Publicat în John Ajvide Lindqvist

Lasa-ma sa intru – John Ajvide Lindqvist

Lasa-ma sa intru - John Ajvide LindqvistDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Gabriella Eftimie

Numar pagini: 608

Sinopsis:

Eli iubeste intunericul
Eli e o victima
O poveste de dragoste si groaza

In toamna anului 1981, suburbia Blackeberg este scena unor intamplari violente. Politia descopera trupul neinsufletit al unui baiat, golit de sange, si presupune ca e vorba de o crima ritualica.

Oskar, un pusti de 12 ani, crede ca a venit, in sfarsit, momentul razbunarii pentru umilintele pe care le indura zi de zi la scoala. Dar razbunarea nu e singurul lucru care il preocupa. Langa el s-a mutat cineva: Eli, o fata care, desi n-a mai vazut niciodata un cub Rubik, este capabila sa-l rezolve pe loc.

Totusi, Oskar simte ca ceva nu este in regula cu ea, ca e o fiinta stranie. Si nu iese din casa decat noaptea…

Lasa-ma sa intru rastoarna toate cliseele legate de vampiri, fiind in acelasi timp o lectura seducatoare si socanta, care satisface si cititorul de „pulp”, dar si degustatorul exigent de literatura „genre”.

Parerea mea:

Auzisem de multa vreme de romanul acesta iar ma apoi, de la Roxana am aflat si de cele doua ecranizari realizate dupa el. Asa ca eram extrem de curioasa sa descopar cum va fi povestea. Si trebuie sa va spun ca am avut parte de o lectura care m-a surprins cu fiecare pagina parcursa. Multumesc editurii Trei pentru sansa de a citi in sfarsit acest roman, care s-a dovedit a fi mult mai bun decat banuiam ca va fi.

De-a lungul intregii carti, nu am avut habar nici o clipa la ce sa ma astept. Romanul nu pare sa urmeze nici cel mai subtil tipar cunoscut. Pur si simplu, citesti fara sa poti anticipa nimic si fiecare nou capitol este o noua surpriza, in special pentru ca autorul pare sa acorde aceeasi importanta si atentie si personajelor secundare, nu numai protagonistilor. Mai mult, Lasa-ma sa intru este o poveste stranie, care atinge uneori subiecte sensibile si care, in plus, ofera si o perspectiva foarte diferita asupra catorva aspect private in general dintr-o singura lumina. Intriga se dezvolta treptat, pe mai multe planuri, fiind compusa parca din mai multe fire narative care initial nu par sa aiba vreo legatura. Dar incet, incet, piesele incep sa se adune si sa se prinda intre ele, iar tabloul final incepe sa se intrevada.

In prim plan il avem pe Oskar, un baietel de 13 ani care este tinta colegilor sai de scoala ce isi bat joc de el cu fiecare ocazie. Schimbarea lui Oskar incepe in momentul in care o cunoaste pe noua sa vecina, o fetita ciudata, invaluita in straturi groase de secrete si cu o poveste din care nu lasa la vedere decat niste strafulgerari ocazionale. In acelasi timp, in paralel, incepem sa culegem indiciile unor crime ritualice, sa fim martori la scene din viata unor personaje secundare ce in prima faza par aproape lipsite de orice importanta sau sa observam dinamica unui grup de alcoolici care se apropie mai rapid decat politia de adevarul intunecat ce leaga toate aceste intamplari ciudate si intunecate. Exista deci un amestec foarte complex de povesti diferite, o gama larga de personaje, capitole care te lasa cu respiratia taiata, suspans, emotii mixte si teme aparent disparate. Le primim pe toate ca pe niste piese de puzzle amestecate, iar apoi John Ajvide Lindqvist ne ghideaza cu maiestrie in asezarea lor corecta. Unele piese pot fi pozitionate de catre cititor, insa per ansamblu, lucrurile sunt atat de greu de banuit incat nu iti ramane decat sa astepti cu sufletul la gura ca autorul sa inceapa sa iti dezvaluie in final totul. Interesant este faptul ca nu doar firul principal iti trezeste interesul, ci esti in egala masura captivat de toate firele secundare.

Lasa-ma sa intru este intr-adevar o carte cu vampiri, dar este la mii de ani lumina fata de alte povesti care trateaza aceeasi tema. As recomanda-o asadar oricui, chiar si cititorilor care evita in mod normal acest gen. E ciudata, te invaluie intr-o atmosfera intunecata, combina elemente contrastante, te poarta printr-un carusel de emotii. Totul este prezentat intr-o lumina noua, stilul este lipsit de orice note false. Tonul e relaxat, cu o nota rece chiar, intr-un contrast surprinzator cu actiunea relatata care e alerta, socanta pe alocuri, ca si cum autorul nu ar spune altceva decat o poveste obisnuita, banala, lipsita de spectaculos. Cand, de fapt, avem in fata una dintre cele mai uimitoare povesti. Am fost incantata de fiecare parte a povestii, de la bizara intrare a lui Eli in viata lui Oskar, pana la momentele petrecute alaturi de grupul de alcoolici si viziunea intima si diferita pe care autorul o ofera in legatura cu acestia si pana la scenele din viata unora dintre colegii care il persecuta pe Oskar. Autorul te arunca parca in mijlocul vietii fiecarui personaj, asigurandu-se ca ai primit suficiente informatii pentru ca portretele lor sa nu fie unilaterale. Esti fortat astfel sa le vezi intr-o lumina reala, sa fii constient ca nimic nu e alb sau negru, ca personalitatile tuturor sunt compuse din mai multe nuante de gri. Asa sunt si protagonistii, asa sunt si personajele secundare si la fel sunt si antieroii. Amestecuri de griuri, de calitati si defecte, de fapte corecte, decizii gresite, explozii de curaj sau ezitari dezastruoase, o analiza atat de obiectiva si atenta incat ai impresia ca sub lupa nu sunt personaje fictionale ci oameni reali, transpusi pe hartie, intr-o poveste fascinanta.

Bile albe:

Plotul atat de original, senzatia stranie pe care o transmite, complexitatea intrigii si a personajelor.

Bile negre:

In ciuda faptului ca autorul se pricepe de minune sa creeze o stare continua de tensiune, exista si capitole in care actiunea se desfasoara poate mai lent sau in care ne sunt prezentate scene a caror importanta nu reusim sa o intelegem pe moment. Asadar, cititorii obisnuiti doar cu romane extrem de alerte si lipsite de detalii subtile, ar putea sa nu parcurga romanul cu acelasi entuziasm.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Camera blestemata (seria Jocul Lupoaicelor, volumul 1) – Mireille Calmel

Cartea cimitirului – Neil Gaiman

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

31 de gânduri despre „Lasa-ma sa intru – John Ajvide Lindqvist

    1. Nu, nu, sanu crezi ca e o carte normala cu vampiri. Chiar e foarte departe de cartile de genul asta. Oricum, si eu am tot amanat-o de cativa ani deja, asa ca o sa vina probabil si la tine momentul potrivit pentru ea. Doar sa o pastrezi acolo pe lista 😉

  1. Nu ai idee cat ma bucur ca ti-a placut! ❤ Sa te uiti la filme. Eu am vazut doar unul dintre ele, dar a fost genial. In cea de-a doua ecranizare nu imi plac actorii :))

    1. Daaa, a fost cu totul altceva! Ti-am recitit acum recenzia si deja mi se pare ciudat si aiurea faptul ca au schimbat numele :)) Anyway, de luni sper sa am in sfarsit net ok si sa incep sa imi descarc toate filmele si serialele pe care le-am adunat in memorie in lunile astea 😀 Iar astea doua sunt printre ele. Vreau sa le testez pe ambele, sa vad cum le-au facut, chiar daca poate unul e mai ok fata de celalalt…

    1. Da, da, e foarte diferita de alte carti cu vampiri si parca iti si da o stare altfel, se simte ca autorul e nordic. Mereu mi s-a parut ca acesti autori au un stil diferit si talentul de a te invalui intr-o atmosfera ciudata.. Oricum, cartea are si multe momente induiosatoare si pasaje amuzante, deci nu e nici pe departe o lectura deprimanta.

  2. OK, eu o să adopt rolul ignorantului și o să spun asta: „La ce copertă are, nu mi-ar fi trecut în veci prin cap că romanul ăsta ar putea fi cu vampiri, sau ar adăposti o atmosferă întunecată.”
    E prima oară când aud de cartea asta și îmi place reacția ta. Mă tentezi să abandonez pe Tolstoi și pe Dante și să caut romanul ăsta, dar o să fac un efort supraomenesc și o să spun: „Nu, nu cauți nimic, stai acolo și citești ce ai.”
    Băi, Rox, ne inspitești încontinuu cu cărțile astea… :/
    Zău, ai milă!

    1. :)) Nu, nu, la Dante nu renunta! Mie autorii rusi nu prea mi-au placut, asa ca n-am nimic impotriva amanarii lui Tolstoi, dar abia astept sa vad cum o sa ti se para Divina Comedie!!
      Poate ca ai auzit de carte, dar in engleza (Let the right one in)?…. multa vreme eu nu stiam ca fusese tradusa la noi, pusesem ochii pe varianta in engleza. Oricum, e foarte Altfel cartea, chiar o recomand. Dupa Dante, of course! 😀

  3. Deci… am cartea asta pe noptiera. Fix pe noptiera, sub ochii mei. Cand m-am mutat de la ai mei am luat-o cu mine special pentru ca voiam sa o citesc. Am vazut filmul… nu mai stiu exact care dintre ecranizari, si imi amintesc ca mi-a placut. Din pacate, s-ar putea ca faptul ca am vazut filmul si stiu ce se intampla sa diminueze placerea de a citi cartea, dar, cine stie…

    1. Pai si sa inteleg ca te-ai apucat de ea si nu te-a incantat prea tare sau doar nu iti vine sa o incepi? Mie de aia nu imi place sa vad filmele mai intai, tocmai pentru ca stiu ca apoi cartile nu or sa ma mai atraga la fel de mult. Am o multime de filme pe lista si le tot aman tocmai pentru ca vreau sa citesc mai intai romanele dupa care au fost facute..

      1. Nu, nu m-am apucat de ea inca pentru ca nu am ajuns la ea. Am o groaza de carti pe care vreau sa le citesc, si partea proasta e ca tocmai lista asta ma face sa citesc ceva total diferit atunci cand pun mana pe o carte sau pe Kindle. 🙂 E pe dos, stiu.
        Pe mine nu ma deranjeaza sa vad mai intai filmul si apoi sa citesc cartea. Atunci cand stiu ca este vorba de o carte foarte buna, astept sa o citesc si abia apoi ma uit la ecranizare. Insa astea sunt cazurile rare… gen Cantec de gheata si foc. Am citit mai intai toata seria si dupa aceea m-am uitat la serial.
        M-am obisnuit sa privesc filmul si cartea ca fiind doua lucruri total diferite. Incerc sa le apreciez asa cum sunt, fara sa le compar prea mult. Spre exemplu, mai intai am vazut filmul Ruby Red, apoi am citit trilogia. Cartea mi-a placut mai mult, e drept. Insa si filmul mi-a placut suficient de mult incat sa vreau sa citesc cartea.
        Saptamana trecuta am vazut Orasul Oaselor fara sa citesc cartile inainte. Filmul mi s-a parut epic fail. Au fost niste scene la care toata sala radea nu pentru ca trebuiau sa fie comice, ci pentru ca erau atat de cliseice si atat de prost facute. Niste situatii si replici absolut jenante! Si totusi, as vrea sa citesc cartile. Le am pe Kindle si ma asteapta cuminti. 🙂 Deci filmul nu m-a facut sa evit seria Instrumente Mortale, pentru ca stiu ca sunt doua lucruri diferite.

      2. Of, Ruby Red inca nu am apucat sa il vad, desi eram atat de curioasa! De fapt, din toate filmele realizate dupa carti anul acesta, nu am vazut decat World War Z. Despre Orasul Oaselor am auzit multe pareri diferite. Dar ceea ce am remarcat e ca cei care au citit cartile au fost incantati de film, iar cei care l-au vazut fara sa fi citit, au iesit nemultumiti.. Inca mai am o perioada aglomerata (de data asta, surprinzator, nu la munca ^_^) dar dupa aceea sper sa incep sa recuperez cu filmele si serialele pe care le-am ratat..

  4. nu am avut ocazia sa citesc aceasta carte, dar tu ai ceva ce ma face sa vreau sa citesc ceea ce ai recenziat tu, dar nu dispun de atatea carti, deci stau in banca mea si ma multumesc sa imi cladesc ochii .Este un roman interesant despre conditia umana , din cate vad eu . Mi se pare genial

    1. 😀 Ma bucur ca te-am facut curioasa! Da, e foarte misto romanul si se axeaza intr-adevar mai mult pe latura psihologica decat pe spectaculos, asa cum o fac majoritatea romanelor care au ca personaje vampirii. Daca o sa ajungi sa il citesti, abia astept sa vad cum o sa ti se para si tie!

      1. Krisszu, da-mi te rog linkul blogului tau de pe blogger, sa il adaug in blogroll, vad ca il am doar pe cel de wp. Si cum mailurile le sterg periodic, acum nu mai am unde sa o caut :))

  5. Imi doresc sa citesc aceasta carte inca decand am auzit prima data de ea, cu destul de mult timp in urma. Pare o lectura cu adevarat deosebita!

    1. 😀 si eu o „vanam” de multa vreme! Si cum recent mai citisem niste recenzii destul de entuziaste, am zis ca e in sfarsit momentul perfect pentru ea. chiar ti-o recomand, mie mi-a placut mult! Daca o citesti, poate revii cu impresiile pe care ti le-a lasat 🙂

  6. Desi eu fug cat pot de tare de tot felul de carti cu vampiri (Am citit doar faimoasa serie twilight si de atunci am fugit de restul..desi imi plac cartile fantasy,mi-a fost frica sa nu citesc alte copii ieftine,aceeasi actiune,ba chiar mi-a fost frica sa nu ma dezamageasca intr-un fel).Drept urmare,cartea asta mi-a trezit interesul,tocmai prin faptul ca mi-ai zis ca e ALTFEL (desi imi suna putin a Twilight..cum Bella ,noua eleva,era nepopulara la scoala si a devenit interesata de ce ascunde Edward,asa si acest baietel ,umilit de catre colegi la scoala,devine interesta de noua vecina.Apoi aseman acele cazuri ale politie cu cadavre,cu cazul din twilight cand se credea ca un animal umbla prin padure si ucide oameni).Asemanator nu?
    Ce pot sa zic..am sa o incerc.
    PS: ce parere ai despre celelate carti cu vampiri? Gen vampire diaryes si care or mai fi.Merita sa dau banii pe ele? Sau sunt doar copii schimbate ,care in esenta au aceeasi poveste?

    1. :)) Oh, doamne, cred ca judeci genul acesta prea aspru, mai ales ca l-ai gustat atat de putin. Literatura cu vampiri nu s-a nascut odata cu Twilight, ci a avut „ups and downs” de-a lungul ultimelor decenii. Insa intr-adevar, seria aceea a readus in atentia publicului vampirii si da, a dat nastere la muuuuulte, muuulte copii! Insa pe de-o parte, e de inteles si de ce de unele asemanari pur si simplu nu poti scapa, oricat ai incerca. Bineinteles, daca vrei sa te incadrezi la genul YA. Pentru ca, evident, daca scrii pentru tineri, cel mai probabil protagonistii tai vor fi si ei adolescenti si prin urmare, in liceu. Personajul supranatural (vampirul, in cazul asta) nu poate fi cineva care a „crescut” in cartier sau pe care protagonista il cunoaste dintotdeauna, nu? Si eroina trebuie sa fie speciala, sa aiba ceva altfel decat cei din jur si mai ales, vrei ca cititorii adolescenti sa se regaseasca intr-o oarecare masura in personajul tau principal. Si cum majoritatea adolescentilor sunt nesiguri pe ei, iar cei care indragesc lectura sunt si mai introvertiti (majoritatea, nu vreau sa generalizez), e cumva de asteptat ca protagonistii acestor carti sa fie si ei asa: singuratici, speciali, nu foarte populari, eventual cu ceva probleme in familie (parinti divortati de ex) sau in cursul unei schimbari, etc.

      Oricum, daca vrei sa nu risti nimic, incearca romanele cu vampiri pentru adulti: seria Cronicile vampirilor de Anne Rice, seria Anita Blake de Laurell K Hamilton, seria Vampirii Sudului de Charlaine Harris, seria Nici Moarta, Nici Maritata de Maryjanice Davidson, seria The Impaler Legacy de Ioana Visan, seria Vanatoare nocturna de Jeaniene Frost. Sunt foarte diferite intre ele si sunt foarte diferite si de povestile standard, construite pe anumite tipare, precum majoritatea celor pentru adolescenti.

      Daca vrei totusi serii pentru adolescenti, iti recomand seria Academia Vampirilor de Richelle Mead si mda, cred ca si Vampire Diaries, cel putin pentru chestiile altfel pe care le are (cam primele 4 volume, dar mai departe cred ca depinde de gusturi). Aceasta a fost scrisa incepand din 1999, asa ca evident ca nu este o copie dupa Twilight 😀

      Lasa-ma sa intru este cu totul alt gen de carte, chiar daca exista acele aspecte comune pe care le-ai subliniat tu. E dark, mistery + un pic de horror + un pic psihologica, se axeaza pe muuult mai multe lucruri, nu este pentru adolescenti si nu are aproape nimic similar cu literatura usurica fantasy/YA.

      Sper ca ti-am raspuns la toate intrebarile, dar daca mi-a scapat ceva, sa imi spui 🙂

      1. O doamne..sunt atatea serii :))
        Da,pai cand a aparut twilight aveam 16 ani,ca tin minte ca eram intr-a 10a cand circulau volumele din banca in banca,erau doar vreo 3 fete in clasa care aveau cartile si ,ca sa le citim toti aveam doar 4 zile /volum la dispozitie ..ca sa ajunga la toata clasa hahaha :)))) Tocmai terminasem obsesia cu harry potter (am citit de 4 ori fiecare carte in parte..asa mare fan am fost…acum a ramas o bucata mare undeva in sufletul meu,seria asta).Despre cartile astea nici eu nu stiu, pana la urma , de ce fug.Imi par pt pustoaice ,desi nici eu nu sunt chiar asa babeta (am doar 21 de ani ).IAr mie chiar imi PLAC cartile contemporane!!.IIdeea e ca eu am o relatie stabila,de 4 ani de zile..si parca,cartile astea iti lasa loc sa visezi ca iti gasesti alesul..si asa mai departe.Se potrivesc fetelor singure,cred eu.Parca nu mai sunt de mine..Oricum am sa incerc sa citesc macar o parte din ce mi-ai recomandat.Ti-am vazut graficul cu „reading Challenge” si am ramas efectiv uimita.120 de carti intr-un an! Mi-e si rusine de tine :))).Tin minte ca pana sa intru la facultate si sa ma angajez citeam enorm de mult.Apoi,am realizat ca in 2013 nu am citit decat 2 carti! 2!!! „Castelul Palarierului” si „La Rascruce de Vanturi”.Eu,care devoram carti.Oricum pe 2014 mi-am propus sa citesc macar 30 de carti.Sper sa reusesc si sa prind cat mai multe carti bune la reduceri (totusi 40-50 de lei pe o carte e ceva).Tin minte ce sacrificiu financiar a facut maica-mea cand a aprut Harry Potter si Printul Semipur.Aveam 14 ani cand a aprut si mi-a cumparat-o de Mos Craciun.Costa 70 de lei.Si acum o iei cu 10 lei la ziar..pfff.Bine ca acum am salariu si imi pot permite singura cate carti vreau.
        Oricum ma bucur foarte tare ca ti-am gasit blog-ul.Am scris foarte multe carti pe o foaie si o sa mi le cumpar pe rand.Am notat si cateva carti mai grele pentru pshicul meu exgaerat de sensibil (gen „Jurnalul Albastru”).Imi pare rau ca a trecut 2013 pe langa mine asa usor si efectiv nu am pus mana pe carti.Dar,dupa cum am zis..pe 2014 ma revansez.Acum am in biblioteca „Ben Hur” si „Ultimul Mohican”.Nu prea ma atrag pe mine foarte tare ,dar simt ca o sa traiesc degeaba daca nu le citesc.,asa ca am sa ma chinui sa le termin.Oricum bugetul meu de carti pe luna asta e out of wishlist pentru ca tocmai mi-am luat un smartphone si o consola playstation,i-am promis si lu frati-miu tableta (eu la 12 ani nici pc nu aveam…),plus cadoaie de craciun la familion..deeciii…o sa bata Crivatul rau la mine in buzunare la sfarsit de luna..si de an!
        iti multumesc ca mi-ai adus aminte,cat de mult iubesc cartile (altfel nu pierdeam aseara 2 ore si jumatate la tine pe blog sa citesc recenzii pana mi s-au umflat ochii si ajunsesem sa citesc asa printre randuri hahaha)…si prin tine mi-am dat seama cat de ignoranta am fost si cat de superficiala.Deja ma simt prost ca am dat banii pe gadgeturi,dar..asta e.Luna viitoare ma revansez.Dar..cu toate astea,un singur lucru nu imi voi cumpara niciodata : kindle..Deci efectiv iubesc mirosul ala de carte,ador sa ii pun semn sau sa ii indoi o pagina..parca e ..ceva mai intim.Nu stiu.Doar parerea mea.O zi buna sa ai si spor la citit! I’ll be watching you :)))))

      2. :)) Pai… am zis sa ai de unde alege!
        Si eu am recitit HP de cateva ori, am adorat-o, chiar daca am citit-o pe la 17-18 ani parca si nu cand eram copil. Nu stiu daca varsta e neaparat un factor atat de important… Eu pana pe la 18 ani am citit 99% clasici, antici, filozofie, etc. Apoi cativa ani am devorat horror, etc. Abia de vreo 3 ani cred ca am trecut pe fantasy si Young Adult si deocamdata raman in zona asta 🙂 Nici eu nu sunt single, nu visez la vreun fat frumos si cred ca nici in cartile astea nu acord o importanta ff mare aspectului romantic. Adica, evident, stiu ca este de fapt important, dar pe mine ma atrag mai mult restul aspectelor, asta ar putea la fel de bine si sa lipseasca din partea mea :))
        Eu citesc in special in mijloacele de transport in comun si cum am vreo ora dus si una intors pe drum spre si dinspre serviciu, apuc sa citesc deci destul de mult. Uite, parintii mei imi spuneau ca exact la fel au facut si eu, cum zici si tu. Ca in timpul scolii si facultatii devorau orice le pica in mana si din momentul in care s-au angajat, au renuntat la citit aproape de tot. Din fericire, la mine s-a nimerit bine asta cu drumul lung pana la job 🙂
        Oh, am si eu cateva carti clasice pe care le-am ratat la momentul la care trebuia si acum parca nu mai am nici o tragere de inima sa ma apuc de ele, chiar daca imi e rusine ca nu le-am citit :)) Asa ca te inteleg cu cele pe care ai spus ca le ai de citit.
        Ee, sa stii ca exact asa spuneam si eu inainte sa mi-l iau. Crede-ma, e ff adevarata chestia aia cu niciodata sa nu spui niciodata! Am o lista intreaga de argumente, daca vrei sa incerc sa te conving :))
        Multumesc mult pt vizita si scuze pt intarziere, dar am o perioada cam aglomerata si nu vroiam sa iti raspund f scurt 🙂 Seara frumoasa iti doresc!

    1. :)) La mine a fost invers, de film am auzit mai tarziu. De filme, de fapt, pt ca am inteles ca ar fi doua ecranizari de fapt. As vrea sa le vad pe ambele, sunt tare curioasa, atat ca stau destul de prost la capitolul timp liber…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s