Disponibil la: Editura TREI
Colectia Young Fiction Connection
Traducerea: Shauki Al-Gareeb
Numar pagini: 288
Sinopsis:
Primul prieten.
Prima iubire.
Ultimele cuvinte.
INAINTE. Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre in ultimele lor clipe de viata – pleaca la scoala cu internat Culver Creek in cautarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut”.
Acest Necunoscut se dovedeste mai tulburator decat si-ar fi imaginat vreodata cand in noul sau cerc de prieteni isi face intrarea seducatoarea Alaska Young. Inteligenta, amuzanta, imprevizibila, Alaska il atrage intr-o lume misterioasa de lumini si umbre, ce sta sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simón Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Márquez: „Cum o sa mai ies eu din labirintul asta?”
DUPA. Nimic nu va mai fi la fel.
„Fetele vor plange, iar baietii vor gasi dragoste, atractie si dorinta in parfumul de vanilie si tigari pe care il raspandeste Alaska.” – Kirkus Review
„Cautand-o pe Alaska surprinde perfect intensitatea trairilor si disperarea care definesc adolescenta.” – teenreads.com
Parerea mea:
Despre Cautand-o pe Alaska nu stiam decat faptul ca este scrisa de John Green si ca a fost primita destul de bine de catre public. Cam atat. Nu stiam la ce sa ma astept, nu stiam daca va fi la fel de emotionanta ca Sub aceeasi stea si nu aveam idee despre ce este vorba in carte. Asa ca timp de multe capitole, am citit o poveste despre un grup de adolescenti obisnuiti, pusi pe sotii de cele mai multe ori: Miles, Colonelul, Alaska, Takumi si mai apoi si Lara. Le-am descoperit problemele, iubirile, antipatiile, secretele, visele si regretele. O lectura frumoasa, relaxanta, cu cateva pasaje care m-au facut sa rad cu lacrimi, dar in nici un caz nu as fi putut spune ca ceea ce citesc poate fi incadrat in categoria cartilor deosebite.
Iar apoi, intr-un moment in care esti deja atat de obisnuit cu ritmul inegal al povestii si cu temperamentul exploziv al Alaskai incat aproape ca nu mai acorzi nici o atentie momentelor ce prevestesc noi si noi furtuni, ceva se intampla. Ceva atat de socant incat de-a lungul urmatoarelor capitole, astepti ca autorul sa revina asupra acelui eveniment si sa iti spuna ca totul a fost o minciuna. Si tu, ca cititor, esti exact la fel de inmarmurit ca si personajele care dupa acea intamplare par sa nu mai faca altceva decat sa pluteasca din inertie, fara niciun scop si fara nicio directie, asteptand ca totul sa revina la ceea ce a fost inainte. Iar apoi, treptat, incepi sa te aduni usor, usor si sa te realizezi ce impact are un astfel de eveniment in realitate, din moment ce o carte a reusit sa te faca sa te simti asa. Chiar nu stiu cum sa subliniez cat de socanta si devastatoare este aceasta rasturnare de situatie fara sa dau spoilere si nu imi doresc sa rapesc vreun strop din surpriza lecturii cititorilor care, la fel ca si mine, poate ca inca nu stiu la ce sa se astepte de la romanul lui John Green.
Mai tarziu, personajele incearca sa adune bucatile din ceea ce s-a intamplat, sa stranga cioburi de amintiri care le-ar putea fi de folos si sa reconstituie tabloul final, in speranta ca aceasta le va explica poate de ce s-a petrecut acel lucru care le-a rasturnat intregul univers. Daca pana acum romanul fusese vesel, relaxant si amuzant iar personajele niste adolescenti lipsiti de griji, acum ceea ce razbate dintre randuri sunt sentimentele de vina, regret, disperare, rusine, teama si singuratate. Pentru ca protagonistii continua sa isi petreaca impreuna timpul, insa singuratatea nu ii paraseste. Cumva, desi unii dintre ei vorbesc despre ceea ce simt, emotiile lor raman parca neimpartasite si sentimentele par a nu putea fi exprimate in cuvinte.
Mi-a placut mult modul realist in care sunt construite cele mai multe dintre personaje. Desi nu foarte populari printre ceilalti colegi, adolescentii pe care ni-i arata autorul sunt normali, cu defecte si calitati, unii mai timizi, altii mai extrovertiti, dornici sa experimenteze, sa testeze granita dintre ceea ce este permis si ceea ce e interzis, gresind uneori poate, punandu-si intrebari despre viata, despre lume si despre scopul lor aici, incalcand reguli, planificand farse si in general, traindu-si adolescenta cat mai intens, insa fara sa depaseasca limitele bunului simt, uneori nesiguri iar alteori debordand de energie si vise. Majoritatea dintre ei nu par deloc exagerati si probabil cititorii tineri se vor regasi in aceasta carte. Desigur, adolescenta poate fi definita de obicei prin termenul de exagerare, dar ceea ce vreau sa spun este ca protagonistii nu sunt iesiti din comun, nu sunt foarte diferiti fata de adolescentii reali.
Singurul personaj prea excentric a fost tocmai Alaska, fata de care am avut sentimente amestecate pe tot parcursul lecturii. Insa exact acesta este unul dintre cele mai interesante aspecte: pe Alaska nu poti doar sa o iubesti sau sa o urasti. Ci o vei adora si o vei detesta deopotriva, uneori alternand intre aceste sentimente iar alteori fiind cuprins de emotii mixte in acelasi timp. Iar faptul ca pana si cei mai apropiati prieteni ai ei graviteaza in jurul Alaskai osciland continuu intre iubire si dispret este inca o dovada ca prezenta ei este deopotriva fascinanta, ametitoare si intoxicanta. In toate personajele se amesteca inocenta cu greseala, sperantele cu regretele, veselia si furia, curiozitatea cu blazarea. Insa Alaska penduleaza numai intre extreme, neavand nici un moment temperat, fiind mereu la limita, exploziile ei fiind urmate de momente de apatie, rasul dizolvandu-se in lacrimi, mania nestavilita fiind intrerupta brusc de hohote de ras, generozitatea devenind egoism deodata si glumele transformandu-se uneori in ironii sau intepaturi rautacioase. Asa ca este destul de dificil sa o placi pe Alaska sau sa ai o parere constanta despre ea. Insa nu este de mirare ca este un personaj halucinant si ca odata smulsa din tabloul in care o gaseam pana atunci, totul pare deodata lipsit de viata, neclintit si fara culoare.
Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit acest roman pentru recenzie.
Bile albe:
Abilitatea autorului de a-ti crea impresii atat de amestecate fata de protagonista si modul realist in care este descrisa perioada adolescentei.
Bile negre:
– In partea a doua a cartii, doua dintre personajele centrale, Takumi si Lara dispar aproape in totalitate, pentru a-si face aparitia abia la final, atunci cand este necesara reintroducerea lor in scena. Iar acest lucru se intampla, fie pentru a oferi o noua dezvaluire surprinzatoare ce va clarifica intrucatva ceea ce s-a intamplat, fie pentru a desavarsi senzatia de impacare relativa din final. As fi preferat sa fi avut posibilitatea de a-i urmari pe cei doi pe tot parcursul perioadei… de „dupa”.
– Unii dintre cititori ar putea sa il gaseasca pe Miles prea influentabil sau ar putea sa se planga de faptul ca romanul face prea multe referiri la sex, alcool si fumat. Mie personal mi s-a parut ca un adolescent ca Miles nu putea fi altfel creionat, iar celelalte aspecte nu m-au deranjat absolut deloc. Dar ar trebui sa tineti cont de acest aspect daca nu agreati lecturile in care apar astfel de lucruri.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa: |
My Weekly Book 
Asta a fost prima carte de John Green pe care am citit-o. Faimosul citat cu “if people were like rain then i was a drizzle and she was a hurricane” mi-a zgandarit curiozitatea. Cred ca se alatura cu succes seriei de carti pentru adolescenti care vorbesc despre maturizare prin intermediul unor experiente mai traumatizante (valabil si pt Stephen Chbosky si The Perks of Being a Wallflower). Ce m-a deranjat cumva e abordarea asta de manic pixie dream girl. Miles are nevoie de Alaska ca sa devina el insusi si practic personajul ei asta face – are rol de sustinere si cam atat, si asta mi se pare trist.
Eu am citit mai intai Sub aceeasi stea, care mi s-a parut minunata. Mi-a placut si Alaska, dar nu e la aceelasi nivel parca.
Cred ca referitor la personajul ei, trebuie sa tinem cont de faptul ca este privit prin ochii lui Miles. Sunt convinsa ca autorul ar fi putut sa ii ofere mai multa complexitate Alaskai – oricum da destule indicii :), insa trebuia sa ii creeze cumva imaginea asta idealizata, pe care o vede Miles. Nu conteaza ca e reala sau nu, ca unele aspecte sunt hiperbolizate iar altele poate ca trec neobservate desi nu e corect. Ideea este ca asa o vede Miles, chiar daca ea poate ca e de fapt diferita. Ma gandesc ca majoritatea cititorilor vor intelege acest lucru si ca Alaska va fi privita altfel decat un instrument prin care personalitatea lui Miles sa fie conturata. Pentru ca in caz contrar, intr-adevar, ar fi trist 🙂
nu ma refeream la cum e portretizata, ca nu e conturata sufiecient de mult ci la faptul ca fara ea Miles n-ar ajunge nicaieri. Nu putea si Green sa scrie un personaj masculin care sa nu se tina de fusta unei tipe cu zvac? Inca astept ziua in care am sa dau peste un personaj din asta si nu o sa il cheme Darcy :))
:))) Aaa, am inteles. Mda, pai Miles e genul ala de adolescent… introvertit, timid, inchis, etc. Sub aceeasi stea ai citit-o? Acolo mi s-a parut ca protagonistul e mult mai pe picioarele lui, insa fara sa o dea in extrema cealalta, de bad boy. Pt ca asta am vazut ca e moda in ultimul timp: ori bad boy, ori baietel timid si retras 🙂 Evident, exista o poveste de dragoste, dar protagonistii parca sunt pe picior de egalitate: ambii fermecatori si capabili sa te cucereasca atat singuri, cat si impreuna, ca pereche.
Inca n-am citit-o. Dar as vrea alaturi de Paper Towns (care am auzit ca ar fi foarte frumoasa) si An abundence of Katherines.
Da, da, si eu vreau sa citesc toate cartile lui John Green, am auzit numai de bine de ele. Oricum, cred ca vor fi traduse la TREI toate si am vazut ca se misca foarte rapid in ultima vreme cu aparitiile noi 😀
Ieri am fost pe la Diverta şi era acolo ,,Cautand-o pe Alaska” la reducere. Acum regret că nu am luat-o 😦 Recenzia de mai sus m-a convins că trebuie să să am cartea asta cât mai repede.
🙂 Ma bucur ca te-am facut curioasa si chiar sper sa iti placa daca ti-o cumperi! Pentru mine deocamdata, tot Sub aceeasi stea ramane pe locul 1, insa nici Alaska nu e departe 🙂 Am auzit oricum numai de bine de toate romanele lui Green si le am in wish list. Sa speram ca vor fi traduse cat mai repede.
De ce, Rox, de ce? Acum vreau și eu să o citesc și nici măcar nu am citit The Fault in Our Stars
:)) Pai trebuie sa le citesti pe amandoua, pentru ca ambele sunt foarte misto si sunt destul de diferite una de cealalta.
Știu, dar habar nu am când o să apuc
Stiu senzatia… 😦