Posted in Ioana Visan

The Nightingale Circus (seria Broken People, volum satelit 0.5) – Ioana Visan

2014 The Nightingale CircusThe Nightingale Circus

Seria Broken People, volum satelit 0.5

Ioana Visan

Disponibil pe Smashwords si Amazon

*

Sinopsis:

Nu-ti fie teama si paseste inauntru. Privighetoarea se pregateste sa isi ia zborul!

Bine ati venit la Circul Nightingale! Asculta cantareata cu voce fermecata. Priveste aruncatorii de cutite care sunt si constructori de proteze. Aici dai peste vrajitorul fugar si balerina fara plamani. Intalnesti o dansatoare la bara ranita si un robot asiatic. Vei fi uimit de o fata obisnuita care devine splendida si infricosatoare in acelasi timp.

Sunt cunoscuti mai bine drept faimoasa Privighetoare, Maestrii Lamelor, Magicianul, Lebada, Pasarea de Foc, Fata Proiectil si Doamna Aurie.

Cu totii isi doresc sa iti impartaseasca povestile lor despre cum au ajuns la circ si de ce au ramas.

Aceasta este o colectie de povestiri scurte din seria Broken People.

Parerea mea:

Daca Ioana Visan as fi maestru bucatar, as suspecta-o ca pune in retetele sale un ingredient secret care da dependenta. Dar cum nu se ocupa cu prajiturile ci cu scrisul, sunt nevoita sa recunosc faptul ca nu am nici cea mai vaga idee ce anume se intampla atunci cand intri intr-o lume creata de ea. Incepi povestea ezitant, incercand sa descoperi in ce fel de univers si timp te afli. Primesti informatii ce par uneori contrastante, revii asupra vreunui paragraf de doua-trei ori atunci cand banuiesti ca nu i-ai acordat suficienta atentie, incerci, cu fiecare rand parcurs sa iti construiesti in minte cadrul si timpul unde se intampla totul. Apoi, deodata, fara sa realizezi ce s-a petrecut, constientizezi ca esti captiv. Ca ai intalnit un personaj care ti-a dat peste cap toata concentrarea si ca din momentul acela ai alunecat lin in poveste, fara sa te mai straduiesti sa analizezi fiecare detaliu. Cam asa functioneaza cartile Ioanei Visan. Sunt ca niste cetati ametitoare de care te apropii cu pasi tematori si cu senzatia ca nu le vei putea cuceri. Doar pentru a te trezi apoi brusc in interiorul lor, prins in valtoarea lucrurilor si cu dorinta de a nu mai iesi vreodata.

In The Nightingale Circus, pasim intr-o lume a viitorului macinata de razboaie ce se intind treptat in toate tarile. Tehnologia avansata ar trebui sa poata „repara” tot mai multi oameni raniti sau bolnavi, insa conflictele internationale si prabusirea economiei fac ca acest lucru sa fie din ce in ce mai greu de realizat. In spatele circului Nightingale functioneaza si o afacere secundara, la limita legii, care se ocupa de cazurile celor care au nevoie de acea tehnologie greu accesibila si isi permit sa scoata din buzunar sume ametitoare. Iar in lipsa banilor necesari, unii dintre clienti urmeaza sa isi plateasca datoria in cu totul alte moduri.

Aceasta colectie de povestiri scurte ce precede primul volum principal al seriei Broken People aduce in centrul atentiei exact oamenii care tin capul de afis al circului. Descoperim modurile in care acestia au ajuns angajati ai circului si avem ocazia sa observam rolul fiecaruia in functionarea acestui mecanism complex.

Am fost pe rand intrigata, fermecata si surprinsa de povestile protagonistilor. Din moment ce au fost cooptati in echipa lui Big Dino, proprietarul circului, este evident ca toti au anumite calitati iesite din comun, care ii diferentiaza de restul lumii. Pentru ca Circul Nightingale nu este deloc un circ banal. Iar unele dintre aceste calitati sunt benefice ambelor afaceri ce functioneaza in cadrul circului. Nu stiu cum sa explic portretele personajelor. Exista ceva care le transforma din primele pagini in figuri familiare, placute, desi abia ai facut cunostinta cu ele. Desigur, unele te vor impresiona mai putin, insa de altele te atasezi inexplicabil din prima clipa iar simpatia fata de ele continua sa creasca pe masura ce ti se dezvaluie povestile lor. Fiecare personaj este veridic si complex. Niciunul nu este perfect, ci dimpotriva. Le vezi defectele, le cunosti temerile si indoielile, le privesti ezitand sau aruncandu-se cu capul inainte in situatii critice. Si tocmai acest lucru ti le apropie, facandu-le mai credibile.

Desi urmand fire diferite, povestile se impletesc intre ele, oferindu-ti astfel ocazia sa privesti fiecare protagonist jucand si rolul de personaj secundar si de asemenea, sa observi relatiile care se formeaza intre ele. Iar distantarea aceasta ofera o perspectiva de ansamblu obiectiva, asezand personajele intr-o lumina noua.

Evident, exista o multime de aspecte care raman suspendate. Insa tinand cont ca aceasta colectie de povestiri este doar un prequel al seriei, acest fapt este de inteles. The Nightingale Circus isi indeplineste cu succes rolul, starnindu-ti curiozitatea si facandu-te sa astepti cu nerabdare parcurgerea volumului Broken People. Daca sunteti curiosi sa il parcurgeti pe acesta, marcati datele in calendar si pe 25 si 26 decembrie intrati pe Amazon. Broken People va fi disponibil gratuit in aceste doua zile!

Bile albe:

Portretele minunat realizate ale personajelor.

Bile negre:

Personajul care mi se pare cel mai important dintre cele cunoscute in The Nightingale Circus Collection a fost parca si cel mai puternic invaluit in mister. Mi-as fi dorit ca istoria acestuia sa fie mai detaliata. Insa in acelasi timp, banuiesc ca este posibil ca misterul sa fi fost creat intentionat de catre autoare, pentru ca dezvaluirile din volumele principale sa aiba un impact mai mare.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

The Impaler’s Revenge (seria The Impaler Legacy, volumul 1) – Ioana Visan

Blue Moon Cafe Series: Where Shifters Meet for Drinks – Ioana Visan

Posted in James Frey, Nils Johnson-Shelton

Endgame. Jocul final: Convocarea – James Frey & Nils Johnson-Shelton

endgameDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Young Fiction

Traducerea: Laurentu Dulman

Numar pagini: 512

 

Sinopsis:

Pamant. Acum. Astazi. Maine. Jocul Final e real, Jocul Final a inceput. Viitorul e nescris. Ce va fi va fi.

12 Jucatori. Tineri, dar din semintii stravechi. Din care se trage toata omenirea. Si care au fost create si alese cu mii de ani in urma. De atunci ei se pregatesc neincetat. Nu au puteri supranaturale. Niciunul nu poate sa zboare, sa transforme plumbul in aur sau sa-si vindece ranile. Cand le suna ceasul, Jucatorii mor. Mor ei, murim si noi. Jucatorii sunt mostenitorii Pamantului si ei trebuie sa rezolve Marea Enigma a Salvarii. Unul dintre ei trebuie sa reuseasca, altminteri vom pieri cu totii.

Citeste cartea. Gaseste indiciile. Descifreaza enigma. Exista un singur castigator. Jocul Final e real. Jocul Final a inceput.

In Endgame. Jocul Final:Convocarea, volumul 1 al trilogiei Endgame, esti martor la cautareaprimei Chei dintre cele trei care vor salva lumea. In paginile romanului este inscrisa o enigma, pe care esti invitat sa o dezlegi. 

Endgame este un fenomen mondial, primul proiect interactiv carte-joc, aparut in 30 de tari. Cu aplicatia mobila creata de Niantic Labs de la Google poti sa joci in viata reala o versiune aJocului Final, fiind liber sa alegi o semintie si sa lupti cu ceilalti. Afla mai multe detalii pe www.endgamerules.com.

Parerea mea:

Cand eram mica obisnuiam sa imi creez jocuri si povesti in care eram, desigur, protagonista. Majoritatea se axau pe tot felul de misiuni si aventuri imaginare. Am fost in povestile mele spion, cercetator, detectiv, agent sub acoperire, haiduc, pirat, muschetar si multe, multe altele. Intotdeauna trebuia sa salvez ceva, intotdeauna imi imaginam tot felul de mistere ce trebuiau descifrate, obstacole ce trebuiau infruntate, lupte ce trebuiau castigate si capcane ce trebuiau dezamorsate. Desigur, cartile pe care le citeam influentau povestile pe care mi le cream.

Am incetat sa ma mai joc astfel odata ce am mai crescut si am citit tot mai rar romane de aventuri. Insa atunci cand dau peste cate un volum ce reuneste unele dintre aceste caracteristici ale cartilor ce mi-au influentat copilaria, il citesc cu aceeasi sete si placere cu care parcurgeam atunci povestile care ma faceau sa visez.

Nu e de mirare deci ca am devorat Endgame in doar doua zile. In romanul scris de James Frey si Nils Johnson-Sheltonv, soarta lumii sta in mainile a 12 adolescenti. Sau mai exact, in a unuia singur. Pentru ca, acei 12 vor lupta nu doar pentru propria viata, ci pentru soarta intregii lor semintii. Miliardele de oameni nestiutori se trag din cele 12 neamuri care au fiecare cate un jucator in Jocul Final. Moartea unui Jucator inseamna distrugerea intregii sale semintii, a milioane si milioane de oameni.

Jocul are trei runde, fiecare fiind narata intr-un volum al seriei Endgame. Desigur, cine castiga prima runda, va avea un avantaj major in celelalte. Cei 12 adolescenti pusi sa joace Jocul final sunt pregatiti de cand s-au nascut pentru a castiga. Antrenamentele sunt din cele mai diverse, acoperind toate domeniile posibile, de la lupta corp la corp, manuirea oricarui tip de arme, pana la tehnici fine de manipulare, deghizare, cunostinte demne de cei mai priceputi hackeri, etc. Un jucator trebuie sa castige, 11 sa moara. Iar Jocul nu are nici un fel de reguli.

Am fost absorbita de poveste de la primele pagini si am adorat modul in care aceasta a fost creata. Atentia este distribuita mai mult sau mai putin egal asupra fiecarui jucator, astfel incat avem ocazia sa ii cunoastem pe fiecare si sa aflam modul lor de abordare al jocului. E imposibil sa nu iti alegi un jucator preferat, insa este extrem de interesant faptul ca ai o perspectiva atat de intima si directa asupra gandurilor tuturor protagonistilor. De aceea, e cu atat mai greu sa indragesti sau sa detesti unele personaje si cu atat mai posibil sa te razgandesti de-a lungul lecturii, sentimentele tale fata de un jucator sau altul fiind intr-o permanenta schimbare. Desigur, tehnica de a nara evenimentele din 12 perspective este o lama cu doua taisuri, pentru ca intr-un fel, personalitatile protagonistilor nu sunt pe deplin acoperite, autorii neavand timp sa ofere niste portrete extrem de complexe.

Spre deosebire de alte carti ce au in centrul atentiei un puzzle pe care protagonistii trebuie sa il descifreze, in Endgame cititorul nu primeste indeajuns de multe informatii pentru a incerca sa le-o ia inainte. Indiciile pe care jucatorii le obtin au o nota personala, fiind strans legate de viata acestora sau de istoria neamului din care se trag. Si cum acestea nu sunt detaliate in carte, nu ai de ales decat sa te relaxezi si sa urmaresti eforturile personajelor de a pune lucrurile cap la cap.

Un aspect pe care trebuie sa il mentionez este ca recomand citirea romanului in timp ce aveti acces la Internet. Stiti probabil ca Endgame este un proiect multimedia, care implica si un joc real, cu premii fabuloase la fel de reale, pentru cititorii din intreaga lume. La fiecare cateva pagini, exista note de subsol cu trimiteri pe diferite pagini ale site-ului creat special pentru acest proiect. Pentru o experienta completa, cred ca este indicata accesarea fiecarui link atunci cand ajungi la pagina pe care se afla acesta. Personal, citesc mai mult in mijloacele de transport, asa ca am sarit peste acest pas, insa mi-am propus sa arunc o privire in urmatoarele zile cel putin asupra catorva dintre linkurile specificate. Iar daca va hotarati sa va incercati norocul in descifrarea jocului real, cred ca va trebui sa acordati o atentie deosebita si paginilor cu desene, simboluri, harti si coordonate, de care e doldora cartea.

Aspectul care m-a nemultumit intr-o oarecare masura este faptul ca autorii au ales sa urmeze si cateva clisee, desi povestea le-ar fi oferit libertatea de a se debarasa total de ele, de a crea ceva intru totul original. Am intalnit si personajul… nu tocmai neinitiat, dar aparent mai putin pregatit decat ceilalti, desi mai tarziu se dovedeste a fi de fapt special, am dat si peste deja enervanta dragoste instanta si bineinteles, si peste nelipsitul triunghi amoros. Pana si alegerea castigatorului primei runde poate fi incadrata tot in aceasta categorie de clisee. Din punctul meu de vedere, toate acestea ar fi putut sa lipseasca pentru ca povestea sa fie perfecta. Desigur, au rolul lor de a crea mai multa tensiune, dar cred ca autorii ar fi reusit sa pastreze gradul crescut de suspans si altfel, prin metode diferite.

Desi ni se ofera informatii despre motivele din spatele jocului, despre istoria si creatorii acestuia, ramai cu senzatia foarte pregnanta ca exista nenumarate laturi pe care autorii le-au trecut deocamdata sub tacere, ca ceea ce au oferit acum este doar o cortina sub care se ascunde mult mai mult. Misterele sunt aproape palpabile si este usor sa presupui ca in volumele urmatoare vom avea parte de nenumarate surprize nu numai din prisma actiunilor jucatorilor ramasi. De altfel, disparitia unora dintre acestia nu declanseaza deocamdata distrugerea unor parti largi ale omenirii, desi asta este una dintre consecintele cunoscute ale jocului. Se anunta de asemenea un eveniment major, pe care toti concurentii il privesc cu teama si exista si cateva replici mai subtile care sugereaza si alte fire care se vor dezvolta de-a lungul competitiei. In plus, unii jucatori primesc avantaje nesperate din partea organizatorilor, avantaje care au capacitatea de a schimba total evolutia lucrurilor.

Lectura este alerta, te prinde usor si dai pagina dupa pagina cu respiratia taiata. Fiecare capitol aduce rasturnari de situatie si in general, nu ai cum sa banuiesti ce se va intampla mai departe, cine isi va gasi sfarsitul, ce aliante neasteptate se vor forma, ce tradari vor dezechilibra situatia. Exista in mod evident fragmente mari care lipsesc, simti foarte clar ca nu primesti decat unele parti ale intregului. Autorii te lasa sa privesti doar suprafata, fara sa iti ofere ocazia sa patrunzi mai adanc, sub straturile de deasupra. Insa departe de a reprezenta un punct slab, acest lucru iti intarata si mai mult curiozitatea si promite o continuare a povestii exploziva.

Multumesc Editurii Trei pentru sansa de a parcurge acest volum.

Bile albe:

Ritmul alert al povestii si perspectivele multiple asupra jocului.

Bile negre:

Cliseele mentionate mai sus, la care as fi preferat ca autorii sa renunte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Codul blestemat – Adam Blake

Inferno (seria Robert Langdon, volumul 4) – Dan Brown

Posted in Andrei Trifanescu

Specimenul (seria Invadatorii, volumul 1) – Andrei Trifanescu

Specimenul (seria Invadatorii, volumul 1) - Andrei TrifanescuDisponibil la: Herg Benet

Colectia: Cartile Arven

Data aparitie: iunie 2014

Numar pagini: 402

 

Sinopsis:

Cartea 1 din seria Invadatorii

Nu avem amintiri. O lume a fost construita special pentru noi. Aici, suntem pioni intr-un joc fatal, pe care trebuie sa-l castigam daca vrem sa ramanem in viata. Impotrivindu-se regulilor coordonatorilor, unul dintre noi a fost ucis cu brutalitate… dar s-a intors. Si nimic n-a mai fost la fel.

Extrasi si adusi in lumea reala, ii intalnim pe cei care au pus la cale totul. Suntem pregatiti insa pentru a privi noua realitate? Pamantul nu mai este nimic altceva decat o planeta stearpa, otravita si invadata.

Esti gata de confruntare? Ne vei fi alaturi in razboiul ce ne va elibera? Specimenele te asteapta! Grabeste-te, inainte ca invadatorii sa se trezeasca!

Prea tarziu… Sunt deja printre noi.

Parerea mea:

Romanul lui Andrei Trifanescu mi-a starnit interesul in primul rand pentru ca eram la curent cu activitatea de blogger a acestuia si, in al doilea rand, pentru ca publicarea unui volum la doar 18 ani mi se pare o reusita demna de admiratie. Ceea ce a pornit de la Alex ca o invitatie pentru cativa bloggeri de a recenza Specimenul s-a transformat intr-unul dintre cele mai interesante si, zic eu, eficiente proiecte de lectura in care am fost implicata. 1 an. 52 de saptamani, 52 de bloguri, 52 de recenzii. Si cum tocmai am ajuns si la saptamana mea, sa trecem la treaba 🙂

Probabil orice distopie va aparea de acum incolo si va contine un grup de “jucatori” aruncati intr-un mediu artificial va fi comparat automat cu Jocurile Foamei sau Captiv in Labirint (filmul tocmai a aparut in toamna aceasta), asa ca nu este de mirare ca unii cititori vor face o astfel de comparatie si cand vine vorba de Specimenul. Din punctul meu de vedere, orice asemanari se opresc aici: la faptul ca volumul apartine genului distopic si la crearea unui cadru artificial, controlat, in care vor fi aruncati niste oameni si fortati sa lupte pentru supravietuire. Mai departe, povestile se diferentiaza atat de mult, incat mi se pare ciudat sa le mai bagi in aceeasi oala.

Primul lucru care mi-a atras atentia a fost faptul ca naratiunea este la persoana intai si ca avem ocazia de a privi lucrurile din perspectiva mai multor personaje, nu doar a eroului. Protagonistul este Specimenul 39, insa povestea se deschide cu un capitol scris din perspectiva unui personaj secundar iar mai tarziu, vom privi adesea si prin ochii unui alt Specimen.

Prima parte a volumului consta in perioada in care Specimenele se afla pe o insula izolata, incercand sa isi asigure supravietuirea, sa isi recapete amintirile la care nu au acces si sa desluseasca motivele pentru care se afla in acea situatie. O parte din explicatii le afla abia mai tarziu, cand sunt extrasi de pe insula, insa vestile pe care le aud nu sunt deloc imbucuratoare si nici complete. Iar provocarile, departe de a se fi sfarsit, se anunta a fi chiar mai dese si mai terifiante. Pe deasupra, lucrurile nu merg deloc asa cum ar trebui, iar Specimenul 39 se trezeste pasind intr-un infern fara iesire.

Un lucru asupra caruia as vrea sa ma opresc este legat de amintirile personajelor. Am observat ca unii cititori sunt nemultumiti de ideea ca Specimenele nu au amintiri, insa in acelasi timp, nu au nicio dificultate in a sti ce este fiecare obiect pe care il vad, cum functioneaza anumite lucruri si ce actiuni trebuie sa intreprinda in diferite momente. Din punctul meu de vedere, nu exista insa nicio contradictie. Evident, Specimenele nu au cum sa aiba amintiri proprii, deoarece au fost create special pentru acest proiect. Pe de alta parte insa, era imposibil ca mintile lor sa fie goale, mai ales tinand seama de scopul aparitiei lor. Asa ca logic ar fi ca o gama larga de cunostinte sa le fi fost „implantate” de catre coordonatorii proiectului. Altfel, am putea la fel de bine sa ne intrebam de ce stiu sa vorbeasca, sa mearga si in general, de ce creierele lor nu sunt in acelasi stadiu ca cel al unui bebelus. Din punctul meu de vedere, se subintelege ca ei au primit toate cunostintele necesare. Era imposibil ca Specimenele sa fie trimise pe insula fara cunostinte sau doar cu cele de baza, cand se presupune ca ele sunt persoanele ce vor salva lumea. Singurele pe care nu le stiu sunt legate de propria identitate, pentru ca.. nu prea au una. Nu au un trecut propriu, o viata care sa le fi lasat amintiri, etc. E ca si cum ar fi niste robotei care au fost programati sa stie tot ce trebuie pentru a indeplini un rol.

Desi cadrele se modifica in permanenta, de la insula plina de primejdii, la laboratoarele ciudate, la realitatea descurajanta sau la tinuturile inghetate, gradul de suspans nu scade nicio clipa. Evident, suntem inconjurati de emotii foarte diferite in fiecare dintre aceste scene, insa evolutia lucrurilor este atat de imprevizibila incat interesul ti se pastreaza mereu la cote ridicate. De fapt, exact abilitatea autorului de a te surprinde continuu, de a nu te lasa sa ghicesti niciodata evolutia povestii este probabil cel mai mare atu al cartii. In momentul in care incepi sa citesti, ai adesea senzatia ca esti pe un taram cunoscut si ca deja iti poti imagina ce se va intampla mai departe. Insa exact cand esti mai convins de acest lucru, firul narativ face o rotire la 180 de grade, spulberandu-ti toate presupunerile si transportandu-te in necunoscut.

Nemultumirile mele se leaga de doua aspecte. Primul este acela al dragostei la prima vedere. In primul caz as fi trecut destul de usor peste acest lucru, tinand cont de conditiile in care se afla personajele. Poate ca este chiar de inteles ca sprijinul si sperantele pe care le gasesc fiecare dintre protagonisti in celalalt duc la infiriparea atat de rapida a relatiei lor. Ambii sunt singuri, speriati, fara amintiri, expusi constant pericolelor, asa ca devine dificil sa ii judeci pentru ca se aruna practic unul in bratele celuilalt. Insa in momentul in care acest lucru se intampla a doua oara, deja acest aspect devine extrem de neplacut. Cu atat mai mult cu cat situatia este una dramatica iar din cauza aceasta procesul de indragostire rapida nu e doar enervant ci de-a dreptul revoltator si iti schimba total parerea despre protagonist.

Cel de-al doilea minus al cartii se leaga de data aceasta de munca de editare care a fost facuta asupra volumului. Si nu ma refer neaparat la greselile de tipar sau exprimare. Din recenziile pe care le-am citit pana acum, am observat ca majoritatea cititorilor au remarcat o multime de astfel de greseli. Personal, nu am sesizat prea multe, insa pun acest lucru mai degraba pe seama faptului ca de obicei, daca o poveste ma captiveaza, nu mai observ aproape nicio greseala in text. Cand spun editare asadar, ma refer la modificarile care ar fi trebuit aduse textului. In cea de-a doua parte a cartii, au existat nenumarate aspecte care nu pareau logice sau care nu se legau intre ele. Pornind de la reactiile nenaturale ale personajelor in multe momente cheie si pana la explicatiile subrede ale modului in care lumea a ajuns in situatia in care se afla. Pana la un moment dat, tot speram ca lucrurile acestea vor fi clarificate in urmatoarele capitole, insa apropiindu-ma tot mai mult de final, am inteles ca nu este cazul. Imi imaginez ca in mintea celui care creeaza o poveste, aceasta este extrem de clara. Iar in momentul in care o pune pe hartie, in procesul de selectie a lucrurilor care trebuie spuse, in organizarea detaliilor si in aranjarea evenimentelor, este inevitabil sa nu apara anumite pasaje care autorului ii vor suna perfect (pentru ca, bineinteles, el stie exact ce vrea sa exprime) dar care la cititor vor ajunge intr-un mod diferit, mai putin clar. Iar aici ar trebui in mod normal sa intervina mana editorilor. Sa inlesneasca parcurgerea acelor capitole, sa sesizeze neclaritatile, sa propuna usoare modificari, sa priveasca povestea prin ochii unui cititor. Ei bine, exact aici mi s-a parut ca s-a dat gres. Exista prea multe astfel de pagini in care ai senzatia ca iti scapa ceva, ca ai sarit peste cateva randuri, ca ceva nu se leaga, etc.

In ciuda acestor puncte mai slabe, seria are un potential enorm, iar faptul ca primul volum reuseste sa iti mentina curiozitatea pe tot parcursul lecturii este un indiciu clar ca povestea merita citita. Si daca nu v-am convins inca sa ii dati o sansa, trebuie sa stiti ca finalul aduce inca o rasturnare de situatie, de data aceasta mai importanta probabil decat toate celelalte din intregul volum. Lucrurile par acum mai neclare ca niciodata, iar tot ceea ce aveai impresia ca ai aflat se dovedeste a fi acum pus sub semnul intrebarii. Si din nou, in acelasi stil in care ne-a obisnuit deja autorul, te trezesti ca habar nu ai in ce mod ar putea evolua povestea dupa o astfel de surpriza.

Bile albe:

Scenariul interesant si abilitatea scriitorului de a te surprinde constant si de a mentine tensiunea la cel mai inalt nivel.

Bile negre:

(2x)Love at first sight si editarea slaba despre care am vorbit mai sus.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Disparuti (seria Disparuti, volumul 1) – Michael Grant

Silozul – Hugh Howey

 

Posted in Amie Kaufman, Meagan Spooner

Cioburi de stele (seria Constelatii, volumul 1) – Amie Kaufman, Meagan Spooner

Cioburi de stele - Amie Kaufman, Meagan SpoonerDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Young Fiction

Traducerea: Luminita Gavrila

Numar pagini: 480

 

Sinopsis:

Primul volum al Trilogiei Constelatii

Trei lumi. Trei povesti de iubire. 
Un singur dusman.

Icarus e o uriasa nava spatiala care calatoreste prin hiperspatiu cu viteza superluminica. Icarus explodeaza, iar Lilac LaRoux (fiica celui mai bogat om din univers) si Tarver Merendsen (care, la doar 18 ani, este deja erou de razboi) sunt singurii supravietuitori. O naveta de salvare ii duce pe o planeta pustie, unde gasesc o forma ciudata de viata (“fiintele soptitoare”), supusa unui experiment secret condamnabil, initiat de tatal lui Lilac. Totul se schimba dupa ce Lilac si Tarver dezleaga misterul “fiintelor soptitoare” si afla ca ar putea fi salvati.

Dar nu vor mai fi niciodata aceiasi tineri care au pasit candva pe planeta pustie. 

Cioburi de stele a fost recompensata cu cel mai prestigios premiu pentru science-fiction si fantasy din Australia, Aurealis Award for Best Young Adult Novel. De asemenea, se afla pe lista lunga a finalistelor la Inky Teen Choice Awards pe 2014.

Cioburi de stele va fi adaptata pentru televiziune in cursul acestui an.

Parerea mea:

Observasem coperta romanului Cioburi de stele dinainte ca acesta sa fie publicat si in Romania, insa la momentul respectiv, nu imi trezise interesul cu adevarat. Abia cand a fost tradus la noi am devenit curioasa, pentru ca pana acum, s-a intamplat destul de rar sa fiu dezamagita de cartile celor de la TREI.

Habar nu am daca romanul se incadreaza in genul fantasy, SF (unul soft, oricum), distopic sau YA. Pentru ca are din toate cate ceva, iar combinatia este una foarte reusita. Cu greu as putea gasi elemente care sa nu imi fi placut pe parcursul lecturii.

Pasim intr-o lume din viitor si facem cunostinta cu Tarver, maior in armata si deja erou de razboi, in ciuda varstei fragede. Iar dupa cateva pagini, o cunoastem si pe Lilac, probabil cea mai bogata si faimoasa adolescenta din galaxie, datorita succesului in afaceri al tatalui sau. Doi tineri cum nu se poate mai diferiti care, printr-un concurs de imprejurari nefast, devin singurii locuitori ai unei planete pustii si ciudate. Prabusirea uriasei nave pe care se aflau devine in acelasi timp si unica lor speranta de a fi salvati. Singura lor sansa de a fi reperati de echipele de salvare este sa ajunga la locul unde a cazut Icarus. Asa incepe o calatorie stranie si primejdioasa pe o planeta necunoscuta si de neinteles. Totodata, asistam si la luptele ce se duc atat intre orgoliiloe celor doi protagonisti cat si la propriile lupte interioare pe care le poarta fiecare dintre ei.

Treptat, planeta care ii gazduieste incepe sa le arate tot mai multe secrete pe care vor fi nevoiti sa le dezlege daca spera cu adevarat sa ajunga acasa. Iar colaborarea lor, indezirabila in primele zile, se transforma pe zi ce trece intr-o relatie tot mai stransa.

Lilac este probabil una dintre cele mai puternice si remarcabile protagoniste pe care le-am intalnit pana acum in cartile YA. Curajoasa, cu o vointa de fier, deloc alintata, in ciuda pozitiei sale, incapatanata, intuitiva, foarte constienta de rolul sau, puternica si extrem de isteata, Lilac te surprinde pe tot parcursul cartii. Iar Tarver se dovedeste a nu fi deloc bad boy-ul cu care suntem atat de obisnuiti din alte carti pentru adolescenti, ci demonstreaza ca onorurile pe care le-a primit au fost castigate pe merit. Desi la un moment dat aflam varstele exacte ale personajelor, de-a lungul intregii lecturi nu am putut scapa de senzatia ca sunt de fapt mult mai maturi. Pentru ca autoarele le creioneaza comportamente deloc previzibile si deloc tipice adolescentilor. Atat Tarver cat si Lilac par mai mult genul de eroi perfecti cu care eram obisnuiti in povestile copilariei, mai degraba decat adolescenti obisnuiti, cu o multime de defecte, cum sunt protagonistii din literatura ultimilor ani. Desi inteleg tendinta aceasta generala a autorilor de a construi personaje obisnuite, in care cititorii sa se regaseasca aproape in totalitate, mi-am dat seama ca imi era dor de niste personaje ideale, care sa te ambitioneze si sa te faca sa visezi ca intr-o zi, ai putea fi la fel de bun ca ele.

Legatura ce se naste intre cei doi este surprinzator de realista. Evident, ambii se simt atrasi din prima clipa unul de celalalt, insa autoarele reusesc sa sublinieze faptul ca aceasta era o reactie normala. Si Lilac si Tarver se diferentiaza in multime si in plus, amandoi arata bine, asa ca era imposibil sa nu isi trezeasca cel putin curiozitatea unul altuia. Mai mult, odata ajunsi pe noua planeta, cei doi nu se arunca instant unul in bratele celuilalt. Dimpotriva, pentru o vreme, amandoi detesta situatia in care se afla mai ales din cauza faptului ca sunt nevoiti sa o infrunte impreuna.

Misterul se contureaza treptat iar povestea nu pare deloc grabita sau fortata. Nu pot spune ca ar lipsi tensiunea sau suspansul, insa pentru mult timp, firul narativ este destul de lent. Ceea ce, pe mine m-a incantat, pentru ca a fost o adevarata placere sa descopar cum totul: secretele, iubirea, lupta pentru supravietuire, evolutia sentimentelor si trecerea de la o emotie la alta, totul se desfasoara intr-un ritm natural.

Cu toate acestea, pana la un punct, povestea nu parea… speciala. Era interesanta, exemplar redata, insa parca ii lipsea ceva care sa o faca deosebita. Si chiar atunci cand ma gandeam ca acesta ar fi marele defect al cartii, deodata, are loc o rasturnare de situatie incredibila! Rar am fost surprinsa intr-atat de un twist al vreunei povesti. Iar din acel punct, totul se accelereaza si emotiile cresc deodata la un nivel nemaiintalnit pana atunci.

Desi era evidenta implicatia tatalui protagonistei in ceea ce se contureaza intr-un secret intunecat, nu am banuit deloc ceea ce ni se dezvaluie in final, pana in ultimele capitole nu am avut idee ce anume s-a intamplat de fapt pe acea planeta.

Finalul m-a surprins din nou, pentru ca sincer, desi ma asteptam ca Lilac sa isi tina promisiunile pana la final, nu credeam ca va reusi sa o faca. Aveam impresia ca se va lovi de niste ziduri de netrecut, insa am fost placut surprinsa sa descopar ca antagonistul nu este deloc construit pe tiparul clasic. Cel putin asta este impresia cu care am ramas la finalul acestui volum, nu am idee daca in urmatoarele carti voi afla ca m-am inselat. Insa deocamdata, ultimele randuri ale povestii ma fac sa cred ca tot ceea ce stia Lilac nu s-a dovedit a fi chiar o minciuna, ca iubirea tatalui sau fata de ea este reala si ca poate, atitudinea sa din final este un semn ca intr-adevar, fericirea fiicei sale este unul dintre cele mai importante teluri ale sale. Tot legat de relatiile familiale, trebuie sa mentionez ca am fost incantata sa vad ca autoarele nu minimalizeaza deloc importanta acestora. Atat Tarver cat si Lilac au numarate momente in care se pierd in amintirile copilariei fericite petrecute alaturi de membrii familiilor si adesea, exact aceste amintiri sunt cele care ii imping inainte si nu le permit sa se dea batuti.

Un alt merit al cartii este acela ca desi iti capteaza interesul cu lupta pentru supravietuire a personajelor si cu secretele pe care acestia vor trebui sa le dezlege, reuseste in acelasi timp sa iti indeparteze de poveste o parte a mintii si sa te faca sa meditezi la natura umana. Desi intamplarile sunt, evident, imaginare, asta nu inseamna ca nu oglindesc tendinta oamenilor de a calca pe cadavre doar pentru a-si indeplini interesele. Dezvaluirea misterului ce invaluie ciudata planeta este o ilustrare perfecta a ceea ce suntem in stare sa facem, a lucrurilor socante pe care le intreprindem sau, dupa caz, pe care le ingaduim in numele progresului sau al bunastarii proprii.

Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit aceasta carte.

Bile albe:

Naturaletea cu care se desfasoara totul, ritmul echilibrat al povestii si surpriza de proportii pe care o rezerva autoarele cititorilor.

Bile negre:

Exista cateva aspecte care fie mi s-a parut ca au ramas nelamurite, fie carora nu am reusit sa le inteleg sensul, incepand chiar de la legatura dintre prabusirea navei cu planeta misterioasa, pana la rolul felinei care le iese in cale protagonistilor in primele zile petrecute in acea lume necunoscuta.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Jumatatea Rea (seria Half Life, volumul 1) – Sally Green

Silozul – Hugh Howey

Posted in Hugh Howey

Silozul – Hugh Howey

Silozul - Hugh HoweyDisponibil la: Nemira

Colectia: Nautilus SF

Traducerea: Ana-Veronica Mircea

Numar pagini: 792

 

Sinopsis:

Un univers distopic se contureaza infricosator in labirintul subteran din Silozul, marele succes al lui Hugh Howey. Locuitorii din aceasta lume postapocaliptica nu comunica defel cu exteriorul decat printr-un ecran. Cum filtreaza realitatea? Cum supravietuiesc in silozurile pe care nu le pot parasi niciodata?

„Secretele se dezvaluie in ritmul potrivit… Daca vreti sa cititi o poveste postapocaliptica buna, ceva mai bun ca Silozul n-o sa gasiti.” – Rick Riordan

„Un hit in lumea SF, o lectura atragatoare deopotriva pentru femei si pentru barbati, pentru fanii genului hard SF si pentru cititorii de literatura in general, ca si seria Jocurile foamei.” – The Wall Street Journal

Parerea mea:

Silozul a castigat un mare plus de celebritate in momentul in care autorul a refuzat colaborarea cu cateva edituri de renume. Istoria acestui roman suna cam asa: povestea a fost publicata de catre autor in 5 parti, fara ajutorul vreunei edituri. Self-publishing asadar. Fiecare parte a fost intampinata pe rand de reactii pozitive din partea cititorilor, ceea ce a dus la… CONTINUAREA AICI.