Disponibil la: Editura TREI
Colectia: Young Fiction Connection
Traducerea: Ioana Filat
Numar pagini: 392
*
Sinopsis:
Jumatatea Rea este primul volum dintr-o trilogie.
E pe jumatate Vrajitor Alb… pe jumatate Vrajitor Negru. Mama lui a fost vindecatoare… tatal lui e un ucigas. Nimeni nu-l vrea… Toti il vaneaza.
In Anglia zilelor noastre, vrajitorii traiesc la un loc cu oamenii: Vrajitorii Albi, care sunt buni; Vrajitorii Negri, care sunt rai; si Nathan, in varsta de saisprezece ani, fiul unei Vrajitoare Albe si al celui mai temut Vrajitor Negru.
Tinut captiv intr-o cusca, Nathan trebuie sa scape inainte sa implineasca saptesprezece ani, cand va primi trei daruri de la tatal sau si va deveni el insusi vrajitor — iar dacă va gresi, va muri.
Incercarea lui Nathan de a-si găsi tatal devine o lupta crancena pentru supravietuire, cu provocari la tot pasul si in care binele si raul se dovedesc mult mai complicate decat si-ar fi imaginat.
“Sally Green surprinde cu maiestrie framantarile unui individ captiv intre cele doua jumatati ostile ale propriei identitati.” – Publishers Weekly
Parerea mea:
Inainte de a incepe recenzia propriu zisa, trebuie sa va spun ca in ciuda faptului ca protagonistul are o varsta foarte frageda pe parcursul multor capitole, nu trebuie sa credeti ca aceasta este o carte pentru copii. Este foarte, foarte departe de asa ceva! Este o poveste ce pare sa foloseasca fantasticul drept un paravan pentru a trata teme mult mai serioase, insa acest aspect nu scade absolut deloc valoarea fantasy-ului in sine. Pe alocuri socanta, cu cateva scene de o cruzime neasteptata, cu personaje complexe si contrariante, cu adevaruri brute, neslefuite si teme pe care nu te-ai astepta sa le intalnesti intr-un roman fantasy, Jumatatea Rea este o lectura care te captiveaza de la primele randuri si pe care o devorezi pur si simplu. Romanul incepe in forta, tulburator, cu o naratiune la persoana a doua ce reuseste sa te nedumereasca si in acelasi timp sa iti starneasca interesul.
Asa cum spuneam mai devreme, actiunea se desfasoara de-a lungul unei perioade destul de indelungate, astfel ca pe parcursul catorva capitole, protagonistul este doar un copil. Pentru a putea avea o perspectiva cat mai clara asupra evolutiei lui Nathan, exact intamplarile acelea din copilaria lui sunt importante, modul in care a fost dintotdeauna aruncat la marginea societatii si privit ca un paria, inclusiv de catre unii membrii din familie. Pe masura ce patrunzi in poveste tot mai mult, vezi din ce in ce mai clar importanta acelor ani. Nathan nu este deloc un erou clasic. Este adesea impulsiv, rautacioas, incapatanat, prea putin interesat de viitorul lui (dar in astfel de conditii este destul de usor de inteles acest lucru), ia adesea hotarari gresite, iar rezultatele lui la scoala sunt dezastruoase. Nathan este totusi usor de placut in ciuda faptului ca de multe ori atitudinea sa este negativa. Fiecare caracteristica isi are o explicatie cat se poate de evidenta, iar revolta cititorului se va indrepta mai degraba asupra celor din jurul protagonistului si nu asupra lui. Autoarea reuseste sa te faca sa intelegi foarte clar comportamentul lui Nathan, chiar daca il dezaprobi si ajungi deci sa nu il poti judeca. E imposibil sa spui ca “trebuia sa se poarte mai frumos” sau “a gresit ca a facut asa si nu altfel” din moment ce ai aflat deja ce background are si in ce mod a fost tratat intreaga viata. In nici o clipa nu il poti privi deci ca pe un personaj obisnuit si sa incerci sa te pui in pielea lui, considerand ca era corect sa procedeze altfel, ca tu ai fi facut altfel. Asadar, portretul lui mi se pare ca este foarte, foarte bine construit. Putin deranjant mi s-a parut doar faptul ca nu reuseste sa citeasca nici dupa ce a incercat de atatea ori, dar inteleg totusi ca Nathan trebuia sa ramana diferit de alte personaje principale din alte romane si presupun ca din acest motiv s-a si insistat atat pe ideea aceasta.
Mi-a placut faptul ca povestea se indeparteaza de scenariile clasice cu vrajitoare si ca foloseste intriga fantasy pentru a sublinia niste probleme reale legate de acceptare si atitudinea generala vis-a-vis de cei pe care ii desconsideram pentru anumite „defecte” pentru care nu sunt ei responsabili. De asemenea, m-a atras si faptul ca Jumatatea Rea aminteste putin de genul distopic datorita modului in care este organizata conducerea. Am incercat sa imi amintesc daca am mai dat peste povesti cat de cat asemanatoare, insa nu cred ca imi vine in minte vreuna. Da, autoritati care reprezinta mai mult un obstacol decat un sprijin am mai intalnit (nu ma refer la distopii unde toate sunt asa!), insa nu la nivelul acesta. Deci bile albe pentru originalitate, precum si pentru ca in sfarsit fortele binelui si ale raului nu mai sunt atat de clare ca in alte romane fantasy. Nu apare nici un triunghi amoros, povestea de dragoste are un ritm normal si cei doi nu se indragostesc (chiar) de la prima vedere, nu avem un inamic in totalitate intunecat, bunii nu sunt tocmai buni si raii nu sunt nici ei tocmai rai. Interesant este si ca aspectul acesta a fost tratat si la nivel general, dar si individual. Adica nu doar cele doua grupuri de vrajitori sunt destul de greu de incadrat la “rai” si “buni”, dar si unele personaje: Celia care ar trebui sa fie personaj negativ reuseste sa para aproape buna la un moment dat (desi imi aminteste tare mult de Annie Wilkes din Misery ^_^), tatal lui Nathan iti lasa impresii la fel de mixte, Mercury da nastere la suspiciuni desi pare dispusa sa il ajute pe protagonist, etc.
Unul dintre aspectele debusolante si tulburatoare este reprezentat de violenta unor episoade. Nu stiu cum sa o numesc altfel. Cruzime poate. Tratamentul pe care il suporta Nathan din partea fratilor Annalisei, al Celiei si mai ales al Consiliului. Primele doua sunt probabil mai usor de acceptat decat cel din partea Consiliului, avand in vedere ca acesta din urma ar fi trebuit sa fie o institutie corecta si cu o abordare pozitiva. Poate ca prin comparatie cu alte romane pentru tineri publicate in ultimii ani si care au acea tendinta de a fi „politically correct”, romanul Jumatatea Rea este din acest punct de vedere unul socant. In schimb, daca ar fi sa comparam cartea cu unele clasice (amintesc aici Imparatul Mustelor – prima care mi-a venit in minte, desi nici pe departe singura!), romanul lui Sally Green nu doar ca nu iese in evidenta din acest punct de vedere, ci pare si mult mai soft. Asadar, in ciuda acelor scene, romanul ramane destul de inofensiv.
Ceea ce nu m-a incantat prea mult este faptul ca exista destule capitole in care actiunea parca e prea lenta. Nu imi dau seama daca este intr-adevar asa sau daca doar pare incetinita prin comparatia cu introducerea care promitea un scenariu alert. Probabil ca dupa un inceput destul de tulburator, te astepti la unul-doua capitole mai lente care sa iti clarifice situatia, insa apoi astepti o actiune care sa te lase fara cuvinte. Aceasta apare intr-adevar, insa ceva mai tarziu decat s-ar astepta cititorii. Finalul te lasa cu o multime de intrebari, complet in ceata in privinta a ceea ce ii rezerva viitorul lui Nathan, asa ca volumul al doilea al seriei va fi cu siguranta pe lista de cumparaturi imediat ce va fi publicat.
Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit aceasta carte!
Bile albe:
– Mi-a placut mult stilul autoarei. Am avut impresia ca are ceva liric, care aduce putin cu romanul Spulbera-ma: un ton cumva indepartat, distantat, ca si cum naratorul ar privi in trecut si ar fi avut timp sa se detaseze de intamplari sau ca si cum ai asculta o poveste dintr-un alt plan, dintr-o alta lume. Dar asta nu inseamna ca nu a fost insa destul de expresiv sau ca nu a transmis ceea ce trebuia sa transmita. Dimpotriva.
– Nu pot sa nu mentionez si coperta la plusuri, chiar daca toti cunoastem vorba aceea conform careia nu trebuie sa judeci o carte dupa coperta. Desi stiam din pozele de pe net cum va arata romanul, atunci cand am primit cartea am fost surprinsa sa descopar cat de frumos este realizata coperta si ca arata mult mai bine decat mi se paruse din poze. Chiar e genul de coperta de pe care nu iti poti lua ochii minute in sir.
Bile negre:
Nu pot sa spun ca Jumatatea Rea este o carte extrem de spectaculoasa din punct de vedere al actiunii, insa are ceva tulburator, diferit si special. Totusi, ceva parca lipseste, desi imi e greu sa imi dau seama ce anume. Este ca si cum daca analizezi fiecare aspect in parte, ajungi numai la concluzii pozitive. Insa daca privesti in ansamblu, parca se mai pierde ceva din magia tabloului. Inclin sa dau vina pe actiunea ce se desfasoara la un moment dat prea lent, insa avand in vedere ca este abia primul volum al unei trilogii, cel mai probabil autoarea a incercat sa pastreze si cateva rasturnari majore de situatie pentru volumele urmatore.
Disponibil la: Editura TREI 
