Locuri intunecate – Gillian Flynn

Disponibil la: Editura TREI 

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Bogdan Perdivara

Numar pagini: 488

 

Sinopsis:

Libby Day avea sapte ani cand mama si surorile ei au fost ucise in “Sacrificiul Satanic” din Kinnakee, Kansas. Ea a scapat si a depus marturie ca Ben, fratele sau mai mare, a comis crimele. Douazeci si cinci de ani mai tarziu, Club Omor – o societate secreta pasionata de crime celebre – o contacteaza pe Libby si o preseaza sa le ofere detalii despre acea noapte sangeroasa, pledand pentru nevinovatia lui Ben. Libby se implica in investigatie, dar pe masura ce aceasta o poarta din cluburile sordide de striptease din Missouri pana in orasele turistice abandonate din Oklahoma, adevarul inimaginabil iese la iveala. Ajunge, asadar, in punctul de unde a pornit: fugind din calea unui ucigas.

„O poveste care-ti da fiori, condusa cu maiestrie de un autor incredibil de talentat.” – Chicago Tribune

„Romanul lui Gillian Flynn este o evocare fidela a vietii din micile orase americane de provincie.” – The Guardian

In curand pe ecrane: Locuri intunecate (septembrie 2014), Fata disparuta (octombrie 2014)

Parerea mea:

Abia asteptam sa incep ultimul roman al lui Gillian Flynn, pentru ca: 1. celelalte carti ale sale mi-au placut teribil de mult si 2. pentru ca despre Locuri intunecate auzisem ca ar fi chiar mai bun decat acestea. Nu stiu daca mi s-a parut intr-adevar mai bun, pentru ca am impresia ca Fata disparuta a avut parca un impact mai mare asupra mea. Insa Locuri intunecate m-a captivat la fel de mult,  atat ca probabil, intr-un mod putin diferit. Socul provocat de evenimente nu este la fel de mare, in ciuda faptului ca sunt de fapt mai ingrozitoare decat cele din Fata disparuta. Insa Locuri intunecate ofera mai multe aspecte care sa iti dea de gandit, firul narativ purtand cititorul prin mai multe zone ale personalitatii umane si ale societatii si prin mintea mai multor personaje, care de care mai fascinante.

Pe Libby, protagonista romanului, am detestat-o din primele paragrafe. Am senzatia ca autoarea s-a straduit sa creeze cel mai nesuferit si exasperant personaj, genul de adult ce isi pastreaza comportamentul de adolescent enervant chiar si atunci cand a depasit de multa vreme perioada respectiva. Desigur, in scurt timp descoperim ca exista o explicatie extrem de intemeiata pentru purtarea sa, insa aceasta nu devine deloc mai usor de suportat. Treptat, pe langa faptul ca ajungi intr-un fel sa te obisnuiesti cu ea, Libby reuseste totusi sa sufere o transformare, sa isi gaseasca o motivatie care sa o faca sa se ridice din pat si sa… faca ceva. Orice. Ca ceea ce face urmeaza sa ii schimbe total viata, este doar un bonus. Pentru ca adevarata incantare, adevarata victorie cand ai de-a face cu un astfel de personaj provine doar din faptul ca acesta este fortat in sfarsit sa se trezeasca, sa iasa din amorteala si sa se straduiasca sa faca niste pasi in fata.

Romanul imbina povestile a mai multe personaje, fiecare capitol aducand in atentie nu doar perspective diferite, ci si evenimente din timpuri diferite. Pe de-o parte, intram direct in mintea lui Libby, vocea ei fiind cea care nareaza prezentul, pasind doar rar si ezitant in trecut. Insa cum intamplarile din urma cu 25 de ani sunt cele care dicteaza totusi cursul destinului, autoarea ne ofera si punctul de vedere al altor personaje importante asupra acestora, de data aceasta naratiunea fiind la persoana a treia. Urmaresti asadar doua filme diferite, unul de acum, altul de atunci, iar firul narativ se impleteste din mai multe fragmente.

Unul dintre cele mai interesante aspecte mi s-a parut modul in care acelasi lucru poate fi privit din directii atat, atat de diferite, cum perspectiva din care privesti poate schimba ceva inocent, amuzant sau induiosator in cea mai terifianta idee. Mai ales ca in prima faza, acele lucruri pot parea lipsite de importanta: o gluma mai putin inspirata, un gest frumos, un gand impulsiv. Adica exact ceea ce sunt. Iar mai tarziu, cand vezi metamorfoza socanta, pare totul deodata atat de logic si atat de stupid in acelasi timp. Este imposibil sa nu admiri talentul autoarei si abilitatea sa de a rasturna lucrurile intr-un asemenea mod.

Mi-a placut mult faptul ca ni se ofera fragmente ale povestii ce provin din directii diferite, ca ai ocazia sa cunosti in mod direct atat actiunile cat si gandurile mai multor personaje, dar ca misterul asupra unora dintre acestea reuseste sa fie mentinut pana la final. Iar atunci, culmea, descoperi ca de fapt nu le-ai cunoscut aproape deloc, ca nu ai ajuns nici pe departe sa patrunzi in adancimea gandurilor personajelor.

Recunosc, nu sunt deloc genul de cititor care sa se straduiasca sa adune indiciile, sa puna cap la cap detaliile inainte ca acestea sa fie dezvaluite de catre autor. Imi place sa las povestea sa curga de la sine fara sa o analizez obsesiv, sa o savurez fara sa imi creez propriile supozitii si scenarii, sa ma las surprinsa de rasturnarile de situatii. Asadar, nu am idee daca un cititor pasionat sa descifreze misterele singur, inainte de a ajunge la final, ar avea parte de aceeasi surpriza pe care am avut-o eu, citind ultimele capitole. Inclin totusi sa cred ca da, pentru ca mie personal mi s-a parut ca aproape nimic nu a prezis ceea ce s-a petrecut. Desigur, in acea zi marcanta, lucrurile au mers din rau in mai rau pentru toate personajele. Insa ceea ce s-a intamplat a fost mai degraba o coincidenta, un concurs de imprejurari extrem de ghinionist.

Daca ati citit vreunul dintre celelalte romane ale autoarei, nu veti fi surprinsi probabil de cat de repede veti deveni prizonieri ai povestii, dand pagina dupa pagina, fara sa realizati cand trece timpul. Iar daca Locuri intunecate este prima carte scrisa de Gillian Flynn pe care o cititi, asteptati-va ca odata ce v-a prins povestea, sa nu va mai indurati sa lasati cartea din mana. Autoarea are aceasta abilitate de a construi personaje pe care le urasti si le admiri deopotriva, carora le dispretuiesti comportamentul insa care reusesc in acelasi timp sa te fascineze, pe care intr-o clipa ai impresia ca le simpatizezi, pentru ca in momentul urmator sa le suspectezi de cele mai ingrozitoare actiuni.

Asa cum spuneam mai devreme, poate ca una dintre celelalte carti ale autoarei, Fata disparuta, cu care nu ma pot abtine sa nu compar Locuri intunecate te socheaza mai tare. Cred ca a avut un impact mai puternic mai ales ca ofera o rasturnare majora de situatie, o dezvaluire aproape totala a misterului undeva in prima jumatate a volumului, ceea ce este destul de neobisnuit. Insa Locuri intunecate iti acorda parca mai mult timp sa reflectezi asupra anumitor aspecte, are o profunzime mai mare, te face sa vezi mai multe lucruri, te uimeste prin reactiile nu doar ale individului ci si ale comunitatii, prin efectul de domino ce se creeaza atat de usor si care poate distruge cu atata rapiditate, pentru totdeauna, o multime de vieti. Si nu ma refer doar la destinul lui Libby, Ben si Diane, rudele celor ucisi, ale caror vieti era imposibil sa nu fie marcate definitiv de ceea ce s-a intamplat, ci la toate personajele care au fost mai mult sau mai putin implicate in acele evenimente.

Multumesc Editurii TREI pentru sansa de a citi acest roman.

Bile albe:

Gillian Flynn face ca nu doar povestea personajelor principale sa fie fascinanta. Dimpotriva, te lasa sa observi cat de mare este impactul anumitor intamplari si asupra personajelor secundare, rezumand in doar cateva capitole si evolutia acestor personaje ce au jucat un rol major in acea zi nefasta si oferindu-ti un tablou extrem de complex de care cu greu reusesti sa te desprinzi chiar si dupa ce ai citit ultima pagina a cartii.

Bile negre:

La fel ca in cazul romanului Fata disparuta, nu reusesc sa indepartez un oarecare sentiment de frustrare vis-a-vis de finalul povestii. Odata ce afli misterul infioratoarelor crime, esti fara indoiala uimit de o asemenea desfasurare a evenimentelor. Dar in acelasi timp, exista o vaga senzatie de nemultumire, senzatia ca acel element „din afara” este in plus, ca ar fi fost mai logic si mai interesant daca intreaga poveste ar fi fost legata direct numai de personajele bine-cunoscute.

Alte recenzii care te-ar putea interesa: Fata disparuta – Gillian Flynn Secretul sotului – Liane Moriarty