Publicat în James Herbert

Sobolanii – James Herbert

Sobolanii - James HerbertDisponibil la: Targul Cartii 

Colectia: Suspans Horror

Traducerea: Elena-Cristina Ioana

Numar pagini: 256

*

Sinopsis:

Aparut in 1974, romanul Sobolanii este opera de debut a lui James Herbert si reprezinta primul volum din trilogia Sobolanilor, care mai cuprinde romanele Lair (1979) si Domain (1984). Odata cu publicarea acestui roman, James Herbert devine autorul de romane horror numarul unu din Marea Britanie si unul dintre cei mai populari romancieri britanici.

Romanul Sobolanii a fost ecranizat in 1982 sub titlul Deadly Eyes si adaptat in joc video pentru Commodore 64 si Sinclair Spectrum in 1985.

Un tanar profesor de desen din Londra isi vede dintr-odata orasul invadat de hoarde de sobolani mai mari, mai feroce si mai inteligenti decat cei obisnuiti, care raspandesc teroarea si moartea printre londonezi. Cartierele mizere si ruinele ramase din timpul celui de-al doilea razboi mondial fac ca lupta impotriva sobolanilor-mutanti sa devina foarte dificila.

Acest roman pune inca o data in evidenta iresponsabilitatea guvernantilor in fata unei asemenea amenintari si risipirea acestora in inutile jocuri politice in incercarea lor de a desemna un responsabil pentru o stare de fapt.

Parerea mea:

Primul film de groaza pe care imi aduc aminte sa il fi vazut atunci cand eram mica a fost Pasarile. Ma bantuie si acum imagini din el. Daca oi mai fi urmarit altele inainte, in mod sigur nu m-au impresionat indeajuns incat sa imi ramana in minte. Insa imi amintesc si acum amestecul de groaza si fascinatie cu care m-a lasat filmul lui Hitchcock. Si mai tarziu, peste ani, am regasit acest mix de senzatii in cartile horror. Am avut luni intregi in care am ignorat orice alt tip de literatura si am devorat practic tot ce gaseam in perioada aceea in materie de carti de groaza pe piata de la noi. Multe dintre acestea fusesera scrise prin anii 70-80 iar majoritatea erau construite pe niste tipare destul de fixe. Banuiesc ca inca nu era vremea inovatiilor, a scenariilor complicate sau a personajelor complexe si inedite.

Sobolanii este exact genul acela de roman horror clasic, cu o reteta ce nu contine prea multe elemente surprinzatoare insa care nici nu risca sa se demodeze vreodata. Volumul lui James Herbert m-a aruncat in trecut, in perioada in care descopeream genul horror si mi-a amintit de ce acesta va ramane probabil mereu unul dintre genurile mele preferate de literatura. Am citit cartea cu entuziasm si cu senzatia de bucurie pe care o traiesti atunci cand revezi un vechi prieten si descoperi ca va intelegeti la fel de bine in ciuda separarii lungi.

Sunt constienta ca poate pentru un cititor pretentios, romanul poate parea…naiv, cu destule hibe si aproape „primitiv” in ceea ce priveste constructia personajelor, turnurile firului narativ, descrierile creaturilor sau chiar stilul de scriere. Insa am impresia ca doar carcotasii se vor plange de aceste aspecte. Altfel, ar trebui pur si simplu sa te bucuri de carte, sa te lasi in voia senzatiilor tari pe care ti le induce povestea. Pentru ca aceasta e plina de adrenalina, de scene socante, de cascade de sange, carne desprinsa de pe oase, morti violente si fulgeratoare si pagini care te fac sa nu mai vrei sa iesi prea curand de sub patura. In general povestile cu invazii de animale mutante sau cine stie ce fiinte puse pe distrugerea omenirii reusesc sa dea nastere unor imagini de cosmar. Insa alegerea sobolanilor drept invadatori face ca totul sa fie chiar mai dezgustator si infiorator. Iar modul superior, mult mai inteligent decat ar fi normal, in care acestia isi organizeaza asalturile, lipsa lor de teama si determinarea cu care ataca din ce in ce mai indraznet comunitatile de oameni deveniti deja neputinciosi… ei bine, toate aceste lucruri s-ar putea sa te determine sa te inchizi in casa pentru cateva zile si sa verifici de doua zece ori daca geamurile si usile sunt inchise bine. Si sa tragi poate si dulapul in fata lor 🙂

Nu pot scapa de senzatia conform careia, cu cat mai simpla este o poveste de groaza, cu atat mai pura e parca frica pe care o simti. Intunericul, necunoscutul, teama de a te rataci de cei dragi, groaza de a fi mancat de viu – toate acestea par a fi temeri care ne-au ramas adanc ingropate in minte inca de cand omenirea locuia in pesteri si nu inventase focul. Frici primitive, aproape irationale in contextul actual, insa odata activate, par a fi mai puternice decat orice temeri nascute in prezent, in lumea noastra moderna si sigura, in care intunericul nu e periculos si necunoscutul aduce doar surprize placute si nu ne mai ratacim pentru ca avem gps si nu mai exista monstrii care sa te manance de viu si nimic rau nu se intampla in ziua de azi. Sau… ne pacalim cu iluziile acestea si toata lumea noastra s-ar putea intoarce intr-o zi cu susul in jos?

Exact genul acesta de tablou il creioneaza James Herbert si apeland la un astfel de element, creaza o poveste care, desi clasica si relativ previzibila, tot reuseste sa te captiveze, sa iti faca pielea de gaina si sa iti lase niste imagini de cosmar in minte. Multumesc Targul Cartii pentru sansa de a citi acest roman.

Bile albe:

Mi s-a parut intotdeauna interesanta tehnica pe care o folosesc unii autori, atunci cand atentia se muta adesea de la protagonist la nenumarate personaje episodice, a caror viata ajungi sa o treci in revista in 2-3 pagini din copilarie si pana in prezent, doar pentru ca in secunda urmatoare sa vezi socat cum acestea sunt ucise chiar inainte de a-si da macar seama de ceea ce li se intampla. James Herbert apeleaza la aceasta metoda iar povestea capata parca mai multa substanta astfel, decat daca ar urmari doar traseul personajului principal.

Bile negre:

Asa cum spuneam mai devreme, unii cititori ar putea gasi o multime de minusuri cartii. Ca personajele nu sunt cele mai complexe, ca rasturnarile de situatie nu te socheaza, etc. Insa cred ca modul in care privesti cartea depinde integral de asteptarile tale. Din punctul meu de vedere, pentru un roman horror si mai ales tinand cont de perioada in care a fost publicat, Sobolanii isi indeplineste rolul perfect.

Reclame
Publicat în Richard Matheson

Sunt o legenda – Richard Matheson

Sunt o legenda - Richard MathesonDisponibil la: Targul Cartii

Colectia: Literatura straina

Traducerea: Florin Mircea Tudor

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Poate ca Robert Neville este singurul supravietuitor al unei molime incurabile care a transformat fiecare barbat, fiecare femeie si fiecare copil in creaturi nocturne insetate de sange, decise sa-l extermine. Ziua, umbla dupa hrana si provizii, disperat sa gaseasca vreun alt posibil supravietuitor…

Dar, de pretutindeni, este urmarit de fiinte spectrale, infestate, care il pandesc in asteptarea unei miscari gresite… Ce, fara doar si poate, va veni candva…

Parerea mea:

Scris in urma cu mai bine de 60 de ani, romanul lui Richard Matheson pare la fel de actual precum volumele cu vampiri publicate in ultima vreme, desi este, alaturi de alte scrieri ale autorului, una dintre cartile care au stat la baza genurilor horror, fantastic si SF. In editia de fata, cea care utilizeaza pe coperta o imagine din ecranizarea din 2007 inspirata de cartea lui Matheson, povestea Sunt o legenda este continuata de o serie de 10 povestiri scurte, tot horror, scrise in diferite perioade ale carierei autorului.

Pentru cei care au vazut filmul din 2007, cu Will Smith si considera ca acesta urmeaza strict firul narativ din roman, trebuie sa stiti ca in afara de ideea ultimului supravietuitor al apocalipsei, fortat sa lupte cu monstrii in care s-a transformat umanitatea, povestile sunt mai degraba diferite. In primul rand, daca in film, Robert Neville este un specialist pregatit in totalitate pentru a supravietui dezastrului si pentru a gasi leacul impotriva molimei, in carte descoperim un om obisnuit, intr-adevar cu ceva experienta militara, dar lipsit de orice cunostinte profunde de medicina care sa il ajute in misiunea sa. Mai mult, finalul este total diferit, iar senzatia mea este ca producatorii filmului au exclus sau modificat exact cele mai importante aspecte ale povestii, cele care diferentiaza Sunt o legenda de orice alte povesti post-apocaliptice clasice. In film, finalul este evident, optimist, in clasica nota hollywoodiana, in timp ce cartea ofera in incheiere un mesaj atat de original si puternic incat senzatia de surpriza nu mi-a disparut nici acum, la cateva zile bune dupa ce am terminat cartea. Diferentele nu se opresc aici, insa cum nu ecranizarea este obiectul meu de interes, nu are rost sa continui pe aceasta tema.

Volumul ni-l aduce in prim plan pe Robert Neville, probabil singurul supravietuitor al unei molime devastatoare ce a transformat fiecare om in viata intr-un vampir si care a ridicat la propriu mortii din morminte. Timp de cativa ani, il urmarim pe Neville transformandu-si infernul intr-un soi de normalitate bizara, in care imposibilul, tragedia si inacceptabilul devin treptat obisnuinta. Neville trece prin toate emotiile posibile, de la indarjire la disperare, de la speranta la renuntare, din nou si din nou si din nou. Infernul in care traieste este intr-un fel dublu, atat exterior, cat si interior, Robert fiind nevoit sa duca lupte atat cu monstrii care il vaneaza noapte de noapte (si pe care el insusi ii vaneaza in timpul zilei) cat si cu propria sa constiinta. Desi reuseste sa supravietuiasca atata vreme, Neville nu este deloc intruchiparea eroului. Face greseli, se abandoneaza in amintiri, in alcool, in contemplarea renuntarii, in sperante false, irealizabile. Dar totodata, dupa o vreme, isi gaseste motivatia de a merge inainte citind rafturi intregi de volume, documentandu-se pe teme stiintifice care inainte nu l-ar fi interesat sub nicio forma, facand experimente si incercand sa gaseasca raspunsuri privind molima care a adus sfarsitul umanitatii si gasirea unui leac impotriva acesteia. Nu stiu in ce masura explicatiile autorului privind originea si evolutia epidemiei sunt plauzibile, dar sunt expuse cu atata precizie si pe un ton stiintific credibil, incat ai tot timpul senzatia ca sunt reale.

In mai mult de trei sferturi din carte, Robert este practic singurul personaj al cartii. Desigur, alaturi de multimea de vampiri – personaj colectiv, pentru ca in general, nu se diferentiaza nici unul din gramada – insa acestia devin mai degraba ceva similar unui zgomot pe fundal, ajungi sa ii privesti ca pe o parte integranta a cadrului mai curand decat drept niste personaje distincte. Cu toate acestea, nu ai nicio secunda in care sa te plictisesti, tensiunea este la limita de sus pe tot parcursul povestii. Exista chiar cateva paragrafe in care suspansul devine brusc teribil de greu de suportat, apar scene care iti taie respiratia si in ciuda faptului ca e imposibil ca Robert sa moara (din moment ce inca mai ai de parcurs niste zeci de pagini), in clipele acelea te temi sincer pentru supravietuirea sa.

Mi-a placut enorm finalul romanului, desi evolutia povestii este total diferita de cea a majoritatii cartilor in care intervine, intr-o forma sau alta, lupta dintre bine si rau. Insa autorul aduce un mesaj diferit, unic si extrem de pertinent, care te scoate din zona de confort insa caruia nu ii lipseste deloc sensul. Este chiar mai satisfacator decat o incheiere clasica, in care eroul ar salva lumea de la pieire, pentru ca intervine o logica impecabila, pe care e imposibil sa o combati.

Cele 10 povestiri care urmeaza dupa Sunt o legenda, trateaza diferite teme clasice ale literaturii horror: vampiri, zombie, magie antica, vrajitoare, entitati malefice, etc. Nu mai citisem de multa vreme ceva horror, asa ca devorat cu sete aceste scurte povestioare. Chiar de la inceput, mi s-a parut ca aduc cumva cu scrierile lui Stephen King, pe care inca il consider unul dintre autorii mei preferati. Iar dupa ce am terminat cartea, cautand informatii despre autor, am descoperit faptul ca Stephen King a marturisit influenta enorma pe care Matheson a avut-o asupra sa.

Multumesc  echipei de la Targul Cartii pentru acest volum. L-am citit cu entuziasm si il recomand calduros nu doar iubitorilor de horror, ci si cititorilor mai putin familiarizati cu acest gen. Este exact tipul de carte care te poate face sa te indragostesti de genuri literare despre care nu ai fi banuit ca te pot cuceri.

Bile albe:

Evolutia total neasteptata a situatiei si faptul ca acest tip de incheiere este extrem de rar ales de catre autori.

Bile negre:

Desi exista explicatii privind evolutia molimei, modul in care s-a transformat intr-o epidemie intr-un timp atat de scurt si felurile in care afecteaza victimele si le modifica organismul, au lipsit detaliile legate de originea bolii precum si cele despre felul in care a reactionat societatea in momentele care au urmat startului epidemiei.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Razboiul Z – Max Brooks

Molima (seria Molima, volumul 1) – Guillermo Del Toro & Chuck Hogan

Publicat în Erika Olahova

Nu vreau sa ma intorc printre morti si alte povestiri – Erika Olahova

Nu vreau sa ma intorc printre morti si alte povestiri - Erika OlahovaDisponibil la: Curtea Veche

Colectia: Byblos

Traducerea: Gabriela Georgescu

Numar pagini: 144

 

Sinopsis:

Erika Olahova, nascuta in anul 1957, este o scriitoare ceha de etnie roma. A inceput sa scrie in anii ’90 si a debutat in 2001 cu povestirea Copilul, publicata in Romano Džaniben, o publicatie periodica de limba, istorie si cultura a romilor. Prozele sale scurte au aparut mai apoi in diferite reviste, cum ar fi Revolver Revue sau Host, unele fiind incluse si de Nancy Hawker in antologia Providky. Short Stories by Czech Women (Londra, 2006).

Povestirile sale nu sunt preluari din folclorul rom, dar, in cele mai multe dintre cazuri, temele traditionale au fost folosite ca sursa de inspiratie. Erika Olahova se numara printre primii autori de etnie roma din Republica Ceha si face dovada unei creatii originale, cu o voce bine conturata, independenta.

„[…] nu putem decat sa ne identificam cu afirmatia Erikai Olahova: «Mi-as dori ca, atunci cand citesc, oamenii sa se cufunde in ganduri, sa nu ramana doar la suprafata.» Vorbele si creatia ei vor putea sa inspire si alti autori romi, nu doar din Republica Ceha, ci, cu ajutorul traducerilor, si din strainatate. Literatura roma are deja un fundament, dar evolutia sa viitoare depinde atat de disponibilitatea autorilor de a scrie, cat si de sprijinul si de dorinta editurilor prestigioase de a publica aceasta literatura.“ – Petra Dobruska

„Oroare, magie, suflet omenesc pus pe tava. Scriitura este abrupta, respira spiritul rom prin toti porii, fara dulcegarii inutile.” – Tomas Weiss

Parerea mea:

Am remarcat faptul ca in ultima vreme, proza scurta pare sa castige din ce in ce mai multa popularitate. Nu vreau sa ma intorc printre morti mi-a atras atentia nu doar prin faptul ca este un volum de povestiri care a sosit exact in momentul in care… CONTINUAREA AICI.

Publicat în Oliviu Craznic

…si la sfarsit a mai ramas cosmarul – Oliviu Craznic

...si la sfarsit a mai ramas cosmarul - Oliviu Craznic…si la sfarsit a mai ramas cosmarul – Oliviu Craznic

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura romana

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Romanul horror al lui Oliviu Craznic se bazeaza pe cronici medievale.Actiunea cartii se petrece in Castelul Ultimelor Turnuri, unde lucrurile merg cu adevarat Rau. Invitat la nunta unei necunoscute intr-un castel bantuit de diavol, nobilul decazut Arthur de Seragens se trezeste prins intr-o ingrozitoare plasa a nebuniei, tradarii si crimei. In vreme ce oaspetii mor in jurul lui unul dupa altul intr-un mod misterios, secerati de un dusman inuman, Arthur intrezareste cu groaza cum latul se strange in jurul singurei persoane de care i-a pasat vreodata, superba Adrianna de Valois, tanara fiica a intunecatului si temutului sef al Politiei. Panicat si confuz, Arthur se vede astfel nevoit sa incheie o alianta fragila si controversata cu cei mai puternici dintre supravietuitori, care au inceput deja o ancheta in intuneric, impreuna dar suspectandu-se unii pe altii: vicontele de Vincennes, prietenul din copilarie al lui Arthur, versat in intrigile de salon, logician si vanator iscusit; baronul german Von Walter Calatorul, ale carui peregrinari prin locuri uitate de lume l-au adus de atatea ori in fata unor adevaruri de neindurat; frumoasa si imorala Giulianna Sellini, despre care se spune in soapta ca i-a sedus deodata pe Dumnezeu si pe Diavol; fostul preot Huguet de Castlenove, acum un spadasin periculos, al carui drum presarat cu cadavre duce la o amanta misterioasa; ducele de Chalais, puternic si crud stapanitor al tinutului, rafinat, aratos si incapabil de a-si stapani pornirile violente; si, mai ales, barbatul care conduce investigatia si de care se tem toti, caci o singura vorba a lui poate aduce rugul – Albert de Guy, inchizitorul…

Parerea mea:

Aveam de multa vreme romanul acesta pe lista de „to read”. In primul rand pentru ca genul horror ramane unul dintre preferatele mele si in al doilea rand pentru ca din descrierile povestii, mi s-a parut ca Oliviu Craznic se diferentiaza intr-o oarecare masura de majoritatea autorilor romani contemporani.
Din punct de vedere al emotiilor induse de carte, nu pot sa spun ca s-a ridicat la nivelul asteptarilor. Pentru mine, romanul nu a fost unul horror. Dar se poate ca dupa nenumarate povesti scrise de Stephen King sau John Saul, perspectiva mea asupra cartilor de groaza sa fie oarecum diferita fata de cea a unui cititor ce nu a avut prea mult tangenta cu acest gen. Asa ca daca nu ati parcurs multe romane horror pana acum, este posibil sa experimentati emotii diferite.

Am fost insa placut impresionata de alte aspecte ale povestii. Mi-a placut mult originalitatea romanului. Nu, nu ma refer la grupul de personaje blocate intr-un loc infiorator si care sunt vanate rand pe rand de un dusman nevazut. Ideea aceasta e destul de des intalnita. Vorbesc insa de acele forte ale raului pe care autorul le pune in scena. Poate ca nu sunt la fel de seducatoare precum vampirii fermecatori cu care ne-a obisnuit literatura ultimilor ani, insa cred ca aceasta este si ideea: de cele mai multe ori, raul are si o infatisare pe masura, iar creaturile noptii sunt mai degraba asa cum ni le descriu legendele populare din intreaga lume decat asa cum ne-am format noi imaginea lor datorita cartilor si filmelor din ultima perioada. Mi s-a parut interesant ca autorul se indeparteaza de constructia cliseica a vampirilor, a strigoilor, iar creaturile lui imprumuta unele trasaturi (atat fizice cat si de comportament) de la alte fiinte intunecate. Daca portretul acestui inamic inspaimantator este bazat exclusiv pe legende si mituri vechi, atunci autorii contemporani inca mai au multe aspecte de exploatat, pentru ca sursele sunt departe de a fi epuizate. Un alt plus mi s-a parut a fi reprezentat de inserarea unor pasaje ce fac referire si la multe alte fiinte supranaturale: iele, diavoli, zburatori, etc. Desi unele dintre acestea nu sunt neaparat in stransa legatura cu subiectul acestei povesti, au adus totusi un plus de farmec si complexitate romanului.

Majoritatea personajelor sunt construite pe anumite tipare bine definite, iar portretele lor nu sunt completate cu alte detalii care nu se incadreaza pe acele modele. De mentionat ar fi insa inchizitorul, asupra caruia avem o perspectiva opusa fata de cea cu care suntem familiarizati. Daca in mod normal imaginea inchizitorilor este una destul de intunecata, membrii acestei organizatii fiind prezentati adesea ca nedrepti, cruzi, incuiati si despotici, de data aceasta inchizitorul este in totalitate diferit. Notele autorului de la final referitoare la acest aspect explica mult mai detaliat motivul acestui punct de vedere diferit. Majoritatea personajelor sunt indeajuns de detaliat creionate, insa nu mi s-a parut ca sunt si usor de indragit sau, unde era cazul, de detestat. Cititorul ramane cumva in afara, iar relatia personaj-cititor se pastreaza intr-o zona neutra. Protagonistul mi s-a parut probabil cel mai sters dintre personaje. Am avut impresia ca unica lui sarcina a fost aceea de a juca rolul de narator. Nu se remarca prin nimic, iar actiunile sale nu aduc nici un beneficiu actiunii. Prezenta sa pare a fi doar un instrument prin care se oglindesc mai usor restul personajelor.

Un aspect care m-a deranjat au fost cateva neconcordante privind vestimentatia, comportamentul sau stilul de a vorbi al personajelor. Autorul ofera o explicatie in notele din incheiere, insa aceasta nu mi-a schimbat deloc impresiile referitoare la aceste aspecte. Per ansamblu, romanul este o lectura placuta. Nu neaparat una spectaculoasa, care sa te tina cu sufletul la gura, insa reuseste sa te faca indeajuns de curios. Nuantele de roman politist cresc suspansul si implica mai mult cititorul in descifrarea misterelor.

Bile albe:

– Romanul pare foarte bine documentat in materie de legende si este o placere sa descoperi cum mituri aparent fara nici o legatura se combina armonios in aceasta poveste.

– Mi-a placut si inserarea unei noi povesti la finalul celei dintai. Este ca si cum ai trece dintr-o carte in alta, iar mitul zburatorului m-a atras chiar mai mult decat al fiintelor pe care le cunoastem in povestea principala.

Bile negre: 

– Notele din final, desi utile, iar unele dintre ele chiar foarte interesante, se intind totusi parca pe mult prea multe pagini, existand riscul ca unii cititori sa renunte sa le mai citeasca pe toate. Iar astfel, unele detalii importante ar putea trece neobservate exact din cauza adaugarii unor informatii ce ar fi putut fi omise.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Molima (seria Molima, volumul 1) – Guillermo Del Toro & Chuck Hogan

Ucigasul din umbra – Matthew Scott Hansen

Publicat în Chuck Hogan, Guillermo Del Toro

Molima (seria Molima, volumul 1) – Guillermo Del Toro & Chuck Hogan

Molima - Guillermo Del Toro & Chick HoganDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Mariana Piroteala

Numar pagini: 608

 

Sinopsis:

Un Boeing 777 aterizeaza pe aeroportul JFK din New York. Deodata, luminile avionului se sting, usile raman inchise, toate canalele de comunicatie se intrerup, iar avionul se cufunda intr-o liniste mormantala. Dr. Eph Goodweather, seful Proiectului Canarul, echipa de interventie rapida in situatiile de amenintare biologica, patrunde in cele din urma in interiorul lui. Ceea ce gaseste acolo ii ingheata sangele in vine.

Un fost profesor de folclor la Universitatea din Viena si supravietuitor al Holocaustului, Abraham Setrakian, este singurul care stie ce se intampla. Stie ca a venit vremea, ca se pregateste un razboi…

 „Primul volum al unei trilogii cu o intriga fascinanta. O poveste cu adevarat memorabila, o carte pe care nu o mai poti lasa din mana odata ce ai citit prima pagina.“ (Clive Cussler)

„O poveste ingrozitoare, care iti taie rasuflarea. In Molima, Bram Stoker se intalneste cu Stephen King si cu Michael Crichton. Nu exista ceva mai bun de-atat.“ (Nelson DeMille)

Parerea mea:

Majoritatea romanelor pe care le citesc reusesc sa ma surprinda in mod placut si sa ma lase la final cu zambetul pe buze. Insa destul de rar dau peste cate o carte care sa contina atat de multe elemente care imi cresc entuziasmul la cote maxime. Cred ca am mai mentionat si altadata ca dintotdeauna am avut o slabiciune pentru povestile care descriu epidemii sau in care ne este prezentata evolutia vreunui virus ciudat si modul in care un astfel de organism minuscul ajunge sa distruga rapid orase sau tari intregi. Despre cartile cu vampiri banuiesc ca nici macar nu mai e nevoie sa spun ca imi plac. Iar romanele de groaza au ramas una dintre pasiunile mele, dupa ani in care am devorat acest gen, chiar daca in ultima vreme m-am axat mai mult pe alte tipuri de carti. Romanul Molima, de Guillermo Del Toro si Chuck Hogan este primul volum al trilogiei cu acelasi nume.  Iar pentru mine, a reprezentat o lectura perfecta si fascinanta. Multumesc echipei de la Libris pentru posibilitatea de a citi aceasta poveste. In aceasta librarie online puteti gasi o gama impresionanta de carti online in limba romana dar si nenumarate carti in engleza.

Molima este o combinatie intre un thriller si un roman horror, cu cateva nuante postapocaliptice. Constructia povestii este una clasica, desfasurandu-se initial pe mai multe planuri. Exista cateva fire narative principale distincte care se imbina la un moment dat, laolalta cu fire episodice, care accentueaza tensiunea instalata treptat. Desi romanul incepe cu o scena socanta si aparent fara explicatii, de-a lungul mai multor capitole, lucrurile se desfasoara intr-un ritm deloc exagerat. Avem astfel ocazia sa aruncam o privire si in vietile normale ale personajelor, sa le descoperim intr-un context obisnuit, iar abia mai tarziu suntem si martori ai modului in care acestea actioneaza in situatii de criza. Romanul are peste 600 de pagini, asa ca este de la sine inteles ca pe alocuri, actiunea poate parea destul de lenta. Tipologiile personajelor si cateva dintre episoadele pe care le experimenteaza sunt construite pe tipare destul de cliseice, insa in mod surprinzator, acest aspect nu este deloc deranjant. Autorii au reusit sa construiasca intriga intr-un mod in care chiar si cliseele isi au rolul lor, completand cu succes firul narativ.

Pana la un punct, nici macar nu iti dai seama ca acesta este un roman cu vampiri. Stii ca ceva amenintator sta la panda, ca primejdia si dezastrul sunt la pe cale sa izbucneasca, insa nu te astepti in nici un caz la ceea ce urmeaza. Imaginea vampirilor din mintea noastra (mai ales daca in urma zecilor de carti cu vampiri indragostiti de adolescente aceasta este una romantica) este total diferita fata de cea pe care o descoperim in Molima. Insa vampirii din aceasta poveste nu aduc nici cu imaginea clasica nascuta in Dracula. Sunt mai degraba monstrii infioratori, fara ratiune – exceptie facand doar cativa vampiri stravechi -, un fel de amestec intre vampiri si zombie, iar senzatia lasata cititorului se aseamana cu cea indusa de romanul Salem’s Lot. Asadar, daca ati citit cumva cartea lui Stephen King si v-a placut, veti gasi probabil aceeasi placere citind Molima.

Romanul este foarte vizual, iar cele mai multe scene ti se deruleaza in minte precum un film. Ceea ce nu este deloc surprinzator, din moment ce unul dintre autorii cartii este regizorul unui numar destul de mare de filme. Totusi, trebuie sa stiti ca accentul este pus pe actiune si nu pe aspectele mai profunde. Ajungem sa cunoastem destule lucruri despre personaje, insa nu patrundem cu adevarat in sufletul si mintea lor. Asadar, daca va doriti  o poveste care sa se axeze in special pe trairile persoanejelor, nu o veti gasi in Molima. Pe de alta parte, nu stiu daca vreun roman de groaza insista prea mult pe portretele protagonistilor, asa ca nu as considera neaparat acest aspect ca fiind unul negativ. Povestea se incheaga prea bine pentru ca cititorul sa simta lipsa unor descrieri mai detaliate ale sentimentelor eroilor.

Avand in vedere ca este vorba de un prim volum al unei trilogii, finalul ramane deschis, indicand deja suspansul si rasturnarile de situatie ce vor aparea probabil in cartea urmatoare. Care, avand in vedere ca promite implicarea mai multor vampiri stravechi promite sa aduca schimbari majore, un scenariu mai original si un ritm mai intens.

Bile albe:

– Anatomia vampirilor, descrierile stiintifice si detaliile medicale si modul foarte diferit in care sunt construiti vampirii.

Bile negre:

– Desfasurarea actiunii devine la un moment dat destul de previzibila, iar finalul pare un pic fortat. Ma refer strict la capitolul in care se duce lupta finala dintre protagonisti si vampirul principal si nu la epilogul care chiar reuseste sa te faca destul de curios sa citesti continuarea. Acesta ar fi fost de ajuns pentru a pastra suspansul, fara sa mai fie necesara victoria nu chiar atat de stralucitoare din paginile anterioare.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Ucigasul din umbra – Matthew Scott Hansen

The Blessed (seria The Blessed, volumul 1) – Tonya Hurley