Posted in Jan Willem Bos

SUSPECT. Dosarul meu de la Securitate – Jan Willem Bos

SUSPECT. Dosarul meu de la Securitate - Jan Willem BosDisponibil la: Editura TREI 

Colectia: In afara colectiilor

Traducerea: Alexandra Livia Stoicescu

Numar pagini: 232

 

Sinopsis:

Cartea ofera, prin intermediul unei povesti personale, o analiza percutanta si lipsita de incrancenare a uneia dintre cele mai intunecate perioade din istoria noastra.

Jan Willem Bos este traducatorul in limba olandeza a peste 15 autori romani, printre care Mircea Cartarescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu si Urmuz. A studiat limba si literatura romana la Universitatea din Amsterdam. In timpul studentiei, a facut mai multe vizite in Romania. In perioada 1978-1979 primeste o bursa din partea statului roman pe baza acordului cultural care exista intre Romania si Olanda. In timpul acestei specializari, locuieste la caminele din Grozavesti, fiind coleg de camera cu Steinar Lone, un cunoscut traducator norvegian de literatura romana.

Intre 1982 si 1984, Jan Willem Bos revine in Romania in calitate de lector de olandeza la Universitatea din Bucuresti.

Considerat un potential element ostil la adresa regimului comunist, este luat in vizor de catre masinaria diabolica a Securitatii, iar toate activitatile sale sunt atent monitorizate. 

In 2007, Jan Willem Bos depune o cerere prin care solicita sa-si vada dosarul intocmit de politia secreta si, un an mai tarziu, intra in posesia acestui document care acopera peste un deceniu si reflecta paranoia unui regim criminal.

A aflat ca este urmarit de la un foarte bun prieten al sau pe care l-a cunoscut in prima calatorie in Romania, in 1974. In 1979, prietenul sau a fost cooptat de Securitate pentru a da o serie de note informative despre studentul olandez venit la specializare. Cei doi au convenit sa accepte cererea Securitatii, insa informatiile respective erau lipsite de orice fel de continut. Extrasele din dosare frizeaza adesea absurdul, reveland paranoia si megalomania regimului Ceausescu.

Parerea mea:

Exista carti in care te scufunzi, in care te pierzi, care fac sa dispara totul din jur si pe care, in mod sigur le adoram cu totii. Insa exista in acelasi timp si carti care iti fac creierul sa zbarnaie, care printr-o singura propozitie te arunca intr-o valtoare de ganduri. Citesti un rand si apoi nu stii cum sa afli cat mai repede raspunsuri la zecile de intrebari pe care acele cuvinte le-au declansat: pe cine sa suni mai repede, cine ar putea sa iti ofere informatii cat mai complete, pe ce site sa te uiti mai urgent, pe care dintre intrebari sa iti concentrezi prima data atentia. Primele pagini ale romanului SUSPECT. Dosarul meu de la Securitate au facut exact acest lucru: mi-au creat o lista de intrebari, curiozitati, ganduri si presupuneri care m-au invadat in doar cateva minute cu o viteza si intensitate total neasteptate.

Jan Willem Bos, autorul romanului, si-a petrecut o perioada destul de indelungata de timp in Romania comunista, atat in perioada in care regimul parea sa se afle in perioada sa de glorie, cat si in anii in care declinul era din ce in ce mai accentuat. Tinand cont de aversiunea sistemului fata de strainii care intrau in tara, este de la sine inteles ca Securitatea l-a avut in vizor pe tot parcursul sederilor sale in tara. Odata ce Romania a devenit stat democratic si o serie de aspecte politice, organizatorice si sociale au inceput in sfarsit sa fie clarificate (mult mai lent si mai dificil decat ar fi fost normal!), dosarele fostei Securitati despre oamenii pe care ii monitorizase au devenit accesibile acestora la cerere. Astfel, in urma obtinerii dosarului sau, autorul creeaza acest roman.

Prima jumatate a cartii este un rezumat al comunismului romanesc, de la inceputuri si pana aproape in prezent. De ce nu doar pana in ’89? Pentru ca tentaculele fostului regim s-au intins pe o perioada de multi ani dupa sfarsitul oficial iar oameni din varful sistemului comunist nu au cazut odata cu acesta. Dimpotriva, au stiut sa profite de evenimentele platite cu sange de populatie si s-au instalat tot mai confortabil pe scaunul puterii. Am adorat aceasta istorie a comunismului! Este concisa dar foarte bine explicata si expune cele mai importante momente ale acelor decenii. Evident, exista zeci de povesti care au fost mentionate doar in treacat, insa scopul acestei parti a cartii este acela de a oferi o privire de ansamblu doar si nu de a intra in detalii. Pentru curiosii care isi doresc sa afle cat mai multe amanunte despre acea perioada, exista nenumarate alte carti in care sunt povestite detaliat mult mai multe evenimente. O parte dintre cartile de referinta sunt mentionate si in notele de la finalul volumului lui Jan Willem Bos.

Abia cea de-a doua parte a cartii reprezinta de fapt povestea anilor petrecuti de autor in Romania. Iar concluzia la care ajungi pe masura ce citesti este ca de multe ori, actiunile Securitatii erau deopotriva infricosatoare si ilare. Si atat nota amuzanta cat si cea care iti da fiori sunt declansate de aceleasi lucruri: de ridicolul situatiilor, de modul atat de eronat si exagerat in care erau interpretate actiuni absolut banale, de felul in care zeci de oameni intrau intr-un lant de o absurditate uluitoare cu maxima seriozitate, ca si cum nu ar fi fost nimic in neregula cu acest proces aberant ce avea loc la scara nationala.

Posibil ca, intr-adevar, sa fi avut loc din cand in cand si actiuni de spionaj sau terorism in acele vremuri tulburi. Insa modul in care Partidul transforma un student, turist sau diplomat strain obisnuit intr-un posibil dusman al poporului, felul in care ii metamorfoza orice actiune intr-una dubioasa si in care il suspecta de intentii necinstite este fara indoiala lipsit de logica. Cu atat mai mult cu cat Romania avea pe atunci atitudini foarte contrastante fata de strainii care vizitau tara. Pe de o parte dorea un numar cat mai mare de vizitatori din alte state, atat pentru pentru beneficiile materiale cat si evident, din ratiuni de mandrie. Iar pe de alta parte, aceiasi straini erau priviti cu suspiciune, iar ideea ca acestia sa nu isi doreasca decat un concediu placut, studii de calitate (pentru ca da, se pare ca odata, Romania chiar oferea asa ceva) sau o cariera implinita era inacceptabila. Potrivit mentalitatii promovate pe atunci, absolut fiecare strain ce pasea pe pamantul romanesc voia raul tarii noastre, culegea informatii pentru a denigra mai apoi Romania in presa internationala sau presta actiuni de spionaj economic, militar, stiintific sau industrial.

Mi-a placut modul destul de impartial in care autorul prezinta viata sa din Romania, cu doar cateva urme fine de ironie vis-a-vis de absurdul unor situatii. Insa in general, expune obiectiv trecutul, evaluand corect atat lucrurile ce meritau a fi apreciate cat si pe cele care depaseau limitele, ajungand uneori sa sfideze ridicolul. Descoperind evolutia sistemului comunist, iti dai seama ca poate ca cei care il regreta astazi, nu gresesc intru totul. Intr-adevar, pentru noi, cei care ne-am trait aproape intreaga viata intr-o tara mai mult sau mai putin democratica, este dificil sa intelegem ca unele aspecte ale comunismului ar fi putut sa nu fie deranjante. Insa pentru oamenii care s-au nascut si au trait decenii intregi in comunism, lucrurile arata altfel. In primul rand, pentru ca un termen de comparatie nu prea exista, asa ca viata pe care o traiau era singura asupra careia aveau cunostinta. Evident, cu mici exceptii, pentru ca mai existau si categorii de oameni care puteau calatori in afara tarii. Chiar si in SUSPECT. Dosarul meu de la Securitate exista o scena care ilustreaza foarte sugestiv acest lucru: modul in care anumite libertati garantate in alte tari erau privite cu suspiciune de catre romanii care ajungeau sa le afle si in general, considerate, la propriu, imposibile. In al doilea rand, parerile pozitive referitoare la fostul regim pot fi generate si de faptul ca persoanele care au trait de-a lungul acelor decenii, au cunoscut si partile bune ale regimului. Adevaratul declin a avut loc abia spre final, aproximativ in ultimul deceniu, atunci cand lucrurile au inceput sa degenereze intr-un ritm ametitor.

Trebuie sa recunosc ca unul dintre motivele pentru care am devorat romanul este ca in ultima vreme, am facut aproape o obsesie pentru perioada scursa de la cel de-al Doilea Razboi Mondial pana prin anii ’90 si mai ales pentru regimurile totalitare. Desi am tot auzit de-a lungul vremii povesti care de care mai diverse, atat despre Romania secolului XX, cat si despre restul tarilor europene si le-am considerat mereu interesante (nu, nu vorbesc despre insiruirile de ani si aliante de la orele de istorie), abia in ultima vreme am devenit cu adevarat interesata sa descopar cat mai multe despre acea perioada. Asadar, nu stiu cum as fi apreciat romanul in mod normal, intr-un moment in care poate subiectul nu m-ar fi facut la fel de curioasa si nici nu am idee daca citindu-l, il veti gasi la fel de captivant ca si mine. Dar daca sunteti curiosi sa descoperiti o istorie compacta si bine scrisa a Romaniei deceniilor trecute, precum si o serie de povesti privitoare la modul de functionare al legendarei Securitati, incercati-l!

Multumesc mult Editurii TREI pentru ca mi-a oferit acest roman.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Printre tonuri cenusii – Ruta Sepetys

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic

Posted in Melissa P.

Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani – Melissa P.

Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani - Melissa P.Disponibil la: Editura TREI

Colectia: Eroscop

Traducerea: Alexandra-Maria Chescu

Numar pagini: 160

 

Sinopsis:

“Melissa P. este Lolita noului mileniu. O carte scrisa intr-un limbaj mult mai elegant si coerent decat s-ar fi putut cineva astepta de la o adolescenta…” – Corriere Della Sera

Saisprezece ani, un jurnal, descoperirea unei lumi noi si diferite: propriul corp de adolescenta, calatoria in cautarea sinelui prin intermediul sexului, dorinta de a prinde cu putere acel sentiment ce nu poate fi cuprins: iubirea. Apoi, iluzia ca l-a gasit in multe paturi, in multe trupuri, in case necunoscute, alaturi de niste barbati care nu o iubesc, experimentand excesul sexual sub toate formele.

Liric si tulburator, dur si romantic,Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani este cel mai surprinzator debut literar italian din ultimii ani.

„In cartea mea vorbesc despre cum este sa cresti intr-o societate plina de pericole. Este de necrezut ca romanul meu a fost considerat scandalos!” – Melissa P.

Originara din atat de puritana Sicilie,Melissa Panarello, acum in varsta de 20 de ani, a socat opinia publica, descriindu-si cu o precizie clinica experimentele sexuale.

Peste 2 milioane si jumatate de exemplare vandute!

Parerea mea:

Auzisem de romanul Melissei P. in urma cu cativa ani, iar ceea ce m-a facut cu adevarat curioasa in legatura cu el au fost controversele pe care le-a iscat. Pentru ca Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani nu este o carte scrisa din imaginatie, ci a fost prezentat ca fiind de fapt jurnalul real al autoarei, din perioada adolescentei acesteia si publicat la doar cativa ani diferenta. Iar experientele ei sexuale sunt oricum numai obisnuite nu, pentru o tanara care atunci cand a inceput sa tina un jurnal era inca virgina.

Ceea ce surprinde insa in primul rand nu sunt neaparat intamplarile prin care trece ci mai ales stilul in care le percepe si le prezinta. Melissa pare sa se deosebeasca de alte adolescente prin stilul rece, aproape dezinteresat in care se priveste pe ea, pe cei din jur si chiar si viata. Drumul pe care il alege nu pare neaparat dictat de pasiune, de rebeliune sau de dorinte adolescentine. Este mai mult vorba despre o curiozitate rece, analitica, in ciuda faptului ca sub aceasta, motivatia expusa de protagonista este cautarea dragostei. La 16 ani, cautarea este probabil principalul obiectiv. Cautarea sinelui, a sensurilor vietii, al intelesurilor lumii, a limitelor, a iubirii. Diferit in cazul Melissei este modul in care ea desfasoara aceste cautari, pentru ca ea paseste in zone pe care multe persoane nu le ating nici macar atunci cand devin adulti, cu atat mai putin la varsta de 16 ani. Mi-a placut faptul ca romanul este plin de contradictii, exact asa cum sunt gandurile tipice adolescentei. Desi o fire puternica, distanta, Melissa duce mereu lupte cu ea insasi. Este adesea scarbita de ceea ce face, insa in acelasi timp continua sa testeze limite, curiozitatea aruncand-o la extreme tot mai mari. Are momente in care pare sa se pedepseasca, dar continua chiar si atunci sa se descopere cu un sentiment de fascinatie pura. Are senzatia ca incepe sa se piarda pe ea insasi, dar nu inceteaza nici o clipa sa se iubeasca. Mai mult, se creeaza si un alt tip de contrast intre personalitatea reala a protagonistei si ceea ce se povesteste, din cauza modului in care anumite idei preconcepute inradacinate fara sa vrei te fac sa iti imaginezi o tanara implicata intr-o astfel de poveste. Te astepti poate la o protagonista salbatica, scapata de sub control, lipsita de capacitatea de a distinge intre bine si rau, imbatata de indragosteli superficiale si pe cale de a se pierde pentru totdeauna, irosind tot ce e bun in ea pe aceasta cale aleasa. Descoperi insa, cu surprindere, o adolescenta inteligenta, calma, obiectiva, nici o clipa indusa in eroare de sperante desarte sau vise iluzorii, o adolescenta care nu isi scapa din maini destinul, a carei viata continua in ritmul normal, aspectele diferite ale vietii sale ramanand separate, fara sa se influenteze unele pe altele. Si totul este prezentat intr-un stil elegant si cumva distant, dar care reuseste totusi sa expuna exemplar transformarile prin care trece, emotiile pe care le simte si starile care o curprind in diferite stadii ale schimbarilor sale.

Trecand acum la intamplarile propriu-zise de care are parte, trebuie sa recunosc ca nu pot scapa de impresia ca acestea au fost usor inflorite. Sunt parca prea multe coincidente, iar faptul ca de la un punct, Melissa ia contact numai cu persoane iesite din tipare mi s-a parut prea putin probabil. Totusi, faptul ca ea insasi cauta in nenumarate randuri astfel de oameni ma face sa am indoieli, sa nu stiu cum sa privesc ceea ce am citit, tocmai pentru ca ofera o explicatie foarte plauzibila pentru ceea ce am scris mai devreme. Asa ca pare la fel de posibil ca autoarea sa fi exagerat anumite aspecte, cum este si sa nu o fi facut, expunand purul adevar.

Personal, nu inteleg neaparat revolta publicului care s-a grabit sa o catalogheze pe autoare sau cartea sa. Insa asta tine probabil de fiecare cititor in parte. Mie mi se pare ca aproape nimic nu este condamnabil cat timp libertatea fiecarei persoane nu o incalca pe cea a altora. Suntem diferiti, asa ca nu e normal sa judecam lumea luandu-ne pe noi insine ca punct de reper. Fiecare isi descopera sinele si drumul in viata prin metodele proprii, asa ca nu gasesc alegerile Melissei ca fiind condamnabile. Ca nu mi se potrivesc mie, e partea a doua. Ca sunt intr-adevar iesite din comun, socante poate pentru unii sau diferite de alegerile majoritatii, e altceva. Insa nu le privesc ca pe ceva demn de dispret, dezonorant sau revoltator. Privind dincolo de calea aleasa, intreaga poveste este o cautare la fel ca toate cautarile.

Multumesc mult editurii Trei pentru ocazia de a citi aceasta carte. Mi-o doream de multa vreme si am fost chiar mai placut surprinsa decat m-as fi asteptat.

Bile albe:

Stilul rece si analitic in care sunt privite toate experientele parcurse de catre protagonista si amalgamul de ganduri atat de contrastante.

Bile negre:

Multi adolescenti isi mint parintii. Unii o fac destul de credibil, insa multi realizeaza abia peste ani ca parintii doar ii lasau sa aiba impresia ca ii credeau, fara ca intr-adevar sa o faca, cat timp minciunile acopereau ceva destul de nevinovat. Ceea ce mi s-a parut foarte ciudat si este in acelasi timp si un alt motiv pentru care am vaga senzatie ca unele intamplari au fost putin “infrumusetate” e lipsa de reactie a parintilor Melissei. La inceput lucrurile pe care protagonista le face ar fi putut fi ascunse cu usurinta si se pastrau inca in sfera normalitatii general acceptate, asa ca nu m-a surprins faptul ca parintii sai nu reactioneaza in nici un fel. Insa din acelasi moment in care totul incepe sa se mute pe un nivel diferit, se intampla ceva ciudat. Melissa ofera impresia ca ea nici macar nu se mai straduieste sa pastreze vreo aparenta, intrucat parintii sai sunt oricum total lipsiti de cel mai vag interes fata de viata fiicei lor.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Povestea lui O – Pauline Reage

nymphette_dark99 – Cristina Nemerovschi

Posted in Radu Beligan

Intre acte – Radu Beligan

Intre acte - Radu BeliganDisponibil la: Editura ALL

Colectia: Literatura romana

Data aparitie: 28.05.2013

Numar pagini: 344

Sinopsis:

Cu o cariera de 75 de ani si o notorietate indiscutabila in lumea teatrala internationala, Radu Beligan poate fi considerat, fara indoiala, un caz unic in istoria teatrului. Insa originalitatea sa nu e data doar de aceste recorduri, ci mai degraba de viziunea patrunzatoare (care ii permite sa emita judecati esentiale privitoare la fenomenul teatral) si de o calitate care pentru multi s-ar putea sa fie o reala surpriza: aceea de intelectual si om de cultura, capabil sa emita un discurs foarte valoros privitor la intregul peisaj cultural european.

Intre acte este o culegere de insemnari, cugetari, rememorari si comemorari care constituie tot atatea documente ale istoriei si filosofiei teatrului. Fie ca istoriseste o anecdota, fie ca povesteste o intalnire cu Salvador Dali sau cu Eugen Ionescu, fie ca alcatuieste tablouri succinte si graitoare ale monstrilor sacri ai scenei romanesti, fie ca face subtile analize conceptuale ale fenomenului teatral, Radu Beligan ramane inconfundabil.

 Si poate ca nu exista o confirmare mai buna a acestui verdict (chiar daca in acest volum veti gasi astfel de confirmari din partea unor personalitati ale culturii universale) decat candida interpelare pe care ne-o dezvaluie autorul: „Un tiganus de vreo zece ani se apropie de mine in targ la Bolintin: «Nu esti dumneata artistul ala care a jucat in filmele alea?»“

Parerea mea:

Intre acte nu este un roman in adevaratul sens al cuvantului, nu are o poveste construita pe un fir epic, ci este o colectie de observatii – asupra teatrului si a lumii in general, de intamplari din viata lui Radu Beligan si de istorioare culese de acesta de-a lungul vremii. O scriere eleganta, calda, adesea incarcata de nuante filosofice dar surprinzator de usor de urmarit in acelasi… CONTINUAREA AICI.

Posted in Delphine Minoui, Nujood Ali

Divortata La 10 Ani – Nujood Ali & Delphine Minoui

DIVORTATA LA 10 ANIDivortata La 10 Ani – Nujood Ali & Delphine Minoui

Disponibil la: Media Zoo

Colectia: Biografii + Memorii + Jurnale

Numar pagini: 168

 

Sinopsis:

Nujood Ali este cea mai tanara femeie divortata din lume

Fortata de parinti sa se casatoreasca la 10 ani, abuzata de sotul legitim, ea a avut curajul sa mearga singura la tribunal. O poveste adevarata.

Este o fetita dintr-o familie saraca din Yemen. Tatal ei a considerat ca nu mai are bani sa o tina acasa si i-a dat-o in casatorie unui barbat cu 20 de ani mai in varsta decat ea. Desi promisese sa astepte ca fetita sa devina majora pentru a o trata ca femeie, barbatul respectiv o batea zilnic si o siluia. Nici familia sotului, nici familia ei n-au sprijinit-o pe Nujood. Dimpotriva. 

Fetita a reusit intr-o buna zi sa fuga si a ajuns la portile tribunalului din Sanaa. A cerut divortul. A avut norocul sa fie ascultata de o avocata ce se ocupa cu apararea drepturilor femeii.
Cazul a fost fara precedent in Yemen şi a starnit agitatie in media din intreaga lume. Cartea relateaza povestea fascinanta si dura a acestui copil care a fost obligat sa renunte la copilarie si la jucarii pentru o casnicie.
Pe 10 noiembrie 2008, cea mai tanara divortata a lumii a primit, la New York, Premiul „Femeia anului”, decernat de revista americana Glamour. A impartit aceasta neasteptata consacrare cu vedeta de cinema Nicole Kidman, cu secretarul de stat american Condoleezza Rice si cu senatoarea Hilary Clinton. S-a scris despre ea in New York Times, Los Angeles Times si revista Times.

Micuta yemenita Nujood a subminat arhaismul si habotnicia traditiilor din tara ei. Modul in care ea a solicitat divortul si l-a obtinut constituie o premiera in aceasta tara din sudul Peninsulei Arabe, in care mai mult de jumatate din fete sunt casatorite inainte de a implini varsta de 18 ani. 
Aceasta marturie inedita este co-semnata de jurnalista Delphine Minoui. Ca reportera specializata in problemele Orientului Mijlociu, ea a relatat pe larg in presa franceza toate evenimentele majore care au marcat aceasta regiune asiatica in perioada ultimilor 12 ani. In anul 2006, ea a primit Premiul Albert Londres pentru o serie de reportaje pe care le-a realizat in Irak si in Iran.

Observatie:

In Romania, numele autoarei/protagonistei a fost schimbat din Nujood in Nojoud, asa ca daca doriti sa cititi povestea si va interesati pe internet de carte, o veti ca fiind scrisa de Nojoud Ali. Daca insa veti cauta informatii in media despre ea, o veti gasi sub numele real, Nujood Ali.

Parerea mea:

In 2008, ziarele si televiziunile din toata lumea vuiau despre cazul lui Nujood Ali, o fetita musulmana de 10 ani care a indraznit sa apeleze la justitie pentru a divorta de barbatul de 30 de ani cu care fusese casatorita cu forta de catre familia ei. Ceva mai tarziu, in colaborare cu jurnalista Delphine Minoui, Nujood isi spune povestea in cartea Divortata La 10 Ani.

Este dificil sa faci recenzia unei astfel de carti. Nu poti judeca stilul de scriere, modul ingenios in care un autor a creat o poveste originala, complexitatea personajelor sau intrigile incalcite. Pentru ca nu este produsul imaginatiei cuiva, ci stii de la inceput ca este pur si simplu viata cuiva, transpusa pe hartie. Iar atunci cand o poveste atat de dramatica nu ii apartine nici macar unui adult, ci unui copil, ramai cu atat mai inmarmurit.

Povestea poate ca nu ar fi atat de infioratoare daca s-ar fi desfasurat intr-o alta epoca. Casatorii din interes s-au facut dintotdeauna si inca se mai fac. In unele tari, fetele sunt promise ca viitoare sotii inca de la nastere. In plus, din cele mai vechi timpuri, fetite de varste fragede au fost introduse in lumi in care senzualitatea era la ordinea zilei. Gheisele, curtezanele din Antichitate sau din Evul Mediu, toate isi incepeau pregatirea inca dinainte sa devina adolescente. Cam acelasi lucru se intampla si in tarile musulmane, in care fetitele sunt casatorite de la varste de 8-10 ani cu barbati maturi. Cutremurator este insa faptul ca astfel de traditii persista inca si in prezent. Ca in zilele noastre, cand in cele mai multe tari fetitele sunt lasate sa se joace, sa mearga la scoala, sa traiasca practic o copilarie normala exista inca zone in care vechile obiceiuri raman la fel de solide ca in urma cu sute de ani. Si intamplari ca cele descrise in cartea lui Nujood sunt la ordinea zilei. Mii de copii au aceeasi soarta ca ea. Dupa ce Nujood a indraznit sa sparga tiparele acelor traditii si sa apeleze la autoritati, a creat un precedent. In cateva luni, alte cateva fete de varste apropiate i-au urmat exemplul si au procedat la fel ca ea. Insa situatia este departe de a se imbunatati. Sunt doar cateva fete care au scapat de lanturile traditiei care au invins. Cate alte mii inca sufera? Cate sunt prinse si impiedicate in timpul demersurilor lor si au parte de o soarta si mai groaznica? Si in plus, cat de libere sunt cu adevarat aceste fete care au reusit sa scape? Ele continua sa traiasca intr-o societate indoctrinata, in care mentalitatile generale nu se schimba. Ele vor continua sa fie privite de cele mai multe ori ca niste tradatoare, ca niste exemple negative, care s-au revoltat fara dreptul de a face asta. Zeci sau poate sute de ani ar fi necesari ca generatiile sa inceapa sa isi schimbe conceptiile. Dar asta ar fi posibil doar daca anumite persoane, guverne, organizatii sau societati ar incerca sa intervina de-a lungul timpului, sa se implice activ in prevenirea situatiilor similare sau sa incerce sa induca incet ideea ca acele practici sunt gresite.

Ceea ce trebuie retinut este ca nu neaparat religia este cea care a dus la o astfel de mentalitate. In romanul Divortata La 10 Ani avem parte si de o imagine normala a familiei musulmane sau a femeii musulmane care reuseste sa aiba o cariera, sa aiba drepturi si sa fie respectata in societate. Nujood locuieste timp de cateva zile la un avocat care isi creste fetele in stilul occidental, cel pe care il cunoastem si noi si pe care il consideram obisnuit si normal. Apoi se muta la un unchi ce o trateaza la fel de bine, asa cum isi trateaza si proprii copii. In plus, victoria lui Nujood este asigurata de sprijinul avocatei ce o reprezinta, o femeie musulmana care s-a realizat in exact aceeasi lume in care traieste si fetita. Nu religia este motivul. Poate ca are intr-adevar o oarecare influenta, insa saracia si ignoranta sunt de fapt factorii care determina persistenta obiceiurilor stravechi. Oamenii fara scoala, care considera ca viata lor este singura posibila si refuza sa isi lase copii sa incerce sa isi faca un alt viitor. Oamenii saraci care considera ca singura „utilitate” a fiicelor este de a aduce un pret cat mai mare in momentul in care sunt vandute ca sotii. Oamenii indoctrinati al caror prim factor calauzitor este „gura lumii”. Care pentru orice intrebare, indoiala sau incercare de opozitie au aceleasi vorbe: ”asa se face”. Sau „ce-o sa zica lumea”.  Iar la acesti oameni tentativele de schimbare ajung cel mai greu. Asa ca din pacate, astfel de povesti ne vor mai ajunge probabil la urechi de-a lungul timpului.

Bile albe:

– Este cunoscut si evident faptul ca povestea este co-semnata de un adult, mai exact de jurnalista Delphine Minoui, cea care a facut posibila scrierea si publicarea acestei carti. Am apreciat insa ca desi a cosmetizat intrucatva romanul, a pastrat totusi un stil inocent, copilaresc, astfel ca in cea mai mare parte a timpului uiti ca povestea nu este scrisa chiar de mana lui Nujood.

Bile negre:

– Mi-ar fi placut ca la finalul cartii sa existe cateva comentarii referitoare la situatia lui Nujood la cateva luni dupa incheierea procesului de divort. Romanul se incheie cu o imagine frumoasa a vietii de familie, insa mi-as fi dorit sa aflu impactul acestor evenimente asupra vietii protagonistei si dupa o perioada putin mai indelungata de timp.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Arsa de Vie – Suad

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic

Posted in Corinne Hofmann

Indragostita de un masai – Corinne Hofmann

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Mihaela Dinklage

Numar pagini: 366

Sinopsis:

O poveste de viata si de dragoste in indepartata Kenya. Atunci cand pune pentru prima data piciorul pe pamant african, Corinne Hofmann nu banuieste ca viata ei va lua o turnura decisiva. Venita in Kenya pentru a-si petrece concediul, Corinne descopera la varsta de 27 de ani o dimensiune cu totul noua a dragostei. Este suficienta privirea patrunzatoare a razboinicului-masai Lketinga, pentru ca ea sa renunte, impotriva oricarei ratiuni, la viata ei din Elvetia: la prietenul ei, la cultura sa, la afacerile profitabile. In cateva luni, Corinne isi desprinde ancorele din Europa, pentru a se aventura intr-o lume noua. Se muta in mijlocul salbaticiei, in patria tribului Samburu, langa marea ei dragoste africana, unde cunoaste atat “raiul”, cat si “iadul”. Traieste ani plini de aventura, ani de dragoste, dar si de renuntari si probleme fara sfarsit: o comunicare anevoioasa, un mod de viata neobisnuit si o ierarhie sociala cu totul alta. Bolile care ii ameninta viata, foametea, comportamentul lui Lketinga dominat de o gelozie exagerata si conflictele culturale, care nu mai puteau fi mascate, fac in cele din urma imposibila viata de cuplu a celor doi. Dupa patru ani de convietuire, dragostea lor este definitiv distrusa.

Corinne Hofmann s-a nascut in anul 1960 la Thurgau (Elvetia), ca fiica a unei mame frantuzoaice si a unui tata german. La 21 de ani isi incepe propria afacere cu un magazin de haine second-hand si rochii de mireasa. In anul 1986 isi petrece concediul in Kenya, unde il cunoaste pe Lketinga, un razboinic-masai, de care se indragosteste la prima vedere. Doi ani mai tarziu cei doi se casatoresc si au o fiica. Timp de patru ani, Corinne traieste in Kenya alaturi de sotul ei. Corinne Hofmann ne impartaseste fara constrangeri, intr-un mod plastic si patrunzator, experienta sa kenyana. Corinne paraseste Kenya impreuna cu fiica lor si nu se mai intoarce.

Parerea mea:

Acum vreo doua saptamani, in timp ce butonam telecomanda intr-o seara, mi-a atras atentia un film, la finalul caruia am aflat ca fusese realizat dupa o carte: Indragostita de un masai. A doua zi dimineata, cautam innebunita romanul, pentru a-l descoperi chiar printre cartile online din libraria Libris. Careia  ii multumesc si de data aceasta pentru inca o carte pe care am citit-o cu sufletul la gura si care m-a lasat fara cuvinte. Tin sa va reamintesc faptul ca pe langa selectia extrem de ampla de carti in romana, gasiti la Libris si carti in engleza, asadar va puteti bucura si de romanele care inca nu au fost traduse in Romania. Nu am fost niciodata atat de impresionata de o poveste prezentata intr-un film si atat de curioasa sa descopar si cartea dupa care a fost facut acesta. Asa ca in momentul in care, dupa doar doua zile mi-a sosit coletul si am descoperit ca inauntru se afla exact romanul Indragostita de un masai, am debordat de entuziasm intreaga zi.

Am terminat cartea in urma cu vreo 2-3 zile, dar mi-am acordat un timp inainte de a scrie despre ea, pentru a putea digera toate informatiile. Mi-e greu sa incep recenzia, pentru ca este o poveste coplesitoare, despre care ai putea discuta ore in sir si pe care te straduiesti inca sa o intelegi mult timp dupa ce ai ajuns la ultima pagina. In momentul in care am vazut filmul, mi-am dorit cartea pentru a intelege toate motivele care au facut-o pe protagonista sa ia o decizie tulburatoare. Vizionand filmul nu ai cum sa pricepi tot ce sta in spatele hotararii eroinei, ce o poate determina pe aceasta sa renunte la o viata implinita intr-o tara civilizata, in care are o afacere profitabila, un iubit perfect, prieteni buni si o familie iubitoare. Corinne alege in schimb mutarea in mijlocul salbaticiei, alaturi de un barbat despre care nu are siguranta ca are aceleasi sentimente ca si ea si in mijlocul unui grup de oameni care fac parte dintr-o civilizatie complet diferita.

Inca de la inceput, romanul frapeaza prin faptul ca protagonista nu are o poveste indelungata de iubire cu razboinicul masai inainte de a lua decizia sa renunte la viata ei obisnuita pentru el. Dimpotriva. Cateva intalniri in care abia daca schimba cateva cuvinte ii sunt de ajuns pentru a se desparti de iubitul ei din Elvetia si de a fi pe jumatate convinsa ca viitorul ei este in Kenia. Recunosc, mi s-a parut ca la inceput eroina se autosugestioneaza sa creada in aceasta poveste de dragoste, in ciuda faptului ca Lketinga nu pare sa aiba nici pe departe sentimente asemanatoare si nici nu o incurajeaza in vreun fel. Iar dupa ce ai trecut de primele pagini, ai parte de soc dupa soc. Nici una dintre intamplarile prin care trece Corinne nu te poate lasa rece. Fiecare zi este o lupta pentru supravietuire, pentru adaptare, pentru acceptare si pentru viitor. La fiecare pas, protagonista se loveste de un nou obstacol. Daca nu are probleme cu localnicii atunci sanatatea ii joaca feste, daca totul merge bine cu Lketinga intampina o piedica datorata birocratiei, daca reuseste sa faca fata transportului dezastruos si sa ajunga in locul propus, atunci se va lovi din nou de dificultatile legate de diferentele de cultura. Am fost extrem de impresionata de perioada indelungata in care Corinne se ambitioneaza sa reuseasca sa isi construiasca o viata in Kenia, in ciuda faptului ca totul este ingrozitor de dificil. Ani intregi de chin care, dupa parerea mea, nu au fost compensati de indeajuns de multe bucurii. Sincer, daca nu as fi stiut ca este o poveste reala, daca romanul ar fi fost o opera de fictiune, l-as fi considerat prea incarcat cu momente tensionate, as fi spus ca este prea putin veridic. Dar cel mai dificil obstacol si de fapt si singurul care o invinge pe Corinne este cel pentru care a renuntat la tot: barbatul iubit. Acesta este si cel mai revoltator aspect al cartii. Ca protagonista isi paraseste intreaga viata pentru Lketinga si lupta zi de zi pentru binele lor, pentru viitorul lor, al fiicei lor si al intregii comunitati, iar el nu face decat sa ii puna in cale si mai multe piedici. Am fost uneori atat de indignata de parca m-as fi transferat si eu intre paginile cartii, l-am detestat cu atata forta incat nu am reusit sa inteleg nici pana la final puterea de care a avut nevoie Corinne pentru a rezista si pentru a lupta in continuare atata timp.

Probabil toata lumea stie ca si in prezent, inca mai exista triburi care traiesc in aceleasi conditii de mii de ani, care respecta traditii pe care noi le consideram absurde, care supravietuiesc la limita subzistentei, depinzand in totalitate de conditiile de mediu, de ceea ce le ofera natura. Dar nu cred ca ne-am gandit vreodata cu adevarat la ce inseamna sa traiesti astfel de fapt. La cum este sa dormi noapte de noapte pe pamant, sa mananci intreaga viata doar ceai indulcit, cateva tipuri de ierburi si din cand in cand carne, orez, lapte sau malai. Cum este sa te simti mereu in primejdie din cauza animalelor salbatice care pot ataca oricand, cum este ca singura sursa de apa sa se afle la kilometri departare, cum este sa stii ca poti sa mori dintr-o simpla infectie doar pentru ca nu ai cum sa ajungi la un doctor sau la medicamentele de care ai avea nevoie. Iar daca pentru un locuitor al unuia dintre triburile keniene aceste lucruri sunt normale, deoarece in acea societate s-a nascut si pur si simplu nu stie ca poate exista si altceva, pentru o persoana nascuta si crescuta intr-o tara civilizata, cu un nivel de trai dezvoltat, viata intr-un mediu atat de primitiv poate parea ceva inimaginabil. Recomand din suflet cartea oricui isi doreste sa iasa putin din zona de confort, sa vada lucrurile cu alti ochi si sa arunce o privire intr-o cultura incredibila care continua sa existe chiar in acelasi timp in care noi ne bucuram de toate avantajele unei lumi dezvoltate.

Bile albe:

– Romanul este scris la persoana 1, cu fraze scurte, concise, care te emotioneaza si te infioara in acelasi timp, oferindu-ti sentimentul ca tu esti cel care traieste fiecare cuvant, ca tu esti cel care experimenteaza toate intamplarile descrise in carte. In plus, afli fiecare lucru din perspectiva personajului neinitiat, a persoanei care era Corinne exact in momentele respective – cunostintele asupra noii lumi fiind dobandite in acelasi timp atat de catre de personaj cat si de cititor.

Bile negre:

– Nu cred ca ai ce sa reprosezi unui roman scris ca urmare a unei experiente reale, povestita chiar de persoana care a trecut prin ea. Nu poti sa fii dezamagit sau nemultumit de o astfel de carte, pentru ca ceea ce citesti nu este o opera de fictiune care poate fi stilizata, completata sau modificata, ci este chiar povestea vietii unei persoane reale. In momentul in care am terminat cartea am fost putin dezamagita din cauza faptului ca esti lasat oarecum in aer, fara sa ti se ofere indicii privind modul in care a continuat viata Corinnei si a familiei sale keniene odata ce ea se reintoarce in Elvetia. Din fericire, am aflat ca datorita faptului ca romanul s-a bucurat de un succes enorm si pentru ca o multime de cititori au vrut sa afle continuarea povestii, Corinne Hofmann a continuat sa isi spuna povestea  in alte doua romane: Adio, Africa si Revedere in Barsaloi.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Arsa de Vie – Suad

Memoriile unei gheise – Arthur GOLDEN