romane postapocaliptice – Page 3

Fracture Me (seria Atingerea lui Juliette, volum satelit 2.5) – Tahereh Mafi

Posted on 09/01/201429/10/2014 by roxtao

Fracture Me (seria Atingerea lui Juliette, volum satelit 2.5)

Tahereh Mafi

Data aparitie: 17 decembrie 2013

Numar pagini: 68

Sinopsis:

In aceasta nuvela de 60 de pagini din seria Atingerea lui Juliette, va fi dezvaluita soarta rebelilor din Omega Point in momentul in care acestia lupta contraRestauratiei. Avand actiunea setata dupa ultimele momente din Unravel Me, Fracture Me este narata din perspectiva lui Adam.

Pe masura ce Omega Point isi pregateste asaltul impotriva soldatilor Restauratiei stationati in Sectorul 45, atentia lui Adam este tot mai departe de lupta care e pe cale sa inceapa. Este naucit inca de despartirea de Juliette, ingrijorat pentru viata prietenului sau si mai preocupat ca niciodata pentru siguranta fratelui sau, James. Si chiar in momentul in care Adam incearca sa isi dea seama daca viata aceasta este pentru el, alarma incepe sa sune. E timpul pentru razboi.

Pe campul de lupta, se pare ca sansa este de partea lor – dar sa il invinga pe Warner, fratele sau abia descoperit, nu va fi usor. Restauratia nu poate tolera rebeliunile si va face orice pentru a strivi rezistenta… chiar si sa ii ucida pe toti cei pe care Adam ii iubeste.

Fracture Me pregateste scena pentru Ignite Me, finalul exploziv al distopiei create de Tahereh Mafi. Este o nuvela ce nu trebuie ratata de cititorii care adora povestile pline de actiune si romance precum seria Veronicai Roth, Divergent, a Suzannei Collins, Jocurile Foamei sau a autoarei Marie Lu, Legend.

Parerea mea:

In primul volum al seriei Atingerea lui Juliette, Spulbera-ma, nu am ales nici o tabara a triunghiului amoros format din Juliette, Warner si Adam. Nuvela satelit 1.5, Destroy Me, narata din punctul de vedere al lui Warner nu mi-a schimbat nici ea parerea. Abia in cel de-al doilea volum al seriei, Unravel Me, am fost iremediabil fermecata de Warner, iar Adam a parut deodata sters, mediocru si chiar putin enervant. Putin doar.

Ei bine, mi se pare ca nuvela aceasta, Fracture Me, accentueaza toate liniile in care au fost prezentate personajele pana acum. In doar 68 de pagini, ofera niste revelatii uimitor de puternice. In plus, am observat si un aspect pe care il ratasem in cartile anterioare: portretele lui Adam si Warner pe care le privim noi sunt de fapt cele pe care le vede Juliette. Iar asta nu inseamna ca sunt neaparat si cele reale, mai ales ca ele se schimba in functie de transformarile pe care le sufera personalitatea si mentalitatea protagonistei. Prin urmare, nu este surprinzator ca fata fragila din primul volum era cucerita de Adam, cel care parea un erou dornic sa o salveze din ghearele inamicului si in acelasi timp, terifiata de Warner, cel care era imaginea raului. In volumul al doilea, Juliette incepe la un moment dat sa se transforme, sa isi cunoasca potentialul, sa evolueze si totodata, sa petreaca mai mult timp atat langa Adam cat si langa Warner si sa ii vada asa cum sunt ei de fapt cu adevarat. Si devine evident faptul ca amandoi sunt departe de imaginile pe care si le crease ea la inceput despre ei. Adam nu e deloc printul menit sa o salveze, iar Warner nu este tocmai monstrul ingrozitor.

Dar ceea ce surprinde cel mai mult in aceasta nuvela nu este modul in care ii priveste ea pe cei doi protagonisti ci modul in care o vad ei pe Juliette. Este socanta diferenta! In ochii lui Warner, Juliette este puternica! O incurajeaza mereu sa isi atinga potentialul, sa se dezvolte, sa isi depaseasca limitele, sa devina cea mai buna versiune a ei. Insa privind prin ochii lui Adam, aceeasi Juliette devine o fata slaba, cu probleme grave, care nu are nici o sansa sa ajunga sa detina controlul asupra ei insasi, iar in in unele momente pare chiar usor sarita de pe fix. Ceea ce vrea mereu Adam este sa o puna intr-o vitrina unde sa nu o atinga nimic, niciodata. Intr-adevar, nu poti nega faptul ca isi doreste sa o stie in siguranta, dar face asta intr-un mod care i-ar pune bariere, care ar lasa-o intr-o stare deznadajduita, care ar tine-o in lanturi aproape, fara sa ii permita sa se cunoasca, sa isi implineasca destinul si sa reuseasca sa descopere si sa controleze ceea ce este. Lui Adam ii este frica uneori de Juliette si mai mult, are momente in care o considera o povara. Toate aceste lucruri sunt vizibile inca de la inceput, iar apoi pe tot parcursul povestii. Dar finalul este cel care confirma faptul ca Adam nu simte pentru Juliette ceea ce parea sa simta. Este dispus sa renunte la ea, aproape ca recunoaste deschis ca nu isi mai doreste sa fie impreuna si alege sa se bucure de liniste in clipele in care soarta ei atarna de un fir de par. Nu doar ca nu se grabeste sa o salveze, insa trebuie sa intervina un alt personaj pentru ca Adam sa se gandeasca macar la soarta Juliettei!

Totusi, nu spun ca este neaparat rau si nu il judec foarte aspru, pentru ca are motivele sale pentru care se comporta asa. Insa din punctul meu de vedere, Adam nu este in nici un caz potrivit pentru Juliette. Exact partile sale bune sunt cele care il fac sa nu fie o alegere adecvata pentru protagonista, asa ca este imposibil sa il vezi totusi ca pe un personaj neplacut. Isi iubeste fratele mai presus de orice, prioritatile sale avandu-l mereu in centru pe acesta. Adam a pierdut mult, s-a maturizat fortat, experimenteaza acum un eveniment traumatizant care il face sa priveasca totul intr-o alta lumina si abia incepe sa inteleaga ceea ce isi doreste de fapt de la viata. Poate ca pare egoist uneori, insa tot ce face sau gandeste sta de fapt sub influenta devotamentului pentru James, ceea ce il disculpa. Totusi, ultimele cuvinte ale nuvelei pot sugera o noua schimbare a modului in care Adam percepe intreaga poveste, asa ca nu ar trebui ignorata nici posibilitatea ca autoarea sa ne rezerve cateva surprize din partea acestui personaj.

Am scris pana acum numai despre caracterul lui Adam si relatia dintre protagonisti pentru ca acesta mi se pare cel mai important aspect al nuvelei. Insa foarte semnificativ este si faptul ca autoarea ofera acum cateva informatii valoroase cu privire la ceea ce se intampla cu cei din Omega Point, mai ales ca intamplarile acestea vor influenta enorm destinul tuturor personajelor in viitor. Povestea incepe din momentele dinaintea luptei pe care am vazut-o si in finalul volumului Unravel Me din perspectiva Juliettei, continuandu-se insa cu cateva evenimente pe care protagonista nu a mai avut ocazia sa le afle. Iar acestea spulbera acel dram de stabilitate si siguranta pe care personajele reusisera sa il gaseasca odata ce au ajuns la Omega Point. Tocmai din acest motiv nuvela nu trebuie sub nici o forma ratata de fanii seriei care isi doresc sa aiba o imagine a actiunii. V-as sfatui ca inainte sa incepeti sa cititi Fracture Me, sa recititi ultimele 50 de pagini din Unravel Me, tocmai pentru a va reaminti toate detaliile si pentru a putea face o comparatie intre modurile in care aceleasi intamplari sunt vazute de catre cele doua personaje, Juliette si Adam.

Bile albe:

Modul in care autoarea reuseste sa pastreze un portret destul de echilibrat asupra lui Adam, chiar daca acesta se dovedeste a fi destul de diferit fata de cum paruse in cartile anterioare. Desi e aproape imposibil sa nu te enervezi descoperind gandurile protagonistului cu privire la Juliette, nu ai cum sa nu il admiri totusi pentru devotamentul si iubirea fata de fratele sau si pentru disponibilitatea de a face absolut tot ce este necesar pentru a asigura siguranta acestuia.

Bile negre:

Gandurile lui Adam se indreapta aproape in totalitate spre Juliette si James, ceea ce nu ofera indeajuns de multa lumina asupra personalitatii sale. Inteleg faptul ca momentan, contextul il forteaza practic sa isi concentreze atentia doar spre aceste persoane, insa am ramas cu senzatia ca tot nu il cunosc indeajuns pe Adam si mi-ar fi placut sa descopar si alte fatete ale sale.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Unravel Me (seria Atingerea lui Juliette, volumul 2) – Tahereh Mafi

Destroy Me (seria Atingerea lui Juliette, volum satelit) – Tahereh Mafi

Roland Hughes

John Smith – Last Known Survivor of the Microsoft Wars – Roland Hughes

Posted on 04/12/201329/10/2014 by roxtao

John Smith – Last Known Survivor of the Microsoft Wars

Roland Hughes

Data aparitie: 30 mai 2013

Numar pagini: 274

Sinopsis:

Daca Maiasii au stiut cand va fi inceputul sfarsitului pentru ca i-au mai supravietuit o data, inainte? Daca istoria noastra scrisa e la fel de corecta vechea poveste despre cei trei orbi care descriu un elefant? Daca literatura si emisiunile TV stiintifico-fantastice au anumite fragmente reale si corecte, ai stii care sunt acestea? Daca ochii tai pot privi doar o particica mica a unui colaj, ai stii ca este un colaj?

Fanii Babylon 5, Star Trek TNG, Battle Star Galactica si ai literaturii clasice stiintifico-fantastice vor fi incantati de vanatoarea complexa de indicii din acest roman. Atunci cand erai copil, ai invatat sa legi agrafe de hartie sau margelute pentru a crea un colier. Aseaza-te si priveste cum „margelutele” pe care le-ai avut toata viata la indemana formeaza un tablou pe care nu il puteai vedea. Ia in considerare o clipa posibilitatea prezentata in poveste, apoi tine-te bine pe durata calatoriei!

Parerea mea:

Atunci cand am inceput sa citesc John Smith – Last Known Survivor of the Microsoft Wars aveam o idee foarte, foarte vaga asupra a ceea ce voi descoperi in aceasta carte. John Smith – Last Known Survivor of the Microsoft Wars este un roman post-apocaliptic, insa stilul ales de autor il diferentiaza de toate cartile similare pe care le-am mai citit. Povestea ne este prezentata sub forma unui interviu, cadrul fiind o lume noua, construita peste ramasitele lumii din prezentul nostru. Intreaga istorie a trecutului si a momentelor dinaintea si dupa ceea ce a insemnat sfarsitul lumii pe care o cunoastem noi este narata de catre John Smith, ultimul supravietuitor al „Razboaielor Microsoft”. Autorul porneste de la situatia actuala mondiala, acoperind o paleta foarte larga de domenii, pentru ca apoi sa se intoarca in trecut, la misterele Atlantidei si soarta locuitorilor acesteia, dar si la influenta pe care au avut-o acestia in cursul istoriei a nenumarate civilizatii. Practic, sunt acoperite unele dintre cele mai importante aspecte ale umanitatii din ultimele cateva mii de ani, iar genul post-apocaliptic incepe sa se impleteasca cu cel fantasy, cu thrillerul si cu genul conspirativ. Extrem de interesanta mi s-a parut abilitatea autorului de a te face sa crezi ca ceea ce citesti este real. Pornind de la aspecte adevarate, trece apoi in fantastic atat de subtil incat nu sesizezi schimbarea, iar informatiile care ajung la tine mai tarziu par la fel de veridice ca cele de la inceput, despre care ai certitudinea ca sunt reale.

Un alt aspect demn de luat in seama este faptul ca spre deosebire de alte carti ce au drept cadru lumi post-apocaliptice, autorul nu isi centreaza atentia pe un personaj unic pe care sa il urmareasca de-a lungul actiunii. Evident, se poate spune ca intr-un fel, John Smith si Susan Krowley sunt protagonistii romanului, dar asta nu este intru totul adevarat. Pentru ca ei joaca doar rolul celor care faciliteaza relatarea povestii. Adevaratul personaj central este unul colectiv, din mijlocul caruia nu se distinge vreo figura mai importanta ca alta. Mai mult, nu primim niciun nume, portret sau actiune individuala, intrucat toate evenimentele narate pastreaza drept personaj principal un grup destul de mare, format din familiile privilegiate ale Atlantidei si personalul auxiliar.

Un lucru care m-a sacait de-a lungul a multe pagini este atitudinea lui Susan Krowley, cea care ii ia interviul lui John Smith. Inteleg ca odata distrusa lumea, oamenii care au supravietuit au fost nevoiti sa o ia practic de la capat, gradul de civilizatie si dezvoltare tehnologica avand o cadere brusca. Inteleg, de asemenea, ca povestile isi pierd din valoare si veridicitate pe masura ce trec anii si de asemenea, ca in momentul in care ti se spun lucruri ce nu se potrivesc cu situatia reala a lumii tale, tinzi sa nu le dai crezare. Susan Krowley traieste la mai bine de sase decenii de cand aproape totul a fost distrus. Tinand cont de faptul ca oamenii care au supravietuit au fost nevoiti sa se intoarca la o viata simpla, lipsita in mare parte de tehnologia avansata din prezent si ca generatiile urmatoare nu au nici macar amintirea acesteia, privind-o mai degraba ca pe un mit, este de inteles de ce Susan Krowley are tendinta de a nu crede vreun cuvant din ceea ce ii povesteste la inceput John Smith. Totusi, prin meseria pe care o are, cea de jurnalist, mi se pare ca ar fi trebuit sa fie mult mai deschisa la minte si sa fie in stare sa mentina un dialog mai complex. Din pacate insa, in prima jumatate a cartii avem parte mai mult de un monolog al lui John Smith, intrerupt de exclamatiile de uimire ale lui Susan Krowley si mai grav, de acuzatiile ei ca acesta ar minti, inventand tot ceea ce ii povesteste. Abia mult mai tarziu, discutia incepe sa fie una tipica intervievat- intervievator, Susan Krowley reusind in sfarsit sa puna intrebari potrivite, sa prinda indicii, sa deduca unele concluzii si sa se implice asa cum ar trebui sa o faca un jurnalist.

Desi nu este foarte lunga, povestea nu este una pe care sa o devorezi in cateva ore. Tocmai din cauza ca acopera nenumarate subiecte, ar trebui citita intr-un ritm moderat, cu intreruperi care sa iti permita sa „digeri” ceea ce ai citit, sa lasi lucrurile pe care le-ai descoperit sa se lege intre ele si sa se aseze la locul lor in puzzle-ul urias pe care l-a creat autorul. Roland Hughes nu doar ca expune o multime de aspecte importante ale prezentului si ale istoriei, dar si rastoarna o mare parte a acestora, creand origini noi pentru ele, oferindu-le fete diferite si explicatii total neasteptate. Religia, marile razboaie, miturile, civilizatiile disparute, evolutia stiintei, misterele pastrate pana astazi, intregul curs al istoriei, totul este modificat in povestea lui Roland Hughes, totul iti este prezentat intr-o lumina total diferita. Si cel mai impresionant este faptul ca oricat de incredibile ar parea toate aceste fatete noi ale lucrurilor, autorul reuseste sa ti le transmita intr-un mod veridic, facandu-te intr-adevar sa pui la indoiala adevarurile pe care le stiai si sa te intrebi „Nu cumva ar fi posibil…?”

Finalul ofera o surpriza care te va lasa cu un zambet larg pe buze, iar epilogul nu face decat sa iti creasca si mai mult uimirea, dand nastere unor legaturi care incep sa se impleteasca deodata.

Bile albe:

– Partea reala a povestii este atat de bine documentata, incat trecerea la imaginar se face insesizabil. Mai mult, de-a lungul romanului adevarul si fantasticul se amesteca in permanenta, oferindu-ti senzatia ca citesti de fapt o istorie alternativa a lumii.

– Echilibrul dintre nota personala a povestii si cea generala. Desi in mare parte cartea prezinta chestiuni despre omenire si evolutia ei, exista si insertii prin care avem brusc ocazia sa il privim pe John Smith de aproape, sa il vedem pe el ca om. Si il observam atat in ipostaza de acum, de supravietuitor al unei lumi disparute, impacat in sfarsit cu destinul, dar si in cea de adolescent inconjurat de drama, marcat pentru totdeauna de prabusirea intregului univers cunoscut, de singuratatea traumatizanta si de responsabilitatea enorma care a cazut pe umerii sai.

Bile negre:

Atitudinea lui Susan Krowley in prima jumatate a cartii.

English version:

When I started reading John Smith – Last Known Survivor of the Microsoft Wars I had a really, really vague idea about what I’ll find in this book. John Smith – Last Known Survivor of the Microsoft Wars is a post-apocalyptic novel, but the style chosen by the author makes it different from any other similar books that I’ve read. The story is told as an interview, the frame being a new world, built over the ruins of the world we know today. The entire history of the past and of the moments before and after the ending of the world as we know it today is told by John Smith, the last survivor of the Microsoft Wars. The author starts from the present global situation, covering a wide palette of domains, only to return in the past, at the mysteries of Atlantis and the fate of her inhabitants, with an eye also on the influence they had over many civilizations during the time. Matter-of-fact, the most important aspects of humanity in the last thousands of years are brought into focus, and the post-apocalyptic genre starts to blend with the fantasy, thriller and conspiratorial genres. The author’s ability to make you believe what you read it was really interesting. Starting with the real aspects, he then passes on to some fantastic things in such a subtle way that you don’t even feel the change and the information that gets to you later seems to be as truthfully as the pieces from the beginning, which are undoubtedly true.

Another important aspect is the fact that unlike other books based on post-apocalyptic worlds, in John Smith – Last Known Survivor of the Microsoft Wars, the attention is not centered on a single character which is observed during the story. Of course, in a way, you could say that John Smith and Susan Krowley are the main characters, but this is not completely true. Because their actual role is to deliver the story. The actual protagonist is a collective one, from which no figures can be identified as being more important than others. Moreover, we are not given any individual names, portraits or actions, because absolutely all the events have a pretty large group as a main character, represented by the privileged families of Atlantis and the auxiliary personnel.

One thing that annoyed me during several pages is Susan Krowley’s attitude, the woman who interviews John Smith. I understand that once the world was destroyed, the survivors were forced to practically start all over again, considering that the civilization degree and the technological development had a sudden decay. I also understand that stories tend to lose their value and their credibility during the years and also, that when you hear things that don’t correspond with the real situation of your world, you tend not to believe them. Susan Krowley lives at more than six decades after almost the whole world was destroyed. Considering the fact that the people who survived had to go back to a simple life, deprived of the advanced technology from our present and that the next generations don’t even have the memory of it, seeing it more like a myth, it’s obvious why in the beginning, Susan inclines not to believe a single word from John’s story. However, having a job like that, being a journalist, I really think she should have been more open-minded and more capable to sustain a more complex dialogue. Unfortunately, during the first half of the book, we basically get only a John Smith monologue, which is sometimes interrupted by Susan’s amazed exclamations and even more frustrating, by her accusations that he is lying, inventing everything he’s telling her. Only later, the conversation begins to look like a normal interview and Susan finally starts asking the right questions, seeing the clues, getting some of the conclusions and engaging as a real journalist should.

Although not very long, the story is not one you devour in a few hours. Because it covers countless themes, it should be read in a moderate rhythm, with breaks that allow you to “digest” what you’ve read, to give enough time to the newly discovered things to connect and take their place in the vast puzzle created by the author. Roland Hughes is not only discussing a lot of major issues of the present and of the history, but he is also overthrowing most of them, creating them new origins, offering them different faces and unexpected explications. The religion, the wars, the myths, the lost civilizations, the evolution of science, the mysteries kept until today, the whole course of the history, everything is changed in Roland Hughes’ story, everything is exposed in a different light. And the most impressing fact is that no matter how incredible those interpretations are, the author manages to deliver them in such a realistic way that you start to doubt the truths you know and start asking “What if…?”

The ending offers a huge surprise that will bring a large smile on your lips and the epilogue is just growing your amazement, creating more bonds that begin to suddenly mix together.

PROs:

– The real side of the story is so well documented that the transfer to the imaginary side is unnoticeable. Furthermore, during the story, the truth and the fiction keep blending together, giving you the feeling that you are actually reading an alternative history of the world.

– The balance between the personal tone and the general one. Although most of the story covers issues about the humanity and its evolution, there are a few paragraphs that allow us to suddenly see the real John Smith. And we get to see him in both the current state, as a survivor of a lost world, finally at peace with his destiny, but also as his old self, a teenager surrounded by drama, forever marked by the fall of his entire universe, by the traumatizing solitude and by the huge responsibility that fell on his shoulders.

CONs:

Susan Krowley’s attitude during the first half of the book.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Razboiul Z – Max Brooks

Casa Molimei – Jim Crace

Veronica Roth

Experiment (seria Divergent, volumul 3) – Veronica Roth

Posted on 15/11/201327/11/2014 by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 480

Sinopsis:

O singura alegere te poate transforma radical.

O singura alegere te poate distruge

O singura alegere te va defini

Societatea impartita pe factiuni in care Tris Prior credea candva a fost distrusa – spulberata de violenta, conflicte si tradari. Astfel ca atunci cand i se ofera sansa de a explora lumea dincolo de limitele cunoscute, Tris este pregatita. Poate ca, in afara orasului, ea si Tobias vor putea duce o viata nouă, lipsita de minciuni, loialitati puse sub semnul intrebarii si amintiri dureroase.

Insa noua realitate a lui Tris e si mai periculoasa decat cea pe care a lasat-o in urma. Vechile descoperiri devin imediat de neinteles. Adevarurile noi si explozive schimba inimile celor pe care ea ii iubeste. Si, o data in plus, Tris trebuie sa lupte pentru a intelege complexitatea naturii umane – si pe ea insasi –, fiind in acelasi timp nevoita sa faca fata unor alegeri imposibile despre curaj, loialitate, sacrificiu si iubire.

Narat dintr-o perspectiva duala captivanta, Experiment conduce seria Divergent catre un final tulburator, dezvaluind secretele lumii distopice care a fascinat milioane de cititori.

Parerea mea:

Cred ca niciodata nu am fost mai incantata ca acum de un astfel de final. Nu caut neaparat incheieri tulburatoare, insa obsesia pentru happy-end-uri siropoase si cliseice a autorilor de YA din ultimii ani a ajuns de-a dreptul exasperanta. Asa ca un final atat de realist precum cel din Experiment nu poate decat sa ma bucure. Nu il vad neaparat ca fiind incarcat de sensuri profunde, nu consider ca ar fi fost singura varianta in care sa se incheie aceasta serie, insa tocmai faptul ca lipseste o semnificatie majora mi se pare cu atat mai interesant. Pentru ca viata nu este dreapta. In realitate, binele nu invinge mereu raul, iar cei corecti nu ies mereu victoriosi. In Experiment, este parca preluata exact partea aceasta nedreapta a vietii: shit happens. Asa ca daca asta e valabil in realitate, de ce povestile pe care le citim intretin mereu o imagine falsa? Si chiar daca are legatura doar indirect cu volumul in sine, nu ma pot abtine sa nu fac o mentiune. Mii de cititori se plang pe bloguri si pe site-urile de profil ca toate romanele pentru tineri sunt construite pe aceleasi retete, ca vin cu aceleasi clisee obositoare si ca nu aduc nimic original. Iar in momentul in care un autor indrazneste sa schimbe in mod dramatic acest lucru, in clipa in care li se ofera in sfarsit ceva nou, aceiasi cititori sunt indignati la maxim din aceasta cauza, jurand sa nu mai citeasca vreodata o carte a autoarei, lasand cartea neterminata doar „din principiu” sau oferind o nota minima unei carti care altfel ar merita cu siguranta ceva mai multe. Mi se pare revoltatoare atitudinea unor astfel de cititori care refuza sa treaca peste aceleasi scenarii cliseizate pe care le criticau cu atat de multa vehementa si sa aprecieze acum o abordare nu doar diferita, dar de-a dreptul reusita pentru a incheia aceasta serie.

Recunosc, finalul m-a incantat probabil cel mai mult din toata cartea. Bine, finalul si inca un aspect. Este vorba despre o anumita dezvaluire legata de existenta lumii lui Tris. In primele volume, impartirea pe factiuni a reprezentat, din punctul meu de vedere, unul dintre punctele slabe ale povestii. Mi se parea lipsit de logica sa incerci sa imparti populatia in doar 5 grupe, fiecare persoana fiind obligata sa isi conduca intreaga viata, sa ia toate deciziile si sa isi modeleze comportamentul in functie de o singura trasatura de caracter. Ei bine, Experiment ofera toate explicatiile necesare. Iar acestea sunt infinit mai complexe si mai neasteptate decat cele pe care mi le-as fi putut imagina. Am adorat aceasta rasturnare uriasa, modul in care autoarea a creat tablouri in alte tablouri, modul in care si-a planuit probabil de la inceput fiecare miscare, oferind o poveste atat de complexa insa fara sa dezvaluie vreun coltisor din adevarata imagine de ansamblu.

Ajungand acum si la partile care nu m-au incantat..Tobias a fost o dezamagire totala. In timp ce Tris devine un personaj remarcabil, se transforma, invinge in sfarsit toate traumele din trecut, modelandu-si personalitatea intr-un mod admirabil si infruntand cu intelepciune si curaj toate incercarile pe care soarta i le pune in cale, Tobias devine parca un adolescent frustrat, pierdut, gelos (nu in sensul romantic) pe toata lumea din jur, incapabil sa ia decizii corecte si sa isi depaseasca vechea conditie. Evident, spre final incepe sa isi revina usor, insa nu am reusit sa scap de senzatia ca lectura a fost intr-o oarecare masura mai putin placuta din cauza lui. Sunt curioasa acum sa citesc nuvelele satelit scrise din perspectiva sa, pentru a descoperi care este fata reala a lui Tobias, intrucat imaginea sa din Experiment mi s-a parut foarte diferita fata de cea din Divergent si Insurgent.

Un lucru caruia nu reusesc sa ii descopar utilitatea este prima revolta din noua lume in care intra protagonistii. Singura semnificatie pe care o gasesc ar fi sublinierea faptului ca Tobias nu reuseste sa faca fata noilor descoperiri si ca abia constiinta greselilor sale il readuce la normal, insa nu stiu daca ar fi fost nevoie de ceva atat de dramatic. Altfel, nemultumirile fata de noul sistem ale celor care traiesc deja de multa vreme in interiorul acestuia ar fi fost la fel de bine conturate si fara acea incercare de revolutie.

Foarte placut m-au surprins si personajele secundare, pe care cred ca abia in acest volum am ajuns sa le apreciez asa cum trebuia. Mi-a placut si modul in care autoarea reuseste sa le ofere complexitate, combinand cu iscusinta calitati si defecte pentru a le construi intr-o modalitate foarte realista. De asemenea, foarte veridic mi s-a parut de data aceasta si ritmul actiunii. Nu am avut senzatia ca s-a exagerat cu ceva, exista nenumarate momente in care personajele desfasoara actiuni absolut banale, iar echilibrul intre clipele temperate si momentele de suspans si tensiune este perfect realizat.

Bile albe:

Finalul si dezvaluirile legate de lumea in care au trait personajele.

Bile negre:

Tobias – de-a lungul a cel putin o jumatate de carte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divergent (seria Divergent, volumul 1) – Veronica Roth

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth

Jean Teule

Magazinul de sinucideri – Jean Teule

Posted on 28/10/201329/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Editura All

Colectia: Strada Fictiunii Contemporan

Traducerea: Magda Raduta

Numar pagini: 120

Sinopsis:

Intr-un viitor indepartat, in Orasul Religiilor Disparute, singura speranta de a evada din derizoriul cotidian este elegantul Magazin de sinucideri al familiei Tuvache. Aici se gasesc toate cele necesare unei sinucideri stilate, personalizate, teatrale, care sa faca cinste sinucigasului – pesti otravitori, decoruri si costume de harakiri, cocktailul letal al zilei, sarutul mortii.

Toti membrii familiei – care poarta numele unor sinucigasi celebri – impartasesc parerea ca viata e o mare deziluzie si ca trebuie curmata cat mai repede. Toti, in afara de mezinul Alan, care este de un optimism incurabil. Treptat, sumbrul Magazin de sinucideri tinde sa se transforme intr-un coltisor vesel si luminos. Iar comertul cu lipsa de speranta pare sa se duca de rapa…

„Un exercitiu de umor negru extrem de reusit… O carte proaspata, dar erudita; lucida, dar optimista; satirica, dar revigoranta.” – Le Magazine Littéraire

Parerea mea:

Am notat cartea aceasta pe GoodReads cu 3 din cele 5 stele posibile. Ar fi mai degraba un 2,5, dar cum nu exista si jumatati de stelute, a trebuit sa rotunjesc. Cele 3 stele s-au adunat in totalitate datorita „scheletului” povestii. Mi s-a parut fascinanta si originala ideea cartii, am adorat toate detaliile legate de cadrul in care se desfasoara evenimentele si mi-a placut mult atmosfera amuzant-macabra creata de autor. Insa in ceea ce priveste modul in care acest schelet a fost imbracat, am fost in totalitate dezamagita. Prea scurt, prea rapid, prea… superficial. Am avut adesea impresia ca citesc mai degraba un pamflet, ceea ce a fost cu atat mai frustrant cu cat baza povestii era atat de interesanta.

Romanul te duce intr-o oarecare masura cu gandul la o familie Addams dintr-un viitor in care moartea devine una dintre cele mai profitabile afaceri. Nu ca acum nu ar fi asa, doar ca in lumea creata de Jean Teule, moartea isi pierde aerul acesta din prezent de subiect tabu, sinuciderea devenind una dintre cele mai comune practici. Intr-o lume distrusa in intregime, in care depresia a devenit normalitate, sinuciderea nu mai este o solutie condamnabila, la care apeleaza doar un procent infim al populatiei, ci o varianta foarte populara pentru a rezolva chiar si cele mai simple probleme. Esti urat? Te sinucizi. Plictisit? La fel. Ai pierdut pe cineva drag? Urmeaza-l cat de curand. Mai ales ca familia Tuvache detine Magazinul de sinucideri, in care poti alege dintr-o gama impresionanta de metode prin care sa iti inchei socotelile cu viata. De la banalul glont, pana la cele mai fine otravuri, de la exoticul harakiri sau popularul streang, pana la proaspat inventatul sarut ucigas. Asa cum era de asteptat, membrii familiei Tuvache ofera un tablou similar cu celebra familie Addams. Macabri, depresivi, privind sinuciderea ca pe ceva nu doar normal, ci de-a dreptul necesar. Insa in momentul in care se naste Alan, schimbarea este deja pusa pe roate. Pentru ca mezinul familiei se naste total diferit nu doar de familia sa, ci de intreaga societate. Vesel, optimist si plin de voie buna, Alan este factorul declansator al unei revolutii in mentalitatea oamenilor care il vor cunoaste. Iar lupta sa cunoaste victorie dupa victorie. Cel putin pana la un punct.

Asa cum spuneam mai devreme, universul creat de catre autor mi s-a parut spectaculos, intriga surprinzatoare si povestea in sine extrem de promitatoare. Din pacate insa, in cele putin peste o suta de pagini, potentialul acesteia este departe de a fi valorificat. Intregul scenariu se desfasoara parca pe fast forward, toate aspectele memorabile sunt mai degraba sugerate decat descrise asa cum meritau, iar stilul nu m-a atras nici el foarte mult. Mi se pare aproape o risipa ca unele idei atat de bune sa fie explorate intr-o maniera care lasa mult de dorit, iar senzatia finala sa fie mai degraba una de dezamagire din acest motiv. Exista anumite tuse care te indruma in a-ti imagina singur detaliile care lipsesc, exista unele fineturi pe care trebuie sa le interpretezi ceva mai profund decat ai face-o la prima vedere. Insa pana la urma, oricat de multe aspecte simbolice sau metaforice ar fi introdus autorul, cartea este, dupa parerea mea, mult prea scurta. Nu sunt neaparat genul care sa prefere sa primeasca totul mura-n gura, insa nici nu sunt prea incantata cand trebuie sa deduc singura mai multe aspecte ale povestii decat este normal (sau decat mi se pare mie ca ar fi normal 🙂 )

Desi aveam cu totul alte asteptari, recomand totusi romanul cel putin pentru ideile interesante, pentru modul in care autorul a imaginat un viitor ce pare intr-o mare masura destul de posibil si pentru imaginile amuzante pe care reuseste sa le creeze. Marturisesc ca finalul m-a bagat cu totul in ceata; nu stiu nici acum daca pana la urma am inteles sau nu ultimele randuri asa cum ar fi trebuit sa le inteleg. Asa ca daca ati citit romanul, va astept sa imi spuneti parerea voastra. Sunt foarte curioasa sa aflu si impresiile altor cititori despre carte si mai ales despre incheierea neasteptata.

Bile albe:

Ideea grozava de la care a pornit povestea si imaginea interesanta a viitorului imaginat de autor.

Bile negre:

Modul superficial in care a fost dezvoltata povestea.

Trailer film:

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Hotii de frumusete – Pascal Bruckner

Diavolul si domnisoara Prym – Paulo Coelho

Catherine Fisher

Carcera (seria Carcera, volumul 1) – Catherine Fisher

Posted on 27/08/201329/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Fantasy

Traducerea: Verginica Barbu-Mititelu

Numar pagini: 448

Sinopsis:

Imagineaza-ti o inchisoare atat de vasta, incat contine celule si coridoare, paduri, orase si mari.

Imagineaza-ti un prizonier lipsit de memorie, convins ca vine de Afara – desi inchisoarea a fost sigilata de secole si un singur om a reusit sa evadeze.

Imagineaza-ti – intr-o societate in care timpul este interzis, mentinuta intr-o lume din secolul al saptesprezecelea si condusa de computere – o fata, Claudia, obligata sa ia parte la o casatorie aranjata, prinsa intr-un complot de asasinare de care-i e groaza si pe care, totodata, si-l doreste.

“Una dintre cele mai bune scriitoare de literatura fantasy a zilelor noastre… o calatorie minunat de intunecata si infricosatoare.” – Independent

“Se deosebeste de orice altceva… Dimensiunile sale imaginative si sfarsitul uluitor fac din aceasta carte unul dintre cele mai bune romane fantasy scrise in ultima vreme.” – Amanda Craig, The Times

“Catherine Fisher este o maestra a cuvintelor… O poveste captivanta si complexa a calatoriei extraordinare intreprinse de niste personaje construite cu multa imaginatie.” – Carousel

Parerea mea:

De Carcera am auzit de muuulta vreme, fusese laudata de Shauki si cum recomandarile lui merita retinute, iata ca am ajuns in sfarsit sa o citesc. Multumesc Libris, librarie online, pt sansa de a citi aceasta carte. O puteti achizitiona atat in romana, in colectia de carti online, cat si in engleza, in gama de carti in engleza, mai ales ca cel mai probabil dupa ce o veti termina, veti fi nerabdatori sa cititi si volumul urmator, despre care nu se stie cand si daca va mai fi tradus la noi.

Citind Carcera, nu pot decat sa ma intreb de ce astfel de carti fantasy sunt aproape ignorate de catre edituri, de ce nu sunt deloc promovate, de ce volumele urmatoare nu mai ajung sa fie traduse si de ce publicului tanar ii sunt recomandate cu insistenta povesti superficiale, repetitive, puerile si lipsite de complexitate. Catherine Fisher construieste o lume atat de captivanta si de complexa, realizeaza niste rasturnari de situatii atat de neasteptate si ofera un scenariu atat de original, incat nu poti sa nu te intrebi de ce literatura buna este aruncata intr-un colt de umbra si se prefera promovarea unor povesti care lasa mult de dorit.

Actiunea se desfasoara pe doua planuri. Pe de-o parte, exista Carcera. O inchisoare ermetica, enorma, in care fiecare aripa este ea insasi o lume vasta. O inchisoare vie, care observa si controleaza tot ce se intampla inautrul ei. Si din care, de sute de sni, nu a evadat decat o singura persoana, care ar putea foarte bine sa fie foar un mit lipsit de o baza reala. Pe de alta parte exista Afara, lumea reala, dar in care s-a instaurat un regim absurd ce impiedica orice progres, descoperire sau evolutie. Poate ca intr-adevar, unii mai triseaza, cate un gadget interzis mai este trecut pe sub mana si cate o masina de spalat ilegala mai scuteste cate o slujnica de ore bune de munca grea. Insa in general, o epoca victoriana idealizata a fost instalata in intreaga lume iar abaterile sunt prea putine. Protagonistii provin din aceste doua lumi diferite: din Carcera si de Afara. Amandoi isi au propriile lupte de dus, amandoi incep sa descopere secrete ce ameninta sa rastoarne totul iar povestile lor ajung sa se impleteasca la un moment dat si sa se completeze una pe alta. Si fiecare dintre ei va ajunge sa afle ca poate locul lor este gresit, poate povestea este eronata si poate ca sunt de fapt personaje in niste istorii cladite doar pe minciuni.

Povestea aduce in atentie si cateva personaje secundare remarcabile, iar ceea ce este mai interesant e ca protagonistii reusesc sa ajunga acolo unde trebuie doar datorita acestora. Daca in multe carti pentru tineri eroii sunt cei care dau nastere actiunii, ei sunt cei care determina desfasurarea lucrurilor si de ei depinde si soarta celor din jur, in Carcera, ei impart in mod egal acest rol cu personajele de langa ei. Pasii fiecarui personaj, fie principal sau secundar, influenteaza in mod egal destinul tuturor celor cu care are legaturi. Un alt lucru legat de personaje pe care trebuie neaparat sa il mentionez este acela ca personajele negative nu sunt deloc asa cum te astepti. Absolut toti antagonistii au momente in care sunt admirabili, momente in care ii iubesti poate mai mult decat pe protagonisti! In spatele actiunilor negative stau motivatii puternice, pe care e usor sa le intelegi. Antieroii isi bazeaza convingerile si actiunile pe idei intelepte si pe o experienta vasta, sunt convingatori nu neaparat prin vreun talent de orator sau actor, ci tocmai prin motivatiile atat de logice. Astfel, e imposibil sa nu te intrebi daca sunt cu adevarat atat de rai pe cat ii considerai inainte sa ajungi sa ii cunosti.

Un alt lucru pe care trebuie sa il stiti este ca din acest roman lipsesc total cliseele. Nu veti gasi aici enervantele triunghiuri amoroase, nici pateticul insta love si in general, nici unul dintre ingredientele exasperante ale cartilor fantasy, young adult din ultimul timp. Carcera este dovada ca acest gen nu este nici pe departe superficial, pueril sau penibil. Daca acesta era impresia cu care ati ramas pana acum, inseamna ca ati citit prea multe carti gresite 🙂 Carcera are absolut tot ce ii trebuie: fantezie si realism in acelasi timp, imposibil transformat in posibil, intrigi viclene, personaje interesante, rasturnari de situatie aproape la fiecare capitol, suspans si multa, multa originalitate.

Bile albe:

Lipsa tiparelor, scenariu surprinzator, atentie pt detalii. Per ansamblu, Carcera este o poveste ce uimeste prin complexitate si prin caracterul imprevizibil.

Bile negre:

Nimic in afara de faptul ca seria pare sa fi fost abandonata pe termen nelimitat si prin urmare, nu se stie cand sau daca va mai fi tradus volumul urmator.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

The Goddess Test (seria Goddess Test, volumul 1) – Aimee Carter

Razboiul Z – Max Brooks