Posted in Alex Pitigoi

X(y) – Alex Pitigoi

X(y) - Alex PitigoiX(y) – Alex Pitigoi

Disponibil la: Herg Benet 

Colectia: Radical din 7

Numar pagini: 368

*

Sinopsis:

X, un tanar de 21 de ani, o cunoaste pe Y, enigmatica, misterioasa si sofisticata. In scurt timp, X se indragosteste si Y devine centrul existentei lui. Isi face planurile de viitor in functie de ea, isi dezamageste parintii, joaca totul pe o carte… dar fata s-ar putea sa nu fie ceea ce isi imagineaza X.

Y este o tanara dezamagita in dragoste in momentul in care-l cunoaste pe X. Pentru o clipa, ea spera ca X sa o faca sa se indragosteasca din nou. Dar o relatie cu un inceput promitator se transforma brusc intr-o cursa pentru razbunare.

Povestea celor doi este redata atat din punctul de vedere al lui X, cat si al lui Y, cu un limbaj autentic si atractiv, care surprinde perfect dilemele si anxietatea noii generatii din Romania de azi.

Parerea mea:

Am citit primele capitole din X(y) nu cu zambetul pe buze ci de-a dreptul ranjind ca un copil intr-un magazin de jucarii, abtinandu-ma cu greu sa nu izbucnesc in public intr-un ras isteric. Mi s-a parut ca romanul descrie perfect cat de naiv, ridicol si prostut esti la 20 de ani, mai ales cand te indragostesti. Cum iti pierzi pur si simplu ratiunea si incepi sa traiesti intr-o bula in care lucrurile trec de la un roz inabusitor la cele mai intunecate nuante de negru intr-o clipa si in care nu mai conteaza absolut nimic in afara de persoana care a ajuns sa iti… CONTINUAREA AICI.

Posted in Eva Mozes Kor, Lisa Rojany Buccieri

Am supravietuit lagarului mortii – Eva Mozes Kor & Lisa Rojany Buccieri

Am supravietuit lagarului mortii - Eva Mozes Kor & Lisa Rojany BuccieriDisponibil la: Meteor Press 

Colectia: Istorie

Traducerea: Mihai Dan Pavelescu

Numar pagini: 128

*

Sinopsis:

Cartea “Am supravietuit lagarului mortii” este o rememorare a copilariei distruse de regimul nazist. Este descrisa Romania din timpul razboiului, viata evreilor inainte de inasprirea conditiilor si trimiterea acestora in lagare de concentrare, chinurile la care au fost supusi gemenii lui Mengele, cum au fost numite mai tarziu aceste victime, lupta continua pentru supravietuire pana in momentul in care au fost eliberate, in 1945.

 “A fi in Auschwitz era ca si cum ai fi intr-un accident de masina in fiecare zi. Atat de des se intamplau lucruri groaznice”

“Le-am dat sangele nostru, corpul nostru, demnitatea noastra si, în schimb, ne lasau sa traim inca o zi. Nu imi amintesc nici macar un singur geaman care sa nu fi cooperat.”

Parerea mea:

Poate ca una dintre cele mai cunoscute nume asociate cu Holocaustul si Auschwitz este cel al doctorului Josef Mengele. Se spune despre el ca spre deosebire de unii ofiteri germani din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, Mengele isi indeplinea sarcinile cu pasiune, ca adora sa imparta miile de victime aduse zilnic in lagarul de la Auschwitz in cele doua grupuri: al celor care urmau sa moara in aceeasi zi si respectiv al celor care mai primeau inca o zi, o saptamana sau o luna de teroare. Dar mai presus de toate este cunoscut pentru experimentele infioratoare pe care le facea, in special pe gemeni.

Atunci cand am citit Am fost medic la Auschwitz, scrisa de doctorul roman Nyiszli Miklos, am ramas cu senzatia ca unele parti au fost parca special excluse sau mentionate doar in treacat. Poate ca implicarea persoanala a autorului in tabara aceasta a asupritorilor, desi fortata, a fost cea care a facut ca anumite aspecte sa fie ignorate. Am fost curioasa deci sa descopar povestea si dintr-un alt unghi, de data aceasta exact din perspectiva uneia dintre victimele directe ale doctorului Mengele. Eva Mozes Kor si sora sa geamana au reprezentat exact „pacientii” de care era interesat Mengele. Nascute in Romania, la varsta de 10 ani, cele doua surori gemene si familia lor au ajuns intr-unul dintre cele mai infioratoare lagare ale mortii din timpul Holocaustului: Auschwitz – Birkenau. In ciuda faptului ca dintr-un anumit punct de vedere cartea nu mi-a atins asteptarile – si voi explica imediat de ce, mi-a oferit totusi anumite surprize pe care nu le banuiam.

Desi victima directa a lui Josef Mengele, autoarea nu ofera totusi o perspectiva foarte larga. Citind, am realizat ca asteptarile mele erau totusi nerealiste din acest punct de vedere. Pentru ca Eva Mozes nu avea acces decat la o mica parte de informatii iar acestea erau legate fie de experimentele la care a participat personal, fie de cele la care a fost martora. Iar ceea ce vedea era de cele mai multe ori insuficient: vedea injectii, dar nu stia ce contin, ce efecte au, ce motivatii se ascund in spatele lor. Vedea cadavre, boli induse si suferinta, dar nu si motivele pentru care fusesera cauzate. Vedea pastile, droguri, operatii, insa nu si intentiile care stateau la baza. Si exact motivatiile, asteptarile si modul de gandire al doctorului Mengele ma face extrem de curioasa. Mi-as dori sa stiu ce anume incerca sa obtina, ce il interesa, daca isi dorea sa afle ce se afla in spatele anumitor caracteristici fizice sau daca incerca sa obtina ceva nemaivazut pana atunci, etc. Asa ca treptat, pe masura ce parcurgeam cartea, am realizat ca memoriile oricarei victime ale Holocaustului nu pot sa ofere aceste laturi ale povestii, din simplul fapt ca nu ar fi avut acces la ele. In plus, cred ca eu caut ceva ce nu am cum sa gasesc. Pe net se gasesc destule detalii privind motivatiile doctorului Mengele. Insa tind sa caut mai mult pentru ca pur si simplu nu reusesc sa accept nebunia acestuia, nu pot intelege modul in care un om se poate transforma intr-un astfel de monstru, capabil de cele mai oribile crime.

Insa, asa cum spuneam, cartea mi-a rezervat totusi anumite surprize. A explicat intr-o oarecare masura o nelamurire mai veche: de ce evreii din Europa, aflati sub amenintarea Germaniei naziste si persecutati tot mai tare de la o zi la alta nu au plecat. De ce, in ciuda faptului ca au avut sansa, nu s-au salvat, nu au fugit, nu au parasit o lume care le lua totul si le oferea numai durere si groaza. Si am inteles ca privind trecutul, stiind intreaga poveste, pentru noi este usor sa punem astfel de intrebari, sa nu intelegem de ce nu au plecat. Dar la momentul respectiv, oricat de mult ar fi degenerat lucrurile, speranta si… simtul realitatii pur si simplu nu i-au lasat pe oameni sa fuga. Sau cand au vrut sa o faca, era deja prea tarziu. Dar pana la un punct, majoritatea evreilor considerau ca era imposibil ca lucrurile sa se inrautateasca mai tare sau sa dureze prea mult. Si… evident ca asa considerau! Cum sa isi inchipuie ce avea sa urmeze, cum sa isi imagineze ca in secolul 20 asa ceva ar fi posibil, ca o lume intreaga va asista tacuta la milioane de crime infioratoare? Cu atat mai mult cu cat religia lor nu era un lucru care sa ii defineasca, din punctul lor de vedere. Erau germani, polonezi, romani, si asa mai departe. Erau medici, elevi, bunici, mame, profesori, gospodari, vanzatori, tarani, etc. Daca i-ai fi intrebat „Cine esti tu?”, nu ti-ar fi raspuns „Sunt evreu”, ci probabil ti-ar fi oferit cu totul alte raspunsuri, ar fi vazut alte atribute ca fiind categoric mai importante. Sa fie deci persecutati pentru un astfel de lucru nu avea cum sa li se para ceva ce va dura, mai ales ca pana de curand nu fusese ceva semnificativ, nu asta le definise rolul in societate si viata in general.

Un alt aspect care m-a uimit in timpul lecturii a fost viata de dupa razboi, de dupa Auschwitz, de dupa Holocaust. Cred ca tot timpul am crezut ca dupa ce totul s-a incheiat, evreii supravietuitori si-au reluat vietile de dinainte de razboi, s-au intors la normalitate. Desigur, nu imi imaginam ca vor uita, ca le va fi usor, ca pierderile si durerea nu vor fi fost enorme. Insa in niciun caz nu mi-as fi putut inchipui faptul ca zeci de ani dupa aceea multi evrei au continuat sa fie marginalizati si oprimati, ca desi razboiul s-a sfarsit, antisemitismul era inca in floare. Societatea, lumea intreaga, nu doar ca nu a facut nimic pentru ei in timp ce nazistii ii masacrau, dar nici macar dupa aceea nu le-a facut viata mai usoara, nu le-a oferit sansa de a trai normal. Anii de manipulare dintre cele doua razboaie mondiale, indoctrinarea atat de indelungata si intoleranta extrema au facut ca pentru multi evrei, iadul sa nu se sfarseasca odata cu Holocaustul, ci sa continue ani la rand dupa aceea. Evident ca nu la acelasi nivel, insa asta nu este deloc o scuza care sa te faca sa privesti rasa umana cu mai multa indulgenta.

Desi ma asteptam intr-o oarecare masura la altceva, volumul Am supravietuit lagarului mortii mi-a oferit mult mai mult decat banuiam atunci cand l-am inceput, in ciuda numarului scurt de pagini. Cred ca ar trebui sa se afle pe lista de lecturi a oricarui cititor curios sa inteleaga mai bine reactiile evreilor din perioada Holocaustului, modul in care s-a instaurat persecutia evreilor, modul in care lumea nu doar ca a permis astfel de monstruozitati sa aiba loc dar a mai si dat adesea o mana de ajutor.

Posted in Alexandru Ioan Despina

Vandalii – Alexandru Ioan Despina

Vandalii - Alexandru Ioan DespinaVandalii – Alexandru Ioan Despina

Disponibil la: Herg Benet

Colectia: Radical din 7

Numar pagini: 208

*

Sinopsis:

„Desi avea o capatana mica si turtita, a carei capacitate craniana nu depasea o mie de centimetri cubi (ceea ce-l situa intre primii hominizi ce parasisera savanele africane si talibanii ascunsi prin pesterile din Tora Bora), pe plan profesional lui Iulica ii mergea destul de bine. Fie ca vindea jumatati de blugi prin obor, fie ca o punea de-o alba-neagra la coltul strazii, se gaseau zilnic oameni care sa-i cada in plasa. Insa si mai multi ii cadeau in plasa sotiei ramasa singura acasa.”

“Viata in cartier nu a fost niciodata mai amuzanta de atat. Citeste si razi!” – Cristina Nemerovschi

Parerea mea:

Volumul lui Alexandru Ioan Despina ne introduce intr-un univers pe care probabil putini dintre noi il cunoastem, in ciuda faptului ca, inevitabil, ne lovim de franturi din acesta in fiecare zi. Ajungem asadar intr-un…CONTINUAREA AICI.

Posted in Dan Lungu

Fetita care se juca de-a Dumnezeu – Dan Lungu

Fetita care se juca de-a Dumnezeu - Dan LunguFetita care se juca de-a Dumnezeu – Dan Lungu

Disponibil la: Polirom 

Colectia: Literatura romana

Numar pagini: 360

*

Sinopsis:

Un roman surprinzator, emotionant si plin de umor care exploreaza, prin ochii inocenti ai Raditei si cei ai mamei sale, un fenomen ce a marcat profund Romania postcomunista: emigratia temporara.

Pentru a-si scoate familia din impas financiar, Letitia hotaraste sa plece la munca in strainatate pentru citeva luni. Prin intermediul unei cunostinte ajunge la Roma, in Italia, unde face menaj si ingrijeste de batrina familiei Bosse, Nona. Intimplator, intilneste o fosta colega de liceu, Laura, o veterana a locurilor de munca precare, fire puternica, spontana si onesta, care ii deapana povestea ei de emigranta. Acasa, au ramas cele doua fetite: Radita – sensibila, introvertita – in grija bunicilor si Malina in cea a sotului Letitiei, Vali. Aflata la inceput de scoala si puternic atasata de mama sa, Radita sufera in urma despartirii asa cum numai copiii pot sa o faca, cu tot corpul si toata imaginatia. Cele citeva luni preconizate se tot lungesc, planurile de viitor sufera mereu schimbari, iar efectele secundare ale plecarii se dovedesc imprevizibile.

Ne aflam in fata unui roman tulburator, in care sint imbinate subtil o varietate de teme: copilaria, inocenta, instrainarea, confruntarea mentalitatilor, relatiile de cuplu sau reconfigurarea identitatii. Totul intr-o constructie plina de tensiune si cu un limbaj proaspat, efervescent.

Parerea mea:

Nu stiu daca exista vreun alt fenomen social despre care sa poti spune cu certitudine ca este cunoscut direct sau indirect de catre toti locuitorii unei tari, indiferent de conditia lor, de studii, varsta sau mediul din care provin. Emigratia a devenit un factor atat de influent al societatii noastre incat mi-e greu sa cred ca mai… CONTINUAREA AICI.

Posted in Cristina Nemerovschi

Papusile – Cristina Nemerovschi

Papusile - Cristina NemerovschiDisponibil la: Herg Benet

Colectia: Radical din 7

Data aparitie: octombrie 2014

Numar pagini: 368

 

Sinopsis:

La inceput n-au fost cerul si pamantul. La inceput au fost Dora si Luna.

Aprilie, 2011: Dora – care are 18 ani, canta intr-o trupa rock si se pregateste de bac –o intalneste intr-o noapte pe carismatica si misterioasa Luna. Alter ego, iubita, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se imparte intre aventuri extreme si dorinta de a-i face pe cei din jur sa le accepte relatia, totul sub amenintarea unei profetii vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate intunecate, si o provocare: Dora va trebui sa o iubeasca pe Luna impotriva tuturor.

August, 2014: O surpriza romantica pentru Luna ia o intorsatura neasteptata si Dora va observa cum lumea pe care o stie, in mijlocul careia se afla iubirea ei, se surpa definitiv.

La inceput n-au fost cuvantul, Dumnezeu sau intinderea nesfarsita de ape. La inceput au fost Dora si Luna.

Si totul a pornit de acolo.

Papusile – o poveste despre iubire si moarte. Despre toate lucrurile care conteaza.

Parerea mea:

A fost ceva cu cartea aceasta. Imaginea de pe coperta, titlul, nu stiu. Insa de cand le-am vazut prima data, am simtit o dorinta inexplicabila sa citesc romanul acesta. Mai ciudat este ca sinopsisul, aparut ceva mai tarziu, nu m-a atras aproape deloc, insa coperta a continuat sa isi exercite atractia asupra mea. Ii multumesc Cristinei Nemerovschi pentru ca mi-a indeplinit dorinta de a parcurge volumul atat de curand.

Inca nu am o parere foarte clar formata despre stilul si povestile Cristinei Nemerovschi. Am citit nymphette_dark si mi s-a parut interesanta, insa am citit si un sample din trilogia Sange satanic si nu am fost tentata sa o parcurg in intregime. Presupun ca din cauza faptului ca nu imi plac scenele in care cineva isi bate joc de altcineva. Nu ma refer la a gandi ceva rautacios sau a vorbi cu cineva despre defectele unei alte persoane. Toti facem asta. Ma refer strict la a-l face pe cel din fata ta sa se simta prost. Chiar daca e. Prost adica 🙂 Iar din fragmentul citit din Sange satanic, am ramas cu senzatia ca as da peste prea multe momente din acestea. Chiar si in Papusile am remarcat cateva scene de acest gen, insa au ramas totusi la un nivel acceptabil.

Si revenind asadar la Papusile. Nu aveam nici o idee peste ce voi da. Auzisem ca este o poveste despre iubire si moarte. Dar cumva, nu credeam ca va avea un asemenea impact. Nu stiu daca este normal sau nu, dar am avut de cand ma stiu tendinta de a ma gandi la chestii pesimiste. La cum ar fi daca persoanele dragi ar disparea deodata din viata mea. Am stat nopti intregi treaza ascultand respiratiile din camera cealalta, temandu-ma sa nu se opreasca. Am cunoscut oameni care si-au pierdut prea devreme copiii, fratii, parintii. Am crescut cu bunicii mei, asa ca amenintarea mortii a fost cumva mai aproape din cauza varstei lor. Am plans de teama imaginandu-mi durerea celor care au pierdut pe cineva. Iar Papusile pune pe hartie toata teama si toata disperarea pe care le simt cand imi las gandurile sa zboare in zona aceea.

Intr-un fel, restul povestii parca isi pierde din importanta. Ar fi putut sa nu fie Dora si Luna. Ar fi putut fi o mama si copilul ei, un sot si o sotie, o fata si tatal ei, un barbat si prietenul din copilarie. Indiferent despre ce fel de iubire ar fi scris autoarea, moartea, pierderea, durerea se simt la fel de intens. Nu cred ca am mai citit vreo carte care sa analizeze atat de atent golul imens pe care il lasa in tine moartea cuiva iubit. Felul in care o parte din tine e spulberata pentru totdeauna. Modul in care nu te mai poti reintregi, senzatia pregnanta ca nimic nu mai are sens, ca nu poti merge inainte pentru ca pur si simplu nu mai exista inainte. N-as vrea sa va las cu senzatia ca Papusile este o poveste deprimanta ce va va intrista. Adica… probabil ca o va face, dar in ciuda acestui fapt, chiar merita citita; ma indoiesc sincer ca vreunul dintre cititori va regreta ca a parcurs volumul. Ce vreau sa subliniez este ca aspectul care ii creste valoarea este, din punctul meu de vedere, tocmai talentul autoarei de a surprinde atat de bine toate aceste emotii pe care prea putini le pun pe foaie.

Prima parte a cartii ne poarta din copilaria Dorei, personajul narator, pana in prezent. Desigur, cu accent pe anii in care Luna i-a transformat lumea. Luna, care este genul de persoana ce lumineaza vietile tuturor celor pe care ii intalneste. Dificila poate pentru unii, dar perfecta din punctul de vedere al altora. Perfecta si pentru Dora, al carei suflet moare odata cu Luna. Ambele fete au adunat de-a lungul anilor amintiri, suferinte, temeri. Ambele au trecut printr-o experienta traumatizanta in copilarie, experienta ce le-a marcat restul vietii. Ambele sunt inca in razboi cu lumea, cu viata, cu destinul, cu ele insele. Insa povestea in care pasesc atunci cand se intalnesc incepe sa le vindece treptat pe amandoua.

Un aspect interesant mi s-a parut faptul ca autoarea sugereaza totusi existenta unor fisuri ale relatiei. Oricat de perfect ar fi micro-universul fetelor, la un moment dat descoperi faptul ca niciuna dintre ele nu i se dezvaluie in totalitate celeilalte. Ambele pastreaza ascunse unele fragmente ale personalitatii lor si poti doar sa te intrebi ce s-ar fi intamplat mai departe daca ar fi avut mai mult timp la dispozitie. Daca atmosfera aceea ideala s-ar fi pastrat. Sau in cat timp lumea lor ar fi inceput sa se destrame usor, usor. Daca fetele ar fi facut fata dezvaluirii complete a firii celeilalte. Poate ca magia iubirii este atat de ametitoare tocmai pentru ca povestea celor doua se incheie atat de brusc.

Un aspect surprinzator si care mi-a placut teribil de mult este modul in care autoarea reuseste sa iti manipuleze sentimentele vis-a-vis de personajele secundare. Treptat, iti formezi o parere despre fiecare dintre acestea. Iar apoi, prin cate o singura replica sau un gest neasteptat, Cristina Nemerovschi iti spulbera acea parere si iti cladeste una diametral opusa fata de cea initiala.

La fel ca alte carti ale autoarei, nu cred ca Papusile este o carte pentru oricine. Atat din cauza modului atat de brut, de taios si direct in care trateaza subiecte dureroase, cat si din pricina faptului ca este vorba despre o iubire intre doua fete, pe care persoanele mai putin open-minded ar putea sa o considere deplasata. Ar fi pacat ca o astfel de carte sa fie judecata tocmai dintr-un motiv atat de aberant, din cauza unor prejudecati care nu ar trebui sa mai existe in ziua de astazi.

Bile albe:

Capacitatea autoarei de a surprinde intr-un mod remarcabil pierderea, durerea si vartejul de emotii prin care trece cineva al carui univers a disparut odata cu o persoana iubita.

Bile negre:

Mi-ar fi placut ca macar una dintre protagoniste sa aiba o viata mai… obisnuita poate. Sa se confrunte cu probleme mai reale, mai banale, care sa ofere mai multa veridicitate povestii. Imi vine in minte acum, drept exemplu, seria Vampirii Sudului in care, desi inconjurata de paranormal, protagonista are adesea preocupari sau probleme atat de comune – job, finante, mancare, epilat, etc – incat iti este aproape imposibil sa o percepi ca pe un personaj imaginar. In Papusile, problemele protagonistelor au fie o natura, fie cel putin un “ambalaj” prea neobisnuit pentru a te putea regasi in ele. Astfel, desi tema atinsa este una de care ne vom lovi cu totii la un moment dat, Dora si Luna nu te fac niciodata sa uiti ca sunt doar personaje, nu iti dau senzatia ca te-ai putea regasi in ele sau ca le-ai putea asocia cu niste persoane reale.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

nymphette_dark99 – Cristina Nemerovschi

De veghe in lanul de secara – J.D. Salinger