My Weekly Book

Ignite Me (seria Atingerea lui Juliette, volumul 3)

Tahereh Mafi

Numar pagini: 416

Data aparitie: 4 februarie 2014

Sinopsis:

Ultimul volum al seriei Atingerea lui Juliette iti va taia respiratia si a fost descris de Ransom Riggs, autorul bestseller-ului Miss Peregrine drept o uimitoare saga a descoperirii de sine si a iubirii interzise.

Juliette stie ca ea ar putea fi singura care poate opri Restauratia. Dar pentru a o invinge, va avea nevoie de ajutorul singurei persoane in care nu credea ca se va putea increde vreodata: Warner. Si pe masura ce incep sa colaboreze, Juliette va descoperi ca tot ceea ce credea ca stie despre Warner, despre propriile abilitati si chiar si despre Adam – este gresit.

In Spulbera-ma, Tahereh Mafi a creat o poveste captivanta si originala ce combina ce e mai bun din genurile distopic si paranormal, iar cartea a fost considerata de Publishers Weekly o lectura captivanta scrisa de o autoare ce nu se teme sa isi asume riscuri. Volumul al doilea, Unravel Me si-a uimit fanii prin rasturnarile de situatie surprinzatoare iar autoarea Kami Garcia l-a considerat “primejdios, sexy, romantic si intens”. Acum, cea din urma carte aduce seria in punctul culminant printr-un final socant.

Parerea mea:

Ce veti citi mai jos nu cred ca este o recenzie. Nu pot sa fac o recenzie adevarata acestui roman. Nu pot. Asa ca ceea ce veti citi este doar o incercare de a reda cat mai mult din ce am simtit citind ultimul volum al seriei Spulbera-ma.

Daca ar fi sa imi petrec restul vietii pe o insula pustie si sa pot lua o singura carte cu mine acolo, Ignite Me ar fi acea carte. Am terminat romanul de vreo doua zile si sunt inca intr-un fel de clopot de sticla impenetrabil pe care aceasta poveste l-a creat in jurul meu. Nu vreau sa mai citesc altceva, nu vreau sa vorbesc cu nimeni despre orice altceva, nu vreau sa aud nimic, sa vad nimic si nu vreau ca gandurile mele sa se indrepte spre absolut nimic altceva. Vreau doar sa raman asa, cu toate miile de emotii si zambete si sentimente pe care mi le-a oferit ultimul volum din seria lui Tahereh Mafi. A fost magic, jur ca a fost magic. Mi-a captat toata fiinta, l-am citit cu sufletul parca si am iubit fiecare pagina, fiecare paragraf, fiecare cuvant. Stiti cum am citit aceasta carte in cea mai mare parte a timpului? Citeam un paragraf si pentru ca era atat e incredibil de frumos il reciteam iar si iar si iar. Apoi treceam mai departe. Parcurgeam alte doua-trei randuri, apoi ma intorceam la paragraful dinainte ca sa il mai citesc inca o data. Si astfel de paragrafe se gaseau aproape pe fiecare pagina! Nu stiu cum sa explic exact cat de tare am adorat cartea aceasta. Dar de 3 zile, mintea mea se afla acolo, in poveste, mult mai des decat aici, in realitate.

Mai mult decat orice altceva, Ignite Me este o poveste de dragoste. Una perfecta. Abia apoi poate fi considerata si o distopie, un roman fantasy, paranormal sau altceva. Poate ca per ansamblu, ca volum apartinand mai multor genuri, Ignite Me ar putea avea cateva aspecte discutabile. Am aruncat o privire foarte scurta pe cateva recenzii de pe GoodReads si am vazut ca unii cititori au fost dezamagiti de cate un aspect al cartii. Nu am poposit destul acolo cat sa citesc totul si sa le dau sau nu dreptate. Pentru mine volumul a fost mai mult decat perfect. Oricum, cred ca oricine poate fi de acord ca cel putin din punct de vedere al povestii de iubire, Ignite Me intrece toate asteptarile. Mi-a placut enorm seria Atingerea lui Juliette si speram din tot sufletul ca ultimul volum sa nu ma dezamageasca. Fara sa vreau, aveam asteptari ridicate, chiar daca incercasem sa evit acest lucru. Insa nu imi imaginam ca autoarea va reusi sa creeze o incheiere a seriei care sa fie atat de coplesitoare. Cred ca daca as putea sa aleg acum o super-putere, nu as vrea nici abilitatea de a zbura, nici aceea de a citi ganduri, nici capacitatea de a calatori in timp sau altceva similar. Ci as vrea doar talentul lui Tahereh Mafi de a asterne cuvinte, pentru a putea continua in mintea mea povestea aceasta la nesfarsit.

Mi-e greu sa vorbesc despre cartea aceasta fara sa dezvalui din ea lucruri pe care stiu ca ar trebui sa le descoperiti singuri. Imi vine sa imi incalc toate regulile acelea legate de lipsa spoilerelor si sa va povestesc tot, pentru ca am impresia ca altfel nu am cum sa va spun cat de frumoasa este cartea aceasta. Cred ca doar emotiile pe care le-am experimentat ma opresc de la a dezvalui ceva, pentru ca mi-as dori ca toti cei care parcurg romanul sa simta aceleasi lucruri citindu-l.

In volumul satelit Fracture Me, narat din perspectiva lui Adam, am inteles cu adevarat diferenta dintre sentimentele lui Adam si ale lui Warner, modurile atat de diferite prin care acestia o privesc pe Juliette precum si felul in care protagonista incepe sa se transforme, sa devina ea insasi si implicatiile acestei metamorfoze asupra relatiilor pe care le are cu cei doi baieti din viata ei. In Ignite Me, acest proces de evolutie al eroinei atinge punctul culminant, iar Juliette devine in sfarsit ceea ce trebuie sa fie, intelegandu-si acum toate emotiile, intreaga transformare si toate sentimentele traite. Nu este de mirare asadar ca treptat, legaturile ei cu cei din jur se schimba, iar dezvaluirile socante care vin una dupa alta nu fac decat sa ii descopere o fata nevazuta pana acum a evenimentelor din trecut si a oamenilor care o inconjoara. Candva in timpul lecturii, in ciuda fascinatiei cu care citeam, ultimele ramasite de obiectivitate din mine incercau sa isi manifeste nemultumira asupra faptului ca protagonista parea prea indecisa, prea lenta in luarea unei decizii. Insa mi-am dat seama imediat ca sunt nedreapta, pentru ca mare parte a actiunii are loc in doar cateva zile. Asa ca emotiile mixte ale lui Juliette, ezitarile ei si nehotararea nu sunt doar acceptabile, ci perfect logice daca iei in considerare toate elementele. Atat portretul ei cat si al lui Warner sunt absolut desavarsite. Chiar daca uneori comportamentul lor poate fi de-a dreptul innebunitor pentru unii cititori (nerabdatori ca mine), fiecare gest, fiecare pas inapoi, fiecare cuvant, fiecare alegere au rolul lor si motivatii solide. Le-am inteles toate emotiile, pur si simplu reuseam sa vad in spatele fiecarei actiuni intregul sistem care a dus la alegerea respectivei replici sau a unui gest anume. Fiecare dintre noi suntem ca niste marionete, insa papusarul nu este o alta fiinta, ci propriul trecut, propriile aspiratii, amintiri, sperante, vise, temeri si experiente. Iar Tahereh Mafi reuseste sa dea viata personajelor sale bazandu-se exact pe acest lucru si mai mult, reuseste sa si faca vizibila cititorului intreaga gama de aspecte pe care s-a cladit personalitatea protagonistilor. Personajele secundare sunt si ele construite cu la fel de multa atentie si grija pentru detalii. Pe Kenji l-am indragit la fel de tare ca si pe Warner si Juliette si am fost inca o data surprisa in mod placut de complexitatea acestui personaj. As vrea sa vorbesc despre fiecare personaj, sa analizez caracterul si alegerile fiecaruia, insa cu siguranta m-as lungi prea mult. Oricum, daca cititi romanul, va rog, va rog scrieti-mi aici impresiile voastre, imi doresc teribil de mult sa discut cu cineva toate detaliile povestii 😀

In volumele satelit Destroy Me si Fracture Me, precum si in cea de-a doua carte a seriei, Unravel Me, mi s-a parut ca stilul autoarei nu a mai fost la fel de halucinant si fascinant ca in cel dintai roman, Spulbera-ma. Insa in Ignite Me, Mafi revine la acelasi stil uimitor cu care a impresionat prima data. Au fost nenumarate pasaje pe care le-am citit cu respiratia taiata, momente in care simteam ca o sa imi explodeze inima de atatea emotii care ma invadau, fraze atat de frumoase incat nu puteam decat sa le recitesc iar si iar si sa ma minunez cum mintea unui om poate lega in acest fel cuvintele. Exista replici amuzante, paragrafe la care nu te poti opri din chicotit. Exista fraze atat de puternice incat te fac pe tine sa te simti mai puternic, exista fragmente care iti modeleaza sufletul si pagini care te scot din viata ta si te inlantuie intre cuvintele povestii. Cred ca niciodata nu am zambit mai mult in timpul unei lecturi. Am zambit datorita umorului, am zambit de incantare, de emotii, de bucurie.

Nu stiu daca tuturor cititorilor romanul li se va parea la fel de impresionant. Exista carti pe care le percepi mai personal decat pe altele, care ating parti din tine si te fac sa le privesti intr-o alta lumina, ca si cum ar fi scrise pentru tine. Si in timp ce tu traiesti pur si simplu povestea respectiva, alti cititori pot sa o gaseasca banala. Poate ca este si cazul romanului Ignite Me. Poate ca nu va va placea la fel de tare. Insa pentru mine a fost acel gen de lectura care te captiveaza in intregime, care te face prizonier si de care nu vrei sa te eliberezi, care te face sa visezi asa cum putine carti o fac, care te transforma si te face sa devii mai tu decat erai pana atunci, care iti reda fragmente din tine pe care ti le-au furat anii si viata sau pe care pur si simplu le-ai pierdut de-a lungul vremii.