Mic dejun la Tiffany – Truman Capote

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura straina

Traducerea: Constantin Popescu

Numar pagini: 192

 

Sinopsis:

Cartea a cunoscut o ecranizare celebra in 1961, cu Audrey Hepburn in rolul principal.

Mic dejun la Tiffany este povestea unui scriitor care isi aminteste ca a cunoscut-o in urma cu cincisprezece ani, pe cind locuia intr-un vechi apartament din New York, pe Holly Golightly, o fata excentrica si misteri­oasa, care locuia in aceeasi cladire.

In scurt timp, scri­itorul aspirant de atunci si fata aceasta ciudata, pe a carei carte de vizita era scris „calatoare”, devin prie­teni apropiati, iar opiniile si modul de viata neconven­tional, precum si lucrurile neobisnuite pe care le afla despre trecutul si aventurile prin care a trecut vecina sa ajung sa-l fascineze tot mai mult. Firul narativ simplu, liniar al microromanului ii permite lui Capote sa-si rafineze stilul caracteristic minimalist, intr-o forma vie si proaspata, care i-a adus un succes masiv la cri­tica si public.

„Cartea lui Truman Capote poate fi citita ca o variatiune a povestii Cenusaresei: destinul unei tinere ale carei aspiratii o ajuta sa treaca printr-o adolescenta tulbure, dar care nu-i aduc si fericire pina la adinci batrineti. Este, cu alte cuvinte, o imagine a formarii, care sugereaza oricarei cititoare – si, de ce nu, oricarui cititor – ca orice schimbare de sine, orice scop, oricit de greu de atins, e la indemina oricui, chiar cind totul pare imposibil.” – The Guardian

Parerea mea:

Ma indoiesc ca exista cineva care sa nu fi auzit de Mic dejun la Tiffany, fie pentru ca romanul este unul aflat pe toate listele de carti importante, ce merita citite la un moment dat in viata, fie pentru ca au vazut la un moment dat ecranizarea cu acelasi nume sau macar secvente din aceasta, fie pentru ca imaginea actritei Audrey Hepburn in rolul protagonistei Holly Golightly este probabil una dintre cele mai cunoscute instantanee.

Cand am primit aceasta carte, am fost surprinsa sa descopar cat de subtire este de fapt. La ecoul pe care l-a avut de-a lungul vremii, m-as fi asteptat la un numar mai mare de pagini. Am fost cu atat mai curioasa acum sa aflu cum se poate ascunde o poveste atat de cunoscuta in mai putin de 200 de pagini.

Pe cartea de vizita a protagonistei scrie “Holly Golightly. Calatoare”. Cred, mai degraba, ca ar fi trebuit sa scrie “Holly Golightly. Visatoare”. Pentru ca eroina este un personaj cu totul iesit din comun, capabil sa isi construiasca propriul univers ideal si mai mult, sa traiasca in el, fara sa se sinchiseasca de lumea reala, de reguli, barfe si norme. In plus, este atat de autentica incat reuseste sa ii „indoaie” si pe cei din jur, sa ii atraga, cel putin pentru o vreme, la limita dintre universul lor si al ei si sa le insufle din nebunia ei indeajuns cat sa le dea peste cap viata. Am senzatia ca un astfel de om nu ar putea exista cu adevarat. Ca suntem atat de prinsi in aceleasi aspiratii si vise incat, desi sustinem ca suntem unici si speciali, nu ne deosebim de fapt unii de altii.

Si totusi, din cand in cand mai apar astfel de povesti despre fiinte imposibile, care sfideaza tot ceea ce este general acceptat, care reusesc sa traiasca numai in prezent, sa se bucure de fiecare moment fara teama zilei de maine, a consecintelor, a viitorului. Care se pot rupe in orice moment de confortul unei situatii ideale, doar pentru ca realizeaza brusc ca se pot pierde pe ele insele ramanand. Care nu incearca din rasputeri sa transforme orice loc in care poposesc in “acasa”, ci au convingerea ca acel “acasa” le va gasi cand se asteapta mai putin. Care trec prin viata dansand, fara sa se lege de oameni si locuri. Care isi iau zborul cand te astepti mai putin din unicul motiv ca au aripi. Nu stiu daca astfel de fiinte exista cu adevarat sau doar in imaginatia unor scriitori. Urmaresc de cativa ani un blog al unei “Holly Golightly”: Gladiola. Imi place sa cred ca ceea ce scrie acolo este real desi, desigur, nu am cum sa aflu vreodata. Dar imi place atat de mult ideea existentei unor astfel de oameni incat, si in cazul in care cineva ar demonstra ca autoarea blogului este o persoana in totalitate diferita de identitatea pe care si-a creat-o, cred ca as prefera sa ignor adevarul si sa continui sa cred minciuna. Pentru ca personajele precum Holly Golightly nu iti ofera doar mirare si intrebari, ci si vise si curaj.

Exact asa cum ii influenteaza pe cei din jurul ei, protagonista poate schimba ceva si in sufletul cititorilor. Ne legam adesea de lucruri, situatii, persoane sau locuri care in ciuda iluziei ca ne multumesc, ne leaga aripile, ne ratacesc pe noi insine si ne indeparteaza de fericire. Iar o poveste precum cea a lui Holly poate fi uneori exact cheia ce descuie poarta unei inchisori in care ne-am intemnitat singuri, poate fi indiciul care ne va conduce pe calea regasirii proprii.

Aspectele care m-au nemultumit la Mic dejun la Tiffany sunt exact cele care o apropie pe eroina de imaginea unei persoane obisnuite. Exista doua momente in care Holly pare sa se transforme in… oricare dintre noi. Unul care iti strange inima din cauza mediocritatii iar altul sfasietor, spre final, care iti rupe sufletul in doua. Ce mi-a placut insa este faptul ca misterul se pastreaza in jurul protagonistei, continuand sa o inconjoare chiar si dupa ce personajul narator a pierdut orice urma a ei.

Romanul nu are deloc o actiune alerta, ci e format in special din episoade care sporesc fascinatia personajului narator fata de Holly. Acesta ajunge sa o cunoasca datorita faptului ca locuiesc in aceeasi cladire, fiind apoi martor la diferite scene din viata protagonistei. Intre cei doi se naste o prietenie frumoasa, fara accente romantice, in ciuda faptului ca la un moment dat el se indragosteste de Holly. Firul narativ este intr-un fel intrerupt, nu exista mereu o continuitate intre cadre, nu mereu exista explicatii pentru modul in care s-a ajuns la unele situatii. Insa in acelasi timp, nici nu ai senzatia ca acest lucru ar fi deranjant. Personajele secundare sunt doar vag conturate si chiar si in cazul lor, ceea ce percepi este mai degraba emotia care le conduce si nu personalitatea lor. Am senzatia ca totul, atat evenimentele ce au loc cat si portretele personajelor secundare sunt puse pe foaie in acel mod doar pentru a contura cat mai puternic imaginea lui Holly si efectele pe care prezenta ei le are declanseaza in cei pe care ii intalneste si nu neaparat pentru a da nastere unei povesti continue, cu inceput si sfarsit.

Multumesc Libris – librarie online pentru sansa de a citi acest roman. Mi s-a parut o lectura fresh, relaxanta, dar si indeajuns de profunda in acelasi timp, scurta, dar care reuseste sa iti patrunda in suflet mult mai mult decat ai crede, fara ca tu sa realizezi asta la momentul respectiv. Gasiti volumul atat in romana, in colectia de carti online, cat si in limba originala, in colectia de carti in engleza.

Bile albe:

Desi nu ai crede ca povestea iti poate rezerva vreo surpriza, la un moment dat esti pus exact in fata unei dezvaluiri socante, care iti ofera deodata un unghi diferit din care poti privi lucrurile.

Bile negre:

Desigur, Holly este un personaj extrem, asa ca probabil multi dintre cititori nu vor reusi deloc sa o placa. Dimpotriva. Unii ar putea sa ii deteste acea trasatura care, privita prin ochii unora ar putea fi tradusa drept superficialitate si de asemenea, sa urasca modul in care ii paraseste pe cei care o indragesc, sfasiindu-le inimile. Personal, cred ca magia personajului este accentuata tocmai de nesiguranta aceasta care o inconjoara indubitabil. Dar perceptia acestui aspect depinde de fiecare cititor in parte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa: Ratiune si simtire – Jane Austen Oamenii eternitatii nu se tem niciodata – Shani Boianjiu