Posted in Melissa P.

Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani – Melissa P.

Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani - Melissa P.Disponibil la: Editura TREI

Colectia: Eroscop

Traducerea: Alexandra-Maria Chescu

Numar pagini: 160

 

Sinopsis:

“Melissa P. este Lolita noului mileniu. O carte scrisa intr-un limbaj mult mai elegant si coerent decat s-ar fi putut cineva astepta de la o adolescenta…” – Corriere Della Sera

Saisprezece ani, un jurnal, descoperirea unei lumi noi si diferite: propriul corp de adolescenta, calatoria in cautarea sinelui prin intermediul sexului, dorinta de a prinde cu putere acel sentiment ce nu poate fi cuprins: iubirea. Apoi, iluzia ca l-a gasit in multe paturi, in multe trupuri, in case necunoscute, alaturi de niste barbati care nu o iubesc, experimentand excesul sexual sub toate formele.

Liric si tulburator, dur si romantic,Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani este cel mai surprinzator debut literar italian din ultimii ani.

„In cartea mea vorbesc despre cum este sa cresti intr-o societate plina de pericole. Este de necrezut ca romanul meu a fost considerat scandalos!” – Melissa P.

Originara din atat de puritana Sicilie,Melissa Panarello, acum in varsta de 20 de ani, a socat opinia publica, descriindu-si cu o precizie clinica experimentele sexuale.

Peste 2 milioane si jumatate de exemplare vandute!

Parerea mea:

Auzisem de romanul Melissei P. in urma cu cativa ani, iar ceea ce m-a facut cu adevarat curioasa in legatura cu el au fost controversele pe care le-a iscat. Pentru ca Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani nu este o carte scrisa din imaginatie, ci a fost prezentat ca fiind de fapt jurnalul real al autoarei, din perioada adolescentei acesteia si publicat la doar cativa ani diferenta. Iar experientele ei sexuale sunt oricum numai obisnuite nu, pentru o tanara care atunci cand a inceput sa tina un jurnal era inca virgina.

Ceea ce surprinde insa in primul rand nu sunt neaparat intamplarile prin care trece ci mai ales stilul in care le percepe si le prezinta. Melissa pare sa se deosebeasca de alte adolescente prin stilul rece, aproape dezinteresat in care se priveste pe ea, pe cei din jur si chiar si viata. Drumul pe care il alege nu pare neaparat dictat de pasiune, de rebeliune sau de dorinte adolescentine. Este mai mult vorba despre o curiozitate rece, analitica, in ciuda faptului ca sub aceasta, motivatia expusa de protagonista este cautarea dragostei. La 16 ani, cautarea este probabil principalul obiectiv. Cautarea sinelui, a sensurilor vietii, al intelesurilor lumii, a limitelor, a iubirii. Diferit in cazul Melissei este modul in care ea desfasoara aceste cautari, pentru ca ea paseste in zone pe care multe persoane nu le ating nici macar atunci cand devin adulti, cu atat mai putin la varsta de 16 ani. Mi-a placut faptul ca romanul este plin de contradictii, exact asa cum sunt gandurile tipice adolescentei. Desi o fire puternica, distanta, Melissa duce mereu lupte cu ea insasi. Este adesea scarbita de ceea ce face, insa in acelasi timp continua sa testeze limite, curiozitatea aruncand-o la extreme tot mai mari. Are momente in care pare sa se pedepseasca, dar continua chiar si atunci sa se descopere cu un sentiment de fascinatie pura. Are senzatia ca incepe sa se piarda pe ea insasi, dar nu inceteaza nici o clipa sa se iubeasca. Mai mult, se creeaza si un alt tip de contrast intre personalitatea reala a protagonistei si ceea ce se povesteste, din cauza modului in care anumite idei preconcepute inradacinate fara sa vrei te fac sa iti imaginezi o tanara implicata intr-o astfel de poveste. Te astepti poate la o protagonista salbatica, scapata de sub control, lipsita de capacitatea de a distinge intre bine si rau, imbatata de indragosteli superficiale si pe cale de a se pierde pentru totdeauna, irosind tot ce e bun in ea pe aceasta cale aleasa. Descoperi insa, cu surprindere, o adolescenta inteligenta, calma, obiectiva, nici o clipa indusa in eroare de sperante desarte sau vise iluzorii, o adolescenta care nu isi scapa din maini destinul, a carei viata continua in ritmul normal, aspectele diferite ale vietii sale ramanand separate, fara sa se influenteze unele pe altele. Si totul este prezentat intr-un stil elegant si cumva distant, dar care reuseste totusi sa expuna exemplar transformarile prin care trece, emotiile pe care le simte si starile care o curprind in diferite stadii ale schimbarilor sale.

Trecand acum la intamplarile propriu-zise de care are parte, trebuie sa recunosc ca nu pot scapa de impresia ca acestea au fost usor inflorite. Sunt parca prea multe coincidente, iar faptul ca de la un punct, Melissa ia contact numai cu persoane iesite din tipare mi s-a parut prea putin probabil. Totusi, faptul ca ea insasi cauta in nenumarate randuri astfel de oameni ma face sa am indoieli, sa nu stiu cum sa privesc ceea ce am citit, tocmai pentru ca ofera o explicatie foarte plauzibila pentru ceea ce am scris mai devreme. Asa ca pare la fel de posibil ca autoarea sa fi exagerat anumite aspecte, cum este si sa nu o fi facut, expunand purul adevar.

Personal, nu inteleg neaparat revolta publicului care s-a grabit sa o catalogheze pe autoare sau cartea sa. Insa asta tine probabil de fiecare cititor in parte. Mie mi se pare ca aproape nimic nu este condamnabil cat timp libertatea fiecarei persoane nu o incalca pe cea a altora. Suntem diferiti, asa ca nu e normal sa judecam lumea luandu-ne pe noi insine ca punct de reper. Fiecare isi descopera sinele si drumul in viata prin metodele proprii, asa ca nu gasesc alegerile Melissei ca fiind condamnabile. Ca nu mi se potrivesc mie, e partea a doua. Ca sunt intr-adevar iesite din comun, socante poate pentru unii sau diferite de alegerile majoritatii, e altceva. Insa nu le privesc ca pe ceva demn de dispret, dezonorant sau revoltator. Privind dincolo de calea aleasa, intreaga poveste este o cautare la fel ca toate cautarile.

Multumesc mult editurii Trei pentru ocazia de a citi aceasta carte. Mi-o doream de multa vreme si am fost chiar mai placut surprinsa decat m-as fi asteptat.

Bile albe:

Stilul rece si analitic in care sunt privite toate experientele parcurse de catre protagonista si amalgamul de ganduri atat de contrastante.

Bile negre:

Multi adolescenti isi mint parintii. Unii o fac destul de credibil, insa multi realizeaza abia peste ani ca parintii doar ii lasau sa aiba impresia ca ii credeau, fara ca intr-adevar sa o faca, cat timp minciunile acopereau ceva destul de nevinovat. Ceea ce mi s-a parut foarte ciudat si este in acelasi timp si un alt motiv pentru care am vaga senzatie ca unele intamplari au fost putin “infrumusetate” e lipsa de reactie a parintilor Melissei. La inceput lucrurile pe care protagonista le face ar fi putut fi ascunse cu usurinta si se pastrau inca in sfera normalitatii general acceptate, asa ca nu m-a surprins faptul ca parintii sai nu reactioneaza in nici un fel. Insa din acelasi moment in care totul incepe sa se mute pe un nivel diferit, se intampla ceva ciudat. Melissa ofera impresia ca ea nici macar nu se mai straduieste sa pastreze vreo aparenta, intrucat parintii sai sunt oricum total lipsiti de cel mai vag interes fata de viata fiicei lor.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Povestea lui O – Pauline Reage

nymphette_dark99 – Cristina Nemerovschi

Posted in Veronica Roth

Experiment (seria Divergent, volumul 3) – Veronica Roth

Experiment (seria Divergent, volumul 3) – Veronica RothDisponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 480

 

Sinopsis:

O singura alegere te poate transforma radical.

O singura alegere te poate distruge

O singura alegere te va defini

Societatea impartita pe factiuni in care Tris Prior credea candva a fost distrusa – spulberata de violenta, conflicte si tradari. Astfel ca atunci cand i se ofera sansa de a explora lumea dincolo de limitele cunoscute, Tris este pregatita. Poate ca, in afara orasului, ea si Tobias vor putea duce o viata nouă, lipsita de minciuni, loialitati puse sub semnul intrebarii si amintiri dureroase.

Insa noua realitate a lui Tris e si mai periculoasa decat cea pe care a lasat-o in urma. Vechile descoperiri devin imediat de neinteles. Adevarurile noi si explozive schimba inimile celor pe care ea ii iubeste. Si, o data in plus, Tris trebuie sa lupte pentru a intelege complexitatea naturii umane – si pe ea insasi –, fiind in acelasi timp nevoita sa faca fata unor alegeri imposibile despre curaj, loialitate, sacrificiu si iubire.

Narat dintr-o perspectiva duala captivanta, Experiment conduce seria Divergent catre un final tulburator, dezvaluind secretele lumii distopice care a fascinat milioane de cititori.

Parerea mea:

Cred ca niciodata nu am fost mai incantata ca acum de un astfel de final. Nu caut neaparat incheieri tulburatoare, insa obsesia pentru happy-end-uri siropoase si cliseice a autorilor de YA din ultimii ani a ajuns de-a dreptul exasperanta. Asa ca un final atat de realist precum cel din Experiment nu poate decat sa ma bucure. Nu il vad neaparat ca fiind incarcat de sensuri profunde, nu consider ca ar fi fost singura varianta in care sa se incheie aceasta serie, insa tocmai faptul ca lipseste o semnificatie majora mi se pare cu atat mai interesant. Pentru ca viata nu este dreapta. In realitate, binele nu invinge mereu raul, iar cei corecti nu ies mereu victoriosi. In Experiment, este parca preluata exact partea aceasta nedreapta a vietii: shit happens. Asa ca daca asta e valabil in realitate, de ce povestile pe care le citim intretin mereu o imagine falsa? Si chiar daca are legatura doar indirect cu volumul in sine, nu ma pot abtine sa nu fac o mentiune. Mii de cititori se plang pe bloguri si pe site-urile de profil ca toate romanele pentru tineri sunt construite pe aceleasi retete, ca vin cu aceleasi clisee obositoare si ca nu aduc nimic original. Iar in momentul in care un autor indrazneste sa schimbe in mod dramatic acest lucru, in clipa in care li se ofera in sfarsit ceva nou, aceiasi cititori sunt indignati la maxim din aceasta cauza, jurand sa nu mai citeasca vreodata o carte a autoarei, lasand cartea neterminata doar „din principiu” sau oferind o nota minima unei carti care altfel ar merita cu siguranta ceva mai multe. Mi se pare revoltatoare atitudinea unor astfel de cititori care refuza sa treaca peste aceleasi scenarii cliseizate pe care le criticau cu atat de multa vehementa si sa aprecieze acum o abordare nu doar diferita, dar de-a dreptul reusita pentru a incheia aceasta serie.

Recunosc, finalul m-a incantat probabil cel mai mult din toata cartea. Bine, finalul si inca un aspect. Este vorba despre o anumita dezvaluire legata de existenta lumii lui Tris. In primele volume, impartirea pe factiuni a reprezentat, din punctul meu de vedere, unul dintre punctele slabe ale povestii. Mi se parea lipsit de logica sa incerci sa imparti populatia in doar 5 grupe, fiecare persoana fiind obligata sa isi conduca intreaga viata, sa ia toate deciziile si sa isi modeleze comportamentul in functie de o singura trasatura de caracter. Ei bine, Experiment ofera toate explicatiile necesare. Iar acestea sunt infinit mai complexe si mai neasteptate decat cele pe care mi le-as fi putut imagina. Am adorat aceasta rasturnare uriasa, modul in care autoarea a creat tablouri in alte tablouri, modul in care si-a planuit probabil de la inceput fiecare miscare, oferind o poveste atat de complexa insa fara sa dezvaluie vreun coltisor din adevarata imagine de ansamblu.

Ajungand acum si la partile care nu m-au incantat..Tobias a fost o dezamagire totala. In timp ce Tris devine un personaj remarcabil, se transforma, invinge in sfarsit toate traumele din trecut, modelandu-si personalitatea intr-un mod admirabil si infruntand cu intelepciune si curaj toate incercarile pe care soarta i le pune in cale, Tobias devine parca un adolescent frustrat, pierdut, gelos (nu in sensul romantic) pe toata lumea din jur, incapabil sa ia decizii corecte si sa isi depaseasca vechea conditie. Evident, spre final incepe sa isi revina usor, insa nu am reusit sa scap de senzatia ca lectura a fost intr-o oarecare masura mai putin placuta din cauza lui. Sunt curioasa acum sa citesc nuvelele satelit scrise din perspectiva sa, pentru a descoperi care este fata reala a lui Tobias, intrucat imaginea sa din Experiment mi s-a parut foarte diferita fata de cea din Divergent si Insurgent.

Un lucru caruia nu reusesc sa ii descopar utilitatea este prima revolta din noua lume in care intra protagonistii. Singura semnificatie pe care o gasesc ar fi sublinierea faptului ca Tobias nu reuseste sa faca fata noilor descoperiri si ca abia constiinta greselilor sale il readuce la normal, insa nu stiu daca ar fi fost nevoie de ceva atat de dramatic. Altfel, nemultumirile fata de noul sistem ale celor care traiesc deja de multa vreme in interiorul acestuia ar fi fost la fel de bine conturate si fara acea incercare de revolutie.

Foarte placut m-au surprins si personajele secundare, pe care cred ca abia in acest volum am ajuns sa le apreciez asa cum trebuia. Mi-a placut si modul in care autoarea reuseste sa le ofere complexitate, combinand cu iscusinta calitati si defecte pentru a le construi intr-o modalitate foarte realista. De asemenea, foarte veridic mi s-a parut de data aceasta si ritmul actiunii. Nu am avut senzatia ca s-a exagerat cu ceva, exista nenumarate momente in care personajele desfasoara actiuni absolut banale, iar echilibrul intre clipele temperate si momentele de suspans si tensiune este perfect realizat.

Bile albe:

Finalul si dezvaluirile legate de lumea in care au trait personajele.

Bile negre:

Tobias – de-a lungul a cel putin o jumatate de carte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divergent (seria Divergent, volumul 1) – Veronica Roth

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth

Posted in Sarah J. Maas

Tronul de clestar (seria Tronul de clestar, volumul 1) – Sarah J. Maas

Tronul de clestar (seria Tronul de clestar, volumul 1) - Sarah J. MaasDisponibil la: RAO Books

Colectia: Aventuri/Fantasy

Traducerea: Cristina Barbu

Numar pagini: 512

Sinopsis:

O inima de gheata.

O vointa de fier.

Faceti cunostinta cu Celaena Sardothien. Frumoasa. Ucigatoare. Cu un destin maret.

In intunecatele si mizerabilele ocne din Endovier o fata de optsprezece ani isi ispaseste o condamnare pe viata. Ea este o asasina, cea mai buna din breasla ei, dar a facut o greseala fatala. S-a lasat prinsa. Tanarul capitan Westfall ii ofera o iesire: libertatea in schimbul unui urias sacrificiu. Celaena trebuie sa-l reprezinte pe print intr-o competitie pana la moarte – luptand cu cei mai talentati hoti si asasini ai tarii. Indiferent daca ramane in viata sau moare, Celaena va fi libera. Indiferent daca castiga sau pierde, ea isi va descoperi adevaratul destin. Dar va putea sa se inmoaie inima ei de asasin?

Parerea mea:

Atunci cand citesti in special un anumit gen literar intr-o perioada indelungata, ajungi la un moment dat sa nu te mai simti cu adevarat surprins de firul narativ, indiferent de maiestria autorului. Mare parte din cartile fantasy publicate in ultimii ani au un schelet comun, pe care fiecare autor il imbraca asa cum stie el mai bine. Nu e de mirare deci ca o carte iesita din tipare, cu un scenariu original, nemaiintalnit pana acum a reprezentat pentru mine o lectura pe care am citit-o cu maxim de placere si entuziasm.

Se da asadar un regat cu atmosfera medievala, un rege malefic pornit sa cucereasca toate tinuturile din jur, indiferent de pret si o competitie ce va face diferenta intre sclavie si libertate, intre viata si… CONTINUAREA AICI.

Posted in Elizabeth Wein

Nume de cod: Verity – Elizabeth Wein

Coperta-1_Nume-de-cod-VerityDisponibil la: Editura Epica

Colectia: New Adult/Historical Fiction

Traducerea: Cristina Jinga

Numar pagini: 386

 

Sinopsis:

Un avion spion britanic se prabuseste pe teritoriul Frantei ocupata de nazisti. Pilotul, o tanara, si pasagera care o insotea erau cele mai bune prietene. Una dintre ele a scapat ca prin urechile acului, cealalta a pierdut lupta chiar inainte de a o incepe.

Cand „Verity” e arestata de Gestapo, este sigura ca nu are nicio sansa. Ca agent secret capturat pe teritoriu inamic, traieşte cel mai crancen cosmar al oricarui spion. Nazistii care o interoghează ii pun in fata o alegere simpla: ori isi destainuie misiunea, ori suporta o executie sinistra.

Vor obtine adevarul de la ea. Insa nu va fi cel la care se asteapta ei.

In timp ce-si intretese complex marturisirea, Verity isi dezvaluie trecutul, cum s-a imprietenit cu Maddie, pilot de avioane, si in ce conditii a parasit-o pe Maddie in epava avionului prabusit. Pe fiecare noua bucatica de hartie, Verity se luptăa pentru viata ei, expunandu-si vederile despre curaj si esec, ca si speranta nebuneasca de a se intoarce, totusi, acasa.

Dandu-si la schimb secretele va fi oare de ajuns ca s-o salveze din ghearele unui dusman nemilos si crud? Sfasietoare si magistral scrisa, Nume de cod, Verity este povestea unei prietenii de neuitat, infiripata sub auspiciile raului suprem.

Parerea mea:

Nu am plans. Desi de-a lungul ultimelor pagini am simtit cum lacrimile mi se strangeau aproape dureros, totusi nu am plans. Dar mi-am simtit inima ca si cum ar fi fost invaluita strans in sarma ghimpata…

Nu cred ca as putea scrie ceva care sa va faca sa intelegeti cu adevarat ce fel de carte este Nume de cod: Verity. Sunt destul de sigura ca nu exista formulari care sa reuseasca sa o descrie asa cum merita, pentru ca orice ai spune nu ar fi indeajuns. Si orice laude ar suna probabil pompos sau fals, pentru ca automat, apare tendinta de a vorbi despre un astfel de roman in cuvinte mari… Dar chiar trebuie sa va descriu despre ce fel de lectura veti avea parte daca cititi Nume de cod: Verity, asa ca pot doar sa sper ca o sa imi iasa bine si o sa va pot convinge ca trebuie sa parcurgeti romanul lui Elizabeth Wein, chiar daca am inca gandurile in totalitate haotice si senzatia ca nu pot fi foarte coerenta. Si chiar daca tot ce imi vine sa „strig” aici e: „CITITI CARTEA ASTA! CITITI CARTEA ASTA! TREBUIE SA CITITI CARTEA ASTA!”

Povestea este puternica si induiosatoare in acelasi timp, e trista, dar totodata atat, atat de frumoasa! E socanta, ofera tablouri reale si crude care te las afara cuvinte, insa autoarea reuseste sa le transmita chiar si pe acestea intr-o maniera surprinzator de amuzanta. De cateva zile nu am mai citit nimic. Pentru ca inca nu ma simt in stare sa las in urma povestea lui Verity si sa trec mai departe la o alta. Nume de cod: Verity e genul de poveste care te bantuie. Nu iti ramane in suflet doar ca una dintre cartile preferate, ci pare sa se intipareasca pentru totdeauna acolo, in mintea ta, devine parca o parte din tine, o porti cu tine mult timp dupa ce ai inchis cartea. Pentru ca personajele nu sunt simple personaje. Pe masura ce ai parcurgi capitol dupa capitol, ele devin prezente reale. Nu exista nimic fals in privinta lor, nimic exagerat, sunt atat de veridice incat nu poti crede ca s-au nascut doar din imaginatia unei autoare si ca nu ar fi existat cu adevarat. Devin prieteni pe care simti ca i-ai cunoscut cu adevarat si a caror poveste ai trait-o si tu, alaturi de ei. Si credeti-ma, nu aveti idee ce fel de poveste veti trai! E o lectura care nu seamana cu nimic din ce ati mai fi putut citi. New Adult ati mai citit cu totii cu siguranta. Unii dintre voi poate ca ati parcurs si fictiune istorica sau romane in care razboiul este cadrul in care se desfasoara actiunea, unii ati descoperit romane de spionaj, povesti frumoase despre prietenie sau volume dramatice, care v-au facut inima tandari. Dar chiar si asa, sunt aproape sigura ca NU ati mai citit ceva precum Nume de cod: Verity!

Despre actiune as prefera sa nu va spun prea multe. Sinopsisul oficial ofera o descriere sufiecient de buna incat sa va faceti o idee despre ce va fi vorba in mare, insa orice detaliu suplimentar mi se pare ca ar putea sa va strice placerea lecturii. Pentru ca fiecare detaliu este important. La inceput nu stii asta, insa la un moment dat, incepi sa descoperi cum lucruri care iti pareau nesemnificative au de fapt o importanta uriasa. V-as recomanda din acest motiv sa nu va grabiti sa devorati cartea. S-ar putea sa simtiti oricum, instinctiv, nevoia de a nu va grabi, de a va lasa timp sa digerati ceea ce ati citit. Desi, in acelasi timp, va exista si o dorinta apriga de a nu va opri din citit. Eu m-am straduit din rasputeri sa ma limitez la maxim 100 de pagini pe zi, pentru ca dupa primele cuvinte am inteles ca e genul de roman pe care vei regreta daca il vei citi prea repede. Merita sa ii acorzi atentie, sa te concentrezi pe detalii, sa lasi cuvintele sa iti creeze in minte atmosfera, detaliile si toate scenele descrise de autoare. Merita sa oferi timp cartii sa iti umple treptat sufletul, sa ti se intinda in minte, sa iti acopere toate gandurile si merita sa incerci totodata sa aduni indicii care sa te conduca spre adevarul ascuns cu atata maiestrie intr-o plasa de minciuni. Nume de cod: Verity e un puzzle atat de incalcit incat la inceput nu realizezi ca asta este de fapt. Abia dupa jumatate incepi sa iti dai seama ca nu ai primit mura-n gura o insiruire de fapte, ci un amestec de nascociri si adevaruri pe care tu trebuie sa le separi, sa le deslusesti si din ele sa construiesti povestea reala. Mai ales ca aceasta este prezentata intr-un mod unic, protagonista incepandu-si povestea la persoana intai, pentru a trece apoi la naratiunea la persoana a treia, din perspectiva unui alt personaj, in momentele in care povesteste despre trecut!

Stilul romanului este unul dintre cele mai surprinzatoare aspecte. Fiind o poveste despre viata in timpul razboiului, despre soarta unui spion capturat pe taramul inamic, este evident ca vor exista si mentiuni despre metodele de tortura aplicate asupra prizonierilor, pentru a-i face pe acestia sa tradeze informatii confidentiale. Te astepti deci la o carte greu de digerat, la un stil intunecat, in ton cu cruzimea tratamentelor aplicate prizonierilor. Stiti cum prezinta in schimb Verity povestea captivitatii sale? Amuzant! Atat de amuzant incat in nenumarate randuri nu te poti abtine sa nu chicotesti! Cred ca am avut parte de un adevarat soc in clipa in care am ajuns sa constientizez capacitatea autoarei de a masca tablouri infioratoare in fraze atat de comice, pentru ca pare ceva realmente imposibil, chiar si atunci cand ai in fata dovada.

Romanul este uimitor de veridic. Pe tot parcursul lecturii am avut senzatia ca tot ceea ce am citit a avut loc cu adevarat. Sunt si acum convinsa ca astfel de povesti s-au petrecut in realitate. Poate cu alti oameni, cu alte nume, in alte locatii, cu mici schimbari. Dar astfel de povesti s-au petrecut! Astfel de oameni au existat si au trait exact intamplari precum cele prezentate aici. Totul este descris exemplar, exista creionari ale lumii si vietii din timpul cel de-al Doilea Razboi Mondial care iti lasa impresia ca autoarea a facut o calatorie in timp si a trait totul pe viu acolo. Ti se face pielea de gaina cand te opresti din citit si iti imaginezi ce insemna sa traiesti in vremurile acelea, sa fii in pielea milioanelor de oameni care au fost nevoiti sa se adapteze la o astfel de lume infernala. Iar autoarea te arunca exact in mijlocul acelei lumi!

Nu stiu cum altfel sa va spun cat de tare imi doresc sa cititi Nume de cod: Verity. Am senzatia ca nimic din ce am scris nu exprima cat de impresionanta este aceasta poveste. Dar la cateva zile dupa ce am terminat romanul, tot nu reusesc sa ma adun mai mult de atat si sa descriu altfel tot ce am simtit.

Bile albe:

Elizabeth Wein rastoarna tot ceea ce credeai despre un roman cu o astfel de tema. Te astepti ca o carte in care razboiul e un aspect dominant sa fie greoaie, dificila, apasatoare. Dar citind Nume de cod: Verity gasesti cu totul altceva. Un stil accesibil, descrieri tehnice pe care le pricepi neasteptat de usor, prietenie, umor, speranta, omenie, duiosie… Pentru ca in acelasi timp, cartea nu este despre razboi. Chiar daca razboiul invaluie totul. Ci despre prietenie. Si despre oameni. Iar la final, iti dai seama ca volumul ti-a lasat pe suflet urme la fel de intense ca orice evenimente marcante pe care le-ai trait tu in realitate.

Bile negre (?)

Eu una nu am gasit nici un fel de minus. Asa ca am fost curioasa sa arunc o privire pe GoodReads la recenziile altor cititori care au punctat cartea cu mai putin de 5 stelute, pentru ca pur si simplu nu imi puteam imagina ca cineva ar putea aduce vreun repros povestii. Analizand cartea din punct de vedere al acuratetii istorice, s-ar putea sa existe carcotasi care sa gaseasca mici puncte negative. De exemplu faptul ca o marturisire a unui prizonier nu ar suna ca un roman. Si ca nici un inamic nu ar accepta si nu ar fi interesat de nasterea unei prietenii, deci nimeni nu ar permite o astfel de relatare din partea unui spion de la care se asteapta informatii total diferite. Sau cine stie ce detalii legate de capturarea spionilor, de intentiile partilor adverse, etc. Doar astfel de bile negre am gasit pe GoodReads la o scurta cautare. Si sincer, cred ca poti face astfel de reprosuri numai daca tii neaparat sa spui ceva negativ despre Nume de cod: Verity. Pentru ca, dumnezeule! Nu citesti o comunicare oficiala adevarata din razboi ci literatura! Nu poti astepta un raport formal, 100% exact, de la o carte care trebuie sa te faca sa simti, sa visezi si sa traiesti povestea personajelor! Deci nu, eu nu am gasit minusuri si sunt destul de sigura ca nu o sa gasiti nici voi.

Pentru ca, datorita editurii Epica, cativa cititori ai blogului vor avea ocazia sa castige si sa citeasca romanul acesta cat de curand. Detalii, maine 🙂

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Mare Tranquillitatis – Katja Millay

Anna si sarutul frantuzesc (seria Anna si sarutul frantuzesc, volumul 1) – Stephanie Perkins

Posted in Karen Marie Moning

Febra Neagra (seria Mackayla Lane, volumul 1) – Karen Marie Moning

Febra Neagra (seria Mackayla Lane, volumul 1) - Karen Marie MoningDisponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Adina Ratiu si Gabriel Ratiu

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Intunecata, erotica, socanta – o noua serie dark fantasy care da dependenta

„Filozofia mea de viata se poate rezuma in cateva cuvinte: o zi buna este una in care nu incearca nimeni sa ma ucida.

Va marturisesc ca nu am avut prea multe astfel de zile de la o vreme incoace.”

Cand MacKayla afla ca sora ei Alina a fost ucisa in Irlanda ─ dupa ce i-a lasat un mesaj criptic pe telefon ─, decide sa plece la Dublin in cautarea unor raspunsuri.

Dar incercarea de a-l descoperi pe asasinul Alinei o atrage intr-o lume de umbre in care nimic nu e ceea ce pare, unde binele si raul poarta aceeasi masca seducatoare. Curand, MacKayla trebuie sa faca fata unei provocari majore: sa ramana in viata si sa invete sa manuiasca o putere pe care nu stia ca o detine ─ o putere care ii ingaduie sa vada dincolo de lumea oamenilor, in periculosul taram locuit de Fae…

Pe masura ce patrunde in enigma mortii surorii ei, iar granita intre lumi incepe sa se naruie, adevarata misiune a lui Mac devine tot mai clara: trebuie sa gaseasca misterioasa Sinsar Dubh ─ Cartea Neagra, un manuscris vechi de milioane de ani care contine intre paginile sale incifrate cea mai primejdioasa dintre vraji  ─, caci cel care pune primul mana pe ea va detine controlul total asupra celor doua lumi.

Parerea mea:

De seria autoarei Karen Marie Moning auzisem de foarte multa vreme, iar parerile mai mult decat entuziaste ale unora dintre cititori m-au facut foarte curioasa sa descopar despre ce este vorba in poveste. Febra Neagra, primul volum din seria Mackayla Lane este un amestec de elemente „wow” cu unele aspecte destul de banale.

Pe cat de bine reuseste autoarea sa creioneze acea lume ascunsa pe care o descopera protagonista, pe atat de slabe mi s-au parut personajele. Nu as putea sa spun ca  …CONTINUAREA AICI.