carti adolescenti – Page 22

Dead Ever After (seria Vampirii Sudului, volumul 13) – Charlaine Harris

Posted on 22/05/201329/10/2014 by roxtao

Dead Ever After

seria Vampirii Sudului, volumul 13

Charlaine Harris

Numar pagini: 338

Sinopsis:

Exista secrete in orasul Bon Temps, secrete ce ii ameninta pe cei apropiati lui Sookie – si care i-ar putea distruge inima…

Pentru Sookie Stackhouse e usor sa refuze cererea fostei barmanite Arlene, atunci cand aceasta isi vrea inapoi slujba de la Merlotte’s. Pana la urma, Arlene a incercat sa o vada pe Sookie ucisa. Dar relatia ei cu Eric Northman nu este la fel de clara. Ea si vampirul se tin la distanta… si intre ei este o tacere de mormant. Iar atunci cand Sookie afla motivele, este devastata.

Apoi o crima socanta zguduie Bon Temps-ul iar Sookie e arestata pentru ucidere.

Dar cum dovezile impotriva ei sunt putine, iese pe cautiune. Investigand crima, va afla ca ceea ce trece drept adevar in Bon Temps este doar o minciuna convenabila. Ceea ce e considerat a fi justitie este doar mai mult sange varsat. Iar ceea ce trece drept dragoste, nu e niciodata de ajuns…

Parerea mea:

Am ajuns si la finalul unei alte serii dragi mie, Vampirii Sudului. Motivul pentru care nu sunt inca in depresie este ca am descoperit ca mai urmeaza inca o nuvela satelit in care vom descoperi cum a evoluat viata lui Sookie la multa vreme dupa finalul din Dead Ever After. In plus, de-a lungul timpului, autoarea a mai publicat in cateva antologii niste povestiri scurte despre Sookie pe care nu am apucat sa le citesc, asa ca inca nu simt ca este momentul sa spun adio personajelor pe care le indragesc.

Trebuie sa recunosc ca de data aceasta am trisat. Desi in mod normal evit sa citesc spoilere, de data aceasta, in momentul in care am zarit pe GoodReads cateva recenzii in care cititorii dezvaluiau finalul, nu m-am mai ferit sa arunc o privire peste ele. Intr-un fel, a fost mai bine asa. Pentru ca daca nu as fi fost avertizata dinainte asupra unor aspecte, de-a lungul povestii as fi tinut cu dintii de anumite sperante, iar acum as fi fost mult mai dezamagita. Finalul este unul destul de optimist si obiectiv vorbind, reprezinta probabil cea mai buna alegere pentru Sookie. Bineinteles, fiind inca de la inceput in tabara unuia dintre personajele masculine, sunt nemultumita de directia in care s-a indreptat povestea din acest punct de vedere. Dar stiu ca aceasta este o perspectiva egoista (stiu si ca exprimarea aceasta suna ciudat tinand cont ca vorbim despre niste personaje fictive, dar nu stiu cum sa explic altfel 🙂 ). Si inteleg ca probabil aceasta era cea mai logica varianta, tinand cont de personalitatea, dorintele si aspiratiile protagonistei. Deci… e ok, chiar daca nu topai prin casa de incantare. Cam atat despre finalul dulce amar al seriei.

Cat despre actiunea romanului, mi s-a parut.. echilibrata. Nu m-a dezamagit, insa nici nu pot sa spun ca autoarea a creat un suspans de nesuportat. Dar in ciuda acestui fapt, chiar nu am putut sa imi ridic ochii de pe carte, mi-a dat aceeasi senzatie de dependenta ca si restul volumelor. Cred ca asta tine si de stilul realist al autoarei, care reuseste mereu sa pastreze balanta echilibrata intre elementele fantasy si cele cotidiene. Pe urmele lui Sookie sunt doua grupuri de inamici, asa ca de data aceasta in jurul ei se invarte majoritatea actiunii. In majoritatea volumelor anterioare, protagonista se trezea in mijlocul a tot felul de situatii primejdioase mai mult din cauza altor personaje. De data aceasta, ea este tinta, iar personajele celelalte graviteaza in jurul ei. Pe langa primejdiile ce ii ameninta viata, Sookie trebuie sa mai faca fata si unor acuzatii ce ii pun in pericol libertatea si viitorul, unor relatii ce par sa se destrame rapid si unor intamplari care ii fac inima tandari.

Autoarea introduce in scena o serie de personaje secundare din volumele celelalte, reusind sa readuca in mintea cititorului o mare parte din aventurile prin care a trecut inainte eroina. Multe dintre aceste personaje imi placusera si in cartile anterioare, insa mi s-a parut ca in romanul acesta au devenit si mai simpatice. Am fost impresionata de grija si afectiunea neconditionata pe care i-o poarta protagonistei si de modul in care s-au dedicat pentru a o ajuta. Apar si personaje noi, iar unele dintre ele sunt atat de interesante incat am regretat ca autoarea le-a introdus abia acum si nu ne-a oferit mai mult timp sa le cunoastem.

Chiar daca ma straduiesc inca sa accept finalul dintr-un anumit punct de vedere si sa nu fiu prea dezamagita de alegerea protagonistei, volumul a fost incantator! Mi-a placut intriga, insertiile narate la persoana a treia ale unor scene la care protagonista nu a luat parte, mi-au placut majoritatea personajelor, atitudinea acestora si relatiile care se construiesc intre ele sau care devin mai clare si mai puternice decat pana acum. Volumul asaza lucrurile la locul lor, pune in ordine fiecare aspect si chiar daca nu se rezolva chiar toate lucrurile ca prin minune (nici nu ar fi fost credibil asa ceva), romanul ofera o nota de optimism si speranta, fiind pana la urma un final perfect pentru aceasta serie.

Bile albe:

– Acelasi echilibru intre fantastic si real cu care ne-a obisnuit pana acum autoarea, personaje frumos si complex creionate si o actiune care te prinde, fara sa ofere nimic exagerat sau sa te faca sa exclami ca povestea nu ar fi credibila.

Bile negre:

– Seria sceasta a avut destule personaje masculine remarcabile, iar cititorii si-au ales probabil de mult timp taberele. Avand in vedere ca in final Sookie poate sa faca o singura alegere, probabil cititorii care aveau alte preferinte vor fi intr-o oarecare masura dezamagiti, chiar daca unii dintre ei vor intelege ca probabil aceasta alegere era cea mai potrivita pentru eroina.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Deadlocked (seria Vampirii Sudului, volumul 12) – Charlaine Harris

Capcana Mortala (seria Vampirii Sudului, volumul 11) – Charlaine Harris

Anna Carey

Rise (seria Eve, volumul 3) – Anna Carey

Posted on 21/05/201329/10/2014 by roxtao

Rise

seria Eve, volumul 3

Anna Carey

Numar pagini: 320

Sinopsis:

Cat de departe ai merge atunci cand nu mai ai nimic de pierdut?

Atunci cand si-a pierdut sufletul pereche, pe Caleb, Eve a simtit ca lumea ei s-a sfarsit. Captiva in palat, fortata sa joace rolul printesei patriotice si fericite a Noii Americi – si al miresei fericite a unuia dintre oamenii de baza ai tatalui ei – intreaga viata a lui Eve este o minciuna. Singurul lucru care o face sa mearga inainte este amintirea lui Caleb si revolutia pe care el a inceput-o.

Acum, Eve preia lucrurile de unde le-a lasat Caleb. Cu ajutorul lui Moss, un spion sub acoperire aflat la curtea regelui, ea planuieste sa submineze Noua America, incepand cu capitala, Orasul de Nisip. Va fi Eve capabila sa aduca o lume noua, libera, atunci cand este constransa sa indeplineasca ultimul act de rebeliune – uciderea propriului tata?

In Rise, Eve trebuie sa aleaga pe cine lasa in urma, pe cine salveaza si cu cine va lupta. Povestea uimitoare de iubire si sacrificiu din aceasta distopie din Noua America ajunge acum la un deznodamant socant.

Parerea mea:

Auzisem de multa vreme ca Anna Carey s-ar putea sa isi surpinda cititorii si sa se indeparteze in volumul 3 al seriei Eve de majoritatea cliseelor pe care isi construiesc in ultimii ani autorii romanele pentru tineri. Ma asteptam la un scenariu indraznet, la o intriga diferita si decizii curajoase si cred ca privind in ansamblu, am primit ceea ce doream. Un singur aspect m-a deranjat: finalul care parca anuleaza exact impresia ca citesti in sfarsit altceva. Mi s-a parut ca deznodamantul aduce povestea in categoria acelor scenarii tipic hollywoodiene, incheiate cu un happy end brusc, superficial si fara sens, care nu face decat sa stearga din stralucirea povestii. In mod normal, ador finalurile fericite, insa de data aceasta… Din punctul meu de vedere, cartea aceasta nu avea nevoie de o astfel de incheiere. Era perfecta si realista, povestea devenise mai complexa, eroina si personajele secundare se maturizasera, iar autoarea reusise sa mixeze indeajuns de multe scene dramatice cu momente mai linistite pentru ca rezultatul sa fie veridic. Asa ca surpriza din final mi s-a parut nepotrivita, falsa, ca un tutu roz pe care l-ai pune unei persoane care abia a scapat cu viata dintr-un razboi in care a vazut moartea in toate formele ei ingrozitoare.

Insa exceptand acel paragraf din final, romanul a fost mai mult decat reusit. Am fost surprinsa de modul in care s-a maturizat Eve, de relatiile pe care le construieste cu cei din jur, de intelepciunea de care da dovada in majoritatea timpului. Bineinteles, la un moment dat ia din nou o hotarare destul de lipsita de logica – hotarare care mi-a amintit de momentul cu radioul din volumul 1 – insa per ansamblu, Eve este acum mult mai ancorata in realitate, iar evolutia ei de la eleva perfecta si naiva de la inceputul seriei este uimitoare.

Mi-a placut mult si faptul ca nimic nu se intampla cu usurinta. Nici unul dintre planurile rebelilor sau ale protagonistei nu se desfasoara conform ideilor initiale, nici o incercare nu merge lin, nici o lupta nu se castiga usor sau fara sacrificii. Din punctul acesta de vedere, cel putin pana la final, autoarea nu a ezitat sa ofere o poveste extrem de similara vietii reale, fara nimic ideal, fara rezolvari miraculoase sau vise transformate ca prin minune in realitate.

Stilul este mai grav, percepi parca dintr-o singura fraza transformarea protagonistei, iar tensiunea ramane de la primele si pana la ultimele pagini la fel de apasatoare. Ritmul este accelerat, directia povestii se schimba mereu, au loc tot felul de rasturnari de situatie, nu stii niciodata ce eveniment se poate petrece pe neasteptate. Asadar, pe langa o poveste mai complexa si mai profunda decat te-ai astepta, ai parte si de o lectura captivanta, care te tine cu sufletul la gura. De multe ori, unele carti cu ritm alert pot parea superficiale in ceea ce priveste imaginea personajelor. Sau viceversa: romane ce te surprind prin profunzimea ideilor sau prin modul de gandire al protagonistului ajung sa fie plictisitoare din punct de vedere al actiunii propriu zise. In Rise insa, autoarea reuseste sa imbine cu succes ambele aspecte si sa ofere cititorilor o lectura desavarsita.

Bile albe:

– Evolutia povestii si cea a protagonistei se armonizeaza perfect. Pe masura ce povestea devine tot mai complicata si cu mai multe implicatii, Eve se maturizeaza, creste, se transforma intr-o persoana cu capul pe umeri, responsabila si constienta de rolul pe care trebuie sa il joace.

Bile negre:

– Dezvaluirea din final strica parca impresia lasata pana atunci, oferind cumva o nota de falsitate romanului, mai ales in contrast cu realismul de pana atunci. Este ca si cum autoarea n-ar fi avut curaj sa continue in aceeasi nota indrazneata de pana atunci si ar fi apelat exact la final la un compromis. Sunt sigura ca majoritatea cititorilor vor fi placut surprinsi de modul in care s-a incheitat seria, pentru ca vorbim pana la urma de un final fericit, insa eu imi pastrez parerea ca acesta nu ar fi fost necesar si ca a facut mai mult rau decat bine.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey

Sacrificiul (Eve, volumul 2) – Ana Carey

Kevin Brooks

Candy – Kevin Brooks

Posted on 20/05/201329/10/2014 by roxtao

Candy

Kevin Brooks

Data aparitie: 01 martie 2006

Numar pagini: 384

Sinopsis:

Atunci cand Joe o intalneste pe Candy, scenariul pare unul obisnuit: baiat-cunoaste-fata. Discuta la o cafea, ea ii da numarul ei de telefon, el ii scrie un cantec. Dar apoi Joe este atras in lumea lui Candy – o lume a drogurilor, a violentei si a disperarii. Pe masura ce adevarul intunecat despre Candy iese la suprafata, Joe se trezeste fata in fata cu primejdii reale, la fiecare pas. In curand, emotiile contradictorii ale lui Joe incep sa le oglindeasca pe cele ale lui Candy, iar el intelege ca dragostea chiar ar putea sa merite o astfel de lupta. Aceasta poveste halucinanta despre durere, pericol si speranta va captiva cititorii tineri.

Parerea mea:

Despre Candy am auzit prima data pe blogul Alexandrei si tot datorita ei am reusit si sa citesc romanul. Ii multumesc asadar pentru o poveste marcanta, pentru sansa de a citi o carte atat de complexa si uimitoare. Si de asemenea, pentru rabdarea de care a dat dovada, intrucat am reusit sa parcurg volumul abia dupa cateva luni de cand mi l-a trimis 😀

Am mai citit pana acum o singura carte a autorului, Martyn Pig. Pana acum, am ramas cu impresia ca povestile lui Kevin Brooks au o nuanta de incredibil, insa in mod ciudat, isi pastreaza veridicitatea. Scenariile lui par mai degraba intamplari reale, dar spectaculoase, de genul acelora ce ar putea face subiectul unor emisiuni sau documentare ce demonstreaza ca uneori, viata bate filmul. In contrast cu evenimentele uneori surpinzatoare, mi se pare ca autorul are un stil unic, usor de recunoscut, care uimeste tocmai prin realism, prin normalitatea introspectiilor si a gesturilor personajelor. Candy este un amalgam de povesti. O poveste de iubire, una de actiune, o poveste despre familie, una despre lumile ascunse din mijlocul societatii, una despre suflete pierdute, una despre regasirea drumului. Fiecare este la fel de realista si impresionanta, insa toate sunt puse cumva in plan secundar. In fata tuturor sta o poveste ce vorbeste despre transformare, despre trecerea de la puritate si inocenta la maturizare si la constientizarea unei realitati adesea prea crude.

Toti stim ca in timp ce noi ne bucuram de normalitate, undeva prin apropiere exista o lume total diferita. O lume a dependentilor de droguri, o lume a prostitutiei, o lume in care multi se trezesc atunci cand este prea tarziu si nu mai au cum sa iasa din ea, o lume a sclaviei moderne, a crimelor, a abuzurilor, a oamenilor fortati sa se piarda pe ei insisi si sa paseasca pe un drum mai intunecat decat infernul. Pentru ca nici un iad nu poate fi mai terifiant decat realitatea acelor oameni. Toti stim lucrurile acestea, suntem constienti ca viata unor persoane este infioratoare, insa nu stiu in ce masura constientizam cu adevarat prin ce trec ele. Cum decurge o zi din viata lor, prin ce trec in fiecare clipa, ce este in mintea lor si cat de departe sunt de noi, chiar si atunci cand ne intersectam pe o strada aglomerata. Despre asta vorbeste Candy. Despre un baiat obisnuit si o fata candva obisnuita, dar care a ajuns acum intr-un univers total diferit. Insa drumurile lor ajung intr-un punct comun si in loc sa mearga fiecare mai departe, cei doi ajung sa se cunoasca. Si fiecare dintre ei vine cu propria-i lume in intampinarea celuilalt. O lume normala si o lume intunecata. Baiatul are pentru prima data contact cu adevaruri socante si dureroase, constientizeaza cu adevarat ce inseamna toate acele lucruri de care pana atunci doar auzise. Iar fata isi aminteste ca in spatele dependentelor, a degradarii, a amenintarilor, a crimelor si a groazei, exista inca vieti banale, lipsite nu de greutati, dar de toate acele aspecte infioratoare.

Desi tratand teme dramatice, cartea este intr-un fel lipsita de dorinta de a epata. Kevin Brooks pune pur si simplu o realitate urata pe hartie, insa fara sa faca prea mult tam tam din asta. Intr-un fel, e ca si cum ti-ar spune ca lucrurile rele exista pur si simplu si se intampla in fiecare zi, chiar daca cei mai multi dintre noi inchidem ochii atunci cand auzim despre ele. Trebuie sa le tratezi ca atare, fara sa te miri, fara sa fii socat. Ar fi o ipocrizie sa pari surprins. Exact asta spuneam la inceput referitor la stilul autorului. Este atat de normal, atat de realist, incat ai impresia ca personajele sunt reale si ca tu nu faci decat sa le asculti gandurile. Fara incercari de a inflori ceva, fara impodobiri, cu balbaieli, cu incoerente, cu momente in care personajele trec de la o stare la alta, cu ganduri haotice, temeri, emotii si sentimente brutal de sincere. In ciuda tuturor intamplarilor uneori dramatice, protagonistul se pierde adesea in gama de emotii noi pe care le experimenteaza, actioneaza impulsiv, uita pentru cateva clipe tot ce ar trebui sa faca, tot ce ar trebui sa spuna, uita de consecinte si reguli, ignora totul in jur, iar uneori nici macar nu isi da seama de ce procedeaza asa, nu constientizeaza nimic din ceea ce i se intampla si nici nu il mai intereseaza ceea ce stie ca se va intampla. Joe se indragosteste pentru prima data, insa noile lui sentimente nu vin la pachet cu vise utopice, cu fantezii inocente si imposibile, asa cum se intampla in cazul celor mai multi adolescenti. Constiinta realitatii nu ii permite asta. Insa schimbarile prin care trece ii dau curajul de a incerca imposibilul, indiferent de urmari.

Candy este… altfel. Altfel fata de alte romane pentru tineri, cu un subiect diferit, o abordare originala si un stil unic. Te marcheaza, te obliga sa privesti altfel lumea, iti arata viata din unghiuri neasteptate. Iti demonstreaza ca o greseala mica te poate arunca uneori pe un drum gresit fara ca tu sa realizezi asta decat atunci cand este prea tarziu ca sa te mai intorci, ca sa mai ai scapare. Ca realitatea este nedreapta si cruda. Ca uneori nu exista nici un erou care sa vina sa te salveze sau ca pana si atunci cand cineva iti intinde o mana sa te scoata din infern, tot de tine depinde sa te ridici cu adevarat si sa iesi de acolo. Daca aveti ocazia, nu ezitati sa cititi Candy. Ofera enorm de mult, in doar 350 de pagini.

Bile albe:

– Aproape toate elementele care compun aceasta poveste pot intra aici: povestea, personajele, realismul, stilul, temele secundare, abordarea unor aspecte delicate, povestile ce se tes atunci cand citesti printre randuri, totul.

Bile negre:

– Actiunea incepe prea lent, intriga se tese incet, aproape punandu-ti rabdarea la incercare, mai ales ca in unele momente, dezordinea din mintea protagonistului, blocajele acestuia si gandurile uneori repetitive contribuie si ele la asta. La un moment dat, chiar aveam impresia ca autorul nu va avea curaj sa isi duca subiectul pana la capat, ca a lansat un scenariu pe care nu va reusi sa il puna in valoare asa cum speram. Cred ca actiunea a inceput de fapt exact atunci cand imi scazuse interesul la un nivel minim si cand eram la un pas sa aman continuarea lecturii pentru alte cateva saptamani. Asa ca daca urmeaza sa cititi Candy, fiti rabdatori. Romanul va deveni cu adevarat inrobitor.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Martyn Pig: Ultima saptamana cu tata – Kevin Brooks

Numere (seria Numere, volumul 1) – Rachel Ward

Kiera Cass

The Elite (seria Alegerea, volumul 2) – Kiera Cass

Posted on 30/04/201329/10/2014 by roxtao

The Elite

seria Alegerea, volumul 2

Kiera Cass

Numar pagini: 323

Sinopsis:

Treizeci si cinci de fete au venit la palat pentru a concura in Alegere. Toate, in afara de sase dintre ele au fost trimise acasa. Si numai una va deveni sotia Printului Maxon si va fi incoronata printesa a Illeei.

America inca nu stie sigur cine este in inima ei. Atunci cand este cu Maxon, e prinsa in noua relatie ce ii taie respiratia si nici macar nu viseaza sa fie cu altcineva. Dar de fiecare data cand il vede pe Aspen facand de garda prin palat, e coplesita de amintirile vietii pe care planuiau sa o petreaca impreuna. Cum grupul s-a restrans la Elita, celelalte fete sunt mult mai determinate sa il castige pe Maxon – iar America e presata de timp sa ia o decizie.

Exact cand America e sigura ca a luat o hotarare, o pierdere devastatoare o face sa puna din nou totul sub semnul intrebarii. Si in timp ce se straduieste sa isi imagineze cum va arata viitorul ei, rebelii violenti care au decis sa rastoarne monarhia devin tot mai puternici iar planurile lor ar putea sa ii distruga sansa de a avea parte de un happy end.

Parerea mea:

Am asteptat luni de zile volumul acesta. Desi cu un scenariu destul de frivol si usurel, prima carte din serie mi-a placut foarte mult. Nuvela The Prince mi-a adus un maxim de incantare, asa ca nu e de mirare ca asteptarile mele privind volumul 2 al seriei erau destul de ridicate. Ma asteptam sa fie cel putin la fel de bun ca prima carte, daca nu chiar mai bun. Sunt inca uimita de cat de slaba mi s-a parut continuarea aceasta! Dezamagirea e cu atat mai mare cu cat asteptasem atata timp sa o citesc, iar primele scene promiteau o lectura minunata. Iar apoi, usor, usor, totul incepe sa se degradeze, sa devina plistisitor, pe alocuri enervant, obositor si lipsit de logica. Cred ca am terminat cartea in doar doua zile pentru ca incercam sa citesc cat mai repede in speranta ca voi ajunge odata la partea in care totul va reveni la normal si povestea va fi din nou captivanta. Din pacate, din punctul meu de vedere, asta nu s-a intamplat. Autoarea putea face atat de multe in volumul acesta, existau atatea fire pe care le putea explora, atatea directii in care se putea indrepta, putea dezvolta intrigi surprinzatoare, momente care sa te tina cu sufletul la gura si sa creeze o continuare perfecta a povestii. In schimb, prefera sa se axeze pe drame stupide, pe oscilatiile Americii privindu-i pe cei doi baieti, pe teama de responsabilitate si pe zeci si zeci de presupuneri absurde, lipsite de orice suport. Asta este tot ce se intampla in carte! America il vrea pe Maxon atunci cand este alaturi de Maxon, apoi se intalneste cu Aspen si il vrea pe Aspen, apoi da nas in nas cu Maxon si il vrea din nou pe el si tot asa. Le cere amandurora timp de gandire, insa nu pare sa faca nimic pentru a se decide odata. Apoi se gandeste ca ar putea cu adevarat sa fie printesa, dupa cateva momente realizeaza ca de fapt nu e in stare, ca restul fetelor sunt mai bune decat ea, pentru ca dupa 2 pagini sa devina din nou sigura ca poate indeplini acest rol. Mai mult, in majoritatea timpului isi construieste tot felul de scenarii lipsite de sens despre Maxon, ii creeaza acestuia un portret imaginar departe de adevar, bazat numai si numai pe presupunerile ei si nu ii ofera nici o sansa sa se apere. Atitudinea ei fata de el este bazata nu pe comportamentul adevaratului Maxon ci pe imaginea acestuia din mintea ei. Nu conteaza de cate ori ar auzi explicatii reale, ramane surda la acestea, continuand sa isi teasa tot felul de intrigi false in minte. Ii inteleg intr-o oarecare masura ezitarile, inteleg faptul ca presiunea, tensiunile din interiorul palatului, teama de niste responsabilitati uriase si amintirile inca dureroase si poate incarcate de sperante ale vietii de pana atunci si ale primei iubiri o pot schimba intrucatva pe protagonista, insa ceea ce a facut autoarea in acest volum depaseste acele limite de intelegere. America din The Elite nu este aceeasi America din Alegerea! In timp ce in primul volum era interesanta, puternica, isteata si amuzanta, in aceasta carte este slaba, ezitanta, nedreapta, se comporta irational si tradeaza. Pentru ca, oricat de siropoasa romantica ar fi alergarea ei din bratele lui Maxon in cele ale lui Aspen si inapoi si oricat de obisnuit sau des intalnit ar fi triunghiul amoros in lecturile YA, de data aceasta, tot tradare ramane. America ii induce in eroare pe ambii pretendenti, le da sperante amandurora, ii face sa creada ca ii va alege pe ei in final. Si in ciuda faptului ca de multe ori pare sa se zbata exact din cauza acestei nehotarari, nu am avut nici o secunda impresia ca ar regreta si modul in care ii trateaza pe cei doi baieti.

Comportamentul lui Maxon ar putea fi condamnat in primul moment, dar daca te gandesti doar putin mai bine, iti dai seama de fapt ca este perfect de inteles. Maxon nu este un adolescent oarecare, ce isi cauta o iubita. Nu are timp indeajuns incat sa se opreasca din cautare pentru ca una dintre concurente e indecisa daca trebuia sau nu sa intre in competitie. Daca America se hotaraste sa abandoneze, Maxon trebuie sa o ia de la inceput, de data asta insa, sansele de a gasi o persoana potrivita fiind de cateva ori mai mici. In plus, el nu cauta o iubita doar, ci o viitoare regina. Iar asta inseamna cu siguranta mai mult decat un chip dragut. Inseamna o persoana capabila, demna, care sa il sprijine, sa il sfatuiasca, sa fie in stare sa conduca o natiune si sa inteleaga ce responsabilitate ii sta pe umeri. Iar in volumul acesta, America nu pare deloc a fi alegerea potrivita. Iar Maxon nici macar nu stie totul despre actiunile ei!

Cat despre Aspen… desi in primul volum nu mi-a placut deloc, in anumite momente din The Elite pare destul de dragut. Nu, nu se compara cu Maxon, mai ales ca reuseste inca sa dea gres de cateva ori, dar nici nu e un personaj in totalitate detestabil. Desi nu imi place ca o pune in pericol pe America, ii inteleg dorinta de a o recuceri si teama de a o pierde. Oricum, nici nu incape discutie, team Maxon scrie pe mine.

Povestea lui Marlee este probabil cea mai surprinzatoare si emotionanta parte a cartii. Desi banuiam din primul volum care este secretul lui Marlee, am fost uimita sa descopar in ce directie dramatica a luat-o drumul sau. Dintre celelalte concurente, doar Kriss are un portret mai complet. Avand in vedere ca acest volum se numeste The Elite si ca acum cursa a devenit mult mai stransa, m-as fi asteptat sa descoperim o imagine mai complexa a concurentelor, sa vedem ambitii mai mari, dorinta clara de a castiga, sa le cunoastem mai indeaproape pe rivalele Americii. Inca un lucru ce m-a dezamagit a fost faptul ca atacurile rebelilor sunt vagi, cu motivatii slab conturate (desi e bine ca cel putin aflam una dintre ele), iar per ansamblu, par foarte nerealiste datorita usurintei cu care acestia patrund in palat. Este totusi o resedinta regala, iar ei intra si ies aproape dupa bunul plac, garzile fiind in stare doar sa dea alarma cand deja intrusii sunt in interiorul palatului. Iar asta se intampla din nou si din nou, nu este o intamplare singulara. Atat momentele acestor atacuri cat si calatoria asa zis primejdioasa pe care o intreprind regele si fiul sau sunt plate, lipsite de suspans, tensiunea este inexistenta si nu ai aproape nici o secunda impresia ca protagonistii s-ar afla intr-un pericol real.

Nu cred ca am mai stat vreodata atat de mult timp holbandu-ma la pagina de pe GoodReads fara sa stiu cum sa notez o carte. Mi-a placut seria atat de mult incat parca ma simteam prost sa ii dau doar 2 stele acestui roman, insa pana la urma m-am gandit ca mai multe chiar nu merita. Din punctul meu de vedere, bineinteles. Am vazut si o multime de recenzii entuziaste si destule note de 5, asa ca parerile cititorilor par a fi foarte impartite. Este la fel de posibil deci sa va placa mult volumul sau dimpotriva, sa nu fiti deloc incantati de el. Depinde de fiecare.

Bile albe:

– Maxon 😀 Si poate cateva personaje secundare: Marlee, cameristele Americii si tatal ei.

Bile negre:

– Extrem de mult potential irosit. Per ansamblu, The Elite mi-a lasat impresia unei carti de umplutura, scrisa doar pentru a pastra viu interesul cititorilor intre doua volume in care se intampla cu adevarat ceva. Stiu ca multe romane de legatura sunt asa, insa acesta a fost mult sub asteptari.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Alegerea (seria Alegerea, volumul 1) – Kiera Cass

The Prince (seria Alegerea, volum satelit) – Kiera Cass

Cassandra Clare

City of Lost Souls (seria Instrumente Mortale, volumul 5) – Cassandra Clare

Posted on 28/04/201329/10/2014 by roxtao

City of Lost Souls

seria Instrumente Mortale, volumul 5

Cassandra Clare

Numar pagini: 535

Sinopsis:

Seria bestseller Instrumente Mortale continua – la fel ca si emotiile si primejdiile prin care trec Jace, Clary si Simon.

Ce pret este prea mare pentru a fi platit, chiar si pentru iubire? Atunci cand Jace si Clare se intalnesc din nou, Clary este ingrozita sa descopere ca magia demonului Lilith l-a legat pe iubitul ei Jace de fratele malefic, Sebastian, iar Jace a devenit astfel un servitor al raului. Consiliul e pornit sa il distruga pe Sebastian, dar nu exista nici un mod prin care unul dintre baieti sa fie ranit fara ca si celalat sa fie distrus.

In timp ce Alec, Magnus, Simon si Isabelle se dau bine pe langa zane, elfi, demoni si neinduratoarele Surori de Fier, incercand sa obtina o intelegere ca sa il salveze pe Jce, Clary intra propriul joc periculos. Pretul pe care ar putea sa il plateasca daca va pierde nu este doar viata ei ci si sufletul lui Jace. Este dispusa sa faca orice pentru Jace, dar poate avea incredere in el? Sau este cu adevarat pierdut?

Iubire. Sange. Tradare. Razbunare. Intunericul ameninta sa ii revendice pe vanatorii de umbre in cea de-a cincea carte a seriei Instrumente Mortale.

Parerea mea:

Cand am vazut finalul minunat al volumului 3 din seria Instrumente Mortale si am aflat apoi ca atunci cand il scria, autoarea inca nu avea in plan si volumele 4-6, ma temeam ca seria sa nu continue intr-un mod dezamagitor. Volumul 4 nu s-a ridicat la inaltimea primelor trei, insa nici nu pot sa spun ca a fost ingrozitor. Mi-a tinut curiozitatea treaza, iar finalul a adus multe puncte in plus. Speram deci ca urmatoarea carte sa fie si ea destul de interesanta. Din pacate, City of Lost Souls a fost ingrozitor de plictisitoare, enervanta si lipsita de farmec. Mai mult de 500 de pagini in care Clary ii admira lui Jace pometii si bratele si parul si ochii si abdomenul si umerii si… asa mai departe. Sau… Alec il admira pe Magnus, Simon pe Isabelle, Isabelle pe Simon, Maia pe Jordan, etc. Intelegeti voi. Sincer, Sebastian, antieroul, a fost cel mai interesant si mai amuzant personaj. Restul sunt atat de prinse in sentimentele lor de adoratie incat devin plate, fara sare si piper. Actiunea pare fortata, unele evenimente sunt atat de exagerate incat devin enervante asa ca ajungi sa te chinui sa termini volumul.

La inceputul volumului, Jace este disparut, rapit probabil de Sebastian. Clary descopera apoi ca de fapt Jace sta de bunavoie alaturi de acesta si nu pentru a-i distruge planurile, ci pur si simplu ca asta isi doreste. Ca Jace nu mai este tocmai Jace, asta e partea a doua. Iar pentru ca totul sa fie mai complicat, cei doi baieti sunt legati unul de altul printr-o magie intunecata si numai o interventie divina i-ar putea separa. Bineinteles, Clary se arunca in mijlocul primejdiei, in timp ce restul personajelor se straduiesc sa gaseasca o solutie salvatoare. Cam asta este rezumatul volumului. Si credeti-ma ca suna mai interesant decat este cartea de fapt.

Nici nu stiu ce altceva sa va spun despre acest volum. A fost plictisitor, incarcat de momente penibile, personajele te exaspereaza prin actiunile lipsite de logica si de data aceasta, nici macar cele secundare nu mai salveaza situatia. Alec pare sa fi suferit o lobotomie, asa ca decizia lui Magnus de la final este indreptatita, Isabelle si Simon sunt plictisitori si enervanti prin nehotararea lor, personajele adulte par a fi acolo doar de decor, lipsite de orice urma de realism. Sebastian e singurul personaj cu o motivatie puternica, actiuni bine gandite si un plan atent creionat. Restul personajelor plutesc aiurea in jurul lui, pana la final cand au noroc si reusesc sa se coordoneze indeajuns pentru a-l impiedica sa isi duca pana la capat intentiile malefice. In plus, Sebastian este amuzant, misterios, reuseste sa iti trezeasca emotii destul de mixte, stie ce vrea si este dispus sa faca orice pentru a reusi. Nici macar infrangerea din final nu va fi probabil un obstacol prea mare in calea lui.

Avem zeci de pagini de intamplari inutile, iar cele cateva evenimente mai importante nu sunt deloc veridice datorita modului in care au fost prezentate. Este ca si cum autoarea ar fi o idee cat de cat buna, pe care insa nu a reusit sa o dezvolte indeajuns. Ca urmare, a umplut restul paginilor obligatorii cu sute de cuvinte fara sens, iar povestea finala este doar un amestec care dezamageste. Romanul acesta pare a fi scris doar de umplutura, pentru a respecta un contract probabil si eventual pentru a mai creste niste conturi. Uneori am avut chiar impresia ca este imposibil ca aceeasi autoare care a scris primele 3 volume sa fie cea care a scris si romanul acesta.

Nu mai are rost sa trec bile albe si negre pentru ca in afara de portretul lui Sebastian, nu am gasit absolut nici un aspect care sa imi placa. Asa ca aproape toata cartea intra fara probleme in categoria „bile negre”.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Orasul Ingerilor Cazuti (seria Instrumente Mortale, volumul 4) – Cassandra Clare

Orasul de Sticla (seria Instrumente Mortale, volumul 3) – Cassandra Clare