Disponibil la: Editura TREI
Colectia: Fiction Connection
Traducerea: Gabriella Eftimie
Numar pagini: 608
Sinopsis:
Eli iubeste intunericul
Eli e o victima
O poveste de dragoste si groaza
In toamna anului 1981, suburbia Blackeberg este scena unor intamplari violente. Politia descopera trupul neinsufletit al unui baiat, golit de sange, si presupune ca e vorba de o crima ritualica.
Oskar, un pusti de 12 ani, crede ca a venit, in sfarsit, momentul razbunarii pentru umilintele pe care le indura zi de zi la scoala. Dar razbunarea nu e singurul lucru care il preocupa. Langa el s-a mutat cineva: Eli, o fata care, desi n-a mai vazut niciodata un cub Rubik, este capabila sa-l rezolve pe loc.
Totusi, Oskar simte ca ceva nu este in regula cu ea, ca e o fiinta stranie. Si nu iese din casa decat noaptea…
Lasa-ma sa intru rastoarna toate cliseele legate de vampiri, fiind in acelasi timp o lectura seducatoare si socanta, care satisface si cititorul de „pulp”, dar si degustatorul exigent de literatura „genre”.
Parerea mea:
Auzisem de multa vreme de romanul acesta iar ma apoi, de la Roxana am aflat si de cele doua ecranizari realizate dupa el. Asa ca eram extrem de curioasa sa descopar cum va fi povestea. Si trebuie sa va spun ca am avut parte de o lectura care m-a surprins cu fiecare pagina parcursa. Multumesc editurii Trei pentru sansa de a citi in sfarsit acest roman, care s-a dovedit a fi mult mai bun decat banuiam ca va fi.
De-a lungul intregii carti, nu am avut habar nici o clipa la ce sa ma astept. Romanul nu pare sa urmeze nici cel mai subtil tipar cunoscut. Pur si simplu, citesti fara sa poti anticipa nimic si fiecare nou capitol este o noua surpriza, in special pentru ca autorul pare sa acorde aceeasi importanta si atentie si personajelor secundare, nu numai protagonistilor. Mai mult, Lasa-ma sa intru este o poveste stranie, care atinge uneori subiecte sensibile si care, in plus, ofera si o perspectiva foarte diferita asupra catorva aspect private in general dintr-o singura lumina. Intriga se dezvolta treptat, pe mai multe planuri, fiind compusa parca din mai multe fire narative care initial nu par sa aiba vreo legatura. Dar incet, incet, piesele incep sa se adune si sa se prinda intre ele, iar tabloul final incepe sa se intrevada.
In prim plan il avem pe Oskar, un baietel de 13 ani care este tinta colegilor sai de scoala ce isi bat joc de el cu fiecare ocazie. Schimbarea lui Oskar incepe in momentul in care o cunoaste pe noua sa vecina, o fetita ciudata, invaluita in straturi groase de secrete si cu o poveste din care nu lasa la vedere decat niste strafulgerari ocazionale. In acelasi timp, in paralel, incepem sa culegem indiciile unor crime ritualice, sa fim martori la scene din viata unor personaje secundare ce in prima faza par aproape lipsite de orice importanta sau sa observam dinamica unui grup de alcoolici care se apropie mai rapid decat politia de adevarul intunecat ce leaga toate aceste intamplari ciudate si intunecate. Exista deci un amestec foarte complex de povesti diferite, o gama larga de personaje, capitole care te lasa cu respiratia taiata, suspans, emotii mixte si teme aparent disparate. Le primim pe toate ca pe niste piese de puzzle amestecate, iar apoi John Ajvide Lindqvist ne ghideaza cu maiestrie in asezarea lor corecta. Unele piese pot fi pozitionate de catre cititor, insa per ansamblu, lucrurile sunt atat de greu de banuit incat nu iti ramane decat sa astepti cu sufletul la gura ca autorul sa inceapa sa iti dezvaluie in final totul. Interesant este faptul ca nu doar firul principal iti trezeste interesul, ci esti in egala masura captivat de toate firele secundare.
Lasa-ma sa intru este intr-adevar o carte cu vampiri, dar este la mii de ani lumina fata de alte povesti care trateaza aceeasi tema. As recomanda-o asadar oricui, chiar si cititorilor care evita in mod normal acest gen. E ciudata, te invaluie intr-o atmosfera intunecata, combina elemente contrastante, te poarta printr-un carusel de emotii. Totul este prezentat intr-o lumina noua, stilul este lipsit de orice note false. Tonul e relaxat, cu o nota rece chiar, intr-un contrast surprinzator cu actiunea relatata care e alerta, socanta pe alocuri, ca si cum autorul nu ar spune altceva decat o poveste obisnuita, banala, lipsita de spectaculos. Cand, de fapt, avem in fata una dintre cele mai uimitoare povesti. Am fost incantata de fiecare parte a povestii, de la bizara intrare a lui Eli in viata lui Oskar, pana la momentele petrecute alaturi de grupul de alcoolici si viziunea intima si diferita pe care autorul o ofera in legatura cu acestia si pana la scenele din viata unora dintre colegii care il persecuta pe Oskar. Autorul te arunca parca in mijlocul vietii fiecarui personaj, asigurandu-se ca ai primit suficiente informatii pentru ca portretele lor sa nu fie unilaterale. Esti fortat astfel sa le vezi intr-o lumina reala, sa fii constient ca nimic nu e alb sau negru, ca personalitatile tuturor sunt compuse din mai multe nuante de gri. Asa sunt si protagonistii, asa sunt si personajele secundare si la fel sunt si antieroii. Amestecuri de griuri, de calitati si defecte, de fapte corecte, decizii gresite, explozii de curaj sau ezitari dezastruoase, o analiza atat de obiectiva si atenta incat ai impresia ca sub lupa nu sunt personaje fictionale ci oameni reali, transpusi pe hartie, intr-o poveste fascinanta.
Bile albe:
Plotul atat de original, senzatia stranie pe care o transmite, complexitatea intrigii si a personajelor.
Bile negre:
In ciuda faptului ca autorul se pricepe de minune sa creeze o stare continua de tensiune, exista si capitole in care actiunea se desfasoara poate mai lent sau in care ne sunt prezentate scene a caror importanta nu reusim sa o intelegem pe moment. Asadar, cititorii obisnuiti doar cu romane extrem de alerte si lipsite de detalii subtile, ar putea sa nu parcurga romanul cu acelasi entuziasm.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa:
Camera blestemata (seria Jocul Lupoaicelor, volumul 1) – Mireille Calmel |
