Posted in Joan D. Vinge

Cei 47 de ronini – Joan D. Vinge

Cei 47 de ronini - Joan D. VingeDisponibil la: Nemira 

Colectia: Nautilus SF

Traducerea: Cecilia Preda

Numar pagini: 496

 

Sinopsis:

Dupa ce stapanul lor, in urma intrigilor unei minti diabolice, este obligat sa-si faca seppuku, 47 de samurai jura sa se razbune si sa indrepte dezonoarea abatuta asupra neamului lor. Roninii strabat o lume salbatica, populata de creaturi mitice si fiinte fabuloase si au nevoie de ajutorul lui Kai.

O fascinanta legenda japoneza prinde viata intr-o carte irezistibila si un film de succes.

Parerea mea:

Cand am cerut aceasta carte, nu stiam nimic despre ea, in afara de faptul ca exista si un film cu acelasi nume. Si ca titlul imi parea vag cunoscut de mai demult, ceea ce m-a facut sa banuiesc ca ar putea exista vreo legenda veche despre aceasta poveste. Insa imi era dor de o carte care sa ma transporte in Japonia secolelor trecute, care m-a fascinat dintotdeauna, asa ca nu am stat deloc pe ganduri. Am aflat mai tarziu ca legenda se bazeaza de fapt pe o poveste reala, care s-a petrecut cu adevarat in Japonia la inceputul secolului 18.

Am fost surprinsa atunci cand am deschis cartea sa citesc faptul ca romanul se bazeaza de fapt pe scenariul filmului cu acelasi nume si nu invers. Este prima data cand citesc o astfel de carte si trebuie sa recunosc ca in acel moment, am privit volumul cu o oarecare… CONTINUAREA AICI.

Posted in Patrick Rothfuss

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 1) – Patrick Rothfuss

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-De-Regi, volumul 1) - Patrick RothfussDisponibil la: Targul Cartii

Colectia: Fantasy

Traducerea: Graal Soft

Numar pagini: 800

 

Sinopsis:

Intr-un targusor uitat de lume, hangiul Kote duce un trai searbad, invaluit de intreita tacere a Pietrei de Hotar. Lucrurile se schimba insa cand la han isi face aparitia Cronicarul, un invatat hotarat sa scoata la lumina trecutul misterios al hangiului. Caci Kote este nimeni altul decat Kvothe, cel mai mare (anti?)erou al vremii sale, alchimist priceput, ibovnic iscusit si muzician desavarsit, Kvothe Neinsangeratul, Kvothe Ucigasul-de-Regi. Dornic sa lamureasca adevarul din spatele propriei legende, Kvothe isi deapana povestea, de la copilaria intr-o trupa de artisti ambulanti si anii de mizerie petrecuti ca orfan pe strazile unui oras intesat de primejdii pana la nemaipomenitele peripetii ca invatacel la marea Universitate, locul unde stiinta se impleteste cu magia. Iar, dincolo de toate pluteste o abia-ghicita amenintare… 

Marcand debutul literar al lui Patrick Rothfuss, “Numele vantului” este mai mult decat un roman fantasy: bildungsroman, satira academica si poveste de dragoste, cartea va captiva imaginatia cititorilor de toate varstele.

Parerea mea:

Nu stiam absolut nimic despre romanul Numele vantului in afara de faptul ca este o poveste fantasy (High fantasy? Epic fantasy? Inca nu am inteles foarte clar diferentele dintre caracteristicile celor doua genuri) foarte apreciata de catre cititori. Am ezitat o vreme inainte sa pun pe lista aceasta carte tocmai datorita faptului ca nu dadusem peste multe recenzii pe blogurile pe care le urmaresc in mod constant (cred ca citisem maxim doua) si pentru ca numarul mare de pagini ma speria intr-o oarecare masura.

Am fost surprinsa sa constat ca volumul a reusit inca de la primele pagini sa imi dea o stare de bine, de „acasa”, sa ma poarte in lumea imaginara a lui Rothfuss si sa ma tina captiva acolo chiar si in momentele in care eram nevoita sa imi intrerup lectura. Este genul de carte cu personaje care te atrag in mod inexplicabil, care iti plac din primele pagini, cu toate ca nu stii mai nimic despre ele. Ai putea foarte bine sa afli dupa o pagina ca sunt cele mai ingrozitoare personaje pe care le-ai intalnit vreodata si ma indoiesc ca ai putea scapa macar atunci de simpatia pe care deja o simti pentru ele. Romanul se deschide cu imaginea unui satuc uitat de lume, in care un cronicar vine sa culeaga una dintre cele mai incredibile povesti din vremea sa. Desi pare incredibil ca ar putea sa gaseasca tocmai in acel loc o astfel de legenda, exista indicii clare ca unii dintre oamenii pe care ii intalneste ascund mult mai multe decat lasa sa vada sub mastile pe care le poarta. Si astfel, incet, patrundem in trecutul lui Kvothe, omul care a devenit legenda inca din adolescenta.

Asa cum se mentioneaza si in descrierea editurii, Numele vantului este un bildungsroman, urmarind devenirea unui copil precoce intr-un adevarat erou. Desi pare greu de crezut, tinand cont de numarul mare de pagini al cartii, acest volum trateaza doar copilaria si adolescenta lui Kvothe – si nici macar pe aceasta din urma in intregime. Urmarim o adevarata lupta a protagonistului cu destinul ce pare a-l pedepsi crunt pentru o vina nestiuta. Il vedem lovit de soarta in cel mai aprig mod, iar partea interesanta vine tocmai din faptul ca de-a lungul multor ani, Kvothe ramane un copil traumatizat de acest destin nedrept. Nu trece usor peste obstacole, nu se ridica intr-o clipa de la pamant, nu isi infrunta inamicii cu puteri incredibile, rasarite din neant. Autorul ofera o poveste realista, cu suisuri si coborasuri, cu ani grei si obstacole permanente. Visele nu se implinesc cat ai bate din palme ci necesita multa munca, o concentrare permanenta, efort sustinut si inteligenta. Si odata implinite, se dovedeste ca sunt la fel de greu de intretinut. Pentru ca protagonistul nu se trezeste deodata pe o pozitie privilegiata de pe care nu mai poate fi dat jos. Dimpotriva, alte si alte piedici isi fac aparitia, fiecare mai dificil de infruntat ca precedenta.

Si totusi, cu istetime, multa munca, sacrificii, diplomatie cand e cazul, indrazneala nebuna de cele mai multe ori, Kvothe reuseste nu doar sa isi croiasca un drum catre viata pe care o visa din copilarie ci incepe sa isi contureze si imaginea unui adevarat erou. Mai intai in ochii celor din jur, iar apoi chiar si in proprii lui ochi. Cu atat mai mult cu cat, spre deosebire de eroii din povesti, Kvothe nu ajunge sa se bazeze prea mult pe sprijinul celor din jur. Desigur, adesea i se intinde cate o mana de ajutor de unde nu se asteapta. Insa el plateste aceste ajutoare fie inainte de a-i fi oferite, fie dupa. Kvothe este intr-adevar genul de personaj genial, de „Fat Frumos” ce creste intr-o zi cat altii intr-un an, insa in acelasi timp, nici nu se poate spune vreo clipa ca i-ar merge toate lucrurile pe roate. Sau ca nu s-ar stradui din rasputeri pentru a-si asigura viitorul.

Impresionant este si universul creat de Rothfuss. Ti se dezvaluie o lume ce pare adevarata, cu o istorie antica, un trecut maret, cu povesti si legende purtate din negura vremii, cu mituri ce uneori par a fi reale, cu satucuri scufundate in superstitii si traditii vechi sau cu orase mari, in care civilizatia avanseaza rapid, cu targuri in care cultura este cea care domina viata populatiei si cu localitati in care nu se pune pret decat pe lucrurile practice, care pot asigura supravietuirea. O lume complexa, careia multitudinea de detalii ii contureaza puternic liniile, care te surprinde prin veridicitate. Magia se impleteste cu realul intr-un mod atat de fin si armonios incat aproape ca uiti ca este magie. Ai mai degraba senzatia ca ceea ce ti se prezinta este o tehnica posibila, ca ai nevoie de doar o serie de cunostinte si de concentrare intensa pentru a putea reusi sa indeplinesti lucrurile uimitoare pe care le fac personajele din Numele vantului.

Si apropo de personaje, cele secundare sunt si ele incantator conturate. Realiste, diferite, le-ai putea ghici dupa comportament si actiuni chiar si neavand numele lor in fata. Fiecare are o personalitate aparte, nu risti in nicio clipa sa le confunzi. Pana si personajele episodice par a fi oameni de care ai dat la un moment dat in realitate, atat de atent sunt portretizate.

Am indragit personajele, am fost fascinata de psihologia lor, de modul atat de atent in care care le picteaza autorul. Mi-a placut faptul ca fac greseli, ca uita sa fie atente in permanenta la pericole (ce om normal reuseste sa-si pastreze mereu garda sus?), ca se lasa purtate de momentele de placere, de bucurie, de glorie, ignorand restul. Ca uneori sunt atat de irationale incat iti doresti sa patrunzi in carte, sa le scuturi de umeri si sa le deschizi ochii. M-am lasat purtata in poveste cu zambetul pe buze. Nu am mai dat de multa vreme de o lume din care sa nu vreau sa ma mai desprind. As indrazni sa compar cartea cu povestile din copilarie, cu Cei trei muschetari, Spartacus sau Harry Potter doar pentru senzatia minunata cu care am citit-o si cu care am ramas chiar si dupa ce am incheiat-o. Majoritatea aventurilor prin care trece Kvothe nu sunt de-a dreptul uimitoare. Nu te lasa fara cuvinte, suspansul nu e la cote maxime, tensiunea nu devine niciodata insuportabila. Insa le-am parcurs cu aceeasi sete cu care citesc de obicei genul de intamplari care iti taie respiratia. Romanul are un rimt moderat, autorul nu se grabeste, ci ofera o atmosfera naturala, cu actiune lenta, alternata pe alocuri cu pasaje in care totul devine mai alert.

Asa cum spuneam mai devreme, Numele vantului acopera doar copilaria si o parte din adolescenta protagonistului. Ceea ce inseamna ca faptele ce il vor transforma cu adevarat intr-o legenda sunt inca departe, Kvothe fiind abia la inceputul calatoriei sale. In plus, multe aspecte ale universului creat de Rothfuss raman nedezvaluite. Banuiesc asadar ca volumul urmator va fi mai intens, mai plin de aventuri, cu inamici mai multi si mai puternici. Doar porecla „Ucigasul de regi” trebuie sa isi aiba originile intr-o serie de experiente prin care a trecut eroul.

Multumesc librariei online Targul Cartii pentru sansa de a citi aceasta poveste minunata.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

A 16-a luna (seria Cronicile Casterilor, volumul 1) – Kami Garcia & Margaret Stohl

Regatul umbrelor (seria Grisha, volumul 1) – Leigh Bardugo

Posted in Aurora Liiceanu

Soacre si nurori. La cine este cheia – Aurora Liiceanu

Soacre si nurori. La cine este cheia - Aurora LiiceanuSoacre si nurori. La cine este cheia – Aurora Liiceanu

Disponibil la: Polirom 

Colectia: Seria De Autor Aurora Liiceanu

Numar pagini: 248

 

Sinopsis:

Relatia dintre soacre si nurori a fost dintotdeauna subiect de glume, dar si de discutii serioase. O regasim in povestile populare si in zicatori, in romane si in show-uri TV, unde, in general, soacra apare ca un personaj negativ, iar nora, ca o victima. Rivalitatile si conflictele soacra-nora, care nu de putine ori duc la violenta, ii preocupa si pe psihologi, psihanalisti, sociologi si antropologi. Apeland la surse dintre cele mai diverse, de la literatura stiintifica la povesti reale, Aurora Liiceanu analizeaza acest raport complicat dintre doua femei care concureaza pentru dragostea aceluiasi barbat: una ca mama care nu vrea sa-si piarda copilul, cealalta ca partenera care si-l doreste doar pentru ea.

Din cuprins:

Stereotipuri culturale si excesul matern • Patologia relationala: mama toxica, soacra toxica • Vocea nurorilor • Vocea soacrelor • Vocea barbatilor • Vocea psihologilor • Patru povesti cu soacre

Parerea mea:

Cum nu citisem pana acum niciuna dintre cartile Aurorei Liiceanu, aparitia celui mai recent volum al sau mi-a atras atentia, cu atat mai mult cu cat dadusem pe Internet de niste paragrafe amuzante, ce promiteau o lectura interesanta.

Nu ma asteptasem asadar sa dau peste un adevarat tratat de psihologie pe tema relatiilor familiale, cu studii amanuntite si nenumarate… CONTINUAREA AICI.

Posted in Erin Morgenstern

Circul noptii – Erin Morgenstern

Circul Noptii - Erin MorgensternDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura universala

Traducerea: Ondine Cristina Dascalita

Numar pagini: 416

 

Sinopsis:

Urmarind periplul aventuros al unui circ fermecat, romanul talentatei tinere scriitoare Erin Morgenstern este o magica poveste de dragoste pentru cititorii de toate varstele.

Circul soseste fara veste. Fara instiintari, fara afise lipite pe stalpi sau panouri. E pur si simplu acolo unde ieri nu era nimic.

Sub cupola corturilor nocturne, in dungi albe si negre, te asteapta insa o experienta cu totul unica, o sarbatoare a simturilor – poti sa te pierzi intr-un labirint de nori, sa ratacesti prin meandrele unei gradini luxuriante construite din gheata, sa privesti uimit la contorsionista tatuata care se strecoara intr-o minuscula cutie de sticla si sa te imbeti cu miresmele de caramel si scortisoara ce adie ametitor prin aer.

Bine ati venit in Le Cirque des Rêves! Insa, in spatele norilor de fum si al oglinzilor, se deruleaza o competitie crancena – un duel intre doi tineri magicieni, Celia si Marco – antrenati inca din copilarie sa concureze intr-un „joc” implacabil de catre maestrii lor misteriosi. Necunoscuta celor doi, aceasta este insa o confruntare din care doar unul dintre ei va reusi sa iasa invingator, iar circul este scena pe care se desfasoara o batalie cumplita a imaginatiei si vointei.

Dar cand o dragoste profunda, pasionata si magica se infiripa intre cei doi protagonisti, batranii lor maestri trebuie sa intervina, iar consecintele vor fi periculoase pentru toti cei implicati.

O poveste seducatoare, plina de aventura, magie si poezie, un basm cuceritor pentru cititorii de toate varstele.

Parerea mea:

In general, oricat de buna si originala ar fi o carte, tot are o multime de elemente specifice genului de care apartine, o schema tipica pe care se construieste povestea. Auzisem de multa vreme ca Circul noptii ar incalca aceasta regula, ca este un fantasy asa cum nu s-a mai scris si am descoperit cu bucurie ca acest lucru este adevarat. Deschizand cartea, am dat peste un scenariu original, in care nimic nu este ceea ce pare, in care personajele principale nu sunt doar el si ea, ci intreg circul, cu toti oamenii implicati in organizarea si functionarea acestuia. O carte ametitoare, hipnotizanta, ce nu iti ofera nicio clipa senzatia ca stii ce va urma in momentul in care vei da pagina.

Povestea incepe cu ideea unei competitii. Doi oameni care au trait poate prea mult datorita magiei, care pentru a alunga plictiseala si banalul existentei pun in schema o competitie ce va implica zeci de oameni, care uita pretul unei vieti omenesti si care nu mai acorda nicio importanta acesteia. Evident, nu ei sunt cei care vor concura, ci doar cei care pun in scena totul, care traseaza liniile si modifica regulile. Nu sunt ei cei care pierd, care sufera, care risca. Marco si Celia vor fi jucatorii, iar circul va reprezenta atat scena cat si jocul lor. Ani peste ani in care circul creste, evolueaza, apar corturi noi, atractii incredibile, talentele circarilor se desavarsesc, imposibilul devine posibil. Insa fiecare lucru are un pret, chiar si perfectiunea. Sub straturile stralucitoare se ascunde un intuneric din ce in ce mai adanc.

Nu as vrea sa va povestesc foarte mult din actiune in primul rand pentru a nu va strica placerea lecturii si in al doilea rand, pentru ca povestea insasi este ca un labirint in care te pierzi. Si pur si simplu nu poti rezuma asa ceva.

Romanul surprinde din toate punctele de vedere. De la aspect, pentru ca arata minunat si coperta dar si interiorul, la poveste si la stilul in care aceasta a fost scrisa. Pe langa diversitatea locurilor prin care se plimba circul – si implicit si personajele: astazi Cairo, peste cateva ore New York, dupa o saptamana Londra si tot asa, aproape fiecare capitol reprezinta si un salt in timp. Povestea incepe astazi, capitolul al doilea descrie intamplari de acum cinci ani, cel de-al treilea te duce cu sapte ani in viitor, etc. Desi imi dau seama ca aceste salturi prin timp contribuie din plin la crearea atmosferei magice, personal, le-am gasit destul de enervante. Niciodata nu stiam ce varsta au personajele in capitolul respectiv si nici stadiul in care se afla circul, trebuia sa tot revin la primele capitole si sa calculez in ce moment al povestii ma aflam. Iar si iar si iar. Am renuntat la un moment dat sa o mai fac, insa am ramas cu senzatia ca am pierdut ceva din acest motiv.

Pentru multa, multa vreme, autoarea te poarta prin poveste ca si cum te-ar ghida printr-o camera intunecata. Zaresti un colt de mobila aici, te lovesti de piciorul mesei mai incolo, se intrevede o geana de lumina strecurandu-se prin ceea ce crezi ca este o draperie ce acopera fereastra. Banuiesti astfel imaginea camerei in mare, insa pana spre final, cand se aprind toate luminile, nu poti intelege deloc toate contururile, asezarea generala a lucrurilor, motivele si modul in care se imbina toate aspectele intre ele. Nu intelegi deci imaginea de ansamblu decat dupa jumatatea cartii, atunci cand, rand pe rand, nodurile ce leaga toate firele iti sunt dezvaluite in intregime.

Ritmul este destul de lent, intrerupt din loc in loc de cate o pagina in care ti se descrie cate un cort al circului ca si cum te-ai afla in mijlocul lui, privind in jur si minunandu-te de ceea ce vezi. De la un capitol la altul, atentia se transfera de la un personaj la altul, cititorul avand astfel ocazia sa patrunda din ce in ce mai adanc in viata si in gandurile personajelor. Atat in cele ale personajelor din interiorul circului, cat si a unora din exterior, dar care sunt sau vor deveni extrem de apropiate si implicate in destinul circului. Iar ambele categorii de personaje au destine la fel de fascinante. Asa cum spuneam mai devreme, mi-e greu sa ma gandesc doar la Marco si Celia ca fiind protagonistii cartii. Pentru ca desi ei sunt cei care concureaza in acea competitie absurda, am considerat ca o multime de alte personaje joaca roluri la fel de importante. Intr-un fel, intregul circ este precum un mecanism ce nu ar putea functiona asa cum trebuie fara vreuna dintre piesele sale, oricat de mari sau mici ar fi acestea. I-am adorat pe gemeni, pe contorsionista, pe ceasornicar, pe fosta balerina, pe copilul curajos dispus sa renunte la tot dintr-o generozitate iesita din comun, pe arhitectul genial, pe proprietarul excentric.

Singurele personaje care mi-au trezit antipatia au fost exact creatorii acestui joc egoist. Exista un singur aspect care ma face sa ii plac, intr-un mod indirect. Este vorba despre modul in care si-au antrenat jucatorii. Nu pentru ca s-ar fi implicat extrem de tare si le-ar fi trezit acestora admiratia prin asta. Nici vorba de asa ceva! Dimpotriva, unul dintre antrenori este in permanenta absent, in timp ce al doilea este prea prezent. Ambii par sa nu isi inteleaga invataceii, sa nu ii priveasca altfel decat pe niste piese de sah, dar nici acum nu stiu sigur daca acesta era pur si simplu stilul lor de „predare” sau daca se pregateau de fapt pentru o posibila pierdere, alegand sa isi protejeze din timp sentimentele in cazul in care norocul nu ar fi fost de partea lor. Asadar, aspectul care mi-a placut totusi este acela ca unul dintre cei doi competitori va invata „din carti”, isi va baza cunostintele pe sute de pagini de teorie, in timp ce al doilea jucator se va antrena, va trage de el pentru a se auto-depasi, va experimenta psihic si fizic fiecare lucru. Iar partea cea mai originala vine exact din faptul ca te-ai astepta ca Celia sa fie cea cu teoria, iar Marco sa se bazeze pe practica. Autoarea rastoarna insa acest cliseu, asezandu-i pe rolurile inverse.

Daca va doriti o lectura care sa va surprinda in permanenta, de la care sa nu aveti in nicio clipa nici cea mai vaga idee despre ce va aduce mai departe, Circul Noptii este ceea ce cautati. Poate ca nu este la fel de alerta precum alte carti fantasy, poate ca gandurile personajelor raman mereu inconjurate intr-o aura de mister si de aceea este mai greu sa te regasesti in ele, poate ca te vei simti uneori ratacit printre itele povestii. Insa senzatia pe care o ai de-a lungul cartii este exact aceea ca ai patruns intr-o lume in care iluzia se impleteste cu realul, in care acesta este inlocuit treptat de fantastic. De fapt, impresia de ansamblu este aceea ca ai intrat cu adevarat intr-un circ magic.

Multumesc Libris – librarie online, pentru sansa de a citi acest volum incantator. Va invit sa descoperiti toate ofertele disponibile in aceasta perioada plina de reduceri atat in colectia de carti online in romana, cat si in cea de carti in engleza.

Bile albe:

Ideea unica a povestii si stilul ametitor in care a fost scrisa.

Bile negre:

Salturile prin timp prea dese, pe care le-am mentionat anterior.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Miss Peregrine (Miss Peregrine, volumul 1) – Ransom Riggs

Jumatatea Rea (seria Half Life, volumul 1) – Sally Green

Posted in Truman Capote

Mic dejun la Tiffany – Truman Capote

Mic dejun la Tiffany - Truman CapoteDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura straina

Traducerea: Constantin Popescu

Numar pagini: 192

 

Sinopsis:

Cartea a cunoscut o ecranizare celebra in 1961, cu Audrey Hepburn in rolul principal.

Mic dejun la Tiffany este povestea unui scriitor care isi aminteste ca a cunoscut-o in urma cu cincisprezece ani, pe cind locuia intr-un vechi apartament din New York, pe Holly Golightly, o fata excentrica si misteri­oasa, care locuia in aceeasi cladire.

In scurt timp, scri­itorul aspirant de atunci si fata aceasta ciudata, pe a carei carte de vizita era scris „calatoare”, devin prie­teni apropiati, iar opiniile si modul de viata neconven­tional, precum si lucrurile neobisnuite pe care le afla despre trecutul si aventurile prin care a trecut vecina sa ajung sa-l fascineze tot mai mult. Firul narativ simplu, liniar al microromanului ii permite lui Capote sa-si rafineze stilul caracteristic minimalist, intr-o forma vie si proaspata, care i-a adus un succes masiv la cri­tica si public.

„Cartea lui Truman Capote poate fi citita ca o variatiune a povestii Cenusaresei: destinul unei tinere ale carei aspiratii o ajuta sa treaca printr-o adolescenta tulbure, dar care nu-i aduc si fericire pina la adinci batrineti. Este, cu alte cuvinte, o imagine a formarii, care sugereaza oricarei cititoare – si, de ce nu, oricarui cititor – ca orice schimbare de sine, orice scop, oricit de greu de atins, e la indemina oricui, chiar cind totul pare imposibil.” – The Guardian

Parerea mea:

Ma indoiesc ca exista cineva care sa nu fi auzit de Mic dejun la Tiffany, fie pentru ca romanul este unul aflat pe toate listele de carti importante, ce merita citite la un moment dat in viata, fie pentru ca au vazut la un moment dat ecranizarea cu acelasi nume sau macar secvente din aceasta, fie pentru ca imaginea actritei Audrey Hepburn in rolul protagonistei Holly Golightly este probabil una dintre cele mai cunoscute instantanee.

Cand am primit aceasta carte, am fost surprinsa sa descopar cat de subtire este de fapt. La ecoul pe care l-a avut de-a lungul vremii, m-as fi asteptat la un numar mai mare de pagini. Am fost cu atat mai curioasa acum sa aflu cum se poate ascunde o poveste atat de cunoscuta in mai putin de 200 de pagini.

Pe cartea de vizita a protagonistei scrie “Holly Golightly. Calatoare”. Cred, mai degraba, ca ar fi trebuit sa scrie “Holly Golightly. Visatoare”. Pentru ca eroina este un personaj cu totul iesit din comun, capabil sa isi construiasca propriul univers ideal si mai mult, sa traiasca in el, fara sa se sinchiseasca de lumea reala, de reguli, barfe si norme. In plus, este atat de autentica incat reuseste sa ii „indoaie” si pe cei din jur, sa ii atraga, cel putin pentru o vreme, la limita dintre universul lor si al ei si sa le insufle din nebunia ei indeajuns cat sa le dea peste cap viata. Am senzatia ca un astfel de om nu ar putea exista cu adevarat. Ca suntem atat de prinsi in aceleasi aspiratii si vise incat, desi sustinem ca suntem unici si speciali, nu ne deosebim de fapt unii de altii.

Si totusi, din cand in cand mai apar astfel de povesti despre fiinte imposibile, care sfideaza tot ceea ce este general acceptat, care reusesc sa traiasca numai in prezent, sa se bucure de fiecare moment fara teama zilei de maine, a consecintelor, a viitorului. Care se pot rupe in orice moment de confortul unei situatii ideale, doar pentru ca realizeaza brusc ca se pot pierde pe ele insele ramanand. Care nu incearca din rasputeri sa transforme orice loc in care poposesc in “acasa”, ci au convingerea ca acel “acasa” le va gasi cand se asteapta mai putin. Care trec prin viata dansand, fara sa se lege de oameni si locuri. Care isi iau zborul cand te astepti mai putin din unicul motiv ca au aripi. Nu stiu daca astfel de fiinte exista cu adevarat sau doar in imaginatia unor scriitori. Urmaresc de cativa ani un blog al unei “Holly Golightly”: Gladiola. Imi place sa cred ca ceea ce scrie acolo este real desi, desigur, nu am cum sa aflu vreodata. Dar imi place atat de mult ideea existentei unor astfel de oameni incat, si in cazul in care cineva ar demonstra ca autoarea blogului este o persoana in totalitate diferita de identitatea pe care si-a creat-o, cred ca as prefera sa ignor adevarul si sa continui sa cred minciuna. Pentru ca personajele precum Holly Golightly nu iti ofera doar mirare si intrebari, ci si vise si curaj.

Exact asa cum ii influenteaza pe cei din jurul ei, protagonista poate schimba ceva si in sufletul cititorilor. Ne legam adesea de lucruri, situatii, persoane sau locuri care in ciuda iluziei ca ne multumesc, ne leaga aripile, ne ratacesc pe noi insine si ne indeparteaza de fericire. Iar o poveste precum cea a lui Holly poate fi uneori exact cheia ce descuie poarta unei inchisori in care ne-am intemnitat singuri, poate fi indiciul care ne va conduce pe calea regasirii proprii.

Aspectele care m-au nemultumit la Mic dejun la Tiffany sunt exact cele care o apropie pe eroina de imaginea unei persoane obisnuite. Exista doua momente in care Holly pare sa se transforme in… oricare dintre noi. Unul care iti strange inima din cauza mediocritatii iar altul sfasietor, spre final, care iti rupe sufletul in doua. Ce mi-a placut insa este faptul ca misterul se pastreaza in jurul protagonistei, continuand sa o inconjoare chiar si dupa ce personajul narator a pierdut orice urma a ei.

Romanul nu are deloc o actiune alerta, ci e format in special din episoade care sporesc fascinatia personajului narator fata de Holly. Acesta ajunge sa o cunoasca datorita faptului ca locuiesc in aceeasi cladire, fiind apoi martor la diferite scene din viata protagonistei. Intre cei doi se naste o prietenie frumoasa, fara accente romantice, in ciuda faptului ca la un moment dat el se indragosteste de Holly. Firul narativ este intr-un fel intrerupt, nu exista mereu o continuitate intre cadre, nu mereu exista explicatii pentru modul in care s-a ajuns la unele situatii. Insa in acelasi timp, nici nu ai senzatia ca acest lucru ar fi deranjant. Personajele secundare sunt doar vag conturate si chiar si in cazul lor, ceea ce percepi este mai degraba emotia care le conduce si nu personalitatea lor. Am senzatia ca totul, atat evenimentele ce au loc cat si portretele personajelor secundare sunt puse pe foaie in acel mod doar pentru a contura cat mai puternic imaginea lui Holly si efectele pe care prezenta ei le are declanseaza in cei pe care ii intalneste si nu neaparat pentru a da nastere unei povesti continue, cu inceput si sfarsit.

Multumesc Librislibrarie online pentru sansa de a citi acest roman. Mi s-a parut o lectura fresh, relaxanta, dar si indeajuns de profunda in acelasi timp, scurta, dar care reuseste sa iti patrunda in suflet mult mai mult decat ai crede, fara ca tu sa realizezi asta la momentul respectiv. Gasiti volumul atat in romana, in colectia de carti online, cat si in limba originala, in colectia de carti in engleza.

Bile albe:

Desi nu ai crede ca povestea iti poate rezerva vreo surpriza, la un moment dat esti pus exact in fata unei dezvaluiri socante, care iti ofera deodata un unghi diferit din care poti privi lucrurile.

Bile negre:

Desigur, Holly este un personaj extrem, asa ca probabil multi dintre cititori nu vor reusi deloc sa o placa. Dimpotriva. Unii ar putea sa ii deteste acea trasatura care, privita prin ochii unora ar putea fi tradusa drept superficialitate si de asemenea, sa urasca modul in care ii paraseste pe cei care o indragesc, sfasiindu-le inimile. Personal, cred ca magia personajului este accentuata tocmai de nesiguranta aceasta care o inconjoara indubitabil. Dar perceptia acestui aspect depinde de fiecare cititor in parte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Ratiune si simtire – Jane Austen

Oamenii eternitatii nu se tem niciodata – Shani Boianjiu