Disponibil la: Editura TREI
Colectia: Young Fiction
Traducerea: Shauki Al‑Gareeb
Numar pagini: 368
*
Sinopsis:
Lumea se rastoarna cu doar cateva saptamani inainte de terminarea liceului: Margo reapare in viata lui Quentin. In toiul noptii, imbracata in costum de ninja, gata pentru o noua aventura. Extravaganta, frumoasa, imprevizibila si independenta, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Indragostit iremediabil de ea, o urmeaza orbeste, incantat sa ia parte la planurile jucause si vindicative ale ingenioasei Margo.
Numai ca fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost intotdeauna o enigma, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai gaseste nimic altceva decat indicii… lasate de ea pentru el. De aceea, decide sa le urmeze.
“In acest nou roman al lui John Green regasim ecouri din Cautand-o pe Alaska: o fata superba, excentrica; un mister care trebuie rezolvat de niste adolescenti inteligenti si ciudati; precum si citate elocvente (din Fire de iarba a lui Walt Whitman, de data aceasta) minunat inserate in poveste. Green se opreste din nou asupra conexiunii subtile dintre imaginatie si perceptie, lumini si umbre, iluzie si realitate.” – BOOKLIST
Parerea mea:
Am sentimente foarte amestecate despre acest roman. Scenariul este bun, are cam tot ce ii trebuie pentru a-ti mentine interesul crescut de-a lungul capitolelor, contine destule replici amuzante si personaje simpatice si o multime de dialoguri sau monologuri pline de acea filosofie adolescentina in care cititorii tineri se vor regasi cu siguranta. Daca aceasta ar fi fost prima carte a lui John Green pe care as fi citit-o, probabil as fi fost mai incantata decat sunt.
Din pacate insa, povestile lui Green seamana atat de mult intre ele incat m-am simtit mai mult iritata de aceasta lectura. Cred ca doar Sub aceeasi stea se indeparteaza intr-o oarecare masura de “scenariul Green”, desi contine si aceasta anumite elemente tipice. Insa restul cartilor pe care le-am parcurs pana acum sunt pur si simplu versiuni putin diferite ale aceleiasi povesti: baiatul inteligent, putin ciudatel, indragostit de fata care e iremediabil regina scolii, admirata de toata lumea, salbatica, minunata si neinteleasa. Ca ajutoare protagonistul il are pe prietenul geek si amuzant (una sau doua versiuni, in functie de carte) si eventual o amica sexy si isteata desi, evident, nu la fel de uimitoare ca fata ce joaca rolul principal. Care fata, in nebunia ei fabuloasa, il marcheaza pe protagonist intr-un fel sau altul. Iar protagonistul, bineinteles, isi va lasa balta toata viata, va ignora sau jigni pe toata lumea care incearca sa il readuca la realitate, va pune in stand by totul pentru a porni intr-o calatorie initiatica alaturi de prietenul/prietenii sai. Cu scopul de a o gasi sau intelege (sau gasi SI intelege) pe fata tornada.
Detaliile variaza, schema e obositor de similara. Cred ca John Green poate fi autorul preferat al cuiva numai daca acel cineva citeste o singura carte de-a sa. Sau doua, pentru ca am spus deja ca Sub aceeasi stea nu se incadreaza in acelasi tipar. Insa Orase de hartie, Cautand-o pe Alaska si De 19 ori Katherine sunt practic aceeasi carte. Si oricat de frumoasa ar fi o poveste, cand citesti trei variante atat de asemanatoare ale ei, e imposibil sa mai fii impresionat.
Cealalta problema pe care am avut-o a fost insasi Margo. Este o diferenta intre a fi iresponsabil si inconstient. Iresponsabili sunt majoritatea adolescentilor. E perfect normal ca, intr-o oarecare masura, la 17 ani sa nu intelegi sau mai cu seama, sa nu dai importanta fiecarui lucru ce ti-ar putea influenta viitorul, sa nu te intereseze foarte tare ca pe acea temelie iti cladesti practic tot restul vietii. Daca toti adolescentii si-ar percepe varsta ca pe acea perioada plina de oportunitati pe care o vad adultii atunci cand privesc in urma, probabil lumea ar fi plina de liceeni studiosi, axati pe ideea de a profita de cat mai multe usi deschise, ambitiosi, care nu chiulesc si nu sunt preocupati decat vag de distractie. Adica… ne-adolescenti. Asa cum nu dai peste adolescenti prea seriosi in viata reala, nu ii intalnesti nici in povestea lui Green. Prin urmare, nimic de reprosat aici.
Desigur, atat Quentin cat si prietenii lui sunt probabil mai preocupati de scoala decat media, insa cred ca asta se datoreaza in special faptului ca gradul lor de popularitate nu este foarte ridicat. Plus ca toti par ca abia asteapta ocazia sa se distreze, sa se razvrateasca, sa se desprinda de monotonia de pana atunci. Dar se pastreaza la un nivel mediu, intr-un echilibru perfect, intre niste limite care nici nu le ingradesc fericirea dar nici nu au potentialul de a le distruge viitorul. La fel sunt toti ceilalti liceeni din Orase de hartie.
Sau… aproape toti. Pentru ca Margo este din cu totul alta specie. Populara, fermecatoare, aparent avand lumea la picioare. Surprinzator poate, cu un talent de mentine ordinea in scoala, de a-i controla pe nesimtite pe colegii ei. Cu un curaj nebun care o arunca in cele mai incredibile aventuri. Planificandu-si cu grija farsele rautacioase impotriva celor care i-au gresit. Cu niste probleme nebanuite. Si dumnezeule, dureros de inconstienta!
Nu stiu cum se doreste a fi finalul romanului. Poate ca autorul l-a formulat astfel pentru a fi dulce-amarui, pentru a te lasa cu un zambet trist pe fata, pentru a sugera faptul ca uneori trebuie sa indraznesti sa evadezi din monotonie, sa sfidezi regulile, sa alegi o carare pe care nu a mai pasit nimeni. Mai ales ca adolescenta te face sa privesti normalul ca pe o mocirla infioratoare in care se scalda toti in afara de tine si in care iti promiti sa nu intri vreodata. Asa ca de ce nu ai arunca mediocrul la gunoi pentru a-ti urma visele sau, daca inca nu ai vise marete, pentru a gasi unele si pentru a te gasi pe tine insuti?
ATENTIE, urmatoarele doua paragrafe contin spoilere! Daca nu ati citit romanul inca, sariti direct la ultimul paragraf!
Ei bine, daca acestea or fi fost mesajele sugerate, la mine a ajuns cu totul altceva. Nu am putut sa imi scot din cap imaginea unei Margo ce ramane fara bani inainte de a fi cumva remarcata pentru unicitatea ei si de a deveni cine stie ce stea la Hollywood de exemplu. Pentru ca cel mai probabil, New York-ul este plin de zeci de alte Margo la fel de extraordinare. Oricat de interesanta ar fi fantezia de a te desprinde de reguli, de a te rupe de mediocru, tot trebuie sa mananci, sa te imbraci, sa dormi sub un acoperis.
Presupunem deci ca Margo ramane fara bani si refuza sa se intoarca acasa. Cu liceul neterminat si fara vreun talent special, nu are prea multe variante, asa ca oricat de uimitoare ar fi, se angajeaza ca ospatarita, vanzatoare sau ceva similar. Iar din punctul acesta, deja a pasit in mediocrul pe care a luptat sa il evite. Mai mult, daca in continuare ar refuza calea normala (terminarea liceului cel putin), nici viitorul nu se arata prea stralucitor. Poate ca daca autorul ar fi inserat vreun element care sa promita un viitor spectaculos, finalul nu m-ar fi deranjat. Daca Margo ar fi avut o voce minunata, un corp extrem de suplu, talent actoricesc, daca ar fi pictat uimitor sau ar fi fost geniala in fata computerului, am fi putut sa ne lasam imaginatia sa zboare si sa ne inchipuim ca dupa ce ajunge in New York isi va croi o cariera ca model, actrita, artista sau altceva similar si trecutul ei nu ar mai fi contat. Dar Margo e pana la urma o fata destul de obisnuita, fara talente iesite din comun, oricat de stralucitoare ar fi fost lumina prin care o privea Quentin. Desi, la final, cred ca isi da seama si el ca i-a atribuit mai multe merite decat trebuia. O alta varianta ar fi fost ca Margo sa primeasca in continuare o sponsorizare din partea parintilor pentru a-si alimenta pentru o vreme dorinta de a se simti nonconformista. Dar stim bine ca nu este cazul. Asa ca pur si simplu nu imi pot imagina decat un viitor trist pentru Margo daca va alege sa nu se intoarca.
Treaba ciudata este ca in ultimele cateva zile, exact din cauza acestor aspecte legate de protagonista m-am gandit mai mult la Orase de hartie decat m-as fi gandit poate la un volum de care m-as fi indragostit. Si mi-e imposibil sa nu ma intreb daca nu asta este efectul unei carti bune, indiferent daca ti-a placut sau nu: sa te faca sa o intorci pe toate partile in mintea ta, sa iti macine gandurile, sa te oblige sa iti imaginezi inca 20 de capitole dupa final, sa incerci sa iti inchipui toate variantele care ar putea urma in viitorul personajelor 🙂
Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit acest roman.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa: |
My Weekly Book 
Am citit toate cartile lui John Green si il consider autorul meu preferat. Ador scrisul lui si felul in care intelege adolescentii, iar majoritatea citatelor mele preferate sunt din cartile lui. Cu toate astea, sunt de acord cu tine. Green isi scrie cartile dupa un anumit tipar, mentionat de tine mai sus. Insa cred ca intotdeauna gaseste un mod de a adauga ceva in plus cartilor, de a le diferentia intre ele printr-un mic detaliu. Gasesc in fiecare carte a lui cate ceva care sa imi placa, ceva ce nu am gasit in cartea precedenta. Binenteles, nu ar fi rau daca ar incerca sa iasa un pic din tiparul cu care ne-a obisnuit. Sunt sigura ca tot la fel de bine ar scrie. 🙂
Cat despre Margo… sunt complet de acord.
Da, da, si mie mi se pare ca este unul dintre autorii care prind cel mai bine la adolescenti tocmai pentru ca nu pare sa fi uitat cum este sa fii unul 🙂 Si da, sigur ca exista diferente intre carti, insa pe mine chiar a ajuns sa ma irite faptul ca pornesc toate de la acelasi scenariu. Fiecare dintre aceste carti, luate separat, sunt ok, au ceva care te prinde, etc. Dar citindu-le pe toate, isi pierd din farmec tocmai datorita asemanarilor. Probabil daca as fi citit mai intai Orase de hartie si abia apoi De 19 ori Katherine sau Cautand-o pe Alaska, recenzia Oraselor ar fi fost pozitiva, in timp ce review-urile celorlalte doua ar fi fost din ce in ce mai putin entuziaste :))
Si eu as fi curioasa sa vad un alt tip de poveste, mai ales ca Sub aceeasi stea e absolut minunata. Are si aceasta cateva elemente tipice, insa in mare, se indeparteaza destul de mult de tipar. Si, nu stiu daca din cauza aceasta sau nu, dar mie mi se pare ca e mai buna decat toate celelalte carti ale sale!
Vezi? Vezi????
:)) Pai la mine principala problema e aceea ca seamana prea mult cu celelealte povesti ale sale. La tine nu e cazul, ca e prima citita :))
Si eu am aceeasi problema cu John Green si probabil din acest motiv nu am de gand sa mai citesc alte carti scrise de el. Nici macar nuvela din Fulgi de iubire nu mi s-a parut buna (de fapt mi s-a parut cea mai slaba dintre toate, iar personajele erau iresponsabile si inconstiente).
Eu am senzatia ca Green scrie despre el. Cred ca in liceu el era pustiul ciudatel, istet si nu prea popular, indragostit nebuneste de cea mai populara fata, iar acum, in cartile lui, isi indeplineste fantezia iar personajul care ii seamana este observat de regina scolii.
Exact asta mi-am imaginat si eu ca se va intampla cu Margo :))) Chiar nu inteleg ce e atat de unic sau special la ea incat ar ajuta-o sa fie remarcata. Cred ca fiecare baiat indragostit de cea mai populara fata din scoala are impresia ca aceasta e incredibila, dar asta tine mai mult de aura de mister care o inconjoara pe aceasta in ochii celui care stie ca nu va putea ajunge niciodata la ea.
Da, da, si eu cred la fel, ca toate acestea sunt variante ale aceleiasi povesti – cel mai probabil propria sa poveste. In cartea aceasta mi s-a parut cel putin ca protagonistul se trezeste un pic la final si isi da seama ca Margo nu e atat de minunata. In celelalte doua, parca nu imi amintesc sa fi sesizat vreo schimbare de genul acesta.
Anyway, dintre cele trei eroine, Margo mi s-a parut cea mai absurda si lipsita de logica. Katherine nu era (auto)distructiva iar Alaskai ii lipseau pe bune niste tigle de pe casa, asa ca are scuza pentru comportamentul haotic :))
Pe celelalte nu le-am citit si nici nu cred ca o sa le citesc. Nu prea are rost daca seamana intre ele. Sunt atatea carti frumoase si originale care chiar merita citite incat mi-ar parea rau sa mai citesc alte volume slabute (chiar daca eu nu prea sunt o fana a volumelor new adult). Eu de la inceput am ezitat in privinta lui Green pentru ca am citt zeci de recenzii care spuneau ca e mult prea laudat, iar cartile lui nu sunt prea grozave. Nici macar Sub aceeasi stea nu am citit-o, desi din alt motiv (evit cat pot sa citesc carti cu final nefericit sau carti in care unul dintre personajele principale moare).
Marea majoritate a autorilor au tendinta sa construiasca personaje care sa le semene si prin care isi implinesc fanteziile adolescentine (autoarele ale caror eroine nu au nimic special, dar de care intotdeauna se indragosteste cel mai tare tip, autorii al caror personaj cucereste cea mai frumoasa fata, desi e clar ca nu e de nasul lui). Sunt pline volumele de Mary Sue si Gary Stu :)))
Pana sa ajung sa citesc partea cu Sub aceeasi stea aveam deja in minte sa ti-o recomand, tocmai pt ca e singura diferita. Si pentru ca mi-a placut foarte mult :))
Eu credeam ca treaba cu eroina banala este facuta special ca sa se regaseasca cititoarele in ea. Gen.. “daca plictisitoarea si impiedicata de Bella a putut sa il cucereasca pe minunatul Edward, sigur pot sa il cuceresc si eu pe… X” :))
“Oraşe de hartie” de John Green este o carte frumoasă, mai ales pentru vârsta adolescenţei, dar sunt de acord cu tine, tiparul “Green” se găseşte aproape în toate cărţile autorului, ceea ce nu este foarte plăcut. Big up pentru articol!
Toate cartile lui sunt dragute si intr-adevar, surprinde foarte bine perioada adolescentei. Cred ca mi-a displacut mai tare aceasta doar pentru ca am citit-o dupa Katherine si Alaska. Probabil daca ordinea ar fi fost alta, indiferent care carte ar fi ajuns sa fie citita a treia, mi-ar fi displacut la fel de mult din cauza scenariului repetitiv.