Declaratia (seria Declaratia, volumul 1) – Gemma Malley

Disponibil la: RAO Books

Colectia: Aventuri/Fantasy

Traducerea: Ostafi Lucia –Iliescu

Numar pagini: 256

 

Sinopsis:

Numele meu e Anna. Numele meu e Anna si n-ar trebui sa fiu aici. N-ar trebui sa exist. Traiesc insa. Nu e vina mea ca sunt aici. Nu am cerut eu sa ma nasc. Nu inseamna insa ca, daca exist, e bine. M-au prins din vreme, asta e semn bun. 

Anna isi tine un jurnal secret intr-un caiet roz. Il ascunde in fiecare seara pentru ca nu vrea sa fie prinsa ca incalca regulile. Viata la Grange Hall este guvernata de reguli, reguli care trebuie sa fie invatate, pentru a compensa pentru incalcarea celei mai importante dintre toate. Anna stie ca ar trebuie sa fie recunoscatoare pentru locul ei de la Grange Hall, pentru ca parintii ei au fost iresponsabili cand au conceput-o. Au incalcat regula care interzice procrearea si acum Anna trebuie sa rasplateasca societatea pentru gestul lor egoist. Ea trebuie sa invete sa devina folositoare. Intr-o zi insa apare Peter, care ii spune Annei lucruri socante, despre parintii ei, despre Declaratie, despre viata de dincolo de zidurile de la Grange Hall. Curand, Anna incepe sa se indoiasca de tot ce invatase pana atunci. 

Un roman intens si palpitant despre viata Annei si a lui Peter si lupta lor de a scapa de trecut si de a-si croi un viitor mai bun.

Parerea mea:

In momentele in care dau peste romane precum Declaratia, ma simt aproape frustrata din cauza faptului ca unele edituri pur si simplu nu isi promoveaza cartile asa cum ar merita acestea sa fie promovate. Am descoperit seria pe GoodReads si mi-am dorit imediat sa o citesc, iar o perioada mare de timp habar nu am avut ca a fost publicata si in Romania. Am descoperit-o absolut intamplator pe site-ul editurii RAO si am crezut pentru o vreme ca poate nu este de fapt atat de buna pe cat speram si de aceea nu a avut parte de reactii din partea publicului. Citind-o acum, sunt cu atat mai revoltata si mai convinsa ca de fapt vina apartine editurii pentru ca nu a facut nici un efort sa aduca acest roman in atentia publicului. S-ar putea initia o discutie lunga de aici, pentru ca tot de aici se naste si motivul pentru care o multime de serii sunt abandonate dupa 1-2 volume, insa cred ca ar fi inutil sa insist pe acest subiect, pentru ca lucrurile nu se vor schimba prea curand la noi.

Ceea ce trebuie sa va spun despre Declaratia este ca nu am citit-o si atat, ci de la un punct, am trait practic toate emotiile prin care treceau personajele sau chiar mai multe, pentru ca aveam o perspectiva de ansamblu mai completa decat ele. Am fost captivata de poveste de la primele pagini, insa cam de la jumatate incolo, am parcurs volumul cu sufletul la gura si cu inima cat un purice. Cred ca nu am mai fost de mult timp atat de absorbita intr-o poveste, nu am mai trait emotii atat de puternice pentru personaje. Imaginati-va ca eram nervoasa la un moment dat pentru ca mi se parea ca nu reusesc sa citesc indeajuns de repede ca sa aflu odata ce se va intampla cu protagonistii si sa scap de suspansul acela innebunitor.

Poate ca povestea nu impresioneaza mai mult decat alte distopii. Avem un tablou al viitorului, in care societatea a descoperit leacul longevitatii si fiecare persoana este acum nemuritoare. Ceea ce inseamna, bineinteles, ca generatiile noi pur si simplu nu mai au loc pe pamant. Resursele nu ar fi indeajuns pentru o societate in crestere, asa ca odata ce isi castiga nemurirea, oamenii trebuie sa plateasca un pret: acela de a nu mai avea copii. Privind logic ceea ce se intampla in acest viitor ipotetic, nu poti nega faptul ca este o masura oarecum rezonabila. Insa ceea ce socheaza cu adevarat abia acum incepe. Exista, evident, rebeli care se impotrivesc noii politici globale. Oameni care isi doresc copii. Oameni care cred ca longevitatea, nemurirea, nu sunt solutii corecte si ca viitorul ar trebui sa apartina generatiilor tinere. Intre rebeli si societate exista un razboi, ale carui victime ajung sa fie copii nascuti interzis. Surplusurile. Copii capturati, crescuti apoi in institutii unde sunt umiliti dincolo de imaginatie. Unde sunt indoctrinati sa creada cu adevarat ca ei sunt cel mai rau lucru existent pe pamant. Ca nu au drepturi, ca sunt nimic, ca polueaza lumea, ca fura aerul, mancarea si viata persoanelor legale, ca trebuie sa fie sclavi ai societatii doar pentru a ispasi pacatul de a fi venit pe lume. Mi s-a parut uimitor cum acesti copii ajung sa creada sincer ca sunt cea mai mare greseala a naturii, sa se considere mai prejos de orice. Este impresionant modul in care autoarea reuseste sa ilustreze cum sunt spalati pe creieri acesti copii, pana cand ajung sa creada din tot sufletul ceea ce li se spune, sa se pedepseasca pentru cel mai mic gest si sa considere ca merita sa fie batuti, umiliti si torturati doar pentru ca exista. Iar o multime de experimente reale, facute de-a lungul vremii demonstreaza ca o astfel de manipulare este foarte posibila, ca mintea omului este extrem de vulnerabila si maleabila si ca astfel de metode socante dau cu adevarat rezultate. Asa ca daca vi se pare exagerata povestea imaginata de Gemma Malley, cautati informatii despre experimente reale interzise sau socante si veti descoperi ca realitatea este chiar mai infioratoare.

Anna, protagonista seriei este un Surplus. Isi uraste parintii pentru ca au fost egoisti aducand-o pe lume si incalcand regulile, crede cu adevarat ca este o aberatie, o greseala a naturii si ca ceea ce o invata profesorii din institutia in care a crescut este adevarat. Asa ca scopul ei este sa devina o sclava ideala, sa isi serveasca stapanii impecabil, pentru a fi de folos astfel societatii. Insa aducerea unui Surplus nou, de varsta ei, schimba totul. Pentru ca el o cunoaste, ii stie trecutul, familia, secretele. Si a venit dupa ea. Desi reticenta la inceput, Annei i se demonstreaza rapid cat de fals este tot ce stie ea. Asa ca de aici incepe o cursa contra cronometru, pe viata si pe moarte, ce se va incheia in lacrimi, durere si sacrificiu.

Asa cum spuneam mai devreme, poate ca intriga in sine nu este neaparat iesita din comun. Ceea ce este cu adevarat impresionant este modul in care autoarea reuseste sa isi spuna povestea. Odata ce lucrurile incep sa accelereze, exista o tensiune continua, suspansul creste in permanenta, asa ca ajungi sa experimentezi aceeasi groaza ca si personajele. Exista o stare continua de anticipare a catastrofei, simti ca in orice secunda cursa ar putea sa se incheie si protagonistii sa aiba parte de o soarta ingrozitoare, mai ales esti martor si la unele scene de care ei nu au habar si care inrautatesc situatia si mai mult. Ceea ce este mai infiorator este constiinta faptului ca odata ajunsi la destinatie, protagonistii nu vor fi in siguranta, nu va exista pentru ei un refugiu in care sa nu mai poata fi atinsi de nimic rau. Dimpotriva, stii ca odata ce Anna si Peter vor ajunge unde trebuie, vor exista deodata si mai multe personaje a caror soarta va atarna de un singur fir de ata.

Mi-a placut mult ca pe langa intriga principala, autoarea dezvolta si un fir narativ ce il priveste pe Peter, acesta avand o poveste complexa in spate si ajungand in centrul atentiei nu doar datorita relatiei sale cu Anna.

Un plus de originalitate vine si din faptul ca finalul este unul linistit, ultimul capitol aducand o scena surprinzator de calma, aproape feerica, mai ales prin comparatia cu finalurile tipice primelor volume din seriile distopice. Daca nu as fi stiut dinainte ca este vorba de o serie, as fi putut fi cu usurinta pacalita, crezand ca am citit un volum stand alone.

Bile albe:

– Capacitatea autoarei de a transmite fiecare emotie, de a creea un suspans surprinzator si de a pastra tensiunea la un nivel maxim de-a lungul a multe zeci de pagini. Povestea devine foarte antrenanta, iar primele capitole in care actiunea este mai lenta reusesc sa te captiveze si ele datorita ideilor originale si a modului in care sunt redate opiniile personajelor despre ele insele, despre tot ceea ce inseamna societatea lor si despre modul de organizare al lumii in care traiesc.

Bile negre:

– Din nou, la fel ca in alte distopii, teama de a spune adevarul intr-o anumita situatie duce la dezastru. Protagonista face o greseala enorma la un moment dat, insa evita sa o dezvaluie. Iar atunci cand o face, este deja prea tarziu, pentru ca lucrurile s-au pus deja in miscare, iar personajele nu mai au nici o sansa sa fie toate salvate. Asa ca sacrificiile la care suntem martori in final sunt intr-o oarecare masura exact din vina protagonistei, pentru ca un avertisment spus la timp ar fi putut duce la un deznodamant diferit. Poate ca intr-un fel, acest final este unul mai potrivit, in ciuda pierderii dramatice, pentru ca este totusi singurul care le putea asigura linistea protagonistilor. Insa este aproape exasperant sa vezi atatea eroine din cartile YA care fac greseli stupide ce sunt apoi platite de catre personajele secundare.

Update:

O alta parere, in cazul in care eu nu am reusit sa va conving ca romanul este captivant si ca intr-adevar merita citit, puteti gasi pe blogul fetelor de pe Walking on Letters, AICI.

Alte recenzii care te-ar putea interesa: Delirium (seria Delirium, volumul 1) – Lauren Oliver Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey