz ca vrei sa arunci o privire: https://roxtao.com/2014/08/05/am-fost-medic-la-auschwitz-dr-nyiszli-miklos/