Posted in Veronica Roth

Experiment (seria Divergent, volumul 3) – Veronica Roth

Experiment (seria Divergent, volumul 3) – Veronica RothDisponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 480

 

Sinopsis:

O singura alegere te poate transforma radical.

O singura alegere te poate distruge

O singura alegere te va defini

Societatea impartita pe factiuni in care Tris Prior credea candva a fost distrusa – spulberata de violenta, conflicte si tradari. Astfel ca atunci cand i se ofera sansa de a explora lumea dincolo de limitele cunoscute, Tris este pregatita. Poate ca, in afara orasului, ea si Tobias vor putea duce o viata nouă, lipsita de minciuni, loialitati puse sub semnul intrebarii si amintiri dureroase.

Insa noua realitate a lui Tris e si mai periculoasa decat cea pe care a lasat-o in urma. Vechile descoperiri devin imediat de neinteles. Adevarurile noi si explozive schimba inimile celor pe care ea ii iubeste. Si, o data in plus, Tris trebuie sa lupte pentru a intelege complexitatea naturii umane – si pe ea insasi –, fiind in acelasi timp nevoita sa faca fata unor alegeri imposibile despre curaj, loialitate, sacrificiu si iubire.

Narat dintr-o perspectiva duala captivanta, Experiment conduce seria Divergent catre un final tulburator, dezvaluind secretele lumii distopice care a fascinat milioane de cititori.

Parerea mea:

Cred ca niciodata nu am fost mai incantata ca acum de un astfel de final. Nu caut neaparat incheieri tulburatoare, insa obsesia pentru happy-end-uri siropoase si cliseice a autorilor de YA din ultimii ani a ajuns de-a dreptul exasperanta. Asa ca un final atat de realist precum cel din Experiment nu poate decat sa ma bucure. Nu il vad neaparat ca fiind incarcat de sensuri profunde, nu consider ca ar fi fost singura varianta in care sa se incheie aceasta serie, insa tocmai faptul ca lipseste o semnificatie majora mi se pare cu atat mai interesant. Pentru ca viata nu este dreapta. In realitate, binele nu invinge mereu raul, iar cei corecti nu ies mereu victoriosi. In Experiment, este parca preluata exact partea aceasta nedreapta a vietii: shit happens. Asa ca daca asta e valabil in realitate, de ce povestile pe care le citim intretin mereu o imagine falsa? Si chiar daca are legatura doar indirect cu volumul in sine, nu ma pot abtine sa nu fac o mentiune. Mii de cititori se plang pe bloguri si pe site-urile de profil ca toate romanele pentru tineri sunt construite pe aceleasi retete, ca vin cu aceleasi clisee obositoare si ca nu aduc nimic original. Iar in momentul in care un autor indrazneste sa schimbe in mod dramatic acest lucru, in clipa in care li se ofera in sfarsit ceva nou, aceiasi cititori sunt indignati la maxim din aceasta cauza, jurand sa nu mai citeasca vreodata o carte a autoarei, lasand cartea neterminata doar „din principiu” sau oferind o nota minima unei carti care altfel ar merita cu siguranta ceva mai multe. Mi se pare revoltatoare atitudinea unor astfel de cititori care refuza sa treaca peste aceleasi scenarii cliseizate pe care le criticau cu atat de multa vehementa si sa aprecieze acum o abordare nu doar diferita, dar de-a dreptul reusita pentru a incheia aceasta serie.

Recunosc, finalul m-a incantat probabil cel mai mult din toata cartea. Bine, finalul si inca un aspect. Este vorba despre o anumita dezvaluire legata de existenta lumii lui Tris. In primele volume, impartirea pe factiuni a reprezentat, din punctul meu de vedere, unul dintre punctele slabe ale povestii. Mi se parea lipsit de logica sa incerci sa imparti populatia in doar 5 grupe, fiecare persoana fiind obligata sa isi conduca intreaga viata, sa ia toate deciziile si sa isi modeleze comportamentul in functie de o singura trasatura de caracter. Ei bine, Experiment ofera toate explicatiile necesare. Iar acestea sunt infinit mai complexe si mai neasteptate decat cele pe care mi le-as fi putut imagina. Am adorat aceasta rasturnare uriasa, modul in care autoarea a creat tablouri in alte tablouri, modul in care si-a planuit probabil de la inceput fiecare miscare, oferind o poveste atat de complexa insa fara sa dezvaluie vreun coltisor din adevarata imagine de ansamblu.

Ajungand acum si la partile care nu m-au incantat..Tobias a fost o dezamagire totala. In timp ce Tris devine un personaj remarcabil, se transforma, invinge in sfarsit toate traumele din trecut, modelandu-si personalitatea intr-un mod admirabil si infruntand cu intelepciune si curaj toate incercarile pe care soarta i le pune in cale, Tobias devine parca un adolescent frustrat, pierdut, gelos (nu in sensul romantic) pe toata lumea din jur, incapabil sa ia decizii corecte si sa isi depaseasca vechea conditie. Evident, spre final incepe sa isi revina usor, insa nu am reusit sa scap de senzatia ca lectura a fost intr-o oarecare masura mai putin placuta din cauza lui. Sunt curioasa acum sa citesc nuvelele satelit scrise din perspectiva sa, pentru a descoperi care este fata reala a lui Tobias, intrucat imaginea sa din Experiment mi s-a parut foarte diferita fata de cea din Divergent si Insurgent.

Un lucru caruia nu reusesc sa ii descopar utilitatea este prima revolta din noua lume in care intra protagonistii. Singura semnificatie pe care o gasesc ar fi sublinierea faptului ca Tobias nu reuseste sa faca fata noilor descoperiri si ca abia constiinta greselilor sale il readuce la normal, insa nu stiu daca ar fi fost nevoie de ceva atat de dramatic. Altfel, nemultumirile fata de noul sistem ale celor care traiesc deja de multa vreme in interiorul acestuia ar fi fost la fel de bine conturate si fara acea incercare de revolutie.

Foarte placut m-au surprins si personajele secundare, pe care cred ca abia in acest volum am ajuns sa le apreciez asa cum trebuia. Mi-a placut si modul in care autoarea reuseste sa le ofere complexitate, combinand cu iscusinta calitati si defecte pentru a le construi intr-o modalitate foarte realista. De asemenea, foarte veridic mi s-a parut de data aceasta si ritmul actiunii. Nu am avut senzatia ca s-a exagerat cu ceva, exista nenumarate momente in care personajele desfasoara actiuni absolut banale, iar echilibrul intre clipele temperate si momentele de suspans si tensiune este perfect realizat.

Bile albe:

Finalul si dezvaluirile legate de lumea in care au trait personajele.

Bile negre:

Tobias – de-a lungul a cel putin o jumatate de carte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divergent (seria Divergent, volumul 1) – Veronica Roth

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth

Posted in James A. Levine

Jurnalul albastru – James A. Levine

Jurnalul albastru - James A. LevineDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Laurentiu Dulman

Numar pagini: 248

 

Sinopsis:

Povestea teribila si cutremuratoare a unei fetite indiene, vanduta si fortata sa devina prostituata, care se foloseste de puterea imaginatiei si a scrisului pentru a-si depasi existenta tragica.

Batuk Ramasdeen este o fetita precoce si cu o imaginatie iesita din comun, dintr-un sat din India. La varsta de noua ani, tatal sau o vinde unui proxenet din Mumbai. „Plasata” licitatorului care ofera pretul cel mai mare si care cauta o tanara virgina, ajunge la un „orfelinat” unde este initiata in noua ei profesie. Din cusca sa mica pe Common Street, ea se prostitueaza zilnic pentru ceva mancare si un loc de dormit. Obligata sa serveasca din cuibul ei pana la zece barbati pe zi, tratata mizerabil de catre cei care platesc pentru serviciile ei, fata este abuzata chiar si de medicul care o consulta; iar prietenul ei, Puneet, aproape moare dupa ce a fost violat de doi politisti si este castrat la primul semn de pubertate.

Folosindu-si imaginatia si talentul la scris pe care l-a deprins pe cand era internata intr-un spital misionar, Batuk evadeaza din cumplita sa existenta asternand pe hartie povesti. Jurnalul albastru devine mantuirea sa. Povestile lui Batuk sunt minunat redate, iar descrierile evadarilor sale imaginare sunt nespus de poetice. Felul in care frumusetea si infioratoarea realitate sunt puse laolalta e cutremurator.

James Levine, profesor de medicina la Clinica Mayo, a avut ideea acestei carti teribile si sfasietoare, pe cand intervieva copiii strazii in Mumbai ca parte a cercetarii lui medicale. Pe „Strada Custilor” unde copiii se prostituau, inchisi pur si simplu in spatii mici si expuse public, Levine a fost izbit de imaginea unei fetite care statea in fata custii sale si scria intr-un jurnal.

Parerea mea:

Este absolut cutremurator ceea ce oamenii fac altor oameni. Omenirea este, fara indoiala, cea mai cruda rasa de pe pamant. Am citit destule romane in care se trateaza tema curtezanelor din vechime sau chiar a prostitutiei din prezent, insa de cele mai multe ori, era vorba despre alegeri voluntare sau despre destine care se puteau schimba cu un efort nu foarte mare, despre povesti in care exista totusi un strop de speranta sau posibilitatea unei evadari. Este prima data insa cand mi s-a oferit o imagine a celeilalte laturi a acestor aspecte si am fost socata de cruzimea din aceasta lume. Este prima oara cand e vorba de sclavie pura, de vieti negociate pe teancuri de bani, de mizerie si distrugere in loc de lux, fascinatie, talent (in cazul gheiselor, de exemplu) si exotism.

Romanul m-a atras si prin combinatia dintre secretele acestei lumi tabu, mai ales intr-o tara precum India si aspectul contrastant legat de salvarea prin scris si evadarea prin imaginatie. Jurnalul albastru este o lectura cutremuratoare. Induiosatoare si revoltatoare in acelasi timp, dureros de sincera si lipsita de cenzura. Descrie in cel mai franc mod aspecte pe care majoritatea persoanelor prefera sa le ignore cu desavarsire si ofera o imagine socanta asupra a ceea ce se intampla peste tot in lume. Sau mai bine zis, asupra a ceea ce omenirea permite sa se intample. Pentru ca astfel de lucruri nu sunt ascunse. Nu este vorba de cine stie ce societate secreta in care accesul sa fie limitat, ci este o lume deschisa, la vedere, care isi desfasoara obiceiurile fara restrictii, fara ca cineva sa se ridice impotriva si sa lupte cu adevarat pentru a impiedica alte destine sa o ia pe acea panta infioratoare.

Batuk este o victima a familiei sale si a intregii societati. Este doar una dintre miile de fiinte care au parte de destine asemanatoare, una dintre persoanele care stiu din start ca salvarea nu este ceva la care pot spera. Chiar daca exista scurte momente in care speranta incearca sa isi faca loc in sufletul sau, Batuk este constienta din prima secunda a noii sale vieti ingrozitoare ca este si va ramane pierduta. Vanduta la 9 ani de catre propriul tata unui proxenet, Batuk isi traieste copilaria si adolescenta in tenebroasa lume a sclaviei si a prostitutiei. Singurul mod in care poate evada este scrisul, iar imaginatia ei o poarta uneori in afara frontierelor in care este ingradita. Insa chiar si aceste metode de evadare au limite… Poate ca multi s-ar intreba de ce victimele acestui sistem nu incearca sa se salveze, sa fuga, sa ceara ajutor, uitand insa ca nu au cum si nu au unde. Din moment ce un sistem permite existenta acestei lumi, este evident ca nu va oferi totodata si vreun sprijin real celor care incearca sa iasa din ea. Romanul incepe chiar intr-un mod sugestiv, aducand in primele scene doi reprezentanti ai legii care nu doar ca ignora ci chiar incurajeaza ceea ce se intampla.

Jurnalul albastru este o oglinda a mizeriei umane, a degradarii in care societatea actuala continua sa se scalde fara a face vreo incercare de a iesi din ea. Soarta protagonistei poate fi generalizata, intrucat ea nu este un caz unic. In orice colt de lume se intampla aceleasi lucruri, in orice tara se fura exact in acelasi mod vieti, destine si vise, in acelasi mod se masacreaza sufletele a nenumarati copii sau tineri. Insa in acelasi timp, romanul este o uimitoare dovada a faptului ca puritatea salasluieste uneori in oameni pierduti. Modul in care este scrisa cartea este induiosator, inocenta protagonistei te surprinde la fiecare pagina si este de-a dreptul imposibil sa nu te atasezi de eroina, sa nu o indragesti si nu iti doresti ca basmele sa devina realitate pentru ea si totul sa se termine cu bine. Insa asa cum banuiesti probabil inca de la inceput (in ciuda sperantei absurde de care nu poti scapa!) din pacate, finalul romanului nu aduce o rasturnare brusca de situatie. Nu ofera o incheiere fericita ci, exact ca in viata, duce catre singurul punct posibil: eliberarea prin moarte. Pentru ca de cele mai multe ori, aceasta este singura forma de libertate de care au parte tinerii ca Batuk.

Multumesc editurii TREI pentru sansa de a citi aceasta lectura tulburatoare. Dupa nenumarate povesti cu happy end, mai e din cand in cand nevoie si de o trezire la realitate, de o oglindire realista a lumii in care traim. O astfel de lectura te face sa apreciezi  lucruri pe care ai tendinta sa le iei de-a gata, fara sa realizezi ca banalitatea unei vieti obisnuite este pentru altii nu doar un lux, ci un ideal imposibil de atins.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divortata La 10 Ani – Nujood Ali & Delphine Minoui

Candy – Kevin Brooks

Posted in Sarah J. Maas

Tronul de clestar (seria Tronul de clestar, volumul 1) – Sarah J. Maas

Tronul de clestar (seria Tronul de clestar, volumul 1) - Sarah J. MaasDisponibil la: RAO Books

Colectia: Aventuri/Fantasy

Traducerea: Cristina Barbu

Numar pagini: 512

Sinopsis:

O inima de gheata.

O vointa de fier.

Faceti cunostinta cu Celaena Sardothien. Frumoasa. Ucigatoare. Cu un destin maret.

In intunecatele si mizerabilele ocne din Endovier o fata de optsprezece ani isi ispaseste o condamnare pe viata. Ea este o asasina, cea mai buna din breasla ei, dar a facut o greseala fatala. S-a lasat prinsa. Tanarul capitan Westfall ii ofera o iesire: libertatea in schimbul unui urias sacrificiu. Celaena trebuie sa-l reprezinte pe print intr-o competitie pana la moarte – luptand cu cei mai talentati hoti si asasini ai tarii. Indiferent daca ramane in viata sau moare, Celaena va fi libera. Indiferent daca castiga sau pierde, ea isi va descoperi adevaratul destin. Dar va putea sa se inmoaie inima ei de asasin?

Parerea mea:

Atunci cand citesti in special un anumit gen literar intr-o perioada indelungata, ajungi la un moment dat sa nu te mai simti cu adevarat surprins de firul narativ, indiferent de maiestria autorului. Mare parte din cartile fantasy publicate in ultimii ani au un schelet comun, pe care fiecare autor il imbraca asa cum stie el mai bine. Nu e de mirare deci ca o carte iesita din tipare, cu un scenariu original, nemaiintalnit pana acum a reprezentat pentru mine o lectura pe care am citit-o cu maxim de placere si entuziasm.

Se da asadar un regat cu atmosfera medievala, un rege malefic pornit sa cucereasca toate tinuturile din jur, indiferent de pret si o competitie ce va face diferenta intre sclavie si libertate, intre viata si… CONTINUAREA AICI.

Posted in Sylvia Day

Revelatia (seria Crossfire, volumul 2) – Sylvia Day

Revelatia (seria Crossfire, volumul 2) - Sylvia DayDisponibil la: Litera

Colectia: Carti Litera

Traducerea: Florenta Simion

Numar pagini: 416

Sinopsis:

Dorinta… Pasiune… Revelatie…

O iubire care sfideaza conventionalul

Gideon Cross. Bărbatul visurilor mele – frumos și perfect pe dinafară, rănit și torturat pe dinăuntru. O flacără strălucitoare și arzătoare care îmi pârjolește trupul cu cele mai întunecate plăceri. Nu pot să stau departe de el. Nu vreau s-o fac. El este obsesia mea… dorința mea… este al meu.

Suntem două ființe cu un trecut violent, care îndrăznesc să spere la un viitor împreună. Între noi, totul este prea dificil, prea dureros… cu excepția clipelor când este pur și simplu perfect – acele momente când foamea fizică și dragostea disperată ne aruncă în cea mai frumoasă nebunie.

Suntem legați de o pasiune care ne poartă dincolo de limite, spre cea mai dulce și periculoasă obsesie…

 Seria CROSSFIRE a fost publicată până în prezent în 40 de țări, devenind unul dintre cele mai mari succese comerciale din lume. 12 milioane de exemplare vândute la nivel mondial!

Parerea mea:

Primul volum al seriei Crossfire a fost un exemplu tipic de literatura erotica moderna pentru femei: o eroina sexy si usor naiva, apasata de traume din trecut si cucerita din prima secunda de un Fat Frumos contemporan: senzual, frumos, intunecat, puternic, ireal de bogat si bineinteles, cu niste secrete tulburatoare la randul lui. In prima carte, luam parte la intalnirile explozive dintre cei doi protagonisti si ii privim incercand sa construiasca o relatie, in ciuda tuturor obstacolelor care le stau in cale. Nu pot sa spun deci ca aveam asteptari prea mari de la cea de-a doua carte din serie, asa ca am fost surprinsa sa descopar ca autoarea reuseste sa intoarca firul narativ intr-o directie… CONTINUAREA AICI.

Posted in Elizabeth Wein

Nume de cod: Verity – Elizabeth Wein

Coperta-1_Nume-de-cod-VerityDisponibil la: Editura Epica

Colectia: New Adult/Historical Fiction

Traducerea: Cristina Jinga

Numar pagini: 386

 

Sinopsis:

Un avion spion britanic se prabuseste pe teritoriul Frantei ocupata de nazisti. Pilotul, o tanara, si pasagera care o insotea erau cele mai bune prietene. Una dintre ele a scapat ca prin urechile acului, cealalta a pierdut lupta chiar inainte de a o incepe.

Cand „Verity” e arestata de Gestapo, este sigura ca nu are nicio sansa. Ca agent secret capturat pe teritoriu inamic, traieşte cel mai crancen cosmar al oricarui spion. Nazistii care o interoghează ii pun in fata o alegere simpla: ori isi destainuie misiunea, ori suporta o executie sinistra.

Vor obtine adevarul de la ea. Insa nu va fi cel la care se asteapta ei.

In timp ce-si intretese complex marturisirea, Verity isi dezvaluie trecutul, cum s-a imprietenit cu Maddie, pilot de avioane, si in ce conditii a parasit-o pe Maddie in epava avionului prabusit. Pe fiecare noua bucatica de hartie, Verity se luptăa pentru viata ei, expunandu-si vederile despre curaj si esec, ca si speranta nebuneasca de a se intoarce, totusi, acasa.

Dandu-si la schimb secretele va fi oare de ajuns ca s-o salveze din ghearele unui dusman nemilos si crud? Sfasietoare si magistral scrisa, Nume de cod, Verity este povestea unei prietenii de neuitat, infiripata sub auspiciile raului suprem.

Parerea mea:

Nu am plans. Desi de-a lungul ultimelor pagini am simtit cum lacrimile mi se strangeau aproape dureros, totusi nu am plans. Dar mi-am simtit inima ca si cum ar fi fost invaluita strans in sarma ghimpata…

Nu cred ca as putea scrie ceva care sa va faca sa intelegeti cu adevarat ce fel de carte este Nume de cod: Verity. Sunt destul de sigura ca nu exista formulari care sa reuseasca sa o descrie asa cum merita, pentru ca orice ai spune nu ar fi indeajuns. Si orice laude ar suna probabil pompos sau fals, pentru ca automat, apare tendinta de a vorbi despre un astfel de roman in cuvinte mari… Dar chiar trebuie sa va descriu despre ce fel de lectura veti avea parte daca cititi Nume de cod: Verity, asa ca pot doar sa sper ca o sa imi iasa bine si o sa va pot convinge ca trebuie sa parcurgeti romanul lui Elizabeth Wein, chiar daca am inca gandurile in totalitate haotice si senzatia ca nu pot fi foarte coerenta. Si chiar daca tot ce imi vine sa „strig” aici e: „CITITI CARTEA ASTA! CITITI CARTEA ASTA! TREBUIE SA CITITI CARTEA ASTA!”

Povestea este puternica si induiosatoare in acelasi timp, e trista, dar totodata atat, atat de frumoasa! E socanta, ofera tablouri reale si crude care te las afara cuvinte, insa autoarea reuseste sa le transmita chiar si pe acestea intr-o maniera surprinzator de amuzanta. De cateva zile nu am mai citit nimic. Pentru ca inca nu ma simt in stare sa las in urma povestea lui Verity si sa trec mai departe la o alta. Nume de cod: Verity e genul de poveste care te bantuie. Nu iti ramane in suflet doar ca una dintre cartile preferate, ci pare sa se intipareasca pentru totdeauna acolo, in mintea ta, devine parca o parte din tine, o porti cu tine mult timp dupa ce ai inchis cartea. Pentru ca personajele nu sunt simple personaje. Pe masura ce ai parcurgi capitol dupa capitol, ele devin prezente reale. Nu exista nimic fals in privinta lor, nimic exagerat, sunt atat de veridice incat nu poti crede ca s-au nascut doar din imaginatia unei autoare si ca nu ar fi existat cu adevarat. Devin prieteni pe care simti ca i-ai cunoscut cu adevarat si a caror poveste ai trait-o si tu, alaturi de ei. Si credeti-ma, nu aveti idee ce fel de poveste veti trai! E o lectura care nu seamana cu nimic din ce ati mai fi putut citi. New Adult ati mai citit cu totii cu siguranta. Unii dintre voi poate ca ati parcurs si fictiune istorica sau romane in care razboiul este cadrul in care se desfasoara actiunea, unii ati descoperit romane de spionaj, povesti frumoase despre prietenie sau volume dramatice, care v-au facut inima tandari. Dar chiar si asa, sunt aproape sigura ca NU ati mai citit ceva precum Nume de cod: Verity!

Despre actiune as prefera sa nu va spun prea multe. Sinopsisul oficial ofera o descriere sufiecient de buna incat sa va faceti o idee despre ce va fi vorba in mare, insa orice detaliu suplimentar mi se pare ca ar putea sa va strice placerea lecturii. Pentru ca fiecare detaliu este important. La inceput nu stii asta, insa la un moment dat, incepi sa descoperi cum lucruri care iti pareau nesemnificative au de fapt o importanta uriasa. V-as recomanda din acest motiv sa nu va grabiti sa devorati cartea. S-ar putea sa simtiti oricum, instinctiv, nevoia de a nu va grabi, de a va lasa timp sa digerati ceea ce ati citit. Desi, in acelasi timp, va exista si o dorinta apriga de a nu va opri din citit. Eu m-am straduit din rasputeri sa ma limitez la maxim 100 de pagini pe zi, pentru ca dupa primele cuvinte am inteles ca e genul de roman pe care vei regreta daca il vei citi prea repede. Merita sa ii acorzi atentie, sa te concentrezi pe detalii, sa lasi cuvintele sa iti creeze in minte atmosfera, detaliile si toate scenele descrise de autoare. Merita sa oferi timp cartii sa iti umple treptat sufletul, sa ti se intinda in minte, sa iti acopere toate gandurile si merita sa incerci totodata sa aduni indicii care sa te conduca spre adevarul ascuns cu atata maiestrie intr-o plasa de minciuni. Nume de cod: Verity e un puzzle atat de incalcit incat la inceput nu realizezi ca asta este de fapt. Abia dupa jumatate incepi sa iti dai seama ca nu ai primit mura-n gura o insiruire de fapte, ci un amestec de nascociri si adevaruri pe care tu trebuie sa le separi, sa le deslusesti si din ele sa construiesti povestea reala. Mai ales ca aceasta este prezentata intr-un mod unic, protagonista incepandu-si povestea la persoana intai, pentru a trece apoi la naratiunea la persoana a treia, din perspectiva unui alt personaj, in momentele in care povesteste despre trecut!

Stilul romanului este unul dintre cele mai surprinzatoare aspecte. Fiind o poveste despre viata in timpul razboiului, despre soarta unui spion capturat pe taramul inamic, este evident ca vor exista si mentiuni despre metodele de tortura aplicate asupra prizonierilor, pentru a-i face pe acestia sa tradeze informatii confidentiale. Te astepti deci la o carte greu de digerat, la un stil intunecat, in ton cu cruzimea tratamentelor aplicate prizonierilor. Stiti cum prezinta in schimb Verity povestea captivitatii sale? Amuzant! Atat de amuzant incat in nenumarate randuri nu te poti abtine sa nu chicotesti! Cred ca am avut parte de un adevarat soc in clipa in care am ajuns sa constientizez capacitatea autoarei de a masca tablouri infioratoare in fraze atat de comice, pentru ca pare ceva realmente imposibil, chiar si atunci cand ai in fata dovada.

Romanul este uimitor de veridic. Pe tot parcursul lecturii am avut senzatia ca tot ceea ce am citit a avut loc cu adevarat. Sunt si acum convinsa ca astfel de povesti s-au petrecut in realitate. Poate cu alti oameni, cu alte nume, in alte locatii, cu mici schimbari. Dar astfel de povesti s-au petrecut! Astfel de oameni au existat si au trait exact intamplari precum cele prezentate aici. Totul este descris exemplar, exista creionari ale lumii si vietii din timpul cel de-al Doilea Razboi Mondial care iti lasa impresia ca autoarea a facut o calatorie in timp si a trait totul pe viu acolo. Ti se face pielea de gaina cand te opresti din citit si iti imaginezi ce insemna sa traiesti in vremurile acelea, sa fii in pielea milioanelor de oameni care au fost nevoiti sa se adapteze la o astfel de lume infernala. Iar autoarea te arunca exact in mijlocul acelei lumi!

Nu stiu cum altfel sa va spun cat de tare imi doresc sa cititi Nume de cod: Verity. Am senzatia ca nimic din ce am scris nu exprima cat de impresionanta este aceasta poveste. Dar la cateva zile dupa ce am terminat romanul, tot nu reusesc sa ma adun mai mult de atat si sa descriu altfel tot ce am simtit.

Bile albe:

Elizabeth Wein rastoarna tot ceea ce credeai despre un roman cu o astfel de tema. Te astepti ca o carte in care razboiul e un aspect dominant sa fie greoaie, dificila, apasatoare. Dar citind Nume de cod: Verity gasesti cu totul altceva. Un stil accesibil, descrieri tehnice pe care le pricepi neasteptat de usor, prietenie, umor, speranta, omenie, duiosie… Pentru ca in acelasi timp, cartea nu este despre razboi. Chiar daca razboiul invaluie totul. Ci despre prietenie. Si despre oameni. Iar la final, iti dai seama ca volumul ti-a lasat pe suflet urme la fel de intense ca orice evenimente marcante pe care le-ai trait tu in realitate.

Bile negre (?)

Eu una nu am gasit nici un fel de minus. Asa ca am fost curioasa sa arunc o privire pe GoodReads la recenziile altor cititori care au punctat cartea cu mai putin de 5 stelute, pentru ca pur si simplu nu imi puteam imagina ca cineva ar putea aduce vreun repros povestii. Analizand cartea din punct de vedere al acuratetii istorice, s-ar putea sa existe carcotasi care sa gaseasca mici puncte negative. De exemplu faptul ca o marturisire a unui prizonier nu ar suna ca un roman. Si ca nici un inamic nu ar accepta si nu ar fi interesat de nasterea unei prietenii, deci nimeni nu ar permite o astfel de relatare din partea unui spion de la care se asteapta informatii total diferite. Sau cine stie ce detalii legate de capturarea spionilor, de intentiile partilor adverse, etc. Doar astfel de bile negre am gasit pe GoodReads la o scurta cautare. Si sincer, cred ca poti face astfel de reprosuri numai daca tii neaparat sa spui ceva negativ despre Nume de cod: Verity. Pentru ca, dumnezeule! Nu citesti o comunicare oficiala adevarata din razboi ci literatura! Nu poti astepta un raport formal, 100% exact, de la o carte care trebuie sa te faca sa simti, sa visezi si sa traiesti povestea personajelor! Deci nu, eu nu am gasit minusuri si sunt destul de sigura ca nu o sa gasiti nici voi.

Pentru ca, datorita editurii Epica, cativa cititori ai blogului vor avea ocazia sa castige si sa citeasca romanul acesta cat de curand. Detalii, maine 🙂

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Mare Tranquillitatis – Katja Millay

Anna si sarutul frantuzesc (seria Anna si sarutul frantuzesc, volumul 1) – Stephanie Perkins