romane postapocaliptice – Page 6

Raven (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Posted on 10/03/201329/10/2014 by roxtao

Raven

seria Delirium, volum satelit

Lauren Oliver

Numar pagini: 50

Sinopsis:

Aceasta captivanta si originala poveste scrisa de Lauren Oliver, situata in lumea in care se desfasoara si actiunea din Delirium se concentreaza asupra lui Raven, conducatoarea infocata a grupului de rebeli din salbaticie.

In adolescenta, Raven a luat decizia fulgeratoare de a trece granita catre salbaticie, fortata de nevoia de a salva un nou nascut – o fetita lasata sa moara si deja albastra de frig. Atunci cand ea si bebelusul sunt luate de catre o banda de rebeli, Raven se trezeste ca e o straina in mijlocul unui grup unit. Singurul strain care mai e prin preajma e un baiat in care nu poate avea incredere, cunoscut si sub numele de Hotul – asta pana in momentul in care isi castiga un nume nou: Tack.

Acum ea si Tack sunt inseparabili, devotati unul altuia, revolutiei incipiente si viitorului lor impreuna. Dar pe masura ce amandoi joaca tot mai des roluri principale in mijlocul luptelor, Raven trebuie sa decida daca primejdiile unei revolte merita sa isi riste visul unei vieti linistite alaturi de Tack.

In timp ce povestea ne poarta din trecut in prezent si inapoi, Raven se transforma din fata speriata abia ajunsa in salbaticie in liderul care o ajuta pe Lena sa il salveze pe baiatul vedeta al campaniei Deliria-Free, Julian Fineman, de la o sentinta la moarte. Indiferent care ar fi fost misiunea initiala, Raven ramane fidela convingerii pe care a avut-o intotdeauna: Te intorci mereu dupa oamenii pe care ii iubesti.

Prin rasturnari de situatie surprinzatoare, revelatoare si patrunzatoare, povestea lui Raven imbogateste lumea din Delirium si ofera o voce care este in acelasi timp vulnerabila si puternica.

Parerea mea:

Am citit Raven sperand ca gustul amar lasat de ultimul volum al seriei Delirium, Requiem sa se mai dilueze. De fapt, Raven este volumul cu nr. 2,5, asadar ar trebui sa fie citit inainte de Requiem. Si asa va si sfatuiesc sa o faceti. Pentru ca, citita inainte de ultimul volum, povestea lui Raven ar avea probabil mai mult farmec. Citind-o insa dupa ultima carte, nu pot sa spun decat ca nuvela aproape ca m-a lasat rece, iar unul dintre cele mai importante aspecte – cel care ar trebui de fapt sa lase cititorul in suspans la final – chiar m-a enervat, din cauza ca stiam deja ce fel de viitor va alege autoarea pentru acest personaj in ultima carte a seriei.

Nuvela despre Raven o surprinde pe aceasta intr-unul din momentele cele mai tensionate descrise in volumul 2, Pandemonium si ne ofera varianta acestui personaj asupra lucrurilor petrecute atunci. In acelasi stil in care ne-a obisnuit autoarea, avem insa parte si de incursiuni in trecutul protagonistei, aflandu-i mai pe larg povestea. Descoperim astfel ce fel de copilarie si adolescenta a avut, motivele care au determinat-o sa fuga in salbaticie, inceputurile ei in ipostaza de rebela si de protectoare a lui Blue. De asemenea, aflam si dezvaluirile privind inceputul relatiei cu Tack, iar apoi trecem din nou in prezent pentru a intelege cat de profunda a ajuns sa fie de fapt legatura ce ii uneste pe cei doi. In mod surprinzator insa, desi autoarea ne poarta prin mintea eroinei, nu am simtit ca gandurile ei ajung la cititor asa cum se intampla in cazul altor personaje. Desi in mod normal autoarea reuseste sa creioneze foarte bine sentimentele personajelor iar Raven este una dintre acele erione care chiar mi-au placut inca de la inceput, nu am reusit sa rezonez prea mult cu ea. Da, m-a impresionat povestea ei, lucrurile prin care a trecut si obstacolele pe care a fost nevoita sa le infrunte, insa mi s-a parut ca a ramas totusi cumva.. departe, iar apropierea dintre cititor si personaj nu a fost realizata perfect. S-ar putea sa fie totusi din cauza dezamagirii pe care am experimentat-o citind Requiem, mai ales ca am terminat-o de curand si probabil sunt inca influentata de ea, asa ca daca cititi Raven inainte de ultimul volum al seriei, se poate ca impresiile voastre sa fie diferite.

Prea multe lucruri nu pot fi spuse fara a dezvalui aspecte importante ale povestii, mai ales ca aceasta nu are decat 50 de pagini. Asa cum am mentionat si mai devreme, finalul aduce o dezvaluire importanta si socanta, asa ca cititorii vor fi cu siguranta nerabdatori sa descopere in ce mod evolueaza povestea lui Raven in urmatorul volum. Este o lectura placuta, ce ofera un punct de vedere diferit fata de cele cu care ne-am obisnuit pana acum asupra lumii din Delirium si completeaza cu succes imaginea de ansambu. Daca ati inceput deja sa cititi seria Delirium sau aveti de gand sa o faceti, ar fi pacat sa ratati aceasta nuvela, chiar daca din punct de vedere al actiunii, povestea nu ofera prea multe schimbari sau rasturnari de situatie.

Bile albe:

– Personajul Raven este bine construit, iar luptele pe care le poarta cu ea insasi o fac sa para mai umana si mai reala, diferita de conducatoarea rece si hotarata pe care am avut ocazia sa o cunoastem pana acum.

Bile negre:

– Tinand cont ca deja stim ca Raven a trecut cu bine de acele incercari din adolescenta, actiunea din capitolele referitoare la trecut nu ofera prea mult suspans, iar cea din prezent este destul de slabuta. Cititorii ce prefera actiunea in detrimentul altor aspecte ar putea sa nu se simta in totalitate satisfacuti de evolutia povestii din aceasta nuvela.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Hana (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Annabel (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Lauren Oliver

Requiem (seria Delirium, volumul 3) – Lauren Oliver

Posted on 02/03/201303/12/2015 by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Young Adult

Traducerea: Dorina Tataran

Numar pagini: 384

Sinopsis:

A treia parte din trilogia Delirium.

Poate ca o luam razna din cauza sentimentelor noastre.

Poate ca dragostea chiar e o boala si ne-ar fi mai bine fara ea.

Dar am ales un alt drum.

Si, in fond, acesta e rostul evitarii operatiei: sa fim liberi sa alegem.

Liberi sa alegem inclusiv ce e gresit.

Parerea mea:

Nu mi-as fi putut imagina ca ultimul volum al seriei Delirium ar putea sa ma dezamageasca atat de mult. Primul volum, Delirium, mi se paruse ok, insa nu ma captivase in aceeasi masura in care au facut-o alte romane distopice. Prima poveste satelit, Hana, incepuse sa imi creasca gradul de interes fata de aceasta serie, iar volumul al doilea, Pandemonium, mi-a transformat total viziunea asupra povestii. Ma asteptam asadar ca ultima carte, Requiem sa imi intreaca toate asteptarile si sa aduca un final perfect. Iar acum oscilez doar intre dezamagire si frustrare vis-a-vis de incheierea pe care am descoperit-o. Nici vorba de incantarea pe care o preconizam.

In Requiem, ne sunt prezentate alternativ povestile Lenei si a Hanei. Lena, retrasa din nou in salbaticie alaturi de alti „invalizi” – reformati ce s-au revoltat impotriva sistemului. Si Hana, pregatindu-se de nunta cu noul primar al orasului Portland, in calea ei spre viata perfecta ce i-a fost planificata de cand s-a nascut.

90% din povestea Lenei este acoperita de migrarile prin salbaticie ale grupului din care face parte, de gasirea unui scop mai clar, al unor comunitati mai mari si mai bine organizate, de asamblarea relativa a unui plan de revolutie. Si de trairile protagonistei legate de triunghiul amoros care s-a format in acest volum. De fapt.. patrat ar fi mai corect sa spun. Avem deci zeci de pagini acoperite de alergari prin paduri, incercari de gasire a unui adapost sau a hranei, cateva lupte cu soldatii aflati in misiuni prin salbaticie. O tradare, o regasire cu o persoana pierduta de multa vreme – regasire care ne este descrisa in doar cateva pagini, in ciuda importantei sale, priviri furise fie incarcate de sentimente interzise fie pline de furie, schimbate intre membrii patratului amoros, cateva conflicte minore si.. cam atat. Nu pot sa spun ca romanul te plictiseste, insa in cea mai mare parte, mi s-a parut ca actiunile par mai mult de umplutura. Mi-au placut mai multe personaje, am fost destul de incantata de evolutia lor, insa m-a dezamagit faptul ca in general, unele aspecte importante par tratate incomplet, in timp ce evenimentelor superficiale li se acorda mult mai multa atentie decat era necesar.

In cazul Hanei, o urmarim initial incercand sa se descopere in ipostaza persoanei vindecate de acum, iar mai apoi observam ca sub masca vietii perfecte pe care se asteapta sa o aiba se intrezareste ceva extrem de putred. Hana ramane pentru mine un personaj ce isi pastreaza misterul. Mi-a placut de ea in primul volum, Delirium, doar pentru ca la finalul acestuia sa ma dezamageasca. Apoi, in nuvela Hana am aflat mai multe despre ea, iar in acest volum, avem din nou ocazia sa o cunoastem destul de bine. Insa chiar si asa, am senzatia ca mereu imi scapa ceva, ca in cea mai mare parte a timpului, secretele si gandurile ei raman bine ascunse, indiferent daca vorbim de persoana care era inainte de vindecare sau dupa aceasta. Capitolele ce descriu povestea ei mi s-au parut mai interesante decat cele ale Lenei. Nu pot sa spun ca o inteleg in totalitate, mare parte din actiunile ei par uneori fara logica iar comportamentul ei nu iti ofera nici o idee despre ce isi doreste pana la urma si despre cum spera ca va arata viitorul sau. Secretul intunecat despre care autoarea a aruncat un indiciu in finalul nuvelei Hana ne este confirmat, insa chiar si in ciuda greselilor Hanei, pentru mine ea ramane unul dintre cele mai intrigante si interesante personaje.

Probabil toti fanii seriei asteapta cu sufletul la gura sa afle cum se va incheia povestea. Cu cine va ramane Lena? Ce drum va alege Hana? Cum se va incheia razboiul dintre guvern, vindecati si „invalizi”? Ce se va alege de populatie, vor reusi vreodata reformatii sa preia controlul si vor proceda in asa fel incat lumea sa se reintoarca la iubire? Sau vindecatii ii vor respinge in continuare si dragostea va ramane o boala? Poate ca vor gasi o metoda de compromis prin care sa traiasca pasnic unii alaturi de altii? Toti cititorii acestei serii se intreaba probabil cum va raspunde acest ultim volum tuturor acestor intrebari. Ei bine, aflati ca nu raspunde la nimic! Absolut nici o intrebare nu isi gaseste raspunsul. Autoarea lasa un final deschis, insa mie mi se pare ca este cea mai proasta varianta de incheiere. Nu aflam alegerea Lenei – pentru ca pur si simplu nu alege, nu aflam ce se intampla cu Hana, daca viitorul ei a.. explodat sau nu pana la urma sau daca procedura de vindecare a avut sau nu erori, nu aflam finalul revolutiei. Da, grupul de invalizi castiga lupta impotriva autoritatilor din Portland, insa asta nu ofera absolut nici un fel de garantie ca restul tarii are parte de aceeasi soarta. Iar o lupta castigata nu schimba cu nimic parerile celor vindecati deja, care sunt majoritari. Deci chiar daca actuala conducere a orasului a pierdut, asta nu inseamna ca victoria invalizilor este finala. Nu inseamna nimic de fapt, pentru ca autoarea nu ofera vreo informatie privind situatia la nivel national. Avem parte de o imagine finala destul de optimista, cu invalizi distrugand fericiti zidul orasului, dar e ridicol sa ne imaginam ca asta ar schimba cu ceva evolutia lucrurilor. Ah, si sa nu uit, pentru un plus de dramatism, tot prin ultimele pagini unul dintre cele mai interesante personaje secundare moare intr-un mod aberant. De obicei, mortile personajelor pozitive sunt folosite pentru a sugera ceva, pentru a acorda un sens mai profund povestii, pentru ca lucrurile bune ale vietii sa fie accentuate tocmai prin pierdera unora dintre ele. In Requiem, personajul moare probabil doar pentru ca finalul sa nu para chiar prea roz. Sa fie si ceva gri in tabloul de final. Lena ii acorda doua momente de tristete prietenei moarte, apoi isi vede mai departe de oscilarea intre cei doi pretendenti. Sa imi doresc sau sa mi se para normal sa mai fi aflat si ce s-a intamplat cu personajul care o iubea pe fata care a murit si care practic traia pentru ea e deja prea mult.. Ah, si sa mai mentionez si faptul ca ni se povesteste cu foarte multa nonsalanta cum o anumita familie isi lasa copilul in varsta de vreo 10 ani in urma, in momentul in care incepe agitatia, fara sa se oboseasca macar sa il caute prin casa?

Pe parcursul povestii am remarcat ca prea multe pagini par sa curga fara nici un rost, pline cu informatii lipsite de importanta. Insa ma gandeam ca poate in ultimele capitole autoarea va reusi totusi sa ofere un final care sa compenseze, sa ma faca sa nu regret ca am citit atatea pagini degeaba. Nu mi-a venit sa cred cand am ajuns la ultimul rand si tot ce am primit a fost.. aproape nimic. In afara de 2-3 lucruri mai importante, restul povestii nu ne spune nimic. Daca mi-as fi imaginat singura finalul fara sa mai citesc si acest volum, ar fi fost probabil exact acelasi lucru ca acum, cand l-am parcurs pe tot. Adica nu as fi avut o imagine mai completa fata de cea de la finalul romanului anterior. Sunt cu atat mai uimita cu cat unele dintre volumele precedente mi se parusera chiar foarte bune. Cumva, am senzatia ca parca aceasta carte nu ar fi scrisa de aceeasi autoare, mi se pare incredibil cat de multe lucruri stupide au aparut in Requiem si mai ales, ce varianta de final a fost prezentata. Ca si cum autoarea ar fi ramas fara idei, ca si cum nu ar fi stiut sa incheie povestea sau sa ofere detaliile necesare unui tablou de ansamblu al lumii pe care a creat-o si i-a lasat pe cititori sa se descurce singuri, sa isi imagineze ce au ei chef. Cateva randuri pe post de morala inteleapta la final si mai departe, nu aveti decat sa va inchipuiti singuri ce s-a intamplat. Eu am citit un ARC, asa ca timp de cateva zile, pana cand romanul va putea fi cumparat, inca imi mai pastrez o speranta firava ca poate in ultimul moment, sfarsitul acesta dezamagitor va fi inlocuit cu unul mai potrivit.

Bile albe:

– Cateva personaje interesante, care au oferit mai mult farmec povestii.

Bile negre:

– Lipsa de substanta, o multime de informatii lipsite de importanta, aspecte neconcordante si finalul frustrant, care lasa totul in aer.

Later Edit:

Pentru ca am vazut ca au aparut deja cateva comentarii la aceasta postare, mi-am dat seama ca ar trebui probabil sa subliniez un lucru. Ceea ce scriu aici, sunt pareri foarte personale, evident. Este imposibil sa recenzezi altfel o carte. Viziunile cititorilor, modul in care percep o poveste si preferintele lor depind de la persoana la persoana. Asta inseamna ca este foarte posibil ca ceea ce nu imi place mie la o carte sa fie exact ceea ce il atrage pe alt cititor la ea. In plus, mi s-a intamplat uneori ca opiniile mele despre unele carti (culmea, in majoritatea cazurilor era vorba despre distopii) sa fie la polul opus fata de parerile majoritatii bloggerilor. De exemplu, in topul preferintelor mele referitoare la romanele distopice YA, seriile Legaminte si Uratii se afla in varf. Iar aceste serii nu numai ca nu au dat nastere prea multor reactii din partea celor ce scriu recenzii, dar au fost cu mult surclasate in topurile cititorilor de catre alte distopii, gen Jocurile Foamei sau Divergent. Asadar, nu as vrea ca parerea mea sa va influenteze si sa va faca sa renuntati la a mai citi Delirium. Nu imi pare rau ca am citit seria, mai ales ca unele dintre cartile anterioare chiar mi-au placut tare. Mai mult, urmeaza sa citesc si cea de-a treia nuvela, Raven, imediat ce va fi publicata. Din punctul meu de vedere, seria chiar merita sa fie incercata, asa ca va sfatuiesc sa o cititi si sa decideti abia la final daca sunteti sau nu de acord cu mine in privinta volumului Requiem.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Pandemonium (seria Delirium, volumul 2) – Lauren Oliver

Annabel (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Jim Crace

Casa Molimei – Jim Crace

Posted on 01/03/201329/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Editura ALL

Colectia: Strada Fictiunii Contemporan

Traducerea: Ioana Vacarescu

Numar pagini: 256

Sinopsis:

Considerata candva cel mai sigur si mai prosper loc de pe pamant, America este acum un taram devastat, unde masinariile nu mai functioneaza, iar metalul este la mare pret. Pamantul este otravit, iar oamenii, atatia cati au mai ramas, pornesc intr-un exod neintrerupt spre est, spre Europa, ultima lor speranta. Franklin Lopez, un fermier care incearca sa ajunga la ocean, o intalneste pe Margaret in Ferrytown, un fel de vama pe frontiera simbolica dintre vest si est. In urma unei tragedii, cei doi isi unesc fortele si pornesc intr-o calatorie prin ruinele vechii Americi, nevoiti sa se confrunte cu banditi, vanzatori de sclavi si stranii comunitati religioase, pentru a descoperi cum suspiciunea se transforma in incredere si, mai mult, intr-o intimitate pe care niciunul dintre ei nu o cunoscuse vreodata.

„Un roman puternic, cu ecouri din Steinbeck, Coetzee, McCarthy si Marquez, o proza lirica semnata de unul dintre cei mai buni scriitori contemporani.“ – Colum McCann

Parerea mea:

Obisnuita fiind in special cu distopiile publicate in ultimii ani, trebuie sa recunosc ca romanul Casa Molimei a fost pentru mine o lectura destul de diferita de cea pe care mi-o imaginam. Sinopsisul rezuma indeajuns de bine actiunea, asa ca nu pot spune ca povestea pe care am citit-o nu ar fi coincis cu scenariul la care ma asteptam. Insa principala diferenta fata de distopiile pentru tineri este reprezentata de portretele personajelor. Daca in romanele postapocaliptice publicate recent protagonistii au stofa de erou, trec rapid de la inocenta la un caracter descurcaret de supravietuitor, iau decizii fulgeratoare, riscante si imprevizibile care insa ii duc direct catre un final fericit si de cele mai multe ori destul de previzibil, in Casa Molimei, lucrurile sunt diferite.

Margaret si Franklin sunt oameni obisnuiti, lipsiti de talentul de a prevedea pericolele, de instinctul care sa le asigure sanse mai mari de supravietuire. Fac greseli uneori enervant de naive, nu sunt mereu puternici iar faptul ca in final au parte de liniste si o oarecare implinire (nu stiu daca ii poti spune fericire tinand cont de contextul care ramane destul de sumbru) tine intr-o masura mai mare de sansa, de destin decat de abilitatile lor de a se descurca in situatii dificile. Spre deosebire de protagonistii romanelor postapocaliptice YA, in Casa Molimei personajele principale sunt adulti. Margaret are 31 de ani, iar Franklin este cu doar cativa ani mai tanar decat ea. Totusi, ambii au avut parte de vieti in care nu si-au atins potentialul maxim, ambii sunt intr-o oarecare masura insufient maturizati si nepregatiti pentru ceea ce ii asteapta. Franklin a trait in umbra fratelui sau mai mare si a pornit alaturi de acesta si in calatoria spre est. Fratele sau a fost mereu jumatatea puternica si descurcareata a grupului lor, protejandu-l pe mezin si asigurandu-i o calatorie mai usoara si lipsita de pericole. In momentul in care fratele sau dispare, Franklin e nevoit sa se descurce deodata singur si uneori, chiar sa ii sprijine pe altii. Iar transformarea in erou intarzie sa apara. Franklin ramane acelasi personaj nesigur care greseste adesea, are o inocenta care nu ii imbunatateste deloc situatia, nu stie sa profite de avantajele proprii si doar in unele cazuri actioneaza in cel mai potrivit mod. Margaret a avut norocul sa traiasca intr-una din putinele comunitati care au prosperat dupa dezastrul care a distrus vechea lume. A fost ferita deci de primejdiile prin care au trecut majoritatea oamenilor, insa in felul acesta, nu a avut ocazia sa se descopere pe sine insasi si sa se caleasca impotriva greutatilor vietii. Mentalitatile inapoiate ale noii societati au reprezentat si ele constrangeri , asadar in clipa in care are loc un dezastru si e fortata sa plece din siguranta caminului, este si ea la fel de nepregatita. De-a lungul povestii, Margaret este cea care va avea o evolutie mai rapida, transformandu-se intr-o supravietuitoare si salvandu-i si pe cei din jur, nu doar pe ea insasi.

Inca o diferenta fata de alte distopii consta in prezentarea lumii de dupa catastrofa ce a schimbat totul. Din modul in care ne este expusa starea lumii, in primele pagini aveam impresia ca societatea descrisa se afla chiar in primii ani de dupa Apocalipsa. In perioada in care sistemul inca nu a avut timp sa se reformeze, oamenii inca nu stiu cum sa isi recladeasca lumea, guvernele vechi sunt risipite, iar cele noi inca nu au avut timp sa se formeze. Asta ar fi explicat de ce societatea s-a blocat intr-o stare de disperare, dezorganizare si haos, de ce regulile si legile lipsesc in totalitate iar grupurile de hoti, ucigasi sau traficanti de scavi sunt libere sa persecute si sa atace oamenii ce incearca sa se salveze. Am aflat insa dupa cateva capitole ca toate amintirile despre vechea lume au fost transmise de catre bunicii bunicilor personajelor. Asadar, intervalul de timp scurs de la dezastru este de fapt mult mai mare decat credeam, mai multe generatii avand deci timp sa isi recladeasca lumea si totusi, alegand sa nu o faca. Mi s-a parut ca au aparut cateva discordante in felul acesta, intrucat perioada de timp pare sa nu coincida cu starea lumii in felul in care este ea descrisa de catre autor.

Un aspect interesant este acela ca oamenii nu au nici cea mai vaga intentie de a analiza greselile trecutului si de a da nastere unei societati mai bune. Nu exista nici un gand privind comunitatea, omenirea in general, ci fiecare persoana traieste pentru sine insusi. Nu se mentioneaza nici un grup care sa fi preluat conducerea si sa incerce sa faca ordine, cu atat mai putin sa isi dea cineva silinta sa indrepte trecutul si sa creeze un viitor mai luminos. Lumea s-a reintors la un fel de Ev Mediu haotic, civilizatia este ingropata, ritualurile, traditiile si mentalitatea oamenilor sunt invechite, inguste, mediocre si intunecate.

Per ansamblu, lectura a fost una placuta, insa lipsita de elemente care sa te tina in suspans, sa iti dea emotii sau sa transforme romanul intr-unul spectaculos. Nu am empatizat prea mult cu personajele, insa asta ar putea fi din cauza faptului ca m-am obisnuit ca majoritatea protagonistilor din romanele postapocaliptice sa fie mai puternice, sa se adapteze mai rapid la situatiile dificile prin care trec si sa lupte cu mai multa inversunare impotriva inamicilor. Am fost totusi incantata de evolutia pe care au avut-o personajele, de modul lent, aproape timid, in care isi creeaza un viitor impreuna. Tonul romanului imprumuta parca ceva din stilul romanelor clasice, calatoria fiind mai importanta decat destinatia, iar senzatia pe care ti-o lasa finalul cartii este una de liniste, de calm si speranta.

Bile albe:

– Mi-a placut rasturnarea de situatie din ultimele pagini, descoperirea pe care protagonistii o fac atunci cand ajung in sfarsit la frontiera de unde ar fi trebuit sa porneasca spre Europa si modul in care au ales pana la urma sa isi cladeasca viitorul.

Bile negre:

– Motivele pentru care lumea veche s-a prabusit, pentru care America devine acum un taram de nelocuit si pentru care Europa pare sa fi ramas o zona mai confortabila nu ne sunt prezentate. Mi se pare ciudat ca intr-un roman postapocaliptic sa nu se precizeze natura catastrofelor care au dus la starea actuala a lumii.

vALLuntar:

Asa cum probabil ati auzit majoritatea dintre voi, in perioada aceasta se desfasoara campania vALLuntar, organizata Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA, prin care se promoveaza lectura si voluntariatul. In ce consta mai exact aceasta campanie? Editura ALL pune la dispozitie bloggerilor o gama larga de carti, din care acestia isi pot alege 2 romane pentru recenzie. Daca o recenzie strange mai mult de 15 comentarii de la utilizatori diferiti, bloggerul va primi un copacel pe care il poate planta el insusi sau poate solicita ca acesta sa fie plantat de catre voluntarii din echipa ALL. Daca sunt mai mult de 15 comentarii, celelalte comentarii se vor cumula cu comentariile de la alte recenzii, de pe alte bloguri, şi la 20 de comentarii, o echipă a Grupului Editorial ALL va planta încă un copac într-un loc ales de ROMSILVA. Mai multe detalii despre aceasta campanie puteti afla AICI.

V-as ramane foarte recunoscatoare daca mi-ati da o mana de ajutor in campania aceasta, sa strangem indeajuns de multe comentarii pentru a putea planta cel putin un copacel 🙂

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Jocurile Foamei (seria Jocurile Foamei, volumul 1) – Suzanne Collins

Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey

Lauren Oliver

Annabel (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Posted on 24/02/201329/10/2014 by roxtao

Annabel

seria Delirium, volum satelit

Lauren Oliver

Numar pagini: 50

Sinopsis:

Annabel, mama Lenei, a fost mereu un mister – o fantoma in trecutul Lenei. Pana acum.

Descopera-i secretele in minunata poveste originala scrisa de Lauren Oliver, situata in lumea in care se desfasoara si actiunea din Delirium si Pandemonium.

Se presupune ca mama Lenei Halloway, Annabel, s-a sinucis atunci cand Lena avea doar 6 ani. Aceasta este minciuna pe care Lena a crescut crezand-o, dar adevarul este total diferit. Pe cand era o adolescenta rebela, Annabel a fugit de acasa, intalnindu-l exact pe barbatul despre care a stiut ca ii era destinat sa ii devina sot. Lumea era diferita atunci – regulile nu la fel de stricte, iar leacul exista de doar 10 ani. Trecand rapid in prezent, o descoperim pe Annabel intr-o celula murdara din inchisoare, unde nutreste speranta evadarii si insemneaza iar si iar acelasi cuvant pe peretii celulei: Iubire.

Dar Annabel, ca si Lena, este o luptatoare. Prin capitolele ce alterneaza prezentul cu trecutul, Annabel isi dezvaluie povestea din spatele vindecarilor ratate, a mariajului sau, a nasterii fiicelor sale, a intemnitarii si in cele din urma, a indraznetei sale evadari.

Parerea mea:

In ciuda faptului ca in Delirium, primul volum al seriei cu acelasi nume, mama Lenei ne este prezentata doar prin intermediul amintirilor altor personaje, ea reuseste totusi sa capteze interesul cititorului si sa fie unul dintre personajele care intriga cel mai mult. Scurta poveste, Annabel, ne ofera ocazia sa o cunoastem mai indeaproape, atat din perspectiva tinerei rebele care a fost in trecut, cat si in ipostaza femeii inchise de ani intregi intr-o celula a inchisorii.

La fel ca in volumul 2 al seriei, Pandemonium, capitolele alterneaza, oferindu-ne pe rand imagini din trecutul lui Annabel, apoi din prezentul sau. O descoperim astfel pe adolescenta Annabel, cea revoltata de noua lume in care e fortata sa traiasca, rupta de familia ce nu o intelege si dispusa sa isi traiasca viata la limita legalitatii. Mai apoi, descoperim si inceputul relatiei cu cel alaturi de care urma sa intemeieze o familie. Trecutul lui Annabel incepe sa explice intr-o oarecare masura si personalitatea Lenei: originea temperamentului sau ce explodeaza atat de usor la un moment dat, relatia sa cu familia alaturi de care a crescut si diferentele atat de mari dintre ea si sora sa. Iar prezentul ne-o arata pe Annabel in captivitate, inchisa de 11 ani intr-o celula si planuindu-si evadarea.

Mi-au placut mult portretele din copilarie ale celor doua fiice ale sale, Lena si Rachel, diferentele enorme ce se remarcau inca de la varste atat de fragede, precum si paralela fin realizata dintre relatia Lenei cu Rachel si relatia lui Annabel cu propria-i sora, Carol. In ambele cazuri, personalitatile surorilor sunt atat de diferite incat acestea sunt din start in tabere diferite, neavand nici o sansa nu doar sa se ajute una pe alta, dar nici macar sa isi ofere intelegere sau sprijin moral. Ceea ce mi s-a parut totusi un pic nerealist si exagerat este modul in care Annabel isi priveste fiicele. In timp ce Lenei ii sunt dedicate majoritatea gandurilor, amintirilor si sperantelor lui Annabel, Rachel este folosita doar pentru a se realiza un contrast cat mai mare cu Lena. Mentiunile la firea mai rece a lui Rachel par doar o explicatie pentru a scuza intr-o oarecare masura afectiunea scazuta a mamei sale fata de ea.

Totusi, povestirea nu ofera prea multe detalii. Raman o multime de aspecte ascunse, iar volumul, in loc sa clarifice unele taine, da nastere unui numar si mai mare de secrete. Primim cateva indicii subtile care incep sa se lege intre ele, insa nu sunt suficiente pentru ca firul sa fie complet. Nici personalitatea lui Annabel nu ne este dezvaluita in totalitate. Cu toate ca povestea este narata la persoana intai si avem acces deci la gandurile si sentimentele protagonistei, nu ai cum sa iti faci o idee completa privind adevaratul caracter al acesteia si al tuturor motivelor ce stau in spatele deciziilor pe care le-a luat de-a lungul timpului. Per ansamblu, aceasta povestire scurta nu face decat sa te intrige mai mult, sa te faca mai curios sa descoperi si sa descalcesti ghemul de intrigi.

Bile albe:

– Detaliile privind stadiul in care se afla lumea in perioada adolescentei lui Annabel, detalii ce reliefeaza modul extrem in care a evoluat societatea, viziunea noua asupra acestui personaj si indiciile ce reusesc sa se strecoare printre randuri.

Bile negre:

– Numarul mult prea scazut de pagini. Inteleg ca este un short story si ca poate intentia autoarei nu a fost sa dezvaluie prea mult, ci doar sa creasca gradul de curiozitate al cititorului, insa chiar si asa, 50 de pagini este prea putin. Povestea pare pe alocuri prea grabita, unele capitole se incheie prea abrupt, iar senzatia finala este ca ai citit mai mult o schita si nu un short story normal.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Delirium (seria Delirium, volumul 1) – Lauren Oliver

Hana (seria Delirium, volum satelit) – Lauren Oliver

Tahereh Mafi

Unravel Me (seria Atingerea lui Juliette, volumul 2) – Tahereh Mafi

Posted on 20/02/201329/10/2014 by roxtao

Unravel Me – seria Atingerea lui Juliette, volumul 2

Tahereh Mafi

Data aparitie: 5 februarie 2013

Numar pagini: 461

Sinopsis:

tick

e aproape timpul pentru razboi.

Juliette a evadat la Omega Point. Este un loc pentru oameni ca ea – oameni inzestrati – si de asemenea, cartierul general al rezistentei rebelilor.

A scapat in sfarsit de Restauratie, de planul lor de a o folosi ca pe o arma si e libera sa il iubeasca pe Adam. Dar Juliette nu va scapa niciodata de atingerea ei letala.

Sau de Warner, care o vrea pe Juliette mai mult decat ar fi crezut ea vreodata ca este posibil.

In aceasta captivanta continuare a romanului Spulbera-ma, Juliette trebuie sa ia niste decizii decisive referitoare la ce isi doreste si la ce crede ca este, de fapt, corect. Decizii ce pot implica alegerea intre inima sa si viata lui Adam.

Parerea mea:

Mai tine-ti minte cand va spuneam cat de mult mi-a placut Spulbera-ma? Ei bine, volumul 2 al seriei, Unravel Me iti da senzatia ca prima carte e doar o joaca. Nu va puteti imagina cat de intensa devine povestea Juliettei, cate lucruri incredibile se intampla si cat de greu va va fi sa mai lasati cartea din mana.

Dar, sa incepem cu inceputul, care nu suna la fel de bine. Prima treime a povestii m-a plictisit si enervat ingrozitor. In Spulbera-ma, reflectiile protagonistei, haosul din mintea ei si incursiunile in sufletul sau au reprezentat probabil unul dintre cele mai atragatoare aspecte ale cartii. Din punctul meu de vedere insa, exact aceste lucruri devin in volumul al doilea obositoare si iritante. De-a lungul a zeci de pagini nu se intampla mai nimic. Nu neaparat ca asta ar fi o problema, insa Juliette devine o protagonista agasanta, lipsita de orice ambitie, inchisa in ea, nefolositoare si nerecunoscatoare. A primit deodata o multime de sanse sa faca ceva, sa insemne ceva, sa isi schimbe viata pe care pana atunci o detesta, sa traseze o linie intre trecutul ingrozitor si prezentul si viitorul ce par promitatoare. Are ocazia, locul si oamenii de care are nevoie, a primit mai mult decat ar fi putut spera vreodata. Iar ea nu face nimic! Nimic, decat sa ii ignore pe toti, sa fie inutila si sa se gandeasca la cat de trista si nefericita este. Ah, si aproape sa lesine, la propriu, de fiecare data cand e fata in fata cu Adam. Si culmea, cei din jur continua sa o sprijine, sa o incurajeze, sa incerce sa o ajute. Iar apoi incepe sa greseasca. Dar nu oricum, ci aproape distrugand munca de o viata a zeci de oameni!

Cand tocmai ma gandeam ca nu am mai dat de mult peste o continuare atat de dezamagitoare a unei carti care mi-a placut, lucrurile au inceput in sfarsit sa se schimbe. Si se schimba atat de mult, incat din momentul acela pur si simplu nu mai puteam sa las cartea din mana. Inca un capitol, inca o pagina, inca 10 minute, inca un cuvant, un rand.. ce conteaza ca maine e luni si ma trezesc peste 4 ore? Era prea important sa aflu ce se intampla mai departe! Bineinteles ca nu va voi da detalii prea multe, ca sa nu va stric surpriza. Insa va asigur ca o sa uitati de tot ce e in jur si timp de cateva ore, veti fi cu mintea numai in poveste. Iar fanele lui Warner vor fi probabil incantate! In prima carte, mie Warner mi se paruse un personaj interesant, mi-as fi dorit sa aflu mai multe despre el, insa nu pot sa spun ca ma cucerise. Bine, nici Adam nu era un protagonist spectaculos, deci nu intrasem inca in nici una dintre tabare. In volumul satelit, Destroy me, scris chiar din perspectiva lui Warner, am avut ocazia sa il cunosc mai bine, insa faptul ca am aflat mai multe despre el nu mi-a influentat parerea in bine. Ma intriga mai putin decat in Spulbera-ma. Insa in Unravel me, Warner devine absolut irezistibil! Cred ca dupa doar doua fraze de-ale sale incepea deja sa mi se intinda pe fata un zambet de la o ureche pana la cealalta. Este fermecator, iar prin comparatie, Adam devine sters, putin penibil si absolut banal.

Nu pot sa nu fac o mentiune speciala referitoare la Kenji. In cazul in care nu va mai amintiti prea multe despre el, in primul volum parea un personaj jucaus, uneori obraznic sau chiar putin enervant, plin de viata, pus pe sotii, insa in acelasi timp, devotat si pregatit sa le ofere lui Adam, James si Juliette o viata noua, introducandu-i in Omega Point. De data aceasta, el a reprezentat unul dintre cele mai importante si placute personaje. Portretul sau este minunat construit, isi pastreaza toate calitatile pe care le-am descoperit in cartea anterioara iar autoarea ne rezerva niste surprize (placute!) uriase din partea lui. Are momente cand este pur si simplu genial. Restul personajelor secundare sunt si ele la fel de placute. Multe dintre ele devin personaje cheie in anumite momente, intrucat fara actiunile lor, povestea ar evolua in directii total diferite. Iar Juliette aproape ca revine, din fericire, la imaginea initiala. Se trezeste din apatia care o transformase total, devine din nou amuzanta, are cateva initiative bune, insa continua sa se blocheze in momente cheie sau sa faca unele gafe de neiertat.

Oricum, chiar si cu aceste aspecte mai slabe legate de transformarea protagonistei si lipsa actiunii din prima parte a cartii, romanul ramane unul impresionant! Stilul autoarei se pastreaza la fel de hipnotizant ca in primul roman. Exista zeci de expresii pe care simti nevoia sa le citesti iar si iar, nevenindu-ti sa crezi cat de frumoase sau surprinzatoare sunt asocierile pe care le foloseste scriitoarea. Iar toate rasturnarile de situatie de care au parte eroii sunt incredibile si te lasa fara cuvinte.

Bile albe:

– Evenimentele si dezvaluirile socante;

– Warner;

– portretele impecabile ale personajelor secundare.

Bile negre:

– Lipsa actiunii din prima treime a cartii si schimbarea comportamentului eroinei.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

Destroy Me (seria Atingerea lui Juliette, volum satelit) – Tahereh Mafi