Daughter of Smoke and Bone
seria Daughter of Smoke and Bone, volumul 1
Laini Taylor
Numar pagini: 420
*
Sinopsis:
“ERRAND REQUIRING IMMEDIATE ATTENTION. COME.
The note was on vellum, pierced by the talons of the almost-crow that delivered it. Karou read the message. ‘He never says please’, she sighed, but she gathered up her things.
When Brimstone called, she always came.”
In general, Karou has managed to keep her two lives in balance. On the one hand, she’s a seventeen-year-old art student in Prague; on the other, errand-girl to a monstrous creature who is the closest thing she has to family. Raised half in our world, half in ‘Elsewhere’, she has never understood Brimstone’s dark work – buying teeth from hunters and murderers – nor how she came into his keeping. She is a secret even to herself, plagued by the sensation that she isn’t whole.
Now the doors to Elsewhere are closing, and Karou must choose between the safety of her human life and the dangers of a war-ravaged world that may hold the answers she has always sought.
Parerea mea:
De la primele pagini, e foarte evident ca povestea aceasta e diferita de… aproape orice alt roman fantasy sau YA. Cel putin fata de cele pe care le-am parcurs eu pana acum. Actiunea nu seamana cu nicio alta poveste, personajele sunt si ele complet diferite fata de protagonistii obisnuiti, iar tot amestecul acesta da nastere unei lecturi fascinante.
Si totusi, din motive absolut inexplicabile, am citit teribil de greu aproape jumatate din volum. Desi imi dadeam seama ca practic lectura e aproape perfecta! Dar am parcurs-o cu pauze, fara chef, cumva curioasa, dar nu indeajuns incat sa citesc mai mult de cateva minute pe zi. Si apoi, complet pe neasteptate, dupa exact 194 de pagini… m-am indragostit!
O propozitie doar, o scena aproape lipsita de semnificatie a facut parca sa explodeze in sufletul meu o gramada de emotii ce pana atunci fusesera ascunse. Exact asa am simtit momentul. Ca si cum toate senzatiile ar fi stat intr-un glob de cristal, iar acele 2-3 randuri au facut ca sticla aceea sa se sparga deodata si o cascada de emotii sa se reverse in toate partile. Si din momentul acela am citit restul cartii uneori zambind atat de larg incat ma dureau obrajii, uneori uitand sa mai respir, uneori chicotind incontrolabil sau alteori cu inima tremurandu-mi. Am impresia ca am trait efectiv cartea, ca fiecare dezvaluire, fiecare intamplare, fiecare gest la care am fost martora m-au facut sa experimentez totul la fel de intens precum personajele.
Apare des in ultima vreme peste tot pe Internet ideea aceea conform careia citind, traiesti o mie de vieti. Draguta, dar pana acum nu ma gandisem de doua ori la ea. Insa citind Daughter of Smoke and Bone nu am putut sa nu imi amintesc vorba aceasta. Pentru ca in momentele in care deschideam cartea si reluam lectura, paseam pur si simplu dintr-o lume in alta, din Aici si Acum in Acolo. Si stiti care este partea cea mai amuzanta? Faptul ca ceea ce scrie pe coperta, desi initial crezi ca este o referire la personaje, pe masura ce citesti realizezi ca pare a fi mai mult o dedicatie directa pentru cititor: „Do you belong here, or Elsewhere?” Pentru ca intr-adevar, sunt momente in care pare… foarte trist si aproape de necrezut ca esti inca aici si nu acolo…
Nu stiu daca este din cauza faptului ca am urcat fara sa vreau cartea aceasta pe un piedistal, insa mi s-a parut ca relatia care se naste intre protagonisti este poate una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste pe care le-am intalnit pana acum in literatura de acest gen. Si nu, in mod normal partea de romance nu este in niciun caz cea care ma intereseaza cel mai mult intr-un roman. Dar in volumul acesta totul se naste atat de natural, autoarea creaza un fir perfect de ganduri ascunse, de emotii, de temeri, de retrageri, de pasi inainte si ezitari. Simti tot, simti modul in care creste acea samanta in sufletul lui Karou, vezi efectiv cum apar efectele asupra trairilor lui Karou dupa fiecare cuvant si fiecare miscare a lui Akiva. Si mai mult, povestea de dragoste vine intr-o doza dubla, ceea ce de data aceasta m-a bucurat teribil de mult. Nu stiu cum sa explic cat de intens am trait aceasta a doua jumatate a cartii, cum am simtit povestea. Si totusi cum, in mod ciudat, am reusit sa nu ma pierd total in ea. Am fost in acelasi timp si cititor si parte a povestii, pentru ca pe parcursul acesteia nu am iesit deloc dintr-o stare permanenta de admiratie pentru felul in care Laini Taylor a reusit sa ma faca sa ii citesc cartea.
***
A trebuit la un moment dat sa ma opresc din citit si sa ma apuc de scris recenzia pentru ca simteam ca altfel voi exploda pur si simplu, ca e nedrept sa nu spun exact atunci tot ceea ce imi trecea prin minte si sa mai astept pana la final, cand poate impresiile se vor mai dilua sau dimpotriva, vor fi mai accentuate din pricina a cine stie ce final socant. Am vrut sa surprind exact sentimentele pe care le-am avut chiar si atunci cand inca nu dadusem peste vreo rasturnare de situatie neasteptata. Asadar, tot ce am scris mai sus este scris cand eram inca la jumatatea cartii.
Si doar cateva pagini mai incolo, totul s-a transformat intr-o furtuna. Din linistite, planificate cu grija si pline de emotii pozitive, lucrurile se transforma deodata intr-un haos, firul narativ avand un ritm caruia cu greu ii poti face fata. Treptat, povestea devine din nou ceva mai lina, insa acalmia de dinainte nu mai poate fi atinsa. Totul este ca o coarda intinsa la maxim, aproape ca incerci sa iti tii repiratia de teama ca nu cumva expirand prea puternic sa o faci sa plesneasca.
Si totodata, de aici naratiunea incepe sa se ramifice, sa se intinda in trecut, sa cuprinda toate taramurile paralele din care provin personajele, sa dezvaluie taine ingropate adanc, sa clarifice istorii intregi ale diferitelor rase, sa amestece elementele prezentului cu indicii din alte vremuri. Imi placusera destul de mult anumite personaje secundare, insa abia acum am avut ocazia sa le privesc in toata splendoarea, sa le observ adevarata fata, sa descopar ce fiinte minunate se ascund sub acele masti imobile si sa le indragesc si mai mult.
Am senzatia ca ceea ce am scris nu prea se incadreaza in definitia recenziei, pentru ca in loc sa vorbesc despre carte, am scris mai mult despre ceea ce m-a facut sa simt, despre experienta acestei lecturi. Insa cred ca atunci cand o poveste are un astfel de impact asupra ta, nu e doar dificil sau chiar imposibil, ci si aproape nepotrivit sa incerci sa analizezi textul cat mai obiectiv, ca la scoala.
Sper sincer sa fi convins cel putin doua-trei persoane sa caute cartea si mai mult, daca o veti face, sper sa va indragostiti de ea la fel de iremediabil cum am facut-o si eu.
P.S. Recunostinta eterna, Cori, daca nu imi ofereai tu romanul, cel mai probabil mai dura mult si bine pana sa ajung sa il citesc si nu mi-as fi imaginat intr-o mie de ani ce pierdeam!
Bile albe:
What else is there to say? Mi-a placut totul: ideile originale, personajele principale si secundare, romance-ul, stilul, totul!
Bile negre:
Un singur aspect mi s-a parut oarecum indoielnic si cumva nerealist. Modul in care protagonistii permit lumii din jur sa fie martora a faptelor incredibile pe care le savarsesc ei. Poate senzatia mea se datoreaza faptului ca nu sunt obisnuita cu o astfel de abordare, intrucat in majoritatea cartilor fantasy, protagonistii protejeaza cu orice pret oamenii normali de la cunoasterea faptului ca exista si altceva nevazut si supranatural acolo.
My Weekly Book 