My Weekly Book

Orasul de Sticla (seria Instrumente Mortale, volumul 3) – Cassandra Clare

Posted on 19/04/201329/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Cristina Jinga

Numar pagini: 480

Sinopsis:

Amenintati de haosul unui razboi, vanatorii de umbre trebuie sa se hotarasca daca vor lupta alaturi de vampiri, varcolaci si celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau impotriva lor? Intre timp, Jace si Clary au si ei de luat o decizie dificila: sa dea sau nu curs iubirii care-i leaga, desi stiu prea bine ca este o iubire interzisa?

Pentru a-i salva viata mamei sale, Clary trebuie sa plece in Orasul de Sticla, locul de origine al vanatorilor de umbre – chiar daca asta inseamna sa incalce Legea si sa riste moartea. Mai grav este ca Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat in inchisoare de catre vanatorii de umbre, care isi au banuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui. Din fericire, Clary isi gaseste un aliat — in persoana misteriosului Sebastian, care nutreste o stranie atractie fata de ea. Valentine isi aduna in acest timp o armata de demoni, dar vor reusi oare locuitorii din Lumea de Jos si vanatorii de umbre sa uite de vrajba dintre ei si sa-si uneasca fortele pentru a o infrange?

Va putea Clary sa-si foloseasca puterile pentru a-i ajuta sa se salveze – indiferent de pretul pe care va trebui sa-l plateasca.

Parerea mea:

Probabil povestile din copilarie cu finaluri fericite si-au pus amprenta asupra mea pentru totdeauna, asa ca pur si simplu nu pot rezista unui happy-end desavarsit, chiar si dupa atata vreme. Stiu ca volumul 3 din Instrumente Mortale nu este ultima carte a seriei, insa intr-un fel, incheie un capitol al acestei povesti. Iar deznodamantul volumului Orasul de Sticla m-a lasat cu un zambet larg pe fata, tocmai datorita faptului ca, cel putin pentru moment, totul pare sa se aseze exact asa cum trebuie. Raman bineinteles cateva fire intrerupte, care probabil vor construi intrigile urmatoarelor volume, insa deocamdata pot fi ignorate pentru a te putea bucura pe deplin de modul in care evolueaza povestea.

Avem parte de aceasta data de o schimbare de cadru, actiunea petrecandu-se in Idris, de personaje noi, destul de… misterioase (ca sa nu spun suspecte) si de o actiune aproape la fel de alerta ca cea din volumul anterior. Mai mult, intrigile nu mai sunt centrate doar in jurul lui Clary, ci se impart in egala masura intre personajele importante: Simon are parte de o serie de aventuri mai putin placute, drumul lui Jace se indeparteaza de al celorlalti, iar Clary este pusa in situatia de a se descurca singura in unele momente cheie. Cum spuneam, exista o multime de personaje noi, unele aparent pozitive, iar altele care te lasa cu impresia ca ar fi negative. Pe parcursul celor mai multe capitole insa, nu ai nici o siguranta ca aparentele nu insala si ca rolurile acestor personaje nu este de fapt opus fata de cel pe care il banuiai initial. Pana si asupra unora dintre personajele mai vechi planeaza suspiciuni, asa ca tensiunea se acumuleaza de la o pagina la alta.

Clary reuseste sa incurce din nou lucrurile pentru o vreme, punandu-i in pericol pe toti cei dragi ei. Insa tinand cont de faptul ca exact actiunile ei impulsive duc pana la urma la deznodamantul fericit, parca nu mai raman intr-o lumina atat de neplacuta. Un aspect care mi-a atras atentia este acela ca unele personaje – fie ele apropiate sau… mai putin – nu ezita sa o taxeze pe protagonista pentru faptele ei gresite. Obisnuita fiind cu protagoniste care sunt de cele mai multe ori privite cu admiratie sau adoratie de catre cei din jur si care, oricate greseli ar face, nu sunt aproape niciodata admonestate pentru acestea, am fost cu adevarat surprinsa sa descopar ca in Instrumente Mortale, persoanele din jurul eroinei ii spun acesteia exact ceea ce gandesc despre ea, chiar daca adevarurile rostite sunt adesea neplacute sau chiar dureroase. Asta nu inseamna insa ca talentul sau calitatile Clarissei sunt negate sau ca cineva ar incerca sa le minimizeze.

Imi place capacitatea autoarei de a-ti intoarce pe dos uneori atitudinea fata de unele personaje. Ma refer aici in special la Valentine – antieroul perfect construit. Cine a parcurs primele doua volume, stie foarte clar ca atat planurile cat si motivatiile sale sunt pur si simplu malefice. Intr-adevar, Valentine este convins poate ca are dreptate si ca a pasit pe singura cale corecta, insa nu incape nici o indoiala ca tot ceea ce face este gresit. Asadar, esti perfect indreptatit sa il detesti iar ultimul lucru la care te-ai astepta ar fi sa simti vreodata vreun dram de simpatie fata de el. Ei bine, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai emotionante scene din cele trei carti de pana acum il are in atentie exact pe Valentine. Exista un moment atat de induiosator in aceasta carte incat ti se rupe inima pentru el si pentru cateva clipe, esti dispus sa uiti si sa ii ierti pana si cele mai odioase actiuni. In doar cateva randuri, autoarea reuseste sa te tulbure in totalitate si se asigura ca treci prin cel mai neasteptat amalgam de emotii amestecate.

Finalul este grandios. As spune ca putin prea aproape de perfectiune daca este sa gandesti obiectiv, insa absolut irezistibil si satisfacator daca ai aceeasi dependenta de finaluri fericite ca si mine. Da, din fundal parca tipa o voce mica ce iti spune ca pana si pentru o poveste asa ceva pare aproape imposibil, dar e de ajuns sa mai citesti o singura data cateva paragrafe din final pentru a o aduce la tacere spunandu-ti ca cel putin in carti imposibilul nu doar ca are voie, ci ca trebuie cu adevarat sa devina posibil! Din descrierea urmatorului volum, e destul de evident ca lucrurile nu vor ramane prea multa vreme perfecte, asa ca e in regula sa te bucuri absurd de mult de aceste cateva momente ideale.

Bile albe:

– Intriga surprinzatoare si modul istet in care sunt legate toate firele intre ele. Abia dupa jumatatea cartii am inceput sa banuiesc o parte a misterului, insa jumatate din acesta a ramas in ceata pana la final, cand autoarea imbina in sfarsit toate piesele acestui puzzle.

Bile negre:

– Serios ca nu imi trece nimic prin minte! 🙂 Da, poate pe alocuri unele personaje par enervante sau naive, poate ca atitudinea unora dintre ele este exasperanta sau lipsita de logica in cateva scene, insa privind povestea in ansamblu, chiar imi e greu sa remarc vreun aspect care sa trebuiasca sa fie mentionat aici.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Orasul de Cenusa (seria Instrumente Mortale, volumul 2) – Cassandra Clare

Orasul Oaselor (seria Instrumente Mortale, volumul 1) – Cassandra Clare

Cassandra Clare

Orasul de Cenusa (seria Instrumente Mortale, volumul 2) – Cassandra Clare

Posted on 17/04/201329/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Cristina Jinga

Numar pagini: 416

Sinopsis:

Clary Fray nu-si doreste decat ca viata ei sa revina la normal.

Dar ce inseamna normal cand esti vanator de umbre, spintecator de demoni, mama ta se afla intr-o coma indusa prin magie si poti vedea deodata varcolaci, vampiri si spirite ale naturii? Lui Clary i-ar placea sa petreaca mai mult timp cu prietenul ei cel mai bun, Simon. Dar vanatorii de umbre nu-i dau pace, mai ales frumosul si enervantul sau frate recent regasit, Jace. Iar singura ei sansa de a-si ajuta mama este sa-l urmareasca pe salbaticul vanator de umbre Valentine, care este probabil smintit, cu siguranta malefic, sa fie acesta chiar tatal ei?

Cand si cel de-al doilea Instrument Mortal este furat, inspaimantatoarea Inchizitoare il suspecteaza pe Jace.

Dar este oare Jace gata sa-si tradeze prietenii si sa-si incalce principiile pentru a-si ajuta tatal?

Parerea mea:

Se pare ca este in cazul seriilor scrise de Cassandra Clare, devine deja o obisnuita ca fiecare volum sa imi placa tot mai mult ca cel dinainte. Da, prima carte din Instrumente Mortale chiar mi-a placut, insa volumul al doilea mi-a lasat gandurile atat de invalmasite, de parca mi-ar fi trecut un uragan prin minte. Romanul este incarcat de adrenalina si suspans de la prima si pana la ultima pagina, insa nici o secunda nu ai senzatia ca e prea mult. Dimpotriva, cu cat lucrurile se intetesc, cu atat mai curios esti sa descoperi ce s-ar mai putea intampla si in ce mod va continua povestea.

Au existat si cateva aspecte care nu m-au incantat prea mult, insa trebuie sa recunosc ca majoritatea par aproape nesemnificative in vartejul de evenimente care au loc in acest volum. Clary devine (sau ramane?) genul de eroina care se arunca singura in gura lupului, transformand unele intamplari nefericite in adevarate dezastre. Ceea ce o deosebeste totusi de alte protagoniste construite pe acelasi tipar este faptul ca in cazul ei, nu este singura vinovata. Este evident ca nu ea a cerut sa i se schimbe viata la 180 de grade, iar lucrurile care i se intampla nu sunt deloc ceea ce isi doreste. Insa tinand cont ca nimeni nu poate schimba ceea ce se intampla deja, ea nu ar mai trebui sa fie tinuta la distanta de lumea vanatorilor de umbre. Inteleg ca poate Conclavul nu are ca prioritate antrenarea ei, insa cel putin nefilimii din anturajul ei ar putea sa isi dea silinta sa o pregateasca cat de putin. Sa o invete sa lupte, sa ii mareasca gama de cunostinte cu privire la demoni si la obstacolele ce ar putea aparea, etc. Progresul pe care il face Clary i se datoreaza daca nu exclusiv, cel putin in mare masura ei insasi, iar interesul celorlalti pentru abilitatile ei apare aproape prea tarziu.

Un alt lucru pe care ma bucuram ca nu l-am intalnit in primul volum isi face aparitia din pacate in cartea aceasta. Ma refer la triunghiul amoros care pare fortat, stupid si inutil. Este evident pana si pentru cei ce il formeaza ca este lipsit de sens, insa este pastrat totusi pana la final, cand este in sfarsit anulat exact de catre personajul din partea caruia te-ai astepta cel mai putin.

Imi plac indiciile foarte subtile pe care le arunca autoarea din cand in cand. Chiar daca banuielile care iti incoltesc in minte nu sunt nici confirmate, dar nici infirmate inca, ele ofera perspectiva unor scenarii tot mai interesante. Faptul ca raman la stadiul de indicii vagi si nici unul dintre personaje nu pare sa reactioneze la ele si sa le dea atentia cuvenita nu poate decat sa iti sporeasca si mai mult curiozitatea. Pe de-o parte am fost intr-o oarecare masura uimita si chiar putin dezamagita de faptul ca astfel de scantei pot fi ignorate, dar recunosc ca exact abordarea aceasta iti pastreaza interesul viu.

Personajele secundare devin si ele mai interesante, imaginea lor fiind mai complexa decat in romanul anterior. Atitudinea lor este realista si destul de usor de inteles chiar si in momentele in care poate nu esti de acord cu ea. Magnus Bane ramane probabil unul dintre personajele mele preferate (asa a fost si in seria Dispozitive Infernale). Mi se pare ca poseda exact doza aceea perfecta de aroganta oferita de constiinta propriei capacitati combinata cu o generozitate frapanta, intelepciune si sacrificiu de sine, iar faptul ca isi pune mereu in pericol propria siguranta pentru cei din jur, chiar stiind la ce riscuri se expune nu poate decat sa il ridice si mai mult in ochii cititorului. Alec si Isabelle incep sa fie prezentati tot mai detaliat, portretele lor fiind intregite de aceasta data. Mi-a placut si de mama lor, in ciuda anumitor reactii ce pot fi blamate. Din punctul meu de vedere, reactiile ei mixte pot fi intelese. In cazul in care nu reusesti sa fii de acord sau sa ii accepti sentimentele de-a lungul povestii, la final primesti si explicatia lor directa. La fel si in cazul Inchizitoarei – este detestabila pe parcursul multor capitole, insa ramane umana si veridica si greselile ei (iar mai tarziu recunoasterea acestora) ii asigura un portret foarte realist. In plus, atitudinea ei – ca reprezentant al Conclavului – este din anumite puncte de vedere de asteptat. Nu surprinde asadar, insa nici nu dezamageste, ci ofera cititorului exact sentimentul de revolta scontat.

Am fost incantata de faptul ca in ciuda unei actiuni tot mai alerte, autoarea reuseste sa puna accentul in egala masura si pe detaliile mai fine, pe construirea unor personaje realiste, a unor relatii credibile si a unor motivatii puternice.

Bile albe:

– Ritmul accelerat al actiunii, tensiunea crescanda si suspansul care insoteste povestea de la primele pagini pana la final, combinate cu o atentie surprinzatoare pentru detalii.

Bile negre:

– Triunghiul amoros – inutil si enervant.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Orasul Oaselor (seria Instrumente Mortale, volumul 1) – Cassandra Clare

Printul mecanic (seria Dispozitive infernale, volumul 2) – Cassandra Clare

Cassandra Clare

Orasul Oaselor (seria Instrumente Mortale, volumul 1) – Cassandra Clare

Posted on 16/04/201329/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Fantasy

Traducerea: Cristina Jinga

Numar pagini: 480

Sinopsis:

Clary Fray, o fata de cincisprezece ani, are darul Vederii… un dar pe care ceilalti oameni nu-l au. Ea vede vampiri, varcolaci, zane, demoni si alte creaturi care populeaza Lumea din Umbra.

In Orasul Oaselor, cartea intai din seria Instrumente mortale, mama lui Clary, Jocelyn, dispare si ea insasi e atacata de un demon – un ravener inspaimantator. Astfel, tanara ajunge sa-i cunoasca pe vanatorii de umbre, razboinici a caror misiune este sa-i apere pe oameni de demoni si sa-i controleze pe vampiri si varcolaci. De asemenea, Clary il intalneste pe Jace, un tanar fermecator, si, impreuna cu el, incearca sa dezlege nenumaratele taine ale Lumii din Umbra. Cine a rapit-o pe Jocelyn? Unde se afla Pocalul Mortal si ce puteri are acesta? Cine l-a transformat pe Simon, cel mai bun prieten al lui Clary, in sobolan si cum poate fi desfacuta vraja? Cum a reusit Clary sa dobandeasca dintr-odata Vederea? De ce sunt demonii interesati de o mundana oarecare? Nu in ultimul rand, Clary incearca sa-si inteleaga propriile sentimente – in ce relatie se afla ea de fapt cu Jace si Simon?

Un roman urban fantasy pentru tineri de toate varstele cu, o actiune plina de suspans, ritm alert, imaginatie si originalitate!

Parerea mea:

Inainte de a deveni celebra datorita seriei Instrumente Mortale, Cassandra Clare si-a inceput cariera de scriitoare printr-un fanfic inspirat de seria Harry Potter, ce il avea in centrul atentiei pe Draco Malfoy. Fanfic-ul ei a atras atentia unui editor iar de acolo a inceput drumul autoarei catre celebritate. Lucrarea ei ce il avea in atentie pe Draco a fost baza seriei despre nefilimi. Nu am citit fanfic-ul, insa am auzit ca ar fi extrem de similar cu ceea ce a devenit apoi Instrumente Mortale – aspect blamat de catre unii cititori care sustin ca metoda scriitoarei este un fel de auto-plagiat. Indiferent daca acei cititori au sau nu dreptate, mie mi se pare ca succesul Cassandrei Clare nu este nemeritat. Nu voi compara seria ei cu cea a autoarei J. K. Rowling, pentru ca din punctul meu de vedere, romanele Harry Potter mai au mult pana sa fie egalate. Evident ca nu am cum sa stiu daca Instrumente Mortale seamana cu adevarat prea mult cu fanfic-ul initial, insa referitor la asemanarea cu prima sursa de inspiratie, si anume seria Harry Potter, eu am remarcat una singura. Care a fost totodata si unul dintre aspectele care mi-au placut cel mai mult. Pe cand citeam Harry Potter, am fost fermecata de povestea generatiei anterioare, adica a parintilor lui Harry si a prietenilor acestora. In cazul primului volum din Instrumente Mortale, tot intrigile din trecut mi-au captat interesul cel mai mult. Nu ca povestea din prezent nu ar fi indeajuns de interesanta, insa cea din trecut are parca mai mult farmec datorita misterului ce pluteste in jurul ei. Bineinteles ca de aici se dezvolta mai multe fire similare: portretul personajului negativ si modul de actiune al acestuia, anturajul pe care si-l creeaza si in special cateva personaje din acesta, etc. Insa pana la urma, toate aceste elemente pornesc din aceeasi tulpina. Nu ca ar avea neaparat o importanta majora: conteaza mai mult modul in care a reusit Clare sa isi construiasca povestea.

Trebuie sa mentionez ca inainte de a ma apuca de cartile Cassandrei Clare, eram nelamurita in privinta ordinii in care ar trebui sa le incep. Instrumente Mortale a fost scrisa prima, insa povestea din Dispozitive Infernale are loc cu cateva sute de ani inainte. Daca inca nu ati inceput nici una dintre seriile acestea si nu stiti pe care sa o cititi mai intai, va ofer acelasi sfat pe care l-am primit si eu: incepeti cu Dispozitivele si abia apoi treceti si la Instrumente. Nu doar din cauza pozitionarii cronologice, ci mai ales pentru ca in DI cele mai multe informatii sunt mult mai detaliate decat in IM. Notiunile de „parabatai”, „runa”, „stela”, motivatiile nefilimilor, rolul Institutului sau al Conclavului, relatiile dintre vanatorii de umbre si mai ales cea speciala, dintre doi parabatai, secretele existentei unor fiinte supranaturale, scopul Acordurilor, totul este mult mai bine explicat in DI!

Despre Orasul Oaselor va pot spune ca este intr-adevar o lectura captivanta, ce isi merita laudele primite pana acum. Desi contine si cateva clisee pe alocuri, per ansamblu este mai bine contruita si mai interesanta decat multe alte lecturi fantasy pentru adolescenti publicate in ultima vreme, de cand acest gen a devenit atat de popular. Da, avem adolescenta banala si neinteleasa pe care o intalnim exasperant de des – dar am apreciat interventia unui personaj care o readuce cu picioarele pe pamant explicandu-i verde in fata ca acel sentiment conform caruia ea e atat de speciala este comun tuturor adolescentilor! – avem si o dragoste aproape instanta, un fel de triunghi amoros (din fericire nu la fel de enervant ca in alte carti), cateva intrigi pe care le poti dezlega chiar dinainte de a fi complet constuite. Insa toate acestea sunt compensate din plin de elemente demne de apreciere – cateva personaje memorabile, unele surprize cu adevarat reusite, niste secrete care te iau prin surprindere cand te gandeai mai putin, rasturnari de situatii neasteptate si un stil care te acapareaza. Asadar, din punctul meu de vedere, balanta se inclina fara indoiala spre talerul cu plusuri.

Ce nu m-a incantat foarte mult este exact lipsa unor explicatii mai detaliate ale unor notiuni. Poate ca daca nu le-as fi stiut din seria Dispozitive Infernale, as fi luat lipsa lor ca atare. Avand insa in minte acele descrieri atat de frumoase si complexe, mi s-a parut ca in Orasul Oaselor multi termeni au fost tratati superficial. Legatura dintre parabatai de exemplu: desi ni se spune de vreo doua ori ce inseamna, nu pare absolut deloc spectaculoasa in contextul de acum. Relatia dintre Jace si Alec nu pare sa aiba nimic special, iar cei doi par doar amici, nici vorba de ceva mai apropiat. In ciuda… perspectivei lui Alec. Iar acesta, Alec, ramane un personaj creionat destul de vag, cele cateva momente in care autoarea ii detaliaza portretul nefiind de ajuns pentru ca imaginea personajului sa fie una completa. Acesta este doar un exemplu, intrucat au existat multe alte aspecte tratate in acelasi mod. De aceea va si recomand sa cititi mai intai volumele din Dispozitive Infernale, pentru a avea o viziune de ansamblu desavarsita.

Mi-a placut insa modul in care autoarea a construit protagonistii: Clary are adesea o atitudine impulsiva si gesturi enervante, insa daca ii analizezi putin comportamentul realizezi ca este de fapt usor de inteles. Ca trecerea de la o lume in totalitate normala la una incarcata de magie, paranormal si imposibil nu poate fi chiar atat de usoara. Si in ciuda faptului ca protagonista pare sa accepte destul de repede aceste schimbari, exact gesturile absurde pe care le face indica in realitate modul in care este afectata de tot ce i se intampla. Jace pe de alta parte, are parte de o schimbare dramatica de comportament spre finalul romanului. Aparent de neinteles, modul in care se lasa atras in plasa inamicului poate parea absurd si nerealist la prima vedere. Insa in ciuda faptului ca pana atunci fusese extrem de sigur pe sine iar transformarea sa poate fi greu de acceptat de catre cititorii obisnuiti sa il vada intr-o alta lumina, Jace ramane un adolescent singur, ce si-a pierdut familia si a uitat cum sa fie fericit. Caderea sa este de inteles, modul in care se lasa parca voit hipnotizat de niste minciuni evidente este o reactie normala, chiar daca o analiza cat de superficiala ar da la iveala adevaruri incomplete. Mi se pare ca autoarea a exploatat foarte atent personalitatile personajelor si exact prin aceste slabiciuni le-a facut sa para mai reale si mai veridice.

Finalul l-am banuit doar pe jumatate, asa ca o parte dintre dezvaluirile socante de care avem parte in ultimele capitole m-au surprins cu adevarat. Am inca o serie de indoieli cu privire la ceea ce am aflat. Daca acestea se vor dovedi a fi nefondate, iar povestea aflata va fi intr-adevar reala, nu am nici cea mai vaga idee asupra modului in care autoarea va descurca itele pe care le-a tesut in acest volum.

Bile albe:

– O intriga destul de complexa, povesti din generatii diferite care se impletesc formand un scenariu captivant si mai detaliat decat cele din alte serii Young Adult.

Bile negre:

– Cateva personaje cheie insuficient descrise si unele notiuni care nu au fost detaliate indeajuns.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Clockwork Princess (seria Dispozitive infernale, volumul 3) – Cassandra Clare

Printul mecanic (seria Dispozitive infernale, volumul 2) – Cassandra Clare

Sarah Mlynowski

Zece lucruri pe care le-am facut (si probabil n-ar fi trebuit) – Sarah Mlynowski

Posted on 15/04/201329/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Epica

Colectia: Young Adult/+13 ani – Contemporary Fiction

Traducerea: Adrian Deliu

Numar pagini: 336

Sinopsis:

Daca i se ofera ocazia, care fata de saisprezece ani n-ar profita de sansa de a se muta acasa la o prietena si de a trai amandoua fara supravegherea parintilor? Cu toate ca „ocazie” poate sa nu fie termenul potrivit, din moment ce April a trebuit sa-i spuna tatalui ei un foarte marunt neadevar, ca s-o faca sa devina posibila (vezi #1: Ne-am mintit parintii). Insa ea si colocatara ei, Vi, sunt pe deplin responsabile si capabile sa-si poarte singure de grija. Cum de-au ajuns la „Am chiulit de la scoala” (#3), „Am dat o petrecere trasnita” (#8), „Am cumparat un jacuzzi” (#4), si, hm, „Am adapostit o fugara” (#7), cam este un mister pana si pentru ele.

In aceasta amuzanta si dulce-amaruie poveste, Sarah Mlynowski sondeaza mintea si sufletul unei fete care ramane pentru prima oara pe cont propriu. Ca sa ajunga cu bine la capatul anului scolar, April va fi nevoita sa jongleze cu un triunghi amoros, sa invete sa se descurce singura si sa accepte faptul ca lumea ei, cu atata grija construita, s-ar putea narui pur si simplu… odata cu fiecare lucru pe care n-ar fi trebuit sa-l faca.

Parerea mea:

Pusesem ochii pe acest roman inca dinainte sa aud ca va ajunge si la noi, iar faptul ca editura Epica a decis sa il publice nu a putut decat sa ma bucure. Titlul iti atrage imediat atentia, iar descrierea promite o lectura amuzanta si usoara, perfecta pentru a te relaxa intre doua romane mai complexe.

Iar asteptarile nu mi-au fost inselate. O poveste haioasa, placuta, cu cateva scene si replici care m-au facut sa pufnesc in ras. In metroul aglomerat! Deci da, umorul a fost perfect dozat. In plus, se citeste rapid, stilul narativ este adolescentin si nostim, pastrandu-si insa nota de realism, asa ca nu ar trebui sa mai ezitati in fata rafturilor. Banuiesc ca nimeni nu se asteapta la cine stie ce lectii de viata, actiuni pline de logica si responsabilitate, vreo morala sau vreun mesaj incarcat de profunzime. Autoarea insista intr-adevar asupra catorva sfaturi, in speciale legate de sex, insa per ansamblu, romanul ar trebui citit mai degraba pentru relaxare decat pentru indemnuri. Daca sunteti inca adolescenti, e cu atat mai bine sa prindeti mesajele strecurate si sa luati aminte din lectia frumos ascunsa in poveste.

Stiu ca unii cititori au fost nemultumiti de usurinta cu care April reuseste sa isi pacaleasca tatal sa o lase sa locuiasca la prietena ei cateva luni. Poate ca intr-adevar, un parinte normal nu ar proceda asa. Sau poate ca, pana la urma, unii parinti chiar au incredere in copii lor si nu ii suspecteaza pe acestia de scenarii false, atent construite. Sau poate ca unii parinti sunt atat de prinsi de schimbarile majore din viata lor incat la un moment dat dau gres din cauza asta exact in relatia cu copilul lor. In orice caz, nici nu mai conteaza, pentru ca pana la urma nu asta este important in aceasta poveste. Iar atitudinea mamei lui April, desi neobisnuita la prima vedere, este destul de usor de inteles: se simte vinovata, este responsabila de destramarea familiei si a gresit de mai multe ori in fata fiicei sale. Asa ca singura metoda prin care ii poate castiga din nou increderea si prietenia este sa incerce sa aiba grija de ea si sa ii ofere sprijinul de la distanta, chiar daca nu este de acord cu actiunile pe care April le intreprinde. Orice alta atitudine ar duce la o ruptura definitiva, asa ca mama protagonistei alege raul cel mai mic si incearca sa carpeasca ceea ce a mai ramas din relatia mama-fiica, pentru a nu o pierde definitiv pe April. Si pana la urma, sa fim seriosi… Daca tatal lui April nu era usor de pacalit si mama sa nu i-ar fi pastrat acesteia secretele, nu mai aveam ce poveste sa citim, nu-i asa? Asa ca ar trebui sa ne axam doar pe faptul ca autoarea ia un vis comun probabil tuturor adolescentilor – acela de a locui singuri cu prietenii, la sute de kilometri de parinti – si il pune in scena ca sa vedem ce iese. Personal, cred ca rezultatul a fost mai optimist decat ma asteptam.

In ciuda incurcaturilor in care intra si a greselilor pe care le fac uneori, April si Vi, prietena care o gazduieste, reusesc sa nu intre in vreun bucluc prea mare si sa se tina la distanta de problemele cu adevarat grave care ar fi putut sa apara. Mi-a placut deci ca April nu se schimba prea mult in momentul in care se muta la prietena ei, incearca sa fie cat de cat responsabila si isi dozeaza exact cum trebuie distractiile si indatoririle. Desi da gres de cateva ori, cred ca se descurca indeajuns de bine pentru o adolescenta de 16 ani care e fortata pentru prima data sa aiba grija de fiecare aspect al vietii sale. Vi mi s-a parut si mai interesanta. Obisnuita sa locuiasca fara parinti si sa se descurce singura, este mai matura si mai provocatoare decat April, desi le desparte doar un an. Pare mai indrazneata, stie deja ce lucruri pot fi facute fara a avea probleme si ce distractii ar trebui evitate, gandeste logic, are un plan pentru viitor foarte atent creionat si isi controleaza fiecare aspect al vietii. Desi in unele momente pare sa o traga pe April in directii incetosate, de fapt nu are nici o intentie rea si nici unul dintre planurile ei nu au rezultate proaste. Asa cum spuneam si mai devreme, Vi are deja experienta locuitului fara parinti si stie clar cat sa inainteze si cand sa se opreasca pentru a nu-si crea probleme. Legat de faptul ca nu il suporta pe iubitul lui April si ca incearca sa o faca pe aceasta sa priveasca si la baietii din jur.. intr-adevar, poate ca nu este o atitudine foarte corecta, insa.. chiar nu vi s-a intamplat niciodata sa aveti impresia ca iubitul prietenei voastre nu o merita si sa incercati sa o faceti sa isi indrepte atentia catre altcineva mai potrivit? 😀 Eu am fost de-a dreptul incantata atunci cand am vazut ca Vi nu s-a inselat.

Mi-au placut si multe dintre personajele secundare, mi-au placut prieteniile sincere care se nasc intre ele si modul in care nici unul dintre amicii lui April nu se dau inapoi de la a-i oferi ajutorul atunci cand are nevoie. Bineinteles, singurul personaj care nu mi-a placut – desi am incercat, cel putin o bucata de vreme – a fost Noah, iubitul lui April. In ciuda faptului ca el a gresit, incearca de nenumarate ori sa se puna in locul victimei, o invinovateste fara motiv pe April si incearca sa o manipuleze, distruge fiecare distractie exact atunci cand totul era perfect, face tot posibilul sa o indeparteze de persoanele care ar putea sa ii deschida ochii cu adevarat, nu ii este alaturi cand are nevoie de el, iar la final se dovedeste a fi chiar mai detestabil decat era de asteptat. Mi-a placut ca autoarea o face pe April indeajuns de puternica in final pentru a se desprinde dintr-o relatie care nu ii mai aducea decat nefericire si pentru a-si putea alege oamenii care intr-adevar merita sa ii stea alaturi.

Bile albe:

– Povestea relaxanta, cateva momente cu adevarat amuzante, personaje placute si un mod de a transmite sentimentele adolescentine foarte clar si realist. In plus, unele emotii au fost surprinzator de puternice: teama lui April ca tatal ei va afla adevarul este aproape palpabila in anumite momente, deznadejdea ei de la final este si ea transmisa in mod exemplar, entuziasmul ce se combina cu frica se simte de-a lungul intregii lecturi, etc.

Bile negre:

– Desi mesajul referitor la importanta sexului protejat si mai ales cel privind decizia de a face sex pentru prima data sunt de apreciat, s-a insistat parca atat mult asupra lor incat devine aproape exasperant la un moment dat sa citesti a nu stiu cata oara gandurile lui April despre asta.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Beta (seria Annex, volumul 1) – Rachel Cohn

Numere (seria Numere, volumul 1) – Rachel Ward

Oliviu Craznic

…si la sfarsit a mai ramas cosmarul – Oliviu Craznic

Posted on 11/04/201329/10/2014 by roxtao

…si la sfarsit a mai ramas cosmarul – Oliviu Craznic

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura romana

Numar pagini: 384

Sinopsis:

Romanul horror al lui Oliviu Craznic se bazeaza pe cronici medievale.Actiunea cartii se petrece in Castelul Ultimelor Turnuri, unde lucrurile merg cu adevarat Rau. Invitat la nunta unei necunoscute intr-un castel bantuit de diavol, nobilul decazut Arthur de Seragens se trezeste prins intr-o ingrozitoare plasa a nebuniei, tradarii si crimei. In vreme ce oaspetii mor in jurul lui unul dupa altul intr-un mod misterios, secerati de un dusman inuman, Arthur intrezareste cu groaza cum latul se strange in jurul singurei persoane de care i-a pasat vreodata, superba Adrianna de Valois, tanara fiica a intunecatului si temutului sef al Politiei. Panicat si confuz, Arthur se vede astfel nevoit sa incheie o alianta fragila si controversata cu cei mai puternici dintre supravietuitori, care au inceput deja o ancheta in intuneric, impreuna dar suspectandu-se unii pe altii: vicontele de Vincennes, prietenul din copilarie al lui Arthur, versat in intrigile de salon, logician si vanator iscusit; baronul german Von Walter Calatorul, ale carui peregrinari prin locuri uitate de lume l-au adus de atatea ori in fata unor adevaruri de neindurat; frumoasa si imorala Giulianna Sellini, despre care se spune in soapta ca i-a sedus deodata pe Dumnezeu si pe Diavol; fostul preot Huguet de Castlenove, acum un spadasin periculos, al carui drum presarat cu cadavre duce la o amanta misterioasa; ducele de Chalais, puternic si crud stapanitor al tinutului, rafinat, aratos si incapabil de a-si stapani pornirile violente; si, mai ales, barbatul care conduce investigatia si de care se tem toti, caci o singura vorba a lui poate aduce rugul – Albert de Guy, inchizitorul…

Parerea mea:

Aveam de multa vreme romanul acesta pe lista de „to read”. In primul rand pentru ca genul horror ramane unul dintre preferatele mele si in al doilea rand pentru ca din descrierile povestii, mi s-a parut ca Oliviu Craznic se diferentiaza intr-o oarecare masura de majoritatea autorilor romani contemporani.
Din punct de vedere al emotiilor induse de carte, nu pot sa spun ca s-a ridicat la nivelul asteptarilor. Pentru mine, romanul nu a fost unul horror. Dar se poate ca dupa nenumarate povesti scrise de Stephen King sau John Saul, perspectiva mea asupra cartilor de groaza sa fie oarecum diferita fata de cea a unui cititor ce nu a avut prea mult tangenta cu acest gen. Asa ca daca nu ati parcurs multe romane horror pana acum, este posibil sa experimentati emotii diferite.

Am fost insa placut impresionata de alte aspecte ale povestii. Mi-a placut mult originalitatea romanului. Nu, nu ma refer la grupul de personaje blocate intr-un loc infiorator si care sunt vanate rand pe rand de un dusman nevazut. Ideea aceasta e destul de des intalnita. Vorbesc insa de acele forte ale raului pe care autorul le pune in scena. Poate ca nu sunt la fel de seducatoare precum vampirii fermecatori cu care ne-a obisnuit literatura ultimilor ani, insa cred ca aceasta este si ideea: de cele mai multe ori, raul are si o infatisare pe masura, iar creaturile noptii sunt mai degraba asa cum ni le descriu legendele populare din intreaga lume decat asa cum ne-am format noi imaginea lor datorita cartilor si filmelor din ultima perioada. Mi s-a parut interesant ca autorul se indeparteaza de constructia cliseica a vampirilor, a strigoilor, iar creaturile lui imprumuta unele trasaturi (atat fizice cat si de comportament) de la alte fiinte intunecate. Daca portretul acestui inamic inspaimantator este bazat exclusiv pe legende si mituri vechi, atunci autorii contemporani inca mai au multe aspecte de exploatat, pentru ca sursele sunt departe de a fi epuizate. Un alt plus mi s-a parut a fi reprezentat de inserarea unor pasaje ce fac referire si la multe alte fiinte supranaturale: iele, diavoli, zburatori, etc. Desi unele dintre acestea nu sunt neaparat in stransa legatura cu subiectul acestei povesti, au adus totusi un plus de farmec si complexitate romanului.

Majoritatea personajelor sunt construite pe anumite tipare bine definite, iar portretele lor nu sunt completate cu alte detalii care nu se incadreaza pe acele modele. De mentionat ar fi insa inchizitorul, asupra caruia avem o perspectiva opusa fata de cea cu care suntem familiarizati. Daca in mod normal imaginea inchizitorilor este una destul de intunecata, membrii acestei organizatii fiind prezentati adesea ca nedrepti, cruzi, incuiati si despotici, de data aceasta inchizitorul este in totalitate diferit. Notele autorului de la final referitoare la acest aspect explica mult mai detaliat motivul acestui punct de vedere diferit. Majoritatea personajelor sunt indeajuns de detaliat creionate, insa nu mi s-a parut ca sunt si usor de indragit sau, unde era cazul, de detestat. Cititorul ramane cumva in afara, iar relatia personaj-cititor se pastreaza intr-o zona neutra. Protagonistul mi s-a parut probabil cel mai sters dintre personaje. Am avut impresia ca unica lui sarcina a fost aceea de a juca rolul de narator. Nu se remarca prin nimic, iar actiunile sale nu aduc nici un beneficiu actiunii. Prezenta sa pare a fi doar un instrument prin care se oglindesc mai usor restul personajelor.

Un aspect care m-a deranjat au fost cateva neconcordante privind vestimentatia, comportamentul sau stilul de a vorbi al personajelor. Autorul ofera o explicatie in notele din incheiere, insa aceasta nu mi-a schimbat deloc impresiile referitoare la aceste aspecte. Per ansamblu, romanul este o lectura placuta. Nu neaparat una spectaculoasa, care sa te tina cu sufletul la gura, insa reuseste sa te faca indeajuns de curios. Nuantele de roman politist cresc suspansul si implica mai mult cititorul in descifrarea misterelor.

Bile albe:

– Romanul pare foarte bine documentat in materie de legende si este o placere sa descoperi cum mituri aparent fara nici o legatura se combina armonios in aceasta poveste.

– Mi-a placut si inserarea unei noi povesti la finalul celei dintai. Este ca si cum ai trece dintr-o carte in alta, iar mitul zburatorului m-a atras chiar mai mult decat al fiintelor pe care le cunoastem in povestea principala.

Bile negre:

– Notele din final, desi utile, iar unele dintre ele chiar foarte interesante, se intind totusi parca pe mult prea multe pagini, existand riscul ca unii cititori sa renunte sa le mai citeasca pe toate. Iar astfel, unele detalii importante ar putea trece neobservate exact din cauza adaugarii unor informatii ce ar fi putut fi omise.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Molima (seria Molima, volumul 1) – Guillermo Del Toro & Chuck Hogan

Ucigasul din umbra – Matthew Scott Hansen