carti adolescenti – Page 27

Lauren Oliver

Requiem (seria Delirium, volumul 3) – Lauren Oliver

Posted on 02/03/201303/12/2015 by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Young Adult

Traducerea: Dorina Tataran

Numar pagini: 384

Sinopsis:

A treia parte din trilogia Delirium.

Poate ca o luam razna din cauza sentimentelor noastre.

Poate ca dragostea chiar e o boala si ne-ar fi mai bine fara ea.

Dar am ales un alt drum.

Si, in fond, acesta e rostul evitarii operatiei: sa fim liberi sa alegem.

Liberi sa alegem inclusiv ce e gresit.

Parerea mea:

Nu mi-as fi putut imagina ca ultimul volum al seriei Delirium ar putea sa ma dezamageasca atat de mult. Primul volum, Delirium, mi se paruse ok, insa nu ma captivase in aceeasi masura in care au facut-o alte romane distopice. Prima poveste satelit, Hana, incepuse sa imi creasca gradul de interes fata de aceasta serie, iar volumul al doilea, Pandemonium, mi-a transformat total viziunea asupra povestii. Ma asteptam asadar ca ultima carte, Requiem sa imi intreaca toate asteptarile si sa aduca un final perfect. Iar acum oscilez doar intre dezamagire si frustrare vis-a-vis de incheierea pe care am descoperit-o. Nici vorba de incantarea pe care o preconizam.

In Requiem, ne sunt prezentate alternativ povestile Lenei si a Hanei. Lena, retrasa din nou in salbaticie alaturi de alti „invalizi” – reformati ce s-au revoltat impotriva sistemului. Si Hana, pregatindu-se de nunta cu noul primar al orasului Portland, in calea ei spre viata perfecta ce i-a fost planificata de cand s-a nascut.

90% din povestea Lenei este acoperita de migrarile prin salbaticie ale grupului din care face parte, de gasirea unui scop mai clar, al unor comunitati mai mari si mai bine organizate, de asamblarea relativa a unui plan de revolutie. Si de trairile protagonistei legate de triunghiul amoros care s-a format in acest volum. De fapt.. patrat ar fi mai corect sa spun. Avem deci zeci de pagini acoperite de alergari prin paduri, incercari de gasire a unui adapost sau a hranei, cateva lupte cu soldatii aflati in misiuni prin salbaticie. O tradare, o regasire cu o persoana pierduta de multa vreme – regasire care ne este descrisa in doar cateva pagini, in ciuda importantei sale, priviri furise fie incarcate de sentimente interzise fie pline de furie, schimbate intre membrii patratului amoros, cateva conflicte minore si.. cam atat. Nu pot sa spun ca romanul te plictiseste, insa in cea mai mare parte, mi s-a parut ca actiunile par mai mult de umplutura. Mi-au placut mai multe personaje, am fost destul de incantata de evolutia lor, insa m-a dezamagit faptul ca in general, unele aspecte importante par tratate incomplet, in timp ce evenimentelor superficiale li se acorda mult mai multa atentie decat era necesar.

In cazul Hanei, o urmarim initial incercand sa se descopere in ipostaza persoanei vindecate de acum, iar mai apoi observam ca sub masca vietii perfecte pe care se asteapta sa o aiba se intrezareste ceva extrem de putred. Hana ramane pentru mine un personaj ce isi pastreaza misterul. Mi-a placut de ea in primul volum, Delirium, doar pentru ca la finalul acestuia sa ma dezamageasca. Apoi, in nuvela Hana am aflat mai multe despre ea, iar in acest volum, avem din nou ocazia sa o cunoastem destul de bine. Insa chiar si asa, am senzatia ca mereu imi scapa ceva, ca in cea mai mare parte a timpului, secretele si gandurile ei raman bine ascunse, indiferent daca vorbim de persoana care era inainte de vindecare sau dupa aceasta. Capitolele ce descriu povestea ei mi s-au parut mai interesante decat cele ale Lenei. Nu pot sa spun ca o inteleg in totalitate, mare parte din actiunile ei par uneori fara logica iar comportamentul ei nu iti ofera nici o idee despre ce isi doreste pana la urma si despre cum spera ca va arata viitorul sau. Secretul intunecat despre care autoarea a aruncat un indiciu in finalul nuvelei Hana ne este confirmat, insa chiar si in ciuda greselilor Hanei, pentru mine ea ramane unul dintre cele mai intrigante si interesante personaje.

Probabil toti fanii seriei asteapta cu sufletul la gura sa afle cum se va incheia povestea. Cu cine va ramane Lena? Ce drum va alege Hana? Cum se va incheia razboiul dintre guvern, vindecati si „invalizi”? Ce se va alege de populatie, vor reusi vreodata reformatii sa preia controlul si vor proceda in asa fel incat lumea sa se reintoarca la iubire? Sau vindecatii ii vor respinge in continuare si dragostea va ramane o boala? Poate ca vor gasi o metoda de compromis prin care sa traiasca pasnic unii alaturi de altii? Toti cititorii acestei serii se intreaba probabil cum va raspunde acest ultim volum tuturor acestor intrebari. Ei bine, aflati ca nu raspunde la nimic! Absolut nici o intrebare nu isi gaseste raspunsul. Autoarea lasa un final deschis, insa mie mi se pare ca este cea mai proasta varianta de incheiere. Nu aflam alegerea Lenei – pentru ca pur si simplu nu alege, nu aflam ce se intampla cu Hana, daca viitorul ei a.. explodat sau nu pana la urma sau daca procedura de vindecare a avut sau nu erori, nu aflam finalul revolutiei. Da, grupul de invalizi castiga lupta impotriva autoritatilor din Portland, insa asta nu ofera absolut nici un fel de garantie ca restul tarii are parte de aceeasi soarta. Iar o lupta castigata nu schimba cu nimic parerile celor vindecati deja, care sunt majoritari. Deci chiar daca actuala conducere a orasului a pierdut, asta nu inseamna ca victoria invalizilor este finala. Nu inseamna nimic de fapt, pentru ca autoarea nu ofera vreo informatie privind situatia la nivel national. Avem parte de o imagine finala destul de optimista, cu invalizi distrugand fericiti zidul orasului, dar e ridicol sa ne imaginam ca asta ar schimba cu ceva evolutia lucrurilor. Ah, si sa nu uit, pentru un plus de dramatism, tot prin ultimele pagini unul dintre cele mai interesante personaje secundare moare intr-un mod aberant. De obicei, mortile personajelor pozitive sunt folosite pentru a sugera ceva, pentru a acorda un sens mai profund povestii, pentru ca lucrurile bune ale vietii sa fie accentuate tocmai prin pierdera unora dintre ele. In Requiem, personajul moare probabil doar pentru ca finalul sa nu para chiar prea roz. Sa fie si ceva gri in tabloul de final. Lena ii acorda doua momente de tristete prietenei moarte, apoi isi vede mai departe de oscilarea intre cei doi pretendenti. Sa imi doresc sau sa mi se para normal sa mai fi aflat si ce s-a intamplat cu personajul care o iubea pe fata care a murit si care practic traia pentru ea e deja prea mult.. Ah, si sa mai mentionez si faptul ca ni se povesteste cu foarte multa nonsalanta cum o anumita familie isi lasa copilul in varsta de vreo 10 ani in urma, in momentul in care incepe agitatia, fara sa se oboseasca macar sa il caute prin casa?

Pe parcursul povestii am remarcat ca prea multe pagini par sa curga fara nici un rost, pline cu informatii lipsite de importanta. Insa ma gandeam ca poate in ultimele capitole autoarea va reusi totusi sa ofere un final care sa compenseze, sa ma faca sa nu regret ca am citit atatea pagini degeaba. Nu mi-a venit sa cred cand am ajuns la ultimul rand si tot ce am primit a fost.. aproape nimic. In afara de 2-3 lucruri mai importante, restul povestii nu ne spune nimic. Daca mi-as fi imaginat singura finalul fara sa mai citesc si acest volum, ar fi fost probabil exact acelasi lucru ca acum, cand l-am parcurs pe tot. Adica nu as fi avut o imagine mai completa fata de cea de la finalul romanului anterior. Sunt cu atat mai uimita cu cat unele dintre volumele precedente mi se parusera chiar foarte bune. Cumva, am senzatia ca parca aceasta carte nu ar fi scrisa de aceeasi autoare, mi se pare incredibil cat de multe lucruri stupide au aparut in Requiem si mai ales, ce varianta de final a fost prezentata. Ca si cum autoarea ar fi ramas fara idei, ca si cum nu ar fi stiut sa incheie povestea sau sa ofere detaliile necesare unui tablou de ansamblu al lumii pe care a creat-o si i-a lasat pe cititori sa se descurce singuri, sa isi imagineze ce au ei chef. Cateva randuri pe post de morala inteleapta la final si mai departe, nu aveti decat sa va inchipuiti singuri ce s-a intamplat. Eu am citit un ARC, asa ca timp de cateva zile, pana cand romanul va putea fi cumparat, inca imi mai pastrez o speranta firava ca poate in ultimul moment, sfarsitul acesta dezamagitor va fi inlocuit cu unul mai potrivit.

Bile albe:

– Cateva personaje interesante, care au oferit mai mult farmec povestii.

Bile negre:

– Lipsa de substanta, o multime de informatii lipsite de importanta, aspecte neconcordante si finalul frustrant, care lasa totul in aer.

Later Edit:

Pentru ca am vazut ca au aparut deja cateva comentarii la aceasta postare, mi-am dat seama ca ar trebui probabil sa subliniez un lucru. Ceea ce scriu aici, sunt pareri foarte personale, evident. Este imposibil sa recenzezi altfel o carte. Viziunile cititorilor, modul in care percep o poveste si preferintele lor depind de la persoana la persoana. Asta inseamna ca este foarte posibil ca ceea ce nu imi place mie la o carte sa fie exact ceea ce il atrage pe alt cititor la ea. In plus, mi s-a intamplat uneori ca opiniile mele despre unele carti (culmea, in majoritatea cazurilor era vorba despre distopii) sa fie la polul opus fata de parerile majoritatii bloggerilor. De exemplu, in topul preferintelor mele referitoare la romanele distopice YA, seriile Legaminte si Uratii se afla in varf. Iar aceste serii nu numai ca nu au dat nastere prea multor reactii din partea celor ce scriu recenzii, dar au fost cu mult surclasate in topurile cititorilor de catre alte distopii, gen Jocurile Foamei sau Divergent. Asadar, nu as vrea ca parerea mea sa va influenteze si sa va faca sa renuntati la a mai citi Delirium. Nu imi pare rau ca am citit seria, mai ales ca unele dintre cartile anterioare chiar mi-au placut tare. Mai mult, urmeaza sa citesc si cea de-a treia nuvela, Raven, imediat ce va fi publicata. Din punctul meu de vedere, seria chiar merita sa fie incercata, asa ca va sfatuiesc sa o cititi si sa decideti abia la final daca sunteti sau nu de acord cu mine in privinta volumului Requiem.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Pandemonium (seria Delirium, volumul 2) – Lauren Oliver

Annabel (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Lauren Oliver

Annabel (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Posted on 24/02/201329/10/2014 by roxtao

Annabel

seria Delirium, volum satelit

Lauren Oliver

Numar pagini: 50

Sinopsis:

Annabel, mama Lenei, a fost mereu un mister – o fantoma in trecutul Lenei. Pana acum.

Descopera-i secretele in minunata poveste originala scrisa de Lauren Oliver, situata in lumea in care se desfasoara si actiunea din Delirium si Pandemonium.

Se presupune ca mama Lenei Halloway, Annabel, s-a sinucis atunci cand Lena avea doar 6 ani. Aceasta este minciuna pe care Lena a crescut crezand-o, dar adevarul este total diferit. Pe cand era o adolescenta rebela, Annabel a fugit de acasa, intalnindu-l exact pe barbatul despre care a stiut ca ii era destinat sa ii devina sot. Lumea era diferita atunci – regulile nu la fel de stricte, iar leacul exista de doar 10 ani. Trecand rapid in prezent, o descoperim pe Annabel intr-o celula murdara din inchisoare, unde nutreste speranta evadarii si insemneaza iar si iar acelasi cuvant pe peretii celulei: Iubire.

Dar Annabel, ca si Lena, este o luptatoare. Prin capitolele ce alterneaza prezentul cu trecutul, Annabel isi dezvaluie povestea din spatele vindecarilor ratate, a mariajului sau, a nasterii fiicelor sale, a intemnitarii si in cele din urma, a indraznetei sale evadari.

Parerea mea:

In ciuda faptului ca in Delirium, primul volum al seriei cu acelasi nume, mama Lenei ne este prezentata doar prin intermediul amintirilor altor personaje, ea reuseste totusi sa capteze interesul cititorului si sa fie unul dintre personajele care intriga cel mai mult. Scurta poveste, Annabel, ne ofera ocazia sa o cunoastem mai indeaproape, atat din perspectiva tinerei rebele care a fost in trecut, cat si in ipostaza femeii inchise de ani intregi intr-o celula a inchisorii.

La fel ca in volumul 2 al seriei, Pandemonium, capitolele alterneaza, oferindu-ne pe rand imagini din trecutul lui Annabel, apoi din prezentul sau. O descoperim astfel pe adolescenta Annabel, cea revoltata de noua lume in care e fortata sa traiasca, rupta de familia ce nu o intelege si dispusa sa isi traiasca viata la limita legalitatii. Mai apoi, descoperim si inceputul relatiei cu cel alaturi de care urma sa intemeieze o familie. Trecutul lui Annabel incepe sa explice intr-o oarecare masura si personalitatea Lenei: originea temperamentului sau ce explodeaza atat de usor la un moment dat, relatia sa cu familia alaturi de care a crescut si diferentele atat de mari dintre ea si sora sa. Iar prezentul ne-o arata pe Annabel in captivitate, inchisa de 11 ani intr-o celula si planuindu-si evadarea.

Mi-au placut mult portretele din copilarie ale celor doua fiice ale sale, Lena si Rachel, diferentele enorme ce se remarcau inca de la varste atat de fragede, precum si paralela fin realizata dintre relatia Lenei cu Rachel si relatia lui Annabel cu propria-i sora, Carol. In ambele cazuri, personalitatile surorilor sunt atat de diferite incat acestea sunt din start in tabere diferite, neavand nici o sansa nu doar sa se ajute una pe alta, dar nici macar sa isi ofere intelegere sau sprijin moral. Ceea ce mi s-a parut totusi un pic nerealist si exagerat este modul in care Annabel isi priveste fiicele. In timp ce Lenei ii sunt dedicate majoritatea gandurilor, amintirilor si sperantelor lui Annabel, Rachel este folosita doar pentru a se realiza un contrast cat mai mare cu Lena. Mentiunile la firea mai rece a lui Rachel par doar o explicatie pentru a scuza intr-o oarecare masura afectiunea scazuta a mamei sale fata de ea.

Totusi, povestirea nu ofera prea multe detalii. Raman o multime de aspecte ascunse, iar volumul, in loc sa clarifice unele taine, da nastere unui numar si mai mare de secrete. Primim cateva indicii subtile care incep sa se lege intre ele, insa nu sunt suficiente pentru ca firul sa fie complet. Nici personalitatea lui Annabel nu ne este dezvaluita in totalitate. Cu toate ca povestea este narata la persoana intai si avem acces deci la gandurile si sentimentele protagonistei, nu ai cum sa iti faci o idee completa privind adevaratul caracter al acesteia si al tuturor motivelor ce stau in spatele deciziilor pe care le-a luat de-a lungul timpului. Per ansamblu, aceasta povestire scurta nu face decat sa te intrige mai mult, sa te faca mai curios sa descoperi si sa descalcesti ghemul de intrigi.

Bile albe:

– Detaliile privind stadiul in care se afla lumea in perioada adolescentei lui Annabel, detalii ce reliefeaza modul extrem in care a evoluat societatea, viziunea noua asupra acestui personaj si indiciile ce reusesc sa se strecoare printre randuri.

Bile negre:

– Numarul mult prea scazut de pagini. Inteleg ca este un short story si ca poate intentia autoarei nu a fost sa dezvaluie prea mult, ci doar sa creasca gradul de curiozitate al cititorului, insa chiar si asa, 50 de pagini este prea putin. Povestea pare pe alocuri prea grabita, unele capitole se incheie prea abrupt, iar senzatia finala este ca ai citit mai mult o schita si nu un short story normal.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Delirium (seria Delirium, volumul 1) – Lauren Oliver

Hana (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Cameron Jace

Seria The Grimm Diaries Prequels (volumele 7-10 + 10.5)- Cameron Jace

Posted on 24/02/201329/10/2014 by roxtao

The Grimm Diaries Prequels – serie satelit, premergatoare seriei principale, The Grimm Diaries

Volumele 7-10.5

Cameron Jace

Sinopsis:

Si daca tot ceea ce stii despre basme ar fi gresit?

Aceste povestiri sunt niste instantanee ale lumii magice pe care urmeaza sa o vizitezi in curand. Imi place sa ma gandesc la ele ca la niste mere otravite. Odata ce le-ai gustat, nu vei mai privi niciodata basmele in aceeasi lumina ca pana acum.

The Grimm Diaries Prequels reprezinta un numar de volume scurte, redate sub forma epistolara a unor mentiuni dintr-un jurnal. Jurnalele sunt mai mult un teaser al seriei ce urmeaza sa apara: The Grimm Diaries, oferindu-ti sansa sa iti faci o idee despre ceea ce ar trebui sa astepti. Povestile din seria principala, The Grimm Diaries sunt pagini scrise in Cartea de Nisip, unde toate personajele din basme isi dezvaluie adevaratele povesti, alterate de catre fratii Grimm in urma cu doua secole. Pentru a pastra ascuns adevarul despre basme, fratii Grimm au ingropat personajele in propriile vise ale acestora, astfel incat ele sa nu se mai trezeasca vreodata. Dar blestemul a fost rupt, iar ele se trezesc la fiecare suta de ani.

Detalii volume:

A doua serie de mini jurnale anterioare seriei principale, contine urmatoarele volume:

7 – „Once Beauty Twice Beast” – narat din punctul de vedere al unuia dintre personajele din Frumoasa si Bestia

8 – „Moon & Madly” – narat din punctul de vedere al eroinei Moongirl

9 – „Rumpelstein” – narat din punctul de vedere al lui Rumpelstiltskin

10 – „Jawigi” – narat din punctul de vedere al lui Sandman Grimm

10.5 – „Happy Valentine’s Slay” – Acesta este un jurnal special pentru fanii seriei Grimm Diaries Prequels si include personaje precum Jack, Ladle Rat, Marmalade, Wolfy, Pete, Frumoasa Adormita si este narata din punctual de vedere al lui Willie Winkie.

Parerea mea:

V-am povestit AICI despre primele 6 volume ale acestei serii de mini jurnale, premergatoare seriei principale, The Grimm Diaries, ce urmeaza sa apara in viitorul.. sper eu, destul de apropiat. Inca de la prima poveste pe care am citit-o, am fost in totalitate fermecata de talentul autorului de a construi un puzzle atat de complex. Puzzle compus din basmele copilariei, personajele despre care credeam ca stim deja totul si pe care le descoperim acum atat de departe de inocenta pe care le-o atribuiam, din legaturile total neasteptate ce se nasc intre ele, mai ales ca dintotdeauna noi le cunosteam ca facand parte fiecare din cate un basm unic. Cele 6 volume publicate initial sunt continuate acum cu inca 4 povesti, plus una special creata cu ocazia sarbatorii de Valentine’s Day. Pana in prezent, se stie ca pana la publicarea mult asteptatului roman Snow White Sorrow, seria The Grimm Diaries Prequels va fi continuata cu inca 2 jurnale scurte: Tooth & Nail & Fairy Tale si The Pumpkin Piper.

Sunt intr-o oarecare masura destul de indecisa cu privire la jurnalele 7-10.5. Povestile descoperite acum mi s-au parut la fel de fascinante ca si cele din primele 6 volume, personajele sunt la fel de bine construite si legaturile dintre ele la fel de surprinzatoare. Totusi, astept romanul Snow White Sorrow de luni intregi, mai ales ca initial s-a anuntat ca publicarea va avea loc in octombrie 2012. Din pacate insa, a fost amanata pentru februarie 2013 si cum suntem deja in data de 24, am o oarecare banuiala ca vom avea parte de inca o intarziere. Asadar, aceste amanari repetate s-ar putea sa reprezinte motivul pentru care nu m-am putut bucura de Prequels asa cum trebuia si sa explice si senzatia de usoara iritare pe care am avut-o in timpul acestei lecturi.

Totusi, lasand acest aspect la o parte, nu pot sa nu ma bucur ca am descoperit cateva personaje noi in ipostaze nebanuite si de asemenea, ca m-am reintalnit cu cativa protagonisti care mi-au placut in primele 6 povesti. Si acestia apar in situatii frapante si ofera ocazia cititorului sa ii priveasca pentru a doua oara intr-o lumina diferita. Chiar atunci cand reusisem sa ne obisnuim cu portretele lor atat de diferite fata de cele pe care le cunosteam din copilarie, autorul rastoarna din nou ceea ce stim si ne dovedeste faptul ca surprizele pe care ni le rezerva sunt abia la inceput. Seria isi atinge scopul cu succes, intrucat devii din ce in ce mai nerabdator sa incepi odata sa afli totul, sa ti se dezvaluie tainele si sa intelegi misterul ce planeaza asupra intregii lumi prezentate, asupra fiecarui personaj pe care l-ai cunoscut si mai ales, asupra enigmaticei Alba ca Zapada.

Finalul fiecarui jurnal vine cu cateva note ale autorului, prin care ni se explica originea fiecarei povesti, motivele pentru care ne-a fost prezentata si alte detalii “din spatele cortinei”. Imi place nota personala pe care o au aceste mentiuni si modul in care autorul pare sa interactioneze cu cititorii si sa ii includa pe acestia in procesele ce influenteaza evolutia seriei. Unele dintre jurnalele acestea (7-10.5) au drept protagonisti exact personajele care au fost votate de catre cititori ca fiind cele mai interesante din primele 6 povesti.

Bile albe:

– Varietatea povestilor, relatii neasteptate intre personajele unor basme distincte si ingeniozitatea cu care au fost asezate in roluri atat de surprinzatoare.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Seria The Grimm Diaries Prequels (volumele 1-6)- Cameron Jace

Alice in Zombieland (seria White Rabbit Chronicles, volumul 1) – Gena Showalter

Tahereh Mafi

Unravel Me (seria Atingerea lui Juliette, volumul 2) – Tahereh Mafi

Posted on 20/02/201329/10/2014 by roxtao

Unravel Me – seria Atingerea lui Juliette, volumul 2

Tahereh Mafi

Data aparitie: 5 februarie 2013

Numar pagini: 461

Sinopsis:

tick

e aproape timpul pentru razboi.

Juliette a evadat la Omega Point. Este un loc pentru oameni ca ea – oameni inzestrati – si de asemenea, cartierul general al rezistentei rebelilor.

A scapat in sfarsit de Restauratie, de planul lor de a o folosi ca pe o arma si e libera sa il iubeasca pe Adam. Dar Juliette nu va scapa niciodata de atingerea ei letala.

Sau de Warner, care o vrea pe Juliette mai mult decat ar fi crezut ea vreodata ca este posibil.

In aceasta captivanta continuare a romanului Spulbera-ma, Juliette trebuie sa ia niste decizii decisive referitoare la ce isi doreste si la ce crede ca este, de fapt, corect. Decizii ce pot implica alegerea intre inima sa si viata lui Adam.

Parerea mea:

Mai tine-ti minte cand va spuneam cat de mult mi-a placut Spulbera-ma? Ei bine, volumul 2 al seriei, Unravel Me iti da senzatia ca prima carte e doar o joaca. Nu va puteti imagina cat de intensa devine povestea Juliettei, cate lucruri incredibile se intampla si cat de greu va va fi sa mai lasati cartea din mana.

Dar, sa incepem cu inceputul, care nu suna la fel de bine. Prima treime a povestii m-a plictisit si enervat ingrozitor. In Spulbera-ma, reflectiile protagonistei, haosul din mintea ei si incursiunile in sufletul sau au reprezentat probabil unul dintre cele mai atragatoare aspecte ale cartii. Din punctul meu de vedere insa, exact aceste lucruri devin in volumul al doilea obositoare si iritante. De-a lungul a zeci de pagini nu se intampla mai nimic. Nu neaparat ca asta ar fi o problema, insa Juliette devine o protagonista agasanta, lipsita de orice ambitie, inchisa in ea, nefolositoare si nerecunoscatoare. A primit deodata o multime de sanse sa faca ceva, sa insemne ceva, sa isi schimbe viata pe care pana atunci o detesta, sa traseze o linie intre trecutul ingrozitor si prezentul si viitorul ce par promitatoare. Are ocazia, locul si oamenii de care are nevoie, a primit mai mult decat ar fi putut spera vreodata. Iar ea nu face nimic! Nimic, decat sa ii ignore pe toti, sa fie inutila si sa se gandeasca la cat de trista si nefericita este. Ah, si aproape sa lesine, la propriu, de fiecare data cand e fata in fata cu Adam. Si culmea, cei din jur continua sa o sprijine, sa o incurajeze, sa incerce sa o ajute. Iar apoi incepe sa greseasca. Dar nu oricum, ci aproape distrugand munca de o viata a zeci de oameni!

Cand tocmai ma gandeam ca nu am mai dat de mult peste o continuare atat de dezamagitoare a unei carti care mi-a placut, lucrurile au inceput in sfarsit sa se schimbe. Si se schimba atat de mult, incat din momentul acela pur si simplu nu mai puteam sa las cartea din mana. Inca un capitol, inca o pagina, inca 10 minute, inca un cuvant, un rand.. ce conteaza ca maine e luni si ma trezesc peste 4 ore? Era prea important sa aflu ce se intampla mai departe! Bineinteles ca nu va voi da detalii prea multe, ca sa nu va stric surpriza. Insa va asigur ca o sa uitati de tot ce e in jur si timp de cateva ore, veti fi cu mintea numai in poveste. Iar fanele lui Warner vor fi probabil incantate! In prima carte, mie Warner mi se paruse un personaj interesant, mi-as fi dorit sa aflu mai multe despre el, insa nu pot sa spun ca ma cucerise. Bine, nici Adam nu era un protagonist spectaculos, deci nu intrasem inca in nici una dintre tabare. In volumul satelit, Destroy me, scris chiar din perspectiva lui Warner, am avut ocazia sa il cunosc mai bine, insa faptul ca am aflat mai multe despre el nu mi-a influentat parerea in bine. Ma intriga mai putin decat in Spulbera-ma. Insa in Unravel me, Warner devine absolut irezistibil! Cred ca dupa doar doua fraze de-ale sale incepea deja sa mi se intinda pe fata un zambet de la o ureche pana la cealalta. Este fermecator, iar prin comparatie, Adam devine sters, putin penibil si absolut banal.

Nu pot sa nu fac o mentiune speciala referitoare la Kenji. In cazul in care nu va mai amintiti prea multe despre el, in primul volum parea un personaj jucaus, uneori obraznic sau chiar putin enervant, plin de viata, pus pe sotii, insa in acelasi timp, devotat si pregatit sa le ofere lui Adam, James si Juliette o viata noua, introducandu-i in Omega Point. De data aceasta, el a reprezentat unul dintre cele mai importante si placute personaje. Portretul sau este minunat construit, isi pastreaza toate calitatile pe care le-am descoperit in cartea anterioara iar autoarea ne rezerva niste surprize (placute!) uriase din partea lui. Are momente cand este pur si simplu genial. Restul personajelor secundare sunt si ele la fel de placute. Multe dintre ele devin personaje cheie in anumite momente, intrucat fara actiunile lor, povestea ar evolua in directii total diferite. Iar Juliette aproape ca revine, din fericire, la imaginea initiala. Se trezeste din apatia care o transformase total, devine din nou amuzanta, are cateva initiative bune, insa continua sa se blocheze in momente cheie sau sa faca unele gafe de neiertat.

Oricum, chiar si cu aceste aspecte mai slabe legate de transformarea protagonistei si lipsa actiunii din prima parte a cartii, romanul ramane unul impresionant! Stilul autoarei se pastreaza la fel de hipnotizant ca in primul roman. Exista zeci de expresii pe care simti nevoia sa le citesti iar si iar, nevenindu-ti sa crezi cat de frumoase sau surprinzatoare sunt asocierile pe care le foloseste scriitoarea. Iar toate rasturnarile de situatie de care au parte eroii sunt incredibile si te lasa fara cuvinte.

Bile albe:

– Evenimentele si dezvaluirile socante;

– Warner;

– portretele impecabile ale personajelor secundare.

Bile negre:

– Lipsa actiunii din prima treime a cartii si schimbarea comportamentului eroinei.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

Destroy Me (seria Atingerea lui Juliette, volum satelit) – Tahereh Mafi

Yves Robichaud

Kaylen’s Rising (seria Tomes of Taria, volumul 1) – Yves Robichaud

Posted on 19/02/201329/10/2014 by roxtao

Kaylen’s Rising – Tomes of Taria, Book 1

Yves Robichaud

Data aparitie: 7 februarie 2013

Numar pagini: 200

Sinopsis:

Kaylen Amdir has been living in the dark for fourteen years—in every sense.

His people are hunted on the surface world, so they must struggle to survive within underground caves. His community hates his family but no-one will say why. Unlike most teens, his parents keep him housebound, and forbid him from wielding weapons or learning magic. But when his parents finally change their mind and send him to school, Kaylen is suddenly exposed to the harsh truth. He has much to learn and understand all at once—including a mysterious magical ability.

With the threat of war with the surface-dwellers ever present, Kaylen will need to make new friends, and to stay true to himself if he is to survive what is to come…while something frightening stirs inside him.

Parerea mea:

Cand am inceput Kaylen’s Rising, credeam ca voi citi un roman fantasy YA absolut obisnuit, cu un elf adolescent, cateva confruntari intre bine si rau ce vor influenta soarta lumii si poate si niste probleme legate de fete. Ceea ce am descoperit a fost total diferit fata de ceea ce ma asteptam. Va amintiti sentimentul magic pe care l-ati experimentat atunci cand ati intrat intr-o lume fantastica, precum cea din Harry Potter, de exemplu? Exact de asta veti avea parte citind Kaylen’s Rising. O poveste captivanta, incarcata de adrenalina si cu un scenariu construit dintr-un sir continuu de aventuri, aproape fara momente de respiro. Nici nu apucam sa respir usurata ca personajul a trecut de o incercare cand dadeam deja de urmatoarea primejdie.

Romanul mi-a amintit intr-o oarecare masura de constructia basmelor, in care personajele ne sunt prezentate intr-o perioada extrem de intensa din viata lor si sunt fortate de imprejurari sa parcurga un drum sinuos, in care fiecare eveniment viitor este tot mai dificil fata de cel anterior. Kaylen are si el parte de o multime de aventuri, fiecare fiind tot mai periculoasa decat cea pe care tocmai a depasit-o. La fel ca in povestile copilariei, ne sunt expuse doar o serie de amanunte, iar detaliile mai putin importante sau cele care nu au neaparat legatura directa cu desfasurarea actiunii nu mai sunt mentionate. O astfel de structura permite expunerea unui numar mare de intamplari intr-un numar relativ mic de pagini, altminteri, o poveste atat de complexa precum Kaylen’s Rising s-ar fi putut intinde pe multe sute de pagini. Tonul usurel si direct al romanului, precum si abordarea veridica, din perspectiva unui personaj adolescent a lucrurilor intaresc impresia de basm.

Povestea are un ritm ascendent, iar inceputul nu iti ofera nici un indiciu privind evolutia originala de care va avea parte. Astfel, in primele capitole poti fi tentat sa crezi ca nu vei fi deloc surprins de roman sau ca poti banui deja ce va urma. Abia de la un anumit punct incepi sa realizezi ca de fapt, nimic nu pare a fi asa cum credeai. Sunt uimita de gama variata a evenimentelor prin care trece protagonistul, de numarul mare de fiinte supranaturale pe care le intalnim si de modul in care autorul a reusit sa imbine toate aceste aspecte fara ca povestea sa para prea incarcata. Se intampla atat de multe lucruri in acest roman, incat nu te poti abtine sa nu faci comparatie cu alte povesti fantasy in care numarul aventurilor dintr-o intreaga serie nu se apropie macar de cel din acest volum.

Portretele personajelor si locurile pe care acestea le viziteaza sunt foarte vizuale, primim indeajuns de multe detalii incat sa putem avea imagini desavarsite in minte. Scenele de lupta devin din ce in ce mai intense, iar spre final, capitolele dedicate uneia dintre bataliile majore te lasa fara cuvinte. In ciuda constructiei asemanatoare cu cea a basmului, nimic nu se rezolva prea facil. Personajele reusesc sa rezolve cu bine aventurile de care au parte, insa sacrificiile nu lipsesc, iar fiecare bucatica de fericire isi are pretul ei. Inca un plus mi s-a parut modul realist in care autorul si-a construit personajele. Nici unul dintre ele nu este perfect, nici unul nu poate spune ca nu a facut nici o greseala sau ca a pasit mereu doar pe drumul corect. Au slabiciuni, defecte si regrete, uneori ii ranesc pe cei din jur, insa tocmai asta le face atat de credibile. Si tot aceste aspecte ofera si iertarii, sperantei si prieteniei ocazia sa se nasca.

Romanul este probabil o lectura ideala pentru copii si adolescenti, insa cititorii mai maturi vor avea o surpriza extrem de placuta daca vor citi Kaylen’s Rising. O poveste bine scrisa iti poate oferi exact aceleasi sentimente pe care le aveai in copilarie cand intrai intr-o lume de basm, iar acest prim volum al seriei Tomes of Taria reuseste cu success sa faca acest lucru.

Bile albe:

– Personaje credibile, pasaje descriptive bine realizate si un grad ridicat de suspans. Povestea are absolut toate aspectele necesare pentru a te captiva si pentru a te face sa uiti de lumea reala. In plus, romanul pare gandit in asa fel incat sa ofere intr-un mod foarte subtil si lectii de viata, asa ca cititorii de varste fragede vor castiga mai mult decat o simpla poveste.

– Stiu ca acesta este un aspect extrem de subiectiv, insa nu am putut sa nu observ si sa nu fiu placut surprinsa de cativa termeni ce par a fi preluati din limba romana. Si nu este vorba de orice fel de expresii, ci tocmai despre unele de o importanta majora: formulele magice pe care le foloseste Kaylen.

Bile negre:

– Cred ca asteptarile cititorilor vor fi unul dintre factorii importanti care vor influenta impresiile lasate de carte. Desi intalnim si cateva aspecte tipice literaturii pentru tineri, romanul lasa mai mult senzatia de basm. Fiind cumva la limita dintre o carte pentru copii si una pentru adolescenti. Temele acelea YA probabil ca vor capata ceva mai multa importanta in volumele urmatoare, asa ca seria va castiga o gama mai larga de cititori. Insa pe moment cred ca romanul are ca public tinta in special cititorii foarte tineri. Mie mi-a placut romanul, dar eu sunt de obicei deschisa catre orice tip de literatura. Insa, daca sunteti fani ai literaturii YA obisnuite, ar trebui sa stiti ca acest roman este putin diferit fata de cele cu care sunteti obisnuiti.

English version:

When I started Kaylen’s Rising, I thought I’ll be reading a normal YA fantasy novel, with a teenager elf, some confrontations between good and evil that will influence the fate of the world and maybe some girls and relations issues. What I found was totally different from what I’ve expected. Remember that magical feeling you experienced when you entered a fantasy world – for example the one in Harry Potter? That’s exactly what you will get reading Kaylen’s Rising. A compelling story, full of adrenaline, with a script built of a continuous series of adventures, almost without moments of respite. I barely caught my breath as the protagonist finally passed another test when another danger was already in sight.

Somehow, the novel reminded me of the fairy tales’ structure, where the characters are shown in a very intense period of their lives and are forced by circumstances to travel a slinky path in which every future event is more difficult than the previous one. Kaylen gets through uncounted adventures, each more dangerous than the one before. Again, similar to the childhood tales, we receive only some of the details, and the less important things or those not necessarily relevant to the action are left out. This kind of structure allows exposing a large number of events in a relatively small number of pages. Otherwise, a story as complex as Kaylen’s Rising would have been spread over several hundred pages. The casual and straight tone of the novel, as well as the realistic approach – from a teenager character’s point of view, intensify the impression of a tale.

The story has a rising cadence, and the beginning is not offering any indication about it’s unique and original evolution. Therefore, the first few chapters can make you to believe that you won’t be surprised by the novel or that you can already guess what will happen next. Only from a certain point you start realizing that in fact, nothing seems to be the way you thought it would be. I’m amazed of the variety of events, the large number of supernatural beings and the author’s technique to combine all these aspects without making the story feel too crowded. There are so many things happening in this novel that it’s impossible not to make a comparison to other fantasy stories. And it’s impressing that the number of adventures from other whole series doesn’t even come close to the one from this novel alone.

The characters’ portraits, as well as the places they visit are very visual, we receive enough details so that we can create perfect pictures in our mind. The fight scenes are becoming more and more intense, and near the end, the chapters dedicated to one of the major battles leave you breathless. Despite the structure similar to the one of the fairy tales, nothing here is solved too easily. The characters succeed in overcoming the tasks they received, but not without any sacrifices. Every drop of happiness has its price. Another pro is represented by the realistic way in which the author builds his characters. None of them is perfect, none can say they did no mistakes or that they always walked on the right path. They have weaknesses, flaws and regrets, sometimes they hurt the others, but this is just making them more believable. Even more, these issues are the ones that give birth to forgiveness, hope and friendship.

The novel is probably the ideal reading for children and teenagers, but the older readers will have a very pleasant surprise if they read Kaylen’s Rising. A well written tale can surprise you, offering you the exact same feelings you had as a child, when you entered a fantasy world, and the first book of the Tomes of Taria series does exactly that.

PROs:

– Believable characters, well written descriptive passages and a huge degree of suspense. The story has all the necessary aspects to fascinate you and to make you forget about the real world. Furthermore, the novel seems to be written in such a way as to offer, in a subtle manner, various life lessons, offering young readers more than just a simple story.

– I know this is a very subjective remark, but I couldn’t fail in observing, with pleasure, a few terms that seem to be of Romanian origin. And I’m not talking about any kind of expressions, but about some of the most important ones: the magical formulas Kaylen uses.

CONs:

– I think the readers’ expectations will be one of the aspects that will influence the impressions the book makes. Although we encounter some aspects typical of YA literature, the novel looks more like a fairy tale. It’s somehow on the edge of a children book and a teen novel. I suspect that those YA topics will probably become more important in the next sequel, so the series will gather a wider range of readers. But for now I think the novel is aimed especially for young readers. I loved the book, but I usually don’t mind reading any kind of literature and I can be equally enchanted by a children book, a horror or love story or a very complex thriller. But if you’re a fan of common teen novels, you should know that this book might be a little different from the series you’re usually reading.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Hobbitul – J.R.R. Tolkien

Mai las-o moale cu fantomele / Fantomele ne stiu toate secretele – Megan Crewe