Posted in Stoian G. Bogdan

Nu-stiu-cate-zile – Stoian G. Bogdan

Nu-stiu-cate-zile - Stoian G. BogdanNu-stiu-cate-zile – Stoian G. Bogdan

Disponibil la: Editura Trei

Colectia: Fiction Connection

Numar pagini: 192

 

Sinopsis:

Thriller romanesc.
Dur. Super-actiune. Dragoste.
Citeste-l!
E un super-Roman.
Pentru timpurile de acum

Un scriitor roman sparge toate topurile

V-ati saturat de literatura cu majuscula? Vreti sa cititi un roman misto? Un roman fara cearcane, fara riduri. Cu mult haz, multa adrenalina si multa drama? Vreti suspans si lacrimi, sange si alte fluide, limbaj viu si o poveste incredibila? Vreti un roman despre realitatea de langa voi? si pentru ca toate trebuiau sa poarte un nume, li s-a zis pur si simplu Nu-stiu-cate-zile, un super-roman de Stoian G. Bogdan.

Romania anilor 1990-2000. Narcis Ivan este un tanar avocat din Comanesti care viseaza sa cucereasca Bucurestiul. Atuurile lui: un zambet de-l simti pana in chiloti, mult tupeu si o limba vrajitoare, suficient cat sa-l califice ca ginerele unui mare interlop bucurestean, Victor Caran. Dar binele e intotdeauna plictisitor, asa ca, reintors in orasul moldovean de bastina, Narcis intra in tot felul de combinatii periculoase. Sange din belsug, batai, spaga, o limba care traduce perfect viata, dragoste si melodrama. Narcis joaca alba-neagra-n garile din Moldova, cara pumni, seduce fete frumoase, goneste intr-un Mercedes SL si umbla cu teancul de euro in buzunar. Una peste alta, n-ai cum sa-i rezisti, este eroul perfect al unui fel de Tarantino din cartierul comanastean Zavoi. Rezulta o poveste autohtona cu mici gangsteri de Romania care o sa va dea pe spate si o sa va creasca pulsul. Garantat.

Parerea mea:

Nu auzisem pana acum de romanul acesta, insa rasfoind site-ul editurii Trei am dat peste el si descrierea m-a facut sa imi doresc neaparat sa o citesc. In mod normal, am o oarecare retinere atunci cand vine vorba de carti romanesti contemporane, insa de data aceasta curiozitatea a invins.

Romanul prezinta in paralel Romania anilor ‘90 si cea de astazi, trecand alternativ prin copilaria si adolescenta protagonistului, petrecute intr-un mic orasel din Bacau, precum si prin prezentul lui, episoadele succedandu-se fara o ordine tipica.

Deceniul ‘90 mi s-a parut remarcabil redat si cum am crescut in anii aceia, propriile amintiri pareau a se imbina cu randurile din carte. Desigur, nu in totalitate, pentru ca viata protagonistului este traita numai la limitele dintre legal si ilegal, dintre viata si moarte, insa atmosfera generala era totusi aceeasi, indiferent de modul in care traiai. Mai mult, viata intr-un orasel mic condus dupa propriile reguli imi e si ea mai cunoscuta decat mi-as fi dorit. Chiar ma intrebam la un moment dat daca cititorii de alte varste vor citi cartea cu acelasi interes, pentru ca am senzatia ca un roman a carui actiune se petrece intr-o perioada in care ai trait tu este citit si perceput altfel decat o poveste dintr-un timp pe care nu l-ai cunoscut.

Pana la un punct, romanul pare a nu fi altceva decat o poveste simpla ce nu promite rasturnari majore de situatie. Destul de interesant, insa nu ceea ce ai numi o lectura cu adevarat captivanta. Suntem purtati printr-o lume a drogurilor, a afacerilor ilegale, a gastilor de cartier si a smecherasilor care fac legea in orasul lor; o lume in care crimele sunt la ordinea zilei, in care iti poti gasi prietenii sau membrii familiei ucisi la coltul strazii. Mai tarziu, Narcis, protagonistul, paseste pe treptele de mai sus. Aceeasi lume intunecata, insa privita acum de la un nivel mai inalt, din locul de unde se conduc afacerile si unde majoritatea celor din varf detin functii importante in societate. Iar la un moment dat, lucrurile incep sa se desfasoare cu repeziciune, iar romanul capata nuante de mystery: ies la iveala secrete, se dezvaluie identitati pastrate in taina pana atunci iar mizele si tensiunea urca la un nivel superior.

Asa cum era de asteptat, limbajul este unul destul de colorat, direct, in care expresii licentioase se amesteca pe alocuri cu pasaje aproape filozofice. Asa cum spuneam si mai devreme, structura cartii pare sa nu urmeze nici o ordine. Pe langa amestecul de trecut si viitor, avem capitole neincheiate, insertii ce par fara legatura si chiar si cateva capitole in care autorul se transpune in rolul unui personaj al cartii.

Imediat dupa ce am terminat cartea, am cautat sa aflu cum li s-a parut acest roman altor cititori. Pentru ca aveam impresii amestecate si nici acum, dupa cateva zile, nu cred ca as putea sa spun daca mi-a placut sau nu povestea. Inclin spre un raspuns favorabil totusi, din moment ce m-a facut indeajuns de curioasa incat sa o citesc in doar cateva ore, insa nu a fost tocmai genul de carte pe care sa simt ca o citesc cu un entuziasm exacerbat.

Asa cum remarcase cineva intr-un comentariu de pe Internet referitor la Nu-stiu-cate-zile, rezumatul actiunii aproape ca ar putea semana cu scenariul unei telenovele. Avem crime comandate, mafioti marunti si pesti mai mari, istorii incalcite de familie, dragoste la prima vedere si incercari de seductie aproape penibile dar care culmea, dau rezultate, ambitii marunte tipice oraselelor mici, aspiranti la pozitii cat mai inalte pe scara sociala, tradari si razbunari. Dar toate acestea reusesc sa te prinda destul de repede si sa te faca sa patrunzi odata cu protagonistul in aceasta zona intunecata a societatii, cunoscuta si necunoscuta in acelasi timp.

Nu pot sa spun ca ma surprinde faptul ca Romania actuala descrisa in cartea lui Stoian G. Bogdan este cumva kitchioasa. Si nu, nu ma refer numai la atmosfera balcanica a anilor 90, marcata puternic atat de amintirile vietii din comunism cat si de influente adoptate intr-un mod usor ridicol din Occident. Ci si la Romania din prezent. Stiu ca si in realitate inca este asa, invaluita in fumul gratarelor din fata blocurilor, in cojile de seminte ce acopera aleile parcurilor, in paiete si sclipiciuri purtate la 9 dimineata si in manelele ce rasuna inca mult prea des pe strada. Insa am senzatia totusi ca lumea lui Narcis este mai strans legata de aceasta latura a Romaniei  fata de lumea pe care o stiu eu si ca privind tabloul general, s-ar putea sa stam totusi putin mai bine. Intr-un fel, cred ca exista inca doua Romanii. Cea a lui Narcis, ancorata inca in trecut, in kitsch si in mediocritate si o alta Romanie a oamenilor ceva mai open-minded, pe care, daca i-ai arunca intr-o multime de straini nu i-ai deosebi de acestia.

Multumesc Editurii Trei pentru acest roman.

Bile albe:

O imagine foarte realista a deceniilor trecute ale Romaniei, dar si o multime de scene din prezent si cateva personaje pe care cititorii le vor gasi probabil destul de cunoscute, indiferent de orasul din care provin sau de perioada in care s-au nascut 🙂

Bile negre:

Firul narativ ar fi putut fi ceva mai captivant.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Corporatistul – Raluca Marchis

Micul Chagall – Renata Carageani

Posted in Mark Haddon

O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii – Mark Haddon

O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii - Mark HaddonDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Young Fiction

Traducerea: Constantin Dumitru-Palcus

Numar pagini: 288

 

Sinopsis:

Christopher, un baiat de 15 ani, sufera de sindromul Asperger, o forma de autism. Are o memorie fotografica. Intelege matematica. Intelege stiinta. Ceea ce nu poate intelege el sunt oamenii.
Cand il gaseste pe Wellington, cainele vecinului sau, zacand mort pe o peluza din apropiere, se decide sa porneasca in cautarea asasinului si sa scrie un roman politist despre aceasta. In incursiunea sa va descoperi insa alte mistere ce pot face ca intreaga lume din jurul sau sa se prabuseasca.
Aparut in Anglia, romanul O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii s-a bucurat de un enorm succes, devenind un bestseller absolut in majoritatea tarilor in care a fost publicat si fiind recompensat cu 17 premii literare, printre care Whitbread Award si Los Angeles Times Book Prize.

“Nu am mai citit niciodata o carte atat de plina de umor si seriozitate in acelasi timp… Va sfatuiesc sa o cumparati in dublu exemplar, o sa vreti s-o dati la prieteni, dar nu va veti indura sa o imprumutati pe a voastra.” – Arthur Golden

“Cand merg cu autobuzul la scoala ma uit la masinile care trec pe langa noi si le retin culorile.
3 masini rosii la rand inseamna ca va fi o Zi Destul de Buna. 4 masini rosii inseamna ca va fi o Zi Buna. 5 masini rosii inseamna ca va fi o Zi Foarte Buna. Iar 4 masini galbene la rand inseamna ca va fi o Zi Neagra, adica o zi in care nu vorbesc cu nimeni si nu mananc la pranz nimic si Nu-mi Asum Riscuri, fiindca galbenul e culoarea cremei de oua, a liniilor duble galbene si a frigurilor galbene, care e o boala mortala. Dar daca vad 3 masini rosii la rand sau 4 masini rosii la rand sau 5 masini rosii la rand, ma simt in siguranta si este o zi buna pentru un proiect.”

Parerea mea:

Romanul lui Mark Haddon spune povestea unui baiat de 15 ani care sufera de o forma de autism. Intamplarile sunt narate din punctul de vedere al lui Christopher, ceea ce ne ofera ocazia sa privim lumea prin ochii lui.

Trebuie sa recunosc ca pe tot parcursul cartii m-am gandit continuu la parintii lui Christopher. Nu am putut sa imi scot din minte in nici o clipa lupta continua pe care acestia o duc, modul in care viata oricum plina de dificultati devine pentru ei chiar mai grea, cum fiecare zi este o provocare ce le solicita toata fiinta. Pentru ca, desi isi iubesc fiul in ciuda bolii si sunt mandri de acesta, efortul de a-l creste e fara indoiala insutit fata de cum ar fi daca ar avea un copil normal. Si nu stiu in ce masura Christopher reuseste sa realizeze asta sau sa aprecieze rabdarea cu care este tratat.

Desi foarte inteligent (Christopher este foarte bun la matematica si fizica de exemplu), protagonistul are probleme in a pricepe expresiile de pe fetele celorlalti si de asemenea de foarte multe ori, nu le intelege starea de spirit, nu sesizeaza intelesurile ascunse pe care le au cuvintele lor. Desi povestea este narata din perspectiva lui Christopher, nu sunt nici acum sigura daca personajul constientizeaza sau nu modul in care ii influenteaza pe cei dragi fiecare greseala a sa. Nu am reusit sa imi dau seama daca nu pricepe aceste lucruri sau daca pur si simplu nu ii pasa de ele. Pentru ca uneori, Christopher ia decizii in cunostinta de cauza. Stie ca ceea ce face nu este in regula si incearca sa gaseasca portite prin care sa iasa cu bine. Mai mult, frica pare sa fie singurul aspect care il tine intre niste limite si in fata caruia reactioneaza. Nu grija pentru parintii sai, nu constiinta ca ceva nu este corect, nu recunostinta fata de efortul constant al celor dragi, ci doar teama: de pedeapsa sau cearta, de cei din jur, de necunoscut, etc. Am senzatia ca nu am reusit sa il cunosc deloc pe Christopher, desi toata cartea este despre el. Insa oscilez intre a-l considera un copil inocent care pur si simplu nu poate sa vada niste lucruri evidente din cauza bolii de care sufera sau a-l privi ca pe un adolescent care ii manipuleaza intr-un fel pe cei din jur bazandu-se pe aceasta afectiune a sa. Evident, Christopher este pana la urma ca oricare alt adolescent din punctul acesta de vedere, pentru ca toti copiii se folosesc de diferite tertipuri nevinovate pentru a obtine ceea ce isi doresc din partea familiei. Insa lucrul acesta e cumva surprinzator in cazul protagonistului, din partea caruia m-as fi asteptat cred sa fie un exemplu de inocenta tinand cont de situatia sa.

Desi incepe cu un mister, romanul se transforma la un moment dat mai degraba intr-o poveste de familie destul de sumbra. Secretele initiale se sting fara prea mult suspans, insa in scurt timp, ni se dezvaluie niste adevaruri despre care nici macar nu aveam habar ca sunt ascunse. Asa ca, desi firul narativ nu decurge asa cum se preconiza la inceput, directia pe care o urmeaza ofera cateva rasturnari de situatie total neasteptate.

Poate ca povestea nu ofera tocmai o serie de aventuri interesante asa cum credeam initial, insa pluseaza in alte aspecte. Modul in care suntem transpusi in mintea unui adolescent bolnav de autism mi s-a parut remarcabil redat si ofera o perspectiva unica. Mai mult, relatiile cu cei din jur sunt si ele atent creionate. Mi s-a parut uimitor felul in care persoanele specializate reusesc sa inteleaga cum functioneaza mintea unui astfel de copil si de asemenea, cum reusesc aproape fara nici un efort sa foloseasca exact tehnicile si limbajul potrivite. Evident, de aceea si sunt specialisti, insa este de-a dreptul fascinant sa observi cum se traduce o astfel de relatie cu adevarat. Si de asemenea, cum parintii, in ciuda iubirii pe care o poarta copilului, uita adesea sa mai incerce, sa mai spere, sa mai creada. Intr-adevar, efortul lor este continuu, nu se incheie la ora inchiderii scolii, asa ca e usor de inteles de ce gresesc adesea, de ce aleg calea mai simpla, de ce vor ca lucrurile sa se aseze de la sine. Pentru ca dupa ani si ani de lupte continue, este imposibil sa nu te simti obosit. Insa chiar stiind asta, tot te surprinde faptul ca exact cei mai importanti oameni din viata unui copil cu probleme pot fi si cei care il ranesc neintentionat cel mai des.

In ciuda subiectului delicat, O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii nu este o carte care sa te lase cu ochii in lacrimi. Insa iti ofera o perspectiva noua asupra unor lucruri la care probabil nu obisnuiesti sa te gandesti decat ocazional si reuseste sa iti ramana extrem de bine intiparita in minte. Este induiosatoare fara a se transforma intr-o drama ieftina si te pune fata in fata cu o serie de intrebari, cu ganduri privind alegerile pe care le facem, deciziile pe care le luam si modul in care privin ceea ce este in jurul nostru.

Multumesc Editurii Trei pentru ca mi-a oferit aceasta carte pentru recenzie.

Bile albe:

Modul impecabil prin care autorul reda felul in care functioneaza mintea unui copil ce sufera de autism.

Bile negre:

Scenariul propriu-zis nu este unul care sa te tina cu ochii lipiti de pagina. Nu ma intelegeti gresit, romanul este interesant, eram in permanenta curioasa sa descopar cum vor evolua lucrurile, insa nu chiar genul de carte pe care nu poti sa o lasi din mana sub nici o forma. Nu m-a deranjat neaparat acest aspect, insa trebuia sa il mentionez din cauza faptului ca volumul este destul de diferit fata de modul in care mi l-am imaginat, citind descrierea si titlul.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Sub aceeasi stea – John Green

The Year of the Rat – Clare Furniss

Posted in Uncategorized

Castigator concurs Captiv in labirint – James Dashner

Cum ieri s-a incheiat concursul ce are ca premiu volumul Captiv in labirint de James Dashner, am intrat astazi pe Raffle pentru a face extragerea. Iar castigatoarea este:

Ilie A. (Ilie Andreea)

a Rafflecopter giveaway

Felicitari, Andreea! Astept un mail de la tine (pe adresa rox_tao@yahoo.com) pana saptamana viitoare, 14.06.2014, cu datele tale, pentru a-ti putea trimite premiul. In cazul in care nu primesc e-mailul tau pana atunci, voi face o noua extragere.

Posted in Jake Marcionette

Spuneti-mi Jake – Jake Marcionette

Spuneti-mi Jake - Jake MarcionetteDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Young Fiction

Traducerea: Carmen Ciora

Numar pagini: 160

 

Sinopsis:

„Exuberanta lui Jake impregneaza fiecare pagina si da povestii un ritm alert si jucaus.” –  Publishers Weekly

Am inceput sa scriu in scoala primara. Dar nu pentru ca as fi facut o pasiune arzatoare pentru a-mi pune gandurile pe hartie. Nici vorba. Am fost OBLIGAT de mama; voia, conform planului ei malefic, sa-mi distruga orice sansa de a ma bucura de o vara plina de distractie. Dupa cativa ani de exercitiu a inceput sa-mi placa de-adevaratelea sa scriu si sper ca veti avea ocazia sa-mi cititi cartile. Daca vreti sa aflati despre EXTRAORDINARITATE, ma gasiti pe JustJake.com sau pe Twitter @jakemarcionette.

Despre extraoridinarul autor:

Jake Marcionette este un elev dintr-a saptea care locuieste impreuna cu mama, tata si sora lui mai mare in Maryland. A scris Just Jake cand avea doar doisprezece ani. Pe langa scris, lui Jake ii place sa joace lacrosse si s-o enerveze pe sora lui, Alexis.

Parerea mea:

Din cand in cand, mi se face dor de cate o carte care sa imi aminteasca de copilarie iar ultima lectura de acest gen care mi-a atras atentia a fost Spuneti-mi Jake. Am observat ca in ultimii cativa ani popularitatea acestui tip de carti pentru copii a crescut destul de mult si eram curioasa sa descopar si eu cum suna acum povestile pentru cei mici fata de cele pe care le citeam eu la varsta aceea.

Primul aspect pe care il observi este fara indoiala modul in care arata cartea, atat la exterior cat si in interior. Este colorata, plina de desene, vesela, iar pe langa imaginile principale, pe fiecare pagina mai exista diverse adaugiri, poze, desene si tot felul de artificii care iti iau ochii si care o fac sa arate exact ca un jurnal real. A fost o placere sa dau fiecare pagina si sa observ toate detaliile si modul atat de dragut in care a fost realizat volumul.

Povestea este si ea simpatica, iar ceea ce m-a surprins este ca nu ofera o rezolvare rapida sau un curs lipsit de dificultati. Dimpotriva, protagonistul se confrunta cu o serie de probleme iar evolutia sa nu este tocmai usoara. Jake trebuie sa lupte pentru a castiga ceea ce isi doreste si pe parcurs, ofera cateva sfaturi utile. Sfaturi care probabil vor ajunge astfel mai usor la cititorii tineri decat daca le-ar primi de la adultii din jurul lor. Mi s-a parut interesant si faptul ca povestea nu este una clasica, neavand un erou si un antagonist si vreo lupta intre cei doi. Exista conflicte, insa rolurile personajelor se transforma pe tot parcursul lecturii. Autorul ofera pur si simplu o serie de episoade normale din viata sa, episoade ce urmeaza unui moment de cumpana. Si face asta intr-o maniera amuzanta si usor de parcurs. Cititorii se vor regasi probabil in poveste, indiferent daca au trecut sau nu printr-o provocare ca cea pe care trebuie sa o infrunte Jake, intrucat oricat de frivol ar parea acest lucru, popularitatea este pana la urma unul dintre aspectele importante din viata de elev si nimeni nu stie asta mai bine decat cei care sunt inca la scoala sau liceu.

In mod surprinzator, nu stiam deloc la ce sa ma astept atunci cand citeam cartea. Desigur finalul devine usor de ghicit la un moment dat si in plus, banuiesti inca de la inceput ca lucrurile se vor aseza asa cum trebuie. Insa tocmai datorita faptului ca structura povestii este una atipica, intamplarile care au loc de-a lungul povestii reprezinta o serie de surprize.

Cartea se parcurge rapid, scrisul este mare, paginile pline de imagini iar stilul usurel si plin de umor – lucru de asteptat din moment ce autorul a scris-o la varsta de doar doisprezece ani.

Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit aceasta carte pentru recenzie.

Bile albe:

Aspectul simpatic si original al cartii, firul narativ interesant si stilul amuzant in care acesta este prezentat.

Bile negre:

Din punctul meu de vedere, carticica este prea scurta. Insa tinand cont de publicul tinta, numarul de pagini este probabil cel potrivit.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Peter Pan. Repovestire dupa romanul lui J.M.Barrie – Tania Zamorsky

Mostenirea ucigasa – Gareth P. Jones

Posted in Kiera Cass

The One (seria Alegerea, volumul 3) – Kiera Cass

The One (seria Alegerea, volumul 3) - Kiera CassThe One (seria Alegerea, volumul 3)

Kiera Cass

Data aparitie: 6 mai 2014

Numar pagini: 323

 

Sinopsis:

Alegerea a schimbat vietile a treizeci si cinci de fete pentru totdeauna. Iar acum, a venit timpul ca invingatoarea sa fie aleasa.

America nu a visat niciodata ca ar putea sa se apropie vreodata de coroana – sau de inima printului Maxon. Dar pe masura ce competitia se apropie de final iar amenintarile din afara palatului devin tot mai violente, America realizeaza cat de multe poate sa piarda – si cat de mult va trebui sa lupte pentru viitorul pe care si-l doreste.

De la primele pagini ale volumului Alegerea, aceasta serie a cucerit inimile cititorilor si i-a atras intr-o calatorie captivanta… Acum, in The One, Kiera Cass ofera o incheiere incantatoare si de neuitat  care ii va face pe cititori sa suspine indelung dupa acest basm emotionant din momentul in care vor intoarce ultima pagina.

Parerea mea:

Sincer, imi era teama sa ma apuc de cartea aceasta. O asteptasem de luni intregi, insa in momentul in care a aparut, parca imi venea sa aman lectura. Primul volum al seriei, Alegerea, mi-a placut extrem de mult, iar cele doua povestiri satelit de pana acum au fost si ele frumoase. Cel de-al doilea volum insa, Elita, a fost probabil una dintre cele mai dezamagitoare continuari pe care le-am citit. Asa ca in The One imi puneam sperantele sa ridice din nou povestea la nivelul initial, insa in acelasi timp, imi era parca teama sa ma mai entuziasmez prea tare.

Sincer, The One mi s-a parut undeva la mijloc: nu atat de captivant precum Alegerea, insa nici atat de slab ca Elita. Trebuie sa recunosc ca in primele zece capitole ale romanului, America mi s-a parut la fel de enervanta ca in volumul anterior. Dar apoi face in sfarsit cateva alegeri mai inspirate iar de acolo, incepe parca sa fie din nou protagonista interesanta din prima carte. Ba mai mult, la un moment dat se simte foarte pregnant ca America a evoluat, devenind mai puternica, mai inteleapta, controlandu-si firea impulsiva, infruntand cu demnitate momentele dificile si in general, avand un comportament demn de o potentiala printesa. Cu mici exceptii, desigur. Pentru ca daca nu ar mai da din cand in cand cu bata in balta nu ar mai fi America. Aspen si Maxon raman aceleasi personaje placute, evolutia lor fiind una frumos creionata, insa nu am mai simtit ca sunt cu adevarat fermecatori (mai ales Maxon), asa cum mi-i aminteam din cartile anterioare ale seriei.

Personajele secundare mi-au placut si ele mult: regina ramane unul dintre oamenii pe care iti doresti cu disperare sa ii cunosti mai bine (good news: urmeaza si o nuvela satelit din perspectiva ei!), fetele din Elita au personalitati foarte bine conturate, menajerele Americii isi dezvaluie si ele cateva secrete. Pana si personajele negative apar acum intr-o lumina noua iar granita dintre alb si negru nu mai este la fel de clara. Aici a aparut insa si unul dintre aspectele despre care inca nu am reusit inca sa imi dau seama daca imi place sau nu: transformarea unui personaj negativ intr-unul pozitiv. Schimbarea te lasa cu zambetul pe buze, insa in acelasi timp, pare fortata si scade intr-o oarecare masura realismul povestii.

Asa cum asteptam de la inceputul povestii, firele secundare sunt in sfarsit dezvoltate si aflam acum mai multe despre cele doua tabere de rebeli, iar acestea vor juca un rol mult mai important decat pana acum. Totusi, personajele nou introduse sunt prezente mult prea putin de-a lungul povestii, motivatiile parand cumva lipsite de substanta iar conflictul este tratat distant, starnindu-ti interesul, insa nereusind sa ofere o abordare si o evolutie satisfacatoare.

Romanul se incheie cu happy end si as minti daca as spune ca nu am citit ultimele pagini zambind larg. Problema este ca autoarea nu ofera solutii istete si interesante problemelor pe care ar fi trebuit sa le infrunte protagonistii. Alege in schimb o rasturnare de situatie dramatica pentru personaje, insa usurica probabil pentru ea, cea care creeaza si dezvolta cursul povestii. Lucrurile se asaza cum nu se poate mai potrivit pentru protagonisti in doar cateva randuri, apoi in doua propozitii trecem si peste sacrificiile implicite ale unor personaje importante iar dupa aceea suntem deja martori la finalul glorios si stralucitor. Fara a lupta pentru idei, fara a raspunde provocarilor, fara straduinta de a invinge obstacolele prin efort, inteligenta, curaj si daruire. Pur si simplu totul se intampla de la sine, personajele primindu-si finalul fericit ambalat rapid intr-un ambalaj frumos. Intr-adevar, incheierea a fost cea pe care mi-am dorit-o, insa modul in care s-a ajuns la ea este dezamagitor. Povestea avea inca de la inceput un aer usurel, insa primul volum al seriei mi-a placut enorm. Avea potential, existau indicii care promiteau o evolutie mai complexa si lipsita de superficialitate si eram sigura ca seria va deveni mai buna cu fiecare volum nou. Nu pot sa spun ca The One nu mi-a placut. Dimpotriva, am citit cu sete romanul, bucuroasa sa revin in lumea creata de Kiera Cass, am fost placut surprinsa de cateva ori, dar senzatia finala a fost un gust mai degraba amarui decat dulce.

Bile albe:

– Faptul ca America redevine protagonista fermecatoare din primul volum iar lamentatiile penibile din cel de-al doilea sunt acum mult mai rare.

– Cateva evenimente si dezvaluiri total neasteptate ce ridica mult nivelul cartii.

Bile negre:

– Finalul grabit si rezolvarea pe calea cea mai simpla a problemelor.

– Tratarea superficiala a tuturor aspectelor legate de societatea din Ilea – adica exact a celor care ofereau un grad mai ridicat de profunzime.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Alegerea (seria Alegerea, volumul 1) – Kiera Cass

The Elite (seria Alegerea, volumul 2) – Kiera Cass