Posted in E. Lockhart

Mincinosii – E. Lockhart

Mincinosii - E. LockhartDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Young Fiction

Traducerea: Ana-Maria Man

Numar pagini: 264

 

Sinopsis:

„Socant, de o frumusete tulburatoare si foarte bine construit, Mincinosii o sa-ti ramana in minte pentru totdeauna.” – John Green, autor al romanului Sub aceeasi stea, bestseller New York Times

O familie frumoasa si distinsa.
O insula privata.
O fata vulnerabila si indragostita.
Un baiat curajos, plin de pasiune.
Un grup de patru prieteni, Mincinosii, a caror prietenie se dovedeste a fi distructiva.
O revolta. Un accident. Un secret.
Minciuna dupa minciuna.
Dragoste adevarata.
Adevarul.

Citeste Mincinosii. Si daca te intreaba cineva cum se sfarseste, minte, pur si simplu!

„Obsedant, sofisticat… Mincinosii e un roman atat de captivant si de bine scris, incat nu numai adolescentii il vor indragi, ci si cititorii maturi.” – Wall Street Journal

„E. Lockhart face un portret fidel al unei familii cu traditie, pentru care a pastra aparentele este vital si, in ultima instanta, tragic.” – The Chicago Tribune

Parerea mea:

Am citit Mincinosii in vreo 2-3 ore, fragmentate, seara inante sa adorm, apoi dimineata, la scurt timp dupa trezire si in final, in cateva pauze de tigara pe care le-am lungit cat de mult am putut. Iar intre momentele de lectura, nu puteam sa imi iau gandul de la poveste. Pentru mine, Mincinosii a fost ca un rollercoster scapat de sub control, de scurta durata dar incredibil de intens, din care te dai jos ametit, dezorientat si neavand idee ce ti s-a intamplat si pe ce lume esti.

Nu am idee cand m-a prins povestea. Dupa primele capitole, chiar ma gandeam ca inca nu imi dau seama ce citesc, ce se intampla in carte, de ce mi se pare ca ceva nu se leaga. Iar apoi, m-am trezit brusc la final, cu gandurile alandala, cu ochii lipiti de ultima pagina, nevenindu-mi sa cred ce tocmai aflasem.

Am aruncat o privire pe Goodreads si cred ca Mincinosii este genul de carte pe care fie o adori, fie te scoate din sarite. Totul, de la personaje, plot si pana la stil poate fi privit fie cu uimire si interes, fie cu plictiseala sau iritare. Putini cititori pareau sa se afle undeva la mijloc. E de prisos sa mai spun ca am facut parte din prima categorie, a cititorilor care au fost captivati de romanul lui E. Lockhart.

Intram in familia Sinclair: veche, de renume, bogata si impozanta. Cadence este prima nepoata, cea mai mare verisoara din noua generatie Sinclair. In fiecare vara, intreaga familie se strange pe insula privata pe care o detine, iar Cadence impreuna cu verii sai Johnny si Mirren si cu prietenul lor, Gat, redevin an de an, “Mincinosii”. In vacanta in care avea 15 ani, un accident o scoate pe Cadence din ritmul normal si o tine apoi departe de insula timp de o vara. Insa in urmatorul an, aceasta se intoarce pe insula familiei, hotarata sa isi recapete amintirile pierdute, sa puna cap la cap piesele ce lipsesc si sa reconstruiasca povestea verii accidentului. Insa ce va descoperi intrece orice si-ar fi putut imagina.

Romanul are un stil pe care nu stiu nici acum daca sa il numesc liric sau pur si simplu ametitor. Cuvintele par aruncate haotic pe pagini, frazele se rup de la jumatate aparent fara motiv, ideile sunt fragmentate pe mai multe randuri. Unele lucruri sunt descrise aproape poetic, in timp ce altele, mai dramatice, sunt aruncate atat de direct incat devin taioase. Pe alocuri, sunt inserate povesti de 1-2 pagini, care pastreaza in primele dati scenariile originale, dar care mai apoi se transforma in oglinzi distorsionate ale familiei Sinclair.

Naratiunea oscileaza mereu intre prezent si trecut, contribuind la sporirea misterului si oferind parca un aer magic insulei, de parca timpul petrecut acolo ar fi rupt din niste vieti paralele, din versiuni alternative ale prezentului personajelor. In permanenta ai senzatia ca lipseste ceva, ca iti scapa printre degete niste detalii care ar face ca totul sa devina clar.

Personajele, atat cele principale cat si cele secundare mi s-au parut realist construite si mai important, foarte diferite intre ele. Tinand cont ca vorbim despre membrii unei familii extrem de privilegiate, te-ai astepta poate sa dai numai de personaje cliseice si superficiale. Insa autoarea alege o cale mai echilibrata, aratandu-ne atat personaje pe care averea le-a transformat in niste fiinte lacome si inutile, dar si personaje care si-au pastrat capul pe umeri, care nu se bazeaza pe meritele stramosilor pentru a face ceva important in viata si care incearca sa depaseasca obsesia pentru aparente ce pare sa fie motto-ul familiei. Culmea este ca protagonista se afla undeva intre aceste doua extreme, osciland chiar spre prima dintre ele. De multe ori, Cadence este exact o adolescenta alintata si enervanta care se plange de orice nimic si pe care ai tendinta sa o judeci pentru superficialitatea ei. Mai ales ca autoarea introduce special anumite detalii de neignorat care ii contureaza astfel portretul. Iar acest lucru contribuie si mai mult la socul pe care il ai la final, in momentul in care ti se dezvaluie adevarul cutremurator.

Mi-a placut mult si modul in care sunt creionate conflictele familiale, felul in care certurile adultilor au un impact urias asupra copiilor, incercarile de manipulare duse la extrem, refuzul adolescentilor de a lua parte la razboiul adultilor. Un moment important mi s-a parut si cel in care bunicul lui Cadence, capul familiei, isi dezvaluie dezamagirea fata de fiicele sale. Multa vreme ma intrebasem ce gandeste cu adevarat acest personaj, tocmai pentru ca pastra o aura de mister si parea sa ii placa intr-un fel tot acest haos pe care il crea in familie prin cuvintele si actiunile sale.

Am indragit grupul mincinosilor, pe Gat, Johnny si Mirren. Desi Gat pare a fi cel mai patrunzator personaj, Mirren si Johnny au o inocenta si o energie care te cuceresc din primul moment. Relatia celor patru este una de invidiat, dragostea dintre ei razbate foarte clar, iar dorinta de a-si proteja relatia de impactul luptelor duse de adulti e induiosatoare. Cu atat mai mult cu cat ii vezi atat de hotarati sa faca orice e nevoie pentru a incheia acel razboi stupid pentru avere. Absolut orice!

Asa cum spuneam mai devreme, nu cred ca exista cale de mijloc atunci cand vine vorba despre acest roman. Fie te va enerva sau plictisi (eu una nu inteleg cum este posibil acest lucru, asa ca spun asta bazandu-ma pe impresiile pe care le-am vazut pe Goodreads), fie te va captiva fara sa iti dai seama si te vei trezi deodata dand ultima pagina socat, sfasiat si vrand sa parcurgi din nou toata povestea chiar in clipa aceea. Pentru ca la final intelegi ca tot ce ai citit ti-ar aparea acum intr-o lumina cu totul diferita daca ai reciti romanul. Adevarurile aflate au capacitatea de a schimba deodata totul, de a da noi intelesuri evenimentelor, cuvintelor si gesturilor pe care prima data le-ai privit intr-un mod eronat. Personal, nu am apucat decat sa recitesc cateva pagini, un pasaj aici, unul dincolo, insa am senzatia ca romanul acesta ma va “bantui” multa vreme si ca nu voi rezista tentatiei de a-l reciti.

Multumesc mult Editurii TREI pentru aceasta carte!

Bile albe:

Stilul neobisnuit, constructia originala si modul ametitor in care autoarea transforma o drama de familie intr-un adevarat thriller intunecat si tragic, cu nuante fantastice.

Bile negre:

Au existat cateva scene pe care le-am citit chiar mai confuza decat pana atunci, neintelegand (nici la momentul respectiv si nici mai tarziu) daca erau reale sau doar metaforice ( ranile, sangerarea). Pentru ca ca protagonista isi descrie de exemplu migrenele prin niste imagini foarte plastice, foarte expresive, instinctiv, ai tendinta sa privesti si acele lucruri tot in sens figurat. Insa in scurt timp, primesti indicii contrastante, care sugereaza ca era vorba totusi de lucruri reale, dar nu poti fi sigur de niciuna dintre variante.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Viitorul Nostru – Jay Asher & Carolyn Mackler

Fete stralucitoare – Lauren Beukes

Posted in Gillian Flynn

Locuri intunecate – Gillian Flynn

Locuri intunecate - Gillian FlynnDisponibil la: Editura TREI 

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Bogdan Perdivara

Numar pagini: 488

 

Sinopsis:

Libby Day avea sapte ani cand mama si surorile ei au fost ucise in “Sacrificiul Satanic” din Kinnakee, Kansas. Ea a scapat si a depus marturie ca Ben, fratele sau mai mare, a comis crimele. Douazeci si cinci de ani mai tarziu, Club Omor – o societate secreta pasionata de crime celebre – o contacteaza pe Libby si o preseaza sa le ofere detalii despre acea noapte sangeroasa, pledand pentru nevinovatia lui Ben. Libby se implica in investigatie, dar pe masura ce aceasta o poarta din cluburile sordide de striptease din Missouri pana in orasele turistice abandonate din Oklahoma, adevarul inimaginabil iese la iveala. Ajunge, asadar, in punctul de unde a pornit: fugind din calea unui ucigas.

„O poveste care-ti da fiori, condusa cu maiestrie de un autor incredibil de talentat.” – Chicago Tribune

„Romanul lui Gillian Flynn este o evocare fidela a vietii din micile orase americane de provincie.” – The Guardian

In curand pe ecrane: Locuri intunecate (septembrie 2014), Fata disparuta (octombrie 2014)

Parerea mea:

Abia asteptam sa incep ultimul roman al lui Gillian Flynn, pentru ca: 1. celelalte carti ale sale mi-au placut teribil de mult si 2. pentru ca despre Locuri intunecate auzisem ca ar fi chiar mai bun decat acestea. Nu stiu daca mi s-a parut intr-adevar mai bun, pentru ca am impresia ca Fata disparuta a avut parca un impact mai mare asupra mea. Insa Locuri intunecate m-a captivat la fel de mult,  atat ca probabil, intr-un mod putin diferit. Socul provocat de evenimente nu este la fel de mare, in ciuda faptului ca sunt de fapt mai ingrozitoare decat cele din Fata disparuta. Insa Locuri intunecate ofera mai multe aspecte care sa iti dea de gandit, firul narativ purtand cititorul prin mai multe zone ale personalitatii umane si ale societatii si prin mintea mai multor personaje, care de care mai fascinante.

Pe Libby, protagonista romanului, am detestat-o din primele paragrafe. Am senzatia ca autoarea s-a straduit sa creeze cel mai nesuferit si exasperant personaj, genul de adult ce isi pastreaza comportamentul de adolescent enervant chiar si atunci cand a depasit de multa vreme perioada respectiva. Desigur, in scurt timp descoperim ca exista o explicatie extrem de intemeiata pentru purtarea sa, insa aceasta nu devine deloc mai usor de suportat. Treptat, pe langa faptul ca ajungi intr-un fel sa te obisnuiesti cu ea, Libby reuseste totusi sa sufere o transformare, sa isi gaseasca o motivatie care sa o faca sa se ridice din pat si sa… faca ceva. Orice. Ca ceea ce face urmeaza sa ii schimbe total viata, este doar un bonus. Pentru ca adevarata incantare, adevarata victorie cand ai de-a face cu un astfel de personaj provine doar din faptul ca acesta este fortat in sfarsit sa se trezeasca, sa iasa din amorteala si sa se straduiasca sa faca niste pasi in fata.

Romanul imbina povestile a mai multe personaje, fiecare capitol aducand in atentie nu doar perspective diferite, ci si evenimente din timpuri diferite. Pe de-o parte, intram direct in mintea lui Libby, vocea ei fiind cea care nareaza prezentul, pasind doar rar si ezitant in trecut. Insa cum intamplarile din urma cu 25 de ani sunt cele care dicteaza totusi cursul destinului, autoarea ne ofera si punctul de vedere al altor personaje importante asupra acestora, de data aceasta naratiunea fiind la persoana a treia. Urmaresti asadar doua filme diferite, unul de acum, altul de atunci, iar firul narativ se impleteste din mai multe fragmente.

Unul dintre cele mai interesante aspecte mi s-a parut modul in care acelasi lucru poate fi privit din directii atat, atat de diferite, cum perspectiva din care privesti poate schimba ceva inocent, amuzant sau induiosator in cea mai terifianta idee. Mai ales ca in prima faza, acele lucruri pot parea lipsite de importanta: o gluma mai putin inspirata, un gest frumos, un gand impulsiv. Adica exact ceea ce sunt. Iar mai tarziu, cand vezi metamorfoza socanta, pare totul deodata atat de logic si atat de stupid in acelasi timp. Este imposibil sa nu admiri talentul autoarei si abilitatea sa de a rasturna lucrurile intr-un asemenea mod.

Mi-a placut mult faptul ca ni se ofera fragmente ale povestii ce provin din directii diferite, ca ai ocazia sa cunosti in mod direct atat actiunile cat si gandurile mai multor personaje, dar ca misterul asupra unora dintre acestea reuseste sa fie mentinut pana la final. Iar atunci, culmea, descoperi ca de fapt nu le-ai cunoscut aproape deloc, ca nu ai ajuns nici pe departe sa patrunzi in adancimea gandurilor personajelor.

Recunosc, nu sunt deloc genul de cititor care sa se straduiasca sa adune indiciile, sa puna cap la cap detaliile inainte ca acestea sa fie dezvaluite de catre autor. Imi place sa las povestea sa curga de la sine fara sa o analizez obsesiv, sa o savurez fara sa imi creez propriile supozitii si scenarii, sa ma las surprinsa de rasturnarile de situatii. Asadar, nu am idee daca un cititor pasionat sa descifreze misterele singur, inainte de a ajunge la final, ar avea parte de aceeasi surpriza pe care am avut-o eu, citind ultimele capitole. Inclin totusi sa cred ca da, pentru ca mie personal mi s-a parut ca aproape nimic nu a prezis ceea ce s-a petrecut. Desigur, in acea zi marcanta, lucrurile au mers din rau in mai rau pentru toate personajele. Insa ceea ce s-a intamplat a fost mai degraba o coincidenta, un concurs de imprejurari extrem de ghinionist.

Daca ati citit vreunul dintre celelalte romane ale autoarei, nu veti fi surprinsi probabil de cat de repede veti deveni prizonieri ai povestii, dand pagina dupa pagina, fara sa realizati cand trece timpul. Iar daca Locuri intunecate este prima carte scrisa de Gillian Flynn pe care o cititi, asteptati-va ca odata ce v-a prins povestea, sa nu va mai indurati sa lasati cartea din mana. Autoarea are aceasta abilitate de a construi personaje pe care le urasti si le admiri deopotriva, carora le dispretuiesti comportamentul insa care reusesc in acelasi timp sa te fascineze, pe care intr-o clipa ai impresia ca le simpatizezi, pentru ca in momentul urmator sa le suspectezi de cele mai ingrozitoare actiuni.

Asa cum spuneam mai devreme, poate ca una dintre celelalte carti ale autoarei, Fata disparuta, cu care nu ma pot abtine sa nu compar Locuri intunecate te socheaza mai tare. Cred ca a avut un impact mai puternic mai ales ca ofera o rasturnare majora de situatie, o dezvaluire aproape totala a misterului undeva in prima jumatate a volumului, ceea ce este destul de neobisnuit. Insa Locuri intunecate iti acorda parca mai mult timp sa reflectezi asupra anumitor aspecte, are o profunzime mai mare, te face sa vezi mai multe lucruri, te uimeste prin reactiile nu doar ale individului ci si ale comunitatii, prin efectul de domino ce se creeaza atat de usor si care poate distruge cu atata rapiditate, pentru totdeauna, o multime de vieti. Si nu ma refer doar la destinul lui Libby, Ben si Diane, rudele celor ucisi, ale caror vieti era imposibil sa nu fie marcate definitiv de ceea ce s-a intamplat, ci la toate personajele care au fost mai mult sau mai putin implicate in acele evenimente.

Multumesc Editurii TREI pentru sansa de a citi acest roman.

Bile albe:

Gillian Flynn face ca nu doar povestea personajelor principale sa fie fascinanta. Dimpotriva, te lasa sa observi cat de mare este impactul anumitor intamplari si asupra personajelor secundare, rezumand in doar cateva capitole si evolutia acestor personaje ce au jucat un rol major in acea zi nefasta si oferindu-ti un tablou extrem de complex de care cu greu reusesti sa te desprinzi chiar si dupa ce ai citit ultima pagina a cartii.

Bile negre:

La fel ca in cazul romanului Fata disparuta, nu reusesc sa indepartez un oarecare sentiment de frustrare vis-a-vis de finalul povestii. Odata ce afli misterul infioratoarelor crime, esti fara indoiala uimit de o asemenea desfasurare a evenimentelor. Dar in acelasi timp, exista o vaga senzatie de nemultumire, senzatia ca acel element „din afara” este in plus, ca ar fi fost mai logic si mai interesant daca intreaga poveste ar fi fost legata direct numai de personajele bine-cunoscute.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Fata disparuta – Gillian Flynn

Secretul sotului – Liane Moriarty

Posted in Liane Moriarty

Secretul sotului – Liane Moriarty

Secretul sotului - Liane MoriartyDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Luminita Gavrila

Numar pagini: 480

 

 

Sinopsis:

Adevarul poate schimba totul!

Imagineaza-ti ca sotul tau ti-a scris o scrisoare pe care nu trebuie sa o deschizi decat dupa moartea lui. Mai mult, imagineaza-ti ca acea scrisoare contine secretul lui cel mai intunecat si mai bine ascuns – ceva atat de teribil, incat poate sa distruga nu numai viata pe care ati construit-o impreuna, ci si vietile altora. Imagineaza-ti apoi ca dai peste acea scrisoare in timp ce sotul tau este inca in viata…

Un roman tulburator despre secretele pe care alegem sa nu le impartasim cu partenerul nostru de viata.

„Una dintre cele mai bune carti ale anului 2013.” – Entertainment Weekly

Parerea mea:

Am adorat romanul acesta de la primele randuri, din momentul in care am fost aruncata brusc in viata obisnuita si total lipsita de senzational a personajelor. Iubesc romanele care reusesc sa faca asta: sa iti prezinte banalitatea si normalul intr-un mod atat de captivant incat sa nu mai vrei sa te desprinzi de poveste. Secretul sotului este acel gen de carte despre care gandesc mereu ca e atat de captivant scrisa incat nici macar nu ar fi avut nevoie de vreun twist major. As fi citit-o probabil cu la fel de mult interes chiar si daca nu ar fi facut altceva decat sa descrie traiul zilnic al personajelor in conditii absolut normale.

In primele capitole, suntem martori la viata de zi cu zi a unor oameni obisnuiti, iar o parte dintre acestia nu vor fi afectati nici mai tarziu de evenimentele ce constituie intriga principala a romanului. Chiar si personajele a caror viata este data peste cap de acea dezvaluire socanta continua sa se comporte intr-un mod apropiat de cel normal, incercand sa faca loc in viata lor vestilor care le-au rasturnat universul de pana atunci si sa se adapteze la noua situatie.

Drumurile unora dintre personaje nu ajung sa se intersecteze direct, insa intr-un fel, toate sunt legate unele de altele prin legaturi aparent invizibile. Pe langa intriga principala, exista cateva fire secundare, toate femeile din roman fiind puse in fata unor situatii neasteptate si nedorite si fortate sa accepte noutatea, sa incerce sa isi regaseasca propria cale prin haosul izbucnit si sa faca fata unor incercari care aproape ca le doboara. Sunt puse la incercare nu doar valorile morale, ci mai ales relatiile cu cei dragi, iar autoarea te obliga parca sa te gandesti la propria-ti viata: cum ai reactiona daca lumea ta s-ar prabusi, daca cei mai dragi oameni te-ar trada, daca deodata nu ti-ar mai merita increderea sau daca unii dintre acestia ar face ceva ingrozitor? Si cat de departe ai merge pentru a-ti apara familia? Cate reguli ai incalca, cat de usor ai trece peste principii, cum ai reusi sa iti amutesti constiinta? Si ai mai fi la fel dupa ce ai face-o? Sau relatia ar fi ruinata pentru totdeauna? Poate ca prima impresie ar fi ca indiferent de cat de dureroasa e situatia, exista o singura cale de a o aborda. Insa aprofundand gandurile acestea putin, incercand sa vezi in ce fel actiunile tale ar influenta atatia oameni, incepi sa pui la indoiala primul instinct. Pentru ca lucrurile nu sunt niciodata doar albe sau negre, iar simplitatea e un concept care de cele mai multe ori nu se potriveste in viata reala. Deciziile tale, oricat de nesemnificative ar parea, lovesc inevitabil in toti cei din jur, iar orice gest, orice cuvant si orice actiune declanseaza uneori un efect de domino pe care nu ti l-ai fi putut imagina in prima faza.

Capitolele prezinta alternativ perspectivele protagonistilor, iar tabloul general este uneori intrerupt de imagini din trecut. Autoarea reuseste astfel sa pastreze misterul chiar si la multa vreme dupa ce a dezvaluit acel secret tulburator al sotului uneia dintre eroine, iar interesul cititorului este mentinut viu de la prima si pana la ultima pagina. Nu exista neaparat o evolutie reala a personajelor, mai ales ca acestea sunt mature, asa ca nu te poti astepta la transformari majore. Ceea ce declanseaza crizele este pur si simplu viata, care parca ar arunca in fata personajelor un uragan si ar spune fiecaruia dintre ele: „Descurca-te cu asta”. Fara vreo avertizare, fara vreun sprijin, fara vreo metoda de salvare. Avem in fata intreg procesul acceptarii unor informatii sfasietoare, incepand din clipa in care adevarurile socante lovesc pe neasteptate si pana cand personajele reusesc sa isi ordoneze gandurile, sa se ridice de la pamant, sa priveasca in jur si sa se hotarasca in ce fel vor merge inainte. Pentru ca nu exista o alternativa, nu te poti opri in loc si nici nu o poti lua inapoi, pasind pe urmele pasilor deja parcursi. Poti doar sa mergi inainte, indiferent de cat de greu este.

Desi ritmul povestii este destul de temperat, iar majoritatea intamplarilor sunt unele aproape obisnuite, fara nimic senzational in ele, am avut impresia ca suspansul creat de Liane Moriarty reuseste sa intreaca tensiunea din unele thrillere celebre care se bazeaza exact pe jocul la limita cu emotiile si curiozitatea cititorului. Iar in final, autoarea abordeaza o atitudine extrem de originala, aducand in epilog cateva idei care reusesc sa rastoarne intreaga poveste, sa ofere o viziune atat de surprinzatoare incat ai nevoie de cateva minute bune pana sa reusesti sa asimilezi informatiile proaspat primite. In doar o pagina, totul se schimba, insa doar tu, cititorul, afli asta. Personajele vor continua sa isi traiasca vietile ducand dupa ele temeri, sentimente de vina sau de ura, remuscari, dureri si regrete bazate toate doar pe o serie de coincidente nefericite, pe ipoteze subrede, pe minciuni neintentionate si adevaruri tremuratoare. Destinele tuturor se cladesc pe aceste lucruri si nici unul dintre personaje nu are habar cat de fragil e suportul pe care se sprijina soarta sa si a celor din jur.

Multumesc Editurii TREI pentru sansa de a citi aceasta poveste captivanta!

Bile albe:

Modul atat de fascinant in care autoarea reuseste sa prezinte totul: vietile personajele, secretele lor, modul lor de gandire, felul in care aleg sa relationeze cu ceilalti, diferenta intre ceea ce spun si ceea ce gandesc, etc. Secretul sotului este o dovada perfecta a faptului ca normalitatea intriga uneori mai mult decat imaginarul si ca purtarea si gandirea oamenilor obisnuiti pot oricand sa concureze cu cele mai explozive si complicate scenarii.

Bile negre:

Vocile catorva dintre personaje par sa se confunde usor in primele capitole, fiind pastrat aproximativ acelasi ton pe parcursul intregii povesti. Oricum, acest lucru nu dureaza decat pana in momentul in care te familiarizezi cu personajele si incepi sa intelegi povestea fiecaruia dintre ele.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Fata disparuta – Gillian Flynn

Adevarul despre cazul Harry Quebert – Joel Dicker

Posted in Renata Carageani

Micul Chagall – Renata Carageani

Micul Chagall - Renata CarageaniMicul Chagall – Renata Carageani

Disponibil la: Editura ALL

Colectia: Strada Fictiunii Contemporan – Literatura Politista

Numar pagini: 216

 

 

Sinopsis:

Grigore Kader este un comisar atipic, si asta nu doar pentru ca e mulatru. Iar cand unui comisar atipic i se repartizeaza un caz straniu evenimentele nu pot fi decat incitante. Un baiat arestat pentru crima reuseste sa-l convinga ca nu a fost el autorul, iar comisarul Kader si inspectorii lui pornesc in cautarea ucigasei.

Lucrurile sunt cat se poate de clare, portretul-robot este alcatuit si motivul crimei e deja bine cunoscut: furtul unei schite a lui Chagall. Si totusi, atunci cand toate femeile din cercul de cunostinte al victimei corespund portretului-robot, iar obiectul furat are o valoare derizorie, anchetatorii sunt pusi la grea incercare.

Parerea mea:

Desi de cele mai multe ori cand incep o carte scrisa de un autor roman contemporan am emotii, nestiind daca imi va placea sau nu, in cazul romanelor politiste lucrurile stau diferit. Lecturile de acest gen de pana acum mi-au creat un sentiment de siguranta si sunt convinsa inca de la inceput ca voi avea parte de o carte care nu ma va dezamagi. Despre autoarea romanului Micul Chagall stiam doar ca a scris Nono, roman despre care auzisem ca a fost primit foarte bine de public, insa cum nu l-am parcurs pe acesta, nu aveam idee la ce sa ma astept. Acum insa, dupa ce am terminat Micul Chagall, nu imi doresc decat sa citesc cat mai repede orice scriere a autoarei. Aproape ca nu am idee cand au zburat orele in timp ce lecturam romanul. Am senzatia ca l-am parcurs intr-o clipa, tinandu-mi respiratia sau ca nu am citit de fapt o carte, ci am… CONTINUAREA AICI.

Posted in Adam Blake

Codul blestemat – Adam Blake

Codul blestemat - Adam BlakeDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Anca Milu-Vaidesegan

Numar pagini: 632

 

Sinopsis:

Lumea e pe cale sa se sfarseasca. Dar aventura abia acum incepe.

Pe apele Rinului curge sange… Turnurile Londrei se inclina pana la pamant… Un inger cu o sabie infricosatoare apare deasupra Ierusalimului… Curand un oras va cadea. Apocalipsa se apropie.

Codul blestemat este unul dintre cele mai bune thrillere conspirationiste din ultimii ani – un roman spectaculos despre coduri si indicii, paradis si infern, cu o eroina de neuitat.

Un intrus a furat de la British Museum o carte veche – lucrarea unui profet nebun care a prezis Apocalipsa. Niciuna dintre viziunile lui despre sfarsitul lumii nu s-a adeverit. Pana acum.
Unul dupa altul, semne si minuni imposibile zguduie lumea – dar sunt acestea miracole sau faptele intunecate ale unui om? Angajandu-se intr-o cursa pentru aflarea adevarului, Heather Kennedy, o fosta politista, si Leo Tillman, un fost mercenar, intalnesc singura persoana care le-ar putea descifra secretul profetiilor. Diema, o tanara de 19 ani.

Adam Blake este pseudonimul unui foarte cunoscut autor din Marea Britanie, ale carui carti s-au vandut in milioane de exemplare. Nimeni nu a reusit sa afle identitatea acestuia, desi s-au vehiculat cateva nume celebre. Adam Blake locuieste in Londra.

Parerea mea:

Inainte de a trece la recenzia propriu-zisa, trebuie mai intai sa incerc sa aflu daca aveti vreo idee legata de un aspect destul de suparator.

Am observat de la o vreme, ca multe dintre editurile romanesti au incetat sa mai mentioneze seriile din care fac parte cartile pe care le publica. Sigur, cititorii observa autorul iar uneori si copertele volumelor din aceeasi serie au o tema comuna, insa nu mi se pare de ajuns. Initial, ma gandeam ca este enervant acest lucru daca dintr-o serie de mai multe volume, vrei de exemplu sa iti iei doar unul sau doua in prima faza. Indiferent daca vorbim de shopping online sau normal, in librarii. Cum stii pe care trebuie sa le cumperi, daca nu apare nicaieri numele seriei si numarul respectivelor volume? Sigur, multi cititori pasionati verifica pe GoodReads. Dar cred ca procentul celor care nu o fac sau a celor care nici macar nu stiu de existenta acestui site este mult mai mare. Asadar, are cineva vreo idee? De ce nu apare clar pe coperta sau altundeva in carte titlul seriei si numarul volumului in cauza? 

Incepuse sa ma irite chestia asta de mai multa vreme, insa abia acum, cand am citit Codul blestemat, am devenit de-a dreptul suparata. De ce? Pentru ca, evident, romanul este de fapt cel de-al doilea volum al unei serii. Stiam ca a mai fost publicata o carte de acelasi autor acum cativa ani, insa cum nu se anunta pe nicaieri ca ar fi “inrudite” in vreun fel, nu m-am gandit ca ar fi cazul sa recitesc acum si descrierea aceluia, ca sa ma asigur daca nu cumva Codul blestemat este vreo continuare. In plus, daca nu citesti foarte atent descrierile celor doua volume, aproape ca poate sa iti si scape legatura dintre ele. Ei bine, Codul blestemat este de fapt o continuare a seriei care a inceput cu volumul Evanghelia dupa Iuda… Si chiar daca povestea se incadreaza in genul politist, unde seriile ofera de obicei cazuri separate si destul de diferite in fiecare volum, tot m-am simtit putin in aer in timp ce parcurgeam romanul. Pentru ca lipsesc fragmente din portretele protagonistilor, lipsesc bucati din gandurile lor, lipsesc amintiri si detalii la care se face referire pe tot parcursul cartii. In prima faza, ma gandeam ca poate lipsurile acelea pe care le sesizam or fi vreo tehnica a autorului de a ridica gradul de curiozitate al cititorului si ca urmeaza sa fie completate mai tarziu. Insa deja pe la jumatatea cartii, era evident ca ma inselam.

Oricum, trecand mai departe de acest aspect, trebuie sa va spun ca cele mai bine de 600 de pagini ale cartii au zburat fara sa imi dau seama. Autorul reuseste sa iti mentina pe tot parcursul cartii curiozitatea la cote inalte, alternand povestile personajelor si pastrand un echilibru intre momentele tensionate si cele mai lente. Asa ca, desi suspansul este in permanenta la un nivel ridicat, nu devine obositor si nu ajunge sa para prea mult.

Actiunea romanului este centrata in jurul unor investigatori care se trezesc in situatia de a opri o secta ciudata ce planuieste sa declanseze sfarsitul lumii. Aflam pe parcurs ca personajele principale nu sunt de fapt la prima intalnire cu secta respectiva si ca au o istorie comuna (relevata in primul volum al seriei). Protagonista, Heather Kennedy, nu m-a cucerit chiar asa cum ma asteptam. Nu mi s-a parut foarte speciala si nici nu intelegeam de ce este atat de deosebita in ochii celorlalte personaje. Evident, si acest aspect este legat de anumite intamplari din volumul 1, pentru ca se pare ca reputatia pe care si-a cladit-o eroina se bazeaza exact pe evenimentele respective din trecut. Mi-a placut intuitia ei si modul in care reuseste sa puna cap la cap piese aparent fara legatura ale puzzle-ului, insa nu mi s-a parut ca reprezinta exact genul acela de detectiv genial cu care suntem obisnuiti in majoritatea romanelor politiste. In schimb, Leo Tilman, fostul mercenar care lucreaza impreuna cu Heather reprezinta o poveste cu totul diferita. Tipul clasic de erou, exceptional din toate punctele de vedere, pregatit sa faca fata oricaror situatii, capabil sa dezlege orice mister si in acelasi timp, conducandu-si intreaga viata pe o drama familiala din trecut, Leo este de fapt adevaratul protagonist al cartii si in acelasi timp, si personajul pe care nu ai cum sa nu il indragesti. Iar Diema, misteriorul personaj aflat exact la limita dintre bine si rau, pe care nu stii daca sa o placi sau sa o detesti, dar pe care o vei admira cu siguranta, ii calca pe urme, concurand intr-un fel pentru atentia cititorului.

Extrem de interesanta mi s-a parut organizarea sectei cu care facem cunostinta in romanul lui Adam Blake. Desi starneste indignatea prin indoctrinarea membrilor sai si prin ideile si principiile pe care le adopta, modul de organizare si functionare este totusi unul impresionant. Mi-ar fi placut enorm sa aflu mai multe despre modalitatea prin care reusesc sa traiasca sub pamant, insa banuiesc ca aspectul acesta a fost acoperit in cartea dinainte. Chiar si asa, impartirea membrilor sectei in roluri specifice, educatia stricta si antrenamentul complex pe care le primesc si felul exemplar in care isi executa treburile sunt surprinzatoare.

Codul blestemat este o lectura care te tine in priza, care ofera o intriga fresh si foarte bine dezvoltata, iar personajele detin echilibrul perfect intre calitati si defecte pentru a deveni memorabile, pastrandu-si insa realismul.

Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit acest roman pentru recenzie.

Bile albe:

– Scenariul original si modul ireprosabil in care autorul reuseste sa il dezvolte.

– Tot la plusuri mi se pare ca se incadreaza si faptul ca numele Adam Blake este de fapt un pseudonim al unui autor care inca nu si-a dezvaluit identitatea reala. Asa cum se mentioneaza si in descrierea de pe site-ul editurii, este vorba despre un autor foarte cunoscut, al carui nume adevarat inca nu a putut fi aflat. Cred ca este o strategie de marketing care da roade, pentru ca starneste fara indoiala interesul si curiozitatea cititorilor.

Bile negre:

Desi nu este legat de actiunea cartii, nu pot sa nu mentionez inca o data aici la minusuri faptul ca cititorul care alege la intamplare romanul de pe raftul librariei, nu este atentionat in nici un fel ca acesta este cel de-al doilea volum al seriei.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Vecinul (seria Detective D.D. Warren, volumul 3) – Lisa Gardner

Apelul mortilor – Ian Rankin