Posted in Kami Garcia, Margaret Stohl

A 16-a luna (seria Cronicile Casterilor, volumul 1) – Kami Garcia & Margaret Stohl

A 16-a luna (seria Cronicile casterilor, volumul 1) - Kami Garcia & Margaret StohlDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura universala

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 512

 

Sinopsis:

“Nu existau surprize in Gatlin County. Eram practic in mijlocul tarii nicaieri. Cel putin asa credeam. Ce tare ma inselam! Exista un blestem. Exista o fata. Si, in final, va exista si un mormant.” 

Dragoste inca din prima clipa… Inca inainte sa o fi zarit pentru prima data, ea i-a bantuit visele: Lena, fata cea noua de la scoala lui Ethan. Lena, fata cu parul negru si ochi verzi, Lena, cea care locuieste in Ravenwood, vechea plantatie pe care toti cei din Gatlin o ocolesc, toti cu exceptia lui Ethan. Lena, de care Ethan se va indragosti fara scapare. Dar Lena este urmarita de un blestem, pe care ea incearca sa il ascunda cu orice chip. Ea este o Caster, provine dintr-o familie de vrajitoare si la a saisprezecea aniversare, ea va fi chemata. Atunci se va decide daca ea va fi o vrajitoare a luminii sau o vrajitoare a intunericului… Ethan stie ca nu are de ales, lui ii este scris sa o iubeasca pe Lena pe vecie. Dar va putea ea sa-i ramana alaturi indiferent carei parti ii va apartine?

Parerea mea:

In doar cateva zile, mai exact pe 15 februarie, va aparea in cinematografele de la noi filmul Cronicile Casterilor: A 16-a luna – realizat dupa romanul cu acelasi nume. Pentru ca se anunta a fi una dintre ecranizarile interesante ale anului si tin neaparat sa o vad, trebuia bineinteles sa apuc sa citesc cel putin primul volum al seriei inainte de a ajunge in cinematograf. Aveam de mult, mult timp cartea in lista de „to read”, mai ales ca Shauki vorbise atat de frumos despre ea, insa abia aparitia filmului se pare ca a reusit sa ma motiveze sa incep odata seria.

Romanul a fost ca o gura de aer proaspat in literatura fantasy si YA publicata in ultimii ani. Stiu ca povesti cu vrajitori sau vrajitoare se vor mai scrie, la fel si carti despre diferite personaje cu abilitati iesite din comun, ce nu se adapteaza in comunitatile micute in care niciodata nu se intampa nimic, la fel si povesti de dragoste intre un personaj muritor si un altul..mai putin obisnuit.  Insa nu va puteti imagina cat de relaxant este sa descoperi o poveste in care nu dai de un triunghi amoros, in care firul narativ se desfasoara intr-o perioada normala de timp si nu in doar cateva zile, in care relatia personajelor evolueaza treptat si in care, pe langa aspectele supranaturale, intalnim si probleme obisnuite, rupte parca din viata reala. A 16-a luna este o astfel de carte care te cucereste treptat, oferindu-ti o lectura linistita, insa captivanta in acelasi timp.

Intamplarile sunt prezentate din punctul de vedere al lui Ethan, un baiat obisnuit dintr-un orasel incarcat de istorie si traditii si implicit, de prejudecati. Am empatizat puternic cu protagonistul din acest punct de vedere, am detestat din primele pagini atitudinile inguste ale locuitorilor din Gatlin, iar pe masura ce am avansat in poveste, sentimentele mi s-au accentuat. Cu toate ca romanul se axeaza in special pe alte aspecte, mi s-a parut admirabil modul in care autoarele au reusit sa surprinda mentalitatea membrilor comunitatilor de genul acela si modul in care au oferit-o publicului. De multa vreme o carte nu a mai reusit sa ma revolte atat de tare, sa ma faca sa simt atat de intens dorinta de a patrunde in poveste pentru a razbuna toate necazurile prin care trec protagonistii din cauza celor din jur. Chiar am simpatizat la un moment dat un personaj negativ datorita unui moment in care le da o lectie unora dintre locuitorii din Gatlin.

Asa cum spuneam si mai devreme, relatia personajelor principale evolueaza intr-un ritm normal, fara sa para exagerata si nerealista. Asta in ciuda faptului ca Ethan si Lena se cunosc intr-un fel chiar dinainte de a se intalni prima data. Mi-a placut modul in care a fost evidentiata nesiguranta personajelor, gesturile usor jenate, emotiile primelor atingeri sau a primului sarut, glumele timide sau tendinta lor de a da inapoi in unele clipe. Protagonistii nu-si striga iubirea vesnica a doua zi dupa ce s-au cunoscut, iar modul in care au luptat impotriva celor din jur pentru relatia lor, incercand in acelasi timp sa nu ii raneasca pe cei dragi a ridicat si mai mult gradul de veridicitate al cartii.

Revenind acum la aspectele fantastice.. povestea nu este extrem de originala la prima vedere. Avem o vrajitoare ce incearca sa isi ascunda talentele, o familie ce ascunde o multime de taine si o istorie sumbra, din care nu lipseste si un blestem stravechi. Insa Kami Garcia si Margaret Stohl au reusit sa construiasca o imagine noua a acestor fiinte. Casterii au abilitati diferite, o gama foarte variata de talente, insa principala deosebire fata de modelul vrajitorilor clasici este reprezentata de „chemarea” de la implinirea varstei de 16 ani. Daca in mod normal Casterii au posibilitatea sa isi aleaga drumul pe care vor merge tot restul vietii (aspect a carui corectitudine este discutabila si care este remarcat chiar si de personaje), in cazul familiei Lenei lucrurile stau diferit. Mi-a placut faptul ca Lena si Ethan sunt la fel de revoltati de acest lucru. M-as fi asteptat ca doar Ethan, cel care priveste situatia intr-un mod mai obiectiv sa fie constient de nedreptatea aceasta, iar Lena sa fie cea care accepta lucrurile ca atare. Am fost placut surprinsa atunci cand am remarcat ca ambii protagonisti au aceleasi sentimente si se incurajeaza unul pe altul in lupta lor contra destinului.

A 16-a luna nu este unul dintre acele romane care promit sa te lase cu rasuflarea taiata si de la care initial, poate ca nu ai asteptari extrem de ridicate. Usor, usor insa, ajunge sa te captiveze. Te trezesti implicat in problemele de tot felul de care se lovesc personajele, ajungi sa indragesti sau sa detesti cu intensitate unele personaje, iar la final te simti ca si cum tocmai ai fi lasat in urma niste prieteni dragi. Si nu poti decat sa iti doresti sa pui mana cat mai repede pe urmatorul volum.

Bile albe:

– Evolutia destul de imprevizibila a intrigii, personaje realiste si un cadru foarte veridic, impletirea interesanta a firelor narative secundare, precum si a mai multor tipuri de fiinte supranaturale.

Bile negre:

– Atitudinea ce provoaca indignare a unora dintre personajele secundare ce ar trebui sa reprezinte un sprijin pentru protagonisti si nu o povara in plus. Tatal lui Ethan mi se pare cel mai elocvent exemplu si nu pot sa spun ca inteleg pe deplin rolul comportamentului exagerat al acestuia.

Trailer:

Mai jos puteti viziona unul dintre trailerele filmului. In mintea mea protagonistii arata total diferit, insa cu exceptia aceasta, ecranizarea se anunta a fi una foarte reusita!

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Magie de doi bani (seria Femei din Cealalta Lume, volumul 3) – Kelley Armstrong

Ingerul mecanic (seria Dispozitive Infernale, volumul 1) – Cassandra Clare

Author:

www.roxtao.wordpress.com

28 thoughts on “A 16-a luna (seria Cronicile Casterilor, volumul 1) – Kami Garcia & Margaret Stohl

  1. Mi-am dat si eu acum comanda la carte pe Rao; o aveau la promotie cu 22 lei. Totusi, mi se pare cam ciudatel site-ul. Nu am primit nici o confirmare de comanda pe mail, nici macar nu mi-a aparut cat costa transportul. Daca dau la istoricul comenziul, imi apare carte…dar..tot dubios este. Ai comandat ceva de pe Rao? Abia astept si eu sa citesc cartea si apoi sa merg sa vad filmul :D:D

    1. Hm… nu cred. Doar de pe Libris, Elefant, Leda si Nemira cred ca am facut comenzi mai recent. Intreaba pe grupul de pe FB daca a dat cineva vreo comanda la ei in ultima vreme, poate stiu ei. Sau da un telefon la Rao sa iti confirme comanda..
      Si eu astept filmul, din trailer mi se pare foarte bine realizat! Ma enerveaza fetele actorilor, trebuiau sa arate total diferit, mai ales Lena.. Dar na, nu-i frumos sa fiu carcotasa 🙂 Oricum sa citesti mai intai cartea, pt ca am mai vazut niste scene din film pe youtube si am observat ca sunt destule detalii schimbate..

      1. Daaa…asta este si intentia mea. Ma enerveaza sa stiu din film ce se intampla, si apoi sa citesc cartea. Parca nu mai am acelasi entuziasm. Asa mi s-a intamplat la GOT. Stiam din serial ca il va decapita pe Eddard. Si cand citeam cartea eram: ” hai odata, cand ajung si acolo” :)) In schimb volumul 3 a fost….WTF (scuza-mi expresia) :)) Tu ai citit seria lui Martin? Parca nu tin minte sa fi vazut la tine vreo recenzie 😕

      2. :)) Mie nu imi place sa va mai intai filmul pentru ca raman in minte cu imaginea personajelor de acolo. La Jurnalele Vampirilor de exemplu, nu am reusit de nici o culoare sa o vizualizez pe Elena blonda si putin pitzi, cum era in carte. Pt mine tot Nina Dobrev era. Iar la True Blood la fel, Sookie si ceilalti aratau in mintea mea fix ca in serial, chiar daca in romane erau descrisi altfel.
        Nu, inca nu m-am apucat de GOT. Sunt atat de mari volumele incat parca imi tot vine sa le aman la nesfarsit.. Chiar daca sunt sigura ca sunt foarte frumoase..

    2. Roxana, eu am comandat de la Rao. Site-ul lor e ciudat, a trebuit sa le dau o adresa de e-mail gresita, cea pe care o am o considerau incorecta pentru ca se termina in co.uk si nu com. Evident ca nu am primit confirmare pe e-mail insa in istoric imi aparea comanda si dupa vreo saptamana am si primit coletul. Poti sa-l primesti si mai repede, eu plasasem comanda intr-o perioada cu reduceri de 50%.

      1. Multumesc Oana. Si eu tot la 50% reducere am luat aceasta carte. Dar am sunat acum la ei si mi-au spus ca este confirmata comanda si voi mai plati 10 lei pe curierat (macar preturile de transport sunt ok, pe alte site-uri prin posta iti ia 12 lei). Acum sa vad in cat timp imi ajunge!

  2. Frumoasa povestea din “A 16-a luna”, mi-a adus aminte de “Cronicile vrajitoarelor”, a lui Anne Rice. Din pacate cei de la Rao nu par interesati sa continue publicarea seriei.

    1. Eu am renuntat pe la jumatatea volumului 3 din Cronicile Vrajitoarelor. Pe cat de tare mi-au placut Cronicile Vampirilor, pe atat m-au plictisit cele ale vrajitoarelor. Nu stiu de ce, stilul autoarei imi place tare mult, insa parca nu a avut acel ceva care sa ma atraga.
      La Rao am vazut ca se misca destul de greu. Uite si A 16-a luna de exemplu. Au publicat primul volum in 2011, iar acum, ca iese filmul, au reeditat volumul cu o coperta noua. Insa despre continuare nu se aude absolut nimic, cu toate ca afara, seria a fost deja incheiata, toate cele 4 volume, plus unul satelit au fost deja publicate..

  3. Da stiu…asa am patit si eu la JV (trebuie sa reiau seria, ca citisem doar primul vol ) :))
    La GOT eu am ajuns la vol 4, am si volumul 5 in biblioteca. Dar imi e imposibil sa le citesc doar pe ele. Si le aman..mai citesc 1-2-3 carti intre ele :))) In prezent am incepute 4 carti cred…deci.:)))

  4. Eu sunt cam dezamagita de actorii alesi pentru ca mi i-am inchipuit cu totul altfel (mult mai atragatori). Lena din film nici macar nu e bruneta ca si personajul din carte, iar Ethan din film chiar nu arata deloc bine.
    Tin minte ca la momentul in care am citit cartea mi s-a parut draguta, dar nu m-a impresionat foarte tare. Mi-au placut mai mult partile in care aflam despre trecutul familiei Lenei si despre blestem decat povestea Lenei si a lui Ethan.
    A fost frustrant si dezamagitor sa citesc o carte atat de laudata, dar sa nu ma atasez nici macar de personajele principale.
    Acelasi lucru l-am patit si cu Fior, primul volum din seria Lupii din Mercy Falls. L-am asteptat cu nerabdare pentru ca varcolacii sunt personajele mele supranaturale preferate, iar dupa ce l-am citit am fost dezamagita. Suficient de dezamagita incat nici macar sa nu mai citesc continuarea.

    Ieri am vazut trailer-ul pentru Beautiful Creatures, dar ma indoiesc ca o sa ma uit la film (poate si pentru ca nu-mi plac deloc actorii alesi). Mi s-a parut mult mai interesant trailer-ul la Hansel si Gretel: Witch Hunters si la Warm Bodies (daca filmul e la fel de bun si amuzant cum parea in trailer, o sa citesc si cartea desi e cu zombie 😀 ). Bine, probabil ca ma interesa Hansel si Gretel si daca nu ma dadea pe spate trailer-ul pentru ca Hansel e Jeremy Renner (il ador pe Hawkeye inca de cand l-am vazut prima data in Thor) iar Gretel e Gemma Arterton, pe care am vazut in Prince of Persia: The Sands of Time.

    1. Da, si in mintea mea actorii aratau cu totul altfel! Ethan mai e cum mai e, mai ales ca nu am retinut foarte bine descrierea din carte, insa Lena.. ea chiar trebuia sa fie bruneta cu ochi deschisi la culoare, mai ales ca se insista destul de mult asupra acestor detalii in carte.
      Eu cred ca am intrat deja in faza in care nu mai am asteptari uriase de la cartile fantasy, oricate recenzii entuziaste as citi. Dupa ce am dat de cel putin o carte extrem de slaba si care fusese super laudata pe o multime de bloguri, clar nu ma mai bazez decat pe parerile unor bloggeri cu care am observat ca am gusturi comune. Beautiful Creatures ma gandeam ca va fi ok, insa nu am sperat la ceva foarte impresionant. Asa ca am fost placut surprinsa. Mi s-a parut interesant ca in ciuda faptului ca nu are teme foarte foarte originale, au fost imbinate destule elemente diferite si mixul s-a inchegat foarte bine, nu am avut deloc impresia ca ar fi fost fortat ceva. Ah, si o bila (mare!) alba a primit numai pentru cat de tare a reusit sa ma faca sa urasc locuitorii orasului!! :))
      Mi se pare ca totusi joaca bine actorii (pe langa trailer, mai sunt pe youtube si niste filmulete scurte cu diferite scene), asa ca sunt totusi curioasa sa il vad. Mi se pare ca efectele sunt destul de impresionante. Si m-a fermecat si muzica 🙂
      Warm Bodies e si pe lista mea, tot datorita aparitiei ecranizarii! Si Hansel si Gretel ma gandeam sa il vad, doar ca incerc intai sa le vad pe astea bazate pe romane recente. Apropo, nici macar Hobbitul nu am apucat sa il vad, desi am adorat cartea si a trecut destul timp de cand a fost lansat..

      1. Pe locuitorii din orasel si eu i-am urat cu patos :))). Pe mine si tatal lui Ethan m-a calcat pe nervi. Inteleg ca era distrus, dar cand ai copii trebuie sa-ti asumi responsabilitati si sa te preocupe binele lor mai presus de ceea ce simti tu. Nu poti sa-i neglijezi, doar pentru ca te doare prea tare ca ti-ai pierdut sotia. Si pe copilul ala il doare, inca mai tare si are nevoie de sprijin pentru a merge mai departe.
        Nici eu nu am vazut inca Hobbitul, desi am tot planuit sa-l vad mai ales pentru ca cel care joaca rolul principal e cel care joaca rolul Watson in ecranizarea britanica a serialului Sherlock Holmes.

      2. Daaa, ai vazut ca l-am mentionat la final si pe el. Nici eu nu inteleg atitudinea asta, am fost extrem de iritata din cauza nepasarii lui! Ah, si cand a mai aparut si dezvaluirea aceea din biroul lui… pfff, vedeam negru in fata ochilor!

  5. Nu mai tin minte care era dezvaluirea :))). Cred ca am citit cartea prin 2011 si chiar nu-mi mai amintesc :(. Poate patesc cum imi tot zice un amic, ca o sa incep sa uit lucruri din viata mea pentru ca-mi ocup tot locul cu carti :))). Pana una alta, uit detalii din carti :))).

    1. :)) Chestia aia cu romanul lui. Ma rog..asa zisul roman…

      ^_^ Si eu ma gandeam uneori la asta! Ca parca prea uit chestii reale si singura explicatie ar fi ca imi consum tot spatiul ala din memorie cu povesti.
      Oricum, stai linistita, si eu uit destul de repede multe detalii. Mai ales daca devorez rapid cartea si ma apuc imediat de alta, dupa cateva zile, abia daca mai reusesc sa imi amintesc diferite amanunte atunci cand ma intreaba cineva sau cand incep un volum urmator, care a aparut la un interval mare de timp.

      1. Si eu patesc la fel. Norocul meu este ca unele autoare mai reamintesc cititorilor unele detalii din volumul anterior in primele capitole din noul volum. Altfel nu stiu ce as face :))).
        Despre Beautiful Creatures nu mai tin minte foarte multe, iar cele pe care le tin minte sunt aspectele care m-au enervat/deranjat/nu mi-au placut.
        Bineinteles ca mai sunt si volumele pe care nu mi le pot scoate din cap oricat timp ar trece pentru ca astept cu foarte multa nerabdare continuarea.
        Daca amicul meu are dreptate, in vreo 10-15 ani, daca pastrez acelasi ritm de citire, raman fara amintiri din copilarie :))). Oricum uneori am impresia ca m-a lovit Alzheimer-ul cand sora mea vorbeste despre ceva din copilarie si la mine e totul blank :))). Habar n-am despre ce vorbeste si o mai si intreb daca e sigura:))).

      2. :))) Ooo, doamne, chiar! Uitasem total de chestia asta cu amintirile mai vechi, insa asa e si la mine! Cred ca mai tin minte 10-20% din copilarie si adolescenta timpurie! :)) Si cand cineva povesteste ceva ce ar trebui sa imi amintesc si eu, e atat de ciudat, scormonesc prin memorie si in cazurile fericite, parca parca imi amintesc vag ceva. Insa de cele mai multe ori parca ar fi amintirile altcuiva sau parca mi-as aminti ceva ireal, dintr-un film sau o carte. In nici un caz din trecutul meu :))

  6. Si mie mi-a placut cartea. Dar am deja un an si ceva de cand am citit-o si deja nu-mi mai amintesc toate deataliile. Dar nu pot sa uit treaba de la inceput cu orasul cu oameni prosti… aia mi s-a parut funny.
    Anyway abia astept filmul. Yo am vazut trailerul la cinema. Ma dusesem sa ma uit la Twilight ultima parte si pana si lu’ Tavi i s-a parut interesant a-16-a luna. Deci e de bine, ma duc la cinema sa il vad. 😀

    1. Ugh, daaa, mentalitatea oamenilor din oras a fost una dintre cele mai enervante chestii. I-am urat din tot sufletul! :))
      😀 Si eu sper sa ajung cat de curand tot la cinema!

  7. Frumoasa recenzia! 😀 Abia astept sa testez si eu seria intr-o zi cu soare cand voi face rost de primul volum >:) Ma bucur ca au facut si film dupa carte. Sper sa fie bine realizat. Din cate stiu sunt multisoare volume in serie. La noi este aparut doar primul daca nu ma insel 😦

    1. Multumesc, Simona! Ma bucur ca ti-a placut! Si eu am tot vrut sa citesc romanul asta de cand a aparut la noi. Din trailer, pare sa fie frumos filmul, desi am observat ca au schimbat cateva chestii. Look-ul protagonistei e unul dintre ele, dar sunt si niste aspecte legate de poveste. Seria are in total 4 volume, plus unul satelit. E pacat ca afara au fost deja publicate toate si la noi au ramas tot la primul volum, pe care l-au reeditat acum cu ocazia lansarii filmului..

    1. Despre traducere nu se aude nimic. Cei de la RAO abia au reeditat volumul 1 cu coperta cu filmul, insa despre continuari, nici un cuvant… Sa speram ca ii impulsioneaza aparitia filmului.
      Afara seria a fost deja publicata integral, asa ca poti gasi volumele in engleza. Pt carti normale Bookdepository parca e cel mai avantajos, iar pt e-book-uri, vezi si pe Amazon sau pe alte site-uri, ca sa compari preturile…

Leave a reply to Oana Cancel reply