romane distopice – Page 4

Captiv in labirint (seria Captiv in labirint, volumul 1) – James Dashner

Posted on 19/02/201429/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Simona Toroscai

Numar pagini: 368

Sinopsis:

Cand Thomas se trezeste intr-un loc necunoscut, nu-si aminteste decat cum il cheama. Mintea ii este ca o foaie alba. In jurul lui se afla mai multi baieti, care ii ureaza bun-venit in Poiana – un loc inconjurat de ziduri de piatra. La fel ca Thomas, Poienarii nu au nici o idee despre felul in care au ajuns acolo si nici din ce motiv. Tot ceea ce stiu este ca, in fiecare dimineata, portile de piatra catre labirintul care ii inconjoara se deschid si ca in fiecare seara se inchid la loc. Si, la fiecare treizeci de zile, un nou baiat apare acolo, adus cu un lift. Asadar, Thomas era asteptat.

Cu totul neasteptat, a doua zi este trimisa acolo si o fata – prima fata din grup. Si mai surprinzator decat sosirea ei este mesajul pe care il aduce. Thomas ar putea fi mai important decat ar fi crezut vreodata. Numai de-ar putea sa scoata la iveala secretele intunecate ingropate inauntrul mintii sale.

Fanii seriei Jocurile foamei sau ai romanului Imparatul muştelor vor fi incantaţi sa descopere o noua aventura.

Parerea mea:

Am pus ochii pe aceasta carte inca dinainte sa fie tradusa si in Romania. In primul rand datorita faptului ca am o slabiciune pentru distopii si in al doilea rand pentru ca romanele YA de acest gen scrise de autori barbati sunt parca mai rare, insa totodata, din ce am citit eu pana acum, sunt si mai spectaculoase, mai intense, scrise cu mai multa atentie pentru detalii si fara a se pune accentul pe partea de romance a povestii.

Romanul lui James Dashner nu m-a dezamagit deloc. Recunosc ca primele 2-3 capitole m-au prins mai greu, cred ca din doua motive. Primul ar fi ca spre deosebire de alte carti distopice, in Captiv in labirint nu descoperim o lume postapocaliptica, un regim totalitar si nenumarate tehnologii noi, ci dam peste o comunitate mica, ce se conduce dupa aceleasi reguli simple ale vietii pe care o cunoastem si noi, in ciuda conditiilor total diferite. Iar al doilea motiv pentru care nu am fost cucerita chiar de la primele pagini a fost limbajul putin neobisnuit. Exista cateva cuvinte (verdeata, pleosc, etc) folosite extrem de des in comunitatea adolescentilor captivi, cuvinte care inlocuiesc altele obisnuite si care mi se pareau extrem de ciudate, creandu-mi o senzatie neplacuta. Nu stiam daca este traducerea de vina, asa ca am cautat cateva fragmente si citate din carte in engleza si am descoperit astfel ca in original, cartea ar fi fost probabil si mai greu de parcurs din punctul acesta de vedere. Insa odata ce m-am obisnuit cu ambele aspecte, povestea m-a cucerit si m-am indurat destul de greu sa intrerup lectura atunci cand era nevoie.

Asa cum se mentioneaza si in sinopsis, atentia se indreapta catre Thomas, care se trezeste deodata intr-un loc ciudat, fara amintiri si fara nici o idee cu privire la motivul pentru care se afla acolo. Cele cateva zeci de persoane pe care le intalneste sunt in aceeasi situatie: baieti adolescenti, cu o amnezie selectiva neobisnuita si aruncati intr-un labirint fara iesire, in care primejdii ingrozitoare pandesc dupa fiecare colt. Insa treptat, Thomas incepe sa aiba senzatia ca ceva este diferit in legatura cu el. Iar cand incep sa se petreaca lucruri iesite din comun, care distrug rutina si tiparele de pana atunci, cei din jur ajung sa gandeasca acelasi lucru, iar aceasta concluzie nu este neaparat una buna.

Ceea ce m-a contrariat extrem de mult la inceput a fost stilul de viata al copiilor din labirint. Acestia sunt extrem de bine organizati, fiecare aspect al convietuirii este gandit atent, certurile sunt aproape inexistente, rolurile fiecarui membru al comunitatii perfect stabilite. Cum la inceput romanul mi-a amintit de Imparatul Mustelor, ma asteptam ca lucrurile sa se desfasoare oarecum similar, tocmai pentru ca regresul mi se pare mai posibil decat evolutia intr-o astfel de situatie extrema ca cea prezentata in Captiv in labirint. Abia spre final aflam in sfarsit un lucru care explica de ce acesti adolescenti au reusit sa pastreze un mod de viata ireprosabil in timpul captivitatii lor.

Indiciile despre motivele pentru care a fost creat acest proiect in care sunt prinsi copiii incep sa fie introduse treptat, oferindu-i ocazia cititorului sa inceapa sa creeze diferite scenarii si teorii cu privire la ce se intampla de fapt. Insa acest lucru nu diminueaza deloc intensitatea dezvaluiriloc ce au loc spre final. Mai mult, afland conjunctura prin care a fost creat labirintul, incepi sa ai convingerea ca povestea abia acum incepe. Pentru ca incercarile din labirint, oricat de teribile ar fi fost, se vor dovedi probabil aproape nesemnificative fata de cele care urmeaza in viitor. Avem parte de un mister in interiorul unui alt mister. Evadarea din labirint este primul nivel, insa acesta nu ofera decat indicii foarte vagi cu privire la descalcirea situatiei de ansamblu, a noului mister care incepe sa se contureze din ce in ce mai clar. Insa ceea ce este evident este ca seria promite sa devina tot mai interesanta. Pentru ca apar acum intrezariri ale mai multe fire care se impletesc intre ele si este sugerata o intriga mult mai spectaculoasa decat cea pe care o banuiai probabil atunci cand ai inceput acest prim volum. Mai mult, autorul reuseste sa rastoarne si mai neasteptat lucrurile in ultimele 2 pagini. Nu ca inainte de acestea lucrurile s-ar fi asezat cumva, ci doar s-a ajuns la un moment in care, macar pentru cateva ore, personajele pot respira usurate.

Exact cum speram, diferenta intre romanul lui James Dashner si distopiile scrise de autoarele femei se simte pe tot parcursul cartii. In nici un caz nu voi spune ca nu imi plac distopiile create de scriitoare, insa autorii barbati au tendinta sa puna accentul pe alte aspecte, sa pastreze romance-ul la limite minime si sa ofere o naratiune pe un ton diferit, mai brut, mai direct, ancorat parca mai mult in spatiul exterior decat in cel al ideilor si emotiilor. Asadar, daca aveti chef de o distopie mai diferita, incercati Captiv in labirint. Romanul este captivant, iar finalul promite o continuare mult mai surprinzatoare decat te-ai fi asteptat initial.

Multumesc Libris – Librarie online pentru ca mi-au oferit aceasta carte pentru recenzie. O gasiti in colectia de carti online in romana sau in cea de carti in engleza, daca preferati sa o cititi in limba originala.

Bile albe:

– Personaje bine construite, cu personalitati multilaterale, o doza ridicata de suspans si tensiune si o intriga care, desi pare sa atinga punctul culminant in timpul lecturii, spre final se va dovedi a fi abia introducerea intr-o poveste mult mai complexa.

Bile negre:

– Acele cateva cuvinte mai ciudatele si utilizate parca prea des, pe care le-am mentionat la inceputul recenziei.

– De-a lungul povestii, protagonistul are de nenumarate ori cate o senzatie pe care nu o poate identifica si care „nu ii da pace”. Si de care nu tine cont. Iar si iar. Poate nu neaparat intamplarea in sine m-a deranjat, ci mai degraba cuvintele repetitive, care ar fi putut fi inlocuite cu expresii similare, astfel incat sa nu ajunga sa devina suparatoare.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Razboiul Z – Max Brooks

Uratii (seria Uratii, volumul 1) – Scott Westerfeld

Tahereh Mafi

Ignite Me (seria Atingerea lui Juliette, volumul 3) – Tahereh Mafi

Posted on 16/02/201429/10/2014 by roxtao

Ignite Me (seria Atingerea lui Juliette, volumul 3)

Tahereh Mafi

Numar pagini: 416

Data aparitie: 4 februarie 2014

Sinopsis:

Ultimul volum al seriei Atingerea lui Juliette iti va taia respiratia si a fost descris de Ransom Riggs, autorul bestseller-ului Miss Peregrine drept o uimitoare saga a descoperirii de sine si a iubirii interzise.

Juliette stie ca ea ar putea fi singura care poate opri Restauratia. Dar pentru a o invinge, va avea nevoie de ajutorul singurei persoane in care nu credea ca se va putea increde vreodata: Warner. Si pe masura ce incep sa colaboreze, Juliette va descoperi ca tot ceea ce credea ca stie despre Warner, despre propriile abilitati si chiar si despre Adam – este gresit.

In Spulbera-ma, Tahereh Mafi a creat o poveste captivanta si originala ce combina ce e mai bun din genurile distopic si paranormal, iar cartea a fost considerata de Publishers Weekly o lectura captivanta scrisa de o autoare ce nu se teme sa isi asume riscuri. Volumul al doilea, Unravel Me si-a uimit fanii prin rasturnarile de situatie surprinzatoare iar autoarea Kami Garcia l-a considerat “primejdios, sexy, romantic si intens”. Acum, cea din urma carte aduce seria in punctul culminant printr-un final socant.

Parerea mea:

Ce veti citi mai jos nu cred ca este o recenzie. Nu pot sa fac o recenzie adevarata acestui roman. Nu pot. Asa ca ceea ce veti citi este doar o incercare de a reda cat mai mult din ce am simtit citind ultimul volum al seriei Spulbera-ma.

Daca ar fi sa imi petrec restul vietii pe o insula pustie si sa pot lua o singura carte cu mine acolo, Ignite Me ar fi acea carte. Am terminat romanul de vreo doua zile si sunt inca intr-un fel de clopot de sticla impenetrabil pe care aceasta poveste l-a creat in jurul meu. Nu vreau sa mai citesc altceva, nu vreau sa vorbesc cu nimeni despre orice altceva, nu vreau sa aud nimic, sa vad nimic si nu vreau ca gandurile mele sa se indrepte spre absolut nimic altceva. Vreau doar sa raman asa, cu toate miile de emotii si zambete si sentimente pe care mi le-a oferit ultimul volum din seria lui Tahereh Mafi. A fost magic, jur ca a fost magic. Mi-a captat toata fiinta, l-am citit cu sufletul parca si am iubit fiecare pagina, fiecare paragraf, fiecare cuvant. Stiti cum am citit aceasta carte in cea mai mare parte a timpului? Citeam un paragraf si pentru ca era atat e incredibil de frumos il reciteam iar si iar si iar. Apoi treceam mai departe. Parcurgeam alte doua-trei randuri, apoi ma intorceam la paragraful dinainte ca sa il mai citesc inca o data. Si astfel de paragrafe se gaseau aproape pe fiecare pagina! Nu stiu cum sa explic exact cat de tare am adorat cartea aceasta. Dar de 3 zile, mintea mea se afla acolo, in poveste, mult mai des decat aici, in realitate.

Mai mult decat orice altceva, Ignite Me este o poveste de dragoste. Una perfecta. Abia apoi poate fi considerata si o distopie, un roman fantasy, paranormal sau altceva. Poate ca per ansamblu, ca volum apartinand mai multor genuri, Ignite Me ar putea avea cateva aspecte discutabile. Am aruncat o privire foarte scurta pe cateva recenzii de pe GoodReads si am vazut ca unii cititori au fost dezamagiti de cate un aspect al cartii. Nu am poposit destul acolo cat sa citesc totul si sa le dau sau nu dreptate. Pentru mine volumul a fost mai mult decat perfect. Oricum, cred ca oricine poate fi de acord ca cel putin din punct de vedere al povestii de iubire, Ignite Me intrece toate asteptarile. Mi-a placut enorm seria Atingerea lui Juliette si speram din tot sufletul ca ultimul volum sa nu ma dezamageasca. Fara sa vreau, aveam asteptari ridicate, chiar daca incercasem sa evit acest lucru. Insa nu imi imaginam ca autoarea va reusi sa creeze o incheiere a seriei care sa fie atat de coplesitoare. Cred ca daca as putea sa aleg acum o super-putere, nu as vrea nici abilitatea de a zbura, nici aceea de a citi ganduri, nici capacitatea de a calatori in timp sau altceva similar. Ci as vrea doar talentul lui Tahereh Mafi de a asterne cuvinte, pentru a putea continua in mintea mea povestea aceasta la nesfarsit.

Mi-e greu sa vorbesc despre cartea aceasta fara sa dezvalui din ea lucruri pe care stiu ca ar trebui sa le descoperiti singuri. Imi vine sa imi incalc toate regulile acelea legate de lipsa spoilerelor si sa va povestesc tot, pentru ca am impresia ca altfel nu am cum sa va spun cat de frumoasa este cartea aceasta. Cred ca doar emotiile pe care le-am experimentat ma opresc de la a dezvalui ceva, pentru ca mi-as dori ca toti cei care parcurg romanul sa simta aceleasi lucruri citindu-l.

In volumul satelit Fracture Me, narat din perspectiva lui Adam, am inteles cu adevarat diferenta dintre sentimentele lui Adam si ale lui Warner, modurile atat de diferite prin care acestia o privesc pe Juliette precum si felul in care protagonista incepe sa se transforme, sa devina ea insasi si implicatiile acestei metamorfoze asupra relatiilor pe care le are cu cei doi baieti din viata ei. In Ignite Me, acest proces de evolutie al eroinei atinge punctul culminant, iar Juliette devine in sfarsit ceea ce trebuie sa fie, intelegandu-si acum toate emotiile, intreaga transformare si toate sentimentele traite. Nu este de mirare asadar ca treptat, legaturile ei cu cei din jur se schimba, iar dezvaluirile socante care vin una dupa alta nu fac decat sa ii descopere o fata nevazuta pana acum a evenimentelor din trecut si a oamenilor care o inconjoara. Candva in timpul lecturii, in ciuda fascinatiei cu care citeam, ultimele ramasite de obiectivitate din mine incercau sa isi manifeste nemultumira asupra faptului ca protagonista parea prea indecisa, prea lenta in luarea unei decizii. Insa mi-am dat seama imediat ca sunt nedreapta, pentru ca mare parte a actiunii are loc in doar cateva zile. Asa ca emotiile mixte ale lui Juliette, ezitarile ei si nehotararea nu sunt doar acceptabile, ci perfect logice daca iei in considerare toate elementele. Atat portretul ei cat si al lui Warner sunt absolut desavarsite. Chiar daca uneori comportamentul lor poate fi de-a dreptul innebunitor pentru unii cititori (nerabdatori ca mine), fiecare gest, fiecare pas inapoi, fiecare cuvant, fiecare alegere au rolul lor si motivatii solide. Le-am inteles toate emotiile, pur si simplu reuseam sa vad in spatele fiecarei actiuni intregul sistem care a dus la alegerea respectivei replici sau a unui gest anume. Fiecare dintre noi suntem ca niste marionete, insa papusarul nu este o alta fiinta, ci propriul trecut, propriile aspiratii, amintiri, sperante, vise, temeri si experiente. Iar Tahereh Mafi reuseste sa dea viata personajelor sale bazandu-se exact pe acest lucru si mai mult, reuseste sa si faca vizibila cititorului intreaga gama de aspecte pe care s-a cladit personalitatea protagonistilor. Personajele secundare sunt si ele construite cu la fel de multa atentie si grija pentru detalii. Pe Kenji l-am indragit la fel de tare ca si pe Warner si Juliette si am fost inca o data surprisa in mod placut de complexitatea acestui personaj. As vrea sa vorbesc despre fiecare personaj, sa analizez caracterul si alegerile fiecaruia, insa cu siguranta m-as lungi prea mult. Oricum, daca cititi romanul, va rog, va rog scrieti-mi aici impresiile voastre, imi doresc teribil de mult sa discut cu cineva toate detaliile povestii 😀

In volumele satelit Destroy Me si Fracture Me, precum si in cea de-a doua carte a seriei, Unravel Me, mi s-a parut ca stilul autoarei nu a mai fost la fel de halucinant si fascinant ca in cel dintai roman, Spulbera-ma. Insa in Ignite Me, Mafi revine la acelasi stil uimitor cu care a impresionat prima data. Au fost nenumarate pasaje pe care le-am citit cu respiratia taiata, momente in care simteam ca o sa imi explodeze inima de atatea emotii care ma invadau, fraze atat de frumoase incat nu puteam decat sa le recitesc iar si iar si sa ma minunez cum mintea unui om poate lega in acest fel cuvintele. Exista replici amuzante, paragrafe la care nu te poti opri din chicotit. Exista fraze atat de puternice incat te fac pe tine sa te simti mai puternic, exista fragmente care iti modeleaza sufletul si pagini care te scot din viata ta si te inlantuie intre cuvintele povestii. Cred ca niciodata nu am zambit mai mult in timpul unei lecturi. Am zambit datorita umorului, am zambit de incantare, de emotii, de bucurie.

Nu stiu daca tuturor cititorilor romanul li se va parea la fel de impresionant. Exista carti pe care le percepi mai personal decat pe altele, care ating parti din tine si te fac sa le privesti intr-o alta lumina, ca si cum ar fi scrise pentru tine. Si in timp ce tu traiesti pur si simplu povestea respectiva, alti cititori pot sa o gaseasca banala. Poate ca este si cazul romanului Ignite Me. Poate ca nu va va placea la fel de tare. Insa pentru mine a fost acel gen de lectura care te captiveaza in intregime, care te face prizonier si de care nu vrei sa te eliberezi, care te face sa visezi asa cum putine carti o fac, care te transforma si te face sa devii mai tu decat erai pana atunci, care iti reda fragmente din tine pe care ti le-au furat anii si viata sau pe care pur si simplu le-ai pierdut de-a lungul vremii.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

Unravel Me (seria Atingerea lui Juliette, volumul 2) – Tahereh Mafi

Ray Bradbury

Fahrenheith 451 – Ray Bradbury

Posted on 20/01/201429/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Petre Solomon

Numar pagini: 192

Sinopsis:

Fahrenheit 451 face parte din aceeasi familie cu romanele 1984 al lui George Orwell si Povestea cameristei al lui Margaret Atwood. Toate trei atrag atentia asupra pericolului reprezentat de un sistem totalitar.

In plus, distopia creata de Bradbury evidentiaza efectul pe care il au evolutia tehnologica, societatea de consum si televiziunea asupra lumii moderne. Iar arderea cartilor este o metafora a pierderii identitatii omului.
Pentru multi, (re)citirea romanului va fi o surpriza. Iar intelesul pe care elementele din viata noastra de zi cu zi il vor da unor secvente considerate, pana in urma cu cativa ani, doar elemente de recuzita va fi adevarata revelatie a acestei capodopere a literaturii secolului XX.

In 2013 s-au implinesc 60 de ani de la aparitia editiei originale si 50 de ani de la aparitia primei editii in limba romana.
„Pentru ca Fahrenheit 451 este unul dintre marile romane ale lumii, iar acolo, la varf, nu mai exista granite intre gen si mainstream.” – Michael Haulica

Parerea mea:

In 1953 a fost scrisa aceasta carte. Mai mult de jumatate din ideile expuse in ea se aplica acum in realitate. Nu, inca nu construim case din materiale rezistente la foc, inca nu rezolvam probleme medicale grave in 15 minute, inca nu putem conduce cu 300 km/ora pe cele mai mici stradute din oras. Si pompierii inca mai sting incendii in loc sa dea foc la carti. Dar mentalitatea oamenilor si cultura din secolul acesta se apropie infiorator de mult de viitorul descris de Ray Bradbury.

Paine si circ – asta isi imagina autorul si cu asta suntem hraniti in prezent: televizorul care e cel mai apropiat prieten, spectacole scurte si triviale care iti capteaza toata atentia, jocuri si distractii continue ce nu iti mai lasa timp sa gandesti, concursuri in care trebuie sa retii mii de informatii lipsite de importanta, urechi acoperite de casti micute a caror muzica iti tine creierul in permanenta ocupat, creand totodata o bariera intre tine si ceilalti, filme, emisiuni, reclame recitate ca niste imnuri, lipsa legaturilor reale, profunde, dintre oameni, redirectionarea atentiei de la lucrurile importante, fericire falsa, permanenta si superficiala. Gandirea nu isi mai are loc in societate, iar cartile sunt ultimul instrument care ar mai fi putut impiedica prabusirea culturii, asa ca trebuie distruse. Insa si sfarsitul lor a provenit tot din prea mult: prea multe carti lipsite de valoare, apoi prea scurte, concentrand doar esenta, pentru ca mai tarziu acest trend sa cuprinda si romanele clasice, care initial nu se incadrau: volumele au fost reeditate in variante mai scurte si mai simple, apoi doar povestite in cateva pagini, pentru ca mai apoi sa ajunga numai cateva cuvinte pentru a le rezuma. Iar in final, nu numai ca a fost nevoie de ele, ci au devenit o amenintare. Iar arderea lor este simbolul faptului ca fac rau societatii, distrugand acea fericire continua, oprind oamenii de la sirul continuu de nimicuri cu care sunt asaltati si determinandu-i sa reflecteze si sa isi puna intrebari.

La fel ca in majoritatea distopiilor clasice pe care le-am citit pana acum, in Fahrenheit 451, atentia se concentreaza asupra protagonistului si asupra micului sau univers. Guy Montag este un pompier obisnuit: arde carti. In acea societate superficiala in care traieste, mai exista inca un numar mic de oameni ce pastreaza carti, impotriva legii. Iar pompierii ii detecteaza si sunt trimisi sa distruga acele relicve ale trecutului. Intalnirea dintre Montag si Clarisse, o adolescenta ce nu se incadreaza in tiparele obisnuite ale societatii incepe sa rastoarne treptat intreaga mentalitate a protagonistului. Dupa o scurta perioada, fata dispare, insa gandurile haotice ale lui Montag raman si incep sa dea roade.

Descoperim relatia rece cu sotia sa, care a devenit aproape o straina, le observam pe prietenele acesteia, la fel de oarbe ca si ea la ceea ce se intampla, ii cunoastem colegii de munca si in special pe Capitanul Beatty, superiorul protagonistului, care va deveni intruchiparea sistemului decis sa il readuca pe Montag “pe calea cea buna”, iar apoi cunoastem si micul grup de oameni care il vor ajuta sa se revolte impotriva societatii in care traieste. Dar in primul rand, suntem martori la evolutia lui Montag, vedem cum se transforma acesta dintr-un robotel cu mintea goala tipic lumii sale intr-un rebel dispus sa isi dea viata pentru a schimba cat de putin aceasta societate atat de gresita. Romanul are parti cu actiune mai lenta, mai ales la inceput, in care tot ce conteaza este transformarea protagonistului, apoi continua intr-un ritm din ce in ce mai accelerat, pe masura ce noul Montag iese la iveala din pielea celui vechi.

De-a dreptul fascinante mi s-au parut dialogurile lui Montag cu Capitanul Beatty. Descriu atat de bine modul in care s-a schimbat societatea si prezinta un sistem de distrugere a gandirii atat de bine pus la punct incat este imposibil sa nu faci o comparatie cu lumea reala si sa nu te intrebi cum este posibil ca o carte scrisa cu 60 ani in urma sa creioneze atat de fidel lumea din prezent. Mai ales ca spre deosebire de alte distopii, in Fahrenheit 451 nu dam peste un sistem totalitar, nu vedem oameni terorizati de guvern, iar interzicerea si arderea cartilor sunt singurele actiuni de forta pe care oamenii legii le intreprind. In rest, intreaga involutie a populatiei a fost determinata chiar de catre oamenii de rand. Evident, sistemul a influentat, sprijinit si incurajat aceasta decadere, insa oamenii sunt cei care pana la urma, au permis acest lucru, care nu s-au impotrivit, care au imbratisat lipsa de cultura, de progres, care au acceptat cu zambetul pe buze superficialitatea, prostia, ingroparea constiintei si a gandirii. Micutele grupuri de oameni care s-au eliberat de aceasta societate, evadand in salbaticie si sperand inca la o renastere a vechii lumi nu ar avea nici o sansa sa schimbe ceva singuri. Iar daca la final pot sa viseze cu adevarat la o schimbare, acest lucru nu li se datoreaza lor, ci chiar lumii pe care vor sa o schimbe. Pentru ca procesul de autodistrugere in care aceasta s-a antrenat o aduce acum intr-un punct critic, favorabil unei renasteri din propria cenusa.

Multumesc Libris – librarie online, pentru sansa de a citi acest roman. Imi doream de multa vreme sa il parcurg si a reusit sa imi intreaca toate asteptarile. Il puteti comanda in romana in lista de carti online sau daca doriti, il gasiti si in categoria de carti in engleza.

Bile albe:

Imaginatia autorului l-a condus pe acesta la crearea unei lumi care se aseamana extrem de mult cu cea in care traim astazi. Cred ca dintre toate distopiile pe care le-am citit, Fahrenheit 451 se apropie cel mai mult de realitatea noastra din prezent.

Bile negre:

Ceea ce conduce la “vanatoarea” atat de rapida a lui Montag sunt chiar propriile actiuni ale acestuia. Valul de ganduri haotice il determina sa se comporte nechibzuit, insa tinand cont ca tocmai se eliberase de acea presiune, descoperind un om dispus sa il ajute, ar fi trebuit sa fie capabil sa isi controleze actiunile in fata unor persoane pe care era evident ca nu are nici o sansa sa le schimbe si mai mult, care urmau sa il reclame cu siguranta.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

O mie noua sute optzeci si patru – George Orwell

Minunata lume noua – Aldous Huxley

Tahereh Mafi

Fracture Me (seria Atingerea lui Juliette, volum satelit 2.5) – Tahereh Mafi

Posted on 09/01/201429/10/2014 by roxtao

Fracture Me (seria Atingerea lui Juliette, volum satelit 2.5)

Tahereh Mafi

Data aparitie: 17 decembrie 2013

Numar pagini: 68

Sinopsis:

In aceasta nuvela de 60 de pagini din seria Atingerea lui Juliette, va fi dezvaluita soarta rebelilor din Omega Point in momentul in care acestia lupta contraRestauratiei. Avand actiunea setata dupa ultimele momente din Unravel Me, Fracture Me este narata din perspectiva lui Adam.

Pe masura ce Omega Point isi pregateste asaltul impotriva soldatilor Restauratiei stationati in Sectorul 45, atentia lui Adam este tot mai departe de lupta care e pe cale sa inceapa. Este naucit inca de despartirea de Juliette, ingrijorat pentru viata prietenului sau si mai preocupat ca niciodata pentru siguranta fratelui sau, James. Si chiar in momentul in care Adam incearca sa isi dea seama daca viata aceasta este pentru el, alarma incepe sa sune. E timpul pentru razboi.

Pe campul de lupta, se pare ca sansa este de partea lor – dar sa il invinga pe Warner, fratele sau abia descoperit, nu va fi usor. Restauratia nu poate tolera rebeliunile si va face orice pentru a strivi rezistenta… chiar si sa ii ucida pe toti cei pe care Adam ii iubeste.

Fracture Me pregateste scena pentru Ignite Me, finalul exploziv al distopiei create de Tahereh Mafi. Este o nuvela ce nu trebuie ratata de cititorii care adora povestile pline de actiune si romance precum seria Veronicai Roth, Divergent, a Suzannei Collins, Jocurile Foamei sau a autoarei Marie Lu, Legend.

Parerea mea:

In primul volum al seriei Atingerea lui Juliette, Spulbera-ma, nu am ales nici o tabara a triunghiului amoros format din Juliette, Warner si Adam. Nuvela satelit 1.5, Destroy Me, narata din punctul de vedere al lui Warner nu mi-a schimbat nici ea parerea. Abia in cel de-al doilea volum al seriei, Unravel Me, am fost iremediabil fermecata de Warner, iar Adam a parut deodata sters, mediocru si chiar putin enervant. Putin doar.

Ei bine, mi se pare ca nuvela aceasta, Fracture Me, accentueaza toate liniile in care au fost prezentate personajele pana acum. In doar 68 de pagini, ofera niste revelatii uimitor de puternice. In plus, am observat si un aspect pe care il ratasem in cartile anterioare: portretele lui Adam si Warner pe care le privim noi sunt de fapt cele pe care le vede Juliette. Iar asta nu inseamna ca sunt neaparat si cele reale, mai ales ca ele se schimba in functie de transformarile pe care le sufera personalitatea si mentalitatea protagonistei. Prin urmare, nu este surprinzator ca fata fragila din primul volum era cucerita de Adam, cel care parea un erou dornic sa o salveze din ghearele inamicului si in acelasi timp, terifiata de Warner, cel care era imaginea raului. In volumul al doilea, Juliette incepe la un moment dat sa se transforme, sa isi cunoasca potentialul, sa evolueze si totodata, sa petreaca mai mult timp atat langa Adam cat si langa Warner si sa ii vada asa cum sunt ei de fapt cu adevarat. Si devine evident faptul ca amandoi sunt departe de imaginile pe care si le crease ea la inceput despre ei. Adam nu e deloc printul menit sa o salveze, iar Warner nu este tocmai monstrul ingrozitor.

Dar ceea ce surprinde cel mai mult in aceasta nuvela nu este modul in care ii priveste ea pe cei doi protagonisti ci modul in care o vad ei pe Juliette. Este socanta diferenta! In ochii lui Warner, Juliette este puternica! O incurajeaza mereu sa isi atinga potentialul, sa se dezvolte, sa isi depaseasca limitele, sa devina cea mai buna versiune a ei. Insa privind prin ochii lui Adam, aceeasi Juliette devine o fata slaba, cu probleme grave, care nu are nici o sansa sa ajunga sa detina controlul asupra ei insasi, iar in in unele momente pare chiar usor sarita de pe fix. Ceea ce vrea mereu Adam este sa o puna intr-o vitrina unde sa nu o atinga nimic, niciodata. Intr-adevar, nu poti nega faptul ca isi doreste sa o stie in siguranta, dar face asta intr-un mod care i-ar pune bariere, care ar lasa-o intr-o stare deznadajduita, care ar tine-o in lanturi aproape, fara sa ii permita sa se cunoasca, sa isi implineasca destinul si sa reuseasca sa descopere si sa controleze ceea ce este. Lui Adam ii este frica uneori de Juliette si mai mult, are momente in care o considera o povara. Toate aceste lucruri sunt vizibile inca de la inceput, iar apoi pe tot parcursul povestii. Dar finalul este cel care confirma faptul ca Adam nu simte pentru Juliette ceea ce parea sa simta. Este dispus sa renunte la ea, aproape ca recunoaste deschis ca nu isi mai doreste sa fie impreuna si alege sa se bucure de liniste in clipele in care soarta ei atarna de un fir de par. Nu doar ca nu se grabeste sa o salveze, insa trebuie sa intervina un alt personaj pentru ca Adam sa se gandeasca macar la soarta Juliettei!

Totusi, nu spun ca este neaparat rau si nu il judec foarte aspru, pentru ca are motivele sale pentru care se comporta asa. Insa din punctul meu de vedere, Adam nu este in nici un caz potrivit pentru Juliette. Exact partile sale bune sunt cele care il fac sa nu fie o alegere adecvata pentru protagonista, asa ca este imposibil sa il vezi totusi ca pe un personaj neplacut. Isi iubeste fratele mai presus de orice, prioritatile sale avandu-l mereu in centru pe acesta. Adam a pierdut mult, s-a maturizat fortat, experimenteaza acum un eveniment traumatizant care il face sa priveasca totul intr-o alta lumina si abia incepe sa inteleaga ceea ce isi doreste de fapt de la viata. Poate ca pare egoist uneori, insa tot ce face sau gandeste sta de fapt sub influenta devotamentului pentru James, ceea ce il disculpa. Totusi, ultimele cuvinte ale nuvelei pot sugera o noua schimbare a modului in care Adam percepe intreaga poveste, asa ca nu ar trebui ignorata nici posibilitatea ca autoarea sa ne rezerve cateva surprize din partea acestui personaj.

Am scris pana acum numai despre caracterul lui Adam si relatia dintre protagonisti pentru ca acesta mi se pare cel mai important aspect al nuvelei. Insa foarte semnificativ este si faptul ca autoarea ofera acum cateva informatii valoroase cu privire la ceea ce se intampla cu cei din Omega Point, mai ales ca intamplarile acestea vor influenta enorm destinul tuturor personajelor in viitor. Povestea incepe din momentele dinaintea luptei pe care am vazut-o si in finalul volumului Unravel Me din perspectiva Juliettei, continuandu-se insa cu cateva evenimente pe care protagonista nu a mai avut ocazia sa le afle. Iar acestea spulbera acel dram de stabilitate si siguranta pe care personajele reusisera sa il gaseasca odata ce au ajuns la Omega Point. Tocmai din acest motiv nuvela nu trebuie sub nici o forma ratata de fanii seriei care isi doresc sa aiba o imagine a actiunii. V-as sfatui ca inainte sa incepeti sa cititi Fracture Me, sa recititi ultimele 50 de pagini din Unravel Me, tocmai pentru a va reaminti toate detaliile si pentru a putea face o comparatie intre modurile in care aceleasi intamplari sunt vazute de catre cele doua personaje, Juliette si Adam.

Bile albe:

Modul in care autoarea reuseste sa pastreze un portret destul de echilibrat asupra lui Adam, chiar daca acesta se dovedeste a fi destul de diferit fata de cum paruse in cartile anterioare. Desi e aproape imposibil sa nu te enervezi descoperind gandurile protagonistului cu privire la Juliette, nu ai cum sa nu il admiri totusi pentru devotamentul si iubirea fata de fratele sau si pentru disponibilitatea de a face absolut tot ce este necesar pentru a asigura siguranta acestuia.

Bile negre:

Gandurile lui Adam se indreapta aproape in totalitate spre Juliette si James, ceea ce nu ofera indeajuns de multa lumina asupra personalitatii sale. Inteleg faptul ca momentan, contextul il forteaza practic sa isi concentreze atentia doar spre aceste persoane, insa am ramas cu senzatia ca tot nu il cunosc indeajuns pe Adam si mi-ar fi placut sa descopar si alte fatete ale sale.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Unravel Me (seria Atingerea lui Juliette, volumul 2) – Tahereh Mafi

Destroy Me (seria Atingerea lui Juliette, volum satelit) – Tahereh Mafi

Ioana Visan

Order Restored (seria The Impaler Legacy, volumul 3) – Ioana Visan

Posted on 05/12/201329/10/2014 by roxtao

Order Restored (seria The Impaler Legacy, volumul 3)

Ioana Visan

Disponibil pe: Smashwords sau Amazon

Numar pagini: 89

Sinopsis:

In ciuda celor cinci sute de ani de razboi, pandurii si vampirii pot colabora bine impreuna atunci cand se aliaza impotriva unui dusman comun. Condusi de reprezentanta Micului Consiliu, Liana Cantacuzino si vampirul milenar Maximilien Hess, ei ajung in South Island, in Noua Zeelanda, pentru a cauta baza vampirilor din noua rasa.

Cu doctorul Jesse Carver rapit si cu sentimentele ei pentru acesta aduse la tacere datorita constrangerii lui Hess, Liana este fortata sa se comporte ca si cum Jesse nu ar insemna nimic pentru ea, in timp ce pe dinauntru, ea moare cate putin. Cerandu-i-se de catre liderii noii rase sa isi tradeze cauza si pierzand controlul oamenilor sai rand pe rand, Liana trebuie sa distruga sediul unde sunt creati noii vampiri inainte ca intreaga ei lume sa se prabuseasca.

Order Restored este cea de-a treia carte a seriei The Impaler Legacy, o saga cu vampiri ca nicio alta.

Parerea mea:

The Impaler Legacy este una dintre putinele serii care m-au surprins constant, inca de la primele randuri. Nu a existat niciun moment in care sa pot anticipa ce va urma si nu am intalnit niciun aspect previzibil. Ultima carte din serie este construita in acelasi mod. Desi volumul al doilea, A Victory that Counts, s-a incheiat cu o mica victorie, intamplarile din povestirea satelit Casualties of War au dat totul peste cap, spulberand acea clipa de liniste abia obtinuta. Nu e de mirare asadar ca Order Restored incepe in forta, iar tensiunea si suspansul invaluie intreaga poveste. Volumul este incarcat de adrenalina, evenimentele se desfasoara cu repeziciune, scenele se schimba des, iar protagonistii se straduiesc sa faca fata valului de provocari. Interesant este insa ca nu ai nici o secunda senzatia ca ritmul ar fi exagerat. Dimpotriva. Intamplarile se deruleaza firesc, situatiile evoluand unele din altele fara a avea nimic fortat in ele.

O regasim asadar pe Liana Cantacuzino in mijlocul unui razboi a carui miza a crescut brusc dupa ceea ce s-a petrecut in Casualties of War. Insa datorita lui Max, protagonista a suferit o schimbare cu doua taisuri. Pe de-o parte, aceasta ii permite sa isi pastreze obiectivitatea si sa ia decizii cu mintea limpede, fara a fi influentata de propriile sentimente. Insa in acelasi timp, pare sa dea nastere unei situatii fara iesire si mai mult, ii blocheaza protagonistei capacitatea de a-si exprima toate emotiile, ceea ce duce la o tensiune interioara crescanda, care ameninta sa explodeze la un moment dat. De-a lungul romanului, consecintele acelei decizii fulgeratoare isi arata alternativ cele doua fete, pastrand in acest fel un fel de val de neclaritate ce nu iti permite sa o cataloghezi drept o hotarare buna sau una mai degraba neinspirata.

Ce mi-a placut enorm este faptul ca autoarea nu lungeste inutil momentele de criza, doar pentru a-si tine cititorii in suspans. Conflictele si infruntarile au un ritm natural, adica exact asa cum te-ai astepta tinand cont de cine sunt protagonistii. Max este unul dintre cei mai vechi vampiri, cu mai mult de un mileniu de experienta, iar Liana a fost pregatita intreaga viata pentru a lupta intr-un astfel de razboi. Chiar daca inamicii lor ii depasesc ca numar si chiar daca cei care sunt responsabili de intreaga situatie sunt incredibil de puternici, nici unul dintre protagonisti nu face vreo greseala stupida in cele mai importante momente, asa cum se intampla adesea in nenumarate alte romane. Autoarea nu te lasa nici o clipa sa uiti istoria personajelor si ofera o poveste bine gandita, lipsita de artificii fara sens. Pentru ca intr-un razboi, greselile nu isi au locul, iar deciziile proaste nu au cum sa conduca la o victorie. Iar daca cineva ar fi putut invinge intr-o lupta atat de crancena, care are ca miza chiar soarta lumii, atunci Liana si Max, impreuna, sunt aceia. In plus, ambii sunt constienti mereu ca pot pierde totul, ambii stiu ca victimele colaterale sunt imposibil de evitat si ambii sunt pregatiti sa lupte pana la capat, indiferent de riscuri. Iar pierderi apar intr-adevar si sunt extrem de dureroase, pentru ca unele dintre cele mai importante si placute personaje secundare nu apuca sa se bucure de un final fericit. Insa exact aceste momente care iti rup inima sunt si cele care ofera veridicitate povestii. Exact acelasi rezultat mi se pare ca il are si relatia in continuare relativ incordata dintre Liana si Max. Desi Max nu i-a dat motive protagonistei sa se indoiasca de el, cei douazeci si ceva de ani in care a fost invatata sa nu aiba incredere in vampiri isi fac in continuare simtita prezenta. Prin urmare, Liana inca are momente in care oscileaza intre a colabora cu Max sau a scapa de el cu prima ocazie. Cu siguranta daca Liana ar fi renuntat din prima clipa la crezul sau de o viata, povestea ar fi pierdut din autenticitate, insa prin acele oscilatii, este subliniata lupta care se duce in continuare in mintea eroinei care trebuie sa impace ceea ce stia de atat de mult timp cu ceea ce descopera pe parcurs.

The Impaler Legacy este probabil una dintre cele mai realiste povesti fantasy pe care le-am citit pana acum. In ciuda faptului ca se foloseste de supranatural pentru a-si construi povestea, autoarea reuseste sa le ofere un aer atat de veridic incat ai impresia ca s-a inspirat parca dintr-o parte reala a vietii, parte la care ea are acces, insa care pentru majoritatea dintre noi, ramane secreta.

Bile albe:

– Modul in care autoarea reuseste sa isi construiasca personajele astfel incat la final sa ai senzatia ca tocmai ai citit povestea unor persoane reale, pe care le cunosti cu adevarat si care iti raman in suflet ca niste prieteni vechi, chiar daca unele dintre ele au disparut mai repede decat ti-ai fi dorit.

– Oh, am adorat momentul in care protagonista se foloseste de steagul Romaniei pentru a solicita ajutor. Mi s-a parut grozava ideea, mai ales ca resursele erau atat de limitate, iar rezultatul a fost pur si simplu imposibil de ignorat si extrem de sugestiv! Cred ca am ramas cu un zambet larg pe fata pana la ultimul rand din carte, din cauza acelor paragrafe.

Bile negre:

– Putin, putin prea grabit parca finalul. Ma rog, nu finalul in intregime, ci aspectul legat de revenirea la normal a Lianei, dupa constrangere. As fi preferat o rezolvare putin mai lenta, mi s-a parut parca prea… fulgeratoare schimbarea, in ciuda a tot ceea ce a descoperit Liana despre ea pe parcursul evenimentelor.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

The Impaler’s Revenge (seria The Impaler Legacy, volumul 1) – Ioana Visan

A Victory that Counts (seria The Impaler Legacy, volumul 2) – Ioana Visan