Publicat în Klaus Iohannis

Pas cu pas – Klaus Iohannis

Pas cu pas - Klaus IohannisDisponibil la: Curtea Veche

Colectia: In afara colectiilor

Anul aparitiei: 2014

Numar pagini: 216

 

Sinopsis:

„Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani.”

Klaus Iohannis este primarul municipiului Sibiu, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) şi candidatul la Preşedinţia României din partea Alianţei Creştin-Liberale. S a născut pe 13 iunie 1959 la Sibiu, a urmat Liceul „Samuel von Brukenthal“ şi a absolvit cursurile Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Între 1983 şi 1989 a fost profesor la diferite şcoli şi licee din Sibiu şi din împrejurimi, iar între 1989 şi 1997 a predat fizica la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal“ din oraşul natal. În 1990 a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), formaţiune al cărei preşedinte a fost între anii 2002 şi 2013. Din 1997, a fost inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, iar în 1999 a devenit inspector general. Un an mai târziu, a fost ales primar al Sibiului, funcţie pe care o ocupă de 14 ani, câştigând patru mandate până acum. Este căsătorit, din 1988, cu Carmen Iohannis, profesoară de engleză. În 2013 a devenit membru PNL şi prim-vicepreşedinte al partidului, iar în iunie 2014 a fost ales preşedinte al acestui partid. A fost unul dintre artizanii fuziunii dintre PDL și PNL, reușind astfel constituirea celui mai mare partid de centru-dreapta de după 1989.

Parerea mea:

Cei care se asteapta la literatura stralucitoare, la cine stie ce tehnici stilistice sau, si mai si, la dezvaluiri incendiare din viata presedintelui Klaus Iohannis vor fi cu siguranta dezamagiti de volumul autobiografic al acestuia, Pas cu pas. Departe de a fi vreo incercare de a transforma o viata normala intr-un spectacol incredibil, Pas cu pas urmareste pasii care l-au adus pe un profesor de fizica din provincie in postura de candidat la presedintie.

Primul capitol este cel prin care se trece rapid prin copilaria, adolescenta si tineretea lui Klaus Iohannis, toate obisnuite, necontinand indicii asupra drumului ambitios pe care va pasi mai tarziu. Desigur, poate ca oamenii care i-au stat alaturi naratorului de-a lungul vremii ar avea o perspectiva cu totul diferita. Poate ca Iohannis a fost un copil sau un tanar iesit din comun. Insa cum avem parte numai de punctul de vedere al acestuia, ar fi cu siguranta ciudat sa dam peste un autoportret prea magulitor. Klaus Iohannis ofera un rezumat scurt si obiectiv asupra vietii sale, parca grabindu-se sa ajunga mai rapid la perioada pe care o considera mai importanta.

Ma refer la anii petrecuti ca primar al orasului Sibiu, perioada ce este descrisa de data aceasta mai in amanunt, de-a lungul a doua capitole. Mi s-a parut de-a dreptul fascinant modul in care Iohannis a reusit sa transforme un oras pe care l-a preluat aproape in paragina. Probabil ca Sibiul de acum 15 ani nu era neaparat mai rai rau decat alte orase ale tarii, insa adevarul este ca a pune pe picioare orice oras romanesc este o adevarata provocare. Iar a-l transforma intr-o capitala culturala europeana, aliniat asadar la niste standarde foarte ridicate, suna ca un tel de-a drepul imposibil. Am totusi de facut o mentiune referitoare la aceste doua capitole dedicate Sibiului. Nu au fost nicio clipa neinteresante sau plictisitoare. Insa cred ca a lipsit totusi ceva din povestire, pentru ca de cateva ori, ma simteam nerabdatoare parca sa trec mai repede la urmatorul capitol. Banuiesc ca sirul nesfarsit de reusite poate fi motivul. La inceput, Iohannis enumera si o serie de obstacole pe care a trebuit sa le infrunte pentru a face din Sibiu orasul pe care il visa. Mai tarziu insa, lucrurile par sa inceapa sa se miste cu o usurinta mai mare, iar problemele relatate sunt din ce in ce mai rare. Imi imaginez totusi ca in viata reala lucrurille au stat diferit, doar ca autorul a considerat neplacerile prea putin importante in comparatie cu reusitele si s-a axat spre final in special peste acestea din urma. As fi preferat o relatare mai echilibrata intrucat metoda folosita risca sa iti piarda interesul la un moment dat. Insist insa, nu pentru ca ceea ce se povesteste nu ar fi captivant, ci doar pentru ca este intr-o oarecare masura prea liniar, prea lipsit de asperitati.

Urmatorul capitol prezinta trecerea de la rolul de primar la cel de membru important al politicii „mari” si ascensiunea rapida in cadrul partidului. Am vazut pe Internet cateva articole ale unor jurnalisti politici ce remarcasera modul diplomat in care Iohannis trateaza schimbarile din cadrul partidului la care a aderat. Pentru cititorii care pana acum nu au avut nici cea mai vaga urma de interes pentru subiectul politica, acest capitol va fi vazut probabil ca necesar, insa ma indoiesc ca va trezi vreo curiozitate majora.

Ultima parte a cartii traseaza in linii largi planul de actiune al viitorului presedinte, modul in care Iohannis intelege rolul acestuia in conducerea tarii, aspectele pe care le considera prioritare. Pentru cei care i-au urmarit declaratiile de-a lungul campaniei electorale, aceste aspecte nu vor reprezenta neaparat noutati. Ce mi se pare interesant este ca Iohannis nu se arunca la promisiuni pe care cel mai probabil nu ar putea sa le tina. Contrar parerii generale, presedintele tarii nu poate schimba un stat doar pocnind din degete, oricat de bune ar fi intentiile sale si oricata vointa ar avea. Pur si simplu, legea nu ii permite o libertate de miscare foarte mare. Orice candidat la presedintie cunoaste limitarile pozitiei pe care spera sa o ocupe si ar fi aberant sa promita alegatorilor lucruri pe care stie ca va fi imposibil sa le indeplineasca.

Am citit volumul din curiozitate, pentru a afla mai multe despre cel care ne va fi presedinte in urmatorii 5 ani si pentru ca realizarile sale privitoare la orasul pe care l-a condus timp de 14 ani mi s-au parut demne de interes. Mi-a placut sa descopar acelasi stil direct, aproape sec, pe care il abordeaza si in discutiile publice, aceeasi discretie si acelasi dispret pentru circ, pentru scandal si senzational pe care il adopta majoritatea politicienilor. Desigur, interesul meu a fost mai mare si pentru ca este prima data cand am senzatia ca suntem in sfarsit pe drumul cel bun ca tara, insa cum politica este un subiect ce da nastere uneori unor adevarate razboaie, prefer sa ma limitez la a prezenta cartea pe cat de obiectiv pot.

Asa cum spuneam la inceput, cei care isi inchipuie ca vor gasi in acest volum indeajuns material pentru barfe si pentru tot felul de povesti senzationale, vor fi cumplit de dezamagiti inca de la primele pagini. V-o recomand strict pentru a va convinge ca imposibilul poate deveni posibil cat timp oamenii care se dedica unui scop o fac din suflet, cu o vointa de neclintit, fara a fi dispusi la compromisuri. Desigur, meritul pentru stadiul in care a ajuns Sibiul nu ii poate fi atribuit in totalitate doar primarului, ci evident, si echipei care i-a stat aproape in toti anii. Insa pana si a reusi sa iti formezi o echipa capabila este o abilitate care le lipseste multor politicieni.

Si in final, pentru ca suntem totusi pe un blog despre carti, va las cu un citat care mie mi-a adus zambetul pe buze:

pas cu pas - k.iohannis

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Intre acte – Radu Beligan

SUSPECT. Dosarul meu de la Securitate – Jan Willem Bos

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

8 gânduri despre „Pas cu pas – Klaus Iohannis

    1. Acum, sa speram si ca nu o sa ne dezamageasca 🙂
      Cat despre carte, daca nu pornesti cu niste asteptari nerealiste (cum am mentionat si in recenzie), cred ca o sa iti placa. Mie mi s-a parut foarte interesanta cel putin datorita povestilor despre evolutia Sibiului si datorita ambitiei lui Klaus Iohannis de a aduce orasul la un nivel cum nu prea se mai intalnise in Romania.

  1. Cu rezultatul alegerilor astea, am început să am o mică speranță că poate lucrurile se vor schimba în bine pentru România. Nu știu dacă voi vrea să citesc cartea asta, nu-mi place deloc politica, dar dacă aș citi-o, ar fi de curiozitate, să aflu ce anume a realizat exact Iohannis și cum a reușit să ajungă într-o asemenea poziție.
    Frumos citatul pe care l-ai scos, apropo 🙂

    1. Cred ca foarte multi am trecut in perioada aceasta prin exact aceleasi lucruri 🙂 Pentru prima data am fost interesati sa participam la vot, pentru prima data ni s-a aprins speranta ca viitorul ar putea fi in sfarsit diferit…
      Si eu am citit volumul din curiozitate, tocmai pentru ca mi s-a parut ca Iohannis este un politician diferit fata de cei cu care s-a obisnuit tara noastra. La fel cum ai spus si tu, nici eu nu avusesem pana acum nici cel mai vag interes pentru subiectul „politica”.
      Oricum, practic doar capitolul patru (cel despre trecerea de la politica din provincie la cea din Bucuresti) este strict despre politica. Primele trei il dezvaluie pe omul si pe administratorul K. Iohannis mai degraba decat pe politicianul K.Iohannis.
      Si mie mi s-a parut foarte dragut fragmentul acela si am fost de asemenea placut surprinsa de declaratiile lui facute in media si la evenimente cum ca va sustine si promova cultura, cartile, cititul, ca din punctul acesta de vedere, va fi diferit de presedintii de pana acum. Iar faptul ca si-a ales un purtator de cuvant care este jurnalist si scriitor (Tatiana Niculescu Bran) pare sa fie deja o dovada in acest sens.

  2. Am cumparat si eu cartea de la targ (cu autograf).
    A fost prima oara cand m-am implicat activ, pana acum nu ma interesa politica, desi votam, dar pe principiul „alegem raul mai mic”. Dar acum, in turul doi, eu l-am votat pe el, nu anti-Ponta.
    Felul cum a lucrat Dumnezeu mi s-a parut extraordinar. Erau multi care ziceau ca nu se poate recupera diferenta de la primul tur, dar daca Dumnezeu lucreaza intr-un fel sau altul, se intampla minunea. Am citit pe net ca Dragnea da vina pe Dumnezeu (parea spus asa mai la nervi), dar m-am gandit ca are dreptate. 🙂

    1. Tocmai spuneam intr-un comentariu anterior ca e pentru prima data cand generatia noastra a fost cu adevarat interesata de chestia asta. Majoritatea prietenilor mei au fost asa si in plus, am gasit aceeasi idee si pe o multime de bloguri, site-uri, etc. Iar tu ai confirmat acelasi lucru 😀 Cred ca nu am avut niciodata emotii atat de mari ca in ziua in care se anuntau rezultatele, cateva ore nici nu stiam unde sa ma mai uit, pe site-uri, pe FB, la TV, parca era un sir de explozii care veneau una dupa cealalta! Si parca toata lumea era in focuri 😀 Chiar si dupa ce devenise clara diferenta, nu indrazneam sa sper ca e adevarat, ma temeam de o rasturnare brusca de situatie..

      1. Eu am cam stat pe facebook. A fost prima oara si cand am stat cu orele pe fb. Si cand a anuntat pe facebook ca a castigat :D…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s